Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 210/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 7258/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
DECIZIE Nr. 210
Ședința publică de la 07 Mai 2015
PREȘEDINTE C. C.
Grefier V. D.
Ministerul public a fost reprezentat prin procuror R. N. din cadrul D. N.A - S.T C.
Pe rol judecarea contestați formulată de condamnatul M. N., împotriva sentinței penale nr.386 din 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: contestatorul Condamnat - M. N. personal și asistat de avocat B. G.-avocat desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către Penitenciarul Colibași adresa cu nr.238/A/04.05.2015 la care se află atașată declarația condamnatului prin care se aduce la cunoștință instanței că renunță la contestația înregistrată la Curtea de Apel C. sub nr._, după care;
S-a luat declarație contestatorului condamnat M. N., care după citire si semnare a fost depusă la dosarul cauzei.
Avocat B. G. pentru contestatorul condamnat, având cuvântul, solicită să se ia act de renunțare a contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de renunțare a contestației.
Contestatorul condamnat, având cuvântul, arată că își retrage contestația, așa cum a declarat în fata judecătorului de supraveghere de la penitenciarul Colibași.
CURTEA,
Asupra apelului de față;
Prin sentința penală nr. 386 din 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul M. N., fiul lui I. și A., născut la 05.06.1953, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Tg. J., ca nefondată.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, petentul condamnat M. N. a formulat contestația la executare prin care a solicitat aplicarea legii mai favorabile.
Au fost solicitate relații de la Penitenciarul Tg.-J., respectiv sentințele penale de condamnare și mandatele de executare a pedepsei cu privire la petentul condamnat.
La data de 04.09.2014 Penitenciarul Tg.-J. a comunicat cu adresa nr. H-_/PBJ/ 20.10.2014, MEPI nr. 729 din 06.06.2012, copia dispozitivului deciziei penale nr. 1158/R/ 06.06.2012 și copia sentinței penale nr. 540/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._
Din adresa nr. H-_/PBJ/ 20.10.2014, emisă de Penitenciarul Tg. J. depusă la dosar, reiese că persoana privată de libertate M. N., născut la 05.06.1953, fiul lui I. și A., execută o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru Legea pentru prevenirea faptelor de corupție (Legea 78/2000), sentinței penale nr. 540/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._, mandat de executare nr. 729 din 06.06.2012 emis de Judecătoria Suceava; pedeapsa începe la data de 07.06.2012 și expiră la data de 06.06.2020.
În ședința publică din 17.11.2014 s-a luat o precizare petiționarului-condamnat M. N., prin care arată că prezenta contestație nu a fost formulată de el, precizare consemnată în scris și atașată la dosar.
Analizând prezenta contestație la executare în raport de motivele invocate și precizările făcute de contestator, tribunalul a reținut că aceasta nu a fost formulată de către condamnat. Având în vedere dispozițiile art. 599 alin. 3 C.pr.pen., unde se prevede că „cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta” și precizările făcute de condamnat în ședința publică din 05.11.2014, tribunalul urmează să respingă prezenta contestație la executare ca nefondată, aceasta nefiind promovată de persoana abilitată să o formuleze, respectiv de contestatorul M. N., care nu și-a însușit-o.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. N., iar în edința de azi a arătat că își retrage contestația.
Având în vedere dispozițiile art.4251 rap.la art.415 Cod pr.penală, Curtea va lua act de retragerea contestației.
Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul M. N., împotriva sentinței penale nr.386 din 17.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015
Președinte,
C. C.
Grefier,
V. D.
Red.jud. C.C.
j.f.L.M.S.
V.D./IB
← Tulburarea de posesie (art. 220 C.p.). Decizia nr. 658/2015.... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 708/2015.... → |
---|