Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 708/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 708/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1386/263/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 708/2015

Ședința publică de la 19 Mai 2015

PREȘEDINTE C. I. Judecător

M. C. G. Judecător

Grefier F. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Motru și de partea vătămată M. I., împotriva sentinței penale nr. 309 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns inculpatul B. I., partea vătămată M. I. și martorii C. C. și P. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, au fost audiați inculpatul B. I., partea vătămată M. I., asistată de avocat V. M., apărător ales și martorii C. C. și P. I., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosar.

Constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului apreciază că soluția de achitare adoptată de prima instanță este greșită, în condițiile în care probele de la urmărirea penală dar și de la cercetarea judecătorească, inclusiv cele administrate azi la instanța de control judiciar, evidențiază că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății cu intenție. Certificatul medico-legal descrie leziunile traumatice de la nivelul feței, produse prin lovire cu corp dur, de asemenea declarațiile constante ale părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor demonstrează conflictul părților în sensul existenței discuțiilor contradictorii și rostogolirea acestora la sol. Ca atare, solicită admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de lovire cu obligarea la despăgubiri și cheltuieli judiciare.

Avocat V. M. reiterând considerente similare solicită și admiterea apelului părții vătămate atât pe latură civilă cât și pe latură penală. Învederează că prin martori, s-a dovedit lovirea părții vătămate inițial peste față, împrejurare în care părțile au căzut, s-au rostogolit și au dat cu capul de gardul existent la stână, probe care trebuie coroborate cu concluziile actelor medicale astfel că se impune condamnarea inculpatului cu obligarea la plata daunelor morale și materiale, în sumă de 5000 lei și a cheltuielilor judiciare aferente. Pe aceste coordonate apreciază că apelul parchetului este fondat și trebuie admis.

Inculpatul arată că este nevinovat și, ca atare, cere respingerea ambelor apeluri ca nefondate, cu obligarea la daune morale și la cheltuieli de judecată, considerând că partea vătămată se află în culpă procesuală.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 309 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în baza art. 396 alin.5 rap.la art.16 alin.1lit.c din C.p.p. a fost achitat inculpatul B. I. ,fiul lui C. și V., născut la 23.10.1946 în . ,dom. în com. Padeș, ., fără antecedente penale .

A fost respinsă acțiunea civilă a persoanei vătămate M. I. .

În baza art. 276 alin.3 din C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 862/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin.2 C.p., cu aplicarea art.5alin.1 C.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ziua de 10.05.2013, persoana vătămată M. I. a mers în punctul „C. Fântânii” din . martorului Ș. C. unde avea 8 ovine, pe care prin rotație cu alte persoane, ce își aveau și ei ovinele aici, le pășunau și le mulgeau. Acolo i-a găsit pe inculpatul B. I. și martorii S. G., C. C. și P. I., persoane ce aveau oi în pază la această fermă dar și pe martorul Ș. C-tin, proprietarul fermei.

Toate aceste persoane au ales oile sterpe de cele mulgătoare, după care martorii S. G., P. I. și Ș. C. au plecat la domiciliile lor, fără ca în această perioadă persoana vătămată M. I. să fie lovită de inculpatul B. I. fiind posibil să se autoaccidenteze, din cauza stării de ebrietate în care se afla.

S-a apreciat că fapta de lovire pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. I., prev. de art.193 alin.2 C.pen., nu a fost confirmată de probele administrate în cauză rezultând următoarea situație de fapt:

Persoana vătămată M. I. s-a deplasat la data de 19.05.2013 împreună cu martorul S. G. cu autovehiculul proprietatea acestuia_ , persoana vătămată fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Când au ajuns la stână în punctul „C. Fântânii” în jurul orelor 16,00 -19,00, persoana vătămată urma să-l înlocuiască la păzitul oilor pe martorul Ș. C. .

După orele 17,00 martorul Spineranu împreună cu martorul Ș. s-au întors acasă, iar la stână au rămas persoana vătămată, inculpatul, martorul C. C.

Așa cum rezultă din declarația martorului S. în intervalul 17,00-19,00 nu a avut loc nici un conflict între părți sau alte persoane .

Din declarația martorului C. C., de altfel singura declarație care a confirmat că între cei doi au avut loc discuții contradictorii chiar și inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice și pe acest fond, persoana vătămată având un ciomag în mână a vrut să-l lovească pe inculpat, dar acesta l-a apucat de ciomag și i-a dat o palmă peste față, împrejurări în care, amândoi au căzutm, s-au rostogolit și au dat cu capul în gardul de lemn.

După aceasta, nimeni nu a văzut ca cei doi să continue conflictul, iar persoana vătămată a plecat pe jos acasă în . de fapt menționată s-a demonstrat cu următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor C. C., Ș. C., S. G. și P. I., certificat medico-legal, scrisoare medicală a persoanei vătămate, adresa nr.543 din 18.04.2014 a SML Gorj, foaie IRM cerebral al persoanei vătămate, buletin tomografie computerizată al persoanei vătămate, fotografii extrajudiciare, toate coroborate cu declarațiile inculpatului iar pe latură civilă, au fost audiați martorii B. I. C. și B. G. .

Cum, persoana vătămată era într-o evidentă stare de ebrietate, s-a motivat că este posibil ca pe drum, terenul fiind accidentat să cadă de mai multe ori și să se lovească. Ulterior a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Tg-jiu, prezentând și un certificat medico – legal din 20.05.2013 din care rezultă că, din fișa UPU_ rez. dgs. Plăgi contuze cranio faciale, Etilism cronic, prezentând echimoze și vătămări la nivelul piramidei nazale, concluzionându-se că acesta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, leziunile pot data din 19.05.2013, au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

În orice caz, persoana care a provocat conflictul este persoana vătămată aflată într-o stare avansată de ebrietate, loviturile prezentate fiind posibil să se fi produs datorită căzăturilor, terenul fiind accidentat.

Întrucât singura probă care a confirmat că inculpatul a lovit cu palma pe persoana vătămată a fost declarația martorului C. C., nici unul din ceilalți martori neconfirmând că inculpatul ar fi lovit partea vătămată, instanța în baza art.396 alin.5 din Noul Cod de procedură penală raportat la art.16 alin.1, lit.c din același cod l-a achitat pe inculpatul B. I., privind fapta prevăzută de art.193 alin. 2 C.p. întrucât nu există probe că inculpatul ar fi săvârșit această infracțiune.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Motru și partea vătămată M. I..

P. consideră că probele administrate demonstrează de necontestat că inculpatul a lovit partea vătămată cu palmele în zona feței, provocându-i căderea și accidentarea evidențiată, fapta fiind săvârșită cu intenție. Se arată că el nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și are o constituție fizică mult mai puternică decât persoana vătămată astfel că se impune reformarea sentinței și condamnarea pentru infracțiunea de lovire.

La rândul ei partea vătămată, constituită parte civilă, critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate arătând că probatoriul luat în ansamblu demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de lovire, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin.2 cod penal, privind legitima apărare.

Cu fotografiile depuse la dosar arată că a fost desfigurată și prejudiciată moral în condițiile în care lucrează ca îngrijitor la Școala Gimnazială Padeș unde a trebuit să suporte glumele și ironiile elevilor datorită înfățișării. Ca atare solicită obligarea inculpatului la despăgubiri materiale și morale în sumă de 5000 lei fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Apelurile parchetului și părții vătămate sunt întemeiate și se vor admite în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Probele administrate în ansamblu confirmă lovirea părții vătămate, de către inculpat.

Astfel certificatul medico-legal nr. 490 din 19.05.2013 emis de SML Gorj precizează că leziunile traumatice produse la 19 mai 2013, prin lovire cu un corp dur au necesitat pentru vindecare 8 – 9 zile îngrijiri medicale, acestea fiind confirmate și de fotografiile efectuate în ziua următoare, observându-se clar zone vineții și umflături sub ochi. Se mai reține că a fost internată în spital în perioada 20 mai 2013 – 27 mai 2013 la secția neurologie cu diagnosticul traumatism cranio – cerebral prezentând mai multe contuzii.

Sunt evidențiate prin probe, discuțiile contradictorii purtate între inculpat și persoana vătămată, pe fondul consumului de alcool, referitoare la activitatea de mulsul oilor, care au degenerat într-un conflict fizic, împrejurări în care inculpatul a lovit-o cu pumni în zona feței, astfel că aceasta a căzut la pământ și s-a rostogolit, lovindu-se de gardul despărțitor al stânei.

Martorul ocular C. C., fila 15 d.u.p, descrie discuțiile conflictuale dintre cei doi, cu privire la mulsul oilor dar și lovitura cu palma aplicată în zona feței, căderea la sol și rostogolirea părților până la un gard din lemn, declarație care a fost însă nuanțată la cercetarea judecătorească – fila 36, în sensul confirmării în continuare a neînțelegerilor și descrierii împrejurării că partea vătămată i-a prins cu mâna o bâtă cu care inculpatul încerca să-l lovească și atunci au căzut amândoi. Martorul P. I., la instanța de control judiciar, precizează că ziua următoare, a aflat de la martorul C. C. „că cei doi s-au luat la bătaie”.

De altfel la urmărirea penală chiar și inculpatul a admis împingerea părții vătămate, rostogolirea acestuia până la gardul împrejmuitor, după care și lovirea cu palmele peste față, declarație însă schimbată la cercetarea judecătorească.

Ca atare, se vor admite cele două apeluri, se va desființa sentința și față de data comiterii infracțiunii 19 mai 2013 se va schimba încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal, în sensul că se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii în cuantum de 1500 lei, sancțiune de natură să realizeze în această limită o justă individualizare, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului.

Se va constatat executată în totalitate amenda administrativă de 700 lei dispusă prin ordonanța nr. 862/P/2913 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru așa cum rezultă din chitanța . 9 nr._ – Trezoreria Motru privind dosarul nr. 862/P/2013.

Această rezolvare se impune întrucât inculpatul a executat sancțiunea administrativă care trebuie dedusă din pedeapsa amenzii penale stabilite de instanța de control judiciar, computarea sancțiunii fiind obligatorie întrucât este vorba despre un singur act material și aceleași împrejurări de fapt.

Se va admite în parte și acțiunea civilă în sensul că inculpatul va fi obligat și la plata sumelor de 1500 lei daune morale și la 1500 lei despăgubiri materiale către partea civilă în aceste limite realizându-se o justă și integrală reparație fiind întrunite cerințele răspunderii civile delictuale.

Aceasta pentru că martorul B. I. C., fila 38 d.f, arată că i-a împrumutat părții civile suma de 2000 lei pentru a plăti oameni la munca în gospodărie și că în localitate, o zi de muncă, se remunerează cu 50 până la 70 lei.

Asemănător, martorul Ș. C., fila 47, arată că partea vătămată după incident nu a mai fost în stare să-și păzească oile și a plătit paza acestora cu suma de 500 lei.

Este justificată și acordarea unor despăgubiri reprezentând daune morale pentru suma de 1500 lei – care așa cum a stabilit practica în materie pe de o parte trebuie să aibă efecte compensatorii și pe de altă oparte să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit. Suferințele cauzate părții vătămate, suportarea mediului spitalicesc, dar și prejudiciul de imagine ce i s-a adus ca urmare a aspectului său fizic, în condițiile în care este îngrijitor la Școala din Padeș, justifică acordarea sumei în aceste limite.

Inculpatul va fi obligat și la 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocat către partea vătămată, suportate la instanțele de fond și de control judiciar precum și la cheltuieli judiciare statului datorate în baza art. 275 cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Motru și de partea vătămată M. I., împotriva sentinței penale nr. 309 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .

Desființează sentința apelată și, în rejudecare:

În baza art.386 alin.1 Cpp

Dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.193 alin.2 NCp în infracțiunea prev.de art.180 alin.2 VCp, cu aplicarea art.5 NCp

În baza art.180 alin.2 VCp, cu aplicarea art.5 NCp

Condamnă pe inculpatul B. I. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1500 lei.

Constată executată amenda administrativă în cuantum de 700 lei, dispusă prin ordonanța nr.862/P/2013 din 12.09.2013, emisă de P. de pe lângă Judecătoria Motru, care se va deduce din pedeapsa aplicată.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 ind.1 VCp.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. I. și obligă inculpatul la plata a 1.500 lei daune morale și 1.500 lei despăgubiri către partea civilă.

Obligă inculpatul la plata a 300 lei cheltuieli judiciare statului (aferent judecății în primă instanță și fazei de urmărire penală) și la 2.000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, către apelantul parte vătămată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015

C. I. M. C. G.

Grefier,

F. I.

Red.jud. C.I.

j.f.C.I.

I.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 708/2015. Curtea de Apel CRAIOVA