Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 228/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 228/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:003._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 228
Ședința publică de la 15 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător Ș. B.
Grefier B. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤
Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de P. DE PE L. J. T. CĂRBUNEȘTI și inculpatul B. B. E. H., împotriva sentinței penale nr. 684 din 24.09.2015, pronunțată de J. Târgu Cărbunești în dosarul nr._, având ca obiect infr. prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., art. 334 alin. 1 C.pen. și art. 334 alin. 2 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit apelantul inculpat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susținut că inculpatul a fost cercetat pentru comiterea a 3 infracțiuni, însă, la stabilirea pedepsei rezultante nu au fost respectate dispozițiile art.39 alin.1 lit.e C.p., având în vedere că, în cazul în care au fost stabilite mai multe pedepse cu amenda, fac trimitere la dispozițiile art.39 al.1 lit.c C.p., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest sens, la pedeapsa amenzii de 2000 lei trebuia adăugată o treime din pedeapsa amenzii de 1600 lei respectiv 533,33 lei, rezultând suma de 2533,33 lei.
De asemenea, în mod nelegal, instanța nu a impus condamnatului să execute cel puțin una dintre obligațiile prevăzute de art.93 al.2 C.p., întrucât pe durata termenului de supraveghere, pe lângă măsurile de supraveghere, instanța trebuia să impună persoanei condamnate să execute una sau mai multe obligații, impunerea acestora având un caracter imperativ și neconstituind o facultate pentru instanța de judecată.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 684 din 24.09.2015 pronunțată de J. Târgu Cărbunești în dosarul nr._ , în baza art. 375 alin 2 C.p.p. s-a admis cererea formulată de inculpatul B. B. E. H. privind judecarea sa prin procedura prev. de art. 377 C.p.p.
În baza art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul B. B. E. H., la 10 luni închisoare.
În baza art. 334 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul B. B. E. H. la o pedeapsă de 1600 lei amendă penală reprezentând 160 zile-amendă în cuantum de 10 lei ziua.
În baza art. 334 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul B. B. E. H. la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală reprezentând 200 zile-amendă în cuantum de 10 lei ziua.
În baza art. 39 alin. 1 lit e C.pen. s-a dispus ca inculpatul B. B. E. H. să execute pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 1200 lei amendă penală reprezentând 120 zile-amendă în cuantum de 10 lei ziua.
În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C.pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Aninoasa pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 1538/P/2014 din data de 08.05.2015 al Parchetului de pe lângă J. Tg-Cărbunești a fost trimis în judecată inculpatul B. B. E. H. pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și cu nr. fals prev. de art. 334 alin. 1 și 2 C.pen și fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 C. pen.
În actul de sesizare s-a reținut în esență că la data de 08.07.2014, în jurul orelor 02,10, inculpatul a fost oprit în trafic în timp ce conducea pe DJ 661 în Tg-Cărbunești, județul Gorj, autoturismul Audi având numere de înmatriculare R._ Y, din direcția Jupânești spre Tg-Cărbunești și că solicitându-i-se documentele la control acesta a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, lucru ce a rezultat ulterior și din adresa nr._/10.09.2014 a SPCRPCÎV Gorj.
S-a mai stabilit că solicitându-i-se documentele de proveniență ale autoturismului, inculpatul a prezentat certificatul de proprietate nr. 13/A027567 S, eliberat de Autoritățile Italiene din care rezulta că autoturismul a fost înmatriculat sub BF 451 CZ, inculpatul declarând că la momentul cumpărării vânzătorul a oprit plăcuțele cu numerele de înmatriculare în vederea radierii iar el i-a montat alte plăcuțe pe care le avea de la locul de muncă cu scopul aducerii în România a mașinii, respectiv înmatriculării.
Tot din verificări, respectiv din adresa BCO/TC/_/ 18.09.2014 emisă de IGPF – Punct de contact Oradea a rezultat că numărul de înmatriculare R._ Y, montat pe autoturismul pe care inculpatul îl conducea pe drumul public, corespunde unui alt autovehicul iar autoturismul Audi A 4 înmatriculat sub nr. BF 451 CZ figura radiat din circulație de la 03.04.2013.
Starea de fapt a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiuni, declarația martorei B. E. - L., adresa nr._ emisă de S.P.C.R.P.C.Î.V Gorj, adresa BCO/TC/_ emisă de I.G.P.F.- punctul de contract Oradea și declarațiile inculpatului care a recunoscut faptele atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești unde a solicitat judecata prin procedura simplificată, cerere admisă de instanță.
Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului B. B. E. H. care la data de 08.07.2014, în jurul orelor 02:10, a condus pe DJ 661 în Tg-Cărbunești, județul Gorj, autoturismul Audi având numere de înmatriculare R._ Y fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 335 alin.1 C. pen. reținând și disp. art. 396 alin.10 C.p.p., a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa 10 luni închisoare, iar fapta aceluiași inculpat care a condus la aceeași dată același autoturismul, pe drumul public, fără ca acesta să fie înmatriculat (numărul de înmatriculare alocat inițial în Italia fusese radiat de fostul proprietar) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. pentru care, reținând și disp. art. 396 alin.10 C.p.p., a dispus condamna la pedeapsa de 1600 lei amendă penală reprezentând 160 zile - amendă în cuantum de 10 lei ziua.
Totodată, acțiunea inculpatului de a conduce în aceleași împrejurări pe drumul public, același autoturism pe care montase numere de înmatriculare ce erau însă alocate unui alt vehicul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prev. de art. 334 alin. 2 C.pen. pentru care instanța, reținând și disp. art. 396 alin.10 C.p.p., l-a condamnat la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală reprezentând 200 zile-amendă în cuantum de 10 lei ziua.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, pericolul social concret al acestora, natura infracțiunilor, numărul actelor materiale distincte, felul și limitele de pedeapsă, disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., persoana inculpatului care, pe lângă faptul că a recunoscut continuu pe tot parcursul procedurii judiciare faptele deduse judecății, nu este cunoscut cu antecedente penale și având în vedere că cele trei infracțiuni au fost săvârșite în concurs, până pentru ca vreuna să fie sancționată definitiv, instanța în baza art. 39 alin. 1 lit e C.pen. a dispus ca inculpatul B. B. E. H. să execute pedeapsa de 10 luni închisoare la care s-a adăugat pedeapsa de 1200 lei amendă penală reprezentând 120 zile-amendă în cuantum de 10 lei ziua cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. .și art. 93 alin. (1) C.pen.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel P. de pe lângă J. Tg. Cărbunești și inculpatul B. B. E. H..
Inculpatul nu a precizat în scris motivele apelului.
În motivarea apelului formulat, P. de pe lângă J. Tg. Cărbunești, a susținut că inculpatul a fost cercetat pentru comiterea a 3 infracțiuni, însă, la stabilirea pedepsei rezultante nu au fost respectate dispozițiile art.39 alin.1 lit.e C.p., având în vedere că, în cazul în care au fost stabilite mai multe pedepse cu amenda, fac trimitere la dispozițiile art.39 al.1 lit.c C.p., aplicându-se pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest sens, la pedeapsa amenzii de 2000 lei trebuia adăugată o treime din pedeapsa amenzii de 1600 lei respectiv 533,33 lei, rezultând suma de 2533,33 lei.
De asemenea, în mod nelegal, instanța nu a impus condamnatului să execute cel puțin una dintre obligațiile prevăzute de art.93 al.2 C.p., întrucât pe durata termenului de supraveghere, pe lângă măsurile de supraveghere, instanța trebuia să impună persoanei condamnate să execute una sau mai multe obligații, impunerea acestora având un caracter imperativ și neconstituind o facultate pentru instanța de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința atacată, inculpatul B. B. E. H. a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., la pedeapsa de 1.600 lei amendă penală reprezentând 160 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. și la pedeapsa de 2.000 lei amendă penală reprezentând 200 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 alin. 2 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege, respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, starea de pericol pe care a reprezentat-o conducerea autoturismului de către inculpat fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și în condițiile în care autoturismul nu era înmatriculat, dar pe care inculpatul montase numere de înmatriculare false ce erau alocate unui alt vehicul, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul că acesta nu are antecedente penale.
Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat expres aplicarea acestor prevederi, nemai solicitând administrarea de probatorii.
Astfel fiind, Curtea consideră că în cauză stabilirea de către instanța de fond a unei pedepse de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., a unei pedepse de 1.600 lei amendă penală reprezentând 160 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 alin. 1 C.pen. și a unei pedepse de 2.000 lei amendă penală reprezentând 200 zile-amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 334 alin. 2 C.pen. sunt adecvate și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Însă, la contopirea celor trei pedepse, prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale.
Astfel, potrivit art. 39 alin. 1 C.p., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
În speță, fiind vorba de o pedeapsă cu închisoarea, se impunea aplicarea acesteia, la care trebuia adăugată pedeapsa amenzii rezultante, calculată conform lit. c, având în vedere că inculpatul a fost condamnat la 2 pedepse cu amenda.
Această pedeapsă rezultantă a amenzii impune aplicarea celei mai grele (2.000 lei), la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă (1.600 lei:3).
Așa fiind, pedeapsa finală pe care trebuie să o execute inculpatul este de 10 luni închisoare și amenda de 2.530 lei, reprezentând 253 zile-amendă, nu de 10 luni închisoare și amenda de 1.200 lei reprezentând 120 zile amendă, cum a stabilit instanța de fond.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii, Curtea consideră că scopul preventiv și educativ al pedepsei raportat și la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție și astfel, se constată că în mod corect prima instanță a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, amenda urmând a se executa conform art. 91 alin. 2 C.p.
Cu privire la obligațiile stabilite în sarcina inculpatului, se constată că prima instanță în mod greșit nu a impus inculpatului nici una dintre obligațiile prev. de art. 93 alin. 2 C.p., deși textul de lege este imperativ în acest sens.
Așa fiind, Curtea, în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge apelul declarat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p.,va admite apelul formulat de parchet.
Ca urmare a admiterii apelului declarat de parchet, Curtea va desființa în parte sentința, în sensul că va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.
În baza art. 39 alin. 1 lit e C.p., va recontopi cele 3 pedepse aplicate inculpatului, astfel încât acesta va executa pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare și amenda de 2.530 lei reprezentând 253 zile-amendă.
Se vor menține suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, precum și obligațiile impuse inculpatului, amenda urmând a se executa conform art. 91 alin. 2 C.p.
În baza art. 93 alin. 2 C.p., se va impune inculpatului și obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
Se vor menține și celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p, Curtea va obliga inculpatul la 70 lei cheltuieli judiciare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ J. TG. CĂRBUNEȘTI, împotriva sentinței penale nr. 684 din 24.09.2015 pronunțată de J. Târgu Cărbunești în dosarul nr._ .
Respinge apelul formulat de inculpatul B. B. E. H., fiul lui G. C. și M., născut la data de 27.02.1993 în Tg-J., jud. Gorj, domiciliat în comuna Aninoasa, ., județul Gorj, CNP_, împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează în parte sentința, în sensul că:
Descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.
În baza art. 39 alin. 1 lit e C.p., recontopește cele 3 pedepse aplicate inculpatului, astfel încât acesta va executa pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare și amenda de 2.530 lei reprezentând 253 zile-amendă.
Menține suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, precum și obligațiile impuse inculpatului.
Amenda urmează a se executa conform art. 91 alin. 2 C.p.
În baza art. 93 alin. 2 C.p., impune inculpatului și obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
Menține și celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Obligă inculpatul la 70 lei cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2016
Președinte, Judecător,
C. Ș. Ș. B.
Grefier,
B. D.
Red.jud.Ș.B.
J.fond:M.M.
G.S. 10.03.2016/6ex.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 244/2016. Curtea de Apel... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 224/2016.... → |
|---|








