Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 224/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 224/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:003._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 224
Ședința publică de la 15 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Ș.
Judecător Ș. B.
Grefier B. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. N. din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤
Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de inculpatul C. V. N. și partea civilă D. E., împotriva sentinței penale nr. 2770 din 16 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect vătămarea corporală (art. 181 V.C.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul inculpat G. V. N., asistat de avocat V. L., apărător ales și apelanta parte civilă D. E., asistată de avocat S. C., lipsind persoana vătămată S. C. Județean de Urgență Nr.1 C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apărătorul inculpatului depune motivele de apel, precizând că inculpatul dorește să revină asupra recunoașterii faptei și procedurii simplificate întrucât consideră că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare.
Avocat S. C. pentru apelanta parte civilă D. E. solicită respingerea acestei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că opțiunea de a recunoaște este irevocabilă și nu se poate reveni în calea de atac asupra acesteia.
Instanța respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, având în vedere că nu se mai poate reveni în calea de atac asupra recunoașterii și cererii de judecare a cauzei prin procedura simplificată.
În temeiul art.420 alin.4 C.p.p., a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța de control judiciar, constatând dosarul în stare de judecată, acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.
Avocat S. C., având cuvântul pentru apelanta parte civilă D. E., depune chitanță privind onorariul de avocat și solicită respingerea apelului formulat de inculpat, ca tardiv.
Cu privire la apelul părții civile solicită admiterea, considerând hotărârea instanței de fond, ca fiind netemeinică și nelegală, prin cuantumul atât al pedepsei cât și al termenului de încercare, acesta fiind prea mic față de circumstanțele personale și agravante privindu-l pe inculpat.
Instanța de fond a ignorat fără nici o motivare, certificatul medico-legal care atestă 25-30 zile de îngrijiri medicale necesare pentru o restabilire cât de cât a posibilității de a se deplasa și astfel inculpatul trebuia obligat la plata unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, dar și la plata contravalorii venitului lunar din cele trei luni, cât persoana vătămată nu a putut să se prezinte în instanță pentru a-și desfășura activitatea de lichidator.
Avocat V. L., având cuvântul pentru apelantul inculpat C. V. N., solicită respingerea excepției invocate privind tardivitatea apelului formulat de inculpat, învederând că soluția pronunțată s-a afișat la data de 20 iulie, iar apelul a fost formulat la data de 3 august 2015, deci, în termen.
Pe fond, solicită admiterea apelului, susținând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare în raport cu modalitatea de săvârșire a infracțiunii, astfel că se impune aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere circumstanțele atenuante, prev.de art.74 – 76 C.p., respectiv circumstanțele reale și personale ale inculpatului, a colaborat, a recunoscut și regretat fapta comisă.
Cu privire la daunele morale acordate, acestea sunt prea mari raportat la obiectul cauzei, la concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză și solicită diminuarea acestora.
În ceea ce privește apelul părții civile, solicită respingerea ca nefondat, inculpatul a primit o pedeapsă prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că apelul inculpatului este formulat în termen, însă este nefondat.
Cu privire la apelul formulat de partea civilă, acesta este întemeiat, daunele morale în cuantum de 8.000 lei acordate sunt insuficiente.
Apelantul inculpat C. V. N., având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului, susținând că regretă violența, dar precizează că a săvârșit fapta pentru a se apăra, fiind în legitimă apărare.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2770 din 16 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , în baza art. 386 C.p.p., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. V. –N. din infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 cu aplic. art.5 C.p., în infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. rap. la 194 alin.2 lit.c și e C.p. cu aplic. art.5 C.p. și infracțiunea prev. de art.224 alin.1 C.p.
În baza art. 386 C.p.p., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului C. V. –N. din infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplic. art.5 C.p. în infracțiunea prev. de art. 181 alin.1 C.p. de la 1969 cu aplic. art.5 C.p.
În baza art. 181 alin.1 C.p. de la 1969 cu aplic. art.5 C.p. cu aplic. art. 375 C.p.p. și art. 396 alin.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul C. V. –N., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infr. de vătămare corporală.
În temeiul 71 C.pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 rap. la art. 81 C.p. de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82 C.p. de la 1969 Cp
În baza art. 71 al. 5 C.p. de la 1969 cu aplic. art.5 Cp, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.p. de la 1969.
În baza art. 19 C. pr. pen, art. 397 C. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. E. și a fost obligat inculpatul C. V. – N. la plata sumei de 8487 lei, din care 8000 lei reprezintă daune morale și 487 lei daune materiale.
S-a luat act că S. Județean C. de Urgenta C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul C. V. –N. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 276 alin. 1 și 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul C. V. – N. la plata sumei de 1500 lei către partea civilă D. E..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. _/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. V. N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 din C.p., cu aplicarea dispozițiilor art. 5 C.p.
Analizând in mod coroborat ansamblul probelor administrate in cursul procesului penal, instanța de fond a reținut următoarele:
Partea vătămată D. E. a formulat plângere penală împotriva inculpatului C. V. N. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și tulburare de posesie, întrucât în data de 01.10.2013, în jurul orelor 14,00 a fost agresată fizic de către acesta, după ce anterior inculpatul i-ar fi ocupat în întregime, fără drept imobilul situat în mun. C., ., ..
În urma agresiunilor exercitate împotriva sa, partea vătămată D. E. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico legal nr. 1934/A2/04.10.2013 emis de IML C..
Din cercetările penale efectuate în cauză, a rezultat că inculpatul C. V. N. și partea vătămată D. E. se cunosc de cca 20 de ani și întrucât inculpatul a rămas fără loc de muncă și a fost părăsit de către familie, neavând unde să locuiască, începând cu luna martie 2011, partea vătămată i-a permis să locuiască într-un apartament pe care îl deține și este nelocuit. În acest sens nu a fost încheiat niciun contract de locațiune și nu a fost percepută chirie, partea vătămată fiind cea care achita și cheltuielile de întreținere.
În cursul lunii mai 2013, după susținerile părțile vătămate, a fost anunțată de către inculpat că va pleca din imobilul acesteia întrucât și-a găsit serviciu în alt județ. Fără a verifica cele spuse de către inculpat, persoana vătămată în data de 22.05.2013 a formulat o cerere către Asociația de proprietari nr. 15, Dezrobirii din C., prin care aducea la cunoștință că în apartamentul proprietate personală începând cu data de 01.05.2013 nu mai locuiește nicio persoană, fapt pentru care a solicitat scăderea de la plata întreținerii. Ulterior, partea vătămată a plecat cu familia în altă localitate și nu a verificat dacă cele spuse cu privire la plecarea din imobil sunt reale. La data de 01.10.2013, partea vătămată a mers la Asociația de Proprietari pentru a achita restanțele la întreținere și cu această ocazie a aflat că în apartamentul său, încă locuiește o persoană. Astfel că, de la asociație, partea vătămată s-a deplasat la apartamentul său pentru a vedea cine locuiește și încercând să deschidă ușa, a constatat că yala a fost schimbată. În atare situație, partea vătămată a început să bată la ușă, moment în care inculpatul i-a deschis. Partea vătămată, fiind surprinsă de prezența inculpatului în imobil, l-a întrebat pe acesta ce caută acolo, încercând totodată să intre în apartament. Inculpatul C. V. N. nu a lăsat-o pe partea vătămată să pătrundă în apartament și a început să o agreseze fizic, lovind-o cu pumnii în zona feței, iar urmare a loviturilor primite, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, fiind lovită cu pumnii în continuare de inculpat. Ca urmare a intervenției martorei P. C. M., inculpatul nu a mai lovit-o pe partea vătămată și a intrat în apartament. Ulterior, partea vătămată a apelat-o telefonic pe cumnata sa D. L. Naziana, căreia i-a relatat cele întâmplate și a rugat-o pe aceasta să sune la 112.
La scurt timp, la fața locului s-au deplasat organele de poliție și ambulanța, partea vătămată fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. După acordarea îngrijirilor medicale, partea vătămată nu a rămas internată în spital, iar la data de 02.10.2013 s-a deplasat la IML C., unde i-a fost eliberat certificatul medico legal nr. 1934/A2/04.10.2013. Conform certificatului medico legal s-a concluzionat că leziunile de violență prezentate s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure și au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale. În certificatul medico legal s-a precizat că partea vătămată a prezentat la internare diagnosticul" agresiune fizică. TCF acut minor. Hematom periorbitar stâng. Plagă penetrantă buză superioară."
În cauză s-a dispus efectuarea de către IML C. a unui raport de expertiză medico legală pentru a se preciza dacă în urma loviturilor primite în data de 01.10.2013, a fost afectată capacitatea de a se exprima a părții civile D. E., și în speță capacitatea de muncă.
Din raportul de expertiză medico legală nr. 886/A1/15.06.2015 întocmit de către IML C. rezultă că partea vătămată are capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în grad de invaliditate și leziunile traumatice suferite în urma agresiunii nu i-au afectat capacitatea de a se exprima.
În drept, fapta inculpatului C. V. N. care la data de 01.10.2013, a agresat-o fizic pe persoana vătămată, lovind-o cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 25-30 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 NCP cu aplicarea art. 5 NCP.
Analizând textele de lege care incriminează fapta comisă de inculpat, prin prisma dispozițiilor art. 5 din actualul Cod penal - instanța a constatat că textul din actualul cod penal care incriminează această infracțiune, respectiv art. 193 alin. 2 C.pen. prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, iar vechea reglementare, art. 181 alin. 1 Cp de la 1969 prevedea pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
Totodată, având în vedere Decizia CCR nr. 265/06.05.2014 publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014 potrivit căreia dispozițiile art. 5 C.p. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a apreciat că față de pedeapsa pe care urmează să o aplice inculpatului, și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, dispozițiile Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile raportate la dispozițiile noului Cod penal, astfel că, în baza art. 386 C.p.p., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplic. art.5 C.p. în infracțiunea prev. de art. 181 alin.1 C.p. de la 1969 cu aplic. art.5 C.p.
Cu privire la cererea de schimbare încadrare juridică formulată de către partea vătămată prin apărător ales, din infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 C.p. cu aplic. art.5 C.p. în infracțiunile prev. de 193 alin.2 C.p. rap. la 194 alin.2 lit.c și e C.p. cu aplic. art.5 C.p. și infracțiunea prev. de art.224 alin.1 C.p., instanța a respins-o.
La individualizarea pedepsei aplicată, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C.p. de la 1969, scopurile pedepsei prevăzute de art.52 C.p. de la 1969, reținând în acest sens gradul de pericol social al faptei săvârșite, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei confirmată prin lipsa antecedentelor penale, atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta, apreciind că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, ca modalitatea de executare se impune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul 71 C.pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 71 al. 5 C.p. de la 1969 cu aplic. art.5 Cp, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că S. C. Județean de Urgență C. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal .
Partea vătămată D. E. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei daune materiale și suma de_ lei sau_ lei daune morale.
Având în vedere consecințele negative suferite de cel in cauza in plan psihic si fizic, importanta valorilor lezate si măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura afectării, precum si măsura in care parții vătămate i-a fost afectata viața sociala sau familiala, instanța a apreciat ca suma de 8000 lei daune morale reprezintă o recuperare justa patrimoniala a prejudiciului nepatrimonial suferit. Suma de 8000 lei reprezentând daune morale lei este considerata o reparație justă si integrală a prejudiciului moral produs, ținând seama de principiul reparației integrale si echitabile a oricărei daune si de necesitatea ca aceasta forma de reparație sa nu se convertească . de îmbogățire fără justa cauza. De aceea suma solicitata de partea civila este mare si nu se justifica fata de împrejurările cauzei, acțiunea civila fiind admisa numai in limitele arătate.
Împotriva acestei sentințe penale au formulat apeluri inculpatul C. V. N. și partea civilă D. E..
Prin apelul formulat, inculpatul C. V. N. a solicitat într-o primă teză, achitarea în baza art.16 lit.d C.p.p., coroborat cu art.44 din V.C.p., iar într-o altă teză, admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând, să se dispună aplicarea unei pedepse mai blânde, considerând că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins și prin dozarea acesteia într-un cuantum mai mic, respectiv sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune. Decizia penală este netemeinică pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, considerând că este prea mare față de gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârșire, toate circumstanțele reale, dar și personale ale inculpatului.
În ceea ce privește acțiunea civilă, deși instanța a admis-o în parte, daunele morale la care a fost obligat au fost stabilite într-un cuantum mult prea mare, reprezentând o veritabilă sursă de îmbogățire fără justă cauză.
Partea civilă D. E., prin apelul formulat, solicită admiterea acestuia, considerând hotărârea instanței de fond, ca fiind netemeinică și nelegală, prin cuantumul atât al pedepsei cât și al termenului de încercare, acesta fiind prea mic față de circumstanțele personale și agravante privindu-l pe inculpat.
Instanța de fond a ignorat fără nici o motivare, certificatul medico-legal care atestă 25-30 zile de îngrijiri medicale necesare pentru o restabilire cât de cât a posibilității de a se deplasa și astfel inculpatul trebuia obligat la plata unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, respectiv de 20.000 lei, dar și la plata contravalorii venitului lunar din cele trei luni, cât persoana vătămată nu a putut să se prezinte în instanță pentru a-și desfășura activitatea de lichidator.
La termenul de azi, partea civilă, prin apărător, a invocat excepția tardivității apelului declarat de inculpat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Apelul formulat de inculpat nu este tardiv, așa cum a susținut partea civilă, prin apărător.
Astfel, copia minutei sentinței instanței de fond a fost comunicată inculpatului la data de 20.07.2016 (fila 84), însă nefiind găsit la domiciliu nici inculpatul, nici altă persoană, agentul a afișat înștiințarea de a se prezenta inculpatul la sediul instanței în cel mult 7 zile pentru înmânarea actului de procedură.
Potrivit art. 264 alin. 1 rap. la art. 261 alin. 4 lit. g C.p.p., citația sau alt act de procedură se consideră comunicat la împlinirea termenului stabilit de organul judiciar în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citația sau actul de procedură respectiv.
Prin urmare, termenul pentru declararea apelului în cazul inculpatului a început să curgă la data de 29.07.2016, nu la data de 20.07.2016, cum a susținut partea civilă și astfel, apelul formulat la data de 03.08.2015 este declarat în termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Respingând excepția tardivității apelului declarat de inculpat, Curtea urmează a analiza pe fond apelurile declarate de ambele părți.
Astfel, cu privire la solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa cauza legală de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv legitima apărare, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 44 din vechiul cod penal, dar și art. 19 din codul penal actual, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
În cauză, este indubitabil că inculpatul nu a acționat pe fondul vreunui atac material, direct, imediat și injust al persoanei vătămate, îndreptat împotriva sa ori a altei persoane, din nici o probă nereieșind că persoana vătămată ar fi exercitat vreun act de violență asupra inculpatului sau a altei persoane, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultând că persoana vătămată era căzută și nu avea posibilitatea să-l agreseze pe inculpat.
Chiar dacă martora G. E. (concubina inculpatului) a declarat că inițial persoana vătămată a intrat în apartament și a început să-l lovească pe inculpat cu pumnii și picioarele peste față și corp și apoi părțile au ieșit din apartament și s-au lovit reciproc, această împrejurare nu poate fi reținută, lovirea inculpatului nefiind confirmată și de acte medicale. O astfel de confirmare se impunea în condițiile în care această așa zis lovire a fost contrazisă de persoana vătămată și în condițiile în care inculpatul știa că se chemase poliția, chiar și de către acesta, așa cum a susținut și că se va întocmi în consecință un dosar penal.
Pe de altă parte, relatarea că părțile, în afara apartamentului, s-ar fi lovit reciproc, este contrazisă de ceilalți martori audiați în cauză (vecini ai apartamentului în cauză), care au arătat că atunci când au auzit gălăgie și au ieșit să vadă ce se întâmplă, au văzut că partea vătămată era căzută pe coridor în dreptul apartamentului, iar inculpatul o lovea cu pumnii și picioarele. Aceeași martori au mai arătat și faptul că nu au observat ca inculpatul să prezinte vreo leziune.
Nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă a depășirii legitimei apărări, prev. de art. 73 lit. a din vechiul cod penal și de art. 75 alin. 1 lit. b din actualul cod penal, întrucât condiția esențială a reținerii acestei circumstanțe este existența inițială a unei legitime apărări în care să se fi aflat făptuitorul, limite pe care apoi să le fi depășit.
Or, în cauza de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu a existat nici un atac din partea persoanei vătămate și astfel inculpatul nu s-a aflat în nici un moment în stare de legitimă apărare pentru a se considera că eventual loviturile aplicate au depășit limitele atacului.
În altă ordine de idei, prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, înlăturându-se apărarea inculpatului, potrivit căreia ar fi lovit-o pe partea vătămată pentru a se apăra de atacul acesteia. Această stare de fapt a fost recunoscută și însușită de către inculpat cu ocazia judecării în primă instanță, acesta recunoscând săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, fără reținerea în favoarea sa a legitimei apărări sau a altei circumstanțe atenuante și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4, 375, 377 și 396 alin. 10 C.p.p.
Judecarea cauzei în procedura reglementată de art.374 alin. 4, 375 și 377 Cod procedură penală nu este echivalentă cu preluarea stării de fapt din rechizitoriu fără ca aceasta să fie examinată de judecător prin raportare la prevederile legale, inclusiv la prevederile art.103 Cod procedură penală care se referă la aprecierea probelor ori fără ca judecătorul să verifice dacă starea de fapt din rechizitoriu este susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale.
Procedura reglementată de art. 374 alin. 4, 375 și 377 Cod procedură penală nu exclude posibilitatea reținerii de circumstanțe atenuate judiciare ori legale obligatorii sau de alte apărări, cu singura condiție a stabilirii incidenței acestora numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale sau a probei cu înscrisuri încuviințate conform art. 377 alin. 1 C.p.p.
În cauză, așa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate în cursul urmăririi penale și însușite de inculpat, nu rezultă o stare de fapt diferită de cea reținută în rechizitoriu.
Revenirea asupra recunoașterii și asupra procedurii simplificate în vederea administrării de probatorii pentru dovedirea legitimei apărări, solicitată în apel, nu poate fi primită.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii vinovăției, prevăzută în art. 374 alin. 4, art. 375 și 377 Cod procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăție și poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condițiile din dispozițiile menționate, și care, astfel cum rezultă din încheierea din 23.01.2015, au fost aduse la cunoștință inculpatului, cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
Astfel, din actele și lucrările dosarului, rezultă că instanța de fond a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile care reglementează procedura în cazul recunoașterii de vinovăție, consecințele accesării acesteia, precum și efectele pe care le produce, în prezența apărătorului ales. Instanța a atras atenția inculpatului asupra tuturor consecințelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, dând citire actului de sesizare, procedând la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoașterii faptelor descrise în rechizitoriu și însușirii probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoașterea vinovăției, nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4, art. 375 și 377 Cod procedură penală. Caracterul obligatoriu al acestei activități procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată.
După ascultarea inculpatului, instanța admite cererea de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4, art. 375 și 377 Cod procedură penală.
După acest moment, inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului penal asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunțarea la apel).
Ca urmare, nefiind prevăzută posibilitatea de revenire asupra procedurii simplificate, rezultă caracterul irevocabil al acesteia, astfel că nu poate fi primită în apel cererea de revenire asupra acestei proceduri, așa cum a solicitat inculpatul.
În raport de cele arătate mai sus, de probatoriul administrat la urmărirea penală și de recunoașterea inculpatului, Curtea constată că în mod corect prima instanță l-a găsit vinovat pe inculpat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală și a dispus condamnarea acestuia.
Comparând dispozițiile vechiul cod penal aplicat în cauză cu cele ale noului cod penal, intrate în vigoare la data de 01.02.2014, se constată că vechile reglementări sunt mai favorabile, mai ales sub aspectul modalităților de executare a pedepselor, care sunt mai puțin restrictive de drepturi și, astfel, se constată că și sub acest aspect sentința instanței de fond este legală și temeinică.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege.
Astfel, s-au avut în vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare persoanei vătămate pentru vindecare, dar și persoana inculpatului, în sensul că acesta are o vârstă de 63 ani și nu are antecedente penale.
Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., având în vedere că inculpatul, la instanța de fond, a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat expres aplicarea acestor prevederi, necontestând probele efectuate la urmărirea penală și nesolicitând administrarea de alte probatorii.
Atitudinea sinceră a inculpatului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată a fost valorificată de către instanța de fond prin aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., nemaiputându-se reține și ca circumstanță atenuantă, așa cum se încearcă a se susține prin motivele de apel, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.
Ca atare, se constată că pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului de către instanța de fond (pedeapsă egală cu minimul special), este corect individualizată și este de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel fiind, se constată că sunt neîntemeiate criticile inculpatului și ale părții civile cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Referitor la modalitatea de executare, Curtea consideră că scopul preventiv și educativ al pedepsei raportat și la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție și astfel, se constată că în mod corect prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 din vechiul cod penal pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, compus din durata pedepsei la care s-a adăugat termenul de 2 ani prev. de art. 82 din vechiul cod penal.
În ceea ce privește critica părții civile privind neacordarea contravalorii venitului lunar din cele trei luni, cât nu a putut să se prezinte în instanță pentru a-și desfășura activitatea de lichidator judiciar, se constată că partea civilă nu a dovedit pretențiile solicitate.
Astfel, chiar dacă persoana vătămată a făcut dovada cu martorul Comoșteanu T., că nu s-a putut prezenta în instanță într-un dosar de insolvență, nu a făcut însă proba că nu a primit venituri pentru cele 3 luni, cât susține că nu a putut să desfășoare activitatea de lichidator judiciar și nici la ce sumă s-ar fi ridicat aceste venituri, martorul nefăcând nici un fel de referire la cuantumul acestor venituri nerealizate, ci doar cu privire la cheltuielile făcute cu recuperarea sănătății, despre care însă a afirmat că nu poate să le cuantifice. Ori, astfel de probe erau necesare în condițiile în care altfel se prezumă că persoana vătămată a beneficiat de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă prevăzută de dispozițiile OUG 158/2005.
Cu privire la critica formulată de ambii apelanți privind cuantumul daunelor morale, Curtea constată următoarele:
În raport de toate elementele de la dosar (actele medicale, declarațiile părții vătămate și declarațiile de martor), Curtea nu contestă că suferința psihică și fizică a părții vătămate a fost una accentuată, partea vătămată necesitând un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că, deși prejudiciul moral este susceptibil de a fi reparat și pecuniar, acesta nu reprezintă totuși o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, astfel că dauna morală are menirea doar de a ușura suferințele părții vătămate sau de a-i crea anumite satisfacții.
Prin urmare, Curtea consideră că nici suma solicitată de partea civilă (20.000 lei), dar nici cea învederată de inculpat (mai mică de 8.000 lei), nu sunt proporționale și adecvate în raport cu trauma produsă părții civile.
Așa fiind, Curtea constată că suma de 8.000 lei stabilită de instanța de fond este adecvată pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat părții civile.
Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, în baza art. 421 alin. 1 lit. b C.p.p., Curtea va respinge apelurile formulate de inculpat și partea civilă, ca nefondate, iar în baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va obliga pe fiecare dintre apelanți la câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de inculpatul C. V. N., fiul lui N. și V., născut la data de 13.05.1952 în municipiul București, sector 2, cu domiciliul în C., ., ., ., fără forme legale în mun. Focșani, Aleea 1 Iunie, .. 1, ., CNP_ și partea civilă D. E., domiciliat în C., .. 8, județul D., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 2770 din 16 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondate.
Obligă pe fiecare dintre apelanți la câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2016
Președinte, Judecător,
C. Ș. Ș. B.
Grefier,
B. D.
Red. jud. Șt. B.
Jud. fond S.C.M.
G.S. 5 ex./15.03.2016
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 228/2016.... | Abuzul în serviciu. Art.297 NCP. Decizia nr. 336/2015. Curtea... → |
|---|
