Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 44/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-03-2016 în dosarul nr. 44/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.44
Ședința publică de la 01 Martie 2016
PREȘEDINTE C. Ș.
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea contestației formulată de condamnatul U. R. C., împotriva sentinței penale nr.248 din 6 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat T. G., pentru condamnatul lipsă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a arătat că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere prin care condamnatul U. R. C. arată că își retrage contestația formulată.
Avocat T. G. pentru condamnat, solicită să se ia act de manifestarea de voință.
Reprezentantul parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației, cu obligarea contestatorului la cheltuieli judiciare statului.
CURTEA
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1629 din 7 decembrie 2015 Judecătoria D. a declinat în favoarea Curții de Apel C. competența de soluționare a cererii petentului U. R. C., născut la 10 iulie 1981, fiul lui A. și M., deținut în P. Bistrița.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2015 petentul U. R. C., deținut în P. Spital D. a formulat contestație în anulare la executarea mandatului de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.248 din 6 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, cu precizarea că motivele le va prezenta în fața instanței.
Instanța a constatat că petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate și se află încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.331/2014 a Curții de Apel C., emis în baza sentinței penale nr.248/2014 a Curții de Apel C..
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare la Curtea de Apel C. și s-a înregistrat sub nr._ la data de 2 februarie 2016.
Se constată că la data de 10 februarie 2016, condamnatul a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de retragerea contestației.
Având în vedere dispozițiile art.4251 rap.la art.415 Cod pr.penală, Curtea va lua act de retragerea contestației.
Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul U. R. C., împotriva sentinței penale nr.248 din 6 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._ .
Obligă condamnatul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 martie 2016.
C. Ș.
Grefier,
B. D.
PS/7.03.2016
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








