Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 86/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 86/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 86
Ședința publică de la 27 ianuarie 2016
PREȘEDINTE C. C.- judecător
A. D.- judecător
Grefier V. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 18 ianuarie 2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect judecarea apelului formulat de P. DE PE L. J. T. J. și apelantul inculpat P. S. C. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 14 ianuarie 2015 a Judecătoriei T. J. pronunțată în dosarul nr._ .
C.
Asupra apelurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 58 din data de 14 ianuarie 2015 a Judecătoriei T. J. pronunțată în dosarul nr._, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. S. C., fiul lui I. și A., născut la data de 23.06.1981, în Mun. Tg-J., Jud. Gorj, CNP_, cu domiciliul în Mun. Tg-J., ., ., . prev. de art. 257 al. 1 si 4 N.C.pen. si art. 335 al. 2 N.C.pen. cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen., in infracțiunile prev. de art. 239 al. 1, 2 si 5 C.pen. din 1969 si art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 rep, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. din 1969 și art. 5 N. C.pen.
În baza art. 239 al. 1, 2 si 5 C.pen. din 1969 cu referire la art. 5 N.C.pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 rep. cu referire la art. 5 N.C.pen, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare.
În baza art.81 C.p. din 1969 cu referire la art. 5 N.C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata stabilită de art. 82 C.p. din 1969.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și următoarele C. pen. din 1969.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C. pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 de lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 3182/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. Tg-J., s-a dispus trimiterea în judecată ,în stare de libertate, a inculpatului P. S. C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 257 alin. 1 și 4 C.penal și art. 335 alin. 2 C.penal.
Prin același act, s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 alin. 1 și 2 Cp., reținută in sarcina inculpatului P. S. C. întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată prin . Noului Cod penal.
Totodată, s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce privește infracțiunile de ultraj și sfidarea organelor judiciare (fapte reținute în sarcina lui V. C.) și cu privire la infracțiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei și favorizarea infractorului (fapte reținute în sarcina inspectorului de poliție G. G.).
În actul de sesizare s-au reținut, in esență, următoarele:
În dimineața zilei de 25.12.2012, în jurul orelor 05:00, pe raza Mun. Tg-J., la intersecția . . loc un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul marca Honda, cu nr. de înmatriculare_, condus de martorul N. F. A..
Pentru efectuarea cercetării la fața locului s-a deplasat agentul de poliție M. C. din cadrul P.. mun. Tg-J. - Biroul rutier, însoțit de agentul de poliție locală J. D..
Înainte ca organele de poliție rutieră să ajungă, la locul accidentului s-au deplasat inculpatul P. S. C., însoțit de prietenul său V. C., cu autoturismul marca BMW, ce aparținea acestuia din urmă, care la rândul lor aflaseră despre evenimentul rutier chiar de la N. F. A..
Din materialul probator a rezultat că înaintea agenților de poliție rutieră, la locul accidentului au oprit și martorii Cotan V. D., C. C. T. și H. C., care au trecut întâmplător prin zona respectivă, deplasându-se cu un autoturism marca F. Punto cu nr._, dinspre Pocruia spre Tg-J..
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că în timp ce agentul de poliție rutieră efectua verificări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, inculpatul P. S. C. și V. C. ( persoane aflate în mediul relațional al numitului N. F. A.), s-au manifestat violent față de acesta, atât prin limbaj, adresându-i cuvinte și expresii jignitoare, cât și prin gesturi.
Datorită acestui incident, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje formate, atât din polițiști din cadrul P.. mun. Tg-J. - Biroul ordine publică, cât și din subofițeri de jandarmi și agenți de poliție locală, care în noaptea respectivă se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, asigurând ordinea și liniștea publică în apropierea zonei în care s-a produs evenimentul rutier.
Printre agenții de poliție din cadrul P.. mun. Tg-J. - Biroul ordine publică, s-a aflat și persoana vătămată Z. G. C., care în noaptea de 24/25.12.2012 a fost planificată în schimbul III, efectuând serviciul de patrulare în intervalul orar 22:00 - 06:00, formând echipă cu colegul său, agentul șef principal R. I..
Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că în momentul în care se efectuau cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, organele de poliție au constatat că N. F. A., conducătorul autoturismului marca Honda cu nr. de înmatriculare_, fusese introdus pe bancheta din spate a autoturismului marca BMW ce aparținea lui V. C., acesta fiind asigurat, prin închiderea automată a portierelor.
In acele împrejurări, persoana vătămată Z. G. C., împreună cu agenții de poliție M. C. și R. I., s-au deplasat spre autoturismul marca BMW pentru a proceda atât la legitimarea persoanelor care se aflau lângă acesta, cât și pentru a-i solicita conducătorul auto implicat în accidentul de circulație să se supună testării cu aparatul alcool test.
S-a reținut că la cererea agenților de poliție de a se legitima, atât inculpatul P. S. C., cât și V. C. au devenit recalcitranți, adresându-le acestora cuvinte triviale, care nu pot fi reproduse, refuzând totodată să prezinte actele de identitate pe motiv că aceștia sunt „milițieni".
In momentul în care V. C. a fost introdus în autoturismul poliției pentru a-i fi verificate datele de identitate prin stație, inculpatul P. S. C. a devenit mai violent, continuând să adreseze cuvinte și expresii jignitoare și gesticulând din mâini amenințător la adresa integrității fizice a agenților de ordine publică, dând de înțeles că intenționează să îi lovească.
In acele împrejurări, inculpatul P. S. C. 1-a agresat fizic pe agentul de poliție Z. G. C., prinzându-1 cu mâna de gât și strângându-1, situație în care i-a produs leziuni prin zgâriere, iar în momentul în care persoana vătămată a reușit să se desprindă, inculpatul 1-a prins de mâneca uniformei (tot cu intenția de a-1 lovi), situație în care i-a rupt manșeta reflectorizantă, care a căzut pe stradă, fiind găsită de acesta, la câteva momente după altercație.
La scurt timp, inculpatul P. S. C. a fost imobilizat și încătușat de ceilalți agenți de ordine aflați la fața locului, fiind introdus în autovehiculul marca VW Transporter din dotarea poliției și condus la sediul P.. mun. Tg-J. pentru continuarea verificărilor cu privire la cele întâmplate și dispunerea măsurilor legale.
Atât pe traseul către sediul subunității de poliție, cât și în incinta P. mun. Tg-J., inculpatul s-a manifestat violent, adresând cuvinte și expresii jignitoare atât la adresa agenților de ordine publică care l-au imobilizat, cât și a celor care l-au condus la sediul poliției.
Aici, Z. G. C. a avut o discuție cu comisarul șef M. I., șeful Biroului de investigații criminale, acesta indicându-i să îl sancționeze contravențional pe P. S. C. pentru încălcarea dispozițiilor Legii 61/1991 și să întocmească rapoarte de folosire a forței, prin acest lucru înțelegându-se că P. S. C. a fost imobilizat și încătușat și nicidecum că a fost agresat fizic de vreunul din agenții de poliție.
In aceeași zi, agentul de poliție Z. G. C. a întocmit procesul-verbal . nr._ prin care 1-a sancționat contravențional pe P. S. C. cu amendă in suma de 1500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 1 și pct. 31 și art. 4 lit. a și b din Legea 61/1991, în sensul că acesta a refuzat să se legitimeze la cererea expresă a organelor de poliție, a adresat, totodată, cuvinte și expresii jignitoare și s-a manifestat violent față de agenții de poliție.
In aceeași dimineață, persoana vătămată 1-a observat pe P. S. C. pe holul de la etajul I al P.. mun. Tg-J., situație în care acesta i-a adresat din nou cuvinte și expresii jignitoare, susținând că „lucrează în Parlamentul României și îl va da afară din poliție".
O parte din aceste manifestări violente au fost înregistrate de agentul do poliție J. S. D. cu telefonul mobil marca Samsung S3, ce îi aparține, pe care ulterior le-a transpus pe un DVD ce 1-a predat organelor de cercetare penală din cadrul DGA - Serviciul Județean Anticorupție Gorj la data de 26.03.2013, cu ocazia audierii.
In dovedirea stării de fapt, au fost propuse de catre procuror, următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor M. C., J. S. D., Cotan V. D., N. C., R. I. F., R. I., J. D., M. C., B. M. A., A. I., I. I., O. N. V., S. C., T. V. și C. C. T..
Declarațiile martorilor N. F. A., Basa Robertino C. și R. G. R., propuși în apărare de P. S. C., au fost înlăturate ca fiind subiective, având în vedere că aceștia sunt în mediul relațional al inculpatului, fiind prieteni cu acesta ori rude prin alianță.
In ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 335 al 2 C.pen.,retinuta in sarcina inculpatului, s-a arătat că în dimineața zilei de 05.10.2013, în jurul orelor 10:20, inculpatul P. S. C. a condus autoturismul marca BMW înmatriculat sub nr._ pe .. Tg-J., împrejurare în care a fost oprit de un echipaj de poliție, întrucât depășise viteza maximă admisă pe acel sector de drum.
Cu ocazia controlului, inculpatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din SUA, fiind sancționat inițial pentru încălcarea prevederilor art. 121 alin. 1 din OUG 195/2002, conform procesului-verbal . nr._.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule în România, întrucât la data de 29.07.2011 i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infr. prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, fiind trimis în judecată pentru acea faptă de P. de pe lângă J. Sectorului 1 București, iar în prezent, dosarul se află pe rolul instanței de judecată.
Prin adresa nr._/30.10.2013, IPJ Gorj - Serviciul rutier a comunicat că la data de 05.10.2013, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât atât pentru infr. prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, cât și pentru infr. prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 (în prezent prev. de art. 337 și art. 335 alin. 2 Cp.), legislația rutieră prevede reținerea permisului de conducere și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 25.04.2014 sub nr._, iar prin încheierea de cameră preliminară din data de 11.06.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării urmăririi penale în dosarul nr. 113/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. Tg-J., dispunându-se începerea judecății.
În ședința publică din data de 27.08.2014, a fost ascultat inculpatul P. S. C., care a recunoscut săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, prev. de art. 335 al. 2 C.pen., fără a recunoaște vinovăția sa in săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 al. 1 si 4 C.pen., pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecată.
În cursul cercetării judecătorești, având in vedere dispozițiile art. 274 al. 7 si 8 C.pr.pen., au fost ascultați martorii Cotan V. D., N. F. A., R. G., Basa Robertino C., J. S. D., M. C., M. C., V. C., P. C., Z. I., H. C., Brahă L. F..
A fost atașat dosarul nr. 113/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. Tg-J..
Examinând întreaga probațiune administrată atât nemijlocit de către instanța de judecată, cât si în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarele:
1. În noaptea de 24/25.12.2012, in jurul orelor 5:15, la intersecția străzilor Calea Severinului cu Tismana din Mun. Tg-J., martorul N. F. A., aflându-se la volanul autoturismului înscris in circulație sub nr._ si fiind sub influenta băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând in coliziune cu un stâlp de electricitate amplasat in afara părții carosabile. In urma impactului, a suferit leziuni martora B. L. F., pasager pe scaunul din dreapta față al vehiculului menționat.
Primele persoane sosite la locul accidentului au fost martorii C. C. T., Cotan V. D. si H. C., aceasta din urmă fiind persoana care a acordat primele îngrijiri victimei, iar Cotan V. D. fiind cel care a apelat serviciul de urgență 112.
La scurt timp, chemați de către conducătorul autoturismului implicat in evenimentul rutier, la fața locului au sosit inculpatul P. S. C. și martorii V. C. si Basa Robertino, care au cerut persoanelor prezente să-si continue deplasarea si sa nu anunțe evenimentul rutier organelor de politie.
Fără a se interesa de starea victimei, ultimele persoane sosite, l-au însoțit si introdus pe N. F. A. in autoturismul cu care veniseră, marca BMW, proprietatea lui V. C., asigurând totodată vehiculul, prin închiderea automată a portierelor.
După ce victima a fost preluată de medicii Serviciului de Ambulantă Gorj, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Tg-J. si ai Poliției Locale Tg-J., au sosit la locul faptei. Persoana vătămată Z. C., împreuna cu alți colegi de-ai săi, printre care M. C. și M. C., in vederea stabilirii împrejurărilor concrete in care s-a produs evenimentului rutier, au intenționat să poarte o conversație cu conducătorul auto vinovat si, in acest scop au încercat să-l scoată din vehicul in care se afla. Inculpatul, fiind în apropiere, a ripostat prin adresarea de injurii si amenințări la adresa organelor de poliție.
Aceste manifestări ale inculpatului au determinat lucrării de poliție sa procedeze la legitimarea sa, după care, in urma refuzului acestuia si a manifestărilor violente, a fost imobilizat si introdus in autovehiculul marca VW Transporter din dotarea poliției. In aceste împrejurări, inculpatul a lovit in zona gâtului persoana vătămată, producându-i leziuni si i-a rupt manșeta reflectorizantă de pe uniforma de serviciu.
Cuvinte jignitoare si de amenințare au fost adresate agenților de ordine publică care l-au imobilizat, cât și celor care l-au condus la sediul Politiei Municipiului T-J., de către inculpatul P. S. C..
Starea de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate Z. Gheorhe C., ce se coroborează cu declarațiile martorilor Cotan V. D., M. C., J. S. D., M. C., O. N., aceștia arătând că inculpatul a amenințat lucrătorii de politie, printre care se afla si partea vătămată, ca-și vor pierde locul de muncă întrucât lucrează in Guvernul României, iar când s-a încercat introducerea inculpatului in mașina politiei, acesta a agresat victima, rupându-i manșeta reflectorizantă de la mâneca dreaptă a hainei.
Lucrătorii de poliție prezenți la locul faptei au relatat in perioada imediat următoare, colegilor lor, evenimentul la care au luat parte, martorii N. C., R. I., R. I., J. D., B. M., D. C., confirmând existenta leziunii la nivelul gatului persoanei vătămate, precum si ruperea manșetei de la uniforma de serviciu a acesteia.
Martorii R. I. și R. I., au susținut că manifestările violente ale inculpatul au continuat si in autoturismul de politie, acesta lovind cu mâinile si picioarele obiectele din apropierea sa.
Totodată, s-a reținut că declarațiile agenților de politie prezenți la intersecția . . cu declarațiile martorilor C. C. T., Cotan V. D. si H. C., persoane care nu justifică nici un interes in modul de soluționare al cauzei și care prezintă modul in care s-au desfășurat evenimentele înainte de urcarea inculpatului in autovehiculul din dotarea politiei.
Astfel, martorii anterior menționați au relatat că inculpatul și prietenii săi au acționat cu scopul de a ascunde evenimentul rutier organelor de poliție, iar ulterior de a-l scăpa de răspundere pe N. F. A., confirmând totuși existenta unor discuții contradictorii intre agenții de poliție si grupul din care făcea parte si inculpatul, precum și urcarea unei singure persoane in autoturismul poliției.
Inculpatul a negat permanent vinovăția sa in săvârșirea infracțiunii de ultraj, susținând că, deși nu i-au fost solicitate actele de identitate si nu a purtat nici un fel de discuție cu agenții de politiei la locul accidentului, a fost urcat împreună cu martorul V. C., in autospeciala fără a exista o justificare legală si fără a opune rezistență, dar au fost agresați fizic de mai mulți agenți de politie. Totodată, inculpatul a negat că ar fi insultat, amenințat sau agresat vreun lucrător de poliție.
Deși martorii V. C. si Basa Robertino C. au confirmat susținerile acestuia, declarațiile lor urmează sa fie înlăturate, pe de-o parte, fiind apreciate ca subiective având in vedere relația de prietenie dintre ei, iar pe de altă parte, fiind contrare declarațiilor celorlalți martori si nesusținute de înscrisuri medicale. Se reține ca inculpatul s-a prezentat in ziua următoare la Spitalul de Urgentă Tg-J., unde a fost examinat si supus unor investigații radiologice, constatându-se inexistenta unor leziuni osoase posttraumatice la nivelul grilajului costal, calotei craniene și articulației umărului stâng.
Declarațiile martorului V. C. au fost apreciate ca fiind nesincere si de către instanța civilă care a soluționat cauza nr._ a Judecătoriei Tg-J., ce a avut ca obiect plângere contravenționala formulata de P. Scradeanu C. împotriva procesului-verbal . nr._/25.12.2012, prin care fusese sancționat de ag. pr. Z. G. C. pentru faptul că, in împrejurările descrise mai sus, a refuzat să se legitimeze si a adresat injurii organelor de politie. S-a constatat că declarațiile date de către martor in cauza de față, cât si in cea menționată anterior cuprind aspecte contradictorii in legătură cu evenimentele in care a fost implicat inculpatul. Astfel, martorul, in dosarul de urmărire penală nr. 3182/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. si in cursul cercetării judecătorești a relatat că agenții de politie nu ar fi solicitat actele lui de identitate sau inculpatului, nici înainte si nici ulterior, urcării in mașina politiei. Același martor, fiind ascultat in dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., a arătat că la solicitarea lucrătorilor de politie au urcat in dubă, unde „…am prezentat actele pe care le aveam asupra mea, in timp ce petentul (inculpatul) nu s-a identificat întrucât nu avea actele la el.”
Din materialul probator administrat in cauză prima instanță a reținut că situația de fapt descrisă anterior este pe deplin dovedită, ținând seama de probele administrate în cursul urmăririi penale si in cursul cercetării judecătorești.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P. S. C. care, în dimineața de 25.12.2012, a exercitat acte de violentă față de agentul de poliție Z. G. C. si totodată i-a adresat acestuia amenințări, in timp ce se afla in exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj.
2. Inculpatul P. S. C. a fost depistat, la data de 5.10.2013, conducând autoturismul marca BMW, înscris in circulație sub nr._ pe . Tg-J., deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Din adresa nr._/30.10.2015 emisă de IPJ Gorj- Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul este posesor al permisului de conducere ., ce i-a fost reținut ca urma a săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice si, deși i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare, aceasta este fără drept de circulație, fapt pentru care sus-numitul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Inculpatul a recunoscut fapta, declarația sa coroborându-se cu declarația martorului L. P. S., procesul verbal de constatare a infracțiunii, planșele foto.
In drept, fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat.
Așa fiind, văzând și disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, au fost avute in vedere criteriile generale de individualizare, raportate în prezenta cauză, respectiv starea de pericol a faptelor, concretizate în valorile sociale care au fost, sau vor putea fi vătămate în viitor, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, prima instanță a reținut, gradul de pericol ridicat al faptei de ultraj, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârșirea faptei, prin care a adus, pe de o parte o atingere relațiilor sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat și funcționarilor ce exercită o activitate în cadrul acestora, iar pe de altă parte, o atingere relațiilor sociale referitoare la integritatea fizică și sănătatea funcționarului vătămat prin comiterea faptei. Totodată, s-a ținut seama de mențiunile din fișa de cazier judiciar din care reiese că inculpatul nu este la prima întâlnire cu legea penală, fiind sancționat administrativ prin ordonanțele nr. 1387/P/2009 si nr. 2315/P/2011 ale Parchetului de pe lângă J. Tg-J., pentru săvârșirea faptelor de lovire si alte violente, respectiv, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniștii publice si este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, fapta pentru care a fost pusă in mișcare acțiunea penală prin ordonanța nr._/P/2011 a Parchetului de pe lângă J. Sectorului I București.
In raport de aceste aspecte, prima instanță a apreciat ca se impune aplicarea pedepsei închisorii, in cuantum orientat spre minim.
S-a reținut că, în raport de data săvârșirii faptei, în vigoare erau dispozițiile Codului penal de la 1969, care cuprindea dispoziții mai favorabile inculpatului sub aspectul modalității de executare a pedepsei închisorii, față de prevederile actualului Cod penal. Ca urmare, in raport de cele menționate și de decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, instanța, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. S. C., din infracțiunile prev. de art. 257 al. 1 si 4 N.C.pen. si art. 335 al. 2 N.C.pen. cu aplicarea art. 38 al. 1 C.pen., in infracțiunile prev. de art. 239 al. 1, 2 si 5 C.pen. din 1969 si art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 rep, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. din 1969 și art. 5 N. C.pen.
D. urmare, în baza art. 239 al. 1, 2 si 5 C.pen. din 1969 cu referire la art. 5 N.C.pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 rep. cu referire la art. 5 N.C.pen, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33, 34 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele prevăzute de art.81 C.pen.1969, respectiv inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă mai mare, pedeapsa aplicată este de 9 luni închisoare și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului - instanța, în baza art.81 C.pen.1969, cu aplic.art.5 Cpen, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen 1969, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art.404 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen.1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, prima instanță a revocat suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a și lit. b C. pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale, cu aplic. art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.p. reținând culpa procesuală a inculpatului în declanșarea procesului de față, s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel P. de pe lângă J. T. J. și inculpatul P. S. C..
Prin motivele de apel, Ministerul Public a criticat sentința pronunțată de prima instanță sub aspectul operațiunii de individualizare a tratamentului sancționator, susținând că s-au aplicat pedepse greșit individualizate sub aspectul cuantumului, iar pe de altă parte că instanța, în mod greșit, nu aplică un spor de concurs, potrivit art. 34 Cod penal 1969. S-a susținut că, aplicând inculpatului pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, instanța de fond a minimalizat gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat și nu a avut în vedere la aplicarea pedepselor criteriile generale de individualizare. Totodată, față de împrejurările săvârșirii infracțiunilor s-a apreciat că se impunea aplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni, conform art. 34 alin. 1 lit.b) C.p.
În motivarea apelului, apelantul inculpat a criticat faptul că instanța de fond nu a făcut nicio apreciere cu privire la declarațiile și altor martori audiați la urmărirea penală și cercetarea judecătorească respectiv martorii N. F. A., R. G. R., L. P., Sineicu M.. S-a susținut că în declarația dată, martorul Basa Robertino C. a afirmat că nu a văzut personal ca P. Scrădean C. să agreseze vreun lucrător de poliție în sensul de a-l strânge de gât sau a-i rupe manșeta, acesta afirmând că din contră, inculpatul era încătușat, roșu la față, prezentând urme de violență. În același sens, au declarat la urmărirea penală și ceilalți martori N. F., A. R., G. R., L. P., Sineicu M.. S-a susținut că pe starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză nu se poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea de ultraj, agentul Z. Gh.prin acțiunea sa abuzivă, în afara legii, nu poate beneficia de protecția instituită de art. 239 C.p. Prin atitudinea sa de a folosi forța și de a exercita acte de violență asupra inculpatului, agentul Z. a depășit atribuțiile de serviciu, le-a încălcat și le-a exercitat abuziv, astfel că actele lui nu mai pot fi considerate ca fiind actele autorității pe care o reprezintă pentru că el însuși s-a situat în afara protecției pe care i-a acordă legea (în acest sens – dec.pen. 1564/23.04.1999 ICCJ.) S-a mai arătat și faptul că despre incidentul din dimineața zilei de 25.12.2013 a aflat și ofițerul G. G. care este vecin cu familia inculpatului și față de care s-au efectuat cercetări în calitate de făptuitor, susținându-se că ar fi intervenit la lucrătorii de poliție să nu se facă raport pentru a i se întocmi dosar penal inculpatului. Față de acesta s-a dat soluția de neurmărire. G. a fost cel care l-a determinat pe inculpat să nu se deplaseze la SML Gorj pentru a se constata leziunile provocate de lucrătorii de poliție și a se elibera certificat medico-legal. Așa cum s-a arătat mai sus, instanța nu a motivat că inculpatul s-a prezentat la Spitalul de Urgență dar în urma examinării nu s-au constatat fracturi osoase. Examinarea a fost efectuată de medicul L. E. și a perceput nemijlocit leziunile ce i-au fost provocate inculpatului. Față de cele susținute, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând, în baza art. 16 lit.c) C.p.p. să se dispună achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, menținând restul dispozițiilor sentinței, precum și respingerea apelului formulat de parchet.
Luând spre examinare apelurile declarate în cauză de P. de pe lângă J. Tg.J. și de către inculpatul P. S. C., C. constată și reține următoarele:
În privința stării de fapt, verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, C. constată faptul că, în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 103 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.
Examinând întreg materialul probator, C. reține că probele au fost corect evaluate, așa încât atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică sunt corespunzătoare activității infracționale desfășurate de inculpat, dar și în deplin acord cu prevederile textelor incriminatoare.
Trecând la analiza criticilor ce constituie motivele de apel ale apelantului inculpat, privind caracterul incomplet al probatoriului considerat inapt să demonstreze vinovăția sa dincolo de orice îndoială rezonabilă în ceea ce privește acuzația de ultraj, C. constată mai întâi ca distincția între probe directe și indirecte, precum și valoarea ori preeminența unora față de celelalte, nu-și găsește suport în dispozițiile Codului de procedură penală, iar pe de altă parte, contrar opiniei apărării, că ansamblul probelor adminitrate în cauză confirmă învinuirea adusă inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, analiza probatoriului administrat în cauză a confirmat că la data de 25.12.2012 inculpatul P. S. C. a exercitat acte de violență față de agentul de poliție Z. G. C. și i-a adresat amenințări, în timp ce acesta din urmă se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, C. însușindu-și sub acest aspect, argumentele din sentința apelată, această posibilitate fiind statuată de practica CEDO, potrivit căreia poate constitui o motivare și preluarea motivelor instanței inferioare (a se vedea cauza Helle împotriva Finlandei).
Fără a relua întreaga situație de fapt reținută de prima instanță în mod corect și cu prezentarea detaliată a materialului probator avut în vedere de aceasta, C. va analiza apelul inculpatului cu analizarea aspectelor contestate de acesta.
Sistematizând expunerile de motive ale apelantului inculpat, se constată că, acesta invocă în susținerea afirmației de nevinovăție, declarațiile martorilor N. F. A., R. G. R., Basa Robertino C. și L. E..
Examinând probele testimoniale administrate cauzei și supuse analizei conform motivelor de apel ale inculpatului se observă că pretinsele neconcordanțe cu celelalte mijloace de probă nu influențează situația de fapt just reținută de prima instanță.
C. reamintește că nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință referitoare la declarațiile martorilor sau inculpaților, instanța putând să considere, atunci când acestea sunt contradictorii, că numai unele exprimă adevărul, având obligația să le înlăture motivat pe celelalte.
În ceea ce privește probele testimoniale, C. constată că, declarațiile martorilor Cotan V. D., M. C., J. S. D. M. C., O. N. se coroborează cu atât cu declarațiile persoanei vătămate Z. G. C., dar și cu declarațiile celorlalte persoane prezente la locul faptei N. C., R. I. F., R. I., J. D., B. A. M., A. I., I. I., S. C., T. V. și C. C. T..
În ceea ce privește credibilitatea persoanelor audiate, C. observă că este vorba în principal de agenți de poliție, prezenți la locul accidentului, însă în stabilirea vinovăției inculpatului nu au fost reținute doar declarațiile acestor martori, ci și declarațiile altor persoane, ce au fost corect evaluate de instanța de fond. În legătură cu declarațiile martorilor, acestea au fost corect interpretate de instanța fondului ca probe utile și pertinente în lămurirea situației de fapt. Așa cum s-a arătat, chiar dacă aceștia aveau calitatea de agenți de poliție, ei trebuie considerați martori în sensul accepțiunii pe care C. Europeană a Drepturilor Omului o dă unor astfel de persoane care au avut posibilitatea să ia contact direct cu realitatea faptelor (în acest sens - hotărârea S. împotriva României).
În privința probelor testimonial invocate în apărare, C. reține următoarele:
Declarațiile martorului N. F. A. din faza de urmărire penală nu sunt de natură să infirme concluzia că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată, martorul declarând că:„La un moment dat, un agent de poliție a venit la autoturismul în care mă aflam și a încercat să deschidă portiera. Nu cunosc motivul dar la un moment dat i-am văzut pe lucrătorii de poliție conducându-i pe V. și P. în autospeciala poliției. Nu am văzut dacă cei doi au fost încătușați de lucrătorii de poliție și nici nu am auzit dacă au refuzat să se legitimeze.” Faptul că ulterior, în faza cercetării judecătorești în primă instanță, martorul N. F. A. a susținut că a observat când inculpatul a fost introdus în mașina poliției, fără motiv, precizând că anterior nu avuseseră loc discuții contradictorii între inculpat și organele de poliție nu poate conduce instanța de apel către un deznodământ în sensul dorit de apărare, întrucât așa cum s-a menționat și anterior probele nu au o valoare dinainte stabilită, instanța apreciind că declarațiile acestui martor nu sunt edificatoare pentru a se reține că agentul de poliție a depășit limitele autorității cu care era învestit, varianta relatată de martor având caracterul unei depoziții pro causa pentru a susține strategia de apărare invocată de inculpat.
Declarațiile martorului R. G. R. în sensul că l-ar fi văzut pe inculpat în sediul secției de poliție, prezentând urme de leziuni la nivelul feței și că acesta avea un comportament adecvat, de asemenea, nu conduc la ideea că cele susținut în actul de sesizare nu corespund adevărului, în contextul în care martorul a perceput numai o parte a desfășurării evenimentelor, cu privire la acuzația de a fi agresat pe agentul de poliție Z. existând numeroase declarații coroborate cu acte medicale.
În ceea ce privește depoziția martorului Basa Robertino C., aceasta în mod evident, este subiectivă, în contextul în care acest martor se afla în sfera relațională a inculpatului, conform propriilor declarații. Oricum, dincolo de acest aspect, varianta susținută de martorul Basa Robertino C. nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, declarațiile sale rămânând singulare, fiind infirmate de depozițiile celorlalți martori, nominalizați mai sus.
Cu privire la depozițiile martorilor audiați în faza apelului, respectiv G. G. și L. E., se constată că nu sunt relevante în sensul dorit de apărare. Astfel, martorul G. G. a relatat aspecte ulterioare agresării agentului de poliție de către inculpat, iar martorul Lăcăușu E. a confirma că inculpatul a prezentat la scurt timp de la incident unele leziuni pe cap și corp, împrejurare care însă nu a fost tăgăduită în contextul în care așa cum rezultă din materialul probator al cauzei organele de poliție au fost nevoite să procedeze la folosirea forței fizice împotriva inculpatului.
Prin urmare, în opinia instanței de apel, criticile formulate de apelantul inculpat sunt neîntemeiate și că se impune înlăturarea afirmațiilor de nevinovăție ale inculpatului privind infracțiunea de ultraj, de care a fost învinuit.
Sub aspectul individualizării pedepselor, C. împărtășește opinia Parchetului, ce vizează netemeinicia în ceea ce privește cuantumurile pedepselor principale.
C. reamintește că, potrivit art. 72 Cod penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspundere penală.
Pedeapsa ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea atingerii scopurilor sale trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei cât și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Mergând pe același raționament, pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru fapta penală comisă trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită- care rămâne totuși în centrul procesului de individualizare, dar și cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care el o prezintă.
In speța de față, judecătorul de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei persoana inculpatului și gradul de pericol social al fiecărei fapte comise, însă nu a apreciat corect gradul de pericol social concret al faptei de ultraj comise de inculpat prin raportarea la circumstanțele reale în care a fost săvârșită, fapt ce a dus la aplicarea unei pedepse netemeinice, sub acest aspect.
Astfel, fapta penală săvârșită de inculpat (cu referire la infracțiunea de ultraj) prezintă o gravitate sporită, aceasta având o rezonanță puternică în rândul opiniei publice. Activitatea infracțională a inculpatului a fost îndreptată împotriva autorității publice, acesta dând dovadă de o atitudine sfidătoare la adresa organelor investite de stat să asigure și să protejeze ordinea de drept, inculpatul făcând afirmații în sensul că lucrează în Parlamentul României și că îi va da afară pe agenții de poliție. Or, deși aparent aceste aspecte caracterizează moralitatea inculpatului, ele au în realitate o strânsă legătură cu gravitatea faptei săvârșită de acesta, săvârșirea unor astfel de fapte putând avea repercusiuni pe termen lung, având ca efect erodarea încrederii cetățenilor în structurile ce asigură menținerea ordinii și respectării legilor într-un stat de drept. Fapta este gravă, inculpatul având impresia că într-o asemenea manieră își poate realiza interese strict personale sau mai grav că își poate asigura scăparea în cazul săvârșirii unor infracțiuni, ceea ce nu poate duce decât la concluzia că se impune adoptarea unui tratament sancționar, inclusiv sub aspectul modalității de executare, mai sever.
C. va avea în vedere pe lângă faptul că fapta săvârșită de inculpat este neîndoielnic gravă, că nu se poate face abstracție nici de atitudinea constant nesinceră de care a dat dovadă acesta, pe parcursul procesului penal, încercând să împiedice aflarea adevărului. Neasumarea și neconștientizarea gravității faptei comise, în condițiile existenței unor probe de vinovăție, conduc la concluzia că pentru inculpat, scopul educativ al pedepselor poate fi atins decât prin aplicarea aplicarea unei pedepse ferme, într-un cuantum mai ridicat, cu suspendarea executării sub supraveghere, ținând seama că inculpatul este infractor primar.
Prin urmare, față de toate aceste argumente, C. apreciază că în urma evaluării tuturor criteriilor de individualizare că o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de 2 ani închisoare, aplicată în considerarea infracțiunii prevăzute de art. 239 Cod penal 1969 este aptă să realizeze atât scopul coercitiv, de exemplaritate, cât și cel educativ.
Totodată, C. apreciază că, în raport de infracțiunea de ultraj, se impune și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.a) teza II-a și lit.b) Cod penal, pe o durată de 1 an, ce se va executa conform art. 66 Cod penal 1969.
Având în vedere că faptele deduse judecății au fost comise în forma concursului real de infracțiuni, C. va dispune, în baza art. 33-34 lit.b) Cod penal 1969, contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile ce constituie pluralitatea, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă rezultantă ce se va executa în condițiile at. 86 ind.1 și urm.Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin.1 Cod penal 1969, instanța va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal 1969, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal 1969.
Cu privire la modalitatea de executare, având în vedere considerentele expuse anterior, C. apreciază că se impune supravegherea condamnatului pe perioada unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 ind.2 Cod penal 1969, executarea pedepsei în regimul suspendării sub supraveghere fiind apreciată drept singura modalitate de natură a determina atingerea finalității de prevenție generală și specială, de reeducare și constrângere a inculpatului și a produce o schimbare a comportamentului acestuia, începând cu atitudinea lui față de valorile sociale și morale pe care le-a negat prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare, suspendarea condiționată a executării pedepsei nefiind oportună în cauză.
În lumina acestor considerații, în baza art. 421 pct.1 lit.b) și pct.2 lit.a) Cod procedură penală, neexistând alte motive care să poată fi luate în discuție din oficiu, neexistând nici alte aspecte de nelegalitate, în mod corect instanța facând aplicarea art. 5 Cod penal, apelul declarat de inculpatul P. S. C. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 14 ianuarie 2015 a Judecătoriei T. J. pronunțată în dosarul nr._ va fi respins, ca nefundat, urmând a fi admis doar apelul declarat de P. de pe lângă J. Tg.J. împotriva aceleiași sentințe, numai sub aspectul individualizării pedepsei, conform considerentelor anterioare.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) și (3) Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 200 lei, urmând să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. S. C. împotriva sentinței penale nr. 58 din data de 14 ianuarie 2015 a Judecătoriei T. J. pronunțată în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Tg.J..
Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând,
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 239 alin.1, 2 și 5 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă inculpatul P. S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal 1969, pe o durată de 1 an, ce se va executa conform art. 66 Cod penal 1969.
În baza art. 86 alin.2 din O.U.G.nr.195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnă inculpatul P. S. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33-34 lit.b) Cod penal 1969 ?i art. 35 alin.1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopește pedepsele stabilite mai sus în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare ?i pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal 1969, pe o durată de 1 an, ce se va executa conform art. 66 Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin.1 Cod penal 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal 1969, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal 1969.
În baza art. 86/1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P. S. C. pe o perioadă de 5 ani, compusă din durata pedepsei aplicate și un interval de 3 ani, fixat de instanță, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 86/2 Cod penal de la 1969.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Gorj;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza a art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei hotărâri.
Obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 200 lei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
C. C. A. D.
Grefier,
V. D.
Red.jud.A.D.
j.f.R.E.P.
O.A. 01 februarie 2016
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 56/2016. Curtea de Apel... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
