Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 48/2016. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2016 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 48/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 48
Ședința publică de la 19 ianuarie 2016
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de P. de pe lângă T. D., inculpatul D. A. și partea civilă C. Ș. împotriva sentinței penale nr. 770 din data de 03 noiembrie 2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat D. A., în stare de arest, asistat de avocat M. D., apărător desemnat din oficiu, lipsind apelantul parte civilă C. Ș. și partea civilă S. C. Județean de Urgență nr. 1 C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul apelant D. A., aflat în stare de detenție.
Nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că susține motivele de apel formulate în scris de parchet pe care le suplimentează cu un motiv favorabil inculpatului.
Precizează că în mod corect prima instanță a dispus în baza art. 96 alin. 4 C.pr.pen., revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată printr-o hotărâre anterioară. Prin hotărârea anterioară inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 20 noiembrie 2014 – 27 februarie 2015, astfel că din pedeapsa rezultantă pe care inculpatul trebuie să o execute, aceea de 7 ani și 4 luni, trebuie dedusă nu numai perioada reținerii ci și durata executată.
Al doilea motiv de apel se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond nu a stabilit durata pedepsei complementare pe care inculpatul trebuie să o execute. Inculpatul a fost condamnat definitiv la data de 27 aprilie 2015. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, asupra căreia operează revocarea, pedepsele complementare se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Prin urmare, din pedeapsa complementară de 2 ani închisoare, instanța de fond trebuia să constate că a executat această pedeapsă, începând cu data de 27 aprilie 2015, data rămânerii definitive, până la momentul pronunțării hotărârii de condamnare din prezenta cauză.
Solicită totodată majorarea cheltuielilor judiciare de la 600 lei la 800 lei și includerea în cheltuielile judiciare și a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu la urmărirea penală, sumă care urmează să fie suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Avocat M. D. pentru apelantul inculpat D. A., având cuvântul, în ceea ce privește apelul formulat de inculpat, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței și rejudecându-se cauza, redozarea pedepsei aplicate, prin reținerea circumstanțelor atenuante.
Cu privire la apelul formulat de parchet, solicită admiterea doar cu privire la motivele precizate de reprezentantul Ministerului Public.
Cu privire la apelul părții civile, solicită respingerea.
Reprezentantul Ministerului Public, referitor la apelul inculpatului, arată că pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită la instanța de fond este just individualizată, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșită, respectiv tentativă la infracțiunea de omor. Apelul declarat de inculpat este însă întemeiat și solicită să fie admis sub aspectul deducerii perioadei executată în baza precedentei hotărâri de condamnare.
În ceea ce privește apelul părții civile, solicită să fie respins ca neîntemeiat întrucât suma de 25.000 lei reprezintă daunele materiale dovedite iar daunele morale sunt just stabilite având în vedere intensitatea traumei psihice suportate de către partea civilă.
Apelantul inculpat D. A., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile avocatului său.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
CURTEA,
Asupra apelurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 770 din data de 03 noiembrie 2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 32 rap la art. 188 NCP cu aplic art. 41 alin 1 NCP în infracțiunea prev. de art. 194 alin 1 lit. e NCP formulată de inculpatul D. A. prin apărător.
În baza disp. art. 32 NCP rap la art. 188 NCP cu aplic art. 41 alin 1 NCP și art. 396 alin 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul D. A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza disp. art. 96 alin 4 NCP a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere privind pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 37/ 27. 02. 2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin decizia penală nr. 595/27.04.2015 a Curții de Apel C., pedeapsă care va fi executată prin privare de libertate și cumulată cu pedeapsa stabilită în cauza de față.
În baza disp. art. 43 alin 1 NCP rap la art. 96 alin 5 NCP inculpatul D. A., fiul lui N. și Garofița, născut la data de 09.06.1995 în Băilești, jud.D., cu domiciliul în Băilești, ., jud.D., CNP –_, va executa pedeapsa principală de 7 ani și 4 luni închisoare prin privare de libertate.
În baza disp. art. 67 alin 2 NCP s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b, h, n NCP, lit. n constând în interzicerea dreptului de a comunica cu victima C. Ș. și cu membrii familiei acestuia ori de a se apropria de aceștia, pe durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 3 NCP sau fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev de art. 66 alin 1 lit. a, b, h, n pe toată durata executării pedepsei principale, lit. n constând în interzicerea dreptului de a comunica cu partea vătămată C. Ș. și cu membrii familiei acesteia.
În baza art. 45 alin 3 lit. b NCP s-a adăugat și partea neexecutată din pedeapsa complementară stabilită prin sentința penală nr. 37/27.02.2015 a Judecătoriei Băilești constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b și n NCP.
În baza disp. art. 72 alin. 1 NCP și art. 399 C.p.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D. A. durata reținerii și arestării preventive de la 11.05.2015 și în continuare la zi și a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului (așa cum s-a dispus prin încheierea de îndreptare eroare materială).
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2006 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D. A. în vederea introducerii profilelor genetice în SNDGJ.
În baza disp. art. 112 alin. 1 lit. b NCP s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit cu prăsele din plastic de culoare albastru, în lungime totală de 30 cm cu lama de 19 cm.
În baza disp. art. 19 C.p.p. rap. la 397 alin 1 C.p.p. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. Ș., cu domiciliul în Băilești, ., jud. D. și a fost obligat inculpatul D. A. la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune morale respectiv la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de S. clinic de urgentă C. și a fost obligat același inculpat la plata sumei de 3.045, 87 lei către această parte civilă reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi reactualizată la data plătii efective .
În baza disp art. 274 alin 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare statului (urmărirea penală și judecată în fond )
În baza art. 272 alin. 1 C.p.p. onorariu avocat oficiu (procedura de cameră preliminară )în cuantum de 260 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. D. nr. 438/P/2015 din data de 24.06.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 alin.1 din C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 din C.pen.., reținându-se în esență că, în noaptea de 10/11.05.2015, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a exercitat, cu ajutorul unui cuțit, acte de agresiune asupra persoanei vătămate C. Ș., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.
Prin încheierea de cameră preliminară din 26 iunie 2015, în baza art. 346 alin 2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecării cauzei .
La primul termen de judecată inculpatul a recunoscut în totalitate fapta săvârșită achiesând la starea de fapt din rechizitoriu și la probatoriile administrate și a solicitat ca judecată să se desfășoare conform prevederilor art. 375 C.pr.pen. rap. la art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Persoana vătămătă C. Ș., s-a constituit parte civilă cu suma de 100 mii lei, din care 50 mii lei reprezintă daune materiale și 50 mii lei reprezintă daune morale.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză instanța de prim grad a constatat că se coroborează cu declarațiile inculpatului și a reținut situația de fapt pe larg expusă în actul de sesizare.
Sub aspectul încadrării juridice, a constatat că fapta inculpatului D. A. care, la data de 11.05.2015, i-a aplicat persoanei vătămate C. Ș. mai multe lovituri cu un cuțit, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 C.pen., raportat la art. 188 C.pen., infracțiune comisă, sub aspectul laturii subiective cu intenție indirectă, reținută în raport de modalitatea de comitere.
În ceea ce privește solicitarea formulată de apărătorul ales al inculpatului, de schimbare a încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea prev. de art. 194 alin 1 lit. e din C.pen. respectiv vătămare corporală prin punerea în primejdie a vieții persoanei, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Diferența dintre tentativa la infracțiunea de omor și infracțiunea de vătămare corporală prin punerea în primejdie a vieții persoanei vizează latura subiectivă cu care sunt comise cele două infracțiuni.
Astfel, dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală, se urmărește vătămarea integrității corporale a victimei iar punerea în primejdie a vieții se produce din culpă, pe când în cazul tentativei la infracțiunea de omor, inculpatul acționează cu intenția directă sau indirectă de a suprima viața unei persoane, rezultat care nu se produce numai datorită întâmplării.
Față de natura obiectului folosit în agresiune, un briceag cu lama de 19 cm, de zona corporală vizată (hemitorace –loviturile aplicare penetrând și lobii pulmonari), de intensitatea loviturii (partea vătămată necesitând spre vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, loviturile punându-i viața în primejdie), s-a apreciat că nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită întâmplării și intervenției medicale rapide.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut cont de dispozițiile speciale ale codului penal ce reglementează sancționarea tentativei precum și de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen., stabilind că limitele de pedeapsă sunt în cauză cuprinse între 3 ani și 4 luni închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare.
A avut totodată în vedere criteriile prev. de art. 74 C.pen. respectiv împrejurările comiterii faptei, constând în aceea că, deranjat de refuzul părții vătămate C. Ș. de a-i da o țigară, inculpatul a acționat deosebit de violent aplicându-i acesteia un număr de 3 lovituri cu cuțitul într-o zonă vitală, după care a fugit cu intenția de a scăpă de rigorile legii, dar și perseverența infracțională manifestată de inculpat, care conform datelor înscrise în cazierul judiciar are statut de recidivist fiind predispus să comită infracțiuni de violentă.
Tot în raport de datele din cazierul judiciar, prima instanță a reținut că infracțiunea dedusă judecății este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de supraveghere de 4 ani, stabilit prin sentința penală nr. 37/27.02.2015 a Judecătoriei Băilești, situație în raport de care, în baza art. 96 alin 4 C.pen. a revocat beneficiul suspendării și a cumulat pedeapsa aplicată prin această sentință cu pedeapsa din cauză.
Sub aspectul pedepsei complementare a apreciat că se impune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și n C.pen., pe o durată de 2 ani drepturi care au fost interzise și cu titlu de pedeapsă accesorie.
Totodată, având în vedere că prin sentința penală nr. 37/27.02.2014 a Judecătoriei Băilești inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și n NCP pe o durată de 2 ani, a făcut aplicarea art. 43 C.pen. și a adăugat și partea neexecutată din pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 27 /2015 a Judecătoriei Băilești.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de S. C. de Urgență C., prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată având în vedere pe de o parte dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006 rap. la art. 19 din C.pr.pen., iar pe de altă parte decontul de cheltuieli depus (fila 50 dosar instanță).
Referitor la acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. Ș. a reținut că, în urma acțiunii agresive exercitată de inculpat partea civilă a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.
A avut totodată în vedere susținerile părții civile privind suferințele fizice și psihice cazate coroborate cu depozițiile martorilor Neghea D. și C. I. care au declarat că în urma agresiunii, partea vătămată C. Ș. a fost internat în spital aproape 2 săptămâni, perioadă în care a fost vizitat zilnic de fiul său care locuia în Băilesti, a efectuat și o operație, iar după externare a mers periodic la control.
S-a arătat că martorul C. I. a precizat că partea vătămată i-a relatat că pe perioada internării ar fi cheltuit suma de 5000 lei, ambii martori declarând că partea vătămată are teren în proprietate și își efectua singur muncile în gospodărie și lucrările agricole, iar după externare a plătit oameni cu ziua pentru efectuarea muncilor agricole respectiv a plătit 4-5 oameni pentru tăiat, legat și săpat de vie aproximativ 5 zile și în mod similar pentru lucrările agricole – prășit porumbul – câte 4-5 oameni pe zi, iar o zi de muncă se plătea cu 50 lei și de regulă se efectuau trei prașile.
A mai reținut instanța de prim grad că martorii au precizat și faptul că partea vătămată creștea și porci în gospodărie și a plătit permanent un om care să se ocupe de îngrijirea animalelor cu suma de 1000 lei lunar și pentru că partea vătămată era bucătar în această calitate presta această activitate la nunți și botezuri și chiar luase arvuna pentru cinci nunți dar nu s-a mai putut duce datorită stării de sănătate, iar de regulă pentru serviciile prestate la o nuntă primea 4000-5000 lei
În urma probatoriilor administrate pe latura civilă, prima instanță a constatat că partea vătămată a suferit indubitabil, în urma acțiunii ilicite a inculpatului atât un prejudiciu moral ca urmare a suferințelor psihice la care a fost supusă în urma intervenției chirurgicale și în perioada de recuperare cât și un prejudiciu material constând în cheltuielile de tratament, de transport și în veniturile de care a fost lipsit după externare când nu a mai putut să presteze muncile în gospodărie și activitățile pe care le presta înainte de . inculpatului
S-a apreciat însă că sumele solicitate de partea vătămate sunt exagerat de mari nefiind proporționale cu prejudiciile efectiv suferite astfel încât a fost admisă doar în parte acțiunea civilă formulată de C. Ș. și a fost obligat inculpatul D. A. la plata sumei de 6.000 lei cu titlu de daune morale respectiv la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune materiale
Împotriva acestei sentințe au formulat apel P. de pe lângă T. D., inculpatul D. A. și partea civilă C. Ș..
Prin motivele de apel, formulate în scris de parchet, s-a arătat că sentința primei instanțe este nelegală întrucât nu s-a stabilit în concret care este partea neexecutată din pedeapsa complementară aplicată prin sentința penală nr. 27/2015 a Judecătoriei Băilești.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată și sub aspectul cheltuielilor judiciare, susținându-se că în mod greșit inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza urmăririi penale, cheltuieli care rămân în sarcina statului.
Inculpatul, prin motivele de apel, formulate în scris, prin avocatul desemnat din oficiu, a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 C.pen., scopul pedepsei putând fi realizat și printr-o pedeapsă mai mică.
Prin motivele de apel, formulate în scris, partea civilă a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluționării laturii civile și a omisiunii obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul apărătorului ales.
Cu privire la daunele morale a arătat că suma stabilită de instanța de prim grad este nejustificat de mică în raport de pericolul social al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, de doctrina și jurisprudența din România și nu reflectă suferința cauzată care a fost una accentuată și nici faptul că se află în perioada de recuperare fiind necesare cheltuieli suplimentare pentru îngrijirea sănătății.
În ceea ce privește daunele materiale a arătat că materialul probator administrat în cauză a făcut dovada cheltuielilor cu operația și cu deplasarea zilnică, timp de 2 săptămâni a fiului său precum și deplasarea periodică la control cu însoțitor, a cheltuielilor suplimentarea de hrană și tratament medicamentos, a cheltuielilor privind lucrările agricole și muncile în gospodărie, pentru care a plătit oameni și a sumelor de bani, provenite din serviciile de bucătar pe care trebuia să le presteze în perioada respectivă.
Cu privire la cheltuielile judiciare a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 276 alin. 1 C.pr.pen., instanța trebuia să oblige inculpatul la plata către partea civilă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul apărătorului ales.
Curtea, examinând apelurile, prin prisma motivelor de apel dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 C.pr.pen., constată că sunt întemeiate numai apelurile declarate de parchet și inculpat în vreme ce apelul declarat de partea civilă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a soluționat corect cauza în procedura reglementată de art. 374 alin. 4, art. 375 C.pr.pen. cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Se reține în acest sens că apelantul inculpat a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanței, recunoașterea a intervenit înainte de începerea cercetării judecătorești și sunt îndeplinite și condițiile prev.de art. 349 alin. 2 C.pr.pen. deoarece probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
În urma propriului examen Curtea constată, sub aspectul situației de fapt, că probele administrate în cauză (procese-verbale de sesizare, de cercetare la fața locului și planșe foto anexe, de vizionare imagini, de conducere în teren și planșă foto, declarația părții civile, raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor I. E. Manel și I. A. F., declarațiile inculpatului) demonstrează că, în noaptea de 10/11.05.2015, pe fondul consumului de alcool, inculpatul D. A., în urma refuzului persoanei vătămate C. Ș. de a-i da o țigară, a scos de la brâu un cuțit pe care-l luase de acasă și i-a aplicat mai multe lovituri în zona hemitoracelui drept, după care a fugit de la fața locului. În urma acestei agresiuni persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.
Analizând din oficiu, încadrarea juridică a faptei, Curtea constată că prima instanță a decis corect că întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art.32 C.pen., raportat la art. 188 C.pen., față de natura obiectului folosit (un cuțit, instrument apt să producă decesul), zona corpului vizată (zona hemitoracelui, o zonă vitală), numărul și intensitatea loviturilor (mai multe lovituri, aplicate cu intensitate, două dintre acestea penetrând lobii pulmonari), atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei (a fugit de la locul faptei, lăsând victima în starea în care a adus-o).
Criticile din apelul inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei principale sunt nefondate.
În acest sens se reține că prima instanță, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, o pedeapsă orientată către minimul special, redus cu o treime, ca urmare a incidenței art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și care este just individualizată în raport de circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii (pe timpul nopții, în urma unui conflict spontan, provocat de inculpat care a agresat o persoană, pe care nu o cunoștea anterior, starea ridicată de pericol creată, fapta inculpatului putând avea drept rezultat decesul victimei, consecințele deosebit de grave ale faptei care i-au cauzat victimei leziuni ce i-au pus viața în pericol, împrejurarea că inculpatul a comis fapta pe fondul consumului de alcool și a refuzului victimei de a-i da o țigară) precum și de circumstanțele personale ale inculpatului care, după comiterea faptei a fugit, intenționând să se sustragă de la stabilirea răspunderii penale pentru ca atunci când a fost identificat să adopte o atitudine procesuală sinceră, este tânăr - are 20 de ani, nu are studii, ocupație sau loc de muncă și manifestă predispoziție pentru comiterea infracțiunilor de violență, fiind condamnat definitiv cu câteva zile înainte de săvârșirea faptei ce formează obiectul prezentului dosar pentru infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d C.pen.
Cum, în cauză, nu există circumstanțe atenuante legale și nici nu pot fi identificate împrejurări care să poată fi calificate drept circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art. 75 alin. 2 C.pen. solicitarea de redozare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia, este nefondată.
Apelul declarat de inculpat este însă fondat prin prisma criticilor din apelul parchetului, referitoare la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei cât a fost arestat preventiv în dosarul în care Judecătoria Băilești a pronunțat sentința penală nr. 37 din 27.02.2015, definitivă prin decizia penală nr. 595 din 27.04.2015 a Curții de Apel C., motiv de apel, formulat oral de reprezentatul parchetului.
Se reține astfel că prima instanță a constatat corect că fapta dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă față de condamnarea la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, aplicată prin sentința penală nr. 37 27.02.2015, definitivă prin decizia penală nr. 595 din 27.04.2015 a Curții de Apel C. și a dispus just, în temeiul art. 96 alin. 4 C.pen., revocarea suspendării, iar în temeiul art. 43 alin. 1 C.pen. rap. la art. 96 alin. 5 C.pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată prin această hotărâre, cumulat cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății.
Din examinarea fișei cazier judiciar (fila nr. 63 dosar urmărire penală) rezultă însă că, în dosarul nr._ al Judecătoriei Băilești, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 37 27.02.2015, inculpatul a fost arestat preventiv de la 27.11.2014 la 27.02.2015.
Or, într-o astfel de situație, instanța de prim grad ar fi trebuit să constate incidența dispozițiilor art. 72 alin. 1 C.pen. conform cărora „Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. (…)” și să deducă durata arestului preventiv, de la 27.11.2014 la 27.02.2015, din durata pedepsei pe care inculpatul urmează să o execute în final.
Analizând în continuare apelul declarat de parchet se constată că este fondată și critica privind omisiunea primei instanțe de a stabili în concret durata pedepsei complementare anterioare, conform art. 45 alin. 3 lit. b C.pen.
Se reține în acest sens că, prima instanță, a procedat just atunci când a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n - interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată C. Ș. și membrii familiei acesteia, individualizarea drepturilor interzise realizându-se corespunzător, în raport de natura și gravitatea concretă a faptei dedusă judecății.
A constatat de asemenea în mod corect că, prin sentința penală nr. 37 din 27.02.2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin decizia penală nr. 595 din 27.04.2015 a Curții de Apel C., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară și a făcut aplicarea art. 45 alin. 3 lit. b C.pen., adăugând partea neexecutată din această pedeapsă, la pedeapsa complementară din cauză, fără să indice însă durata acestei părți.
În urma propriului examen, Curtea constată că, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În raport de aceste dispoziții se constată că, în cauză, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, n și o C.pen., aplicată prin sentința penală nr. 37 din 27.02.2015, definitivă prin decizia penală nr. 595 din 27.04.2015 a Curții de Apel C., a început să fie executată de la rămânerea definitivă a hotărârii și anume 27.04.2015 și până în prezent, partea neexecutată urmând a fi stabilită prin scăderea acestei perioade din durata totală de 2 ani.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare către stat, aferente judecății în primă instanță, se constată că, prin sentința apelată, inculpatul a fost obligat, în temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare statului, aferente urmăririi penale și judecății în fond, fără ca instanța de prim grad să menționeze dacă această sumă include sau nu și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în faza urmăririi penale, în sumă de 200 lei, conform delegației aflată la fila nr. 60 dosar urmărire penală.
În atare condiții, observând volumul mare de acte efectuate în faza urmăririi penale și cu ocazia judecății, instanța de apel constată, în același sens ca procurorul de ședință, care a modificat oral, motivele scrise de apel, că suma în cauză nu include și acest onorariu și că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la acest aspect, situație față de care, se impune a se face aplicarea art. 274 alin. 1 teză finală, onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, în faza urmăririi penale, alături de onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în faza camerei preliminare, urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Analizând în continuare apelul declarat de partea civilă, Curtea constată că niciuna dintre critici nu este întemeiată.
Prima instanță a stabilit în mod judicios daunele materiale, realizând sub acest aspect o corectă interpretare a probatoriului și a proporționalizat într-un cuantum adecvat daunele morale, stabilind, din acest punct de vedere, sume suficiente pentru acoperirea justă și integrală a prejudiciului nepatrimonial suferit de către apelantul parte civilă.
Referitor la întinderea daunelor materiale se constată că, prin motivele de apel, partea civilă a susținut că prima instanță trebuia să acorde integral suma solicitată cu titlul de daune materiale, respectiv 50.000 lei, probele administrate dovedind în ce au constat acestea respectiv cheltuieli cu operația și cu deplasarea zilnică, timp de 2 săptămâni a fiului său precum și deplasarea periodică la control cu însoțitor, cheltuieli suplimentarea de hrană și tratament medicamentos, cheltuieli privind lucrările agricole și muncile în gospodărie, pentru care a plătit oameni și sumelor de bani provenite din serviciile de bucătar pe care trebuia să le presteze în perioada respectivă.
Prejudiciul material pentru a putea fi acoperit trebuie să fie însă cert nu numai cât privește existența ci și în ceea ce privește întinderea.
Ținând cont de acest principiu, prima instanță a avut în vedere mijloacele de probă administrate la propunerea părții civile, respectiv depozițiile martorilor Neghea D. și C. I. și a apreciat în mod just ca parțial dovedită suma solicitată.
În același sens ca prima instanță, Curtea constată că, din depozițiile celor doi martori rezultă cu certitudine că, pe durata spitalizării partea civilă a efectuat cheltuieli în sumă de 5.000 de lei. În ceea ce privește deplasările efectuate de fiul părții vătămate la spital și deplasările ulterioare ale părții civile, împreună cu un însoțitor, pentru control, martorii au cunoștințe despre aceste aspecte dar nu cunosc suma cheltuită cu acest titlu.
Din depozițiile acelorași martori rezultă de asemenea faptul că partea civilă este bucătar și primise arvună pentru cinci nunți, arvună pe care a fost nevoită să o restituie deoarece, urmare faptei a cărei victimă a fost, nu a mai putut presta serviciile pentru care se angajase. Un astfel de prejudiciu se constituie în beneficiu nerealizat și a fost în mod corect acordat de prima instanță.
În ceea ce privește cuantumul sumelor pe care le-ar fi primit partea civilă se constată că nu poate fi decât aproximat în condițiile, din declarațiile celor doi martori rezultă că de regulă suma primită varia între 3.500 lei și 4.000 lei, în funcție de numărul de persoane participante.
În sfârșit, în ceea ce privește sumele de bani cheltuite de partea civilă cu efectuarea muncilor agricole, martorul Neghea D. a declarat că partea civilă „de regulă nu lua oameni cu ziua iar pentru că era pensionar își efectua singur muncile agricole”. În raport de această depoziție, având în vedere și vârsta înaintată a părții civile - 74 de ani - nu se poate reține cu certitudine că, în lipsa agresiunii, partea civilă nu ar fi apelat la ajutorul altor persoane pentru a o ajuta la efectuarea aceste munci, situație față de care, cu titlu de prejudiciu nu se poate acorda decât contravaloarea prestației unei singure persoane pe zi (persoana plătită de partea civilă pentru a lucra în locul său).
Referitor la persoana plătită pentru a o ajuta pe partea civilă în gospodărie se constată de asemenea că cei doi martori, vecinii părții civile, cunosc acest aspect, ca și faptul că persoana respectivă a fost plătită cu 1.000 lei lunar. În ceea ce privește durata în timp, deși ambii martori sunt vecinii părții civile și, pe cale de consecință au avut posibilitatea să perceapă direct acest aspect, depozițiile lor sunt contradictorii: martorul Neghea D. (fila nr. 127 dosar instanță a declarat că partea civilă a plătit un băiat să aibă grijă de gospodărie „pe timpul internării sale” în vreme ce martorul C. I. (fila nr. 129) a relatat că, „începând cu luna august a acestui an - anul 2015, martorul fiind audiat pe data de 14.10.2015 - a plătit un om cu suma de 1.000 lei lunar care să se îngrijească de animale.
În raport de considerentele de mai sus Curtea constată că, în mod corect instanța de prim grad a cenzurat suma solicitată de partea civilă, suma dovedită cu certitudine fiind aceea de 25.000 lei: 5.000 lei, cheltuieli efectuate pe durata spitalizării, 17.500 lei beneficiu nerealizat ca urmare a faptului că nu a putut presta serviciile de bucătar, 2.500 lei suma plătită pentru efectuarea muncilor agricole și prestațiilor gospodărești.
Cu privire la daunele morale se reține că, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile de a fi evaluate în bani, nu se stabilesc în raport de pericolul faptei, natura și împrejurările comise ci în raport de trauma psihică suportată iar compensația materială trebuie să fie echitabilă și proporțională fără să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză sau o amendă excesivă aplicată inculpatului.
În cauză prima instanță, evaluând prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă la suma de 6.000 lei, a avut în vedere trauma psihică majoră determinată de suferința psihică inerentă suferințelor fizice suportate de partea civilă atât în momentul comiterii faptei, cât și ulterior, pe durata spitalizării, până la momentul vindecării depline.
Pentru aceste considerente, în opinia instanței de apel, suma stabilită de prima instanță, cu titlu de daune morale, reprezintă o justă dezdăunare, neimpunându-se a fi majorată.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului ales, din examinarea dosarului instanței de prim grad rezultă că nu s-a formulat o cerere de obligare a inculpatului la plata acestor cheltuieli, nici în scris și nici oral, o astfel de cerere putând fi formulată cel mai târziu cu ocazia dezbaterilor, care au avut loc la data de 28.10.2015.
Este adevărat că, la fila nr. 140 este atașată chitanța nr. 42 eliberată de Cabinet Avocat A. A.-M. la data de 14.10.2015, pentru suma de 1.500 lei. Depunerea unui astfel de înscris nu poate fi însă echivalată cu o solicitare de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare deoarece într-o astfel de situație s-ar ajunge la nesocotirea dreptului părții care este expusă riscului de a fi obligată la plata unor astfel de cheltuieli de a contesta existența, cuantumul ori necesitatea lor în cadrul procesului penal.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. vor fi admise apelurile declarate de parchet și inculpat iar în temeiul art. 421 pct. 1 lit.b C.pr.pen. va fi respins ca nefondat apelul părții civile C. Ș..
Va fi desființată în parte sentința și, în rejudecare, privitor la pedeapsa complementară, deducerea perioadei executate și cheltuielile judiciare avansate de stat, în baza art. 45 alin.3 lit. b C.pen. se va dispune ca inculpatul D. A. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a ,b, h, n, C.pen. pe o durată de 3 ani, începând cu data executării sau a considerării ca executate a pedepsei principale de 7 ani și 4 luni închisoare și, în continuare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b, n și o C.pen., pe o durată de 1 an 3 luni și 6 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa complementară cu durată de 2 ani aplicată prin S.P. 37/2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin D.P. 595/27.04.2015 a Curții de Apel C..
În baza art. 72 alin.1 C.pen.se va deduce din pedeapsa principală de 7 ani și 4 luni închisoare și perioada de arestare preventivă computată prin S.P. 37/2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin D.P. 595/2015 a Curții de Apel C., de la 20.11.2014 la 27.02.2015.
În baza art. 274 al.1 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în sumă de 460 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu în faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară, vor rămâne în sarcina statului și se vor vira din fondul M.J. către B.A D..
Constatând că nu sunt alte motive de nelegalitate sau netemeinicie, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art. 422 C.pr.pen. se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 03.11.2015 la zi.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligat apelantul parte civilă la plata a 50 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare, în sumă de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat, vor rămâne în sarcina statului și se vor vira din fondul M.J. către B.A. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă T. D. și inculpatul D. A. împotriva sentinței penale nr. 770 din data de 03 noiembrie 2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Respinge apelul părți civile C. Ș. ca nefondat.
Desființează în parte sentința și, în rejudecare, privitor la pedeapsa complementară, deducerea perioadei executate și cheltuielile judiciare avansate de stat:
În baza art. 45 alin.3 lit. b N.C.P.
Dispune ca inculpatul D. A. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a ,b, h, n, N.C.P. pe o durată de 3 ani, începând cu data executării sau a considerării ca executate a pedepsei principale de 7 ani și 4 luni închisoare și, în continuare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b, n și o N.C.P. pe o durată de 1 an 3 luni și 6 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa complementară cu durată de 2 ani aplicată prin S.P. 37/2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin D.P. 595/27.04.2015 a Curții de Apel C..
În baza art. 72 alin.1 N.C.P.
Deduce din pedeapsa principală de 7 ani și 4 luni închisoare și perioada de arestare preventivă computată prin S.P. 37/2015 a Judecătoriei Băilești, definitivă prin D.P. 595/2015 a Curții de Apel C., de la 20.11.2014 la 27.02.2015.
În baza art. 274 al.1 C.P.P.
Cheltuielile judiciare în sumă de 460 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu în faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondul M.J. către B.A D..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 03.11.2015 la zi.
Obligă pe apelantul parte civilă la plata a 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Cheltuielile judiciare, în sumă de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpat, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondul M.J. către B.A. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 ianuarie 2016
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red.jud.A.M.S.
j.f.V.T.
O.A. 10.02.2016
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 56/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
