Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1088/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1088/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 1088/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 1088/2015

Ședința publică de la 02 Septembrie 2015

PREȘEDINTE C. L. Judecător

O. D. Judecător

Grefier D. L.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă T. M. și inculpata C. S. împotriva sentinței penale nr. 30 din 20 februarie 2015, pronunțată de T. M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpata C. S., asistată de avocat C. S., apărător ales, lipsind partea civilă DIRECȚIA G. R. A FINANȚELOR P. C. P. ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. M., parte civilă S. R. P. AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. FISCALĂ și partea responsabilă civilmente ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, instanța dispune ascultarea inculpatei conform prev. art. 420 alin.4 Cod procedură penală, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului învederează că susține atât motivul invocat în scris de către P. de pe lângă T. M. cât și un motiv suplimentar referitor la greșita aplicare a pedepsei complementare în condițiile în care pedeapsa dispusă în cauză este de 1 an și 4 luni închisoare.

Pune concluzii de admitere a apelului Parchetului, desființarea în parte a sentinței, majorarea pedepsei la 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere conform vechiului cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c cod penal ca pedeapsă complementară și accesorie.

Avocat C. S. susține că în raport de circumstanțele personale și reale pedeapsa aplicată este prea mare și solicită reducerea, prin admiterea apelului inculpatei.

Pune concluzii de respingere a apelului Parchetului, ca nefondat.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului inculpatei, prejudiciul fiind nerecuperat.

Inculpata C. S. având cuvântul, arată că este de acord cu apărătorul său.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 30 din 20 februarie 2015, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, în temeiul art. 375 alin. 1 C.p.p., a fost admisă cererea formulată de inculpata C. S., în baza art. 374 alin. 4 C.p.p. și dispune ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmării penale.

În baza art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 din Noul Cod Penal, a fost condamnată inculpata C. S., fiica lui R. și M., născută la data de 22.07.1985, în mun. B., județul Hunedoara, cu domiciliul în Strehaia ., jud. M., posesoare al C.I . nr._, CNP_, la o pedeapsă de 4 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Cod penal din 1969.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cod penal din 1969, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 din Noul Cod Penal, a fost condamnată inculpata C. S., la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Cod penal din 1969.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, s-a constatat că infracțiunile menționate sunt concurente și dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, iar inculpata C. S. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Cod penal din 1969, în condițiile art. 71 Cp. din Cod penal din 1969.

S-a dedus din pedeapsă reținerea de la data de 17.09.2014 la data de 18.09.2014.

În baza art. 81 din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 82 alin. 1 din Cod penal din 1969 și atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 din Cod penal din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. 4 raportat la art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă față de inculpată C. S., prin ordonanța din data de 17.09.2014, din dosarul nr. 778/P/2014, al Parchetului de pe lângă T. M. și menținută în procedura de cameră preliminară și faza judecății, prin încheierile din datele de 03.10.2014, 12.12.2014 și 03.02.2014, pronunțate în dosarul nr._, ale Tribunalului M..

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R., reprezentat de A.N.A.F., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. M..

A fost obligată inculpata C. S., în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata către partea civilă S. R., reprezentată de A.N.A.F., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. M., a diferenței dintre suma de 161.573 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA, plus dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data plății integrale a debitului și suma de 4.000 lei achitată de inculpată, în faza urmării penale și faza judecății.

S-a dispune menținerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile, aparținând inculpatei, prin ordonanța din data de 10.09.2014, din dosarul nr. 778/P/2012, al Parchetului de pe lângă T. M., asupra următoarelor bunuri mobile:

- autoturism marca Opel Vectra J96 cu nr. de înmatriculare_, . WOL000036T5117520, ._, capacitate cilindrică 1598cmc, certificat de înmatriculare_/19.09.2011.

- autoturism marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_, certificat de înmatriculare_/07.07.2004.

- autoutilitară marca Renault-M. T 35 D, cu nr. de înmatriculare MH-04-ssz, . WF1FDCEL_, . y062552, capacitate cilindrică 2499 cmc, certificat de înmatriculare_/19.09.2011.

În conformitate cu art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 și art. 4 și 6 din O.G. 75/2001 modif., s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii o copie a dispozitivului acesteia să se transmită Oficiului Național al Registrului Comerțului, Ministerului Finanțelor P., Direcției Generale Regionale a Finanțelor P. C. și Administrației Județene a Finanțelor P. M., pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.

În baza art. 271 C.p.p. a fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente ., să achite statului 5.000 lei cheltuieli judiciare din care 3182,6 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar diferența reprezintă cheltuielile efectuate în fața instanței,.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 778/P/2012, al Parchetului de pe lângă T. M., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatei C. S. fiica lui R. și M., născută la data de 22.07.1985, în mun. B., jud. Hunedoara, cu domiciliul în Strehaia, ., jud. M., cetățean român de etnie rromă, studii 4 clase, necăsătorită, fără antecedente penale, posesoare a C.I. ., nr._ – C.N.P._, administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 4 și art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 și art.38 alin.1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 06.12.2012, Garda Financiară – Secția M. prin plângerea nr._/04.12.2012 a solicitat efectuarea de cercetări penale față de C. S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prev. și ped. de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator la S.C. C. I. S.R.L. Strehaia, deși a fost somată procedural în luna octombrie 2012, a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă ale societăți, organelor fiscale, în vederea efectuării unei inspecții fiscale generale și, în anul 2011, a dispus înregistrarea în contabilitatea societății a unor cheltuieli nereale, în sumă de 500.876 lei, reprezentând achiziții fictive de mărfuri de la mai multe societăți comerciale.

Din verificările efectuate a rezultat că inculpata C. S., la data de 22.10.2010 a constituit S.C.”C. I.”S.R.L., societate care a fost înregistrată la O.R.C. M. sub nr. J_ - CUI_, sediul social în Strehaia, ., camera 5, jud. M., având ca obiect de activitate, intermediere în comerțul cu produse diverse.

În cauză, urmare a probatoriului administrat s-a stabilit că inculpata C. S. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012 a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă la solicitarea reprezentanților Gărzii Financiare – Secția M., împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural.

Astfel, la data de 25.10.2012, Garda Financiară - Secția M. a emis invitația/somație nr._ pentru S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, prin care reprezentantul legal al societății a fost invitat în ziua de 29.10.2012, la sediul Gărzii Financiare, cu documentele de evidență contabilă, pentru perioada iulie – decembrie 2011, în vederea efectuării unei control privind relația comercială cu S.C.”MAD MET M.”S.R.L. Băilești, județul D., însă inculpata C. S. nu s-a prezentat cu documentele contabile ale societății pentru verificările fiscale.

Invitația a fost trimisă la sediul societății, prin poștă cu mandat de confirmare a primirii, și a fost primită de R. M., mama inculpatei, dar inculpata C. S. nu s-a prezentat cu documentele contabile ale societății pentru control, împiedicând verificările financiar fiscale privind relația comercială cu S.C.”MAD MET M.”S.R.L. Băilești, jud. D..

În timpul cercetărilor, organele de urmărire penală, au solicitat inculpatei C. S. să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății, pentru efectuarea de verificări, precum și pentru stabilirea realității și legalității activităților comerciale desfășurate, însă susnumita a declarat că, în cursul anului 2011, a cesionat toate părțile sociale către o persoană necunoscută, căreia i-a predat toate documentele societății.

Din adresa nr. R11092 din 24.07.2014, a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. M., rezultă că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, are ca administrator pe inculpata C. S., și nu a fost cesionată către o altă persoană, situație în care apreciem că susținerile inculpatei cu privire la înstrăinarea societății, sunt nereale și au ca scop sustragerea de la efectuarea verificărilor financiar fiscale în vederea stabilirii realității și legalității activităților comerciale desfășurate, cât și a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., constând în aceea că, inculpata C. S., având calitatea de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat în evidența contabilă și declarat cheltuieli nereale, în valoare totală 500.876 lei, reprezentând achiziții fictive de mărfuri, de la mai multe societăți comerciale, în baza cărora a dedus nelegal TVA și a diminuat profitul impozabil, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, din probele administrate au rezultat următoarele:

Organul de control fiscal, în lipsa documentelor de evidență contabilă, a analizat declarațiile informative 394 depuse de societate în semestrul I și II – 2011, constatând că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia a înregistrat și declarat cheltuieli în valoare totală de 500.876 lei din care TVA în valoare de 96.944 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la un număr de 4 societăți comerciale care, la rândul lor, prin aceiași declarație, nu au declarat livrări de mărfuri/servicii către societatea inculpatei, în acest fel existând presupunerea rezonabilă de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.

De altfel, Garda Financiară - Secția M. a avut în vedere faptul că S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L., S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L, S.C.”SARAH PROMO”S.R.L. și S.C.”NORDINIA DAMAT” S.R.L., toate cu sediul în București, declarate ca fiind furnizori ai S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia au mai făcut obiectul unor verificări anterioare și s-a constatat că nu au livrat mărfuri către societăți din județul M..

Din verificări a mai rezultat că societatea inculpatei C. S. nu a avut bunuri în patrimoniu și nici personal angajat, aspecte conformitate și prin adresa nr. 2673/03.04.2014 a I.T.M. M..

În cauză, pentru stabilirea certă a realității și legalității operațiunilor comerciale, organele de cercetare penală, au procedat la efectuarea de verificări încrucișate și audierea reprezentanților legali ai societăților furnizoare, ocazie cu care s-a stabilit că aceste societăți nu au livrat mărfurile/serviciile declarate în anul 2011 către S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia.

În acest sens, au fost audiați martori: D. D., administrator la S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., Anichitoae B.-I., administrator la S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L., Agill Ahmad, administrator la S.C.”SARAH PROMO”S.R.L., din conținutul cărora rezultă că societățile pe care le administrează nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatei și nici nu au împuternicit o altă persoană să-i reprezinte în acest sens, dovedindu-se fictivitatea achizițiilor înregistrate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale de către S.C.”C. I.”S.R.L.

De asemenea, organele de urmărire penală s-au deplasat la sediul social declarat al S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L. din București, str. .. 2-4, . pentru a verifica realitatea și legalitatea livrărilor de mărfuri către S.C.”C. I.”S.R.L., ocazie cu care au constatat că societatea furnizoare nu a funcționat vreodată la sediul social declarat, având un comportament tip ”fantomă”, fiind cunoscută și din cercetările efectuate în alte dosare penale, în acest fel dovedindu-se că achiziția înregistrată de inculpată este nereală.

Potrivit art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune”.

De asemenea, precizările Curții Europene de Justiție în cazul C-255/02 HALIFAX - otthers, au stabilit următoarele:

- atunci când o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaționează unele cu altele într-o . tranzacții care dau naștere unei situații artificiale cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce TVA, acele tranzacții nu ar trebui luate în considerare;

- orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația normală care ar fi existat în absența acestui artificiu va fi restabilită.

Din cercetări a mai rezultat că pentru ținerea evidenței contabile inculpata nu a angajat legal vreo persoană, contabilitatea firmei fiind asigurată de martorul B. M., în baza unei „convenții verbale”, astfel că răspunderea revine administratorului legal al firmei, respectiv inculpata C. S..

Cu ocazia audierii, martorul B. M., a declarat că fără a avea contract de prestări servicii, în perioada 2010 – 2012 a condus evidența contabilă a S.C.”C. I.”S.R.L., iar documentele de evidență contabilă primară îi erau aduse de inculpata C. S.. În acest mod a primit mai multe facturi și chitanțe fiscale reprezentând achiziții mărfuri/servicii, plăți către societățile furnizoare care fac obiectul cercetărilor, documente pe care le-a înregistrat în evidența contabilă și a dedus taxele și impozitele aferente cheltuielilor rezultate din aceste relații comerciale fără a cunoaște realitatea și legalitatea datelor înscrise pe documentele primare. De asemenea martorul a mai declarat că, în baza documentelor contabile, a întocmit și declarațiile fiscale 100, 300 și 394, care împreună cu actele contabile au fost predate inculpatei C. S. pentru arhivare și depunere la organele fiscale.

Pentru stabilirea certă a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză contabilă judiciară.

Din raportul de expertiză contabilă judiciară, rezultă faptul că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat și declarat cheltuieli nereale în valoare totală de 500.877 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la cele 4 societăți comerciale, cheltuieli în baza cărora a dedus ilegal TVA și diminuat profitul impozabil cu suma totală de 161.573 lei, datorat bugetului de stat (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA).

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, în formă continuată, inculpata C. S. și-a păstrat dreptul la tăcere până la audierea în calitate de inculpat când a recunoscut că a folosit documente fictive pentru a justifica proveniența unor mărfuri pe care le avea din alte surse și le-a valorificat ulterior.

Având în vedere valoarea mare a prejudiciului, organele de cercetare penală a efectuat verificări pentru identificarea bunurilor aparținând inculpatei C. S..

Conform adresei nr. 8436/20.05.2014, emisă de Primăria Strehaia, inculpata C. S. figurează cu bunuri mobile în proprietate, respectiv:

- autoturism marca „Opel Vectra”, achiziționat de la S.C. ”I. CAR-D.” S.R.L. Timișoara, conform facturii nr. 52/28.02.2011, în valoare de 7.200 lei și

- autoutilitară „Renault-M.”, achiziționată de la M. F.-L., din Slatina, conform contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la 14.03.2011, cu prețul de 17.000 lei.

Verificându-se aplicațiile M.A.I. – D.E.P.A.B.D. – s-a stabilit că în fișa de evidența auto, C. S. este înregistrată ca proprietar unic cu 3 autovehicule după cum urmează:

- autoturism marca „Opel Vectra J96” cu nr. de înmatriculare_, certificat de înmatriculare_/19.09.2011 ;

- autoutilitară „Renault-M. T 35 D” cu nr. de înmatriculare_, certificat de înmatriculare_/17.03.2011 ;

- autoturism marca „Opel Vectra” cu nr. de înmatriculare_, certificat de înmatriculare_/07.07.2004, evaluat de organele de cercetare penală la suma de 5.00o lei. Totodată, din adresa nr. MH_/ 05.09.2014, emisă de A.J.F.P. M. – S.F.O. Strehaia rezultă că inculpata C. S. –C.N.P._, în perioada 2010 – 2013 nu figurează cu venituri supuse impozitării, aspect care demonstrează că bunurile menționate mai sus au fost dobândite ilicit și sunt în strânsă legătură cu faptele penale săvârșite, măsura sechestrării acestora fiind pe deplin justificată.

P. ordonanța nr.778/P/2012 din 25.04.2014 emisă de P. de pe lângă T. M., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile susmenționate, evaluate la suma de 29.200 lei, aparținând inculpatei C. S..

De menționat că la data de 17.09.2014, inculpata C. S. a prezentat chitanțele nr._/28.08.2014 și nr._/16.09.2014, emise de Trezoreria Strehaia din care rezultă că a achitat suma de 3.000 lei din prejudiciul creat bugetului de stat, rămânând de recuperat suma de 158.573 lei.

Sa-a arătat că situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă:

- sesizarea penală nr._/MH/04.12.2012, formulată de Garda Financiară – Secția M. din care rezultă împrejurările în care inculpata C. S., în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012, cu intenție a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății la solicitarea reprezentanților Gărzii Financiare, împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural, precum și faptul că în anul 2011 a înregistrat și declarat cheltuieli, reprezentând achiziția fictivă de mărfuri/servicii de la 4 societăți în baza cărora a dedus ilegal TVA și diminuat profitul impozabil, prejudiciind bugetul de stat( filele nr. 12-101) ;

- invitația/somație nr._/25.10.2012 și mandatul poștal – cu confirmare de primire care atestă primirea corespondenței de către R. M. - mama administratorului legal ( filele nr. 32-34) ;

- proces verbal din 03.12.2012, întocmit de Garda Financiară – Secția M. din care rezultă constatarea infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv înregistrarea și declararea în anul 2011, de cheltuieli cu achiziția de mărfuri/servicii, de la societăți care nu au declarat relații comerciale cu societatea cercetată, acte materiale realizate de administratorul S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia ( filele nr. 25-30) ;

- declarații fiscale 394, semestrele I și II – 2011 depuse de S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, din care rezultă înregistrarea și declararea de achiziții mărfuri/servicii de la S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L., S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL”S.R.L., S.C.”SARAH PROMO”S.R.L. și S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., (filele nr. 46-54) ;

- note de constatare întocmite de Garda Financiară – Secția mun. București din care rezultă că au fost efectuate verificări la cele 4 societăți furnizoare, cunoscute că nu au avut relații comerciale cu societăți din județul M.,(filelenr.65-100);

- copia declarațiilor fiscale 100, 300 și 394, depuse la organele fiscale, în anul 2011, de S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia și înaintate de S.F.O. Strehaia, prin adresa nr. MH_/25.07.2014, din care rezultă existența înregistrării de achiziții de la cele 4 societăți furnizoare, (f.163-176) ;

- balanțe de verificare și jurnale de cumpărări – anul 2011 aparținând S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, prezentate de contabilul B. M. (filele nr. 124-162) ;

- raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil P. M.-C., din care rezultă valoarea totală a prejudiciului, respectiv 161.573 lei datorat bugetului de stat reprezentând impozit pe profit și TVA (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA) (filele nr. 183-195);

- adresa nr. R11092/24.07.2014 emisă de O.R.C. M. din care rezultă evoluția juridică și menținerea calității de asociat/administrator la S.C.” C. I.”S.R.L. Strehaia, până la finalizarea cercetărilor, fiind infirmată declarația inculpatei că nu poate prezenta documentele contabile pe motiv că a cesionat părțile sociale și a predat toatele documentele firmei ( filele nr.114-120) ;

- adresa nr._/05.09.2014, emisă de Primăria Strehaia și procesul verbal de verificare a bazei de date din 04.09.2014, întocmit de organele de cercetare penală, din care rezultă că inc. C. Stelae este proprietară a trei autovehicule față de care au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului (filele nr. 204-212) ;

- adresa nr. MH_/05.09.2014, emisă de A.J.F.P. M. – S.F.O. Strehaia din care rezultă că inc. C. S., în perioada 2010 -2013 nu a declarat venituri supuse impozitări, aspect care demonstrează că autovehiculele deținute au fost achiziționate cu bani, produs al infracțiunii de evaziune fiscală, ( fila nr. 213) ;

- adresa nr. 2673/03.04.2014, emisă de I.T.M. M. din care rezultă că S.C.”C. I.”S.R.L. nu a avut personal angajat (fila nr. 122) ;

- proces verbal din 27.09.2013, întocmit de organele de cercetare penală cu ocazia verificărilor pentru identificarea S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L. București din care rezultă că această firmă are un comportament tip „fantomă” și nu a avut relații comerciale cu firma inculpatei, ( fila nr. 110) ;

- declarații martori D. D., administrator la S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., Anichitoae B.-I., administrator la S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L., Agill Ahmad, administrator la S.C.”SARAH PROMO”S.R.L., din conținutul cărora rezultă că societățile pe care le administrează nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatei și nici nu au împuternicit o altă persoană să-i reprezinte în acest sens, dovedindu-se fictivitatea achizițiilor înregistrate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale de către S.C.”C. I.”S.R.L., (filele nr. 108-109 și 111) ;

- declarație martor B. M., contabilul societății, din care rezultă că fără a avea contract de prestări servicii, în perioada 2010 – 2012, a condus evidența contabilă a S.C.”C. I.”S.R.L., iar documentele de evidență contabilă primară îi erau aduse de inculpata C. S. (filele nr. 112-113);

- declarații inculpată C. S. ( f. 103 – 105).

În drept, fapta inculpatei C. S., care în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012, cu intenție a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății la solicitarea organelor fiscale, împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În cazul acestei infracțiunii, elementul constitutiv al laturii obiective constă într-o acțiune și anume refuzul inculpatei de a pune la dispoziție documentele și informațiile necesare, iar atitudinea de pasivitate, de neacceptare a obligației echivalează cu un refuz în îndeplinirea acestei obligații.

Infracțiunea este o infracțiune de pericol, dar cu consecințe deosebit de grave în buna desfășurare a relațiilor comerciale existente între persoane fizice și juridice, care la rândul lor generează obligații în plan social prin contribuțiile și taxele care le datorează la bugetul de stat, ori neprezentarea documentelor contabile la solicitarea organului fiscal.

Fapta inculpatei C. S., care în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli nereale în valoare totală de 500.877 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la 4 societăți comerciale, cheltuieli în baza cărora a dedus nelegal TVA și diminuat profitul impozabil, sustrăgându-se de la plata impozitelor și taxelor cu valoarea totală de 161.573 lei, datorat bugetului de stat (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA) realizează conținutul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din C.p.

În ceea ce privește latura obiectivă, din conținutul infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, elementul material este realizat prin înregistrarea, folosind mijloace frauduloase, de cheltuieli nereale cu aprovizionarea de mărfuri/servicii, în anul 2011, când a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli fictive, în valoare totală de 500.877 lei, iar urmarea imediată a elementului material este producerea unui prejudiciu bugetului de stat, în cuantum total de 161.573 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, legătura de cauzalitate fiind evidentă.

Cu privire la latura subiectivă, s-a reținut intenția directă, inculpata urmărind prin activitatea infracțională să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.

De asemenea, deși fapta de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 a fost realizată de inculpata C. S. într-o perioadă mare de timp, aceasta a avut la bază aceiași rezoluție infracțională, îndreptată în același scop, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, fapt ce unește actele executate într-o infracțiune continuată.

P. ordonanța nr. 778/P/2012 din 17.09.2014, orele 12.10, I.P.J. M. – S.I.F., a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatei C. S., iar la aceeași dată a fost formulată propunere de arestare preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, către P. de pe lângă T. M. ( filele nr. 216-217 și 220-222) ;

La data de 17.09.2014, prin ordonanța nr. 778/P/2012, P. de pe lângă T. M. a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura controlului judiciar față de inculpata C. S., pe o perioadă de 30 de zile ( filele nr. 223-224).

Din verificările efectuate de organele de cercetare penală, s-a stabilit că inculpata deține în proprietate 3 autovehicule, din care 2 achiziționate în anul 2011, fără a declara venituri la organele fiscale locale.

P. rezoluția nr. 778/P/2012 din 07.01.2013, ora 11,00 emisă de I.P.J. M. – S.I.F., s-a dispus începerea urmăririi penale față de C. S. – CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prev. de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 33 lit.a C.pen., constând în aceea că în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012, cu intenție a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă la solicitarea organelor fiscale (Garda Financiară – Secția M.), și a înregistrat facturi fictive, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 161.573 lei, din care 64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei T.V.A. (fila 11).

P. rezoluția nr. 778/P/2012 din 09.01.2013, emisă de P. de pe lângă T. M. a fost confirmată începerea urmăririi penale față de C. S. – CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prev. și ped. de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, ambele infracțiuni cu aplicarea art.41 alin.2 și art. 33 lit.a C.p. ( fila nr. 9) ;

P. referatul nr. 778/P/2012 din 10.09.2014, întocmit de I.P.J. M. – S.I.F., și prin ordonanța nr. 778/P/2012 din data de 10.09.2014, emisă de P. de pe lângă T. M., s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatei C. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, fapte prev. și ped. de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 38 alin. 1 C.p. ( f.6-8) ;

În cauză, prin infracțiunile săvârșite de inculpata C. S. a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 161.573 lei, reprezentând TVA de plată și impozit pe profit.

P. adresa nr. MH_/12.09.2014, A.N.A.F. Direcția G. R. a Finanțelor P. C. – Administrația Județeană a Finanțelor P. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 161.573 lei, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat( fila nr. 196).

Până la finalizarea cercetărilor și emiterea rechizitoriului, inculpata C. S. a achitat suma de 3.000 lei, conform chitanțelor nr._/28.08.2014 și nr._/16.09.2014, emise de Trezoreria Strehaia, rămânând un debit în sumă de 158.573 lei ce urmează a fi recuperat de la inculpată, (filele nr. 199-200) ;

De asemenea, având în vedere că prejudiciul nu a fost recuperat integral, organele de cercetare penală, prin referatul nr. 778/10.09.2014 au propus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile (3 autovehicule) aparținând inc. C. S., bunuri evaluate la suma de 29.200 lei, iar prin ordonanța nr. 778/P/2012 din 10.09.2014 a Parchetului de pe lângă T. M. ( filele nr. 202-203), s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile menționate.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului M. sub numărul_ la data de 29.09.2014.

În urma înregistrării dosarului la instanță, la termenul din data de 03.10.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpată și totodată s-a comunicat inculpatei, copia rechizitoriului cu mențiunea că are posibilitatea de a formula excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în termen de 20 de zile.

Împotriva acestei încheieri, inculpata a formulat contestație, încheierea rămânând definitivă prin Încheierea penală nr. 413/13.10.2014 pronunțată de C. de A. C. în dosarul penal nr._ /a1.

La data de 08.12.2014, prin încheierea de cameră preliminară nr.52 s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. S. și s-a fixat termen de judecare a cauzei pentru discutarea măsurii preventive la data de 12.12.2014, și termen de fond la 12.01.2015 pentru când s-a dispus citarea în cauză, inculpatei și a persoanei vătămate S. R., reprezentat de A.N.A.F. București cu mențiune dacă se constituie parte civilă.

La termenul din data de 12.01.2015, partea civilă S. R., reprezentat de A.N.A.F., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. M. a comunicate că se constituie parte civilă cu suma de 161.573 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpata C. S. f. 76 d.i.

De asemenea, tot la termenul din 21.10.2013, pentru soluționarea cererii formulate de partea civilă în sensul introducerii în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, au fost solicitate relații la Oficiul Registrului Comerțului M.. La susținerile inculpatei, în sensul că societatea și-a schimbat sediul în Gorj, au fost solicitate relații și la Oficiul Registrului Comerțului Gorj iar cererea formulată de partea civilă – Administrația Județeană a Finanțelor P. M. în ceea ce privește înființarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei și părții responsabile civilmente a fost respingă având în vedere că aceste măsuri au fost instituite la data de 10.09.2014 în dosarul nr.778/P/2012 al Parchetului de pe lângă T. M..

La termenul din 26.01.2015, instanța, în urma relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului M. și Oficiul Registrului Comerțului Gorj a constatat că inculpata C. S. figurează și în momentul de față, ca administrator al ., motiv pentru care s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente societatea a ..

La termenul din 03.02.2015 inculpata a depus la dosar chitanța nr._/02.02.2015 și după ce s-a dat citire actului de sesizare, a fost audiată inculpata C. S., în prezența apărătorului ales, av. C. S. care a recunoscut faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și a solicitat, în baza art. 374 alin. 4 C.p.p. ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmării și s-a menținut măsura controlului judiciar.

Analizând întregul material probator, administrat în cursul urmăririi penale, în fapt și în drept, în ceea ce privește inculpata C. S. instanța a constatat și reținut următoarele :

Art. 374 alin. 4 din C.p.p. care reglementează judecata în cazul recunoașterii vinovăției prevede că în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

De asemenea, art. 375 alin. 1-3 C.p.p., prevede următoarele:

(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.

(2) Dacă admite cererea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.

(3) Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5) - (10).

Potrivit art. 349 alin. 2 C.p.p., instanța poate soluționa cauza numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, dacă inculpatul solicită aceasta și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și dacă instanța apreciază că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu excepția cazului în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

În cauza de față, s-a constatat că, la termenul din data de 03.02.2015, personal, inculpata au arătat că recunoaște comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și înțelege să solicite aplicarea disp. art. 374 alin. 4 și art. 375 C.P.P., judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În raport de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că cererea formulată de inculpată este legală și întemeiată, motiv pentru care urmează a fi admisă, iar judecarea prezentei cauze se va face pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 374 alin. 4 și art. 375 C.P.P.

În acest sens, instanța a constatat că probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, iar inculpata solicită soluționarea cauzei numai pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.

Totodată, s-a apreciat că sunt respectate și prevederile art. 374 alin. 4 C.p.p., deoarece acțiunea penală nu vizează o infracțiune ce se pedepsește cu închisoare pe viață.

Astfel, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța a constatat și reținut următoarele:

În fapt, la data de 22.10.2010, inculpata C. S. a constituit S.C.”C. I.”S.R.L., societate care a fost înregistrată la O.R.C. M. sub nr. J_ - CUI_, sediul social în Strehaia, ., camera 5, jud. M., având ca obiect de activitate, intermediere în comerțul cu produse diverse.

În cauză, urmare a probatoriului administrat s-a stabilit că inculpata C. S. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012 a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă la solicitarea reprezentanților Gărzii Financiare – Secția M., împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural.

Astfel, la data de 25.10.2012, Garda Financiară - Secția M. a emis invitația/somație nr._ pentru S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, prin care reprezentantul legal al societății a fost invitat în ziua de 29.10.2012, la sediul Gărzii Financiare, cu documentele de evidență contabilă, pentru perioada iulie – decembrie 2011, în vederea efectuării unei control privind relația comercială cu S.C.”MAD MET M.”S.R.L. Băilești, județul D., însă inculpata C. S. nu s-a prezentat cu documentele contabile ale societății pentru verificările fiscale.

Invitația a fost trimisă la sediul societății, prin poștă cu mandat de confirmare a primirii, și a fost primită de R. M., mama inculpatei, dar inculpata C. S. nu s-a prezentat cu documentele contabile ale societății pentru control.

De asemenea, în timpul cercetărilor, organele de urmărire penală, au solicitat inculpatei C. S. să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății, pentru efectuarea de verificări, precum și pentru stabilirea realității și legalității activităților comerciale desfășurate, însă susnumita a declarat că, în cursul anului 2011, a cesionat toate părțile sociale către o persoană necunoscută, căreia i-a predat toate documentele societății.

Din adresa nr. R11092 din 24.07.2014, a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. M., rezultă că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, are ca administrator pe inculpata C. S. și nu a fost cesionată către o altă persoană, situație în care apreciem că susținerile inculpatei cu privire la înstrăinarea societății, sunt nereale și au ca scop sustragerea de la efectuarea verificărilor financiar fiscale în vederea stabilirii realității și legalității activităților comerciale desfășurate, cât și a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., constând în aceea că, inculpata C. S., având calitatea de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat în evidența contabilă și declarat cheltuieli nereale, în valoare totală 500.876 lei, reprezentând achiziții fictive de mărfuri, de la mai multe societăți comerciale, în baza cărora a dedus nelegal TVA și a diminuat profitul impozabil, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Organul de control fiscal, în lipsa documentelor de evidență contabilă, a analizat declarațiile informative 394 depuse de societate în semestrul I și II – 2011, constatând că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia a înregistrat și declarat cheltuieli în valoare totală de 500.876 lei din care TVA în valoare de 96.944 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la un număr de 4 societăți comerciale care, la rândul lor, prin aceiași declarație, nu au declarat livrări de mărfuri/servicii către societatea inculpatei, în acest fel existând presupunerea rezonabilă de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.

De altfel, Garda Financiară - Secția M. a avut în vedere faptul că S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L., S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L, S.C.”SARAH PROMO”S.R.L. și S.C.”NORDINIA DAMAT” S.R.L., toate cu sediul în București, declarate ca fiind furnizori ai S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia au mai făcut obiectul unor verificări anterioare și s-a constatat că nu au livrat mărfuri către societăți din județul M..

Din verificări a mai rezultat că societatea inculpatei C. S. nu a avut bunuri în patrimoniu și nici personal angajat, aspecte conformitate și prin adresa nr. 2673/03.04.2014 a I.T.M. M..

În cauză, pentru stabilirea certă a realității și legalității operațiunilor comerciale, organele de cercetare penală, au procedat la efectuarea de verificări încrucișate și audierea reprezentanților legali ai societăților furnizoare, ocazie cu care s-a stabilit că aceste societăți nu au livrat mărfurile/serviciile declarate în anul 2011 către S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia.

În acest sens, au fost audiați martori: D. D., administrator la S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., Anichitoae B.-I., administrator la S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L., Agill Ahmad, administrator la S.C.”SARAH PROMO”S.R.L., din conținutul cărora rezultă că societățile pe care le administrează nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatei și nici nu au împuternicit o altă persoană să-i reprezinte în acest sens, dovedindu-se fictivitatea achizițiilor înregistrate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale de către S.C.”C. I.”S.R.L.

De asemenea, organele de urmărire penală s-au deplasat la sediul social declarat al S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L. din București, .. 2-4, . pentru a verifica realitatea și legalitatea livrărilor de mărfuri către S.C.”C. I.”S.R.L., ocazie cu care au constatat că societatea furnizoare nu a funcționat vreodată la sediul social declarat, având un comportament tip ”fantomă”, fiind cunoscută și din cercetările efectuate în alte dosare penale, în acest fel dovedindu-se că achiziția înregistrată de inculpată este nereală.

Din cercetări a mai rezultat că pentru ținerea evidenței contabile inculpata nu a angajat legal vreo persoană, contabilitatea firmei fiind asigurată de martorul B. M., în baza unei „convenții verbale”, astfel că răspunderea revine administratorului legal al firmei, respectiv inculpata C. S..

Cu ocazia audierii, martorul B. M., a declarat că fără a avea contract de prestări servicii, în perioada 2010 – 2012 a condus evidența contabilă a S.C.”C. I.”S.R.L., iar documentele de evidență contabilă primară îi erau aduse de inculpata C. S.. În acest mod a primit mai multe facturi și chitanțe fiscale reprezentând achiziții mărfuri/servicii, plăți către societățile furnizoare care fac obiectul cercetărilor, documente pe care le-a înregistrat în evidența contabilă și a dedus taxele și impozitele aferente cheltuielilor rezultate din aceste relații comerciale fără a cunoaște realitatea și legalitatea datelor înscrise pe documentele primare. De asemenea martorul a mai declarat că, în baza documentelor contabile, a întocmit și declarațiile fiscale 100, 300 și 394, care împreună cu actele contabile au fost predate inculpatei C. S. pentru arhivare și depunere la organele fiscale.

Pentru stabilirea certă a prejudiciului cauzat bugetului de stat, în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiză contabilă judiciară.

Din raportul de expertiză contabilă judiciară, rezultă faptul că S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat și declarat cheltuieli nereale în valoare totală de 500.877 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la cele 4 societăți comerciale, cheltuieli în baza cărora a dedus ilegal TVA și diminuat profitul impozabil cu suma totală de 161.573 lei, datorat bugetului de stat (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA).

În faza urmăririi penale, la data de 17.09.2014, inculpata C. S. a prezentat chitanțele nr._/28.08.2014 și nr._/16.09.2014, emise de Trezoreria Strehaia din care rezultă că a achitat suma de 3.000 lei din prejudiciul creat bugetului de stat, rămânând de recuperat suma de 158.573 lei, iar în faza judecății a depus la dosar chitanța nr. TS8 nr._, emisă de Trezoreria Strehaia din care rezultă că a mai achitat suma de 1.000 lei – f. 107 d.i..

În drept, instanța a reținut că fapta inculpatei C. S., care în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012, cu intenție a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății la solicitarea organelor fiscale, împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

În drept, fapta inculpatei C. S., care în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în anul 2011, a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli nereale în valoare totală de 500.877 lei, reprezentând achiziții de mărfuri/servicii de la 4 societăți comerciale, cheltuieli în baza cărora a dedus nelegal TVA și diminuat profitul impozabil, sustrăgându-se de la plata impozitelor și taxelor cu valoarea totală de 161.573 lei, datorat bugetului de stat (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA) realizează conținutul infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Sub aspect probator, instanța a avut în vedere probele administrate în faza urmăririi penale, respectiv : sesizarea penală nr._/MH/04.12.2012, formulată de Garda Financiară – Secția M. din care rezultă împrejurările în care inculpata C. S., în calitate de administrator la S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, în luna octombrie 2012, cu intenție a refuzat să prezinte documentele de evidență contabilă ale societății la solicitarea reprezentanților Gărzii Financiare, împiedicând astfel verificările financiar-fiscale, deși a fost somată procedural, precum și faptul că în anul 2011 a înregistrat și declarat cheltuieli, reprezentând achiziția fictivă de mărfuri/servicii de la 4 societăți în baza cărora a dedus ilegal TVA și diminuat profitul impozabil, prejudiciind bugetul de stat( filele nr. 12-101) ; invitația/somație nr._/25.10.2012 și mandatul poștal – cu confirmare de primire care atestă primirea corespondenței de către R. M. - mama administratorului legal ( filele nr. 32-34) ; proces verbal din 03.12.2012, întocmit de Garda Financiară – Secția M. din care rezultă constatarea infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv înregistrarea și declararea în anul 2011, de cheltuieli cu achiziția de mărfuri/servicii, de la societăți care nu au declarat relații comerciale cu societatea cercetată, acte materiale realizate de administratorul S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia ( filele nr. 25-30) ; declarații fiscale 394, semestrele I și II – 2011 depuse de S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, din care rezultă înregistrarea și declararea de achiziții mărfuri/servicii de la S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L., S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL”S.R.L., S.C.”SARAH PROMO”S.R.L. și S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., (filele nr. 46-54) ; note de constatare întocmite de Garda Financiară – Secția mun. București din care rezultă că au fost efectuate verificări la cele 4 societăți furnizoare, cunoscute că nu au avut relații comerciale cu societăți din județulMehedinți,(filelenr.65-100) copia declarațiilor fiscale 100, 300 și 394, depuse la organele fiscale, în anul 2011, de S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia și înaintate de S.F.O. Strehaia, prin adresa nr. MH_/25.07.2014, din care rezultă existența înregistrării de achiziții de la cele 4 societăți furnizoare, (f.163-176) balanțe de verificare și jurnale de cumpărări – anul 2011 aparținând S.C.”C. I.”S.R.L. Strehaia, prezentate de contabilul B. M. (filele nr. 124-162) ; raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil P. M.-C., din care rezultă valoarea totală a prejudiciului, respectiv 161.573 lei datorat bugetului de stat reprezentând impozit pe profit și TVA (64.629 lei impozit pe profit și 96.944 lei TVA) (filele nr. 183-195); adresa nr. R11092/24.07.2014 emisă de O.R.C. M. din care rezultă evoluția juridică și menținerea calității de asociat/administrator la S.C.” C. I.”S.R.L. Strehaia, până la finalizarea cercetărilor, fiind infirmată declarația inculpatei că nu poate prezenta documentele contabile pe motiv că a cesionat părțile sociale și a predat toatele documentele firmei ( filele nr.114-120) ; adresa nr._/05.09.2014, emisă de Primăria Strehaia și procesul verbal de verificare a bazei de date din 04.09.2014, întocmit de organele de cercetare penală, din care rezultă că inc. C. Stelae este proprietară a trei autovehicule față de care au fost dispuse măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului (filele nr. 204-212) ; adresa nr. MH_/05.09.2014, emisă de A.J.F.P. M. – S.F.O. Strehaia din care rezultă că inc. C. S., în perioada 2010 -2013 nu a declarat venituri supuse impozitări, aspect care demonstrează că autovehiculele deținute au fost achiziționate cu bani, produs al infracțiunii de evaziune fiscală, ( fila nr. 213) ;adresa nr. 2673/03.04.2014, emisă de I.T.M. M. din care rezultă că S.C.”C. I.”S.R.L. nu a avut personal angajat (fila nr. 122) ; proces verbal din 27.09.2013, întocmit de organele de cercetare penală cu ocazia verificărilor pentru identificarea S.C.”BUSSERO EXPERT”S.R.L. București din care rezultă că această firmă are un comportament tip „fantomă” și nu a avut relații comerciale cu firma inculpatei, ( fila nr. 110) ; declarații martori D. D., administrator la S.C.”NORDINIA DAMAT”S.R.L., Anichitoae B.-I., administrator la S.C.”ROCRIS 2006 UNIVERSAL I.”S.R.L., Agill Ahmad, administrator la S.C.”SARAH PROMO”S.R.L., din conținutul cărora rezultă că societățile pe care le administrează nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatei și nici nu au împuternicit o altă persoană să-i reprezinte în acest sens, dovedindu-se fictivitatea achizițiilor înregistrate în evidența contabilă și declarate organelor fiscale de către S.C.”C. I.”S.R.L., (filele nr. 108-109 și 111) ;declarație martor B. M., contabilul societății, din care rezultă că fără a avea contract de prestări servicii, în perioada 2010 – 2012, a condus evidența contabilă a S.C.”C. I.”S.R.L., iar documentele de evidență contabilă primară îi erau aduse de inculpata C. S. (filele nr. 112-113); declarații inculpată C. S. ( f. 103 – 105).

Față de cele de mai sus, s-a reținut vinovăția inculpatei C. S. în ceea ce privește comiterea infracțiunilor deduse judecății, motiv pentru care se va dispune condamnarea acesteia.

În condițiile în care infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cp., a fost săvârșită de inculpată în luna octombrie 2012, iar prin Legea nr. 50/2013 au intervenit unele modificări a Legii nr. 241/2005, în ceea ce privește cuantumul pedepsei, în sensul agravării acesteia, instanța a făcut aplicarea disp. art. 5 din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei urmează a se avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime ca urmare a aplicării disp. art. 396 alin. 10 C.p.p., urmarea imediată constând în perturbarea disciplinei contabile și financiar-fiscale ce trebuie să guverneze raporturile dintre societățile comerciale și stat, amploarea pe care acest gen de infracțiuni economice a înregistrat-o în ultima perioadă la nivel de țară, concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, cu privire la persoana inculpatei, dar și, cuantumul relativ redus al prejudiciului cauzat, în cuantum de 161.573 lei, din care inculpata a achitat suma de 4.000 lei.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatei, având în vedere existența concursului de infracțiuni și regimul sancționator mai aspru reglementat de Codul penal în vigoare.

M..

În ceea ce privește latura civilă, reținând vinovăția inculpatei în comiterea faptelor deduse judecății, înregistrarea achizițiilor fictive, cu consecința deducerii ilegale a TVA și a diminuării profitului și implicit a impozitului datorat statului, sustrăgându-se de la plata TVA și impozit pe profit în valoare totală de 161.573 lei, lei, instanța constată că acesteia îi revine și obligația de plată a acestui prejudiciu.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanța reține că, inculpata achitat o parte din acesta, respectiv, suma de 4.000 lei.

Așa fiind, s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R., reprezentat de A.N.A.F., prin Direcția G. R. a Finanțelor P. C., Administrația Județeană a Finanțelor P. M. și obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente ., la plata către partea civilă a diferenței dintre suma de 161.573 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA, plus dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data plății integrale a debitului și suma de 4.000 lei achitată de inculpată, în faza urmării penale și faza judecății.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel P. de pe lângă T. M. și inculpata C. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

P. a învederat încălcarea prev. art. 52 și 72 vechiul cod penal, pedepsele aplicate inculpatei fiind blânde, iar oportunitatea disp. art. 81 vechiul cod penal, raportată la aceste criterii, este necorespunzătoare.

Inculpata a susținut, dimpotrivă, că, în raport de atitudinea sinceră, situația familială, achitarea unei părți din prejudiciu, pedeapsa aplicată este prea mare și a solicitat reducerea.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art. 417 alin.2 Cod procedură penală, C. constată următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpata C. S. care a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței și a solicitat judecarea în procedura simplificată prev. de art. 375 cod pr.penală.

Constatând că sunt întrunite cerințele art. 374 alin. 4 cod pr.penală cererea a fost admisă, cercetarea judecătorească desfășurându-se în conformitate cu art. 377 cod pr.penală.

La stabilirea pedepselor, prima instanță a avut în vedere, corect, criteriile generale prevăzute în art. 72 cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, natura și gravitatea faptelor, circumstanțele reale în care au fost săvârșite, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, astfel cum rezultă din referatul de evaluare.

Fiind stabilită o pedeapsă rezultantă la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea cea mai gravă – cu suspendarea condiționată a executării, potrivit vechii reglementări, C. apreciază că s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului – atitudinea sinceră, situația familială, cât și pericolul social concret al faptelor, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care au fost săvârșite, neimpunându-se nici reducerea și nici majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare.

Cum pedeapsa principală la care a fost condamnată inculpata nu este mai mare de 2 ani, în mod corect instanța de fond nu a aplicat și pedeapsă complementară, ci doar accesorie, conform art. 65 alin.1 vechiul cod penal, așa încât și sub acest aspect hotărârea atacată este legală și temeinică.

Pentru motivele expuse, în baza art. 421 alin.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge ambele apeluri, ca nefondate.

Văzând și dispoz,. art. 275 alin. 3 cod pr.penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de P. de pe lângă T. M. și inculpata C. S. împotriva sentinței penale nr. 30 din 20 februarie 2015, pronunțată de T. M. în dosarul nr._, ca nefondate.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2015.

C. L. O. D.

Grefier,

D. L.

Red.jud. O.D.

j.f.C.B.P.

I.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1088/2015. Curtea de Apel CRAIOVA