Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1094/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1094/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 1094/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1094
Ședința publică de la 02 Septembrie 2015
PREȘEDINTE C. L.
Judecător O. D.
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul T. D., împotriva sentinței penale nr. 485 din 19 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat P. I., apărător oficiu, lipsind părțile civile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat P. I. pentru inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței în sensul înlăturării sporului de 1/3 din pedepse care a fost aplicat în mod greșit pe lângă fiecare pedeapsă aplicată, deși se impunea ca sporul să fie aplicat o singură dată, pe lângă pedeapsa rezultantă. Solicită totodată reducerea pedepselor aplicate prin hotărârea apelată întrucât pedeapsa ce urmează a fi executată este prea aspră raportat la gravitatea concretă a infracțiunilor comise.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului declarat de inculpat numai în ce privește criticile de nelegalitate. Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, acestea au fost corect individualizate, nu există în cauză circumstanțe atenuante care să poată fi reținute pentru a se putea reduce pedepsele care au fost aplicate la limita minimă prevăzută de lege. Hotărârea este însă nelegală sub aspectul sporului de 1/3 din restul de pedeapsă, care trebuia aplicat la pedeapsa rezultantă și nu pe lângă fiecare dintre pedepsele aflate în concurs.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului pentru motivele invocate de apărător.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.485 din 19 mai 2015, Judecătoria Slatina, în baza art. 396 alin. 1, 2 si 10 C.p.p. a dispus condamnarea inculpatului T. D., fiul lui natural si L., nascut la data de 11.06.1996, in mun. Constanta, jud. Constanta, domiciliat in mun. Slatina, ., jud. O., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b) si d) C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) si d) C.p.( fapta comisa la data de 14.01.2015 in dauna partii civile B. T. C.).
S-a constatat ca fapta dedusa judecații este savarsita in timpul măsurii internării . reeducare dispusa prin s.p. nr. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitiva prin necontestare la 24.06.2014, din a carei executare inculpatul a fost eliberat la data de 17.12.2014, rămânând un rest de pedeapsa de 195 de zile.
In baza art. 129 alin. 2 lit. b) C.p. s-a aplicat inculpatului T. D. pedeapsa de 2 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din restul de 195 de zile, urmând ca inculpatul T. D. sa execute pedeapsa de 2 ani si 65 de zile.
În baza art. 396 alin. 1, 2 si 10 C.p.p. s-a dispus condamnarea inculpatului T. D., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru savarsirea de tentativa la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. d) C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a) si d) C.p.( fapta comisa la data de 01.02.2015 in dauna persoanei vătămate V. A. M.).
S-a constatat ca fapta dedusa judecații este savarsita in timpul măsurii internării . reeducare dispusa prin s.p. nr. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitiva prin necontestare la 24.06.2014, din a carei executare inculpatul a fost eliberat la data de 17.12.2014, rămânând un rest de pedeapsa de 195 de zile.
In baza art. 129 alin. 2 lit. b) C.p. s-a aplicat inculpatului T. D. pedeapsa de 1 an închisoare la care s-a adaugat 1/3 din restul de 195 de zile, urmând ca inculpatul T. D. să execute pedeapsa de 1 an si 65 de zile.
In baza art. 38 alin. 1 C.p. s-au contopit pedepsele rezultante aplicate inculpatului T. D., urmând ca acesta sa execute pedeapsa de 2 ani si 65 de zile la care se adauga 1/3 din pedeapsa de 1 an si 65 de zile, respectiv 143 de zile, astfel ca inculpatul T. D. va executa in final pedeapsa de 2 ani si 208 zile in regim de detentie.
In baza art. 399 alin. 1 C.pp. s-a menținut starea de arest a inculpatului T. D.
In baza art. 404 alin. 4 C.p.p. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului perioada reținerii si arestării preventive de la data de 09.02.2015 la zi.
2. S-a dispus schimbarea de încadrare juridica reținuta in sarcina inculpatului T. V. F. din infracțiunile de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., (2) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (3) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (4) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (5) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (6) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen in infractiunile de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., (2) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (3) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (4) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (5) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (6) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
În baza art. 120 C. pen. s-a aplicat inculpatului minor T. V. F., fiul lui natural și L., născut la data de 02.03.1998 în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în mun. Slatina, ., jud. O., CNP_ masura asistarii zilnice pe o perioada de 6 luni pentru savarsirea infracțiunilor de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., (2) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (3) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (4) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (5) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (6) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen..
In baza art. 121 C.p. s-a impus inculpatului T. V. F. obligația de a se prezenta la Serviciul de Probațiune O. la datele fixate de acesta.
S-a constatat ca infracțiunile pentru care inculpatul este condamnat sunt savarsite dupa rămânerea definitiva s.p. 879/20.10.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin neapelare la data de 12.11.2014, dar înainte de punerea in executare a masurii asistarii zilnice aplicata prin aceasta sentința penala conform referatului întocmit de B.E.P. Slatina.
In baza art. 22 alin. 4 din Legea 187/2012 s-a revocat suspendarea condiționata a executarii pedepsei privind pedeapsa de 1 an si 6 luni aplicata inculpatului T. V. F. prin s.p. 123/31.01.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nerecurare la data de 15.02.2014.
S-a înlocuit potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Legea 187/2012 pedeapsa de 1 an si 6 luni aplicata prin s.p. 123/31.01.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nerecurare la data de 15.02.2014 cu măsura educative a internării . pe o perioada de 1 an si 6 luni, urmând ca in baza art.22 alin. 4 lit. a din Legea 187/2012 inculpatul T. V. F. sa execute măsura educativa cea mai grea respectiv măsura educativa a internării . pe o perioada de 1 an si 6 luni.
In baza art. 125 alin. 3 C.p. s-a scăzut din durata măsurii educative a internării dintr-un centru de detentie perioada executata de la 09.02.2015 la zi.
In baza art. 399 alin. 2 C.p.p. s-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului minor T. V. F., daca acesta nu este reținuta sau arestat in alta cauza.
In baza art. 19 si 397 C.p.p. au fost obligați inculpații T. D. si T. V. F. in solidar la plata sumei de 1300 lei catre partea civila B. T. C. cu titlu de daune materiale.
In baza art. 19 si 397 C.p.p. a fost obligat inculpatul T. V. F. la plata următoarelor sume de bani cu titlu de daune materiale:
- 1 000 lei catre partea civila .. cu titlu de daune materiale;
- 1200 lei catre partea civila S.C. T. B. S.R.L. cu titlu de daune materiale;
- 1000 lei catre partea civila S.C. M. EDYMARKET S.R.L. cu titlu de daune materiale;
- 2000 lei catre partea civila S.C. R. P. S.R.L. cu titlu de daune materiale;
S-a luat act ca persoana vătămata V. A. M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
Au fost obligați inculpații T. D. si T. V. F. la plata sumei de 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecătoria Slatina nr. 5828/P/2014 din 26.02.2015 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaților:
- T. V. F., cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., (2) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (3) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (4) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d și alin. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (5) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (6) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.,
- T. D., cercetat, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen., (2) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.,
La primul termen de judecata cu procedura legal îndeplinita a fost audiat inculpatul T. D., care a solicitat sa se faca aplicarea disp art 375 Cod procedura penala rap la art 396 alin 10 Cod procedura penala recunoscand in totalitate fapta asa cum a fost retinuta in sarcina sa, fara a mai solicita administrarea altor probe.
De asemenea, inculpatul minor T. V. F. a recunoscut savarsirea infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata fara a mai solicita readministrarea probatoriului din cursul urmaririi penale motiv pentru care instanta a facut aplicarea dispoz art 374 alin 7 Cod procedura penala.
Inculpatii au fost de acord sa despăgubească partile civile cu sumele solicitate de acestea.
Din fisa de cazier judiciar a rezultat ca inculpații sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Analizând materialul probator administrat in cauza instanta a reținut următoarea situatie de fapt:
1. În noaptea de 16/17.11.2014, inculpatul minor T. V. F., T. T. G. si M. Luigi F., prin fortarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului S. MARKET, din mun. Slatina, ..2, parter, de unde au sustras circa 60 pachete cu tigări mărcile Marllboro, LM, ASSOS, Chesterfield V., prejudiciul cauzat fiind estimat la valoarea de 1.000 lei, nerecuperat.
Astfel, în dimineața zilei de 17.11.2014, martora V. I., vânzătoare la magazin, a observat urme de efractie la usa de acces, fapt pentru care a sesizat organele de politie.
Deplasându-se la fata locului, organele de cercetare penală au constatat că usa de acces, din tâmplărie de aluminiu cu geam termopan, se afla în pozitia deschis si prezenta urme dinamice de fortare la nivelul tocului si ramei în zona sistemului de asigurare. În interiorul spatiului comercial, partea prezentă a indicat un raft pe care au fost expuse mai multe pachete cu tigări, din care, o parte au fost sustrase, iar o parte se găseau răvăsite pe podea.
În urma vizionării înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video din magazin s-a constatat că la ora 05:14, două persoane, cu semnalmentele inculpatului T. V. F. si martorului T. T. G., au actionat partea exterioară a usii de acces, iar la ora 05:16 acestea pătrund în grabă în interior. La ora 05:16, succesiv, cele două persoane părăsesc în grabă magazinul având asupra lor obiecte, prima persoană având o cutie cu bunuri.
Din declarația martorului P. A., reiese că în seara zilei de 05.01.2015, T. V. F. si T. T. G. i-au propus să spargă împreună magazinul S. MARKET si i-au povestit că în noaptea de 16/17.11.2014, prin fortarea usii de acces au pătruns în acelasi magazin si au sustras tigări.
La data de 15.01.2015, inculpatul T. V. F. a declarat că a comis fapta împreună cu martorii M. Luigi F. si T. T. G., indicând în prezenta martorului V. I. modalitatea comiterii faptei, precum si rolul fiecăruia în săvârsirea infracțiunii.
Întrucât pe parcursul urmăririi penale, martorul T. T. G. a avut o pozitie oscilantă privind participarea la comiterii faptei, s-a procedat la confruntarea acestuia cu inculpatul T. V. F. ocazie cu care acesta a recunoscut comiterea faptei si a indicat modul în care a săvârsit fapta.
Potrivit adresei . prejudiciul cauzat este în valoare de 1.000 lei, sumă cu care societatea se constituie parte civilă în procesul penal.
Martorul T. T. G. a recunoscut fapta comisă si a arătat că împreună cu martorul M. Luigi F. si inculpatul T. V. F., au fortat usa de acces pe unde a pătruns în magazin si a sustras bani în monedă divizionară.
Inculpatul T. V. F. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa si a arătat că în timp ce asigura zona în continuu mers, martorii T. T. G. si M. Luigi F., au fortat cu un levier usa de acces si au pătruns în magazinul S. Market de unde au sustras pachete cu tigări. T. trei au transportat bunurile sustrase la locuinta martorului M. Luigi F., unde le-au împărțit, partea sa fiind 15 pachete cu tigări pe care le-a fumat.
2. În ziua de 22.11.2014, în intervalul orar 16:46 – 17:10, inculpatul minor T. V. F. si martorul minor T. T. G., prin tăierea bornelor au sustras bateriile de acumulatori de la autocamionul M. cu nr._, proprietatea . ce se afla parcat în mun. Slatina, ., în apropierea statiei Peco III Slatina, bunuri pe care le-au vândut unei persoane necunoscute cu suma de 100 lei, prejudiciul cauzat fiind de 1.200 lei - nerecuperat.
Din declarația persoanei vătămate Nosal I., reprezentant al ., reiese că în seara de 22.11.2014,în jurul orei 21,00, a observat că de la autoutilitara parcată pentru remedierea unei defecțiuni pe . din mun. Slatina, i-au fost sustrase bateriile de acumulatori.
Deplasându-se la fata locului, organele de cercetare penală au constatat că din lăcasul special amenajat al autoutilitarei lipseau două baterii acumulator, capacul fiind abandonat pe sol, iar cablurile de alimentare prezentau urme de sectionare.
Din procesul verbal de vizionare ale înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video stradal, puse la dispoziție de Primăria municipiului Slatina, reiese că la ora 16:46, două persoane cu semnalmentele inculpatului T. V. F. si martorului T. T. G., sustrag bateriile de la auto_ pe care le transportă pe . 17:10.
Cu ocazia efectuării reconstituirii, martorul T. T. G. a indicat locul în care se afla parcată autotilitara de la care au sustras bateriile, precum si direcția de deplasare înainte si după comiterea faptei.
Potrivit adresei . prejudiciul cauzat este în valoare de 1.200 lei, sumă cu care societatea se constituie parte civilă în procesul penal.
Martorul T. T. G. a recunoscut fapta comisă si a arătat că împreună cu T. T. G., profitând că nu erau persoane în zonă, au rupt capacul din plastic si cu o pânză de bomfaier pe care o avea asupra sa, au tăiat bornele de la bateriile autoutilitarei ce se afla parcată lângă Peco III. Prin târâre au transportat bateriile pe .-au ascuns într-o casă nelocuită. A doua zi, amândoi au vândut bateriile unei persoane necunoscute cu suma de 100 lei, banii împărțindu-i între ei în mod egal.
Inculpatul T. V. F. a recunoscut fapta comisă, si a declarat că a comis fapta asa cum a fost descrisă de martorul T. T. G..
3. În noaptea de 10/11.11.2014, inculpatul T. V. F. si martorii T. T. G. si M. Luigi F., prin forțarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului aparținând ., din mun. Slatina, ., parter, de au sustras circa 120 pachete cu tigări si suma de 70 lei, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 1.000 lei- nerecuperat.
Din declarația persoanei vătămate A. A. R., administrator al . Slatina, reiese că în jurul orei 07:20 a observat urme de efractie la usa de acces în magazin, fapt pentru care a sesizat organele de politie.
Deplasându-se la fata locului, organele de cercetare penală au constatat că usa de acces se afla în pozitia deschis si prezenta urme de fortare-presare, urmele fiind de două tipuri, respectiv una lată de cca 2 cm, iar una de cca 1 cm. Din interior s-a reclamat lipsa mai multor pachete cu tigări de diferite mărci si o sumă de bani care se afla într-un recipient din plastic.
Din declarația martorului N. M., reiese că inculpatul T. V. F. si martorul T. T. G. i-au arătat magazinul situat pe . au sustras tigări.
În prezenta martorei A. A. M., inculpatul T. V. F. a indicat magazinul din care au sustras bunuri, precum si modul în care a săvârsit fapta.
Din declarația martorei A. A. M. reiese că a asistat la reconstituirea faptei de furt si în prezenta sa, inculpatul T. V. F. a indicat modul de pătrundere în magazin si locul din interior în care s-au aflat pachetele cu tigări sustrase.
Potrivit adresei . din 04.02.2014, prejudiciul cauzat este în valoare de 1.000 lei, sumă cu care societatea se constituie parte civilă în procesul penal.
În prezenta apărătorului din oficiu, inculpatul T. V. F. a indicat magazinul din care împreună cu M. Luigi F. si N. M. au sustras bunuri, rolul fiecărui autor în comiterea faptei, precum si modul în care au săvârsit fapta.
În declarația dată, martorul M. Luigi F. nu a recunoscut comiterea faptei.
Martorul T. T. G. nu a recunoscut fapta comisă si a arătat că în noaptea de 10/11.11.2014, după ora 23,00, s-a întâlnit cu M. Luigi F. si T. V. F. care i-au propus să meargă la plimbare, lucru cu care nu a fost de acord. A precizat că M. Luigi F. era îmbrăct într-un hanorac de culoare mov cu înscrisuri în partea fată.
Inculpatul T. V. F. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa si a arătat că împreună cu M. Luigi F. si N. M., prin fortarea usii de acces cu două șurubelnițe pe care le aveau asupra lor, au pătruns în interiorul magazinului si au sustras aproximativ 100 pachete cu tigări de diferite mărci si aproximativ 50 lei în monedă divizionară. Bunurile le-au transportat în plase luate din interior la domiciliul martorului M. Luigi F. unde le-au împărtit în mod egal. De asemenea, acesta a precizat că magazinul era cunoscut de N. M. si întrucât era supravegheat video, si-au ascuns fata cu fulare si glugile de la hanorace.
4. În noaptea de 24/25.11.2014, inculpatul T. V. F. si martorii N. M. si M. Luigi F., prin fortarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului aparținând . SRL, din mun. Slatina, ., de unde au sustras aproximativ 200 pachete cu tigări mărcile Kent, Dunhill, L.M., Viceroy, W.H., Winston si suma de 150 lei, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.500 lei.
Deplasându-se la fata locului, organele de cercetare penală au constatat că usa de acces, din tâmplărie din profil PVC cu geam termopan, se afla în pozitia deschis si prezenta urme dinamice de fortare-deformare la nivelul tocului si usii în zona mediană. În interior, pe podea se aflau în dezordine mai multe pachete cu tigări si de pe un perete, s-a reclamat lipsa unui raft din plastic cu aproximativ 200 pachete cu tigări. Din interiorul sertarului tejghelei de servire s-a reclamat lipsa sumei de 200 lei.
Din declarația persoanei vătămate reiese că în jurul orei 03:52 în urma anunțului făcut de dispecerul societătii de monitorizare s-a deplasat la magazin unde a observat că usa de acces era deschisă, prezenta urme de fortare si din interior i-a fost sustras un raft cu pachete cu tigări, iar dintr-un sertar suma de 150 lei.
În declarația dată, martorul D. D., taximetrist la . consemnat că în jurul orei 04,00, l-a transportat pe . pe inculpatul T. V. F., pe care l-a recunoscut ulterior după fotografii, precizând că acesta avea asupra lui un sac de culoare neagră ce părea greu.
Din declarația martorei Cocosatu F. M., reiese că aceasta locuiește pe ., si unde, în jurul orei 04,00 a venit inculpatul T. F. V. cu un sac din material plastic cu pachete cu tigări, iar la aproximativ o jumătate de oră au venit si M. Luigi F. si T. T. G..
În urma vizionării înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video, în prezenta martorului Mirosanu I., s-a constatat că la ora 01:54, trei persoane se află în fata magazinului, două acționează asupra usii de acces si pătrund în interior, iar una supraveghează zona în continuu mers.
Din declarația martorului Mirosanu I., reiese că a vizionat înregistrările surprinse de camerele de supraveghere în noaptea furtului, a observat semnalmentele autorilor si în prezenta sa, două dintre aceste persoane, respectiv inculpatul T. V. F. si martorul N. M., au recunoscut si indicat modalitatea comiterii faptei.
Cu ocazia efectuării reconstituirii, inculpatul T. V. F. si martorul N. M. au indicat modul săvârsirii faptei, locul si rolul fiecărui autor în comiterea faptei, precum si directia de deplasare cu bunurile sustrase.
Potrivit adresei . valoarea prejudiciului cauzat este în valoare de 2.500 lei, sumă cu care societatea se constituie parte civilă în procesul penal.
În declarația dată, martorul M. Luigi F. nu a recunoscut comiterea faptei si a arătat că în dimineata zilei de 25.11.2014, la domiciliul său din mun. Slatina, ., jud. O., a venit inculpatul T. V. F. care avea asupra lui un sac cu pachete cu tigări.
Martorul N. M. a recunoscut fapta comisă si a arătat că împreună cu martorul M. Luigi F. si inculpatul T. V. F., cu fetele acoperite, cu două surubelnite pe care le aveau asupra lor, au fortat usa de acces pe unde au pătruns în magazin. Zona a fost asigurată în exterior de T. V. F. si în timp ce martorul M. Luigi F. a smuls din perete un raft cu pachete cu tigări, acesta a fortat cu o surubelnită un sertar de unde a sustras suma de 150 lei în bancnote si mai multe monezi divizionare. T. trei s-au deplasat într-o zonă întunecată din spatele magazinului, au pus pachetele cu tigări într-un sac pe care inculpatul T. V. F. l-a transportat cu un taxi la domiciliul martorului M. Luigi F.. A doua zi, a primit de la martorul M. Luigi F. suma de 250 lei, partea sa din pachetele de tigări sustrase. Referitor la suma de 150 lei sustrasă din magazin, martorul a declarat că a păstrat-o, fără să le spună celorlalti că a găsit bani.
Inculpatul T. V. F. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa si a arătat că în timp ce asigura zona în continuu mers, martorii N. M. si M. Luigi F., au fortat cu șurubelnițe usa de acces si au pătruns în magazin de unde au sustras un raft cu pachete cu tigări. T. trei au transportat bunurile sustrase în spatele magazinului, raftul l-au aruncat, iar pachetele cu tigări le-au pus într-un sac, pe care l-a transportat cu un taxi din zona spitalului la domiciliul martorului M. Luigi F.. Pachetele cu tigări le-au împărtit între ei, partea sa de 20 pachete le-a fumat.
5. În seara de 14.01.2015, între orele 19,50 – 20,30, inculpatul T. Dănut împreună cu inculpatul minor T. V. F. si martorul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate B. T.-C., marca Skoda O. 3, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, . au sustras un ceas marca TISSOT bărbătesc, bilete la ordin emise de PROCREDIT BANK pentru ., două agende de lucru, un facturier, facturi combustibil si piese auto, o geantă tip laptop în care se afla un dispozitiv token-PROCREDIT si RAIFFEISEN BANK si un geamantan tip troller în care se găseau o geantă de culoare bleumarin inscripționată ALCEDO si două cămasi bărbătesti, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 2.700 lei – recuperat partial.
În declarația dată, persoana vătămată B. T. C., a consemnat că prejudiciul a fost recuperat partial si se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.300 lei.
Deplasându-se la fata locului, organele de cercetare penală au constatat că geamul portierei stânga spate era spart, iar de pe bancheta din spate s-a reclamat lipsa unui geamantan tip troller de 80x60 cm de culoare rosie, cu bunuri si obiecte de îmbrăcăminte si un ceas marca TISSOT. (proces verbal de cercetare la fata locului.
Din procesul verbal de vizionare ale înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video stradal, puse la dispozitie de Primăria municipiului Slatina, reiese că la ora 19,50, inculpații T. Dănut, T. V. F. si martorul T. T. G., sparg geamul portierei stânga spate de la auto_, iar din interior sustrag mai multe bunuri pe care le transportă spre . ora 20:30.
Cu ocazia efectuării reconstituirii, martorul T. V. F. a indicat parcul aflat pe . fiind locul în care, împreună cu T. Dănut si T. T. G., au ars geanta sustrasă în care se aflau cu mai multe documente si articole de îmbrăcăminte. În locul indicat a fost găsită o vatră de foc în care se aflau arse total sau partial bunurile sustrase.
De asemenea, inculpatul T. Dănut si martorul T. T. G., au indicat direcția de deplasare înaintea săvârsirii faptei, locul unde se afla parcat autoturismul în cauză, modul comiterii faptei, precum si directia de deplasare cu bunurile sustrase.
La data de 16.01.2015, inculpatul T. Dănut a predat o parte din bunurile sustrase, respectiv un ceas marca TISSOT si un troller de culoare rosie, care au fost recunoscute si predate persoanei vătămate pe bază de proces verbal.
Fiind audiat, martorul T. T. G. a recunoscut fapta comisă si a arătat că a pătruns în autoturismul persoanei vătămate, după ce inculpatul T. Dănut a spart geamul portierei cu o bujie. Din interior a sustras o geantă si un ceas care au rămas asupra lui si pe care, toti trei, le-au vândut a doua zi. Ulterior, au recuperat bunurile si le-au predat organelor de politie.
Inculpatul T. V. F. a recunoscut fapta comisă si a arătat că împreună cu fratele său, inculpatul T. Dănut si verisorul său, T. T. G., au hotărât să spargă autoturismul întrucât observaseră bunuri în interior. În timp ce a asigurat zona pentru a nu fi surprinsi, fratele său a spart geamul cu o bujie si împreună cu T. T. G. au pătruns în interior si au sustras două genti si un ceas. Cu bunurile asupra lor s-au deplasat în parcul de lângă . ars o geantă cu documente. Restul bunurilor au rămas la T. T. G. si ulterior, le-au predat organelor de politie.
Inculpatul T. Dănut a recunoscut fapta comisă si a arătat că a spart geamul portierei cu o bujie pe care o avea asupra sa, a pătruns în interiorul autoturismului si a sustras o geantă, pe care în aceeasi seară a ars-o într-un parc.
6. În ziua de 01.02.2015, între orele 14,30-15,00, inculpatul T. Dănut împreună cu inculpatul minor T. V. F. si martorul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate V. A. M., marca VW Sharan, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, .,în fata imobilului nr.1, dar nu au sustras bunuri.
În declarația dată, persoana vătămată V. A. M., a consemnat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, însă solicită tragerea la răspundere penală a autorilor faptei.
Din procesul verbal de vizionare ale înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video stradal, puse la dispoziție de Primăria municipiului Slatina, reiese că la ora 14,30, inculpații T. Dănut, T. V. F. si martorul T. T. G., sparg geamul portierei stânga spate de la auto_, au pătruns în autoturism, după care se deplasează spre . ora 15:00.
Cu ocazia efectuării reconstituirii, inculpatul T. Dănut si martorul T. T. G., au indicat direcția de deplasare către locul în care se afla parcat autoturismul în cauză, modul comiterii faptei, precum si direcția de deplasare după comiterea faptei.
Fiind audiat, martorul T. T. G. a recunoscut fapta comisă si a arătat că a pătruns în autoturismul persoanei vătămate, după ce inculpatul T. Dănut a spart geamul portierei cu o bujie, din care nu a sustras bunuri deoarece nu a găsit.
Inculpatul T. Dănut a recunoscut fapta comisă si a arătat că a spart geamul portierei cu o bujie pe care o avea asupra sa, T. T. G. a pătruns în interiorul autoturismului, însă nu a găsit bunuri.
Fiind audiat in cursul judecații inculpatul minor T. V. F. a recunoscut savarsirea infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata fără a mai solicita readministrarea probatoriului din cursul urmaririi penale motiv pentru care instanta a facut aplicarea dispoz art 374 alin 7 Cod procedura penala.
De asemenea inculpatul T. D. a solicitat sa se faca aplicarea disp art 375 Cod procedura penala rap la art 396 alin 10 Cod procedura penala recunoscând in totalitate fapta asa cum a fost retinuta in sarcina sa, fara a mai solicita administrarea altor probe.
Analizând conținutul dosarului de urmarire penala pentru soluționarea laturii penale instanta a constatat ca din probele administrate rezulta ca fapta inculpaților este stabilita si sunt suficiente date cu privire la persoana lor pentru a permite stabilirea unei pedepse.
In ceea ce privește schimbarea de incadrare juridica pusa in discutia partilor de instanta de judecata in sensul inlaturarii dispozițiilor art. 229 alin. 2 lit. b) C.p. in cazul faptelor de la punctele 1,3 si 4 savarsite de inculpatul T. V. F., instanta constata ca in cazul infractiunii de furt calificat prev. de art. 229 alin. 1 lit. b C.p. este absorbita infracțiunea de violare a sediului profesional prev. de art. 225 c.p. care consta in pătrunderea, fara drept, in orice mod, in oricare dintre sediile unde o persoana juridica sau fizica isi desfasoara activitatea profesionala sau refuzul de a le parasi la cererea persoanei indreptatite.,
Cu privire la aceasta din urma infracțiune, instanta a constatat ca este inclusa in capitolul in care sunt menționate infracțiunile care aduc atingere domiciliului sau vietii private ale unei persoane.
D. fiind faptul ca inculpatul T. V. F. a pătruns pe timp de noapte in incintele unor societăți comerciale, care prin natura lor nu sunt susceptibile de a fi considerate domicilii sau locuri in care o persoana isi desfasoara viata sa privata, ci locuri in care se gaseau bunuri susceptibile de a fi consumate, instanta a apreciat ca, in împrejurările comiterii faptelor ( neexistând date din care sa rezulte ca inculpatul a patruns in birouri sau alte incinte in care o persoana isi poate desfasoara viata privata) nu se impune retinerea circumstanțe agravante prevăzute de art. 229 alin. 2 lit. b) C.p.
In raport cu aspectele de mai sus, instanta a apreciat ca faptele inculpatului T. V. F. care:
- în noaptea de 16/17.11.2014, împreună cu suspectii minori T. T. G. si M. Luigi F., prin fortarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului S. MARKET, din mun. Slatina, ..2, parter, de unde au sustras circa 60 pachete cu tigări mărcile Marlboro, LM, ASSOS, Chesterfild V., prejudiciul cauzat fiind estimat la valoarea de 1.000 lei, nerecuperat.;
- în ziua de 22.11.2014, între orele 16:46 – 17:10, împreună cu suspectul minor T. T. G., prin tăierea bornelor au sustras bateriile de acumultori de la autocamionul M. cu nr._, proprietatea ., ce se afla parcat în mun. Slatina, ., în apropierea statiei Peco III Slatina, bunuri pe care le-au vândut unei persoane necunoscute cu suma de 100 lei, prejudiciul cauzat fiind de 1.200 lei - nerecuperat.;
- în noaptea de 10/11.11.2014, împreună cu suspectii minori T. T. G. si M. Luigi F., prin fortarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului apartinând ., din mun. Slatina, . au sustras mai multe pachete cu tigări si suma de 70 lei, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 1.000 lei- nerecuperat;
- în noaptea de 24/25.11.2014, împreună cu suspectii minori M. Luigi F. si N. M., prin fortarea usii de acces, au pătruns în incinta magazinului ., din mun. Slatina, ., jud.O., de au sustras circa 200 pachete cu tigări mărcile Kent, Dunhill, LM, Viceroy, Winston si suma de 150 lei, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 2.500 lei – nerecuperat;
- în seara de 14.01.2015, între orele 19,50 – 20,30, împreună cu inculpatul T. Dănut si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate B. T.-C., marca Skoda O. 3, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, . au sustras un ceas marca TISSOT bărbătesc, bilete la ordin emise de PROCREDIT BANK pentru ., două agende de lucru, un facturier, facturi combustibil si piese auto, o geantă tip laptop în care se afla un dispozitiv token-PROCREDIT si RAIFFEISEN BANK si un geamantan tip troller în care se găseau o geantă de culoare bleumarin incriptionată ALCEDO si două cămasi bărbătesti, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 2.700 lei – recuperat partial;
- în ziua de 01.02.2015, între orele 14,30-15,00, împreună cu inculpatul T. Dănut si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate V. A. M., marca VW Sharan, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, .,în fata imobilului nr.1, dar nu au sustras bunuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 200 lei – nerecuperat.
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., (2) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (3) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (4) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (5) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d, cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen. (6) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
Faptele inculpatului T. D. care:
- în seara de 14.01.2015, între orele 19,50 – 20,30, împreună cu inculpatul T. V. F. si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate B. T.-C., marca Skoda O. 3, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, . au sustras un ceas marca TISSOT bărbătesc, bilete la ordin emise de PROCREDIT BANK pentru ., două agende de lucru, un facturier, facturi combustibil si piese auto, o geantă tip laptop în care se afla un dispozitiv token-PROCREDIT si RAIFFEISEN BANK si un geamantan tip troller în care se găseau o geantă de culoare bleumarin incriptionată ALCEDO si două cămasi bărbătesti, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 2.700 lei – recuperat partial;
- în ziua de 01.02.2015, între orele 14,30-15,00, împreună cu inculpatul T. V. F. si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate au pătruns în autoturismul persoanei vătămate V. A. M., marca VW Sharan, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, .,în fata imobilului nr.1, dar nu au sustras bunuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 200 lei – nerecuperat.
întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen., (2) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.
S-a apreciat ca actionind in acest mod inculpații au prevazut rezultatul faptelor lor si au urmarit producerea lui reținându-se ca forma de vinovatie intentia directa.
Vinovatia inculpaților a fost dovedita prin următoarele mijloace de proba: Procese verbale de cercetare la fata locului si planse foto, declarații martori, procese verbale de vizionare a înregistrărilor video si CD, procese verbale de reconstituire a faptelor, adresa prejudiciu, procese verbale de confruntare, declarații inculpati, inscrisuri.
La individualizarea pedepsei aplicata inculpaților instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare respectiv dispozițiile partii generale limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social al faptei savârsite, persoana inculpaților si atitudinea acestora in timpul desfasurarii procesului penal, circumstanțele concrete in care au fost savirsita fapta.
Având in vedere aceste argumente respectiv atitudinea sincera a inculpaților în cursul urmăririi penale si a judecații, antecedentele penale, cuantumul prejudiciului si faptul ca acesta nu a fost recuperat, in baza art 396 alin 2 N. Cod procedura penala s-a dispus condamnarea inculpatului T. D. la pedeapsa închisorii de 2 ani, pentru infracțiunea comisa la data de 14.01.2015 in dauna partii civile B. T. C. si la pedeapsa de 1 an închisoare pentru savarsirea de tentativa la infracțiunea de furt calificat in dauna persoanei vatamate V. A. M..
Instanta a dat eficienta dispozițiilor art 396 alin 10 N. Cod de procedura penala in sensul ca va pronunța condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege in cazul pedepsei închisorii.
Instanta a constatat ca fiecare fapta dedusa judecații este savarsita in timpul măsurii internării . reeducare dispusa prin s.p. nr. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitiva prin necontestare la 24.06.2014, din a carei executare inculpatul a fost eliberat la data de 17.12.2014, ramanand un rest de pedepasa de 195 de zile, facand aplicarea dispoz art 129 alin 2 lit b Cod penal care impune ca in situatia de fata sa i se aplice inculpatului pedeapsa inchisorii care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative ori din restul ramas neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat.
In cele din urma instanta a dat eficienta dispoz art 38 alin 1 Cod penal care reglementează concursul de infracțiuni.
In baza art 399 alin 1 Cod procedura penala s-a mentinut starea de arest a inculpatului T. D. iar in baza art 404 alin 4 Cod procedura penala s-a dedus din pedeapsa aplicata acestui inculpat perioada reținerii si arestării preventive de la 09.02.2015 la zi.
Cu privire la inculpatul T. V. F. având in vedere ca la data comiterii faptelor, acesta era minor instanta a dat eficienta dispoz art 114 alin 1 Cod penal potrivit carora fata de minorul care la data savarsirii infracțiunii avea varsta cuprinsa intre 14 – 18 ani se ia o masura educativa, neprivativa de libertate, nefiind întrunite condițiile prev de alin 2 al aceluiasi articol pentru aplicarea unei masuri privative de libertate.
Pentru aceste motive în baza art. 120 C. pen. a aplicat inculpatului minor T. V. F. măsura educativa a asistării zilnice pe o durata de 6 luni
In baza art. 121 C.p. va impune inculpatului T. V. F. obligatia de a se prezenta la Serviciul de Probatiune O. la datele fixate de acesta.
S-a constatat ca infracțiunile pentru care inculpatul este condamnat sunt savarsite dupa rămânerea definitiva s.p. 879/20.10.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin neapelare la data de 12.11.2014, dar înainte de punerea in executare a masurii asistarii zilnice aplicata prin aceasta sentinta penala conform referatului întocmit de B.E.P. Slatina.
In baza art. 22 alin. 4 din Legea 187/2012 s-a revocat suspendarea condiționata a executării pedepsei privind pedeapsa de 1 an si 6 luni aplicata inculpatului T. V. F. prin s.p. 123/31.01.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nerecurare la data de 15.02.2014.
S-a înlocuit potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Legea 187/2012 pedeapsa de 1 an si 6 luni aplicata prin s.p. 123/31.01.2014 a Judecătoriei Slatina, definitiva prin nerecurare la data de 15.02.2014 cu masura educative a internării . pe o perioada de 1 an si 6 luni urmând ca in baza art.22 alin. 4 lit. a din Legea 187/2012 inculpatul T. V. F. sa execute masura educativa cea mai grea respectiv măsura educativa a internării . pe o perioada de 1 an si 6 luni.
In baza art. 125 alin. 3 C.p. s-a scăzut din durata măsurii educative a internării dintr-un centru de detenție perioada executata de la 09.02.2015 la zi.
In baza art. 399 alin. 2 C.p.p. s-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului minor T. V. F., daca acesta nu este reținut sau arestat in alta cauza.
La individualizarea măsurii educative aplicată inculpatului minor, instanța a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
In ceea ce privește acțiunile civile formulate in cauza, având in vedere declaratia inculpaților in care precizează ca sunt de acord sa despăgubească partile civile cu sumele solicitata in baza art. 19 si art. 396 N. C.p.p. s-au admis acțiunile civile formulate si au fost obligați inculpații in solidar, la plata următoarelor sume de bani:
- 1 000 lei catre partea civila .. cu titlu de daune materiale;
- 1200 lei catre partea civila S.C. T. B. S.R.L. cu titlu de daune materiale;
- 1000 lei catre partea civila S.C. M. EDYMARKET S.R.L. cu titlu de daune materiale;
- 2000 lei catre partea civila S.C. R. P. S.R.L. cu titlu de daune materiale;
S-a luat act ca persoana vătămata V. A. M. nu s-a constituit parte civila in procesul penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T. D., care a invocat critici de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate sub următoarele aspecte:
-pedepsele aplicate inculpatului au fost greșit individualizate, fiind prea aspre raportat la atitudinea procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptelor și circumstanțele personale ale acestuia, scopul pedepselor putând fi realizat prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai mic.
-hotărârea este nelegală sub aspectul dispozițiilor art 39 Cpen, privind aplicarea concursului de infracțiuni, fiind aplicat în mod greșit un spor de pedeapsă pe lângă fiecare dintre pedepsele concurente.
Examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art 417 alin 2 Cpp, C. constată că apelul este întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Sub aspectul situației de fapt, se constată că aceasta a fost corect reținută de prima instanță, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, care nu a fost contestat de către inculpat, judecata desfășurându-se în procedură simplificată, pe baza recunoașterii vinovăției, elocvente în acest sens fiind procesele verbale de cercetare la fata locului si planse foto, declarații martori, procese verbale de vizionare a înregistrărilor video si CD, procese verbale de reconstituire a faptelor, procese verbale de confruntare, declarații inculpati, inscrisuri.
Astfel, s-a reținut în mod corect că în seara de 14.01.2015, între orele 19,50 – 20,30, împreună cu inculpatul T. V. F. si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate a pătruns în autoturismul persoanei vătămate B. T.-C., marca Skoda O. 3, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, . au sustras un ceas marca TISSOT bărbătesc, bilete la ordin emise de PROCREDIT BANK pentru ., două agende de lucru, un facturier, facturi combustibil si piese auto, o geantă tip laptop în care se afla un dispozitiv token-PROCREDIT si RAIFFEISEN BANK si un geamantan tip troller în care se găseau o geantă de culoare bleumarin incriptionată ALCEDO si două cămasi bărbătesti, iar în ziua de 01.02.2015, între orele 14,30-15,00, împreună cu inculpatul T. V. F. si suspectul minor T. T. G. prin spargerea geamului portierei stânga spate a pătruns în autoturismul persoanei vătămate V. A. M., marca VW Sharan, cu nr.de înmatriculare_, ce se afla parcat în mun. Slatina, .,în fata imobilului nr.1, dar nu au sustras bunuri, prejudiciul cauzat fiind în valoare de 200 lei – nerecuperat.
S-a reținut corect sub aspectul încadrării juridice a faptelor, că faptele astfel descrise anterior, comisee de inculpatul T. D. întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat prev. de (1) art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen., (2) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen.
Criticile formulate de inculpat sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor sunt neîntemeiate. Atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal a fost deja valorificată prin aplicarea unor pedepse situate aproape de limita minimă prevăzută de lege, nefiind necesară reindividualizarea judiciară a pedepselor de către instanța de apel. O pedeapsă într-un cuantum mai mic nu ar fi aptă să realizeze scopul de prevenție generală și specială al pedepselor, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor comise, caracterul de repetabilitate, împrejurările săvârșirii, antecedentele penale ale inculpatului.
Apelul inculpatului este însă întemeiat pentru motivele de nelegalitate invocate în apelul formulat privitoare la modul de aplicare a dispozițiilor art 39 Cpen referitoare la concursul de infracțiuni.
Instanta a constatat ca fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecații sunt săvârșite in timpul măsurii internării . reeducare dispusa prin s.p. nr. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitiva prin necontestare la 24.06.2014, din a carei executare inculpatul a fost eliberat la data de 17.12.2014, ramanand un rest de pedepasa de 195 de zile. În consecință, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru fiecare din cele două infracțiuni din cauza de față, la fiecare dintre acestea adăugând 1/3 din restul de 195 de zile rămas neexecutat din măsura internării, iar în final în baza art 38 alin. 1 C.p. a contopit pedepsele rezultante astfel aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 65 de zile la care a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an si 65 de zile, respectiv 143 de zile, astfel ca în final s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani si 208 zile in regim de detentie.
Această modalitate de aplicare a dispozițiilor concursului de infracțiuni a condus la o majorare artificială a pedepsei de executat.
Tehnica de aplicare a dispozițiilor concursului de infracțiuni este prevăzută expres în art 39 alin 1 lit b Cpen, respectiv când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Ori în speță, pedepsele stabilite în cauză de prima instanță au fost de 2 ani pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen. și respectiv un an închisoare pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat prev de art., (2) art. 32 C.pen. rap. la art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d, cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen.
Se impunea astfel, conform dispozițiilor legale sus citate să se aplice pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care să se adauge un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în cauză de 1 an închisoare, în total pedeapsa aplicată fiind de 2 ani și 4 luni închisoare.
Constatând că faptele din prezenta cauză sunt săvârșite in timpul măsurii internării . reeducare dispusa prin s.p. nr. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitiva prin necontestare la 24.06.2014, din a carei executare inculpatul a fost eliberat la data de 17.12.2014, ramanand un rest de pedepasa de 195 de zile, se impunea ca în baza art 129 alin.2 lit. b C.p. la pedeapsa rezultantă de mai sus să se adauge o durată egală cu cel puțin o pătrime din restul rămas neexecutat din măsura educativă.
Aplicând aceste dispoziții legale, instanța de apel, urmează a admite apelul în sensul de a se aplica dispozițiile art 129 alin 2 lit b Cpen la pedeapsa rezultantă din speță și nu pe lângă fiecare din infracțiunile săvârșite de inculpat, instanța de apel apreciind că durata de două luni este suficientă pentru realizarea scopului pedepsei.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art 421 alin 2 lit a Cpp, se va admite apelul declarat de către inculpat, se va desființa sentința penală în parte, în ce privește latura penală cu privire la inculpatul T. D..
Se va descontopi pedeapsa aplicată inculpatului în pedepsele componente.
Se vor înlătura sporurile de câte 65 de zile închisoare aplicate inc. prin hotărârea apelată pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea.
Se vor recontopi pedepsele aplicate inculpatului în cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se va adăuga sporul de 4 luni închisoare conf. art. 39 al.1 lit. b C.p. în final urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare .
Se va majora pedeapsa rezultantă de mai sus aplicată inculpatului cu o durată de 2 luni închisoare reprezentând fracție calculată conform art. 129 alin.2 lit. b C.p. din restul 195 zile închisoare rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă prin s.p. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitivă la 24.06.2014, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 19.05.2015 la zi.
În baza art 275 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare în sumă de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul T. D., împotriva sentinței penale nr.485 din 19 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală în parte, în ce privește latura penală cu privire la inculpatul T. D..
Descontopește pedeapsa aplicată inculpatului în pedepsele componente.
Înlătură sporurile de câte 65 de zile închisoare aplicate inc. prin hotărârea apelată pentru cele două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea.
Recontopește pedepsele aplicate inculpatului în cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare conf. art. 39 al.1 lit. b C.p. în final urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare .
Majorează pedeapsa rezultantă de mai sus aplicată inculpatului cu o durată de 2 luni închisoare reprezentând fracție calculată conform art. 129 alin.2 lit. b C.p. din restul 195 zile închisoare rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă prin s.p. 3084/27.07.2014 a Judecătoriei C., definitivă la 24.06.2014, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 19.05.2015 la zi.
Cheltuielile judiciare în sumă de 260 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.09.2015.
C. LăutaruOnița D.
Grefier,
D. L.
Red.jud.CL
j.f.C.L.
PS/ 01 10 2015
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1088/2015. Curtea... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1100/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








