Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1100/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 1100/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR. 1100
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
PREȘEDINTE I. E. Judecător
T. C. B. Judecător
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierea de ședință din data de 1 septembrie 2015, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind soluționarea apelurilor declarate de inculpații H. I. N. și T. D. Ș. împotriva sentinței penale nr. 1687 din 8 mai 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apel, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față:
Prin sentința penală nr. 1687 din 8 mai 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-au stabilit următoarele.
I. În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N., fiul lui C. și G., născut la data de 13. 08. 1996, în mun. Tg. J., jud. Gorj, domiciliat in .. 125, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare(infr. comisă la 09/10.01.2015 – pvăt. G. I.);
În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N. la pedeapsa de 1 an închisoare(infr. comisă la 11/12.01.2015 – pvăt. D. I.)
În baza art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d,alin.2 lit. b C.p.cu aplicarea art. 77 lit. a C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.01.2015 – pvăt. R. I.);
În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N. la pedeapsa de 10 luni închisoare(infr. comisă la 16-18.10.2014 – pvăt. S. D. A.)
În baza art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.10.2014 – pvăt. P. V.);
În baza art. 32 raportat la art. 233- 234 alin.1 lit. a,c,d, f C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul H. I. N. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.10.2014 – p.văt. P. V.) și pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b C.p., pe o perioadă de 2 ani;
În baza art. 38 alin.1 și art. 39 alin. 1 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare,1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare,1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare,pedeapsă ce o va executa în regim de detenție și pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b C.p., pe o perioadă de 2 ani.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 și art. 66 lit. a și b C.p.
În baza art. 399 alin.1 C.p.p. și art. 72 alin. 1 C.p.p. s-a dedus din pedeapsa de 3 ani și 5 luni aplicată inculpatului prin prezenta sentință,perioada reținerii și a arestării preventive de la 29.01.2015 la zi și menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în SNDGJ.
II. În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș., fiul lui M. si R., nascut la data de 18. 04. 1996 in oraș. D., jud. D., domiciliat in ., ., jud. D., CNP_, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare(infr. comisă la 09/10.01.2015 – pvăt. G. I.);
În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș. la pedeapsa de 1 an închisoare(infr. comisă la 11/12.01.2015 – pvăt. D. I.)
În baza art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b C.p.cu aplicarea art. 77 lit. a C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.01.2015 – pvăt. R. I.);
În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș. la pedeapsa de 10 luni închisoare(infr. comisă la 16-18.10.2014 – pvăt. S. D. A.)
În baza art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.10.2014 – pvăt. P. V.);
În baza art. 32 raportat la art. 233- 234 alin.1 lit. a,c,d, f C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul T. D. Ș. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare(infr. comisă la 17/18.10.2014 – p văt. P. V.) și pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b C.p., pe o perioadă de 2 ani;
În baza art. 38 alin.1 și art. 39 alin.1 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare,1 an închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 10 luni închisoare,1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 3 luni închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentință în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare,pedeapsă ce o va executa în regim de detenție și pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a, b C.p., pe o perioadă de 2 ani.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 și art. 66 lit. a și b C.p.
În baza art. 399 alin.1 C.p.p. și art. 72 alin. 1 C.p.p. s-a dedus din pedeapsa de 3 ani și 5 luni aplicată inculpatului prin prezenta sentință, perioada reținerii și a arestării preventive de la 29.01.2015 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în SNDGJ.
III. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 17 alin. 2 și art. 16 alin.1 lit. g C.p.p., a fost înceta procesul penal privind pe inculpatul I. C. M., fiul lui F. si al G., născut la data de 27.05.1993,în orașul B., județul D., domiciliat în ., .. 183, județul D., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d,alin.2 lit. b C.p.cu aplicarea art. 77 lit. a C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. (infr. comisă la 17/18.01.2015 – pvăt. R. I.);
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 17 alin. 2 și art. 16 alin.1 lit. g C.p.p., a fost încetaat procesul penal privind pe inculpatul I. C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d C.p.cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. (infr. comisă la 17/18.01.2015 – pvăt. R. I.);
În baza art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul I. C. M. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare (infr. comisă la 09/10.01.2015 – pvăt. G. I.);
În baza art. 91 C.p. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință,pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 C.p.
În baza art. 93 alin. 1 C.p. s-a impus inculpatului ca,pe perioada termenului de supraveghere,să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a permite controlul mijloacelor de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune D..
În baza art. 93 alin. 3 C.p. s-a impus inculpatului ca, în perioada de supraveghere să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 zile, în folosul Primăriei comunei Călărași.
În baza art. 91 alin. 4 C.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 alin. 1 C.p. referitoare la nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 29.01.2015 la zi.
În baza art. 399 alin. 1,alin. 2 lit. b, alin. 4 C.p.p. s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul I. C. M. prin încheierea nr.13 din 29.01.2015,pronunțată în dosarul cu numărul_ al Judecătoriei C..
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I. C. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu numărul 14/29.01.2015 al Judecătoriei C., dacă inculpatul nu este reținut sau arestat în altă cauză.
IV. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 17 alin. 2 și art. 16 alin.1 lit. g C.p.p.,a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul T. Ș. VERGEL, fiul lui Telu și M. născut la data de 05.08.1991, în orașul B.,județul D., domiciliat in ., ., jud. D., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d,alin.2 lit. b C.p.cu aplicarea art. 77 lit. a C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. (infr. comisă la 17/18.01.2015 – pvăt. R. I.);
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 29.01._15.
În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar instituită față de inculpat prin încheierea din 25.03.2015.
V. În baza art. 129 alin. 1 raportat la art. 120 C.p., s-a aplicat inculpatului D. C. F., fiul lui F. și A., născut la data de 09.05.1999, cu domiciliul în ., jud. D., CNP_, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice,pe o durată de 6 luni,sub coordonarea Serviciului de Probațiune D., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p. (infr. comisă la 09/10.01.2015 – pvăt. G. I.);
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p.(infr. comisă la 11/12.01.2015- pvăt. D. I.)
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin. 1 lit. b și d C.p.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p.(infr. comisă la 16-18.10.2014 – pvăt. S. D. A.)
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin. 1- 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplicarea art. 77 lit. a și art.113 C.p. și art. 374, art. 375, art. 396 alin. 10 C.p.p.(infr. comisă la 17/18.10.2014 – pvăt. P. V.);
În baza art. 121 alin. 1 lit. a,d și e C.p., s-a impus inculpatului D. C. F. următoarele obligații: - să urmeze curs de pregătire școlară; - să nu se apropie și să nu comunice în nici un mod cu inculpații T. D. Ș.,H. I. N.,T. Ș. Vergel și I. C. M.; - să se prezinte la Serviciul de Probațiune D., la datele fixate de acesta.
În baza art. 112 lit. b C.p. s-a confiscat de la inculpatul T. D. Ș. un levier, ridicat și depus la camera de corpuri delicte din cadrul Poliției municipiului C. - conform dovezii . nr._ din data de 12.02.2015( fila 19 vol. II dosar u.p.)
S-a act că părțile vătămate S. D. A. și G. I. nu s-au constituit părți civile
În baza art. 25 raportat la art. 397 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată R. I., CNP_, și obligă inculpații H. I. N. și T. D. Ș.,în solidar,la plata sumei de 1500 lei cu titlu de daune materiale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată D. I., CNP_, și obligă inculpații H. I. N., T. D. Ș. și D. C. F.,în solidar(inculpatul minor D. C. F. în solidar și cu partea responsabilă civilmente D. A.) la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune materiale.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată P. V., CNP_, și obligă inculpații H. I. N.,T. D. Ș. și D. C. F.,în solidar(inculpatul minor D. C. F. în solidar și cu partea responsabilă civilmente D. A.) la plata sumei de 2500 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul H. I. N. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 600 lei reprezentând onorarii apărător oficiu, rămânând în sarcina statului.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul T. D. Ș. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,suma de 800 reprezentând onorarii apărător oficiu, rămânând în sarcina statului.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul I. C. M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 600 reprezentând onorarii apărător oficiu, rămânând în sarcina statului.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul T. Ș. Vergel la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,suma de 800 lei reprezentând onorarii apărător oficiu, rămânând în sarcina statului.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. a fost obligat inculpatul D. C. F. în solidar cu partea responsabilă civilmente D. A. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,suma de 1000 lei reprezentând onorarii apărător oficiu, rămânând în sarcina statului.
În baza art. 275 pct. 2 lit. d C.p.p. a fost obligată partea vătămată R. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 pct. 2 lit. d C.p.p.a fost obligată partea vătămată D. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu numărul_/P/2014 din 20.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților H. I. N., I. C. M.,T. D. Ș. și T. Ș. Vergel și în stare de libertate a inculpatului minor D. C. F., după cum urmează:
1. Inculpatul H. I. N. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 09/10.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 11/12.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în perioada 16-18.10.2014)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.10.2014)
- o infracțiune de tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 raportat la art. 233-234 alin.1 lit. a,c,d,f C.p.
2. Inculpatul T. D. Ș. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 09/10.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 11/12.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în perioada 16-18.10.2014)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.10.2014)
- o infracțiune de tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 raportat la art. 233-234 alin.1 lit. a,c,d,f C.p.
3. Inculpatul I. C. M. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 09/10.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și d C.p.(faptă comisă în noaptea de 11/12.01.2015)
- o infracțiune de furt calificat,prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.01.2015)
4. Inculpatul T. Ș. Vergel pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228- 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 2 lit.b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.01.2015).
5. Inculpatul minor D. C. F. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev.de art. 48 raportat la art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 C.p.(faptă comisă în noaptea de 09/10.01.2015)
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev.de art. 48 raportat la art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 C.p.(faptă comisă în noaptea de 11/12.01.2015)
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev.de art. 48 raportat la art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 C.p.(faptă comisă în perioada 16-18.10.2014)
- o infracțiune de complicitate la furt calificat prev.de art. 48 raportat la art. 228- 229 alin. 1 lit.b și d,alin.2 lit. b C.p. cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 C.p.(faptă comisă în noaptea de 17/18.10.2014)
Prin încheierea nr. 13 din 29.01.2015,pronunțată în dosarul cu numărul_ al Judecătoriei C.,s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a inculpaților H. I. N., T. D. Ș., I. C. M. și T. Ș. Vergel; măsura restului preventiv a inculpaților a fost prelungită prin încheierea nr. 31 din 23.02.2015,pronunțată în dosarul numărul_ al Judecătoriei C.; prin încheierea din 25.03.2015 pronunțată în dosarul cu numărul_, în baza art. 348 și art. 207 alin. 4 C.p.p., a fost menținută - ca fiind legală și temeinică - măsura arestului preventiv a inculpaților hîrnu I. N., T. D. Ș. și I. C. M., iar în temeiul art. 348 și art. 242 alin. 2 C.p.p., față de inculpatul T. Ș. Vergel s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar,măsură prev. de art. 215 C.p.p.
La data de 16.04.2015 s-a constatat comunicarea către inculpații H. I. N., T. D. Ș., I. C. M. și T. Ș. Vergel a copiei certificate a rechizitoriului,iar la data de 18.04.2015,s-a constatat comunicarea către inculpatul minor D. C. F. a copiei certificate a rechizitoriului, stabilindu-se un termen de 20 zile înlăuntrul căruia inculpații să formuleze în scris cereri sau excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale.
Inculpații nu au formulat cereri și excepții în termenul acordat;prin încheierea din 20.04.2015,judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, potrivit art. 346 alin. 2 N.C.p.p., dispunând începerea judecării în cauză.
La termenul de judecată din 20.04.2015,inculpaților H. I. N., T. D. Ș., T. Ș. Vergel,I. C. M. și D. C. F. li s-au adus la cunoștință dispozițiile art. art. 374 alin. 4,art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p. conform cărora până la începerea cercetării judecătorești, pot declara personal,că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește și că nu solicită administrarea de noi probe,cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le pot administra la acest termen de judecată, situație în care vor beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Inculpații au recunoscut în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, au solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc.
La același termen de judecată au fost audiate părțile vătămate R. I., G. I. și D. I., partea vătămată G. I. declarând că a recuperat integral prejudiciul cauzat prin infracțiune,însă nu înțelege să se împace cu inculpații.
Partea vătămată D. I. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 2000 lei, iar partea vătămată R. I. a declarat că înțelege să se mai constituie parte civilă cu suma de 1500 lei, dat fiind faptul că la acest termen a primit de la inculpații T. Ș. Vergel și I. C. M. sumele de 600 lei și respectiv 900 lei.î
La termenul din data de 07.05.2015 a fost audiată partea vătămată P. V., aceasta declarând că se constituie parte civilă cu suma de 2500 lei, sumă reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpați și nerestituite. La același termen, partea vătămată R. I. a declarat că se împacă cu inculpații T. Ș. Vergel și I. C. M., însă menține plângerea împotriva inculpatului H. I. N.; de asemenea partea vătămată dovleac I. a declarat că se împacă cu inculpatul I. C. M. însă menține plângerea împotriva inculpaților H. I. N. și T. D. Ș..
Inculpații, la rândul lor s-au împăcat cu părțile vătămate care și-au manifestat această intenție. De asemenea inculpații au însușit integral pretențiile civile formulate de părțile vătămate P. V. R. I. și D. I..
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
1. În noaptea de 09/10.01.2015,inculpații H. lonuț-N., I. C. M., T. D. Ș., în timp ce inculpatul minor D. C.-F. asigura paza, au pătruns prin efracție (prin forțarea unei ferestre termopan) în imobilul nelocuit situat în comuna Călărași, ..19, imobil aparținând numitului G. T. (care se află plecat în străinătate), imobilul aflându-se în grija tatălui său, G. I. și de aici au sustras mai multe bunuri în valoare de aprox. 2.000 lei (un hidrofor marca Aqua, trei bormașini, un ferăstrău unghiular, un motoferăstrâu, un încărcător bormașină, trei spirale).
Inculpații au transportat bunurile până la colțul străzii, unde H. I. N. 1-a contactat telefonic pe numitul C. L.-A., căruia, fară a-i oferi detalii, i-a cerut să vină cu autoturismul tatălui său C. M., marca F. cu numărul de înmatriculare_ . C. L.-A. a venit cu autoturismul la locul indicat de H. I. – N., i-a luat pe cei 4 inculpați împreună cu bunurile sustrase și i-a transportat la târgul din B. pentru a încerca să valorifice bunurile, fără însă a reuși. Prin urmare,în dimineața zilei de 10.01.2015,s-au deplasat înapoi în . lăsat o parte din bunuri la domiciliul lui T. Ș. D.,iar hidroforul împreună cu o geantă în care se aflau o parte din bunuri le-au dus la domiciliul lui T. Ștefaniță Vergel.
Prejudiciul a fost integral recuperat prin restituirea bunurilor persoanei vătămate G. I..
Astfel,o parte din bunurile sustrase au fost recuperate de la inculpații T. Ș. D. (un motoferăstrău) și T. Ștefaniță Vergel (hidroforul), cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de organele de cercetare penală la data de 28.01.2015 la locuințele acestora în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Judecătoria C.. Cele trei bormașini, ferăstrăul unghiular, încărcătorul de bormașină, și cele trei spirale au fost ridicate de organele de cercetare penală de la martorul I. P., căruia inculpații H. lonuț-N. și T. D. Ș. i le-au vândut cu suma de 200 lei la data de 11.01.2015, fară a-i aduce la cunoștință proveniența reală a bunurilor, afirmând că bunurile le aparțin.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.468/Al/12.02.2015 emis de IML Graiova a rezultat că inculpatul minor D. C.-F. avea discernământ la data comiterii faptei.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.681/A 1/19.03.2015 emis de IML C. a rezultat că inculpatul T. D. Ș. prezintă diagnosticul tulburare organică de personalitate de tip dissocial, are discernământul faptelor și al consecințelor acestora păstrat și îl avea păstrat și la data comiterii faptei (09/10.01.2015).
2. În noaptea de 11/12.01.2015 inculpații Hîmu I.-N.,I. C. M. și T. D. Ș.,în timp ce inculpatul minor D. C.-F. și făptuitorul minor Z. S.-I. asigurau paza, au pătruns prin efracție (prin forțarea ușii) în imobilul nelocuit situat în comuna Călărași, .. 131, imobil aparținând numitei D. M. (plecată în străinătate), imobilul aflându-se în grija tatălui său, D. I., și de aici au sustras o trusă de chei și o cheie contact autoturism Rover. După cca 5 minute de la pătrunderea inculpaților H. I.-N., I. C. M. și T. D. Ș. în imobil, D. C.-F. și Z. S.-I.,de teamă,au plecat din locul în care stăteau de pază, însă înainte au sunat pe unul dintre inculpații care se aflau în imobil și i-au comunicat acest fapt.
După ce au părăsit imobilul cu bunurile asupra lor inculpații H. I.-N.,I. C. M. și T. D. Ș. i-au contactat telefonic pe D. C.-F. și Z. S.-I. și au mers împreună la domiciliul lui T. D. Ș.,unde D. C.-F. și Z. S.-I. au observat bunurile sustrase din imobilul aparținând numitei D. M..
Trusa de chei a fost recuperată de la martorul C. Iulică căruia inculpatul H. I.-N. i-a vândut-o contra sumei de 70 lei, fără a-i aduce la cunoștință proveniența reală a trusei, asigurându-l că bunul nu provine din furt.
Persoana vătămată D. I. a evaluat prejudiciul produs la suma de 1300 lei. Fiindu-i restituită de către organele de cercetare penală trusa de chei, a declarat că se mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 1000 lei, contravaloarea cheii contact autoturism.
3. În noaptea de 17/18.01.2015,inculpații H. I.-N.,I. C. M., T. D. Ș. și T. Ștefaniță Vergel au pătruns prin efracție (prin forțarea ușii de acces cu ajutorul unui levier aparținând lui T. D. Ș.) în locuința persoanei vătămate R. I. din ..200 bis, de unde au sustras două televizoare Watson, băuturi alcoolice, parfumuri, două telefoane mobile marca LG și Malibu, brichete, cafea, ceas, un DVD marca Vortex.
La data de 23.01.2015,unul dintre cele două televizoare sustrase a fost vândut de inculpatul I. C. M. martorului Z. C.-M., de la care a fost ridicat de organele de poliție. Prețul convenit a fost de 100 lei, însă nu a fost plătit întrucât inculpatul I. C. M. avea o datorie la martorul Z. C.-M.,în sumă de 100 lei reprezentând contravaloarea unui trening pe care martorul îl vânduse anterior inculpatului, astfel că cele datorii s-au compensat. Celălalt televizor a fost vândut de același inculpat prin intermediul martorului Z. C.-M., numitului B. M., verișor cu martorul, contra sumei de 300 lei. Numitul B. M. a plecat ulterior în Italia, sens în care, întrucât avea nevoie de bani pentru transport, a vândut televizorul cumpărat de la I. C. M. în târgul săptămânal C. unei persoane necunoscute.
O parte din bunurile sustrase au fost recuperate de la inculpații T. Ș. D. și H. I.-N. (sticlele de băuturi alcoolice, fără conținut, DVD-ul marca Vortex, parfumul marca "Individual Blue Casual" parfumul marca "P. Giorno Attivo", una brichetă nichelată marca "Parliament" ) cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate de organele de cercetare penală la data de 28.01.2015 la locuințele acestora în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Judecătoria C.
Tot cu ocazia percheziției domiciliare de la locuința inculpatului T. Ș. D. a fost ridicat și levierul care a fost folosit la comiterea faptei - metalic, formă hexagonală, cu lungimea de 34 cm, având un cap ascuțit și unul plat, care a fost depus la Camera de corpuri delicte din cadrul Poliției municipiului C. – conform dovezii . nr._ din data de 12.02.2015- fila 19 vol. II dosar.
Cele două telefoane mobile marca LG și Malibu au fost ridicate de la martorul S. M. M. care le cumpărase,fără a cunoaște sau putea prevede proveniența acestora, de la inculpatul T. D. Ș., prin intermediul numitului C. L. A.. Prețul telefoanelor era de 65 lei, însă martorul nu a achitat această sumă de bani vânzătorului până la momentul ridicării bunurilor de către organele de poliție. Cele două telefoane au fost restituite persoanei vătămate.
Persoana vătămată R. I. a evaluat prejudiciul produs la suma de 3700 lei. Fiindu-i restituite de către organele de cercetare penală bunuri în valoare de 700 lei,iar pe parcursul cercetării judecătorești a mai primit de la cei doi inculpați suma de 1500 lei, a declarat că se mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 1500 lei.
4. Într-o noapte din intervalul 16-18.10.2014 inculpații H. lonuț - N. și T. D. Ș., în timp ce inculpatul minor D. C.-F. asigura paza, au pătruns prin efracție (prin forțarea unei ferestre) în imobilul nelocuit situat în comuna Călărași, ..139, imobil aparținând persoanei vătămate S. D. A. (care este plecat în străinătate) și de aici au sustras un aparat radio cu ceas marca Watson, cosmetice (parfumuri Armâni, Verssace, Hugo Boss, 5 deodorante stick bărbătești) și un portofel din piele de culoare maron marca "GH Bass Earth" .
Portofelul sustras și parfumul Giorgio Armâni au fost găsite de organele de poliție la domiciliul inculpatului T. D. Ș. cu ocazia percheziției domiciliare efectuate și ridicate de la inculpat. Aparatul radio cu ceas a fost predat la data de 29.01.2015 organelor de cercetare penală, de către T. M., acesta afirmând că bunul a fost adus în locuință de fiul său, T. D. Șefan.
De asemenea, potrivit declarației martorei I. C. A.,inculpații H. lonuț - N. și T. D. Ș. i-au vândut acesteia la magazinul pe care îl administrează, situat în . deodorante sustrase din imobilul persoanei vătămate S. D. A.. In schimbul acestor deodorante martora le-a dat produse alimentare. De asemenea,I. C. A. a declarat că nu a cunoscut sau prevăzut proveniența reală a bunurilor vândute de cei doi inculpați.
Persoana vătămate S. D. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Așa cum a rezultat din procesul-verbal de lăsare în custodie din data de 11.02.2015, aparatul radio cu ceas marca Watson, recipientul de parfum Giorgio Armâni și portofelul din piele de culoare maron marca "GH Bass Earth" au fost lăsate în custodie de către organele de cercetare penală numitului S. M. C., care a sesizat furtul din locuința persoanei vătămate S. D. A..
5. În noaptea de 17/18.10.2014 (după ce în prealabil consumaseră băuturi alcoolice la o petrecere organizată ad-hoc în fața locuinței lui T. D. Ș.) inculpații H. lonuț-N. și T. D. Ș., în timp ce inculpații minori D. C.-F. și C. M. I. asigurau paza,au pătruns pe poarta neasigurată în curtea locuinței persoanelor vătămate soții P. V. și P. C. situată în comuna Călărași, . și apoi într-o anexă tot neasigurată,de unde au sustras un aparat de sudură confecționat artizanal. Au transportat aparatul de sudură la poarta imobilului unde așteptau D. C.-F. și C. M. I., cărora le-au predat aparatul și le-au cerut să-l ducă la domiciliul lui T. D. Ș.. Inculpații H. lonuț-N. și T. D. Ș. s-au întors în curtea locuinței persoanelor vătămate și au pătruns în una dintre cele două corpuri ale casei prin forțarea unei ferestre cu ajutorul unui levier (persoanele vătămate aflându-se în celălalt corp al casei unde dormeau). Din interiorul unei camere au sustras din sertarele mobilei două telefoane mobile Nokia,o bormașină filetantă de culoare galbenă marca Mannesmann și mai multe bonuri de pâine pentru 77 pâini, emise de " Moara D." Călărași. între timp inculpații H. I.-N. și T. D. Ș. au fost contactați telefonic de inculpații D. C.—F. și C. M. lonuț care le-au spus că, întrucât aparatul de sudură era greu, l-au lăsat pe stradă lângă un imobil. Inculpații H. I.-N. și T. D. Ș. au părăsit locuința persoanelor vătămate cu bunurile sustrase, au mers la locul indicat de D. C.—F. și C. M. lonuț de unde au luat aparatul de sudură și apoi s-au deplasat la domiciliul lui T. D. Ș..
În zilele următoare inculpații H. I.-N. și T. D. Ș. au vândut bormașină sustrasă martorului D. lonuț-M., cu suma de 25 lei, acesta din urmă necunoscând și neprevăzând proveniența reală a bunului. Bormașina a fost ridicată de organele de cercetare penală de la martorul D. lonuț-M. și restituită persoanelor vătămate.
De asemenea, inculpații T. D. Ș. și D. C.—F. au vândut la un centru de colectare a fierului vechi, centru deținut de martorul D. M. aparatul de sudură artizanal sustras de la persoanele vătămate P. V. și P. C., inculpații spunându-i martorului că bunul le aparține. Aparatul de sudură nu a fost recuperat, întrucât martorul 1-a dezmembrai și a vândut, la rândul său, cuprul rezultat.
Bonurile de pâine sustrase au fost date martorei I. C. A. (care nu a cunoscut sau prevăzut proveniența ilicită a bunurilor) de inculpatul H. I.-N., care era însoțit de D. C.—F. și T. D. Ș., în schimbul anulării unei părți din datoria pe care H. I.-N. o avea la magazinul administrat de martoră.
Persoana vătămată P. V. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 800 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate, respectiv aparatul de sudură, bonurile de pâine și cele două telefoane mobile marca Nokia.
6. În aceeași noapte, la câteva ore de la comiterea furtului inculpații H. lonuț-N. și T. D. Ș., având asupra lor câte un cuțit și fețele acoperite cu cagule (improvizate din două căciuli) au revenit la locuința persoanelor vătămate P. V. și P. C. pătrunzând în imobilul acestora prin escaladarea gardului. Cei doi inculpați au pătruns într-un corp al imobilului (o anexă cu destinația de cameră) pe ușa neasigurată, unde persoanele vătămate dormeau. La apariția inculpaților, care aveau în mâini cuțitele și brichete cu led care luminau, persoana vătămată P. V. s-a ridicat din pat, moment în care inculpații i-au solicitat să le dea banii pe care îi are în casă. Deoarece persoana vătămată tăcea, refuzând implicit să le dea bani, cei doi inculpați au început să o lovească cu pumnii în zona feței, cerându-i în continuare « să scoată banii ». Întrucât și în aceste condiții, persoana vătămată a refuzat să le dea vreo sumă de bani, cei doi inculpați au părăsit imobilul Iară a-și însuși vreun bun.
S-a menționat că inculpații H. lonuț-N. și T. D. Ș. le-au adus la cunoștință minorilor D. C.—F. și C. M. lonuț intenția de a reveni în locuința soților P. pentru a le sustrage banii, însă minorii nedorind să mai fie implicați în vreun fel au plecat la domiciliile lor. A doua zi, H. lonuț-N. și T. D. Ș. i-au povestit lui D. C.-F. despre cele petrecute în locuința soților P..
In dimineața zilei de 18.10.2014, martorele P. A. și S. Mița au venit în domiciliul lui P. V. și P. C. pentru a participa la parastasul organizat de aceștia în memoria fiului lor decedat, ocazie cu care au constatat că P. V. prezenta urme de lovituri în zona feței și a capului, aceasta din urmă povestindu-le că în noaptea anterioară a fost agresată de doi tineri mascați care au pătruns în camera unde dormea împreună cu soțul, în încercarea de a-i sustrage banii pe care îi avea în casă.
Inculpații Hîmu lonuț-N. și T. D. Ș. au recunoscut și regretat comiterea faptei. De asemenea, au participat la data de 17.02.2015 la o reconstituire dispusă de organele de cercetare penală, ocazie cu care au indicat în mod amănunțit modul de comitere a faptei.
Starea de fapt reținută a fost confirmată de recunoașterea inculpaților și de înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, anume: plângerile și declarațiile părților vătămate,procesele verbale de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare, procesele verbale de percheziții domiciliare, procesele verbale de ridicare și predare bunuri, rapoartele medico-legale de expertiză psihiatrică cu numerele 681/A1/19.03.2015 și nr. 468/A1/12.02.2015 ale IML C. privind pe inculpații T. D. Ș. și respectiv D. C. F., declarațiile martorilor I. P., C. L. A.,T. P.,C. Iulică,Z. C. M., S. M. M., S. M., S. M. C., P. C., P. M.,P. A., D. C.,S. Mița, D. I. M., D. M. și I. C. A., înscrisuri.
Față de cele expuse mai sus,în drept, faptele săvârșite de către inculpați, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:
În ceea ce-l privește pe inculpatul major H. I. N.:
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 09/10.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C. și T. D.,în timp ce inculpatul minor D. C. asigura paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate G. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 11/12.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C. și T. D.,în timp ce inculpații minori D. C. și Z. S. I. asigurau paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate D. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C.,T. D. și T. Ș. Vergel, a pătruns prin efracție și prin violare de domiciliu în locuința părții vătămate R. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că într-o noapte din perioada 16-18.10.2014,împreună cu inculpații majori I. C. și T. D.,în timp ce inculpatul minor D. C. asigura paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. D. A., de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.10.2014,împreună cu inculpatul major T. D.,în timp ce inculpații minor D. C. și C. M. I. asigurau paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate P. V.,de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 raportat la art. 233- art. 234 alin.1 lit. a, c,d, f C.p., constând în aceea că, în noaptea de 17/18.10.2014 împreună cu inculpatul major T. D. Ș., având asupra lor cuțite și purtând cagule, prin violare de domiciliu, prin exercitarea de acte de violență și prin amenințare au încercat să ia bunuri din posesia părții vătămate P. V.,fără consimțământul acesteia,în scopul însușirii pe nedrept
În ceea ce-l privește pe inculpatul major T. D. Ș.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 09/10.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C. și H. I. ,în timp ce inculpatul minor D. C. asigura paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate G. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 11/12.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C. și H. I.,în timp ce inculpații minori D. C. și zamfir S. I. asigurau paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate D. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C., H. I. și T. Ș. Vergel, a pătruns prin efracție și prin violare de domiciliu în locuința părții vătămate R. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că într-o noapte din perioada 16-18.10.2014,împreună cu inculpații majori I. C. și H. I.,în timp ce inculpatul minor D. C. asigura paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. D. A., de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.10.2014,împreună cu inculpatul major H. I.,în timp ce inculpații minor D. C. și C. M. I. asigurau paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate P. V., de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 raportat la art. 233- art. 234 alin.1 lit. a, c,d, f C.p., constând în aceea că, în noaptea de 17/18.10.2014 împreună cu inculpatul major H. I.,având asupra lor cuțite și purtând cagule, prin violare de domiciliu, prin exercitarea de acte de violență și prin amenințare au încercat să ia bunuri din posesia părții vătămate P. V.,fără consimțământul acesteia,în scopul însușirii pe nedrept
În ceea ce-l privește pe inculpatul major I. C. M.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 09/10.01.2015,împreună cu inculpații majori T. D. și H. I. ,în timp ce inculpatul minor D. C. asigura paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate G. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 11/12.01.2015,împreună cu inculpații majori T. D. și H. I.,în timp ce inculpații minori D. C. și Z. S. I. asigurau paza, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate D. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.01.2015,împreună cu inculpații majori T. D., H. I. și T. Ș. Vergel, a pătruns prin efracție și prin violare de domiciliu în locuința părții vătămate R. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
În ceea ce-l privește pe inculpatul major T. Ș. Vergel
- o infracțiune de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a și d C.p.,constând în aceea că în noaptea de 17/18.01.2015,împreună cu inculpații majori I. C., H. I. și T. D. Ș., a pătruns prin efracție și prin violare de domiciliu în locuința părții vătămate R. I. de unde a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
În ceea ce-l privește pe inculpatul minor D. C. F.
- o infracțiune de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 și urm. C.p., constând în aceea că, în noaptea de 09/10.01.2015 a asigurat paza inculpaților majori T. D. Ș.,H. I. N. și I. C. M., care au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate G. I. de unde au sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 și urm. C.p., constând în aceea că, în noaptea de 11/12.01.2015 a asigurat paza inculpaților majori T. D. Ș.,H. I. N. și I. C. M., care au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate Dovelac I. de unde au sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 și urm. C.p., constând în aceea că, într-o noapte din intervalul 16-18.10.2014 a asigurat paza inculpaților majori T. D. Ș. și H. I. N., care au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. D. A., de unde au sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
- o infracțiune de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 113 și urm. C.p., constând în aceea că, în noaptea de 17/18.10.2014 a asigurat paza inculpaților majori T. D. Ș. și H. I. N., care au pătruns prin efracție și violare de domiciliu în locuința părții vătămate P. V., de unde au sustras mai multe bunuri în scopul însușirii pe nedrept.
Cum săvârșirea infracțiunilor și vinovăția inculpaților au fost dovedite,instanța a dispus condamnarea acestora proporțional gradului de pericol social al faptelor comise și periculozității inculpaților.
La alegerea pedepsei,precum și la individualizarea cuantumului acesteia,instanța, conform art. 74 C.p.,a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptelor comise,obiectul juridic lezat,împrejurările și modul de comitere,mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.
Având în vedere criteriile menționate mai sus,precum și cu valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate, instanța l-a condamnat inculpat la pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare,pedeapsă ca fiind de natură a îndeplini scopul acesteia și anume reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
Ca modalitate de executare a pedepsei, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 91 și urm.C.p.,referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și anume pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă chiar și fără executare acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată.
La stabilirea cuantumului pedepselor ce vor fi aplicate celor doi H. I. N. și T. D. Ș., inculpați instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 C.p.,limitele de pedeapsă prevăzute de codul penal în partea specială pentru aceste infracțiuni, consecințele infracțiunilor săvârșite (rezultatul socialmente periculos al acestora), precum și dispozițiile art. 396 alin.10 C.p.p.
Instanța a constatat că inculpații H. I. și T. D., sunt arestați preventiv în cauză începând cui data de 29.01.2015, astfel că în baza art. 399 alin.1 C.p.p. raportat la art. 72 alin.1 C.p., din pedeapsa aplicată inculpaților de 3 ani și 5 luni închisoare pentru fiecare dintre cei doi, se va deduce perioada reținerii și arestului preventiv de la 29.01.2015 la zi și se va menține starea de arest.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța urmează să ia act de voința exprimată de părțile vătămate G. I. și S. D. A. care au declarat că nu se constituie părți civile în procesul penal.
În ceea ce privește celelalte părți civile, având în vedere și declarațiile inculpaților potrivit cărora își însușesc cuantumul despăgubirilor formulate de aceste părți vătămate - D. I., P. V. și R. I., instanța a admis acțiunile civile formulate de acestea, și a obligat inculpați la despăgubiri constând în daune materiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații H. I. N. și T. D. Ș., apreciind hotărârea primei instanțe ca netemeinică și nelegală.
Astfel, este criticată individualizarea judiciară realizată de către prima instanță, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a pedepsei. Este enumerată situația familială, situația medicală a inculpatului T. D. Ș., precum și demersurile făcute pentru recuperarea prejudiciului, efectuate de inculpatul H. I. N., drept criterii pentru o nouă individualizare în apel.
Analizând motivele de apel invocate, cât și hotărârea primei instanțe, potrivit dispozițiilor art.417 și următoarele C.p.p., se constată că apelurile sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C.p.p., urmează a le respinge.
Operațiunea de individualizare judiciară realizată de către prima instanță, în raport de cei doi inculpați apelanți, se apreciază de către instanța de apel, este judicioasă, judecătorul fondului respectând criteriile enumerate de art.74 Cod penal.
Astfel, cauza a fost soluționată în procedura simplificată prevăzută de art.374 și următ. C.p.p., cei doi inculpați recunoscând săvârșirea faptelor și însușindu-și probatoriul administrat în faza de urmărire penală, beneficiind de circumstanța legală de reducere a pedepsei.
Totodată, au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptelor, cei doi inculpați participând împreună cu minori la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, amplificând gradul de pericol social al faptelor în aceste condiții numărul relativ mare de fapte penale sancționate, un număr de 6 infracțiuni în cazul fiecărui inculpat, modalitatea în care sunt săvârșite faptele, pătrunderea prin efracție in imobilelor părților vătămate, inclusiv încercările de deposedare a victimelor prin acte de violență, în cazul tentativei la infracțiunea de tâlhărie, împrejurarea că la această din urmă faptă cei doi inculpați erau înarmați și purtau cagule, dar și prejudiciul adus părților vătămate, chiar în condițiile recuperării acestuia, comportamentul celor doi inculpați pe parcursul procesului penal, dar și gravitatea socială a faptelor săvârșite, dedusă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și din împrejurările comiterii faptei descrisă mai sus.
Astfel, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 5 luni închisoare, aplicată în cazul fiecărui inculpat, în condiții de detenție, răspunde exigențelor legii în ceea ce privește sancționarea inculpaților ca urmare a săvârșirii faptelor, analiza efectuată de judecătorul fondului fiind corectă, fiecare criteriu legal, fiind analizat de acesta, în alegerea pedepselor, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.
Se va deduce detenția de la 08.05.2015 la zi, pentru ambii inculpați.
În temeiul art.275 alin.2 C.p.p., va obliga pe fiecare apelant inculpat la câte 500 lei, cheltuieli judiciare statului, din care câte 360 lei, onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații H. I. N. și T. D. Ș. împotriva sentinței penale nr. 1687 din 8 mai 2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Deduce detenția de la 08.05.2015 la zi, pentru ambii inculpați.
Obligă pe fiecare apelant inculpat la câte 500 lei, cheltuieli judiciare statului, din care câte 360 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.
I. E. T. C. B.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jhud. TCB
j.f.F.M.G.
I.B./1.10.2015/5ex.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1094/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|








