Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 1431/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1431/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1431/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ NR. 1431/05.11.2015

Completul compus din:

Președinte: M. E. P.

Judecător: T. M.

Grefier: C. G.

Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S., din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul G. S. G. împotriva sentinței penale nr.19 din data de 19.01.2015 pronunțate de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._ având ca obiect Infracțiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008).

Dezbaterile în apel au avut loc în ședința publică de la data de 23 octombrie 2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la această dată.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.19 din data de 19.01.2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, în baza art. 110 alin. 1 lit. a si alin 2 lit b din Legea nr. 46/2008 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnat inculpatul G. S. G., la pedeapsa închisorii de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, săvârșită la data de 13.11.2013, în dauna părții civile D. V. domiciliat în comuna Voloiac ..

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, i s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tîmna sau Școlii cu clasele I – IV Cremenea pe o perioadă de 61 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În baza art. 14 și art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil,

S-a admis in parte acțiunea civilă formulată de parte civilă D. V. și s-a dispus restituirea către partea civilă a cantității de 1,3 m.c material lemnos aflată in custodia OS C.

S-a luat act că persoana vătămată O. S. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia nr.1701/P/2013 din data de 24.03.2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G. S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută și pedepsită de art.110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr. 46/2008, modificată prin Legea nr.187/2012.

Având în vedere că rechizitoriul a fost întocmit la data de 24.03.2014, după . noului cod de procedură penală, în cauză nu se mai impunea prezentarea materialului de urmărire penală având în vedere că această instituție nu mai este prevăzută în actuala legislație întrucât, după punerea în mișcare a acțiunii penale, potrivit dispozițiilor art.83 din Codul de procedură penală inculpatul are dreptul de a consulta dosarul.

Așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile procesuale conform noilor dispoziții, la data de 28.02.2014(fila 60 din dosarul de urmărire penală) și la aceeași dată a fost audiat, acesta refuzând să formuleze declarații în fața procurorului și nici nu a solicitat administrarea de probe suplimentare în cauză.

Analizând cererea formulată de către petent cu privire la nulitatea actelor de urmărire penală, excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale, încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, instanța constată că, în cursul urmăririi penale au fost respectate de către organele de urmărire penală, dispozițiile art.5 C.pr.pen cu privire la aflarea adevărului, dispozițiile art.7 C.pr.pen cu privire la obligativitatea punerii în mișcare și exercitarea acțiunii penale, dispozițiile art.10 C.pr.pen cu privire la dreptul la apărare, că în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele de nulitate prev.de art.280-282 C.pr.pen. Astfel, organele judiciare au obligația de a asigura pe bază de probe aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei precum și cu privire la persoana suspectului sau a inculpatului. Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Procurorul este obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârșirea unei infracțiuni și nu există vreo cauză legală de împiedicare, altele decât cele expres prevăzute de lege. Deși inculpatul susține că nu a fost oprit pe un drum de exploatare forestieră în timp ce conducea un autovehicul încărcat cu material lemnos, organele de urmărire penală administrează proba testimonială audiind ca martori pe J. A., Ș. M., M. I. M., martori care vin în susținerea stării de fapt reținută în rechizitoriu. Inculpatul nu învederează judecătorului de cameră preliminară locul precis în care s-a aflat în Dr. Tr S. și persoanele care cunosc acest lucru.

Afirmația inculpatului că ar fi în relații de dușmănie, în ură personală cu agentul de poliție și cu procurorul de caz, astfel că aceștia i-ar fi,, fabricat prezentul dosar penal,, trebuie privită în raport de actele care s-au efectuat în cursul urmăririi penale și în special procesul verbal de constatare a in fracțiunii și procesul verbal de cercetare la fața locului, înscrisuri din care rezultă că, în vederea identificării persoanei care a sustras material lemnos și identificată ca fiind inculpatul și-au adus concursul organele de poliție, organele silvice, tehnicianul criminalist, persoana vătămată. Toate aceste persoane au concluzionat fără obiecțiuni în sensul stării de fapt expusă în rechizitoriu. De reținut este și faptul că inculpatul avea posibilitatea ca în cursul urmăririi penale să formuleze o cerere de recuzare considerând că organele de cercetare penală sau procurorul de caz sunt subiective, cerere pe care acesta nu a formulat-o.

Faptul că în autovehicul ar fi identificată o secure în timp ce arborii potrivit planșelor foto de la dosar ar fi fost tăiați mecanizat cu o drujbă, este un aspect care a fost lămurit de către organele de urmărire penală în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 14.11.2013, cercetare la care, inculpatul a refuzat să participe, fapt reținut în mod legal prin procesul verbal de căutare încheiat de către organele de poliție la data de 14.11.2013 în jurul orelor 12:00 .

Cu privire la încălcarea dreptului la apărare a inculpatului instanța a constatat din întregul material de urmărire penală că inculpatul a refuzat constant să dea declarații cu privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, să propună probe în apărare. La data de 31.01.2014, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală conform dispozițiilor art.257 vechiul CPP inculpatul a declarat că nu are probe de propus în apărare.

Întrucât rechizitoriul a fost întocmit la data de 24.03.2014, potrivit noilor reglementări în materie penală, nu se mai impune prezentarea materialului de urmărire penală.

Instanța a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 1701/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia si a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul G. S. G., pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național faptă prevăzută și pedepsită de art. 110 alin 1 lit. a și alin 2 lit. b din legea nr. 46/2008.

Analizând cauza dedusă judecății prin prisma materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut că starea de fapt expusă în actul de sesizare este reală.

Astfel, prin procesul verbal de constatare a infracțiunii nr_/14.11.2013 încheiat la data de 13.11.2013 de către agent șef U. E. și agent principal D. M., s-a reținut că urmarea unei sesizări telefonice adresată lucrătorilor Secției 5 Poliție Rurală Strehaia de către o persoană de sex masculin, care sesiza faptul că în pădurea din punctul Valea Omului satul Voloiac se aud tăieri de drujbă produsă prin tăiere de arbori, s-au deplasat în această zonă. Ajungând în extravilanul localității L. a comunei Voloiac, au oprit în jurul orelor 18.30 pentru control o autocamionetă marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, ce era condusă spre localitatea Cremenea pentru că, existau suspiciuni că se transportă material lemnos întrucât această autocamionetă a ieșit din pădurea situată în punctul Valea Omului.

Conducătorul auto la solicitarea organelor de poliție de a le prezenta documentele personale, documentele autoutilitarei și documentele legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos transportat, a declarat că nu poate prezenta nici un fel de documente, că se numește G. S. G. și că este domiciliat în satul Cremenea . prilej conducătorul auto este identificat în baza de date ca fiind G. S. G. cu CNP-_. La fața locului la orele 19:00 au sosit organele silvice din cadrul Ocolului S. C. și anume J. A.-șef ocol, Ș. M.-șef district, M. I. M.-pădurar, la scurt timp în urma acestora a sosit și echipajul de poliție compus din asp. S. D. și ag. P. R.. În prezența organelor silvice, G. S. G. a declarat verbal că nu dorește să formuleze nicio declarație scrisă cu privire la proveniența materialului lemnos găsit în autoutilitară, că nu dorește să participe la constatare, a încuiat cele două uși ale autoutilitarei și a plecat de la fața locului înspre domiciliul său.

Aceste aspecte sunt însușite de către organele de poliție menționate și de către organele silvice menționate pentru că semnează procesul verbal de constatare a infracțiunii nr._/14.11.2013

Urmare a inventarierii și a analizării materialului lemnos găsit în autoutilitară, a fost identificată cantitatea de 1,3 mc material lemnos tăiat bocuri pentru foc, speciile frasin, cer și carpen, toate având tăietura proaspătă de drujbă, cu același mod de tăiere, fără marcă silvică între care au fost identificate un nr.de 3 piese material lemnos ca provenind de la baza arborilor. De la aceste piese s-a decupat câte o rondelă care au fost comparate în pădure în pct. Valea Omului unde au fost identificate pe baza urmelor proaspete lăsate de pneurile de mașina condusă de învinuit, un nr. de 3 cioate tăiate proaspăt cu drujba, nemarcate, acestea suprapunându-se perfect una peste cealaltă, având aceleași specii, dimensiuni, formă de creștere și mod de tăiere cu cele identificate în autoutilitara condusă de către inculpat. Aceste cioate de la care provine materialul lemnos se află pe un teren, în pădurea părții civile D. V.. Aceste aspecte sunt reținute din planșele fotografice, proces verbal de cercetare la fața locului, declarația părții civile D. V. și a martorilor J. A., Ș. M., M. I. M. din cursul urmăririi penale.

Declarațiile martorilor J. A. și M. I. M. din fata instanței prin care fac vorbire despre inculpat ca o persoană care ar fi condus autoutilitara cu material lemnos surprinsă de agenții de politie se coroborează parțial cu starea de fapt reținută de instanță si cu ceea ce au declarat aceste persoane in cursul urmării penale astfel că sunt reținute de către instanță.

În drept, fapta inculpatului G. S. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută și pedepsită de art.110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr. 46/2008, modificată prin Legea nr.187/2012.

Astfel, potrivit art. 110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr. 46/2008, modificată prin Legea nr.187/2012, ``furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se pedepsește după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior``, „2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări: b) în timpul nopții.”

Apărarea inculpatului G. S. G. este pro cauza pentru că, în procedura de cameră preliminară a susținut că în ziua în care i se impută că a fost identificat ca, conducând autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ se afla în Dr Tr S.(fila 9 ), în faza judecății că împreună cu 2 prieteni C. G. și B. I. C., a plecat după ce l-a luat pe B. C. C. din Dr Tr S., în orașul Timișoara de unde a revenit pe data de 17 noiembrie 2014. De asemenea nu se explică de ce acest inculpat nu a făcut aceste apărări în fața organelor de urmărire penală, în condițiile în care cu ușurință se puteau verifica aceste aspecte.

Inculpatul nu este credibil nici atunci când afirmă în ședința publică din 19.01.2015 că, nu a făcut cunoscut organelor de urmărire penală faptul că se urmărește desfășurarea unei anchete nedrepte împotriva sa pentru că a considerat că trebuie să spună acest lucru în fața instanței, că între procurorul de caz și agentul de poliție D. există o relație foarte strânsă deși ar fi spus că va aduce martori, pentru că, în declarațiile pe care acesta le-a dat în cursul urmăririi penale(fila 61) a făcut cunoscut procurorului de caz că își va alege un apărător ales și că va face o apărare .

Declarația dată în fața instanței de către martorul Ș. M. în sensul că, ajungând la fața locului, pe drumul de . și Cremenea, a observat într-o mașină niște bocuri, că inculpatul G. S. G. nu era prezent iar din spusele agentului de poliție D. ar fi aflat că, mașina ar fi fost condusă de către G. S. este în contradicție cu ceea ce s-a reținut în cursul urmăririi penale prin procesul verbal de constatare a infracțiunii, însușit de către martor și relatat de către acesta în fața agenților de poliție în sensul că, la fața locului este observată de către acesta o persoană de sex masculin despre care a înțeles de la șeful de ocol și pădurar că este vorba despre G. S. G., și în consecință urmează a fi înlăturată.

Declarațiile martorilor C. G., H. C. C. vor fi înlăturate ca inutile cauzei întrucât sunt contrarii stării de fapt reținute mai sus. Declarațiiile martorilor B. G. si C. A. vor fi înlăturate ca inutile cauzei întrucât aceste persoane nu au prezente la momentul surprinderii inculpatului în timp ce conducea autoutilitara cu material lemnos.

Instanța a aplicat inculpatului G. S. G. pedeapsa închisorii de un an pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

Apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins și fără executarea acesteia, inculpatul prezentând șanse de reintegrare în societate și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 91 Cod penal (pedeapsa aplicată în prezenta cauză este închisoarea mai mică de 3 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității), instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tîmna sau Școlii cu clasele I – IV Cremenea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei penale, instanța a reținut ca valoarea prejudiciului produs părții civile D. V. constă in diminuarea patrimoniul prin însușirea de către inculpat a cantității de 1,3 m.c. material lemnos care în prezent se află in custodia OS C.. În consecință, în temeiul art. 14 și art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 397 Cod procedură penală, coroborat cu art. 1357 și art. 1382 Cod civil, instanța a admis in parte acțiunea civilă formulată de parte civilă D. V. și a dispus restituirea către partea civilă a cantității de 1,3 m.c. material lemnos aflată in custodia Ocolului S. C..

Instanța a luat act că persoana vătămată O. S. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul G. S. G., susținând că soluția adoptată este în totală contradicție cu probele ce au fost administrate, întrucât martorii audiați nemijlocit de către instanță, au precizat că, în evidențele Ocolului S. nu este cunoscut ca o persoană care sustrage material lemnos, .

Mai mult, martorului C. G. a precizat că a fost împreună cu inculpatul la Timișoara în data de 13.11.2013, aspect confirmat și de martorul H. C. C., care a precizat că, în data de 13.11.2014 a mers în Timișoara cu inculpatul.

Starea de fapt relatată de D. M. este în totală contradicție cu întregul material probatoriu, neputând să plece de la fața locului, în condițiile în care se afla în Timișoara.

Starea de fapt reținută nu corespunde adevărului, nefiind dovedită de nici o probă administrată în cauză, nefiind în localitate la data săvârșirii faptei, autoturismul folosit nefiind al său, aspect confirmat și de martorul B. G., cu atât mai mult cu cât martorii audiați în cauză nu s-au recunoscut, fiindu-le inoculată ideea că este autorul faptei de organele de poliție, astfel încât, în cauză operează dispozițiile art.16 lit.c C.p.p., neexistând probe care să ducă la concluzia că a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.

În motivele suplimentare de apel inculpatul a susținut că instanța nu îl putea condamna având în vedere faptul că există un dubiu cu privire la vinovăția sa, probele administrate neputând dovedi vinovăția sa, întrucât declarațiile din cursul urmăririi penale date de cei trei martori angajați ai Ocolului S. C. nu se corobrează cu declarațiile acelorași martori date în fața instanței, aceștia neputând să îl indice ca subiect activ al infracțiunii reținute în sarcina sa.

Consideră că motivarea primei instanțe conform căreia martorii au arătat în fața instanței că inculpatul apelant ar fi condus autoutilitara cu material lemnos deoarece martorii nu au declarat acest aspect.

Analizând declarațiile martorilor J., M. și Ș. date în fața instanței concluzionează apelantul inculpat că este evident că nici o persoană nu l-a văzut și nu l-a identificat la fața locului, iar declarațiile acestora din cursul urmăririi penale sunt rezultatul informațiilor și indicațiilor primite de la agenții de poliție și nu au fost bazate pe perceperea directă, aspect recunoscut de martori în fața instanței, planând un dubiu asupra săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de furt de arbori, idee întărită și de declarațiile martorilor C. G. și H. C. C., martori care confirmă faptul că în data de 13.11.2013 inculpatul se afla în prezența lor.

Susține inculpatul apelant că declarația martorului D. M., agent de poliție, care a arătat în fața instanței că a discutat civilizat cu inculpatul și acesta a dispărut la un moment dat în timp ce vorbea la telefonul mobil, iar după plecarea acestuia s-a analizat încărcătura de material lemnos, nu se coroborează cu declarațiile martorilor J., M. și Ș., care nu au precizat că inculpatul ar fi vorbit la telefonul mobil, fiind puțin probabil să nu fi sesizat acest detaliu, au arătat că inculpatul a refuzat orice discuție cu organele de poliție și a plecat de la fața locului, astfel că nu se poate reține că inculpatul a fost prezent în data de 13.11.2013 la locul faptei și întăresc ideea că declarațiile martorilor din cursul urmăririi penale sunt rezultatul indicațiilor și informațiilor primite de aceștia de la organele de poliție.

Consideră apelantul inculpat că dubiul este întărit și de faptul că este greu de crezut că după discuția cu agenții de poliție, la fața locului fiind prezenți cel puțin patru agenți de poliție, înarmați cu arme de foc, aceștia au supravegheat zona pentru a nu fi atacați, au inventariat materialul lemnos și niciunul dintre agenți nu l-a mai supravegheat pe inculpat, care a dispărut fără a i se permite să părăsească locul faptei, conform declarației martorului D. M., în timp ce martorul M. I. M. a arătat în fața instanței că a aflat de la agenții de poliție că inculpatul a fost lăsat să plece acasă pentru a aduce actele pentru masa lemnoasă.

Un alt aspect pe care îl critică apelantul inculpat este faptul că deși în procesul verbal de constatare a infracțiunii se susține că organele de poliție au fost sesizate telefonic de către o persoană de sex masculin, în fața instanței agentul de poliție D. M. a arătat că sesizarea a fost făcută de o persoană de sex feminin, care a arătat că în pădure se aude zgomot de drujbă, aspect confirmat de martora C. A.,, care a arătat că a sunat la organele de poliție, iar instanța, în mod nejustificat, a înlăturat declarația acestei martore.

Consideră apelantul inculpat că prima instanță, în mod nejustificat a înlăturat și declarația martorului B. G., propus de P., care a arătat că dubița cu numărul de înmatriculare_ a predat-o pentru valorificare la fier vechi, deoarece avea probleme tehnice la motor și nu mai pornea, ceea ce confirmă încă o dată dubiul semnificativ ce planează asupra săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.

Critică apelantul inculpat și motivarea primei instanțe cu privire la faptul că a fost considerată pro causa apărarea pe care a făcut-o pentru a dovedi că în ziua de 14.11.2013 ar fi fost la Timișoara, împreună cu martorii C. G. și H. C. C., plecând din Drobeta Turnu Severin la data de 13.11.2013, pentru ca martorul C. să efectueze un control medical pe data de 14.11.2013, fiind înlăturate în mod de neînțeles declarațiile acestor martori.

Mai susține apelantul inculpatul că avea dreptul de a nu da declarații în fața organelor de urmărire penală, conform art 70 alin 2 Cod pr penală din 1968, rezervându-și acest drept pentru instanță.

Concluzionează apelantul inculpat că probele nu conduc la convingerea clară că inculpatul a săvârșit infracțiunea, fiind imposibilă pronunțarea unei soluții de condamnare, iar singura soluție legitimată de un dubiu semnificativ este cea de achitare, în temeiul art 396 alin 5 coroborat cu art 16 lit c) Cod pr penală.

În cursul cercetării judecătorești din apel au fost reaudiați inculpatul și martorii J. A., Ș. M. și M. I. M..

Apelul este nefondat.

Observând și analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel constată că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, în concordanță cu probele administrate în cauză, probele administrate în cursul cercetării judecătorești din apel neînlăturând probele avute în vedere de prima instanță.

Instanța de apel își însușește în consecință, în totalitate, situația de fapt reținută de prima instanță și reține că, urmarea unei sesizări telefonice adresată lucrătorilor Secției 5 Poliție Rurală Strehaia, prin care se sesiza faptul că în pădurea din punctul Valea Omului satul Voloiac se aud tăieri de drujbă produsă prin tăiere de arbori, s-au deplasat în această zonă. Ajungând în extravilanul localității L. a comunei Voloiac, au oprit în jurul orelor 18.30 pentru control o autocamionetă marca Mercedes cu număr de înmatriculare_, ce era condusă spre localitatea Cremenea pentru că, existau suspiciuni că se transportă material lemnos întrucât această autocamionetă a ieșit din pădurea situată în punctul Valea Omului.

În continuare a fost încheiat procesul verbal de constatare a infracțiunii nr_/14.11.2013 de către agent șef U. E. și agent principal D. M., semnat și însușit fără obiecțiuni de martorii J. A., Ș. M. și M. I. M., angajați ai Ocolului S. C..

Aceste aspecte sunt însușite de către organele de poliție menționate și de către organele silvice menționate pentru că semnează procesul verbal de constatare a infracțiunii nr._/14.11.2013.

Instanța de apel constată că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național este dovedită prin declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii J. A., Ș. M. și M. I. M., declarații care confirmă constatările personale ale agenților de poliție ce l-au surprins pe inculpat transportând material lemnos tăiat în mod ilegal din pădurea proprietatea părții civile D. V..

Instanța constată că nu sunt întemeiate susținerile apelantului inculpat privind existența unui dubiu privind săvârșirea infracțiunii, dubiu indus de necoroborarea declarațiilor acestor martori din cursul urmăririi penale cu declarațiile date în fața primei instanțe.

Astfel, martorul J. A. a arătat în fața instanței de apel că nu își aduce aminte dacă i-a fost dictată declarația de organele de poliție, după care precizează totuși că a scris în declarație ceea ce a observat, dar a declarat, contrar celor scrise personal în declarația din cursul urmăririi penale, că nu l-a observat pe inculpat, a observat o siluetă la 50-100 metrii, iar aspectul privind declarația inculpatului că lemnele sunt din pădurea proprietatea sa îl cunoaște probabil de la agenții de poliție.

Același martor a arătat în fața instanței de apel că a colaborat cu agenții de poliție sub aspectul formei declarației, dar declarația nu i-a fost dictată.

Instanța de apel constată că martorul J. este o persoană cu studii superioare, având funcția de inginer șef al Ocolului S. C., calitate în care desfășoară acte de conducere a unității și coordonează și dirijează activitatea personalului din subordinea.

Totodată inculpatul desfășoară o activitate ce presupune participarea la activități de același gen ca și activitatea din 13.11.2013.

În aceste condiții, față de educația, pregătirea profesională și experiența profesională a martorului, nu poate fi acceptată afirmația acestuia că ar fi avut nevoie de ajutor pentru a formula o declarație pe care a dat-o în calitate de martor.

Totodată instanța de apel constată că martorul J. a precizat în mod expres în cursul urmăririi penale că în momentul în care a ajuns la locul unde era oprit autovehiculul încărcat cu material lemnos, lângă ea autoutilitară se afla inculpatul învinuitul G. S. G., precum și faptul că inculpatul a refuzat să discute cu organele de poliție sau cu organele silvice, fiind exclus ca astfel de afirmații categorice să fie făcute din eroare, cu atât mai mult cu cât martorul a precizat că declarațiile din cursul urmăririi penale nu i-au fost dictate.

În aceste condiții instanța de apel nu poate lua în considerare declarațiile martorului J. din fața primei instanțe și a instanței de apel, în care a arătat că a văzut o persoană care se îndepărta iar organele de poliție i-ar fi spus că era inculpatul, urmând a acorda relevanță declarațiilor martorului din cursul urmăririi penale.

Și în privința declarațiilor martorului M. I. M., instanța de apel constată că nu există dovezi privind influențarea declarațiilor acestuia de către agenții de poliție, acest martor precizând în mod clar în declarațiile din cursul urmăririi penale că inculpatul apelant era lângă autoutilitara încărcată cu lemne în momentul în care a ajuns la fața locului împreună cu ceilalți doi martori angajați ai Ocolului S..

Ori, schimbarea declarațiilor martorului în fața instanței de fond și a instanței de apel, fără un motiv credibil, nu poate fi avută în vedere, în condițiile în care martorul, în calitate de pădurar, are atribuții în domeniul constatării infracțiunilor silvice și cunoaște astfel modul în care trebuie formulată o declarație și aspectele relevante ale unei astfel de declarații.

Referitor la declarațiile martorului Ș. M. din fața instanței de fond și a instanței de apel, se constată că martorul susține în esență că declarațiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale nu sunt corecte, fiind date la sugestia agenților de poliție, care i-au cerut să aibă încredere în ei, întrucât nu a observat vreo persoană care să se îndepărteze, iar identitatea inculpatului, ca persoana ce ar fi fost surprinsă transportând lemne, i-a fost comunicată de agenții de poliție și nu de șeful de ocol.

Acest martor este tehnician silvic, are o funcție de conducere, șef de district în cadrul Ocolului S. C., având în consecință experiență și atribuții cu privire la infracțiunile silvice, neputând fi primite afirmațiile sale, neprobate în vreun fel, că agenții de poliție l-ar fi influențat în declarațiile sale.

De altfel, martorul Ș. M. nici nu a afirmat în declarațiile din cursul urmăririi penale că l-ar fi văzut pe inculpatul G. S. G., afirmând în schimb că a văzut o persoană lângă autoutilitară, iar identitatea persoanei i-a fost ulterior comunicată de martorii J. și M..

În privința Ordonanței de clasare nr 1409/P/2014 din 29.04.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art 273 alin 1 Cod penal cu privire la martorul Ș. M., instanța de apel constată că în această ordonanță nu sunt analizate declarațiile martorilor din cursul urmăririi penale și nu poate astfel avea influență în prezenta cauză, în care sunt analizate toate declarațiile date de martori.

Instanța constată că declarațiile martorilor J., M. și Ș. date în cursul urmăririi penale se coroborează între ele, iar martorii sunt persoane mature, cu pregătire în domeniul silvic și cu experiență în același domeniu, persoane care au dat declarații în cursul urmăririi penale după depunerea jurământului.

Aceleași aspecte privind modul în care inculpatul a plecat de la locul faptei, în prezența martorilor J., M. și Ș., este prezentat și în procesul verbal de constatare a infracțiunii (fila 8-10 dup), semnat și însușit astfel de acești martori.

Afirmațiile agentului de poliție D. M., conform cărora a avut o discuție civilizată cu inculpatul nu sunt contrazise de declarațiile martorilor J. și M., din cursul urmăririi penale, aceștia arătând că inculpatului i s-a solicitat să prezinte documente de proveniență a masei lemnoase, iar inculpatul a arătat că lemnul provine din pădurea proprietatea sa, după care a plecat, refuzând să participe la cercetare, astfel că niciunul dintre martori nu a prezentat existența unui dialog necivilizat.

În privința faptului că inculpatul ar fi dat un telefon, aspecte ce nu ar fi fost prezentate de martori, instanța de apel constată că acest aspect nu a fost prezentat de martori în declarațiile din cursul urmăririi penale și nu este un aspect esențial care să fi fost necesar a fi prezentat de către martori.

Referitor la modul în care inculpatul a plecat de la fața locului, deși nu i s-a permis să părăsească locul faptei, instanța de apel reține că declarațiile martorilor J. și M., care au arătat că inculpatul a plecat după ce a refuzat să participe la constatarea masei lemnoase nu sunt contrazise de declarația agentului de poliție D. M. din fața instanței, în care a arătat că inculpatul a dat un telefon și s-a îndepărtat, plecarea inculpatului în timp ce vorbea la telefon neechivalând cu acceptul acestuia de a participa la cercetare sau cu neexprimarea refuzului de a participa la cercetare.

Referitor la obligativitatea și posibilitatea reținerii inculpatului de către organele de poliție, în condițiile în care împotriva inculpatului nu a fost luată nicio măsură preventivă la momentul identificării și constatării săvârșirii infracțiunii, iar procedura de cercetare nu s-a desfășurat conform dispozițiilor procedurale referitoare la infracțiunile flagrante, nefiind începută urmărirea penală la acel moment conform dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968, instanța de apel constată că organele de poliție nu aveau obligația și nici dreptul de a-l reține pe inculpat.

În privința susținerii apelantului că deși în procesul verbal de constatare a infracțiunii se susține că organele de poliție au fost sesizate telefonic de către o persoană de sex masculin, în fața instanței agentul de poliție D. M. a arătat că sesizarea a fost făcută de o persoană de sex feminin, care a arătat că în pădure se aude zgomot de drujbă, aspect confirmat de martora C. A., care a arătat că a sunat la organele de poliție, instanța de apel constată că acest aspect, al sexului persoanei ce ar fi sesizat organele de poliție, nu prezintă relevanță pentru modul de soluționare al cauzei.

Așa cum a arătat și agentul de poliție D. M. (fila 84 –dosar fond), sesizarea i-a fost adusă la cunoștință de ofițerul de serviciu, care i-a comunicat că o persoană de sex feminin a anunțat că se aude zgomot de drujbă în zona Valea Omului, martora C. A., persoană de sex feminin, confirmând că a sesizat de mai multe ori organele de poliție în cursul anului 2013 cu privire la acest aspect.

Faptul că în procesul verbal de constatare a infracțiunii agentul de poliție ar fi consemnat că o persoană de sex masculin ar fi sesizat organele de poliție nu duce la concluzia că organele de poliție nu ar fi fost anunțate de o persoană, eventuala eroare din procesul verbal cu privire la sexul persoanei care a sesizat săvârșirea infracțiunii neatrăgând sancțiuni procedurale cu privire la acest proces verbal.

De altfel, apelantul inculpat doar amintește această diferență, privind sexul persoanei care a anunțat organele de poliție, dar nu indică influența asupra probatoriului administrat și modul în care o consemnare eronată de acest fel ar induce un dubiu asupra declarațiilor martorilor J., M. și Ș., din cursul urmăririi penale sau chiar din fața instanțelor de judecată.

În concluzie, instanța de apel constată că nu este influențată aflarea adevărului în prezenta cauză de eventuala eroare privind sexul persoanei ce ar fi anunțat organele de poliție.

Referitor la declarația martorului B. G., care a arătat că dubița cu numărul de înmatriculare_ a predat-o pentru valorificare la fier vechi, instanța de apel constată că această declarație nu este în măsură să dovedească vinovăția sau nevinovăția inculpatului.

Faptul că autovehiculul ar fi fost radiat din circulație și predat spre valorificare, unor persoane pe care nu le-a indicat, nu duce la concluzia că autovehiculul respectiv nu ar fi putut ajunge în posesia inculpatului chiar și după predarea acestuia pentru dezmembrare, martorul precizând că autovehiculul a fost predat întreg, cu unele defecțiuni la motor.

De altfel, conform art 31 din Legea 218/2002, polițistul are dreptul să conducă la sediul poliției doar pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii și poate folosi forța doar în cazul nerespectării dispozițiilor date de polițist.

Așadar, inculpatul fiind identificat de organele de poliție după oprirea acestuia pe drumul de exploatare, agenții de poliție nu puteau să îl împiedice pe acesta să părăsească zona și nici nu puteau folosi forța împotriva acestuia.

Referitor la declarațiile martorilor C. G. și H. C. C., instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a considerat că sunt făcute procausa și le-a înlăturat.

De altfel, instanța de apel constată că martorul H. C. C. a arătat că dorea să participe în ziua de 13.11.2013 la un târg de mașini în Timișoara, dar a precizat că au ajuns în Timișoara în jurul orei 16:30, oră la care în luna noiembrie deja se întunecă, iar vizionarea autovehiculelor este deja dificilă, fiind greu de crezut că martorul a ales să participe la târgul de autovehicule la sfârșitul zilei și nu la începutul zilei.

Deși martorul C. G. a fost prezent la Spitalul Județean Timișoara în data de 14.11.2013, acest aspect nu dovedește faptul că ar fi plecat cu inculpatul în data de 13.11.2013 în jurul prânzului, chiar și în situația în care deplasarea s-ar fi făcut împreună cu inculpatul aceasta putându-se face ulterior identificării inculpatului de către agenții de poliție, în aceiași seară sau chiar în dimineața zilei de 14.11.2013.

De altfel, așa cum a reținut în mod corect și prima instanță, inculpatul a arătat în cererile și excepțiile formulate în procedura de cameră preliminară că era în Drobeta Turnu Severin la data de 13.11.2013, fără a aminti de o deplasare către Timișoara.

Chiar dacă aceste susțineri sunt doar o apărare și nu sunt cuprinse într-o declarație, indică faptul că la momentul trimiterii în judecată inculpatul nu își pregătise în detaliu apărarea și nu convinsese martorii C. și H. să dea declarații procausa.

În concluzie, în mod corect prima instanță a înlăturat declarațiile martorilor C. G. și H. C. C., acestea fiind contrarii celorlalte probe administrate în cauză și date pro causa.

Instanța de apel constată că nu sunt dovedite afirmațiile inculpatului apelant privind pretinsa dușmănie existentă dintre inculpat și agentul de poliție D. M. și procurorul de caz, inculpatul neaducând nicio probă în acest sens.

De altfel, instanța de apel constată că la constatarea săvârșirii infracțiunii au participat mai mulți agenți de poliție, neexistând nici un motiv pentru care toți agenții de poliție să fi denaturat adevărul iar martorii J., M. și Ș. să fi acceptat să ajute agentul de poliție D. M. pentru a denatura adevărul.

Față de aceste considerente, instanța de apel constată că în mod legal și temeinic prima instanță a concluzionat, că în drept, fapta inculpatului G. S. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori din fondul forestier național, prevăzută și pedepsită de art.110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.b din Legea nr. 46/2008, modificată prin Legea nr.187/2012.

Inculpatul a fost condamnat de prima instanță, în baza art. 110 alin. 1 lit. a si alin 2 lit b din Legea nr. 46/2008 modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa închisorii de un an, limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea fiind închisoare de la 9 luni la 4 ani și 6 luni.

La data săvârșirii infracțiunii, pedeapsa prevăzută pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni era închisoare de la 6 luni la 6 ani sau amendă.

Instanța de apel constată că în raport cu atitudinea inculpatului nu este posibilă aplicarea dispozițiilor privitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, prevăzute de art 80 și 83 Cod penal, care presupun ca inculpatul să nu zădărnicească aflarea adevărului

Instanța de apel constată că în raport cu comportamentul inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptelor și a încercat să inducă în eroare instanțele de judecată prin administrarea de probe ce contravin realității, fapt ce depășește limitele unei apărări corecte, cu gravitatea faptei, prima instanță în mod legal și temeinic a apreciat că este necesar pentru a asigura îndreptarea inculpatului și a fi prevenită săvârșirea de noi infracțiuni de către acest inculpat, ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de un.

Totodată, în raport cu posibilitățile inculpatului de reeducare, inculpatul fiind o persoană integrată în societate, cu posibilități materiale de a se întreține, cu o familie organizată, C. constată că prima instanță în mod legal și temeinic a apreciat că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție, dar în raport de atitudinea procesuală a inculpatului și antecedența penală, C. constată, la fel ca și prima instanță, că este necesară supravegherea acestuia o anumită perioadă, nefiind suficientă suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art 81 Cod penal din 1968, care nu implică o supraveghere pe durata termenului de încercare.

În consecință, instanța de apel constată că este necesară compararea dispozițiilor privitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform Codului penal din 1968 și Codului penal în vigoare de la 01.02.2014, aspect omis de prima instanță.

Pentru a stabili legea penală mai favorabilă, instanța de apel are în vedere faptul că potrivit art 16 alin 2 din Legea 187/2012 pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal,trebuie analizată sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesiv, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

Conform art 86 ind 2 Cod penal din 1968 termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță între 2 și 5 ani.

Sub aspectul obligațiilor impuse inculpatului apelant pe parcursul termenului de supraveghere, singurul aspect defavorabil condamnatului, față de Codul penal din 1969, este reprezentat de obligația pe care o are condamnatul de a presta o muncă în folosul comunității, termenul de supraveghere stabilit de prima instanță, de 2 ani, este mai mic decât cel mai redus termen de supraveghere ce putea fi dispus conform Codului penal din 1969, de 3 ani

C. reține că potrivit art 96 alin 4 și 5 Cod penal și art 44 Cod penal, față de cuantumul pedepsei aplicate, care nefiind mai mare de un an nu poate constitui primul termen al recidivei, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul ar săvârși o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-ar pronunța o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța ar revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei, pedeapsa principală noua infracțiune urmând a fi stabilită potrivit dispozițiilor privitoare la pluralitatea intermediară, așadar potrivit dispozițiilor 39 Cod penal, spre deosebire de dispozițiile art 86 ind 4 Cod penal din 1968, care impun cumulul pedepsei a cărei suspendare a fost executată cu noua pedeapsă aplicată.

Așadar, în cazul în care inculpatul ar săvârși o nouă infracțiune în cadrul termenului de încercare, termen de încercare ce este mai mai mare conform Codului penal din 1969, acesta ar executa o pedeapsă mai mare decât în cazul în care executarea pedepsei ar fi suspendată sub supraveghere conform dispozițiilor art 91 și urm. Cod penal.

C. apreciază în concluzie, raportat la posibilitatea ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă mai mare în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni, prin aplicarea dispozițiilor Codului penal din 1968, față de prestarea unei munci în folosul comunității pentru un număr mic de ore, în libertate, legea penală mai favorabilă este legea penală mai favorabilă este legea penală în vigoare de la 01.02.2014, respectiv Codul penal și Legea 46/2008 în forma în vigoare de la 01.02.2014.

În consecință, în mod legal și temeinic prima instanță a constatat că legea penală mai favorabilă este legea în vigoare de la 01.02.2014, aplicând o pedeapsă legală și temeinică.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 1 lit b Cod pr penală, instanța de apel va respinge apelul inculpatului G. S. G., formulat împotriva sentinței penale nr.19 din data de 19.01.2015 pronunțate de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, ca nefondat.

În temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, va fi obligat apelantul inculpat G. S. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul inculpatului G. S. G., fiul lui T. și A., născut la data de 02.05.1970, în ., domiciliat în comuna Tîmna, ., posesor CI ., nr._, CNP_, formulat împotriva sentinței penale nr.19 din data de 19.01.2015 pronunțate de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul inculpat G. S. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.11.2015.

Președinte, Judecător,

M. E. P. T. M.

Grefier,

C. G.

Red.jud.M.E.P.

J.fond.S.V.

SG/03.12.2015/ 4ex.

← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517...		Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1445/2015.... →

Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 1431/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 1431/2015. Curtea de Apel CRAIOVA