Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr. 2034/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2034/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-10-2012 în dosarul nr. 2034/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 2034
Ședința publică de la 11 Octombrie 2012
PREȘEDINTE C. L. Judecător
A. M. S. Judecător
G. V. Judecător
Grefier D. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. Dr. Tr. S. și partea vătămată R. E., împotriva sentinței penale nr. 1156 din 24 mai 2012, pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta parte vătămată, intimații inculpați U. P., asistat de avocat C. A., apărător din oficiu și D. I., asistat de avocat D. Crenguța, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, la interpelarea instanței, partea vătămată R. E. precizează că recursul a fost declarat pe latura penală a cauzei.
Constatând că nu mai sunt cereri sau excepții, recursurile fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în dezbaterea acestora.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului a arătat că pedepsele la care au fost condamnați inculpații U. P. și D. I. sunt nelegale, întrucât au fost coborâte sub minimul special fără să se rețină circumstanțe atenuante. Considerând că nu se impune aplicarea în cauză a prevederilor art. 74, 76 C.pen. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii în parte, pe latură penală și, în urma rejudecării cauzei majorarea pedepselor la care au fost condamnați cei doi inculpați de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare, minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus în urma aplicării dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen., cu menținerea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării.
Partea vătămată R. E., având cuvântul, a solicitat să fie majorate pedepsele la care au fost condamnați inculpații.
Avocat C. A., având cuvântul pentru intimatul inculpat U. P., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii dar, în urma rejudecării cauzei să se mențină pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, menționate și de prima instanță în considerentele hotărârii recurate.
Avocat D. Crenguța, având cuvântul pentru intimatul inculpat D. I. a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii în parte pe latură penală, reținerea circumstanțelor atenuante menționate și de prima instanță în considerentele hotărârii și menținerea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul. A solicitat respingerea recursului declarat de partea vătămată.
Intimații inculpați U. P. și D. I., având pe rând ultimul cuvânt au arătat că achiesează la concluziile avocaților desemnați din oficiu.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 1156 din 24 mai 2012, pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosarul nr._, în baza art.108 alin.1 lit.c și alin.2 li.a din legea 46/2008 cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul U. P., fiul lui G. și E., născut la 30.06.1947, în ., cu același domiciliu, CNP_ la 1 an închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b -71 cod penal.
În baza art.81-82 cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra art.83 cod penal.
În baza art.71 alin.5 cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal pe durata termenului de încercare.
În baza art.108 alin.1 lit.c și alin.2 li.a din legea 46/2008 cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul D. I., fiul lui D. și C., născut la 30.06.1947, în ., cu același domiciliu, CNP_; la 1 an închisoare în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b -71 cod penal.
În baza art.81-82 cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra art.83 cod penal.
În baza art.71 alin.5 cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal pe durata termenului de încercare.
Au fost obligați inculpații la 500 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat M. C., conform delegației nr.1484/25.04.2012 și suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat S. C., conform delegației nr.1485/25.04.2012 să fie avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Dr.Tr.S. din 9.04.2012 au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații U. P. și D. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută art.108 alin.1 lit.c și alin.2 lit.a din legea 46/2008, reținându-se că la data 5.12.2012 au tăiat fără drept, un număr de 3 arbori de esență plop, fără marcaj silvic din plantația forestieră de pe terenul agricol situat în punctul denumit „L.” din comuna Șovarna, ., rezultând un volum de 10,242 mc masă lemnoasă, cu o valoare de 1.616,457 lei, prejudiciul fiind de cel puțin 20 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Starea de fapt a fost probată în cursul urmăririi penale cu următoarele mijloace de probă: procese verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, adrese Primăria comunei Șovarna, adrese ale Ocolului S. Tarnița, declarațiile părții vătămate R. E., declarațiile martorilor R. M. C. și P. C., declarațiile inculpaților.
În faza de cercetare judecătorească au fost identificați inculpații, care au solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 indice 1 cod procedură penală, declarând că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța a luat act de cererea formulată și constatând că faptele inculpaților sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpaților, a admis cererea, urmând ca la soluționarea cauzei să aibă în vedere probatoriul administrat în faza de urmărire penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
La data de 6 decembrie 2011, în urma unei sesizări a numitei R. E., organele de poliție din cadrul Secției 1 de Poliție Rurală Izvoru Bîrzii s-au deplasat în punctul „L.”, situat pe raza comunei Șovarna, ., unde au constatat că s-au tăiat de pe picior un număr de 3 arbori de esență plop, cu dimensiunile de 63,66 și respectiv 73 cm, materialul lemnos fiind identificat la fața locului, cioatele arborilor tăiați neprezentând marcă silvică.
Potrivit adresei nr.127/2.03.2011 a Primăriei Șovarna, terenul de pe care au fost tăiați cei trei arbori este proprietatea numitei D. D., în prezent decedată, moștenitorii defunctei fiind cei doi inculpați.
În urma decesului numitei D. D. nu a fost dezbătută succesiunea, terenul fiind împărțit pe baza înțelegerii între cei patru moștenitori, iar suprafața de pe care s-a tăiat materialul lemnos e folosită în prezent de către numita R. E..
Referitor la categoria de folosință a terenului, Primăria comunei Șovarna a comunicat, prin adresa nr.217/26.03.2012 că terenul de pe care s-au tăiat arborii este o plantație de arbori de specie forestieră, respectiv plop.
Potrivit adresei nr.482/8.03.2012 a Ocolului S. Tarnița, volumul materialului lemnos tăiat este de 10,242 mc, cu o valoare de 1616,457 lei, prețul mediu al unui metru cub de material lemnos la data constatării faptei fiind de 71 lei.
S-a apreciat că fapta inculpaților U. P. și D. I. de a tăia fără drept 3 arbori de esență plop, fără a avea marcaj silvic, valoarea materialului lemnos fiind de 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art.108 alin.1 lit.c și alin.2 lit.a din legea nr.46/2008.
S-a reținut totodată că inculpații se află la prima încălcare a legii penale, neavând nicio condamnare în antecedente, pe parcursul procesului penal au avut o conduită sinceră, cooperantă, recunoscând și regretând comiterea faptei, inculpata S. I. are un nivel de instrucție școlară acceptabil-școala profesională, locuiesc în mediul rural, sunt pensionari.
În raport de acestea și având în vedere și celelalte criterii prevăzute de art.72 cod penal, precum și incidența art.320 indice 1 alin.7 cod procedură penală, instanța a aplicat inculpaților pedepse de 1 an închisoare, în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b-71 cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Ținând seama de circumstanțele personale, s-a considerat că îndreptarea și reeducarea inculpaților poate avea loc și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, astfel că fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-li-se, totodată, atenția asupra dispozițiilor art.83 cod penal, referitoare la revocarea beneficiului suspendării, în cazul săvârșirii, în termenul de încercare, a unei noi infracțiuni.
De asemenea, în temeiul art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b-71 cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. Dr. Tr. S. și partea vătămată R. E..
Prin motivele de recurs formulate în scris și susținute oral de reprezentantul parchetului s-a arătat că pedepsele la care au fost condamnați cei doi inculpați sunt nelegale deoarece au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a aplicării art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., fără să se rețină circumstanțe atenuante. S-a solicitat majorarea pedepselor la limita minimului special.
Partea vătămată R. E. a solicitat majorarea pedepselor la care au fost condamnați inculpații.
Curtea, examinând hotărârea atacată și actele dosarului, în raport de criticile formulate și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., constată că recursurile sunt fondate.
Analizând coroborat probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, cu încadrarea juridică corespunzătoare.
Hotărârea este însă nelegală sub aspectul individualizării pedepselor la care au fost condamnați cei doi inculpați pedepse coborâte sub minimul special, redus ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., fără reținerea unor circumstanțe atenuante.
Este adevărat că în considerentele hotărârii prima instanță face referire la unele date ce caracterizează persoana inculpaților și care ar putea fi valorificate cu titlu de circumstanțe atenuante (inculpații se află la prima încălcare a legii penale, neavând nicio condamnare în antecedente, pe parcursul procesului penal au avut o conduită sinceră, cooperantă, recunoscând și regretând comiterea faptei, locuiesc în mediul rural, sunt pensionari – mențiunea referitoare la inculpata S. I. este apreciată de curte drept eroare materială, în condițiile în care această persoană nu a fost parte în cauză). În condițiile în care nu au fost reținute cu ocazia pronunțării hotărârii (în minuta și dispozitivul sentinței), simpla referire în considerente nu este de natură să confere legalitate pedepselor pronunțate de instanță.
De altfel, în cauză, în raport de gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor comise de inculpați (infracțiuni tot mai frecvente în ultimul timp, cu consecințe de durată - tăierea arborilor în mod iresponsabil afectează grav ecosistemul forestier) curtea apreciază că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpaților fiind suficient valorificate prin aplicarea unor pedepse în cuantumul minimului special, redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., pedepse în privința cărora se va menține dispoziția privind suspendarea condiționată a executării și care sunt apreciate ca fiind apte să conducă la realizarea scopului definit de art. 52 C.pen., privit în dubla sa accepție - prevenție speciale dar și generală.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen., recursurile declarate de parchet și de partea vătămată vor fi admise, va fi casată sentința penală în parte, în ce privește latura cuantumul pedepselor la care au fost condamnați cei doi inculpați și durata termenului de încercare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorariile pentru avocații desemnați din oficiu, în cuantum total de 600 lei, vor rămâne în sarcina acestuia, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art. 417 și urm. C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. Dr. Tr. S. și partea vătămată R. E., împotriva sentinței penale nr. 1156 din 24 mai 2012, pronunțată de J. Dr. Tr. S. în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința recurată, pe latură penală, în ceea ce privește cuantumul pedepselor la care au fost condamnați cei doi inculpați și durata termenului de încercare și rejudecând:
Majorează pedepsele la care au fost condamnați inculpații U. P. și D. I., de la câte 1 an închisoare fiecare, la câte 1 an și 4 luni închisoare.
Menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepselor la care au fost condamnați cei doi inculpați, astfel cum au fost majorate, termenul de încercare, stabilit în condițiile art. 82 C.pen., urmând a fi, în cazul ambilor inculpați de 3 ani și 4 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorariile pentru avocații desemnați din oficiu, în cuantum total de 600 lei, rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.10.2012.
C. L. A. M. S. G. V.
Grefier,
D. L.
Red.jud. AMS
j.f.E.C.
IB – 30.10.2012
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1765/2012. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








