Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 2085/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2085/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 2085/2012

Dosar nr._ - Art.208, 209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.2085

Ședința publică de la 18 Octombrie 2012

PREȘEDINTE M. C. Gherghejudecător

C. Lăutarujudecător

A. M. Spiridonjudecător

Grefier F. U.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. S. și inculpații S. I. G., D. R. C. G., P. I. C., M. V. V. și B. A. C. Ș., împotriva sentinței penale nr.40 din 28 martie 2012, pronunțată de J. S., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul B. A. C., asistat de avocat B. M., apărător oficiu, inculpatul D. R. C., asistat de avocat P. M., apărător ales, inculpatul M. V. V., asistat de avocat I. A., apărător ales, inculpatul S. G., asistat de avocat M. B., apărător ales, avocat B. C., apărător oficiu, pentru inculpatul P. I. C. lipsă, avocat B. V. pentru inculpatul Ș. R., lipsă.

Au lipsit părțile responsabile civilmente, părțile civile și părțile vătămate.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului formulat de parchet pentru motivele invocate în scris, fiind invocate critici de nelegalitate sub aspectul soluției de achitare a inculpaților Ș. R. și P. I. C., pentru săvârșirea infracțiunii de maltratare, schingiuire și omorâre cu intenție a animalelor.

Solicită să se aibă în vedere că soluția de achitare a fost dispusă ca urmare a unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor Legii nr.205/2004, apreciind greșit că subiect activ al infracțiunii ar fi numai proprietarul, respectiv deținătorul animalului. Totodată invocă un motiv suplimentar de recurs, privitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpați, din perspectiva modalității de executare, solicitând înlăturarea dispozițiilor art.861 Cod penal, privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, față de modalitatea și împrejurările de comitere a faptelor de furt calificat, după ce în prealabil cei doi inculpați au omorât câinele prin spânzurarea acestuia cu lanțul pe care îl avea la gât.

Avocat B. M. pentru inculpatul B. A. C., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul reținerii circumstanțelor atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și stabilirea unor pedepse în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei conform art.81 Cod penal.

Avocat P. M. pentru inculpatul D. R. C., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul trimiterii cauzei pentru rejudecare la instanța de fond întrucât hotărârea recurată nu este motivată, fiind incidente dispozițiile art 3859 pct.9 Cod pr.penală, în sensul că există contradicții în dispozitivul hotărârii recurate cu privire la pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea de furt calificat. În subsidiar, solicită reindividulaizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia întrucât pedeapsa aplicată este prea aspră raportat la contribuția redusă a inculpatului la activitatea infracțională, împrejurarea că inculpatul a avut o conduită sinceră, nu este cunoscut cu antecedente penale, este elev la liceu, scopul pedepsei putând fi realizat prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, cua plicarea dispozițiilor art 81 și 110 Cpen.

Avocat I. A. pentru inculpatul M. V. V., solicită să se aibă în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului este prea aspră raportat la gravitatea redusă a faptelor, circumstanțele personale ale inculaptului care a avut o atitudine sinceră, este integrat într-un sistem de învățământ, fiind suficientă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Avocat M. B. pentru inculpatul S. G., solicită de asemenea admiterea recursului, casarea hotărârii în sensul reducerii pedepsei aplicate, cu reținerea dispozițiilor art 81 Cpen, întrucât pedepasa aplicată de instanța de fond este prea mare raportat la conduita inculpatului și datele personale ale acestuia, perioada arestului preventiv în cauză fiind suficientă pentru realizarea de către inculpat a gravității faptei comise și consecințelor acesteia.

Avocat B. C. pentru inculpatul P. I., solicită admiterea recursului inculpatului în sensul reindividualizării pedepsei, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenunate, având în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră și de regret, prejudiciul fiind minor. În ce privește recursul parchetului solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul cu privire la recursurile declarate de inculpați solicită respingerea acestora ca nefondate, pedepsele fiind just individualizate prin raportare la gravitatea faptelor, numărul mare de acte materiale comise, datele favorabile ale inculpaților fiind deja avute în vedere la stabilirea ca modalitate de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În ce privește criticile formulate de inculpatul D. R. referitoare la nemotivarea hotărârii, solicită să se aibă în vedere că aceste critici sunt neîntemeiate, hotărârea este suficient motivată iar în ce privește mențiunea că pedeapsa este de 1 an închisoare, aceasta este o simplă eroare de dactilografiere care se poate îndrepta la solicitarea părții interesate sau din oficiu pe calea îndreptării erorii materiale.

Avocat B. V. pentru inculpatul Ș. R., solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fiind în mod corect dispusă achitarea inculpatului pentru infracțiunea de omorâre a animalului, întrucât potrivit dispozițiilor legale subiect activ al acestei infracțiuni nu poate fi decât deținătorul animalului, iar în ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, solicită să se constate că acestea au fost just individualizate.

Inculpații prezenți, având pe rând ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorilor.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.40 din 28 martie 2012, J. S., în baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. A. C. (zis “S.”, fiul lui I. și M., născut în anul 1994, luna aprilie, ziua 10 în orașul S., jud. D., cu domiciliu stabil în com. Valea Stanciului, ., jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului B. A. C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen., a cărei executare va începe după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

În baza art. 86¹, C.pen., art. 110¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului B. A. C., pe durata unui termen de încercare de 5 ani (format din durata pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului B. A. C. dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constat că inculpatul B. A. C. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 08.12.2011 la data de 19.01.2012.

II. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. L. C. ( fiul lui P. și A., născut în anul 1992, luna iunie, ziua 18 în C., județul D., cu domiciliu stabil în ., jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen.

În baza art. 86¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 86 2 C. pen. (format din durata pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă termenul de 3 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul M. L. C. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 08.12.2011 la data de 19.01.2012.

III. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. V. V. (zis “S.”, fiul lui F. și S., născut în anul 1994, luna martie, ziua 10 în S., județul D., cu domiciliu stabil în com. Valea Stanciului, ., jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen., a cărei executare va începe după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

În baza art. 86¹, C.pen., art. 110¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani (format din durata pedepsei de 1 an închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul M. V. V. a fost reținut și arestat preventiv din data de 08.12.2011 până la data de 21.12.2011.

IV. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. R. C. G. (zis „D.”, (fiul lui M. și E., născut în anul 1995, luna aprilie, ziua 21 în C., județul D., cu domiciliu stabil în S., ., jud. D., elev în clasa a X a la Grupul Școlar H. V. din orașul S., posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen., a cărei executare va începe după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

În baza art. 86¹, C.pen., art. 110¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani (format din durata pedepsei de 2 ani închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul D. R. C. G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului D. R. C. G. dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul D. R. C. G. a fost reținut și arestat preventiv din data de 08.12.2011 până la data de 19.01.2012.

V. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 75 alin. 1 lit. c C. pen., art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P. I. C. (zis “V.”, fiul lui C. și A., născut în anul 1993, luna ianuarie, ziua 13 în C., județul D., cu domiciliu stabil în com. Valea Stanciului, .. 2, jud. D., elev în clasa a VIII a la Grupul Școlar H. V. din orașul S., fără antecedente penale, posesor CI . nr._, CNP_), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat P. I. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de maltratare și schingiuire a animalelor, prevăzută de art. 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. h din Legea nr. 205/2004 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului P. I. C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen.

În baza art. 86¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 C. pen (format din durata pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul P. I. C. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 08.12.2011 la data de 19.01.2012.

VI. În baza art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ș. R. M. C. (fiul lui I. și E. C., născut în anul 1995, luna aprilie, ziua 06 în Valea Stanciului, județul D., cu domiciliu stabil în com. Valea Stanciului, .. 15, jud. D., elev în clasa a X a la Liceul de Arte și Meserii Valea Stanciului, fără antecedente penale, posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de omorârea cu intenție a animalelor, prevăzute de art. 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 205/2004.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen., a cărei executare va începe după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.

În baza art. 86¹, C.pen., art. 110¹ C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului Ș. R. M. C., pe durata unui termen de încercare de 4 ani (format din durata pedepsei de 2 ani închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul Ș. R. M. C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului Ș. R. M. C. dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul Ș. R. M. C. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 08.12.2011 la data de 21.12.2011.

VII. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S. I. G. (zis “P.”, fiul lui D. și F., născut în anul 1990, luna februarie, ziua 17 în mun. Lupeni, jud. Hunedoara, cu domiciliu stabil în com. Valea Stanciului, .-tin B. nr. 9, jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, necunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 221 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64alin. 1 lit.a) teza a doua și lit. b) C.pen.

În baza art. 86¹ C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 C. pen., (format din durata pedepsei de 3 ani închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul S. I. G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte, la datele fixate de S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului întocmit de aceasta instituție,

b) - să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;

c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

În baza art. 359 C.proc.pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 ind. 4 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul S. I. G. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 08.12.2011 la data de 19.01.2012.

Au fost obligați inculpații P. I.-C., M. L.-C., S. I.-G., D. R.-C.-G. și M. V.-V. la câte 300 lei fiecare, inculpatul Ș. R.-M.-C. la 700 lei, inculpatul B. A.-C. la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1111/P/2010 din data de 20.12.2011 al Parchetului de pe lângă J. S., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

P. I. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, violare de domiciliu în formă continuată și maltratarea și schingiuirea animalelor, prev. de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 2 din C. p., art.192 al. 2 C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 23 al 11 lit. c C.p., rap. la art. 6 al. 2 lit. h din Legea 205 /2004, fiecare cu aplic. art. 75 lit. c C. p., toate cu aplic. art.33 lit. a C.p.

M. L. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p. și art.192 al. 2 C.p., fiecare cu aplic. art.75 lit.c C. p., toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.,

S. I. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art.221 al.1 C.p. și art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p., cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 75 lit. c C. p., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

B. A. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p. și art.192 al. 2 C. p., fiecare cu aplic. art. 99 și urm. din C. pen., toate cu aplic. art.33 lit.a C.p.,

D. R. C. G., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p., cu aplic. art. 41 al. 2 și art.99 și urm. C.p.

Ș. R. M. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, violare de domiciliu și omorârea cu intenție a animalelor, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p., art.192 al 2 C. p. și art. 23 al 11 lit. c rap. la art. 6 al 2 lit. a din Legea 205 /2004, fiecare cu aplic. art. 99 și urm. C.p., toate cu aplic.art.33 lit a C.p

M. V. V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 99 și urm. C.p.

Prin același rechizitoriu, în baza art. 38 C.p.p. rap. la art.45 al.1 C.p.p. s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor de către Secția 13 Poliția Rurală S. pentru a se identifica și trage la răspundere penală autorii infracțiunii de furt calificat în formă continuată comisă în dauna părților vătămate Muscalagiu N., I. V., D. S., M. A., B. M. și G. E., urmând a se întocmi un nou dosar penal privind aceste fapte comise în perioada septembrie 2010 – iulie 2011.

În perioada 13–27.10.2011, inculpatul B. A. C. împreună cu un alt inculpat, a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, în noaptea de 01/02.11.2011, împreună cu un alți doi inculpați, a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie.

În luna noiembrie 2011, împreună cu un alți doi inculpați, a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în noaptea de 29/30.11.2011 a înlesnit sustragerea de către un alt inculpat a unui cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S..

În perioada 17.11–05.12.2011, împreună cu un alt inculpat, a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate V. G. din . a sustras bunuri electronice.

În noaptea de 24/25.11.2011 împreună cu un alt inculpat a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. G. din . din locuință a sustras bunuri electrocasnice iar dintr-o anexă scule și fier vechi.

În perioada 10–20.11.2011, împreună cu un alt inculpat, a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . din garaj, locuință și anexe a sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora.

În noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu un alți doi inculpați a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. V. din . locuință sustrăgând țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice.

În noaptea de 01/02.11.2011 inculpatul M. L. C. împreună cu un alți doi inculpați, din care unul minor, a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie.

În luna noiembrie 2011, împreună cu alti doi inculpați minori, a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în perioada 17.11–05.12.2011, împreună cu un alt inculpat minor, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate V. G. din . a sustras bunuri electronice, în perioada 10–20.11.2011, împreună cu un alt inculpat minor, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . din garaj, locuință și anexe au sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora, în noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu un alți doi inculpați minori a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. V. din . locuință sustrăgând, țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice.

În perioada 13–27.10.2011, inculpatul M. V. V. împreună cu un alt inculpat, a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, în noaptea de 29/30.11.2011 a înlesnit sustragerea de către un alt inculpat a unui cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S..

În luna noiembrie 2011, inculpatului D. R. C. G., împreună cu alti doi inculpați, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în noaptea de 29/30.11.2011, cu ajutorul a trei complici, a sustras și valorificat ulterior un cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S., în noaptea de 24/25.11.2011 împreună cu un alt inculpat a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate I. G. din . a sustras bunuri electrocasnice, iar dintr-o anexă scule și fier vechi, în noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu un alți doi inculpați a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. V. din . locuință sustrăgând, țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice.

În noaptea de 01/02.11.2011, inculpatul P. I. C. împreună cu alți doi inculpați, din care unul minor, a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . a sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie, în noaptea de 09/10.11.2011 împreună cu un alt inculpat minor a pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței părții vătămate M. O. din . a sustras făină, tărâțe, porumb, în noaptea de 03/04.12.2011, împreună cu un alt inculpat minor, a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. E. din . a maltratat și schingiuit un câine pentru a putea fura bunuri, ulterior fiind nevoit să întrerupă activitatea infracțională.

În noaptea de 09/10.11.2011 inculpatul Ș. R. M. C. împreună cu un alt inculpat a pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței părții vătămate M. O. din . a sustras făină, tărâțe, porumb, în noaptea de 03/04.12.2011 împreună cu un alt inculpat a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. E. din . a omorât un câine pentru a putea fura bunuri, ulterior fiind nevoit să întrerupă activitatea infracțională.

Inculpatul S. I. G. care, după ce, în perioada 13–27.10.2011 inculpații B. A. C. și M. V. V. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, i-a ajutat pe aceștia să transporte bunurile sustrase în C. pentru a le putea valorifica, deși cunoștea că provin din furt, după ce, în luna noiembrie 2011, inculpații B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . dintr-o dependință au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, a transportat bunurile sustrase și a participat la valorificarea acestora în mun. C. și împărțirea banilor obținuți, deși știa că bunurile provin din furt, după ce, în noaptea de 29/30.11.2011, inculpatul D. R. C. G. a sustras un cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S., a transportat bunurile sustrase și a participat la valorificarea acestora în C. și împărțirea banilor obținuți deși cunoștea că bunul provine din furt, după ce, în perioada 10–20.11.2011 inculpații B. A. C. și M. L. C. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . din garaj, locuință și anexe au sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora, a transportat bunurile sustrase pentru a putea fi valorificate în C. deși cunoștea că provin din furt.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, partea vătămată M. E. a precizat că i s-a cauzat un prejudiciu de 1500 de lei prin sustragerea cazanului din cupru, solicitând recuperarea prejudiciului.

M. O. a precizat că i s-a cauzat un prejudiciu de 650 de lei prin sustragerea grânelor, solicitând recuperarea prejudiciului.

B. F. nu a precizat dacă se constituie sau nu parte civilă în procesul penal.

B. D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2500 lei.

D. A. M. a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 500 de lei reprezentând contravaloarea capacului și cilindrului de la cazanul sustras, cazan pe care și l-a recuperat.

B. E. a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

V. G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase însă o mare parte din bunuri i-au fost restituite de către organele de poliție în urma identificării acestora cu ocazia percheziției domiciliare la inculpatul B. A..

I. G. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

I. A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de_ de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, deși pe parcursul urmăririi penale și-a recuperat o parte din bunuri.

I. T. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1200 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate. Pe parcursul urmăririi penale și-a recuperat o parte din bunuri

S-a reținut că situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței este susținută de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și anume: plângeri și declarații părți vătămate, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declarații inculpați, declarații martori, proces verbal de prezentare pentru recunoaștere, procese verbale de predare/primire

Fiind audiate în instanță, la termenul de judecată din data de 19.01.2012., înainte de citirea actului de sesizare, părțile vătămate au arătat că se constituie părți civile în cauză împotriva inculpaților după cum urmează:

- B. F. – cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea unui cazan de țuică, pompă de stropit și un căruț, ce i-au fost sustrase; ( fila 112)

- M. O. – cu suma de 600 lei, reprezentând contravaloarea a 6 saci cu făină, un sac cu tărâțe, unul de boabe, doi saci cu uroaie și doi saci cu grâu;

( fila 113)

- B. E. – cu suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea unui arzător și a câinelui omorât; ( fila 114)

- M. E. – cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea unui cazan din aramă, cilindrului și țeava cazanului, doi saci cu făină și un sac cu tărâțe; ( fila 115)

- B. D. – cu suma de 1.000 de Euro, reprezentând contravaloarea unui cazan din aramă cu o capacitate de 120 l, țeava acestuia, capacul și 30 litri de țuică; ( fila 116)

- V. G. – cu suma de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea a 4 boxe întrucât restul bunurilor le-a recuperat; ( fila 117)

- I. T. cu suma de 3.650 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor arătate în înscrisul depus la acel termen de judecată; ( filele 111, 118)

- I. A. – cu suma de 9.000 lei, reprezentând contravaloarea a două cazane de țuică cu piesele componente, plus încă o țeavă pentru cazan, un aparat de sudură, un pistol de lipit, flex și o bormașină; ( fila 119)

- I. G. – cu suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea unei truse de chei, 3 securi și un ciocan în greutate de 2 Kg, o butelie pentru tractor și o trusă de scule, ( fila 120), declarațiile acestora fiind consemnate în scris iar filele atașate la dosar.

Cu aceeași ocazie partea vătămată D. A. M. a arătat că nu înțelege să se constituie parte civilă în cauză, împotriva inculpaților, deoarece și-a recuperat prejudiciul cauzat, declarația acesteia fiind consemnată în scris iar fila atașată la dosar. ( fila 121).

La același termen de judecată, înainte de citirea actului de sesizare, toți inculpații au arătat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea altor probe, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc (filele 122- 128 dosar instanță).

Prin încheierea de ședință din data de 19.01.2012, instanța a admis cererile inculpaților D. C. și V. M. L. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201 C.proc.pen. (fila 146 dosar instanță).

Prin aceeași încheiere, în baza art. 3201 alin. 5 C. proc. pen., s-a dispus disjungea acțiunilor civile formulate de părțile civile B. F., M. O., B. E., M. E., B. D., V. G., I. T., I. A. și I. G., cu privire la sumele solicitate, reprezentând prejudiciilor cauzate acestora, fiind creat un dosar distinct, având ca obiect pretenții, cu termen de judecată la data de 02.02.2012.

( fila 147 dosar instanță).

Au fost depuse la dosar o . caracterizări și înscrisuri în circumstanțiere referitoare la inculpații M. V., S. G., D. R.. (filele 129-139 dosar instanță).

În baza art. 482 C. proc. pen., în cauză s-a dispus efectuarea referatelor de evaluare a inculpaților minori B. A. C., D. R. C. G., Ș. R. M. C. și M. V. V., de către S. de Probațiune de pe lângă T. D..

Analizând ansamblul materialului probator administrat, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

I. Din declarațiile concordante ale inculpaților B. A. C. și M. V. V. a rezultat că, în perioada 13–27.10.2011, în jurul orelor 22.00, după o înțelegere prealabilă, inculpații B. A. C. și M. V. V. au pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . D., unde, cu ajutorul unor chei pe care le-au găsit într-o anexă a gospodăriei, au deschis lacătul de la ușa unui șofru și au sustras din interior un cazan din cupru cu capac și cilindru, cauzând un prejudiciu în cuantum de 1500 lei. Ulterior inculpații au valorificat bunurile din cupru în C. cu ajutorul inculpatului S. I. G. care a transportat bunurile cu mașina sa, deși a avut cunoștință de proveniența lor ilicită.

Situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului M. V., cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei ( filele 79-81, 105-106, 118-120, 153-155, 213-215, 216, 217-218).

II. Din declarațiile inculpaților B. A. C., M. L. C. și P. I. C., coroborate de declarațiile părții vătămate B. F., a rezultat că, în noaptea de 01/02.11.2011 inculpații B. A. C., M. L. C. și P. I. C. au pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . D., unde, dintr-o dependință, au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia (capac, cilindru, țeavă), precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie, cauzând un prejudiciu în cuantum de 2500 lei.

Bunurile au fost transportate și valorificate în C. cu ajutorul martorului C. I. M. din .-a ajutat cu autoturismul, dar care nu știa de unde provin bunurile, astfel cum reiese din declarația martorului.

Din declarațiile martorilor C. G. și R. C. a reieșit că partea vătămată avea în pătul un cazan din cupru cu capacitatea de cca 100 l, cu capac și cilindru.

S-a mai arătat că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor C. I. M., C. G. și R. C., cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei.

( filele 79-81, 94-95, 131-132, 222-223, 224, 225, 226, 228-229 ).

III. Din declarațiile inculpaților P. I. C. și Ș. R. M. C., a rezultat că, în noaptea de 09/10.11.2011, în jurul orelor 21.00, inculpații P. I. C. și Ș. R. M. C. s-au deplasat la locuința părții vătămate M. O. din . D., cu intenția de a sustrage cereale, cu calul și căruța inculpatului P. I. C., au intrat în curtea locuinței părții vătămate menționate, pe poarta de acces închisă doar cu un zăvor pe care l-au tras foarte ușor, au forțat ușile de la o magazie prin împingere, de unde au sustras 6 saci cu făină, doi saci cu tărâțe, un sac cu porumb și unul cu grâu, cauzând un prejudiciu în cuantum de 650 lei.

Ulterior, inculpații au vândut sacii cu cereale sustrași, unei persoane de etnie rromă, împărțind între ei suma obținută.

S-a reținut că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei ( filele 131-132, 141-142, 231-232, 233-234 ).

IV. Astfel cum a rezultat din declarațiile concordante ale inculpaților B. A. C. și M. L. C., în perioada 10–20.11.2011 inculpații B. A. C. și M. L. C. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . D., unde, din garaj, locuință și anexe au sustras un aparat de sudură, o cameră video, un pistol de lipit, o bormașină, un aparat de tuns electric, iar dintr-o dependință au sustras două cazane din cupru pentru țuică, având capacitatea de 100 de l, respective 120 l. Toate bunurile au fost duse la locuința inculpatului B. care, a doua zi, l-a sunat pe inculpatul S. I. pentru a-i ajuta la transportul cazanelor din aramă la C., pentru a le vinde.

Inculpatul S. I. G. a transportat bunurile cu mașina sa, deși cunoștea că provin din furt, astfel cum rezultă atât din declarația inculpatului M. L., coroborată de declarațiile inculpatului S. I., care a precizat că și-a dat seama că bunurile aduse în mașina sa de către inculpații B. și M. erau furate.

O parte din bunurile sustrase au fost identificate la domiciliul inculpatului B. A. cu ocazia efectuării percheziției domiciliare și restituite de către organele de poliție părții vătămate în urma recunoașterii lor. ( cameră video marca Samsung, aparat de tuns electric- fila 289 dosar u.p.).

Totodată s-a reținut că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelalte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, dovezi de recuperare a bunurilor - proces-verbal privind percheziția efectuată la domiciliul inculpatului B. A. și planșele foto aferente. ( filele 79-81, 94-95, 153-155, 283-285, 286, 289, 183-189 ).

V. Din declarațiile concordante ale inculpaților B. A. și D. R. C. G., a rezultat că în noaptea de 24/25.11.2011, în jurul orelor 21.30, cei doi inculpați au hotărât să sustragă bunuri de la locuința părții vătămate I. G., situată în . D., sens în care au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate menționate, unde, dintr-un șofru din curte au adunat într-un sac mai multe obiecte din fier cum ar fi o trusă de chei, trei securi, o butelie de culoare albastră, un lanț, un diamant de tăiat geamul, două suluri de cablu, apoi au pătruns în locuință prin îndepărtarea mai multor țigle de pe acoperiș, de unde au sustras un cuptor cu microunde cu carcasă de culoare albă, cuptor ce a fost identificat la domiciliul inculpatului B. A. cu ocazia percheziției domiciliare.

Partea vătămată I. G. și-a recuperat o parte din bunurile sustrase, respectiv cuptorul cu microunde, cablul din oțel și diamantul de taiat geamuri, acestea fiindu-i restituite de către organele de poliție după ce au fost găsite la domiciliul inculpatului B. A.. ( fila 280 dosar u.p.).

S-a mai arătat că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, dovezi de recuperare a bunurilor - proces-verbal privind percheziția efectuată la domiciliul inculpatului B. A. și planșele foto aferente. ( filele 79-81, 118-120,276-278, 279, 280, 183-189, 280 ).

VI. Din declarațiile inculpaților B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G., a rezultat că, în noaptea de 26/27.11.2011, inculpații B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G. au hotărât să sustragă bunuri de la locuința familiei I., despre care inculpatul B. A. cunoștea că este nelocuită.

În realizarea acestui scop, inculpații au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței familiei I. V. și I. T., situată în . D., apoi au pătruns în locuință prin forțarea ușilor de acces cu un levier, de unde au sustras diverse bunuri cum ar fi: o butelie de aragaz, o drujbă de tăiat lemne, un cablu electric, un compresor auto, chei fixe, două bucăți de țeavă din cupru, fructe, bunuri ce au fost duse la locuința inculpatului B. A.. Țeava din cupru a fost valorificată unui anume T. din Valea Stanciului.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului B. A. au fost identificate unele dintre bunurile sustrase de la familia I., care au fost restituite părții vătămate I. T., pe bază de dovadă.( compresor auto, cablu electric cu lungime de 50 m. - fila 316 dosar u.p.).

S-a reținut că această situație de fapt a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planșe foto, dovezi de recuperare a bunurilor - proces-verbal privind percheziția efectuată la domiciliul inculpatului B. A. și planșele foto aferente. ( filele 79-81, 94-95, 118-120, 291-292, 293-311, 183-189, 316).

VII. În noaptea de 29/30.11.2011, în jurul orelor 22.00, inculpatul D. R. C. G., cu complicitatea inculpaților B. A. C. și M. V. V., a sustras un cazan din cupru, cu capac și țeavă, din locuința părții vătămate D. A. M. din S., cauzând un prejudiciu în cuantum de 3000 lei, iar ulterior au valorificat cazanul din cupru și piesele componente ale acestuia în C., cu ajutorul inculpatului S. I. G. care a transportat bunurile cu mașina sa chiar în acea noapte, cunoscând proveniența lor .

Astfel, din declarațiile inculpatului B. A. C. a rezultat că în noaptea de 29/30.11.2011 a fost sunat de către inculpatul D. R. C. G. care i-a spus că a furat un cazan din cupru de la locuința lui D. A. din S. și i-a cerut să-l ajute să-l transporte la C., fapt pentru care inculpatul B. A. i-a solicitat ajutorul inculpatului S. care a venit cu mașina, împreună cu nepotul său, inculpatul M..

S-au întâlnit toți trei cu inculpatul D. R. C. G. în apropierea locuinței părții vătămate D. A. M., S. G. a parcat mașina la cca 50 de metri, iar inculpații B., D. și M. au mers pe jos până la locuința părții vătămate, unde inculpatul D. R. C. G. a intrat pe poarta de acces, cei doi așteptându-l și ajutându-l apoi să transporte cazanul la autoturismul lui S. G.. Apoi cei patru inculpați s-au deplasat în C., pe . vândut cazanul respectiv și piesele componente cu suma de 130 lei.

Cazanul a fost recuperat ulterior de către inculpatul D. R. C. G. și restituit părții vătămate, însă fără capac și fără cilindrul de răcire, astfel cum a rezultat din declarația acestui inculpat, coroborată de cea a părții vătămate. ( filele 246, 252 dosar u.p.)

S-a reținut că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planșele foto aferente, dovezi de recuperare a cazanului. ( filele 79-81, 118-120, 105-106, 153-155, 243-246, 247-251, 252).

VIII. Din declarațiile inculpaților B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G. a rezultat că, într-o noapte de la începutul lunii noiembrie 2011, după o înțelegere prealabilă, inculpații B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G. au pătruns prin escaladarea gardul împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . D., care locuia efectiv în C., apoi, au pătruns în locuință cu ajutorul unei chei potrivite și au sustras un cazan din cupru de cca 120 l, cu capac și cilindru și trei damigene de 10 l fiecare pline cu țuică.

În ziua următoare, inculpații B. A. C. și M. L. au turtit cazanul, l-au sunat pe inculpatul S. I. G., căruia i-au spus că au iarăși un cazan furat și doresc să-l vândă în C. în același loc și cu mașina acestuia din urmă, au transportat cazanul în C. și l-au valorificat la o persoană de etnie rromă.

Situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, declarație martor H. P. F. ( filele 79-81, 94-95,118-120, 153-155, 237-238, 239, 241).

IX. Din declarațiile inculpaților B. A. C. și M. L. C. a reieșit că, în perioada 17.11 – 05.12.2011, inculpații B. A. C. și M. L. C. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate V. G. din . au intrat în locuința părții vătămate prin îndepărtarea unor țigle de pe acoperiș, au deschis ușile de la camere cu cheile pe care le-au găsit într-un bufet și au sustras un DVD de culoare gri-argintie, o stație de amplificare, trei boxe audio, un pick-up și alte bunuri, pe care le-au pus în doi saci și le-au dus acasă la inculpatul B., unde, o parte din acestea au fost identificate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 08.12.2011 efectuate la acesta din urmă.

Astfel, partea vătămată V. G. și-a recuperat parțial bunurile sustrase, acestea fiindu-i predate pe bază de dovadă de către organele de poliție. (DVD marca Eboda, trei boxe audio, o stație de amplificare, un pick-up- fila 274 dosar u.p.).

S-a mai arătat că situația de fapt expusă mai sus a rezultat din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: declarațiile părții vătămate, cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, declarație martor P. P. L., dovada de recuperare a unora din bunuri, proces-verbal privind percheziția efectuată la domiciliul inculpatului B. A. și planșele foto aferente ( filele 79-81, 94-95, 269-270, 271-272, 273, 274, 183-189).

X. Din declarațiile inculpaților P. I. C. și Ș. R. M. C., a rezultat că, în noaptea de 03/04.12.2011 inculpații P. I. C. și Ș. R. M. C., cu intenția de a sustrage fier vechi din curtea locuinței părții vătămate B. E. din . sărit gardul împrejmuitor al locuinței învecinate locuinței acesteia, apoi, pe o ușă dintre cele două locuințe, au intrat în curtea locuinței părții vătămate menționate, însă, deoarece au început să latre cei doi câini ai părții vătămate, inculpatul P. I. C. a lovit cu o bară de fier unul dintre câini, iar inculpatul Ș. R. l-a prins de lanț pe celălalt, l-a spânzurat ridicându-l în aer și l-a agățat cu lanțul într-un lemn, lăsându-l să se zbată spânzurat în lanț până când a murit.

Apoi, inculpații au căutat fier vechi într-o anexă a gospodăriei însă, deoarece începuseră să latre câinii vecinilor, au plecat de la fața locului pentru a nu fi prinși.

Totodată s-a reținut că această situație de fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză: declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, recunoaștere coroborată, potrivit art. 69 C. proc. pen., de celelelte mijloace de probă și anume: cele consemnate în procesul-verbal de cercetare a locului faptei. ( filele 131-132, 141-142, 266 ).

În drept, instanța a reținut că:

I. Faptele inculpatului B. A. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a comis 8 acte materiale de furt calificat constând în aceea că, în perioada 13–27.10.2011, împreună cu inculpatul M. V., a pătruns prin escaladare, în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . unde au luat, în scopul însușirii pe nedrept, un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, în noaptea de 01/02.11.2011, împreună cu inculpații M. L. și P. I. C., a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . unde au luat, în scopul însușirii pe nedrept un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie, în luna noiembrie 2011, împreună cu un inculpații M. L. și D. R., a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în noaptea de 29/30.11.2011 a înlesnit sustragerea de către inculpatul D. R. a unui cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S., în perioada 17.11–05.12.2011, împreună cu inculpatul M. L. a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate V. G. din . au sustras bunuri electronice, în noaptea de 24/25.11.2011 împreună cu inculpatul D. R. a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. G. din . din locuință au sustras bunuri electrocasnice iar dintr-o anexă scule și fier vechi, în perioada 10–20.11.2011, împreună cu inculpatul M. L., a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . din garaj, locuință și anexe au sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora, în noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu inculpații M. L. și D. R. a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. V. din . locuință sustrăgând țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p. și art.192 al. 2 C. p., fiecare cu aplic. art. 99 și urm. din C. pen., toate cu aplic. art.33 lit.a C.p.

În cauză au fost reținute prevederile art. 33 lit. a C. pen. privind concursul real de infracțiuni deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu în dauna părții vătămate B. F., pentru a comite infracțiunea de furt calificat.

II. Faptele inculpatului M. L. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a comis 5 acte materiale de furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 01/02.11.2011 împreună cu inculpații B. A. și P. I. C., a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie, în luna noiembrie 2011, împreună cu inculpații minori B. A. și D. R., a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în perioada 17.11–05.12.2011, împreună cu inculpatul minor B. A., a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate V. G. din . a sustras bunuri electronice, în perioada 10–20.11.2011, împreună cu inculpatul minor B. A., a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate I. A. din . din garaj, locuință și anexe au sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora, în noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu inculpații minori B. A. și D. R. a pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate I. V. din . locuință sustrăgând, țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p. și art.192 al. 2 C.p., fiecare cu aplic. art.75 lit.c C. p., toate cu aplic.art.33 lit.a C.p.

În cauză au fost reținute prevederile art. 33 lit. a C. pen. privind concursul real de infracțiuni deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu în dauna părții vătămate B. F. pentru a comite infracțiunea de furt calificat.

III. Faptele inculpatului M. V. V. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a comis 2 acte materiale de furt calificat, constând în aceea că, în perioada 13–27.10.2011, împreună cu inculpatul B. A., a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . unde au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, în noaptea de 29/30.11.2011, împreună cu inculpații B. A. și S. G., a înlesnit sustragerea de către inculpatul D. R. a unui cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 99 și urm. C.p.

IV. Faptele inculpatului D. R. C. G. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a comis 4 acte materiale de furt calificat, constând în aceea că, în luna noiembrie 2011, împreună cu inculpații B. A. și M. L., a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate B. D. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, în noaptea de 29/30.11.2011, cu ajutorul inculpaților B. A., M. Vlădut și S. G., a sustras și valorificat ulterior un cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămate D. A. M. din S., în noaptea de 24/25.11.2011 împreună cu inculpatul B. A. a pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate I. G. din . unde au sustras bunuri electrocasnice, iar dintr-o anexă scule și fier vechi, în noaptea de 26/27.11.2011 împreună cu inculpații B. A. și M. L. a pătruns prin escaladare în curtea locuinței familiei I. V. și T. din . locuință sustrăgând, țevi din cupru, bunuri electronice și electrocasnice, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p., cu aplic. art. 41 al. 2 și art.99 și urm. C.p.

V. Faptele inculpatului P. I. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp a comis 3 acte materiale de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 01/02.11.2011, împreună cu inculpații B. A. ( minor) și M. L., a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. F. din . unde au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și o pompă din aramă pentru stropit la vie, în noaptea de 09/10.11.2011 împreună cu inculpatul minor Ș. R. a pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței părții vătămate M. O. din . unde au sustras făină, tărâțe, porumb, în noaptea de 03/04.12.2011, împreună cu inculpatul minor Ș. R., a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. E. din . a maltratat și schingiuit un câine pentru a putea sustrage bunuri, ulterior fiind nevoit să întrerupă activitatea infracțională, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, ( 3 acte materiale) și violare de domiciliu în formă continuată, ( 2 acte materiale) prev. de art. 208 alin. 1 comb. cu art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 2 din C. p., art.192 al. 2 C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., fiecare cu aplic. art. 75 lit. c C. p., toate cu aplic. art.33 lit. a C.p.

În cauză au fost reținute prevederile art. 33 lit. a C. pen. privind concursul real de infracțiuni deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu pentru a comite infracțiunea de furt calificat.

VI. Faptele inculpatului Ș. R. M. C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în noaptea de 09/10.11.2011 împreună cu inculpatul P. I. a pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței părții vătămate M. O. din . unde au sustras făină, tărâțe, porumb, în noaptea de 03/04.12.2011 împreună cu inculpatul P. I. a pătruns fără drept, pe poarta de acces neasigurată, în curtea locuinței părții vătămate B. E. din . a omorât un câine pentru a putea sustrage bunuri, ulterior fiind nevoit să întrerupă activitatea infracțională, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, ( 2 acte materiale) și violare de domiciliu, prev. de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g și i C. p. cu aplic. art. 41 al. 2 C. p., art.192 al 2 C. p., fiecare cu aplic. art. 99 și urm. C.p., toate cu aplic.art.33 lit a C.p.

În cauză au fost reținute prevederile art. 33 lit. a C. pen. privind concursul real de infracțiuni deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea de violare de domiciliu pentru a comite infracțiunea de furt calificat.

În ceea ce privește infracțiunea de maltratarea și schingiuirea animalelor, prev. de 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. h din Legea nr. 205/2004 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen., reținută în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului P. I. C. și infracțiunea de omorâre cu intenție a animalelor, prevăzută de art. 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 205/2004, reținută în sarcina inculpatului Ș. R., s-a constatat că acestor infracțiuni le lipsește unul din elementele constitutive, referitor la subiectul activ, fiind incidente prevederile art. 10 alin. 1 lit. d) C. proc. pen.

Instanța a reținut că infracțiunile sus menționate sancționează omorârea animalelor cu intenție de către deținătorii lor, maltratarea și schingiuirea animalelor de către deținătorii lor, prin deținător înțelegându-se, potrivit art. 2 din Legea. 205/2004, fie proprietarul, fie persoana care deține cu orice titlu valabil, precum și orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul, iar potrivit art. 5 alin. 2 din aceeași lege, se stipulează că deținătorilor le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi animalelor, în sensul aceleiași legi, prin „cruzimi” înțelegându-se, potrivit art. 6 alin. 2 lit. a și h și fapta de omorâre a animalelor cu intenție, respectiv, de maltratare și schingiuire a animalelor, fapte de care sunt acuzați inculpații.

Din interpretarea acestor dispoziții a rezultat că subiectul activ al infracțiunilor este unul calificat și se referă strict la deținătorii de animale, astfel cum aceștia sunt definiți prin lege.

De vreme ce inculpații nu au calitatea de deținători ai câinilor respectivi, nu pot avea calitatea de subiectivi activi ai infracțiunilor respective, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P. I. C. pentru săvârșirea infracțiunii de maltratare și schingiuire a animalelor, prevăzută de art. 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. h din Legea nr. 205/2004 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C. pen., iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului Ș. R. M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de omorârea cu intenție a animalelor, prevăzute de art. 23 alin. 1¹ lit. c rap. la art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 205/2004.

VII. Faptele inculpatului S. I. G. care, după ce, în perioada 13–27.10.2011 inculpații B. A. C. și M. V. V. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămate M. E. din . au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, i-a ajutat pe aceștia să transporte bunurile sustrase în C. pentru a le putea valorifica, deși cunoștea că provin din furt, după ce, în luna noiembrie 2011, inculpații B. A. C., M. L. C. și D. R. C. G. au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămateB. D. din . dintr-o dependință au sustras un cazan din cupru și piese componente ale acestuia, precum și 30 litri țuică, a transportat bunurile sustrase și a participat la valorificarea acestora în mun. C. și împărțirea banilor obținuți, deși cunoștea că bunurile provin din furt, după ce, în noaptea de 29/30.11.2011, inculpatul D. R. C. G. a sustras un cazan din cupru și piese componente din locuința părții vătămateD. A. M. din S., a transportat bunurile sustrase și a participat la valorificarea acestora în C. și împărțirea banilor obținuți, deși cunoștea că bunul provine din furt, după ce, în perioada 10–20.11.2011 inculpații B. A. C. și M. L. C.au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea locuinței părții vătămateI. A. din . din garaj, locuință și anexe au sustras bunuri electronice, două cazane din cupru și piese componente ale acestora, a transportat bunurile sustrase pentru a putea fi valorificate în C., deși cunoștea că provin din furt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire și complicitate la furt calificat în formă continuată - 3 acte materiale, prev. de art.221 al.1 C.p. și art. 26 C.p. rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit a, g și i C. p., cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și art. 75 lit. c C. p., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

Având în vedere decizia nr. 2/2008 pronunțată de ÎCCJ, Secțiile Unite, privind soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a reținut că, deoarece după primul act de tăinuire aferent infracțiunii de furt calificat comise în perioada 13–27.10.2011 de inculpații B. A. C. și M. V. V. în dauna părții vătămate M. E., tăinuitorul – respectiv inculpatul S. I. G. – a lăsat să se înțeleagă, prin comportamentul său, că va asigura mai departe înlesnirea valorificării și a altor bunuri sustrase prin transportul acestora, a devenit complice la actele materiale de furt calificat comise ulterior de inculpați, descrise mai sus, existând astfel un concurs real între infracțiunea de tăinuire și complicitate la furt în formă continuată, prevăzut de art. 33 lit. a C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit infracțiunile cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cp.

Având în vedere cele expuse, instanța a reținut că, inculpații sunt autorii faptelor reținute în sarcina lor, urmând a dispune condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.pen.: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorilor și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 320¹ alin. 7 C.proc.pen., urmând a reduce cu o treime limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care a dispus condamnarea.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs P. de pe lângă J. S. și inculpații B. A. C., D. R. C. G., M. V. V., P. I. C., S. I. G..

În recursul formulat de parchet au fost invocate critici de nelegalitate sub aspectul soluției de achitare a inculpaților Ș. R. și P. I. C., pentru săvârșirea infracțiunii de maltratare, schingiuire și omorâre cu intenție a animalelor.

În motivarea recursului, s-a arătat că soluția de achitare a fost dispusă ca urmare a unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor Legii nr.205/2004, apreciind greșit că subiect activ al infracțiunii ar fi numai proprietarul, respectiv deținătorul animalului.

Cu ocazia dezbaterilor la instanța de recurs, procurorul de ședință a invocat suplimentar un motiv de recurs, privitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate celor doi inculpați, din perspectiva modalității de executare, solicitând înlăturarea dispozițiilor art.861 Cod penal, privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, față de modalitatea și împrejurările de comitere a faptelor de furt calificat, după ce în prealabil cei doi inculpați au omorât câinele prin spânzurarea acestuia cu lanțul pe care îl avea la gât.

Inculpații B. A. C., D. R. C. G., M. V. V., P. I. C., S. I. G., în recursurile formulate au invocat critici de netemeinicie, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, în sensul că pedepsele aplicate sunt prea aspre sub raportul cuantumului și al modalității de executare, raportat la condiția procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestora, solicitându-se reținerea circumstanțelor atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și stabilirea unor pedepse în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei conform art.81 Cod penal.

În plus, inculpatul D. R. C. G. a invocat existența cazului de casare prev.de art.3859 pct.9 Cod pr.penală, în sensul că există contradicții în dispozitivul hotărârii recurate cu privire la pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea de furt calificat.

Recursul formulat de parchet este întemeiat, pentru considerentele privind criticile de nelegalitate a hotărârii atacate, iar recursurile formulate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, astfel cum a fost recunoscută de inculpați, care au recunoscut comiterea faptelor expuse în rechizitoriu și au solicitat ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate prev.de art.3201 Cod pr.penală.

În ce privește soluția de achitare a inculpaților P. I. C. și Ș. R., dispusă de instanța de fond pentru infracțiunea prev.de art.23 alin.11 lit.c rap.la art.6 alin.2 lit.a și respectiv h din Legea nr.205/2004, se constată criticile formulate de parchet ca fiind întemeiate, soluția de achitare a inculpaților fiind dispusă ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor Legii nr.205/2004.

Instanța de fond a dispus achitarea inculpatului P. I. pentru infracțiunea de maltratare și schingiuire a animalului și a inculpatului Ș. R. pentru infracțiunea de omorâre cu intenție a animalului, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind condiția ca subiectul activ să fie deținătorul animalului respectiv.

Această interpretare dată de instanța de fond, în sensul că subiectul activ al infracțiunii sus menționate este calificat și se referă exclusiv la deținătorul de animale – excede dispozițiilor legale, în art.1 alin.1 din Legea nr.205/2004, fiind prevăzut în mod expres și explicit că această lege reglementează măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de viață și bunăstare a animalelor „cu sau fără deținător”, fiind astfel protejate prin lege, animalele, indiferent dacă au sau nu deținător.

În aceste condiții, având în vedere că legea apără fără distincție atât animalul cu deținător, cât și cel fără deținător, evident că nu se poate da o interpretare restrictivă acestor dispoziții legale în sensul că subiectul activ al infracțiunii ar fi numai deținătorul animalului.

Împrejurarea că la art.2 din Legea nr.205/2004, este explicat înțelesul termenului „deținător de animale” în sensul că acesta ar fi proprietarul sau persoana care deține cu orice titlu valabil și orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul – nu poate fi interpretat în niciun caz în sensul că pentru comiterea infracțiunii este necesar ca subiectul să fie calificat, respectiv deținătorul animalului. Dimpotrivă, rațiunea legiuitorului a fost aceea de a nu fi exclusă răspunderea penală pentru proprietarul animalului, în cazul în care acesta ar fi autorul infracțiunii, urmărindu-se a fi trași la răspundere penală atât cei care omoară sau schingiuie animalul altei persoane, cât și proprietarul care comite astfel de fapte, scopul legal fiind unul singur și anume protecția animalului împotriva actelor de rele tratamente și cruzime în înțelesul legii, indiferent dacă sunt exercitate de proprietar sau altă persoană.

Pentru aceste considerente, constatând recursul parchetului ca fiind întemeiat, urmează a fi admis recursul, se va casa sentința penală în ce privește latura penală cu privire la inculpații susmenționați și se va dispune condamnarea inculpaților P. I. și Ș. R. pentru infracțiunea prev.de art.23 alin.11 lit.c rap.la art.6 alin.1 lit.h din Legea nr.205/2004, cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, art.3201 Cod penal și a inculpatului Ș. R. pentru infracțiunea prev.de art.23 alin.11 lit.c rap.la art.6 alin.2 lit.a din Legea nr.205/2004, cu aplic.art.99 și urm. Cod penal, art.3201 Cod pr.penală, la pedepse la stabilirea și individualizarea cărora se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, natura acestora, urmările produse, dar și atitudinea procesuală sinceră și de regret a inculpaților, împrejurarea că inculpatul Ș. R. este minor, elemente în raport de care se apreciază că scopul pedepselor se va realiza prin condamnarea inculpatului P. I. la pedeapsa de 4 luni închisoare și a inculpatului Ș. R. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunile susmenționate.

Criticile formulate de parchet, referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestor inculpați, sunt fondate, instanța de fond apreciind corect că scopul educativ și preventiv al pedepselor se poate realiza fără privarea de libertate a inculpaților, urmările și obligațiile dispuse de instanță conform art.863 Cod penal, fiind suficiente pentru resocializarea pozitivă a inculpaților, fiind asigurat un control strict asupra conduitei viitoare a inculpaților, care sunt supuși unui program de supraveghere în condițiile legii pe durata termenului de încercare de către persoane specializate din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă T. D..

Criticile formulate de recurenții inculpați sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate sunt de asemenea, nefondate.

Instanța de fond a dat eficiența cuvenită criteriilor generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, pedepsele aplicate inculpaților fiind apte atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare să realizeze scopul pedepsei, nefiind necesară reindividualizarea pedepsei de către instanța de recurs.

Simpla împrejurare că inculpații au recunoscut faptele și nu au antecedente penale, nu poate conduce la reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante, având în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, urmările produse, numărul mare de acte materiale, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.

De asemenea, prin raportare la gravitatea faptelor comise de inculpați, care au pătruns în mod repetat în curtea locuințelor mai multor persoane, de unde au sustras diverse bunuri, faptele fiind comise împreună, pe timp de noapte, prin efracție, ținând cont de importanța bunurilor sustrase, numărul mare de fapte comise, s-a apreciat corect de instanța de fond că se impune un control strict asupra conduitei ulterioare a inculpaților, fiind stabilită corect modalitatea de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, Curtea apreciind că o pedeapsă în condițiile suspendării simple a executării pedepsei nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei, criticile formulate de inculpați sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Sunt totodată, nefondate criticile formulate de inculpatul D. R. cu privire la existența unor contradicții în cuprinsul hotărârii recurate referitoare la pedeapsa aplicată, fiind evident din cuprinsul hotărârii și a dispozitivului că pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea comisă prev.de art.208, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.99 Cod penal, art.3201 Cod pr.penală, este de 2 ani închisoare, mențiunea din dispozitiv în sensul că se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare fiind în mod evident o simplă eroare de tehnoredactare, care poate fi îndreptată în condițiile art.195 Cod pr.penală, la solicitarea părții interesate sau din oficiu, aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de fond în continuare, în dispozitivul hotărârii s-a precizat detaliat că termenul de încercare pentru acest inculpat este compus din durata pedepsei – fiind precizată expres pedeapsa de 2 ani închisoare, la care se adaugă intervalul de timpul de 2 ani.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală și pct.2 lit.d Cod pr.penală, se vor respinge recursurile inculpaților B. A. C., D. R. C. G., M. V. V., P. I. C., S. I. G., se va admite recursul parchetului, se va casa sentința penală în parte, în ce privește latura penală, cu privire la inculpații P. I. C. și Ș. R. M. C..

Se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaților sus menționați în pedepsele componente.

Se vor înlătura dispozițiile din sentința penală recurată referitoare la soluția de achitare a inculpaților sus menționați pentru infracțiunea prev. de art.23 alin.11 lit.c rap.la art.6 alin.2 lit.h din Legea 205/204 și respectiv pentru infracțiunea prev. de art.23 alin.11 lit. c rap.la art.6 alin.2 lit. a din L.205/2004.

În baza art.23 alin.11 lit. c rap. la art.6 alin.2 lit.h din Legea nr.205/2004, cu aplic. art.75 alin.1 lit. c Cod penal, art.3201 Cod pr.penală, va fi condamnat inculpatul P. I. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Se vor recontopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art.23 alin.11 lit. c rap.la art.6 alin.2 lit.a din Legea nr.205/2004, cu aplic. art.99 și urm. Cod penal, art.3201 Cod pr.penală, va fi condamnat inculpatul Ș. R. M. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Se vor recontopi pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Văzând și art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul Parchetului de pe lângă J. S., împotriva sentinței penale nr.40 din 28 martie 2012, pronunțată de J. S., în dosarul nr._ .

Casează sentința penală în parte, în ce privește latura penală, cu privire la inculpații P. I. C. și Ș. R. M. C..

Descontopește pedepsele rezultante aplicate inculpaților sus menționați în pedepsele componente.

Înlătură dispozițiile din sentința penală recurată referitoare la soluția de achitare a inculpaților sus menționați pentru infracțiunea prev. de art.23 alin.11 lit.c rap.la art.6 alin.2 lit.h din Legea 205/204 și respectiv pentru infracțiunea prev. de art.23 alin.11 lit. c rap.la art.6 alin.2 lit. a din L.205/2004.

În baza art.23 alin.11 lit. c rap. la art.6 alin.2 lit.h din Legea nr.205/2004, cu aplic. art.75 alin.1 lit. c Cod penal, art.3201 Cod pr.penală;

Condamnă pe inculpatul P. I. C. la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Recontopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art.23 alin.11 lit. c rap.la art.6 alin.2 lit.a din Legea nr.205/2004, cu aplic. art.99 și urm. Cod penal, art.3201 Cod pr.penală;

Condamnă pe inculpatul Ș. R. M. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Recontopește pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Respinge ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. A. C., D. R. C. G., M. V. V., P. I. C., S. I. G..

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpații B. A., P. I. C. și la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru intimatul inculpat Ș. R. M. C., rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroul Avocați D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 18 octombrie 2012.

M. C. GhergheClaudia L. A. M. S.

Grefier,

F. U.

Red.jud.CL

j.f.D.Zăvălași

PS/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 2085/2012. Curtea de Apel CRAIOVA