Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002. Decizia nr. 855/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 855/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 855/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 855
Ședința publică de la 05 Aprilie 2012
PREȘEDINTE C. L.- judecător
A. C. M.- judecător
M. M. Ș.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror A. G. din cadrul
DIICOT – Serviciul Teritorial C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial C. împotriva sentinței penale nr. 3167 din data de 13 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, privind pe inculpatul B. C. P..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul B. C. P., asistat de avocat B. S. C., apărător ales, lipsind partea civilă S. C. C. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la prima instanță apreciind că sentința penală este nelegală întrucât Judecătoria nu a respectat disp. art. 300 alin. 2 C.p.p. în conformitate cu care avea obligația să acorde un termen pentru îndreptarea neregularităților constatate în actul de sesizare. Arată că rechizitoriul este complet descriind atât în fapt cât și în drept activitatea inculpatului și că o prezentare succintă a unor activități infracționale nu este echivalentă cu lipsa datelor esențiale din rechizitoriu. În măsura în care instanța de fond apreciază că faptele descrise nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost sesizată sau că faptele nu sunt suficient dovedite, putea proceda la schimbarea încadrării juridice în conformitate cu art. 334 C.p.p. sau putea să dispună soluție de achitare în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a C.p.p.
Avocat B. S. C. pentru inculpatul B. C. P., având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de parchet apreciind că sentința pronunțată de judecătorie este legală și temeinică întrucât în rechizitoriu faptele de care este acuzat inculpatul sunt insuficient descrise sau descrise într-un mod prea general astfel încât instanța nu se putea considera ca fiind legal investită. Totodată consideră că prima instanță nu ar fi putut să acorde un termen pentru rezolvarea acestor aspecte întrucât procurorul trebuie să prezinte din nou materialul de urmărire penală.
Inculpatul B. C. P., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 3167 din data de 13 decembrie 2011 a Judecătoriei C. în baza art. 300 alin. 2 C.p.p. s-a constatat că sesizarea instanței prin rechizitoriul nr. 109D/P/2009 din data de 06.07.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de I. a Infracțiunilor de C. O. și T. – Serviciul Teritorial C., privind pe inculpatul B. C. P. nu a fost făcută potrivit dispozițiilor legale.
S-a dispus restituirea dosarului la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de I. a Infracțiunilor de C. O. și T. – Serviciul Teritorial C. în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 109D/P/2009 emis la data de 06.07.2011 de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial C. și înregistrat la data de 06.07.2011 sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul B. C. P., pentru săvârșirea infracțiunilor de acces, fără drept, la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice și prin încălcarea măsurilor de securitate, faptă prev. și ped. de art. 42, punctele 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal; cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, faptă prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. și ped. de art. 27 punctele 1 și 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cp. și înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215, alin.1, 2 și 3 din Codul penal.
În fapt, s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 28 mai 2009, cetățeanul singaporez S. C., a depus o plângere împotriva lui B. C. P. cu privire la faptul că a fost înșelat printr-o licitație organizată prin Internet. Așa cum a rezultat din traducerea autorizată a plângerii cetățeanului singaporez acesta a comandat un sistem Nintendo Wii, 4 controlere și 14 jocuri pentru care a expediat suma de 420 SGD (dolari singaporezi) pe numele inculpatului B. C. P. cu adresa în România.
După expedierea banilor și "garantarea" primirii produsului, partea vătămată S. C. nu a mai primit niciun colet și a rămas cu banii expediați pe numele inculpatului care i-a ridicat conform materialului atașat la dosar.
Cercetările efectuate ulterior în cauză de către lucrătorii B.C.C.O. C., au atestat faptul că inculpatul B. C. P. dar și apropiați ai acestuia, precum B. G. L. și B. A. lULIAN (frați), au numeroase ridicări de sume de bani expediate prin serviciul Western Union, bani proveniți de la cetățeni străini cu domiciliul în străinătate toate menționate ca și cadouri.
Potrivit procesului - verbal precum și formularelor de retragere de numerar de la serviciile de transfer monetar din România, în perioada anilor 2007 - 2010, inculpatul B. C. P. are un număr de 31 de ridicări de diverse sume de bani expediate din străinătate de diverși cetățeni străini.
Astfel, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că pe numele inculpatului B. C. P. au fost expediate diverse sume de bani de către numiții Eugenne Wiliams, Jonathan Cutler, Evgeniya Nikolaevna Ausheva, Soo Zhang Hong, Zvirdinas Paulius, Jinmao Quek, Sargunan Ramasamy, Jariga Damrongsin, Tang Chee Ming, Effendy Idris, Soufiane Benamrane, Nikolay Sergeevich Dubovoy, Cheen Yanlin Maureen, și alte persoane așa cum a rezultat din formularele de ridicat bani precum și procesele - verbale întocmite în acest sens.
La termenul de judecată din data de 13.12.2011, în temeiul art. 300 C.p.p., instanța a pus în dezbatere regularitatea actului de sesizare, raportat la dispozițiile art. 317 C.p.p. și art. 263 C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că în conformitate cu dispozițiile art. 317 C.p.p. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Obiectul judecății nu este astfel legat de un act al instanței, care să-i determine conținutul și limitele, ci este determinat numai de cuprinsul actului de sesizare, care este implicit și un act de învestire.
Textul de lege amintit anterior fixează limitele peste care nu se poate trece în cadrul desfășurării procesului penal și anume fapta și persoana arătate în actul de sesizare, adică fapta și persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței.
Pentru stabilirea înțelesului de „fapta și persoana arătată în actul de sesizare” trebuie ca articolul 317 C.p.p. să fie coroborat cu art. 263 C.p.p., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
Potrivit art. 263 alin. 1 C.p.p. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203 C.p.p. datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
Prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților unei persoane, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, respectiv a învestirii instanței, o astfel de condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată în rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă.
În cauza de față, instanța a reținut, în ceea ce privește infracțiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice și prin încălcarea măsurilor de securitate, în formă continuată, faptă prev. de art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Lg. 161/2003, cu apl. art. 41 alin. 2 CP, că descrierea acesteia lipsește cu desăvârșire, procurorul neefectuând o analiză a elementelor constitutive, cu indicarea detaliată a activității infracționale a inculpatului.
Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se include și orice program informatic care poate determina realizarea unei funcții de către un sistem informatic
Fapta reprezintă o gravitate deosebită dacă a fost săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate. Prin "măsuri de securitate", se înțelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori).
Prin „acces” înțelegem „a programa, a executa un program, a intercepta, a instrui, a comunica cu ..., a depozita/arhiva/stoca în ..., a recupera” date din sau în oricare altă folosință a unei surse oferită de computere, incluzând date sau programe pentru computere, sisteme de computere, rețele de computere sau baze de date.
Analizând actul de sesizare a instanței de judecată, prima instanță a constatat că nu s-a făcut nicio descriere a conținutului constitutiv al infracțiunii, lipsind evidențierea modalității de acces, a măsurilor de securitate încălcate, a datelor informatice obținute, a prejudiciilor cauzate și a persoanelor vătămate.
De asemenea, instanța a reținut că, deși în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Lg. 161/2003, în formă continuată, în cuprinsul actului de sesizare nu se regăsesc, într-o succesiune cronologică, actele materiale, săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, cu indicarea părții/părților vătămate prin fiecare dintre ele, care, conform art. 41 alin. 2 CP, au dat infracțiunii caracter continuat.
În ceea ce privește infracțiunea de cauzarea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea, în orice mod, a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, faptă prev. de art. 49 din Lg. 161/2003, cu apl. art. 41 alin. 2 CP, instanța a apreciat că lipsește o descrierea a faptei aptă de a învesti instanța în mod legal.
Astfel, instanța a reținut că infracțiunea prev. de art. 49 din Lg. 161/2003 are cinci modalități normative de săvârșire, respectiv introducerea, modificarea, ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la date ori împiedicarea, în orice mod, a funcționării unui sistem informatic. Prin analiza actului de sesizare, prima instanță a constatat că descrierea elementului material al infracțiunii lipsește cu desăvârșire, nefiind indicată nici măcar varianta normativă de săvârșire a faptei reținută în sarcina inculpatului.
În plus, pentru existența acestei infracțiuni, este necesară existența unui prejudiciu patrimonial, element ce, de asemenea lipsește atât în ceea ce privește existența sa materializată, precum și a cuantumului acestuia, cu indicarea părții vătămate. Prin rechizitoriu s-a reținut ca stare de fapt că în perioada anilor 2007 - 2010, pe numele inculpatului B. C. P. au fost expediate din străinătate diverse sume de bani de circa 30 de cetățeni străini, fără a se susține în rechizitoriu că acele sume de bani au fost obținute prin inducerea în eroare a părților vătămate, cetățeni străini, modalitatea în care acele sume de bani au fost obținute în mod fraudulos, ce reprezentau acele sume de bani.
De asemenea, deși procurorul a constatat săvârșirea faptei în formă continuată, nu există o succesiuni logică și cronologică a evidențierii actelor materiale componente, cu indicarea datelor săvârșirii acestora sau a datei epuizării infracțiunii continuate.
În ceea ce privește efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, faptă prev. de art. 27 pct. 1 și 2 Lg. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 CP, instanța a constatat că nu există o indicare a operațiunilor efectiv întreprinse de către inculpat, consecințele produse sau măcar o descriere minimă a activității infracționale.
Instanța a constatat că, în actul de sesizare, nu există indicată modalitatea de săvârșire a infracțiunii reținute de procuror în sarcina inculpatului, nu este indicat instrumentul de plată electronică utilizat sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia sau a altor date fictive.
De asemenea, nu există nici măcar o enumerare a acțiunilor inculpatului care ar fi fost reținute de procuror ca acte materiale componente ale infracțiunii în formă continuată, cu indicarea rezoluției infracționale unice și care să prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.
Referitor la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 CP, instanța a reținut că, exceptând mențiunea privind plângerea penală formulată de partea vătămată S. C., care a precizat că deși a expediat suma de 420 dolari singaporezi și nu a primit bunurile comandate, procurorul nu a indicat în ce anume a constat inducerea în eroare a părții vătămate, calitățile mincinoase sau mijloacele frauduloase întrebuințate.
Totodată, instanța a constatat că, deși în rechizitoriu este indicat un prejudiciu total de 6135 USD și 3209 Euro, în sarcina inculpatului nu s-a reținut decât primirea unor sume de bani, fără a se susține în rechizitoriu că acele sume de bani au fost obținute prin inducerea în eroare a părților vătămate, modalitatea în care acele sume de bani au fost obținute în mod fraudulos, în caz contrar inculpatul ar fi fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, existența acestei infracțiuni nefiind condiționată de constituirea sau nu ca părți civile de către părțile vătămate.
Redarea dispozițiilor legale care incriminează infracțiunile reținute în sarcina inculpatului la secțiunea „În drept”, nu echivalează cu descrierea faptelor, ca obiect al judecății, și nu acoperă viciul actului de sesizare, cauzat prin încălcarea disp. art. 317 C.p.p. rap. la art. 263 alin. 1 C.p.p.
Față de considerentele expuse anterior, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 300 alin. 2 C.p.p., întrucât sesizarea instanței prin rechizitoriul nr. 109D/P/2009 din data de 06.07.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de I. a Infracțiunilor de C. O. și T. – Serviciul Teritorial C., nu a fost făcută potrivit dispozițiilor legale. Rechizitoriul nu conține toate mențiunile esențiale prevăzute de art. 263 alin. 1 C.p.p., nu a conturat clar obiectul judecății și anume faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și încadrarea juridică a acestora, fără de care inculpatul nu își poate exercita în mod efectiv dreptul la apărare.
D. urmare, instanța a dispus restituirea dosarului la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de I. a Infracțiunilor de C. O. și T. – Serviciul Teritorial C. în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIICOT – Serviciul Teritorial C. solicitând casarea și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății. S-a arătat că sentința pronunțată este nelegală întrucât rechizitoriul este complet, descriind integral faptele de care este acuzat inculpatul și încadrările juridice ale acestora și că, și în măsura în care a ajuns prima instanță este corectă, s-ar fi impus acordarea unui termen în condițiile art. 300 alin. 2 C.p.p. și nu restituirea cauzei în vederea refacerii actului de sesizare.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate și cele ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea apreciază că este nefondat și urmează să îl respingă pentru următoarele considerente.
Prima instanță a făcut o corectă evaluare a actului de sesizare în ceea ce privește cuprinsul acestuia constatând în mod temeinic că descrierea făcută în rechizitoriu faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este sumară, și nu corespunde încadrărilor juridice făcute prin același act. De asemenea, în mod corect s-a arătat că în cazul infracțiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în scopul obținerii de date informatice și prin încălcarea măsurilor de securitate, în formă continuată, faptă prev. de art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Lg. 161/2003, cu apl. art. 41 alin. 2 CP, că descrierea acesteia lipsește cu desăvârșire, procurorul neefectuând o analiză a elementelor constitutive și totodată neindicând numărul de acte materiale sau perioada în care acestea au fost săvârșite.
Faptul că la fila 4 din rechizitoriu în capitolul „percheziții informatice” se face trimitere la fișierele găsite cu ocazia percheziției în sistem informatic, și la procesul verbal atașat la filele 1- 4 din volumul II de urmărire penală nu echivalează cu o descriere a faptelor, aceasta trebuind să se regăsească chiar în actul de sesizare și nu să fie desprinsă de judecător din probele existente la dosar. În același sens trebuie analizată și descrierea activității desfășurate de inculpat în vederea inducerii în eroare a unor cetățeni străini cu privire la care, fără a fi descrisă sau măcar indicată în rechizitoriu, se susține că ar fi trebuit dedusă din analiza formularelor de retragerea de numerar de la serviciile Western Union, înscrisuri atașate la filele 47 – 48 dosar din care rezultă că au existat 31 de ocazii în care inculpatul a ridicat sume de bani.
În acord cu concluzia primei instanțe, Curtea reține că dispozițiile art. 317 C:p.p. potrivit cărora judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare iar în caz de extindere și la fapta și persoana la care se referă extinderea, fixează limitele în care instanța este investită să procedeze la analiza probelor, fiind un element hotărâtor atât pentru derularea cu celeritate a judecății dar și pentru garantarea drepturilor părților din proces, și mai ales ale inculpatului care în raport de faptele descrise poate decide dacă înțelege să uzeze de procedura instituită de art. 320/1 C.p.p., sau dacă, recurgând la procedura obișnuită, are nevoie să solicite administrarea unor probe suplimentare în apărare.
În orice caz de esența unui proces echitabil în materie penală este încunoștințarea învinuitului sau inculpatului într-o manieră cât mai clară despre faptele de care este acuzat, ceea ce implică nu numai o încadrare în drept a acestora dar mai ales prezentarea bazei faptice.
Contrar celor susținute în recursul parchetului, prima instanță și-a limitat analiza actului de sesizare doar la aspectele formale, pornind de la disp. art. 263 C:p.p. care stabilesc conținutul pe care trebuie să îl aibă rechizitoriul și nu a procedat la o analiză a temeiniciei acuzațiilor ce se aduc inculpatului astfel încât criticile sub acest aspect sunt nefondate.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul parchetului ca nefondat, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial D. împotriva sentinței penale nr. 3167 din data de 13 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Aprilie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. A. C. M. M. M. Ș.
Grefier,
F. U.
Red.jud.ACM
j.f.C.P.
O.A. 07 mai 2012
| ← Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art. 279 C.p.,... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|
