Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 931/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 931/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 931
Ședința publică de la 20 Aprilie 2012
PREȘEDINTE G. V.- judecător
C. Ș.- judecător
T. M.- judecător
Grefier L. B.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de partea civilă B. B. Ș., asigurătorul . R. SA și inculpatul D. I., împotriva sentinței penale nr. 2905 din data de 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat D. I., asistat de avocat Tocea D., apărător ales, lipsind recurentul parte civilă B. B. Ș. pentru care se prezintă avocat R. F., apărător ales, recurentul asigurător . R. SA pentru care se prezintă consilier juridic E. M., lipsind și părțile civile S. C. Județean de Urgență nr. 1 C., S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. C. de Urgență M. C. Dr. C. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 70 alin.2 C.p.p., în sensul că are dreptul să nu dea nicio declarație în cauză, iar în cazul în care consimte, tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa și, fiind de acord, s-a procedat la audierea acestuia, declarația fiind atașată la dosarul cauzei.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocat R. F. pentru recurentul parte civilă B. B. Ș., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat în cauză și pe fond obligarea și asigurătorului de răspundere civilă și la prejudiciul patrimonial invocat fără cheltuieli judiciare, argumentând că orice internare presupune cheltuieli suplimentare, respectiv cheltuieli de deplasare, tratament și regim de hrană special, or, această cerere a fost respinsă nejustificat de prima instanță.
Consilier juridic E. M. pentru recurentul asigurător . R. SA, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat în cauză și casarea sentinței recurate în conformitate cu motivele scrise de recurs, fără cheltuieli judiciare.
S-a susținut că în principal se solicită casarea sentinței recurate pentru lipsa vinovăției inculpatului asigurat în săvârșirea faptei ceea ce impune casarea sentinței și cu privire la latura civilă a cauzei și exonerarea inculpatului și a asigurătorului acestuia de plata despăgubirilor.
S-a argumentat și că în raport de împrejurările cauzei se impune cel puțin reținerea unei culpe comune a inculpatului și victimei în producerea accidentului având în vedere starea avansată de ebrietate a victimei ce circula pe o motocicletă neînmatriculată și fără a poseda permis de conducere corespunzător acestui vehicul.
Pentru aceleași considerente solicită și respingerea recursului formulat de partea civilă.
Avocat Tocea D. pentru recurentul inculpat D. I., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de acesta și într-o primă teză casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe arătându-se în acest sens că inculpatul la instanța de fond a solicitat efectuarea unei noi expertize însă aceasta nu s-a încuviințat iar cauza a fost soluționată în baza unei expertize efectuate de un expert tehnic auto.
În cea de-a doua teză s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond achitarea inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa arătând că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat în primă instanță neîncălcând nici o regulă de circulație. În acest sens s-a argumentat că în momentul în care inculpatul a intenționat să facă manevra de întoarcere, a semnalizat corespunzător și s-a asigurat însă accidentul s-a produs ca urmare a culpei exclusive a părții vătămate care avea o alcoolemie ridicată și nu deținea permis de conducere.
Pentru considerente similare a solicitat admiterea recursului asigurătorului de răspundere civilă și respingerea recursului părții civile arătându-se cu privire la acest recurs că în raport de motivele invocate de inculpat, toate pretențiile civile formulate de acesta trebuiau respinse.
Avocat R. F. pentru recurentul parte civilă B. B. Ș., având cuvântul, asupra recursurilor formulate de asigurător și inculpat solicită respingerea acestora susținând în esență că accidentul s-a produs ca urmare a culpei exclusive a inculpatului.
Consilier juridic E. M. pentru recurentul asigurător, cu privire la recursul inculpatului, solicită admiterea acestei căi de atac arătând în esență că prin aceasta se invocă aceleași argumente ca și cele arătate prin recursul asigurătorului respectiv lipsa de vinovăție a inculpatului în producerea accidentului.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii recursurilor formulate în cauză arătând că în mod corect s-a reținut culpa inculpatului în producerea accidentului iar daunele morale acordate părții civile au fost temeinic stabilite. Daunele materiale solicitate nu au fost dovedite de către partea civilă.
Recurentul inculpat D. I. în ultimul cuvânt arată că își însușește concluziile apărătorului său și nu este vinovat de producerea accidentului.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2905 din data de 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei C. în baza art. 184 alin. 2, 4 C.p. a fost condamnat inculpatul D. I., fiul lui T. și M., născut la data de 02.03.1953 în ., județul O., CNP_, cu domiciliul în . la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C.p. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cp s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cp.
În baza art. 71 alin. 5 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 83 Cp.
În temeiul art. 14, 346 C.p.p. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă BURGHECI B. Ș. și a fost obligat inculpatul D. I. alături de Asigurătorul de răspundere Civilă . R. SA la plata către partea civilă a sumei de 40.000 lei reprezentând daune morale, asigurătorul fiind obligat în limita sumei asigurate.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și a fost obligat inculpatul D. I. alături de asigurătorul de răspundere civilă . R. SA la plata către aceasta a sumei de 7276,1 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului, asigurătorul fiind obligat în limita sumei asigurate.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TIMIȘOARA și a fost obligat inculpatul D. I. alături de asigurătorul de răspundere civilă . R. SA la plata către aceasta a sumei de 12.401,40 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului, asigurătorul fiind obligat în limita sumei asigurate.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ M. C. „DR. C. D.” BUCUREȘTI și a fost obligat inculpatul D. I. alături de asigurătorul de răspundere civilă . R. SA la plata către aceasta a sumei de 24.364,14 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului, asigurătorul fiind obligat în limita sumei asigurate.
În baza art. 191 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu.
În baza art. 193 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 4910/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 al. 2, 4 Cp.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în data de 12.04.2008, în jurul orelor 19.30, inculpatul D. I., în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . D., pe DJ-542 Caracal-D., pe sensul de mers către Amărăștii de Jos, a efectuat manevra de întoarcere fără a asigura și, la momentul la care a ajuns cu autoturismul perpendicular pe axul drumului, l-a accidentat pe numitul B. B. Ș., care se deplasa pe DJ-542-Caracal-D., pe sensul de mers către Amărăștii de Jos cu motocicleta marca Garelli neînmatriculată, fără a deține permis de conducere și în stare de ebrietate.
În urma impactului B. B. Ș. a fost accidentat, a prezentat leziuni de violență ce au necesitat 90-100 zile de îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală nr. 3139/a2/24.09.2008 emis de IML C..
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 224/A/24.04.2008 emis de IML C. - Laboratorul de Toxicologie Medico Legală, a rezultat că B. B. Ș. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,00 %o la ora 20.25.
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 223/A/24.04.2008 emis de IML C. - Laboratorul de Toxicologie Medico - Legală, a rezultat că inculpatul D. I. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,00%o la ora 20.50 și 0,00%o la ora 21.50.
Raportul de expertiză tehnică efectuat a relevat următoarele aspecte: motocicleta rula cu viteza de 45 km/h, iar autoturismul la plecarea de pe loc a putut să ruleze cu o viteză de circa 7 km/h.; accidentul a fost cauzat de conducătorul autoturismului pe fondul neatenției pe timpul conducerii și neasigurării la efectuarea manevrei de întoarcere în stradă cu nerespectarea prevederilor art. 35 al. 1, art. 54 al. 1 din OUG 195/2002 republicată; conducătorul motocicletei nu a respectat prevederile art. 87 al. 1, art. 23 al. 1 din OUG 195/2002 republicată și art. 160 al. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 republicată; accidentul putea fi evitat de către inculpat dacă circula atent și se asigura la efectuarea manevrei de întoarcere; în condițiile în care s-a produs accidentul nu putea fi evitat de către victimă întrucât a avut loc în spațiul de siguranță, în care în mod practic, nu se pot iniția măsuri de evitare, neexistând raport de cauzalitate între faptul că acesta se află în stare de ebrietate și accidentul produs.
Starea de fapt reținută prin rechizitoriu, s-a probat cu proces-verbal de cercetare la fața locului, schița și planșa fotografică cu aspecte de la cercetarea la fața locului, declarații martori-asistenți G. I., D. B. P., declarații parte vătămată B. Ș. B., buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 224/24.04.2008 emis de IML C. - Laboratorul de toxicologie, raport de constatare medico legală nr. 31397A/24.09.2008, acte medicale, decont de cheltuieli, adresă M. - SPC Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, adresă M. IPJ D. - SIC nr._/06.08.2008, adresa M. - SPC Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor nr._/15.08.2008, adresă RAR nr. 550/18.08.2008, raport de expertiză tehnică, declarații învinuit D. I.., buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 223/24.04.2008 emis de Institutul de Medicină Legală C. - Laboratorul de toxicologie, declarație martor D. E. și a fost reținută de prima instanță ca fiind confirmată de probatoriul administrat în cauză.
În acest sens s-a arătat că din declarațiile părții vătămate a rezultat că la data de 12.04.2008, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, aceasta s-a deplasat cu o motocicletă pe raza localității D. și, în timp ce rula pe ., din lateral, din afara părții carosabile, i-a ieșit în față autoturismul condus de inculpat.
Deși a efectuat manevre de evitare, partea vătămată nu a reușit să evite impactul cu acest autoturism.
În urma accidentului partea vătămată a suferit o fractură la piciorul drept.
Aspectele relatate de partea vătămată s-a arătat că au fost confirmate și de probatoriul administrat în cauză.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză s-a reținut că dinamica accidentului este cea descrisă de partea vătămată, corespunzând în parte și cu cea descrisă de inculpat.
Totodată, din raportul de expertiză tehnică s-a reținut că accidentul a fost cauzat de către inculpat pe fondul neatenției în timpul conducerii și al neasigurării la efectuarea manevrei de întoarcere în stradă, putând fi evitat doar în situația în care inculpatul s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere.
De asemenea, s-a apreciat că partea vătămată nu ar fi putut evita producerea accidentului întrucât acesta a avut loc în interiorul spațiului de siguranță, în care nu se pot iniția măsuri de siguranță.
Prima instanță a reținut și că inculpatul nu a solicitat ca expertul să răspundă și la alte obiective decât cele stabilite de organul de cercetare penală și nici nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, din actele dosarului de urmărire penală rezultând că acesta și-a însușit concluziile raportului de expertiză.
S-a înlăturat depoziția martorei D. E. ca fiind subiectivă, dată fiind legătura acesteia cu inculpatul, cât și ca urmare a faptului că nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză.
În acest sens, instanța a reținut atât faptul că martora este soția inculpatului, cât și faptul că între declarațiile martorei D. E. și a inculpatului date în faza de urmărire penală există inadvertențe în privința modalității de producere a accidentului.
Astfel, s-a arătat că deși inculpatul a precizat cu ocazia audierii sale că a încercat să întoarcă autoturismul în momentul în care a plecat de pe loc, martora a declarat că inculpatul a încercat să efectueze manevra de întoarcere după ce în prealabil a rulat 20-30 metri.
De asemenea, prima instanță a apreciat depoziția inculpatului dată în faza de cercetare judecătorească ca fiind nesinceră cu privire la împrejurarea că în momentul în care s-a produs accidentul era oprit pe loc pentru a acorda prioritate de trecere altor două autoturisme, încercând astfel să confirme starea de fapt relatată de martora D. E..
Instanța nu a reținut nici apărarea inculpatului în sensul că evenimentul rutier s-ar fi produs din culpa părții vătămate deoarece, potrivit normei incriminatoare, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de vătămare din culpă presupune culpa făptuitorului.
Or, s-a arătat că probatoriul administrat în cauză nu a condus la concluzia că evenimentul rutier s-ar fi produs din culpa exclusivă a părții vătămate, fapt ce ar fi avut drept consecință exonerarea de răspundere a inculpatului.
Prima instanță a reținut dimpotrivă că probatoriul administrat conduce la concluzia că accidentul s-a produs din culpa inculpatului, acesta fiind și singurul care ar fi putut evita producerea sa.
Prima instanță a reținut și că răspunderea penală a inculpatului subzistă chiar și în situația în care s-ar reține o culpă a părții vătămate în producerea accidentului.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D. I., constând în aceea că a pricinuit părții vătămate Burgheci B. Ș. o vătămare a integrității corporale care a necesitat pentru vindecare un nr. de 90-100 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care reglementează circulația pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă în forma agravată, prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cp.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, prima instanță, conform art. 72 Cp, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, obiectul juridic lezat, împrejurările și modul de comitere, mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos.
A reținut că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite este determinat de importanța valorilor sociale încălcate, respectiv dreptul persoanei la integritate corporală și sănătate, precum și relațiile sociale referitoare la respectarea măsurilor de prevedere pentru exercitarea unei profesii.
La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere și faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 73 Cp și nici nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C.p. ce ar avea ca efect, potrivit dispozițiilor art. 76 Cp coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Pe de altă parte, s-a argumentat existența uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 c.p. nu obligă instanța de judecată să o considere drept circumstanță atenuantă judiciară și să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
Reținerea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor prevăzute de art. 74 C.p. este lăsată la aprecierea instanței, care va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, precum și de orice alte elemente privitoare la persoana inculpatului.
În ceea ce privește modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 Cp.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 40.000 lei reprezentând daune morale și cu suma de 40.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli ocazionate atât de deplasarea sa, cât și de deplasarea mamei sale la spital, precum și contravaloarea unei operații ulterioare pe care o va avea de efectuat la piciorul drept.
Totodată, în cauză s-au constituit părți civile S. C. Județean de Urgență C. cu suma de 7276,1 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului, S. C. Județean de Urgență Timișoara cu suma de_,40 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului și S. C. de Urgență M. C. „ Dr. C. D.” București cu suma de 24.364,14 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului.
În privința acțiunilor civile ale părțile civile S. C. Județean de Urgență C., S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. C. de Urgență M. C. „ Dr. C. D.” București prima instanță, constatând îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile imperative ale art. 998-999 Cod. Civil, în sensul că aceste cheltuieli au fost ocazionate din culpa inculpatului care, prin fapta sa, a lezat integritatea corporală și sănătatea părții vătămate Burgheci B. Ș., iar aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, au fost admise.
Având în vedere însă că inculpatul conducea un autoturism asigurat la . SA Sucursala O., societate ce a fuzionat cu .. rezultând astfel . R. SA, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1000 al. 3 C.Civ. și ale art. 41-44 și art.49-51 din Legea nr. 136/1995, a dispus obligarea acestuia, alături de asigurătorul . R. SA, acesta din urmă doar pentru sumele ce nu depășesc plafonul stabilit societăților de asigurare pentru anul 2008, la plata sumei de 7276,1 lei daune materiale, reactualizată până la data plății efective a debitului lei, către partea civilă S. C. Județean de Urgență C., la plata sumei de 12.401,40 lei daune materiale, reactualizată până la data plății efective a debitului lei, către partea civilă S. C. Județean de Urgență Timișoara și la plata sumei de 24.364,14 lei daune materiale, reactualizată până la data plății efective a debitului lei, către partea civilă S. C. de Urgență M. C. „ Dr. C. D.” București.
În privința acțiunii civile a părții civile Burgheci B. Ș. instanța a reținut că prin declarația dată la termenul din data de 18.01.2011, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 40.000 lei reprezentând daune morale și cu suma de 40.000 lei reprezentând daune materiale, respectiv cheltuieli ocazionate atât de deplasarea sa, cât și de deplasarea mamei sale la spital, precum și contravaloarea unei operații ulterioare pe care o va avea de efectuat la piciorul drept.
În dovedirea pretențiilor, partea civilă a depus doar un set de bonuri combustibil, fără a depune înscrisuri din care să rezulte alte cheltuieli efectuate.
Analizând bonurile de combustibil aflate la dosarul cauzei, instanța a reținut însă că aceste cheltuieli nu au legătură cu eventualele deplasări pe care partea civilă a fost nevoită să le efectueze la unitățile medicale de specialitate.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că partea civilă Burgheci B. Ș. a suferit și un prejudiciu moral, nepatrimonial prin lezarea sănătății sale.
În ceea ce privește cuantumul, evaluând prejudiciul moral cauzat prin fapta culpabilă a inculpatului, prima instanță a apreciat că în raport de gravitatea atingerii aduse părții civile, despăgubiri în cuantum de 40.000 lei, daune morale sunt în măsura să asigure o reparație suficientă și proporțională.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen și motivat, partea civilă B. B. Ș., asigurătorul . R. SA și inculpatul D. I..
Prin recursul părții civile hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru netemeinicie în ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. Sub acest aspect s-a arătat că în mod eronat prima instanță nu a acordat daunele materiale solicitate de partea civilă atât timp cât este de notorietate că în prezent orice internare presupune din partea pacientului și o cheltuială bănească iar partea civilă a fost internat în trei spitale. S-a criticat sentința primei instanțe arătându-se că și în situația în care partea civilă nu ar fi fost angajat este de presupus că acesta obținea venituri pentru a-și asigura cheltuielile traiului zilnic și efectua activități în gospodărie pe care nu le-a mai putut efectua pe perioada incapacității de muncă.
Tot sub aspectul laturii civile s-a arătat că în mod eronat prima instanță a respins proba testimonială solicitată de partea civilă, probă ce era utilă pentru stabilirea întinderii prejudiciului suferit de acesta.
Prin motivele de recurs formulate de asigurătorul de răspundere civilă s-a solicitat într-o primă teză casarea hotărârii recurate și pe fond achitarea inculpatului pentru lipsa vinovăției acestuia în producerea accidentului. În acest sens s-a argumentat că din probele administrate în cauză rezultă că partea vătămată este cel vinovat de producerea accidentului, acesta fiind persoana care nu a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, circulând fără a poseda permis de conducere și aflându-se într-o stare avansată de ebrietate.
De asemenea partea vătămată nu a respectat disp. art. 45 pct. 2 și 5 din OUG 195/2002 R privind depășirea autovehiculului din fața sa, dispoziții legale care îl obligau să efectueze depășirea doar pe partea dreaptă în condițiile în care inculpatul aflat în fața sa se angajase și deja efectuase manevra la stânga fiind poziționat pe contrasens în momentul impactului.
S-a arătat și că în mod greșit prima instanță nu a reținut ca relevantă declarația singurului martor ocular care este soția inculpatului.
Nu au fost analizate nici celelalte probe de la dosar care o incriminează pe partea vătămată iar la pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere doar expertiza tehnică auto care însă este neconcludentă deoarece pornind de la o stare de fapt veridică ajunge la concluzii ce nu pot fi reținute, fiind astfel contradictorie.
În subsidiar s-a solicitat casarea hotărârii pronunțate sub aspectul diminuării cu cel puțin 50% a daunelor morale și a cheltuielilor de spitalizare acordate arătându-se în acest sens că și în ipoteza în care s-ar reține o culpă a inculpatului în producerea accidentului aceasta este mult mai mică decât culpa părții vătămate determinată de împrejurările mai sus precizate.
În motivele de recurs formulate de inculpatul D. I. a fost criticată sentința recurată arătându-se că instanța de fond în mod eronat a reținut că inculpatul nu s-a asigurat atunci când a efectuat manevra de întoarcere. S-a invocat similar celor arătate de asigurător prin motivele de recurs că vinovăția în producerea accidentului aparține părții vătămate ce conducea motocicleta fără să dețină permis de conducere pentru acest gen de vehicul sub influența băuturilor alcoolice și nerespectând prevederile legale cu privire la manevra de depășire.
Motivele scrise de recurs formulate de inculpat au fost suplimentate oral potrivit celor consemnate în practicaua prezentei decizii.
Recursurile formulate în cauză sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente.
De principiu, potrivit art. 3 și 4 Cod procedură penală, în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, scop în care organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ.
În sensul art. 62 din același cod, instanța de judecată are datoria să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, obținute prin administrarea mijloacelor de probă reglementate de art. 64, aprecierea elementelor de fapt ce pot constitui probe făcându-se în ansamblu, deci prin coroborare, cum astfel stabilește art. 63 alin. 2.
Nesocotind dispozițiile de principiu mai sus indicate, prima instanță s-a pronunțat în sensul existenței vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii de vătămare din culpă incriminată în art. 184 alin. 2, 4 C.p, în principal având în vedere concluziile expertizei tehnice efectuate în faza de urmărire penală de către expert ing. B. I. M. expert tehnic în specialitatea „Autovehicule circulație rutieră”, cu privire la care s-a reținut că inculpatul nu a solicitat ca expertul să răspundă și la alte obiective decât cele stabilite de organul de cercetare penală și nici nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, concluzionându-se că acesta și-a însușit concluziile raportului de expertiză, deși prin apărările sale formulate în fața primei instanțe inculpatul a arătat în mod constant că nu se consideră vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată așa cum rezultă în mod clar din declarația acestuia dată pe parcursul cercetării judecătorești.
Mai mult expertiza analizată ajunge la concluzia că vinovăția inculpatului rezidă din aceea că nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, deși susținerile inculpatului au fost în mod constant că a îndeplinit toate obligațiile în efectuarea acestei manevre. În acest sens chiar în cuprinsul raportului de expertiză analizat s-a reținut că inculpatul a semnalizat manevra ce urma a o efectua însă partea vătămată și-a condus motocicleta pe banda de sens contrar pentru a permite autoturismului să-și ocupe loc pe banda de deplasare nerealizând că semnalizarea stânga a inculpatului înseamnă altceva decât reintrarea în trafic a autoturismului.
Față de aceste împrejurări se constată și că expertiza pe care prima instanță și-a fundamentat aproape exclusiv soluția pronunțată este incompletă deoarece în esență nu a lămurit dinamica producerii accidentului fiind evident că manevra pe care o inițiase partea vătămată, cel puțin așa cum aceasta este descrisă în cuprinsul raportului de expertiză analizat, constituie depășire în sensul dispozițiilor art. 45 din OUG 195/2002 și art. 118 – 120 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, ți în ipoteza reținută de expert accidentul trebuia analizat și din această perspectivă.
Pe de altă parte prima instanță pe baza raportului de expertiză analizat trage concluzia existenței unei culpe exclusive a inculpatului în producerea accidentului, fapt ce rezultă din modul de soluționare a laturii penale dar mai ales a laturii civile a cauzei, deși raportul de expertiză pe care se bazează această concluzie conturează o culpă comună, concurentă, a celor două persoane implicate în accident.
În această situație este evident că înainte de a proceda la soluționarea cauzei prima instanță în vederea aflării adevărului era datoare chiar din oficiu să dispună efectuarea unei expertize care să elucideze împrejurările producerii accidentului analizat singura probă concludentă în acest sens fiind o expertiză criminalistică, deoarece potrivit dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de expertiză criminalistică (Hotărârea Guvernului nr. 368 din 03 iulie 1998, Ordonanța Guvernului nr. 75 din 24 august 2000, cât și Decizia nr. 25 din 26 martie 2008 a directorului adjunct al INEC) se arată că prima expertiză în materia accidentelor de trafic rutier se efectuează de către unul dintre laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice din subordinea INEC.
Prin urmare, întrucât a valorificat în planul soluției concluziile unei expertize tehnice neconcludente, iar nu concluziile unei expertize criminalistice asupra împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, cum legal se impunea, prima instanță a adoptat o hotărâre fără a analiza în esență fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și fără a cerceta decât aparent și formal apărările acestuia.
Administrarea expertize criminalistice, care să concluzioneze cu privire la dinamica accidentului, la viteza de deplasare a celor două vehicule implicate și mai ales cu privire la posibilitățile de evitare a accidentului și alte probleme care se impun a fi lămurite și clarificate, în vederea stabilirii adevărului în circumstanțele specifice speței este apreciată astfel de instanța de recurs ca fiind hotărâtoare pentru dezlegarea justă a cauzei, câtă vreme, în principal în considerarea ei, poate fi stabilită culpa excusivă, concurentă cu cea a părții vătămate sau lipsa oricărei culpe a inculpatului în producerea accidentului.
Pentru considerente mai sus expuse, Curtea, va reține ca fiind incident cazul de casare înscris în art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală (caz de netemeinicie), astfel că, după admiterea recursului și casarea sentinței, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c, se va dispune trimiterea pentru rejudecare a cauzei la prima instanță, urmând ca aceasta să procedeze la administrarea expertizei indicate și ulterior coroborând această probă științifică cu restul probelor administrate în cauză să poată concluziona asupra elementelor esențiale ale faptei analizate.
Se vor menține actele procedurale întocmite de prima instanță până la data de 21.11.2011.
Potrivit art. 192 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de partea civilă B. B. Ș., asigurătorul . R. SA și inculpatul D. I., împotriva sentinței penale nr. 2905 din data de 21 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Menține actele procedurale întocmite până la data de 21.11.2011.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Aprilie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. V. C. Ș. T. M.
Grefier,
L. B.
Red.jud.G.V.
j.f.T.H.
O.A.
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 952/2012.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1010/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
