Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1546/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 1546/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1546
Ședința publică de la 08 iulie 2013
PREȘEDINTE G. C.- judecător
V. M.- judecător
C. M.- judecător
Grefier A. R.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. N. și inculpatul B. I. C. împotriva sentinței penale nr. 12 din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de J. N. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat B. I. C., asistat de avocat F. L., apărător ales.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală și aplicarea pedepsei accesorii doar în privința drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal,
Avocat F. L. pentru recurentul inculpat B. I. C., având cuvântul, a solicitat admiterea recursurilor formulate de P. și inculpat, casarea sentinței, aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală și a dispozițiilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal precum și aplicarea uei pedepse sub minimul special având în vedere circumstanțele personale favorabile inculpatului.
Recurentul inculpat B. I. C., având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 12 din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de J. N. în dosarul nr._, în baza art. 293 alin. 1 cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. a fost condamnat inculpatul B. I. C., fiul lui D. și M., născut la data de 15 aprilie 1973, în mun. Tg. J. jud. Gorj, CNP_, cetățean român, studii 10 clase și școală profesională, crescător de animale, stagiul militar satisfăcut, soldat CMJ Gorj, posesor al CI ., nr._, eliberat de SPCLEP N. jud. Gorj la data de 21 iunie 2011, căsătorit, are 2 copii minori, fără avere, cu antecedente penale, domiciliat în ., ., la pedeapsa de 2(doi)ani închisoare, pentru fals privind identitatea.
În baza art. 86 alin. 2 Cp. din OG nr.195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. a fost condamnat același inculpat la 2 (doi) ani închisoare, pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere anulat.
În temeiul art. 33, 34 Cp. s-a dispus ca inculpatul să execute 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 83 alin. 1 Cp. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicate inculpatului B. I. C., prin Sentința penală nr. 575, din data de 10 iulie 2008, a Judecătoriei B., jud. B., și s-a dispus ca această pedeapsă, să se execute alături de pedeapsa aplicată mai sus, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 71 Cp. s-a interzis inculpatului, B. I. C., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c și e Cp.
A fost obligat inculpatul să plătească 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, înregistrat la această instanță sub nr. dosar_, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. I. C., cu datele personale din dispozitivul sentinței, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.86 alin.2, din OG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a, și art. 293, alin. l, Cp. cu aplicarea art. 37 lit. a, Cp. și art. 33 - 34 Cp.
În esență, prin actul de inculpare, s-a reținut că, la data de 6.07.2011, ora 14:45, organele de poliție au identificat autoturismul marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_, pe DN 665 Polovragi, circulând din direcția Baia de F. către DN 67 Polovragi, iar cu ocazia solicitării actelor pentru control, conducătorul auto a declarat că nu are asupra sa actul de identitate, permisul de conducere și documentele autoturismului.
A fost testat cu fiola alcooltest, ./E/_, al cărui reactiv s-a înverzit în proporție de 25%, fiind sancționat contravențional, împrejurare în care inculpatul C. B. I., a recunoscut contravenția comisă, punându-i-se în vedere că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fapte pe care le regretă, solicitând judecarea procesului în baza art.3201c.proc.pen.
Din materialul probator, administrat de organele de urmărire penală, prima instanță a reținut în fapt că la data de 6 iulie 2011, în jurul orelor 45,45, organele de poliție au identificat autoturismul inculpatului B. I. C.,cu nr.de înmatriculare_, circulând pe DJ665,Polovragi, din direcția Baia de F. - către DN 67, Polovragi.
Cu ocazia controlului efectuat, s-a reținut că inculpatul nu a avut asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, sau documentele autoturismului, și fiind testat cu fiola alcooltest, reactivul acesteia s-a înverzit în proporție de cca 25% motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform Procesului-verbal de contravenție ., nr._.
Întrucât, cu ocazia controlului inculpatul a declarat că se numește B. D., fiul lui D. și M., născut la data de 22 decembrie 1974, în ., jud. Gorj, cu CNP_, fiind verificat în baza de date, s-a constatat că fizionomia inculpatului nu corespunde cu fizionomia persoanei a cărei identitate a declarat-o.
Inculpatul B. I. C., a recunoscut ulterior, că și-a declinat o identitate falsă, respectiv identitatea fratelui său, B. D., și că se numește B. I. C., fiul lui D. și M., născut la data de 15 aprilie 1973 în mun. Tg-J., jud. Gorj, domiciliat în ., ., având CNP nr._.
Din adresa nr._ din data de 17.08.2011, eliberată de Serviciul rutier Gorj, s-a reținut că inculpatul B. I. C., a posedat permis de conducere categoria B, BE, C, CE, ., ce a fost anulat în baza art. 114 alin. 1 lit. b, din OUG nr. 195/2002, întrucât a fost condamnat prin sentința penală nr. 575/2008 a Judecătoriei B., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
Starea de fapt astfel cum a fost reținută mai sus, s-a dovedit cu: procesul-verbal de constatare a infracțiunii, procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._, adresa nr._ a IPJ Gorj, declarațiile martorilor P. B. (f.22,24), I. D. (f.23,26), coroborate cu declarațiile inculpatului.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului B. I. C., de a conduce un autoturism pe drumurile publice după ce permisul de conducere i-a fost anulat, și de a-și declina o identitate falsă, realizează elementele constitutive ale infracțiunilor de: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul de conducere a fost anulat, și fals privind identitatea, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 86 alin 2 din OG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, și ale art. 293 alin. 1 Cp.
În consecință, s-a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea acestor infracțiuni, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, se va avea în vedere că inculpatul deși este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat un an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, de către J. B., prin sentința penală nr. 475, din data de 10 iulie 2008, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală.
În aceste împrejurări, inculpatul B. I. C., a săvârșit infracțiunile din cauza prezentă în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind în timpul termenului de încercare acordat prin sentința menționată mai sus.
Ca urmare a reținerii acestor împrejurări, prima instanță a apreciat că în cauză nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 3201 C.p.p., ce ar avea ca efect reducerea pedepsei închisorii, cu atât mai mult, cu cât inculpatul nu a înțeles avertismentul dat de prima condamnare, și a perseverat pe calea infracțională.
În consecință, s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de declinare a unei identități false, și a unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, după ce permisul de conducere i-a fost anulat, cu executare în regim de penitenciar, se va realiza scopul preventiv-educativ al pedepsei.
Cele două infracțiuni, fiind săvârșite în condițiile unui concurs real, în baza art. 33-34 c.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2(doi) ani, închisoare.
Deoarece infracțiunile au fost săvârșite în timpul termenului de încercare pentru o altă infracțiune, în baza art. 83, alin. 1 Cp., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului C. B. I., prin sentința penală nr. 575, din data de 10 iulie 2008, a Judecătoriei B., urmând ca inculpatul să execute acea pedeapsă, alături de pedeapsa aplicată mai sus, dispunându-se ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 71 Cp. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c, e Cp.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă J. N. și inculpatul B. I. C..
În recursul formulat de P., s-a arătat că instanța de fond a arătat în cuprinsul sentinței motivele pentru care a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c, e Cod penal și că interzicerea acestor drepturi este nefondată față de natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat.
S-a mai arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 3201 Cod de procedură penală respingând cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit acestor dispoziții deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acel articol.
În motivele de recurs formulate de inculpat s-a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și nu a motivat necesitatea interzicerii ca pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza I și lit. c Cod penal.
Recursurile formulate sunt fondate.
În declarația dată de inculpat la termenul de judecată de la 12.12.2012, a arătat că solicită judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală și că recunoaște și regretă faptele comise.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală având în vedere antecedentele penale ale inculpatului. Dispozițiile art. 3201Cod de procedură penală nu conțin nici o condiție negativă privind condamnări anterioare ale inculpatului ci impun doar o anumită conduită procesuală a inculpatului privind momentul până la care se poate solicita aplicarea dispozițiilor art. 3201 Cod de procedură penală, recunoașterea faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu corelată cu solicitarea inculpatului ca judecata să se facă potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală precum și condiția negativă privind infracțiuni care se pedepsesc cu detențiunea pe viață.
Cum în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3201 alin. 2 și 7 Cod de procedură penală, urmează a fi analizate și condițiile prevăzute de alin. 4 ale acestui articol.
Din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesele verbale de constatare, adresa nr._/17.09.2011 a IPJ Gorj din care rezultă că permisul de conducere al inculpatului a fost anulat, declarațiile martorilor B. P. și I. D., declarațiile inculpatului rezultă că la data de 16.07.2011 inculpatul a fost depistat conducând autoturismul pe DN 67 Baia de F. – Polovragi deși avea permisul de conducere anulat și a indicat lucrătorilor de poliție o identitate falsă, respectiv cea a fratelui său, faptele inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 și art. 239 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpatului se vor avea în vedere limitele de pedeapsă stabilite potrivit art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală gradul de pericol social al faptelor, datele ce caracterizează persoana inculpatului, acesta săvârșind infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie urmând a se aprecia că stabilirea unor pedepse de 3 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. 1 Cod penal și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 vor fi de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
În privința pedepsei accesorii Curtea apreciază că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza I, c și e Cod penal este excesivă și nu este necesară pentru realizarea acțiunii coercitive și de reeducare a inculpatului.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, va admite recursurile, va casa sentința și va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.
În baza art. 239 alin.1 cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și art. 37 lit. a C.p.p. va condamna pe inc. B. I. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și art. 37 lit. a Cp. va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 alin.1 lit. b Cp., va aplica inc. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cp. va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin s.p. nr. 575 din 10.07.2008 a Judecătoriei B., și va dispune executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză pentru infracțiunea concurentă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Va aplica inculpatului dispozițiile art. 71 Cp., art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate în faza de recurs vor rămâne în sarcina statului, urmând ca suma de 200 lei onorariu avocat oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. N. și inculpatul B. I. C. împotriva sentinței penale nr. 12 din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de J. N. în dosarul nr._ .
Casează sentința.
Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.
În baza art. 239 alin.1 cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și art. 37 lit. a C.p.p. condamnă pe inc. B. I. C. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 86 alin.2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și art. 37 lit. a Cp. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 alin.1 lit. b Cp., aplică inc. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cp. dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin s.p. nr. 575 din 10.07.2008 a Judecătoriei B., și dispune executarea acestei pedepse, alături de pedeapsa rezultantă aplicată în cauză pentru infracțiunea concurentă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Aplică inculpatului dispozițiile art. 71 Cp., art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cp.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate în faza de recurs rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 200 lei onorariu avocat oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. C. V. M. C. M.
Grefier,
A. R.
Red.jud.G.C.
j.f.S.P.Țămbălaru
O.A. 25 Iulie 2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1597/2013. Curtea... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 43/2012.... → |
|---|








