Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1074/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1074/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 1074/2012
Dosar nr._ - art. 239 cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 1074
Ședința publică de la 09 Mai 2012
PREȘEDINTE M. M. Ș. - Judecător
Judecător L. B.
Judecător C. C.
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..
..................
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă J. D. T. S. și inculpatul N. C., împotriva sentinței penale nr. 113 de la data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de J. D. T. S. - județ M., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recursul - inculpat asistat de avocat ales D. P., lipsind intimații - părți vătămate I.P.J. M. și T. M..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul recurentului - inculpat depune la dosar motive de recurs, iar recurentul învederează instanță că își menține declarația dată la instanța de fond, în sensul recunoașterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată, cu precizarea însă - făcută și anterior - că nu este de acord cu încadrarea juridică dată acestor fapte, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul parchetului susține motivele scrise de recurs, criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței în raport de cazul prev de art. 3859 alin. 1 pct. 14 cod procedură penală, arătând că instanța de fond nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor și a modalității de executare natura și gravitatea concretă a faptelor comise în condițiile concursului de infracțiuni, împrejurările comiterii faptelor, respectiv noaptea, într-un loc public, respectiv o Stație Peco prevăzută cu camere de supraveghere, în prezența mai multor persoane, printre care și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, persoana agresată fiind un agent de poliție aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar după ce a lovit autoturismul acestuia, inculpatul a părăsit locul faptei, în urmărirea sa pornind mai multe echipaje de poliție și pentru a-și asigura scăparea, a lovit mașina poliției, iar ulterior a ascuns autoturismul său, pentru a nu fi găsit; arată că trebuie avută în vedere starea de insecuritate creată în rândul societății civile, urmările faptelor comise - respectiv vătămarea corporală a agentului de poliție, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23, 25 zile îngrijiri medicale; arată că inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal și că nu este la primul impact cu legea penală, fiind anterior sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, astfel încât aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă, fără aplicarea unui spor este inadecvată, impunându-se un tratament sancționator mai sever, arată că dispozițiile art. 81 cod penal nu sunt de natură să satisfacă scopul pedepsei, definitiv în art. 52 cod penal, prima instanță referindu-se doar la circumstanțele personale ale inculpatului deși acesta, așa cum s-a arătat, nu este la prima încălcare a normelor penale, ceea ce dovedește perseverența infracțională a acestuia, astfel încât nu se justifică suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Avocat D. P., pentru recurentul - inculpat, solicită respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat, cu precizarea că nu se impune majorarea pedepselor sau aplicarea unui spor de pedeapsă, cu atât mai mult cu cât, în cauză nu este vorba de un concurs de infracțiuni, arătând totodată că partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul și chiar a arătat, conform actului depus la dosar, că nu are pretenții civile față de inculpat și că acesta nu prezintă un pericol social; arată, de asemenea, că partea vătămată a încălcat deontologia profesională, întrucât nu avea dreptul să-l lovească peste obraz pe inculpat; solicită admiterea recursului declarat de inculpat, întrucât infracțiunea de ultraj nu poate fi comisă din culpă, așa cum de regulă se produce un accident, această infracțiune fiind, sub aspectul laturii subiective, o infracțiune intenționată, intenție care poate fi directă sau indirectă, deoarece făptuitorul are o dublă reprezentare, respectiv calitatea victimei și aflarea în exercițiul funcțiunii a acesteia; arată că în mod greșit s-a reținut în sarcina inculpatului incidența prevederilor art. 239 cod penal în concurs cu art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța de fond reținând că inculpatul a acționat cu intenția de a călca victima, respectiv pe agentul de poliție T., neputându-se ca urmare vorbi de un accident, în sensul definit de OUG nr. 195/2002, fapta respectivă trebuind în mod evident încadrată în art. 239 alin. 3 și 5 cod penal, iar împrejurarea că, după ce a lovit cu autoturismul partea vătămată, inculpatul a părăsit locul respectiv, nu poate duce în mod automat la încadrarea faptei săvârșită de acesta și în dispozițiile art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2003, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; motivarea instanței de fond este în contradicție cu doctrina și jurisprudența, care a statuat în mod constant că aceste două infracțiuni nu pot fi reținute în concurs, ajungându-se la o situație paradoxală cu privire la forma de vinovăție care privește latura subiectivă a infracțiunilor în discuție; în cazul infracțiunii de ultraj, făptuitorul nu are obligația de a rămâne lângă funcționarul pe care l-a ultragiat și, în consecință, încadrarea juridică corectă a faptei, în cazul în care se reține că inculpatul a intenționat să-l vateme pe agentul de poliție, este art. 239 alin. 3și 5 cod penal, siguranța circulației pe drumurile publice și activitatea organelor judiciare nefiind periclitate sub nici o formă în cauza de față; prin plecarea inculpatului din Stația PECO în care a avut loc incidentul, nu s-a periclitat siguranța circulației, cu atât mai mult cu cât acest loc nu era un drum public și nici nu erau alte autovehicule care să fie stânjenite în vreun fel; cu privire la inf. prev de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, solicită achitarea inculpatului în raport de dispozițiile art. 10 lit. d cod procedură penală, deoarece, așa cum a arătat și mai sus, terenul pe care este amplasată Stația PECO nu este înregistrat ca fiind drum public sau parcare publică, iar părăsirea locului accidentului se realizează cu intenție și presupune, în mod evident, un accident anterior; organul de cercetare penală trebuia să stabilească în mod cert modul în care a fost pusă în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și care sunt acele elemente concrete ce au determinat un pericol real pe drumul public, după ce a avut loc incidentul din Stația Peco, nefiind îndeplinită nici cea de-a doua cerință a elementului material a infracțiunii în discuție, de împiedicare a activității organelor judiciare, din moment ce incidentul filmat de camerele video a fost observat de 9 martori, neputându-se susține că prin plecarea inculpatului, acesta a urmărit să se sustragă de la identificare, în scopul zădărnicirii unor constatări utile.; în consecință, arată că, din moment ce inculpatul a acționat cu intenția directă de a vătăma agentul de poliție, nu se poate afirma în același timp că a fost vorba de un accident, exigență imperativă pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, nefiind așadar întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Reprezentantul parchetului arată că încadrarea juridică dată faptelor este corectă, neavând importanță ce infracțiune s-a comis, pentru a fi considerat că s-a săvârșit infracțiunea de părăsire a locului accidentului, impunându-se așadar respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
Avocatul inculpatului, în replică, arată că, dacă ar fi real ceea ce susține parchetul, ar însemna ca, la infracțiunea de ultraj, făptuitorul să fie obligat să rămână la fața locului.
Reprezentantul parchetului arată, de asemenea, că recurentul - inculpat s-a sustras inițial de la cercetări, circa 14 ore și, în acest interval de timp, putea să producă leziunile pe care acesta le-a învederat, rezultând din certificatul medico-legale depus la dosar.
Recurentul - inculpat N. C., în ultimul cuvânt, își însușește concluziile formulate de apărătorul ales, precizând că regretă fapta săvârșită, însă și polițiștii trebuie să-și respecte obligațiile.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința penală nr. 113 de la data de 19 ianuarie 2012 pronunțată de J. D. T. S. - județ M. în dosarul penal nr._, în baza art.239 alin.3 și 5 cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul N. C. (fiul lui C. și F., născut la data de 26.07.1985, în localitatea D. T. S., domiciliat în Dr.Tr.S., .. 229, ., CNP_) la 1 an închisoare, în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b -71 cod penal, iar în baza art.89 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare, în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b -71 cod penal.
În baza art.33-34 cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor și s-a dispus ca inculpatul N. C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b -71 cod penal, iar în baza art.81-82 cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani; s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal; în baza art.71 alin.5 cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal, pe durata termenului de încercare și s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore din 29.10.2011 și arestul preventiv din 3.11.2011 la 22.11.2011.
S-a luat act că partea vătămată T. M. nu s-a constituit parte civilă și s-a constatat prejudiciul recuperat față de Inspectoratul Județean de Poliție M.; a fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Dr.Tr.S. din 18 noiembrie 2011, a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - inculpatul N. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj prevăzută de art.239 alin.3 și 5 cod penal și părăsirea locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, constând în fapt în aceea că în noaptea de 28/29.10.2011, în jurul orei 24,00, inculpatul N. C. și martorii P. C. Adelin și C. I. F. s-au deplasat la restaurantul Dunărea situat pe . decembrie din municipiul D. Tr.S., unde martorii au consumat două sticle de vin, apoi, în jurul orei 3,00 inculpatul a părăsit localul împreună cu martorul C. I. F. și două fete rămase neidentificate, deplasându-se cu autoturismul marca Audi A6, cu nr.de înmatriculare_, condus de inculpat, pe . decembrie, apoi pe . la intersecția cu . s-a învârtit în sensul giratoriu de două ori, apoi și-a continuat deplasarea spre stația OMV situată la intersecția bulevardului M. Viteazul cu ..
Ajungând în zona clubului Equinox, în prezența martorilor A. M., T. A. D. și V. M. D.-lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al județului M., aflați în exercițiul funcțiunii împreună cu agentul de poliție Ș. G., inculpatul, care conducea autoturismul cu viteză, a frânat brusc în spatele unui autoturism care circula în fața sa, depășindu-l pe contrasens și încălcând linia dublă continuă ce separă cele două sensuri de mers de pe . în timp ce era angrenat în depășire, inculpatul a deschis geamul din dreapta față al autoturismului și i-a adresat injurii conducătorului auto pe care îl depășise.
În continuare, inculpatul a pătruns cu autoturismul în sensul giratoriu al intersecției, s-a învârtit de patru ori, îngreunând circulația în zonă, astfel că, sesizând cele întâmplate cei trei lucrători ai jandarmeriei i-au cerut agentului de poliției Ș. G. să ia legătura prin stație cu un echipaj al Poliției rutiere, care să se deplaseze la fața locului în vederea luării măsurilor legale.
Astfel, în jurul orei 3,15, agentul de poliție Ș. G. a solicitat prin stația de emisie recepție ca un echipaj al Poliției rutiere să se deplaseze în stația Peco OMV, unde se afla autoturismul cu nr.de înmatriculare_, solicitarea fiind receptată de echipajul de poliție rutieră format din agentul șef T. M. și agentul șef principal Ș. C., care se aflau în zona Spitalului Județean D. Tr.S. și care, potrivit adresei nr._/1.11.2011 a Inspectoratului Județean de Poliție M., erau planificați în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza municipiului D. Tr.S..
Cei doi polițiști s-au deplasat în 3 minute la stația OMV, mașina poliției fiind oprită în partea laterală stânga a autoturismului marca Audi A6, ambele autoturisme fiind direcționate cu fața spre . ce are ieșire în ..
Din autoturismul poliției a coborât partea vătămată T. M., echipat corespunzător cu bluză reflectorizantă, caschetă albă, baston reflectorizant și uniformă de poliție, s-a deplasat la portiera din stânga față a autoturismului inculpatului, s-a prezentat și i-a solicitat acestuia să-i prezinte documentele, în prezența celor trei jandarmi, însă inculpatul a refuzat, iar când partea vătămată a insistat, acesta i-a adresat injurii.
Întrucât autoturismul poliției bloca ieșirea din stația OMV i s-a solicitat agentului șef Ș. C. să găsească un alt loc de parcare, acesta efectuând mai multe manevre, inculpatul schimbând și el poziția autoturismului, în timp ce partea vătămată se deplasa după autoturismul inculpatului, insistând ca acesta să-i prezinte documentele.
Inculpatul a refuzat, adresând în continuare injurii părții vătămate, și, la un moment dat, a virat brusc spre stânga, lovind-o pe partea vătămată în zona membrelor inferioare, fiind călcat pe picioare cu roata stânga față.
Ca urmare a loviturii, partea vătămată a căzut pe spate, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului medico legal nr.686/2.11.2011 emis de Serviciul de Medicină Legală M..
După ce l-a lovit pe polițist, inculpatul a părăsit incinta stației OMV, deplasându-se pe ., în timp ce martorii A. M. și V. M. D. au încercat să-l oprească, somându-l cu armamentul din dotare.
Atât partea vătămată T. M. cât și alte echipaje de poliție au plecat în urmărirea inculpatului pe mai multe străzi din municipiul D. Tr.S., însă, deși a fost reperat de echipajul format din agenții de poliție G. P. și B. A. M. și chiar a intrat și în coliziune cu autoturismul poliției, inculpatul nu a putut fi reținut, acesta continuându-și deplasarea până în comuna Șișești, . autoturismul în curtea locuinței numitei F. D. și s-a întors în oraș cu un taxi, prezentându-se la sediul Parchetului de pe lângă J. D. Tr.S. după 14 ore.
În raport de cele reținute și având în vedere și gradul de pericol social al faptelor, precum și incidența art.320 ind.1 alin.7 cod procedură penală, instanța de fond a aplicat inculpatului pedepse cu închisoarea în cuantum de 1 an pentru infracțiunea de ultraj și de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, în condițiile art.64 lit.a teza a II-a și b-71 cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Ținând seama de circumstanțele personale, prima instanță a considerat că îndreptarea și reeducarea inculpatului poate avea loc și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se totodată atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal, referitoare la revocarea beneficiului suspendării, în cazul săvârșirii, în termenul de încercare, a unei noi infracțiuni.
Instanța de fond a luat act că partea vătămată T. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar prejudiciul a fost recuperat față de Inspectoratul Județean de Poliție M..
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât P. de pe lângă J. D. T. S. cât și inculpatul N. C..
P. critică hotărârea ca nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului, casarea sentinței în raport de cazul prev de art. 3859 alin. 1 pct. 14 cod procedură penală, arătând că instanța de fond nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor și a modalității de executare natura și gravitatea concretă a faptelor comise în condițiile concursului de infracțiuni, împrejurările comiterii faptelor, respectiv noaptea, într-un loc public, respectiv o Stație Peco prevăzută cu camere de supraveghere, în prezența mai multor persoane, printre care și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, persoana agresată fiind un agent de poliție aflată în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar după ce a lovit autoturismul acestuia, inculpatul a părăsit locul faptei, în urmărirea sa pornind mai multe echipaje de poliție și pentru a-și asigura scăparea, a lovit mașina poliției, iar ulterior a ascuns autoturismul său, pentru a nu fi găsit; arată că trebuie avută în vedere starea de insecuritate creată în rândul societății civile, urmările faptelor comise - respectiv vătămarea corporală a agentului de poliție, care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23, 25 zile îngrijiri medicale; arată că inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal și că nu este la primul impact cu legea penală, fiind anterior sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, astfel încât aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă, fără aplicarea unui spor este inadecvată, impunându-se un tratament sancționator mai sever, arată că dispozițiile art. 81 cod penal nu sunt de natură să satisfacă scopul pedepsei, definitiv în art. 52 cod penal, prima instanță referindu-se doar la circumstanțele personale ale inculpatului deși acesta, așa cum s-a arătat, nu este la prima încălcare a normelor penale, ceea ce dovedește perseverența infracțională a acestuia, astfel încât nu se justifică suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul solicită admiterea recursului, întrucât infracțiunea de ultraj nu poate fi comisă din culpă, așa cum de regulă se produce un accident, această infracțiune fiind, sub aspectul laturii subiective, o infracțiune intenționată, intenție care poate fi directă sau indirectă, deoarece făptuitorul are o dublă reprezentare, respectiv calitatea victimei și aflarea în exercițiul funcțiunii a acesteia; arată că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa incidența prevederilor art. 239 cod penal în concurs cu art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, instanța de fond reținând că a acționat cu intenția de a călca victima, respectiv pe agentul de poliție T., neputându-se ca urmare vorbi de un accident, în sensul definit de OUG nr. 195/2002, fapta respectivă trebuind în mod evident încadrată în art. 239 alin. 3 și 5 cod penal, iar împrejurarea că, după ce a lovit cu autoturismul partea vătămată, a părăsit locul respectiv, nu poate duce în mod automat la încadrarea faptei săvârșită de către el și în dispozițiile art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2003, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni; motivarea instanței de fond este în contradicție cu doctrina și jurisprudența, care a statuat în mod constant că aceste două infracțiuni nu pot fi reținute în concurs, ajungându-se la o situație paradoxală cu privire la forma de vinovăție care privește latura subiectivă a infracțiunilor în discuție; în cazul infracțiunii de ultraj, făptuitorul nu are obligația de a rămâne lângă funcționarul pe care l-a ultragiat și, în consecință, încadrarea juridică corectă a faptei, în cazul în care se reține că a intenționat să-l vateme pe agentul de poliție, este art. 239 alin. 3 și 5 cod penal, siguranța circulației pe drumurile publice și activitatea organelor judiciare nefiind periclitate sub nici o formă în cauza de față; prin plecarea sa din Stația PECO în care a avut loc incidentul, nu s-a periclitat siguranța circulației, cu atât mai mult cu cât acest loc nu era un drum public și nici nu erau alte autovehicule care să fie stânjenite în vreun fel; cu privire la inf. prev de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, inculpatul a solicitat achitarea sa în raport de dispozițiile art. 10 lit. d cod procedură penală, deoarece, așa cum a arătat și mai sus, terenul pe care este amplasată Stația PECO nu este înregistrat ca fiind drum public sau parcare publică, iar părăsirea locului accidentului se realizează cu intenție și presupune, în mod evident, un accident anterior; organul de cercetare penală trebuia să stabilească în mod cert modul în care a fost pusă în pericol siguranța circulației pe drumurile publice și care sunt acele elemente concrete ce au determinat un pericol real pe drumul public, după ce a avut loc incidentul din Stația Peco, nefiind îndeplinită nici cea de-a doua cerință a elementului material a infracțiunii în discuție, de împiedicare a activității organelor judiciare, din moment ce incidentul filmat de camerele video a fost observat de 9 martori, neputându-se susține că prin plecarea sa, a urmărit să se sustragă de la identificare, în scopul zădărnicirii unor constatări utile.; în consecință, inculpatul a arătat că, din moment ce a acționat cu intenția directă de a vătăma agentul de poliție, nu se poate afirma în același timp că a fost vorba de un accident, exigență imperativă pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, nefiind așadar întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Recursurile sunt fondate.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurilor de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 12, 14 și 17 cod procedură penală și din oficiu, în limitele prev de art. 3856 alin. ultim cod procedură penală, se constată că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Recurentul - inculpat N. C. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 239 alin. 2 și 5 cod penal și respectiv art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că, la data de 29 octombrie 2011, în jurul orei 03:30, a lovit cu autoturismul și l-a călcat cu roata stângă-față, pe ambele picioare, pe partea vătămată T. M., aflat în exercițiul funcțiunii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23 - 25 zile îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, care efectuează cercetarea locului faptei.
Motivul de recurs formulat de inculpat privind greșita încadrare juridică dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată este fondat, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive de părăsire a locului accidentului prev de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Astfel, potrivit art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/202 republicată, constituie infracțiune „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei”.
Rezultă așadar că elementul material al infracțiunii menționate constă în acțiunea de părăsire ilicită a locului accidentului, acțiune ce are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite, prin fapta de părăsire fără drept a locului accidentului fiind puse așadar în pericol două valori sociale, și anume: siguranța circulației pe drumurile publice și activitatea organelor judiciare. Această obligație impusă conducătorilor de autovehicule de a rămâne la locul accidentului, se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, a identificării persoanelor vinovate de producerea acestuia și, pe cale de consecință, a tragerii la răspundere a acestora.
Menționăm, de asemenea, că infracțiunea prev de art. 89 alin. 1 se săvârșește cu intenție, respectiv făptuitorul își dă seama că, prin părăsirea locului accidentului se creează o stare de pericol pentru siguranța circulației și, totodată, se împiedică ori se îngreunează activitatea organelor judiciare în legătură cu acel accident și nu în legătură cu altă faptă ce constituie infracțiune. Ca urmare, așa cum s-a reținut și în practica instanțelor și în doctrină, pentru existența acestei infracțiuni nu este necesară intenția de sustragere de la urmărire, ci intenția de zădărnicire a unor constatări utile pentru aflarea adevărului.
Ori, în cauza de față, din probele administrate rezultă că recurentul - inculpat, după ce a refuzat să prezinte documentele solicitate de partea vătămată și aflându-se la volanul autoturismului, a virat brusc, lovind-o pe aceasta în zona membrelor inferioare, respectiv a călcat-o pe picioare cu roata stânga-față, a părăsit incidenta Stației Peco, deplasându-se pe . din D. T. S.. Ori, această reacție a inculpatului de a pleca de la locul în care s-a produs lovirea cu intenție a părții vătămate, aflată în exercițiul funcțiunii, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, folosindu-se pentru aceasta de autoturism, nu poate fi considerată o părăsire la locului accidentului în sensul cerut de lege, întrucât, în cauză nu s-a periclitat siguranța circulației pe drumurile publice și nici nu s-a urmărit împiedicarea identificării inculpatului, în condițiile în care, la locul faptei, respectiv în Stația Peco se aflau mai mulți martori care au observat incidentul, acesta fiind - de asemenea - filmat și de camerele video.
Ca urmare, nu se poate reține intenția recurentului inculpat de a împiedica organele judiciare de a constata modul de comitere a infracțiunii săvârșite anterior, în condițiile în care, așa cum am arătat, în cauză nu a avut loc un accident în sensul prevăzut de lege, insultarea și vătămarea părții vătămate aflată în exercițiul funcțiunii nefiind accidentală, în timpul deplasării cu autoturismul, ci intenționată.
În raport de aceste considerente se constată incidența cazului de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 12 cod procedură penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prev de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2003 republicată, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, impunându-se achitarea recurentului pentru această infracțiune.
Cu privire la recursul declarat de parchet, prin care se critică atât cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, cât și modalitatea de executare, se constată incidența cazului de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 14 cod procedură penală, însă numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei la care inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de ultraj prev de art. 239 alin. 2și 5 cod penal.
Astfel, instanța de fond, reținând vinovăția inculpatului pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 3201 cod procedură penală, s-a orientat la un cuantum al pedepsei care, în opinia instanței de recurs, nu poate avea drept consecință recuperarea inculpatului, în condițiile în care, ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în codul penal român, art. 52 alin. 1, potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Dar, în lumina criteriilor prev de art. 72 cod penal, gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Ori, fapta inculpatului constând în insultarea și vătămarea părții vătămate aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu este una gravă, astfel încât, în operația complexă a tratamentului penal trebuie să se țină seama de gradul ridicat de pericol social al acestei fapte, de consecințele produse - respectiv partea vătămată a suferit leziuni de violență ce au necesitat pentru vindecare 23/25 zile îngrijiri medicale -, de modul și împrejurările în care s-a comis fapta, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului (care este infractor primar, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal), astfel încât, instanța de recurs apreciază că resocializarea sa viitoare pozitivă nu va fi posibilă decât prin aplicarea unei pedepse majorate, respectiv 2 ani închisoare, sub acest aspect, recursul declarat de parchet fiind fondat.
Este însă nefondată critica parchetului privind modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, întrucât, la stabilirea unei astfel de modalități se are în vedere că, atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului,pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.
Ori, în cauza de față, atât față de circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, dar și de datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care evidențiază posibilitatea reală a reeducării acestuia, instanța de recurs apreciază că în mod corect instanța de fond a considerat că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar și fără executarea acesteia.
Așadar, instanța de recurs consideră că prima instanță în mod judicios a apreciat toate criteriile generale cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, atunci când a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, apreciind că scopul poate fi atins și prin neexecutarea acesteia în regim de detenție, în contextul cauzei justificându-se pe deplin această modalitate neprivativă de libertate aplicată de prima instanță, fiind singura în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptelor comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea cât și cu circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, căruia societatea îi dă șansa unei reintegrări sociale adecvate, ținând cont că este o persoană tânără, fără antecedente penale, care lucrează și are reprezentarea faptei antisociale comise, coerciția și exemplaritatea pedepsei putând fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art. 82 și 83 cod penal, respectiv ca pe durata termenului de încercare de 4 ani, inculpatul să nu mai comită și alte infracțiuni, cu intenție, cu consecința executării în regim de detenție și a infracțiunii din cauza de față.
În raport de aceste considerente, recursurile parchetului și inculpatului sunt fondate, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d cod procedură penală, vor fi admise, va fi casată sentința penală recurată și, rejudecând, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. și se vor repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare, aplicate sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.239 alin.2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod de procedură penală și 2 ani închisoare, aplicată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.3201 Cod de procedură penală.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, va fi achitat inculpatul N. C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată și se va majora pedeapsa aplicată aceluiași inculpat, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.239 alin.2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod de procedură penală, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.82 Cod penal și se va înlătura din cuprinsul sentinței penale recurate dispozițiile contrare deciziei penale de față, menținându-se celelalte dispoziții.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, admite recursurile declarate de P. de pe lângă J. D. T. S. și recurentul inculpat N. C., împotriva sentinței penale nr.113/19.01.2012 pronunțată de J. D. T. S. în dosarul penal nr._ .
Casează sentința penală recurată și, rejudecând, descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. și repune în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare, aplicată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.239 alin.2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod de procedură penală și 2 ani închisoare, aplicată sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.320/1 Cod de procedură penală.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, achită pe inculpatul N. C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată.
Majorează pedeapsa aplicată aceluiași inculpat, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.239 alin.2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod de procedură penală, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului N. C. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.82 Cod penal.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale recurate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza recursului rămân în sarcina statului.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2012
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. Ș. L. B. C. C.
Grefier,
M. V.
Red jud.: L. B.
Jud. fond: E. C.
dact. 3 ex./A.T. - 29 Mai 2012
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1102/2012.... → |
|---|
