Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 18/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 18/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-01-2012 în dosarul nr. 18/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 18
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE A. C. M.- judecător
C. L.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate ptin încheierea de amânare a pronunțării din data de 26 ianuarie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă T. M. și inculpatul D. I. M., împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 07 februarie 2011 pronunțată de T. M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită la data dezbaterilor.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 36 din data de 07 februarie 2011, T. M. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. I. M., din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.p., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 C.p..
În baza art. 215 alin. 1 și 2 C.p., a fost condamnat inculpatul D. I. M., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b, Cod penal, în condițiile art. 71 C.p..
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă V. C. D. și în baza art. 14 și art. 346 C.p.p. raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul D. I. M. să-i plătească părții civile, suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, Țânțu C., în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
În temeiul art. 193 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părții civile V. C. D..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut în fapt la începutul lunii iulie 2009, V. C. D., fiind angajat în cadrul S.C.”MADARIUS”-S.R.L Drobeta Tr. S., stația PECO Petrom, l-a cunoscut pe inculpatul D. I. M., care l-a întrebat dacă dorește să se angajeze la S.P.P. București.
După două – trei zile, cei doi s-au întâlnit din nou și, întrucât V. C. D. a fost de acord cu propunerea formulată, inculpatul i-a solicitat copii de pe diploma de studii, cartea de identitate, certificat de naștere, permis de conducere, 2 poze, un tabel cu rudele de gradul I și sumele de 300 euro și 150 lei, pentru întocmirea dosarului de angajare.
Ulterior, V. C. D. i-a înmânat inculpatului actele solicitate și sumele respective pe care le-a împrumutat de la colegul său de serviciu, martorul B. C. A., care făcuse un împrumut la B.R.D în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Ulterior, D. I. M. l-a sunat pe V. C. D., spunându-i că a depus dosarul, urmând ca în perioada următoare, o comisie din cadrul S.P.P. să se prezinte în Drobeta Tr. S., pentru a verifica rudele de gradul I.
Cu această ocazie, inculpatul a solicitat și primit suma de 600 lei pentru comisie.
Deși D. I. M. a primit banii, acesta l-a sunat pe V. C. D. și i-a spus că membrii comisiei nu mai pot ajunge în Drobeta Tr. S. și trebuie să plece personal la București pentru a depune verificările privind rudele lui V. C. D., solicitându-i suma de 500 lei pentru combustibil, cazare și hrană.
V. C. D. i-a înmânat inculpatului și această sumă, pe care a împrumutat-o de la același martor.
La începutul lunii august 2009, inculpatul l-a anunțat pe V. C. D. că dosarul pentru angajare a fost aprobat.
La data de 08.09.2009, V. C. D. a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a transmis că se află în București și că pe data de 10.09.2009 este examenul la proba sportivă, spunându-i că-i va aranja să promoveze examenul, fără să se prezinte.
Pe data de 10.09.2009, D. I. M. l-a sunat pe V. C. D. și i-a spus că a luat examenul sportiv, dar să vină la București pe data de 11.09.2009, întrucât urmează să susțină un interviu, pe care nu-l poate aranja.
De asemenea, i-a precizat să aibă asupra sa, suma de 500-600 lei.
În București, inculpatul D. I. M. i-a solicitat lui V. C. D. să rămână în autoturism și a intrat într-o clădire, unde spunea că lucrează medicul care îi va da avizul pentru certificarea examenului sportiv. La întoarcerea din clădire, i-a spus că a obținut avize, însă pentru acest lucru trebuie ca V. C. D. să-i dea medicului 20 litri de vin.
V. C. D. i-a spus nu avea suma de bani suficientă pentru achiziționarea vinului solicitat și că va face acest lucru în Drobeta Tr. S..
În ziua de 12.09.2009, D. I. M. l-a contactat din nou telefonic pe V. C. D. și i-a cerut suma de 350 lei, spunându-i că banii sunt pentru comisia de susținere a interviului din cadrul S.P.P. București, cu care urma să se întâlnească în Drobeta Tr. S..
În dimineața zilei de 18.09.2009, la solicitarea inculpatului, V. C. D. a fost contactat telefonic, de pe un număr privat, de martora Gama D. C. care i-a spus că în dimineața zilei de luni, 21.09.2009, ora 09,oo, să se prezinte la o unitate militară din cadrul S.P.P. București, cu buletinul de identitate și permisul de conducere, pentru a susține o probă în legătură cu angajarea sa.
V. C. D. l-a contactat telefonic pe D. I. M. pentru a se întâlni să discute amănunte în legătură cu plecarea la București, iar acesta i-a cerut suma de 200-300 euro, pe care urma să o remită prim adjunctului directorului S.P.P., pentru a-i rezolva examenul pe care trebuia să-l susțină pe 21.09.2009, la Brănești.
V. C. D. i-a spus că nu are suma respectivă, însă ar putea primi acești bani de la o cunoștință, căruia urmează să-i trimită bani mama acestuia care lucrează în Italia.
D. I. M. a insistat să facă rost de acești bani în cursul aceleiași zile, precizând că vrea să plece urgent la București să-i rezolve denunțătorului examenul.
În cadrul discuțiilor dintre cei doi, V. C. D. l-a întrebat pe D. I. M. cine este persoana din cadrul S.P.P. și ce funcție are, la care D. I. M. are influență pentru a-i rezolva angajarea, iar acesta i-a răspuns că este vorba de directorul adjunct al S.P.P București, fără să-i dea numele.
În zilele următoare, V. C. D. a mai fost contactat de D. I. M., care a insistat să-i dea banii, dar deoarece denunțătorul nu i-a făcut rost de ei, ulterior nu au mai discutat probleme legate de angajarea sa.
Pentru a reține această stare de fapt prima instanță a coroborat declarațiile părții vătămate V. C. D. (f. 4,5 d.u.p., f. 117-118 d.i.) cu procesul verbal de redare în formă scrisă, a convorbirilor purtate în mediul ambiental (f. 26-45 d.u.p.); procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice (f. 46-65 d.u.p.); adresa nr._/2009 a RDS/RCS București (f. 68-69 d.u.p.); adresa nr._/2009 a ”Vodafone România” S.A (f.71-72 d.u.p.); adresa nr. COS 290/CS/_/2009 a S.C. „COSMOTE ROMÂNIA” (f. 73-74 d.u.p.); adresa nr. 09/FD/SEC/_/DHA/2009 a S.C. ”ORANGE ROMÂNIA” – (f.76-78 d.u.p.); declarația parții civile V. C. D. (f. 80-84 d.u.p., f. 117, 118 d.i.); adresele nr. 09/FD/SEC/_/CPO/2009, nr. 09/FD/SEC/_/CPO/2009, nr. 09/FD/SEC/_/SDU/2009 și nr. 09/FD/SEC/_/DHA/2009 ale S.C ”ORANGE ROMÂNIA” – SA (f. 85-94 d.u.p.); proces verbal de identificare a utilizatorului postului telefonic 0744/_ (f.96-97 d.u.p.); declarațile martorilor Gama D. C. (f. d.u.p., f. 148 d.i.); V. C. (f. 102,103 d.u.p., f. 120); B. C. A. (f. 104-105 d.u.p., f. 119 d.i.); I. R. (f. 111 d.u.p.); C. P. (f. 112 d.u.p., f. 147 d.i.); B. S. B. (f. 297 d.i.) contractul de credit nr._/23.07.2009 (f.106-110 d.u.p.); adresa nr. 1161/2009 a S.P.P. București (f.113-114 d.u.p.); adresa nr. 1162/2009 a S.P.P. București (f. 116 d.u.p.); adresa nr. 1178/2009 a S.P.P. București (f.122 d.u.p.); adresa nr. 1140/15.10.2010, a S.P.P. București (fila 183 d.i.), proces verbal întocmit în urma examinării lucrării nr. S/234/12.11.2009 a S.P.P. București (f.123-124 d.u.p.); declarațiile inculpatului D. I. M. (f.127-131 d.u.p., f. 86,87 d.i.); proces verbal prin care i-au fost prezentate învinuitului redarea convorbirilor înregistrate( f. 133 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul D. I. M. a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținând că V. C. D. l-a rugat să-l ajute să se angajeze „ în Poliție sau Armată”, nu i-a spus și i-ar fi dat de înțeles că este angajat la S.P.P. și nu a pretins și primit niciodată bani de la V. C. D. pentru a-l angaja în cadrul S.P.P. București. Totodată inculpatul a precizat că, în realitate, el l-a împrumutat pe V. C. D., cu sumele de 300 lei și 200 euro care nu i-au fost restituite.
Apărările formulate de inculpat, au fost înlăturate, ca nesincere, în raport de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, din declarația martorului B. C. A. (f. 104-105, d.u.p. și f. 119 d.i.) a rezultat că l-a împrumutat, în mai multe rânduri, cu suma totală de 3.000 lei, pe V. C. D., care i-a relatat că D. I. M., i-a promis în schimbul unei sume de bani, să-l angajeze la S.P.P. București, unde cunoaște angajați din cadrul acestei instituții.
Martorul V. C. ( f. 102-103, d.u.p. și f. 120 d.i.) a relatat că fiul său, V. C. D. i-a spus că a înmânat suma de 300 lei, unei persoane care i-a promis că-l poate angaja în cadrul S.P.P. București.
Prin declarația dată în cursul urmăririi penale, martora I. R. ( f. 111, d.u.p.), a declarat că a aflat de la V. C. D. că acesta i-a înmânat, în mai multe rânduri, suma totală de 1000 euro, inculpatului D. I. M., care i-a promis că-l va angaja la S.P.P..
Martora Gama D. C. a declarat că l-a cunoscut pe inculpat la începutul verii anului 2009, iar în luna septembrie sau octombrie, a fost sunată de acesta, fiind rugată să-l contacteze telefonic pe V. C. D. și să-i comunice să se prezinte, într-o zi de luni, având asupra sa, permisul de conducere și buletinul de identitate, la o unitate militară din Băneasa.
Martora a mai declarat că, în aceeași zi, l-a sunat pe V. C. D. și i-a comunicat aceste aspecte, afirmând că este de la SPP, iar, după câteva zile, tot la solicitarea inculpatului, l-a contactat telefonic din nou și i-a transmis că ,, dacă nu se va duce acolo, la SPP, va pierde ”.
Declarația martorei Gama D. C. a fost confirmată de convorbirile telefonice purtate în ziua de 18.09.2009, între inculpat și martora Gama D. C., pe de o parte și între aceasta și V. C. D., pe de altă parte – procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice (f. 46-48 d.u.p.).
Din procesele verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice dintre inculpat și V. C. D., au rezultat în mod evident demersurile insistente făcute de inculpat pentru a-l determina să facă rost de bani, de la socrul său și de la o altă persoană care trebuia să facă un împrumut de la bancă (f. 57, 63- 67 d.u.p.).
Din procesul verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua de 18.09.2009, a rezultat că, în cadrul discuțiilor dintre cei doi, inculpatul i-a spus lui V. C. D. că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București (f. 39 d.u.p.).
Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că, în perioada iulie septembrie 2009, inculpatul D. I. M. l-a contactat, în mai multe rânduri, pe V. C. D. și, prin inducerea acestuia în eroare, în sensul că, va interveni la adjunctul directorului S.P.P. București, pentru a-l angaja în cadrul acestei instituții, l-a determinat să-i înmâneze suma totală de 3000 lei.
În raport cu probatoriul administrat, prima instanță a apreciat că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat e greșită, iar acesta a comis infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 C.penal, iar nu, infracțiunea de trafic de influență pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Potrivit Codului penal, traficul de influență este incriminat în art. 257 alin. 1, după cum urmează: "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoana care are influență sau lasă să se creadă ca are influenta asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani”.
Pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar sa fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca actul pentru care se promite intervenția să facă parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului.
În cauza de față, s-a constatat că, potrivit adresei nr. 1140/15.10.2010, emisă de Serviciul de Protecție și Pază București, adjunctul Directorului S.P.P. nu avea ca atribuiții de serviciu angajarea persoanelor în cadrul acestei instituții.
În aceste condiții, nu s-a putut reține că s-a adus atingere obiectului juridic al infracțiunii de trafic de influență care e reprezentat de relațiile sociale a căror formare și dezvoltare se întemeiază pe încrederea și prestigiul de care trebuie sa se bucure orice funcționar și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, cerințe pentru realizarea cărora este necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la activitatea acestora.
În cazul infracțiunii de înșelăciune persoana înșelată este de bună -credință, fiind indusă în eroare de făptuitor, spre deosebire de cumpărătorul de trafic care este de rea - credință, câtă vreme urmărește obținerea satisfacerii unui interes prin coruperea sau influențarea unui funcționar.
În speța de față s-a constatat că, în scopul obținerii sumei de 3000 lei, inculpatul a indus-o în eroare pe partea vătămată, V. C. D., pe care a făcut-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București și există posibilitatea angajării sale în cadrul acestei instituții.
În raport de aceste argumente, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. I. M., din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.p., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 2 C.p..
În cauză, s-a constatat că fapta de inducere în eroare s-a realizat prin mijloace frauduloase, în condițiile în care inculpatul a determinat-o pe martora Gama D. C. ca aceasta să o sune pe partea vătămată și să-i spună să se prezinte la o unitate militară a S.P.P. București.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestor gen de infracțiuni, criteriile înscrise la art.72 C.p., faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta pe tot timpul parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, elementele de raport la care instanța va aplica o pedeapsă în cuantum de 4 ani închisoare care să fie executată prin privare de libertate, astfel încât scopul educativ preventiv prev.de art. 52 C.p. să fie realizat.
În cauză s-a făcut aplicarea art. 71 C.p., precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Sub aspectul laturii civile, V. C. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, pe care a înmânat-o inculpatului pentru a-l angaja la S.P.P. București.
Având în vedere declarația martorului B. C. A., care a confirmat pretențiile civile formulate de partea vătămată, în sensul că a împrumutat-o cu 3000 lei, pe care i-a înmânat-o inculpatului, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă V. C. D., iar, în baza art. 14 și art. 346 C.p.p. raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul D. I. M. să-i plătească părții civile V. C. D., suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, Țânțu C., în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
În temeiul art. 193 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părții civile V. C. D..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă T. M. și inculpatul D. I. M..
Parchetul de pe lângă T. M. prin motivele de apel astfel cum au fost precizate cu ocazia dezbaterilor a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității arătând în principal că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care a fost sesizată instanța este înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență întrucât inculpatul nu a indicat în concret numele sau funcția unui angajat din cadrul SPP care să fi avut ca atribuții de serviciu angajarea denunțătorului. S-a considerat că trebuie înlăturat alin. 2 al art. 215 Cp. întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare a denunțătorului, ci doar a denaturat adevărul, sprijinul oferit de martora Gama D. C. neputând fi considerat mijloc fraudulos în sensul legii. S-a arătat că infracțiunea se prezintă în formă continuată întrucât inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale acte care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, inducându-l în eroare în mod repetat pe denunțător pentru a-l determina pe acesta să îi remită sume de bani.
Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei susținând pe de o parte că probele administrate în faza de urmărire penală și judecată nu sunt suficiente pentru a se stabili starea de fapt în baza căreia a fost condamnat, în realitate el fiind cel care a împrumutat-o pe partea vătămată cu diverse sume de bani și a încercat să o ajute pe aceasta să se angajeze în cadrul SPP București, însă prin mijloace legale, respectiv obținerea unor informații despre condițiile de angajare și datele examenelor, depunerea dosarului de înscriere sau transportul părții vătămate la București, unde oricum trebuia să se deplaseze pentru rezolvarea unor probleme de sănătate ale membrilor familiei. S-a arătat că faptele descrise în rechizitoriu nu există și în acest sens s-a indicat că la toate întâlnirile cu partea vătămată consumația a fost plătită de către inculpat și că, în condițiile în care aceasta știa că nu corespunde din punct de vedere fizic pentru a fi angajată în structurile SPP este ilogic să se presupună că l-a indus în eroare. A precizat inculpatul că în două ocazii diferite a împrumutat-o pe partea vătămată o dată cu 300 lei și o dată cu 500 euro și că a procedat în acest mod întrucât partea vătămată îi relatase despre o datorie pe care o avea la un italian.
Au fost contestate notele de transcrie a interceptărilor convorbirilor telefonice apreciindu-se că acestea sunt scoase din context și prezentate trunchiat pentru a sprijini acuzarea. Totodată arată că interceptările s-au realizat cu încălcarea dispozițiilor legale fiind efectuate înainte de a se obține autorizare de la judecător. Cât privește declarația martorei Gama D. C. consideră că a fost interpretată greșit întrucât cea din urmă nu s-a recomandat niciodată ca fiind de la SPP în discuția cu partea vătămată. S-a făcut trimitere la declarațiile martorilor M. Danie, B. S. și Gusu R. pentru a se dovedi natura exactă a relațiilor din inculpat și partea vătămată.
Motivele de apel au fost suplimentate la data de 24 noiembrie 2011 prin memoriul depus la dosar (filele 65 – 74). Deși inculpatul a arătat inițial că intenționează să invoce o excepție de neconstituționalitate în baza acestor motive suplimentare, ulterior a revenit și a indicat că dorește să fie analizate ca motive de apel (ședința din 26 ianuarie 2012).
S-a procedat la audierea inculpatului, fiind încuviințată totodată la solicitarea acestuia proba cu doi martori (A. A. și C. M.) ale căror declarații sunt consemnate și atașate la filele 76 – 77 dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, instanța reține că apelul parchetului este întemeiat și apelul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Prima instanța a analizat corespunzător materialul probator existent la dosar, reținând în mod argumentat situația de fapt prin coroborarea plângerii și declarației părții vătămate cu declarațiile martorilor și datele care rezultă din notele de redare a convorbirilor telefonice. Totodată s-au analizat și apărările inculpatului, acestea fiind înlăturate în mod motivat.
Deși inculpatul învederează prin motivele de apel că nu a indus niciodată în eroare partea vătămată pentru a o determina să îi remită sume de bani, cu promisiunea că poate interveni pentru ca aceasta să se angajeze în SPP, instanța reține că susținerile părții vătămate cu privire la succesiunea acțiunilor întreprinse de inculpat sunt susținute prin declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire penală cât și în instanță, respectiv V. C. și B. C. dar și de datele rezultate din interceptarea convorbirilor dintre cei doi.
De asemenea, martora Gama D. C. prietena inculpatului încă din anul 2009 și care a fost implicată de acesta fără voia ei în activitatea infracțională derulată a confirmat că la solicitarea inculpatului, la sfârșitul anului 2009 a contactat de pe telefonul mobil o persoană căreia i-a indicat să se prezinte la o unitate militară din București cu actul de identitate, pentru ca ulterior, la câteva zile, să revină cu un alt telefon către aceeași persoană, în cadrul discuției comunicându-i că ar fi angajată a SPP și că trebuie să se prezinte în localitatea București la un poligon al SPP cu permisul de conducere și cartea de identitate.
Declarația acestei martore corespunde integral sub aspectul împrejurărilor prezentate cu plângerea și declarația părții vătămate care precizează că la data de 18 septembrie 2009 a fost contactat telefonic de o doamnă care i-a indicat să se prezinte la unitatea militară SPP din București, refuzând să își decline vre-o identitate sau să îi dea detalii cu privire la ce trebuie să se întâmple, discuția telefonică fiind confirmată ulterior și de inculpatul D. I. care la o jumătate de oră după ce partea vătămată fusese sunată de martora Gama l-a sunat și l-a admonestat pentru că și-a permis să pună întrebări sau să ceară detalii. Pentru a fi credibil în fața părții vătămate, inculpatul a arătat că știe conținutul discuției de la un angajat al SPP, ceea ce a întărit părții vătămate convingerea că inculpatul are cunoștințe printre angajații acestei instituții.
Astfel fiind motivul de apel vizând greșita interpretare a declarației date de martora Gama D. C. nu poate fi considerată întemeiată, aspectele relatate de această martoră fiind confirmate de încă o persoană și fiind univoce în sensul că s-au circumscris eforturilor constante ale inculpatului de a induce și menține în eroare partea vătămată. Mai mult, la 18 septembrie 2009 inculpatul a contactat-o pe martoră dându-i detalii foarte exacte despre ce trebuie să îi spună părții vătămate și solicitându-i să îi indice că ar suna de la București, și totodată să îi reproșeze că nu s-a prezentat la programarea anterioară (notă de redare de la fila 46 d.u.p.) „Mai sună-l odată și îi spui: domne’ sunt de la București, de ce nu v-ați prezentat ieri?... trebuia să vă prezentați ieri la ora 9 la ăsta. De ce nu v-ați prezentat?”. La numai două minute de la această discuție cu inculpatul, martora l-a apelat pe V. C. D., recomandându-se ca sunând de la SPP București și confirmându-i că trebuie să se prezinte la București cu actele pentru a susține un test – fila 47 d.u.p. iar la zece minute după această discuție, inculpatul a sunat-o din nou pe martoră pentru a avea confirmarea că partea vătămată a fost contactată – fila 48 discuție de la 18.09.2009 ora 10,24.
În aceeași zi inculpatul a contactat-o pe partea vătămată, a certat-o pe aceasta pentru că și-a permis să pună întrebări martorei cu privire la testul de urma să fie susținut la București și dându-i asigurări că s-a implicat activ pentru a justifica lipsa părții vătămate la o testare anterioară – fila 49 verso, discuție din 18.09.2009 ora 11,04 și ulterior la 11,10.
De altfel, discuțiile dintre inculpat și partea vătămată privind sumele de bani pretinse și destinația pe care inculpatul susținea că o dă acestora sunt mai mult decât lămuritoare, inculpatul solicitând fie sume de bani fie diverse produse (inițial 300 euro și 150 lei, ulterior 600 lei, 20 litri vin ș.a.m.d...) sub pretextul că îi sunt necesari pentru a le da membrilor comisiei de angajare, pentru a asigura cazarea și hrana acestora din urmă, pentru a rezolva promovarea unui examen sportiv sau pentru a obține avizul de la un medic ce supraveghea examenele sportive. Totodată, pentru a întări cele spuse inculpatul făcea referire la cunoștințele sale din cadrul SPP București – „persoană asupra căreia are autoritate doar directorul SPP” – recomandându-se ca fiind angajat al SPP cu atribuții importante. (discuții în mediu ambiental redate la fila 37 d.u.p.).
Susținerile părții vătămate în principal în ceea ce privește sumele de bani remise inculpatului sunt confirmate de martorul B. C., coleg de serviciu al părții vătămate și totodată persoană care l-a ajutat cu diverse sume de bani pe care V. C. i-a remis inculpatului în diferite ocazii.
În ceea ce privește declarația martorei I. R. de care se prevalează inculpatul, Curtea constată că aceasta privește restituirea unei sume de bani pe care partea vătămată ar fi dat-o inculpatului anterior iar declarația martorului C. P. este ambiguă și nu permite identificarea persoanelor la care face referire. În aprecierea pertinenței acestei probe instanța are în vedere și faptul că inculpatul în cuprinsul declarațiilor date la urmărire penală (filele 129 – 131) nu face nici o referire la aceste întâlniri sau la remiterea sumelor de bani în modalitatea descrisă de martori. Abia în fața primei instanțe la data de 06 septembrie 2010 inculpatul pare să își aducă aminte de discuțiile pe care le descrie martora I. dar și de faptul că ar fi rugat-o pe numita Gama să îl contacteze pe V. D. și să îi spună să se prezinte la București, deși anterior a negat existența unor asemenea convorbiri.
Lipsa de sinceritate a inculpatului este cu atât mai evidentă cu cât din discuții rezultă că elementul determinant pentru partea vătămată, care a convins-o pe aceasta să îi remită în mod repetat diverse sume de bani îl reprezintă presupusele relații pe care inculpatul le-ar fi avut în cadrul SPP precum și pretinsa funcție a acestuia în cadrul aceleiași instituții, de altfel în discuțiile dintre partea vătămată și martorul B., primul spunându-i exact aceleași lucruri („Acesta mi-a spus că inculpatul este de la SPP și îl angajează în cadrul acestei instituții, întrucât are relații” – fila 119 dosar instanță).
În ceea ce privește modul în care s-au realizat interceptările convorbirilor telefonice, criticat de apelant prin cererea de la fila 65 dosar, Curtea reține din analiza actelor depuse la dosarul de urmărire penală că interceptarea convorbirilor s-a realizat cu respectarea procedurii impuse art. 91/1 și urm. C.p.p. Nu se poate reține că angajaților SRI care au dat concurs la realizarea interceptărilor li s-ar fi dat atribuții specifice ofițerilor de poliție judiciară întrucât aceștia au sprijinit numai din punct de vedere tehnic realizarea acestei activități procesuale, situație expres prevăzută de dispozițiile art. 91/2 alin. 1 teza a II-a, fără a efectua acte de urmărire penală.
Pe de altă parte se constată că deși inculpatul contestă din punct de vedere procedural modul de realizare al interceptărilor, prevalându-se și de pretinse abuzuri săvârșite de către organele de anchetă, nu indică ce anume pasaje din discuții ar fi fost falsificate sau redate parțial, contestă numai la modul general transcrierile deși prin declarațiile repetate date în cursul procedurii penale confirmă existența și conținutul discuțiilor care au fost considerate relevante de către instanță în stabilirea situației de fapt, astfel încât apărările formulate pe acest aspect urmează să fie înlăturate.
În cele din urmă, sub aspectul situației de fapt, Curtea reține că la solicitarea inculpatului la termenul din data de 06 octombrie 2011, s-a încuviințat proba cu doi martori (Arjoacă A. și C. M.), persoane despre care inculpatul a precizat că ar avea cunoștință despre relațiile dintre el și partea vătămată, însă fiind audiați la termenul din data de 24 noiembrie 2011 cei doi au indicat că nu cunosc nimic în legătură cu faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (declarații de la filele 76 – 77 dosar).
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat, Curtea apreciază că prima instanță în mod corect a reținut că nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, argumentele expuse în cuprinsul sentinței penale apelate neimpunându-se să mai fie reluate. În susținerea aceluiași punct de vedere cu privire la încadrarea juridică a faptelor se constată și faptul că inculpatul nu a indicat niciodată în mod concret numele sau funcția persoanei pe lângă care ar urma să intervină, referirile la directorul SPP fiind generale și oricum privind un funcționar care nu avea competența legală de a dispune în sensul promis părții vătămate.
Cu toate acestea, se apreciază că nu se impune reținerea alineatului doi al art. 215 Cp., întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare a părții vătămate. Faptul că, în realizarea activității analizate inculpatul a recurs la un moment dat la sprijinul martorei Gama pentru a menține în eroare partea vătămată nu poate fi considerat mijloc fraudulos, acțiunile în cauză reprezentând simple mijloace de inducere în eroare, specifice oricărei înșelăciuni.
Pe de altă parte, dat fiind că în mod repetat inculpatul a acționat în același mod inducând în eroare partea vătămată pentru a o determina să îi remită în cinci ocazii diferite sume de bani sau bunuri într-un interval de timp de aproximativ trei luni impun reținerea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cp., fapta fiind săvârșită în formă continuată. Chiar dacă toate acțiunile vizează aceeași parte vătămată și sumele de bani au fost remise în toate ocaziile sub același pretext nu se poate reține că infracțiunea se prezintă în formă simplă, întrucât plata eșalonată nu a fost stabilită încă de la începutul discuțiilor (iulie 2009) ci periodic, sub diverse pretexte, inculpatul solicita părții vătămate să îi remită sume de bani suplimentare, inducându-l în eroare cu privire la destinația sumelor.
Pentru aceste considerente în baza art.334 C.p.p. se va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al Parchetului de pe lângă T. M. din infr. prev. de art. 257 C.pen. în infr. prev. de art. 215 al. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată, instanța consideră că pedeapsa de patru ani închisoare ce urmează a se executa în regim de detenție este just individualizată corespunzând criteriilor instituite de art. 72 CP. Se are în vedere în principal modul elaborat în care inculpatul a acționat pentru a induce în eroare partea vătămată, recurgerea la sprijinul altor persoane precum și durata în timp a activității infracționale, conduita procesuală nesinceră a inculpatului, caracterizată nu numai prin negarea faptelor dar și propunerea unor probe (martori) care nu au nici o legătură cu faptele și care a generat întârzieri în soluționarea cauzei, datele despre antecedentele inculpatului și prejudiciul care a fost produs.
Aceleași considerente referitoare la fapta analizată și persoana infractorului exclud aplicarea disp. art. 18/1 C.p., dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a) sau c) Cp., apelul inculpatul și sub acest motiv fiind considerat ca neîntemeiat.
În condițiile art. 192 alin. 2 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă T. M. împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 07 februarie 2011 pronunțată de T. M. în dosarul nr._ .
Respinge apelul formulat de inculpat.
Desființează sentința penală în ce privește latura penală .
În baza art.334 C.p.p.
Schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al Parchetului de pe lângă T. M. din infr. prev. de art. 257 C.pen. în infr. prev. de art. 215 al. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art. 215 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
Condamnă pe inculpatul D. I.-M., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. pe durata prev. de art. 71 C.pen.
Constantă că inculpatul este arestat în altă cauză.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale .
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu .
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 27 ianuarie 2012.
Președinte, Judecător,
A. C. M. C. L.
Grefier,
F. U.
Red.jud.ACM
j.f.C.B.P.
OA 27 februarie 2012
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
