Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 317/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 317/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 317/2015
Ședința publică de la 09 Martie 2015
PREȘEDINTE A. C. M. Judecător
C. I. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă J. Tg. J. și partea civilă N. I., împotriva sentinței penale nr. 2305 din 1 octombrie 2014, pronunțată de J. Tg. J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns partea civilă B. D. C., asistată de avocat V. M., apărător ales, inculpatul N. I. și martorii V. B. M. și N. A., lipsind partea civilă S. Județean de Urgență T. J..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, au fost audiați martorii V. B. M. și N. A., ale căror declarații s-au atașat la dosarul cauzei.
Audierea martorei N. A. s-a făcut cu dificultate datorită problemelor de exprimare, după care i-a fost citită declarația și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului dezvoltă oral motivele scrise ale apelului arătând că în mod greșit a fost achitat inculpatul, reținându-se neîntemeiat ca motiv excesul neimputabil și de asemenea că eronat s-a respins acțiunea civilă a persoanei vătămate. Învederează că în speță nu trebuia reținută nici depășirea legitimei apărări, nici provocarea în condițiile în care persoana vătămată doar i-a reproșat inculpatului prin cuvinte un anume comportament, fără însă a lovi sau a se manifesta violent. Inculpatul putea să părăsească locul faptei, trebuia eventual să se oprească și să conștientizeze urmările. Față de împrejurările faptei, de consecințele produse solicită și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și morale în măsura dovedirii acestora. Ca atare solicită admiterea apelului parchetului, desființarea sentinței cu consecința pronunțării unei hotărâri legale și temeinice iar cu privire la apelul părții civile, consideră că acesta a fost tardiv formulat.
Avocat V. M. consideră că apelul părții civile a fost declarat în termen. În condițiile în care inculpatul a aplicat lovituri, având o culpă exclusivă în activitatea infracțională descrisă, solicită exonerarea părții vătămate de plata cheltuielilor judiciare către stat și obligarea agresorului la despăgubiri materiale și morale. Privitor la apelul parchetului consideră că acesta este întemeiat atât pe latură penală cât și pe latură civilă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, învederează că este nevinovat, mai mult arată că a fost amenințat și la poliție de partea vătămată care în ansamblu a avut un comportament neadecvat, provocator și agresiv.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2305 din 1 octombrie 2014, pronunțată de J. Tg. J. în dosarul nr._, în temeiul art. 386 C.p.p. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. C., prin actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art.181 alin.1 C.p. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 193 alin.2 c.penal, cu referire la art. 5 C.p.
În temeiul art.396 alin.5 cpp raportat la art.16 alin.1 lit.d cpp și la art.26 alin.1 c.penal a fost achitat inculpatul B. D. C., fiul lui Ș. și I.-F., născut la data de 15.03.1992 în Rovinari, județul Gorj, CNP_, domiciliat în comuna I., ., județul Gorj, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 c.penal, existând excesul neimputabil.
În temeiul art.397alin.1 cpp raportat la art.25 alin.1 cpp a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă N. I., domiciliat în Rovinari, ..G9, ., județul Gorj.
În temeiul art.397alin.1 cpp raportat la art.25 alin.1 cod procedură penală a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență T.-J. și a fost obligat inculpatul B. D. C. la plata sumei de 1512 lei către partea civilă S. Județean de Urgență T.-J. .
În temeiul art.275 alin.1 pct.1 lit.c a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.275 alin.1 pct.1 lit.b a fost obligată partea civilă N. I. la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr.4475/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. Tg-J. a fost trimis în judecată inculpatul B. D. C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.181alin 1 C.pen.( L. 15/1968).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În data de 15.07.2013, inculpatul se afla împreună cu martorul V. B.-M. și cu alte persoane în parcul din fața căminului cultural din . moment în care a observat că martorul N. A., sora părții vătămate, nu supraveghea copiii ce îi avea în îngrijire, aceștia putând să cadă de pe toboganul unde se jucau. Din acest motiv, inculpatul i-a atras atenția acestui martor să fie atent la copii. I. A. care se afla împreună cu martora N. A. a sunat partea vătămată, transmițându-i că cineva s-a luat de sora sa. La scurt timp după convorbirea telefonică, la fața locului și-a făcut apariția partea vătămată căruia deși inculpatul cât și sora sa au încercat să-i explice că nu a existat nicio altercație între cei doi, acesta i-a adresat injurii și amenințări inculpatului repezindu-se asupra lui cu intenția de a-l lovi și a-l lua de gât. La fața locului se aflau mai mulți tineri, unii chiar minori (15 ani) care participau la repetiții de dansuri populare.
Constatând că nu ține cont de cele relatate de cei prezenți, în sensul că nu a făcut nimic să justifice atitudinea părții vătămate și văzând că aceasta se îndreaptă spre el să-l lovească, inculpatul, de frică a împins-o, s-a dezechilibrat, s-a ridicat și încearcat să-l lovească cu piciorul, moment în care, inculpatul s-a ferit însă l-a lovut cu pumnul în obraz. Partea vătămată s-a prezentat după orele 21 în data de 15.07.2014 la S. Orășenesc Turceni unde a fost supravegheat medical la camera de gardă de către medicul de serviciu, martorul M. R., fără să fie internat iar a doua zi, respectiv în data de 16.07.2014 s-a prezentat la secția ORL din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tg-J. fiind internat și supus intervențiilor și tratamentului medical corespunzător până pe data de 22.07.2014 . Părții vătămate i s-a eliberat certificatul medico-legal în data de 21.08.2013 pentru 50-55 zile îngrijiri medicale, leziunile nepunând în primejdie viața victimei, înscriind diagnosticul din foaia de observație_/267 respectiv, traumatism maxilo-facial prin agresiune cu fractură dublă de mandibulă (ungi mandibular stâng și paramedian drept).
Starea de fapt reținută a fost descrisă de martorii oculari, N. A. și V. B.-M. care au precizat că inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a avea altercație cu partea vătămată și că aceasta s-a repezit asupra sa fiind influențat de numitul I. A., prietenul sorei părții vătămate (N. A.) pentru că ar fi avut intenția să flirteze cu martorul N. A.. Declarațiile martorilor amintiți anterior s-au coroborat cu declarațiile inculpatului, susținerile părții vătămate în sensul că inculpatul l-a lovit fără motiv, nefiind dovedite. S-a mai constatat și faptul că în rechizitoriu s-a arătat că partea vătămată a avut un comportament injurios la adresa inculpatului, însă nu s-a reținut legitima apărare, solicitând ca instanța să se pronunțe cu privire la scuza provocării.
J. Tg. J. a reținut că inculpatul a depășit limita unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul ca urmare a tulburării și temerii de care a fost stăpânit pentru a înlătura atacul. S-a mai avut în vedere și faptul că inculpatul nu și-a dat seama exact de natura atacului, de iminența acestuia, de gravitatea pericolului venit din partea părții vătămate întrucât era într-o discuție cu alți tineri ce se aflau pe bancă și știa că nu deranjase pe nimeni.
Nu s-a putut reține existența excesului scuzabil ca circumstanță atenuantă deoarece inculpatul nu a reacționat din alte cauze, decât datorită temerii și tulburării create chiar de partea vătămată și nu a reacționat ca urmare a unui sentiment de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate. În cauză nu a avut importanță echivalența mijloacelor folosite, nu are importanță nici raportul de forță dintre agresor și cel atacat, deoarece atacul și apărarea nu au avut loc în condițiile unei acțiuni reglementate și dirijate, pentru ca eventuala egalitate de forțe sau superioritatea celui atacat să aibă vreun efect asupra rezultatului; tot astfel, nu a avut relevanță juridică nici împrejurarea că cel atacat a avut sau nu posibilitatea să oprească . și prin mijloace mai puțin periculoase, cum ar fi imobilizarea victimei. Toate aceste criterii se pot stabili numai ulterior săvârșirii faptei ceea ce s-a și făcut în funcție de împrejurările concrete, obiective și subiective, ale cauzei, când se poate constata dacă apărarea a fost sau nu proporțională cu atacul și motivul pentru care această proporționalitate a fost depășită.
Cu privire la latura civilă, reținându-se în cauză excesul neimputabil, acesta a înlăturat caracterul penal al faptei săvârșite însă răspunderea civilă nu este înlăturată putând fi obligat la plata unei indemnizații adecvate și echitabile potrivit art.1360 alin.2 c.civil.
Din declarațiile martorilor propuși de partea vătămată, Mîlcu A. (fila 54) și R. C. (fila 58) a rezultat că nu au cunoștință despre cheltuielile făcute de de partea vătămată în scopul refacerii sănătății afectate prin agresiune. D. urmare, în lipsa oricărei probe care să dovedească realitatea și întinderea daunelor materiale, instanța a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale. În acest sens, instanța a apreciat că obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare reprezintă o indemnizație adecvată și echitabilă potrivit art.1360 alin.2 c.civil.
Referitor la plata daunelor morale în cuantum de 15.000 lei solicitate, partea vătămată a depus un certificat medico-legal din care rezultă că leziunile avute de acesta, respectiv, traumatism maxilo-facial prin agresiune cu fractură dublă de mandibulă au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu au pus în pericol viața victimei și că aceste vătămări au produs suferințe fizice. Desigur, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice și psihice ci înseamnă aplicarea tuturor consecințelor negative ale faptei și a implicației acesteia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate în funcție de împrejurările cauzei. Instanța a apreciat că inculpatul nu a creat nici un disconfort moral părții vătămate întrucât din declarațiile martorilor s-a reținut că inculpatul nu a avut nici un conflict cu sora părții vătămate, chiar acest martor declarând că i-a atras atenția fratelui său că inculpatul nu a făcut nimic astfel încât să îl lase în pace.
Dimpotrivă, instanța a avut în vedere vârsta inculpatului la data producerii incidentului (21 ani), faptul că era într-o conversație cu mai mulți tineri, alături aflându-se martora V. B. M. (19 ani) împrejurarea în care s-a trezit cu partea vătămată care s-a repezit asupra sa fără motiv, creând mai degrabă inculpatului un disconfort față de ceilalți tineri care asistau la un scandal fără să îl înțeleagă. Nu a fost de negat faptul că partea vătămat a suportat suferințe fizice însă instanța a apreciat că prin reținerea excesului neimputabil, indemnizația adecvată și echitabilă în această cauză este obligarea inculpatului doar la plata cheltuielilor de spitalizare, astfel că a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă N. I..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă J. Tg. J. și partea civilă N. I..
Parchetul de pe lângă J. TG. J. critică în scris sentința pentru nelegalitate considerând că în mod greșit a fost achitat inculpatul, reținând neîntemeiat existența excesului neimputabil. Consideră că partea civilă nu era înarmată cu obiecte contondente de natură să producă o stare de temere inculpatului,iar injuriile și reproșurile evidențiate nu erau de natură să determine un asemenea comportament. Aceste elemente ar fi trebuit să determine cel mult reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin.1 lit. b cod penal, ce vizează depășirea limitelor legitimei apărări. Cu ocazia dezbaterilor procurorul a ședință a învederat că în speță nu trebuie reținută nici depășirea legitimei apărări, nici starea de provocare în condițiile în care persoana vătămată n-a fost înarmată, nu i-a adus injurii persoanei vătămate, nu a aplicat lovituri și nici nu a fost agresivă. Se apreciază că în mod greșit s-a respins acțiunea civilă avându-se în vedere leziunile produse care au necesitat 50 – 55 zile îngrijiri medicale ce impuneau acordarea de despăgubiri materiale și morale.
Partea vătămată arată că apărarea inculpatului nu a fost proporțională cu atacul, circumstanțe în care nu se poate vorbi nici de legitima apărare, nici de exces scuzabil, astfel că pe lângă condamnarea inculpatului este necesară și obligarea acestuia la despăgubiri materiale și morale. Învederează că nici o probă a dosarului nu demonstrează starea de temere, de tulburare în care s-ar fi aflat inculpatul, în condițiile în care partea vătămată nu avea asupra ei obiecte contondente, iar injuriile și reproșurile evidențiate nu puteau determina în nici un caz o asemenea ripostă.
Apelul parchetului este nefondat și se va respinge în baza art. 421 alin.1 lit. b cod pr.penală iar al părții civile este tardiv și se va respinge ca atare în temeiul art. 421 alin.1 lit. a cod pr.penală.
Potrivit art. 26 alin.1 cod penal nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului. În același sens trebuie arătat așa cum statuează art. 23 cod penal, că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
Starea de tulburare sau temere se apreciază în concret de instanța de judecată de la caz la caz, în funcție de starea psihică și fizică a celui ce se apără și va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Mai trebuie arătat că legitima apărare, după cum rezultă din însăși denumirea instituției potrivit art. 91 cod penal, implică ideea de reacție necesară contra unui atac material, direct, imediat și injust, reacție care în înțelesul legii penale trebuie să se afle într-un raport de proporționalitate aproximativă cu pericolul creat făptuitorului de agresivitatea atacatorului.
În speță inculpatul a depășit cert limita unei apărări proporționale așa cum este demonstrat prin actele și lucrările dosarului, reacția sa datorându-se comportamentului agresiv al părții vătămate, care i-a produs în acele împrejurări o puternică tulburare și emoție așa cum rezultă din examinarea stării de fapt reținute.
Trebuie arătat că în considerentele Referatului de terminare a urmăririi penale se menționează între altele că „partea vătămată s-a îndreptat revoltată spre inculpat, adresându-i tot felul de cuvinte și expresii jignitoare pentru că inculpatul s-a ferit”. Se mai reține că inculpatul a lovit de frică.
În același sens în rechizitoriul de trimitere în judecată se evidențiază adresarea de cuvinte și expresii jignitoare de către partea vătămată „comportamentul injurios” al acesteia cu precizarea că în cauză se poate reține eventual scuza provocării.
Martora N. A. a declarat la urmărirea penală că deși i-a spus fratelui său că inculpatul „nu a deranjat-o cu nimic și să-l lase în pace, partea vătămată totuși s-a îndreptat revoltat spre inculpat încercând să-l prindă de gât. A mai arătat la cercetarea judecătorească că a fost influențat de I. A. și că acesta între timp a decedat.
Asemănător martora V. B. M. (fila 19 u.p.) descrise comportamentul părții vătămate care a adresat mai multe injurii, nu a ținut cont de explicațiile sale și ale inculpatului, împrejurări în care a încercat să-l lovească cu pumnul în zona feței. La instanță, fila 56, arată asemănător că „a sărit cu mâna în gâtul inculpatului căruia îi era frică și că N. a sărit la bătaie”. Despre partea vătămată în declarația dată la C. de A. C., arată că era sub influența băuturilor alcoolice și mirosea a băutură”.
Față de aceste circumstanțe rezultate din declarațiile celor doi martori oculari, motivarea instanței de fond, respectiv că s-a depășit limita unei apărări proporționale datorită tulburării și temerii este corectă neavând importanță, așa cum s-a arătat, echivalența mijloacelor folosite, raportul de forță între cei doi sau împrejurarea că inculpatul putea să oprească ., folosind mijloace mai puțin periculoase.
Inculpatul nu a putut rămâne pasiv în fața atacului părții vătămate, temerea sa a fost puternică, iar riposta a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Nu este întemeiată nici critica ce vizează obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale și morale către partea civilă față de consecințele produse, respectiv producerea de leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 – 55 zile îngrijiri medicale.
Instanța de judecată nu-l poate obliga pe inculpat la plata unor despăgubiri decât în măsura în care paguba rezultă din infracțiunea pentru care este cercetat, reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, nu unul ipotetic care nu prezintă certitudine. Partea vătămată s-a constituit parte civilă la cercetarea judecătorească cu_ lei daune morale și 1000 lei daune materiale reprezentând medicamente, spitalizare, transport.
Cu martorii propuși pe latură civilă, Mîlcu A. și R. C. nu s-a făcut dovada cheltuielilor suportate de partea vătămată pentru refacerea sănătății, astfel că s-a respins justificat cererea de despăgubiri ca nedovedită. Cererea Spitalului Județean de urgență Tg. J. a fost admisă, fiind acordate cheltuielile de spitalizare în cuantum de 1512 lei care „reprezintă o indemnizație adecvată și echitabilă” potrivit art. 1360 alin.2 cod civil.
Pornind de la realitatea că sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie pe de o parte să aibă efecte compensatorii și pe de altă parte să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, față de starea de fapt reținută în sensul că inculpatul, aflat într-o conversație pașnică cu mai mulți tineri, s-a trezit agresată intempestiv de partea vătămată care s-a repezit nejustificat asupra sa și în același timp și de soluția de achitare dispusă în cauză, s-a apreciat și sub acest aspect că nu s-a creat vreun disconfort moral care să impună o anume compensație.
Apelul părții civile este tardiv și se va respinge întrucât minuta sentinței penale nr. 2305/2015, conform procesului verbal de la fila 17, i-a fost comunicată la data de 7 octombrie 2014, iar apelul a fost declarat la data de 24 octombrie 2014.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă J. Tg. J. împotriva sentinței penale nr. 2305 din 1 octombrie 2014, pronunțată de J. Tg. J. în dosarul nr._ .
Respinge ca tardiv apelul formulat de partea civilă N. I..
Obligă partea civilă la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2015.
A. C. M. C. I.
Grefier,
F. I.
Red.jud. CI
j.f.L.M.C.
I.B. 16 Martie 2015
| ← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 59/2015. Curtea de... → |
|---|
