Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1376/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 1376/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 1376

Ședința publică de la 23 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. E. P.

Judecător T. M.

Grefier C. G.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. S. din

cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

¤¤¤¤¤¤

Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de inculpații F. E. și N. P. împotriva sentinței penale nr.68 din 01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În lipsa unor motive de apel formulate de inculpați, arată că nu a identificat aspecte de nelegalitate care să poată fi reformate prin admiterea acestuia

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele

Prin sentința penală nr.68 din 01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, în temeiul art.396 alin.1 și 2 C.p.p. rap. la art. 273 alin.1 C.p., a condamnat pe inculpata F. E., la pedeapsa de 1800 de lei amendă penală, reprezentând 180 de zile amendă înmulțit cu 10 lei pentru fiecare zi de amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 273 alin. 1 C.p.

În baza art. 63 C.p. s-a atras atenția inculpatei că dacă, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art.396 alin.1 și 2 C.p.p. rap. la art. 273 alin.1 C.p.a condamnă inculpatul N. P., la pedeapsa de 1800 de lei amendă penală, reprezentând 180 de zile amendă înmulțit cu 10 lei pentru fiecare zi de amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 273 alin. 1C.p.

În baza art. 63 C.p., s-a atras atenția inculpatului că dacă, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În temeiul art. 274 alin.1 C.p.p. a obligat inculpații la plata sumei de 402,6 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 202,6 lei pentru faza de urmărire penală și 200 de lei pentru faza de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.155/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., din data de 11.02.2015 și înregistrat pe rolul instanței la data de 17.02.2015, sub nr._, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații F. E. și N. P., pentru săvârșirea infracțiuni de mărturie mincinoasă, faptă prev. și ped. de art. 273 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență că, la data de 01.07.2011, persoana vătămată R. N. prin plângerea penală formulată a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numiții NĂFIRU P. și F. E., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art.260 C.pen. (f. 23-25), cauza fiind înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Vînju M. sub nr. 1051/P/2011 și preluată de P. de pe lângă Tribunalul M. în vederea efectuării urmăririi penale, prin rezoluția nr.1594/_ din 04.04.2012 a primului procuror.

Prin ordonanța nr. l55/P/2012 din 23.04.2012, P. de pe lângă Tribunalul M. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților N. P. și F. E., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.260 C.pen. și aplicarea unor sancțiuni administrative cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni (f. 14).

Persoana vătămată R. N. a formulat plângere împotriva acestei soluții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In cauză, prin ordonanța nr.285/II/2/2014 din 25.03.2014 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., s-a admis plângerea formulată de numitul R. N., s-a infirmat ordonanța nr. 155/P/2012 din 23.04.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. și s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale ( f. 12).

Judecătoria Vînju M. prin încheierea din 24 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea formulată de P. de pe lângă Tribunalul M., a constatat legalitatea și temeinicia ordonanței nr.285/II/2014 din 25.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. emisă în dosarul nr.l55/P/2012 și a confirmat redeschiderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prev. de art.260 C.pen. (f. 15).

Din actele de urmărire penală administrate în cauză, au rezultat următoarele:

Prin plângerea formulată, persoana vătămată R. N. a arătat că inculpații N. P. și F. E., având calitatea de martori în dosarul nr.l_ al Judecătoriei Vînju M., fiind audiați la data de 11.05.2011 au făcut afirmații mincinoase și nu au spus tot ce știau instanței de judecată.

De asemenea, a precizat că dosarul a avut ca obiect acțiunea în constatarea intervenției uzucapiunii și dobândirea de către tatăl său a dreptului" de proprietate asupra gospodăriei personale situată în intravilanul comunei Pătulele, cvartalul 89, .> In realitate, numitul R. S. (tatăl persoanei vătămate) a locuit de peste 40 de ani într-o altă gospodărie, însă instanța de judecată, după audierea inculpaților N. P. și F. E. a admis acțiunea și a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren intravilan, în suprafață de 0,2237 ha situat în T.89, ., cu vecinătățile: N.- N. P., S.- Drum, E.-R. G., V.- Drum.

În cauză a fost audiat martorul Ț. V., care a declarat că în imobilul din litigiu, locuiește împreună cu familia persoana vătămată R. N. și nu R. S. care are o altă locuință separată și nu cunoaște motivul pentru care F. E. și N. P. au dat declarații mincinoase în fața instanței de judecată ( f.32- 33).

Aceleași aspecte au fost confirmate și de martorul R. G. (f.80-81).

Martorul Zăvodu V., fiind audiat la data de 18.11.2014, a declarat că se învecinează cu locuința persoanei vătămate R. N., care de la vârsta de 7-8 ani a rămas împreună cu bunicii paterni, locuiește efectiv în acest imobil, iar tatăl său R. S. și-a construit o altă casă unde a domiciliat împreună cu celălalt fiu, R. I. (f.83- 84).

Inculpata F. E., în declarația dată în fața organelor de urmărire penală în data de 05.10.2011 a arătat că numitul R. N. locuiește de circa 40 de ani în locuința rămasă de la bunicul său, R. Ș. iar R. S. a plecat de la locuința tatălui său R. Ș. în urmă cu 40 de ani a plecat la o altă locuință, tot pe ulița respectivă.

Totodată a menționat că la Judecătoria Vînju M. a fost transportată de R. I. fratele persoanei vătămate, care i-a spus și ce anume să declare, precizându-i vecinii locuinței.

Din declarația de martor din 11.05.2011 dată în dosarul nr._ al Judecătoriei Vînju M., rezultă că inculpata F. E., a făcut afirmații mincinoase, cu privire la persoana care locuiește efectiv în localitatea Pătulele, județul M., tarlaua 89.

Declarațiile de martori ale inculpaților F. E. și N. P. au stat la baza sentinței civile nr 1125/11.05.2011 a Judecătoriei Vînju M., pronunțată în dosarul nr._, prin care a admis acțiunea civilă având ca obiect „acțiune în constatare", formulată de reclamantul R. Șt. S. (tatăl persoanei vătămate).

Astfel, instanța de fond a reținut următoarele :„Din depozițiile martorilor F. E. și N. P., se reține faptul că reclamantul a locuit întotdeauna cu părinții în averea rămasă de la bunici”.

Această avere constă într-o casă cu anexe, curte și grădini, iar suprafața de teren este destul de mare. A mai arătat că atât înainte de colectivizare cât și după, terenul a avut aceeași delimitare și aceeași îngrădire, având ca vecinătăți la V și S drum, M.-N. I. și la E. R. G. iar în decursul anilor nu a avut probleme cu vecinii cu privire la întinderea suprafeței îngrădite".

Inculpatul N. P. în declarația din 22.12.2011 a arătat că își menține declarația dată la Judecătoria Vînju M., însă în declarația din 23.01.2015 a menționat că nu este vecin cu R. S., el locuind în partea opusă a satului.

De asemenea a menționat că a declarat că în imobilul aparținând lui R. Ș., „după moartea acestuia și până în prezent" a locuit R. S. cu cei doi copii ai săi.

Susținerile inculpatului N. P. din fața organelor de audiere penală, sunt contrazise de declarația de martor dată la Judecătoria Vînju M., unde a arătat că este vecin cu reclamantul, în acest imobil a locuit tatăl reclamantului iar la moartea sa a rămas să locuiască reclamantul, se învecinează la N cu locuința reclamantului.

Suspectul R. I. (fratele persoanei vătămate) i-a transportat cu autoturismul proprietate personală pe inculpații F. E. și N. P., la Judecătoria Vînju M. și le-a spus acestora ce anume să declare instanței de judecată, săvârșind infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă.

Fiind audiat, nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa declarând că „ este posibil ca eu să fi spus cum se numesc vecinii locuinței cu pricina, deoarece acesta nu îi mai cunoștea după nume", aspecte contrazise de declarația inculpatei F. E..

Situația de fapt reținută reiese din coroborarea plângerii penale formulate de persoana vătămată R. N. la data de 01.07.2011, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări penale față de, numiții F. E. și N. P., sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât fiind audiați în calitate de martori la Judecătoria Vînju M. au dat declarații mincinoase, declarații care au dus la pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului în care locuiește împreună cu familia (f.23-25); cu declarația persoană vătămată R. N. (f.26-31); și cu declarațiile inculpaților F. E. (f.36-49) și N. Profil.( 50-65); ale declarații martori R. G. (f.80-82), Zăvodu V. (f.83-84), Ț. V. (f.32- 33) și declarațiile de martor ale inculpaților F. E. și N. P., date în dosarul nr. l_ al Judecătoriei Vînju M. în data de 11.05.2011 (f.41, 55): precum și sentința civilă nr.l125 din 11.05.2011 a Judecătoriei Vînju M.,] pronunțată în dosarul nr. l_, definitivă și irevocabilă, prin care s-ai admis acțiunea civilă având ca obiect acțiune în constatare, formulată de! reclamantul R. Șt. S., și a constatat dobândirea de uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 0,2237 ha, situat în tarlaua T.89, ., cu vecinătățile N.-N. P., E.- R. G., S și V. -drum. (f. 85-88), titlul de proprietate nr._ din 08.05.2002 emis pe numele R. Gh. Ș. (f.95); adresa nr.2422 din 03.05.2011 a Primăriei comunei Pătulele, emisă către Judecătoria Vînju M. (f.96) și adresa nr.366 din 21.01.2015 a Primăriei comunei Pătulele, din care rezultă faptul că pentru suprafața de 0,2237 ha, situată în T.89, P.15, impozitul aferent a fost achitat de numitul R. N. din anul 2000 și până în prezent, depunând în acest sens și chitanțele aferente pentru perioada 2011 -2014 (f.97-102).

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate ale inculpaților, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.

La data de 02.03.2015, prin serviciul registratură, inculpații F. E. și N. P. prin apărător au depus la dosarul cauzei o cerere de restituire a cauzei la parchet în vederea completării probatoriului, atașând la cerere mai multe înscrisuri, respectiv copie Registrul Agricol 1959-1960, titlul de proprietate nr._/08.05.2002, rechizitoriu nr. 155/P/2012 din 11.02.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., copiile unor cererii formulate de către numita R. A. privind legea fondului funciar și sentința civilă nr. 1125/11.05.2011 a Judecătoriei Vînju M. pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect „ acțiune în constatare”, arătând, pe scurt că, este necesar să se stabilească cu certitudine că mărturia inculpaților a determinat decisiv decizia instanței în cauza civilă, completându-se, astfel probatoriul administrat.

Analizând cererea formulată de inculpați, judecătorul de cameră preliminară a reținut că aceasta nu vizează legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor ori a efectuării actelor de urmărire penală, susținerile inculpaților vizând temeinicia probelor administrate în faza de urmărire penală, în cauză nefiind incident niciunul din cazurile de restituire a cauzei la parchet prevăzute de art. 346 alin. 3 c.p.p., cererea formulată de inculpați fiind respinsă.

În raport cu cele reținute, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. instanța a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. 155/P/2012 emis la 11.02.2015 de P. de pe lângă Tribunalul M., fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, precum și a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată, a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații F. E. și N. P. trimiși în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „mărturie mincinoasă”, prevăzută de art. 273 alin. 1 C.pen.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul Năfiru P., a declarat că fiind audiat ca martor în instanță, că a fost vecin cu imobilul deținut de R. Ș., susținând că la acea dată în imobilul deținut de R. Ș. locuia R. N. nepotul acestuia și în prezent imobilul este locuit de acesta. Nu mai știe exact când s-a mutat R. S. din casa tatălui său era în timpul existenței CAP-ului, acesta construindu-și o altă casă pe aceeași linie, fiind de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată inculpata F. E. a declarat că, a fost întrebată în instanță cine este stăpânul pleațului și ea a declarat că este R. Ș., nu știe cine locuiește în acea gospodărie ea având casa la 2 km distanță. A declarat că R. S. a locuit cu părinții săi, nu își amintește dacă a declarat că acesta s-a mutat ulterior într-o altă casă. La acel loc de casă a fost o singură dată.

Persoana vătămată R. N., a declarat că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză, susținând că a formulat plângere împotriva inculpaților pentru mărturie mincinoasă, deoarece aceștia au declarat în cadrul unui proces fapte neadevărate cu privire la locuința tatălui său.

În cauză, au fost audiați și martorii Ț. V., R. G., Zăvodu V..

La dosarul cauzei au fost depuse copii actualizate după cazierele judiciare ale inculpaților.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În fapt, la data de 01.07.2011, persoana vătămată R. N. prin plângerea penală formulată a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numiții NĂFIRU P. și F. E., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art.260 C.pen. (f. 23-25), cauza fiind înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Vînju M. sub nr. 1051/P/2011 și preluată de P. de pe lângă Tribunalul M. în vederea efectuării urmăririi penale, prin rezoluția nr.1594/_ din 04.04.2012 a primului procuror.

Prin ordonanța nr.l55/P/2012 din 23.04.2012 P. de pe lângă Tribunalul M. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților N. P. și F. E., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.260 C.pen. și aplicarea unor sancțiuni administrative cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni (f. 14).

Persoana vătămată R. N. a formulat plângere împotriva acestei soluții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In cauză, prin ordonanța nr.285/II/2/2014 din 25.03.2014 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., s-a admis plângerea formulată de numitul R. N., s-a infirmat ordonanța nr.155/P/2012 din 23.04.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. și s-a dispus redeschiderea și reluarea urmăririi penale ( f. 12).

Judecătoria Vînju M. prin încheierea din 24 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea formulată de P. de pe lângă Tribunalul M., a constatat legalitatea și temeinicia ordonanței nr.285/II/2014 din 25.03.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. emisă în dosarul nr.155/P/2012 și a confirmat redeschiderea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prev. de art.260 C.pen. (f. 15).

Din actele de urmărire penală și din cercetarea judecătorească efectuată în cauză, au rezultat următoarele:

Inculpații N. P. și F. E. au fost audiați în calitate de martori în dosarul nr._ al Judecătoriei Vînju M., la data de 11.05.2011. Acest dosar a avut ca obiect acțiunea în constatarea intervenției uzucapiunii și dobândirea de către R. S. a dreptului de proprietate asupra gospodăriei situate în intravilanul comunei Pătulele, cvartalul 89, .> Inculpatul N. P. a declarat că în gospodăria în litigiu a locuit tatăl lui R. S., iar la moartea acestuia a rămas să locuiască R. S..

Inculpata F. E. a declarat că R. S. a locuit dintotdeauna cu părinții săi în averea moștenită de la bunicii acestuia.

In realitate, numitul R. S. (tatăl persoanei vătămate) a locuit de peste 40 de ani într-o altă gospodărie, însă instanța de judecată, după audierea inculpaților N. P. și F. E. a admis acțiunea și a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren intravilan, în suprafață de 0,2237 ha situat în T.89, ., cu vecinătățile: N.- N. P., S.- Drum, E.-R. G., V.- Drum.

În cauză a fost audiat martorul Ț. V., care a declarat că în imobilul din litigiu, locuiește împreună cu familia persoana vătămată R. N. și nu R. S. care are o altă locuință separată. A mai arătat că inculpații cunoșteau această situație de fapt ( f.58).

Aceleași aspecte au fost confirmate și de martorul R. G. (f.60).

Martorul Zăvodu V. a declarat R. S. s-a mutat din casa tatălui său înainte de colectivizare, iar R. N. locuiețte în gospodăria rămasă de la bunicul său de 25-30 ani arătând că inculpații cunoșteau această situație de fapt, F. E. fiind și rudă îndepărtată cu R. S..

Declarațiile de martori ale inculpaților F. E. și N. P. au stat la baza sentinței civile nr.1125/11.05.2011 a Judecătoriei Vînju M., pronunțată în dosarul nr._, care a admis acțiunea civilă având ca obiect „acțiune în constatare", formulată de reclamantul R. Șt. S. (tatăl persoanei vătămate).

Astfel, instanța de fond a reținut următoarele :„Din depozițiile martorilor F. E. și N. P., s-a reținut faptul că reclamantul a locuit întotdeauna cu părinții în averea rămasă de la bunici.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, instanța a reținut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților este Noul cod penal, deoarece pedeapsa aplicabilă infracțiunii prev. de art. 273 alin.1 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă, în comparație cu pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea prev. de art. 260 alin.1 C.p. de la 1969, de la 1 an la 5 ani.

A considerat prima instanță, că în drept, fapta inculpaților F. E. și N. P., care în data de 11.05.2011 fiind audiați în calitate de martori în dosarul nr.l_ al Judecătoriei Vînju M., au făcut afirmații mincinoase cu privire la locuința și terenul aferent în suprafață de 0,2237 ha, situat în intravilanul comunei Pătulele, cvartalul 89, cu vecinii: N.-N. I., E.- R. G., S. și V. -drum., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă faptă prev. și ped. de art.273 alin.1 C.pen.

În ceea ce privește latura obiectivă, instanța a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând în susținerea unor afirmații mincinoase, într-o cauză în care au fost audiați ca martori.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 lit.a din Codul penal, respectiv intenție directă, deoarece din modul concret de realizare a faptei reținute, rezultă că inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor și au urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.

Având în vedere cele expuse și luând în considerare dispozițiile art. 53 din Codul penal, instanța a procedat la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

De asemenea, având în vedere că pentru această infracțiune reținută în sarcina inculpaților legea prevede pedepse alternative, instanța a ținut seama de criteriile anterior menționate și pentru alegerea uneia dintre acestea.

Astfel, în ceea ce privește săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de mărturie mincinoasă, în data de 11.05.2011, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 273 alin.1 din Codul penal cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, instanța a apreciat că este suficientă aplicarea pedepsei amenzii și nu a pedepsei închisorii, prin raportare la principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol al faptei săvârșite.

Instanța stabilind inculpaților pedeapsa amenzii penale, a stabilit și numărul zilelor amendă potrivit criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, dar și prin raportare la limitele speciale ale zilelor amendă prevăzute de art. 61 alin. 4 din Codul penal.

Astfel, văzând că inculpații au săvârșit o infracțiune ce se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, prin raportare la limitele speciale ale zilelor amendă prevăzute de art. 61 alin. 4 din Codul penal, a constatat că pentru infracțiunea dedusă judecății se pot stabili între 180 și 300 de zile amendă, în acord cu dispozițiile art. 61 alin.4 litera c din Codul penal.

În aceste condiții, prin raportare la fapta săvârșită, reținând în favoarea inculpaților că aceștia au recunoscut parțial și regretat fapta săvârșită, că nu au antecedente penale instanța a dispus condamnarea inculpaților la un numărul minim de zile amendă prevăzut de lege, respectiv la un număr de 180 de zile amendă.

Referitor la cuantumul unei zile amendă, instanța a avut în vedere că suma corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 10 lei și 500 de lei, dar și faptul că acest cuantum se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia.

În consecință, instanța a stabilit cuantumul unei zile amendă la suma minimă prevăzută de lege, respectiv suma de 10 lei.

Având în vedere cele stabilite anterior, respectiv condamnarea inculpaților la un număr de 180 de zile amendă, cuantumul unei zile fiind stabilit la suma de 10 lei, instanța a dispus condamnarea inculpaților la plata sumei de 1800 de lei amendă penală.

În baza art. 63 C.p. instanța a atras atenția condamnaților că dacă, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații F. E. și N. P., fără a preciza în scris motivele de apel.

Apelanții inculpați au fost legal citați, apelanta F. E. primind personal citația pentru termenul stabilit pentru judecarea apelului, dar nu s-au prezentat în fața instanței de apel și nu au formulat cereri privind eventuala amânare a cauzei.

Examinând apelurile formulate, instanța de apel constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

C. de apel reține că prima instanță în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridică corectă, probele administrate dovedind existența faptelor, precum și vinovăția inculpaților, soluția de condamnare fiind legală și temeinică.

Instanța de apel își însușește motivarea instanței de fond cu privire la situația de fapt, cu completările ce vor fi făcute privind coroborarea probelor.

Astfel, instanța de apel reține că Inculpații N. P. și F. E. au fost audiați în calitate de martori în dosarul nr._ al Judecătoriei Vînju M., la data de 11.05.2011. Acest dosar a avut ca obiect acțiunea în constatarea intervenției uzucapiunii și dobândirea de către R. S. a dreptului de proprietate asupra gospodăriei situate în intravilanul comunei Pătulele, cvartalul 89, .> Inculpatul N. P. a declarat că în gospodăria în litigiu a locuit tatăl lui R. S., iar la moartea acestuia a rămas să locuiască R. S..

Inculpata F. E. a declarat că R. S. a locuit dintotdeauna cu părinții săi în averea moștenită de la bunicii acestuia.

În fața instanței de fond au invocat apelanții inculpați faptul că reclamantul din cauza civilă, R. S. a folosit terenul aparținând tatălui său R. Ș., chiar dacă a locuit în altă gospodărie, terenul fiind închiriat succesiv mai multor familii, după decesul părinților săi, iar până în anul 2000 a achitat impozitele aferente acestei gospodării, astfel încât a avut posesia juridică a terenului.

Au susținut inculpații că nu au făcut decât să răspundă la întrebările adresate de instanță, iar după anul 2000 reclamantul a permis fiului său, R. N. să locuiască în proprietatea părinților, dată la care termenul de prescripție achizitivă era împlinit deja.

Examinând declarațiile date de inculpații apelanți în dosarul civil nr_ al Judecătoriei Vînju M., instanța de apel constată că inculpata F. E. a declarat că numitul R. S. a locuit dintotdeauna cu părinții în averea moștenită de la bunici, iar inculpatul N. P. a declarat că în imobil a locuit tatăl reclamantului, iar la moartea acestuia a rămas să locuiască în casă reclamantul.

Ori, din probele administrate rezultă că numitul R. S. a plecat din locuința lui R. Ș. înainte de decesul tatălui său, R. Ș., astfel că nu a locuit în mod continuu, dintotdeauna, așa cum a arătat inculpata F. E. și nici după decesul tatălui său, așa cum a arătat inculpatul N. P..

În acest sens sunt declarațiile martorului R. G., care a arătat că R. S. s-a mutat din locuința lui R. Ș. înainte de moartea acestuia, martorului Zăvodu V., care a arătat că R. Ș. nu a mai locuit în locuința lui R. S. după ce a plecat împreună cu cei doi copii în locuința pe care a construit-o, declarația martorului Ț. V., care a arătat de asemenea că R. Ș. nu a mai locuit în casa lui R. S. după ce s-a mutat în casa pe care a construit-o, iar R. N. a locuit fiind copil, în locuința bunicului său, R. Ș., împreună cu acesta.

Totodată, inculpatul N. P. a declarat în fața instanței civile că locuința se învecinează cu locuința și terenul ce au făcut obiectul litigiului civil, chiar inculpata F. E. infirmând în declarația sa din cursul urmăririi penale aceste susțineri ale inculpatului N. P., indicând faptul că în realitate vecinul este N. I..

De altfel, inculpata F. E. a recunoscut în cea mai mare parte acuzația în declarația sa din cursul cercetării judecătorești, arătând că nu cunoaște vecinii terenului decât din auzite, a fost în acel loc o singură dată, când avea 16 nai, iar în anul 2011, când a dat declarația nu știa cine locuiește în imobilul în litigiu.

Și inculpatul N. P., deși nu și-a recunoscut vinovăția în fața instanței, a arătat că nu știe când s-a mutat R. S. din casa tatălui său, deși în declarația dată în fața instanței civile a precizat faptul că R. S. s-a mutat din imobil după decesul tatălui său, R. Ș..

Se constată în concluzie că prima instanță a interpretat și coroborat în mod corect probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, concluzionând în mod corect că declarațiile date de inculpați în calitate de martori în fața instanței civile au stat la baza sentinței civile nr 1125/11.05.2011 a Judecătoriei Vânju M. fiind afirmații mincinoase.

Ori, afirmațiile nereale făcute de inculpați în declarațiile date în fața instanței civile au privit împrejurări esențiale ale cauzei, pentru stabilirea îndeplinirii condițiilor dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune fiind necesară stabilirea continuității posesiei.

Cum declarațiile inculpaților au fost făcute tocmai în scopul dovedirii unei continuități a posesiei exercitate de R. S., acestea au privit împrejurări esențiale ale cauzei, fiind probe avute în vedere de instanța civilă pentru a admite acțiunea formulată de numitul R. S..

Nu prezintă relevanță dacă aceiași soluție ar fi fost pronunțată de instanța civilă chiar și în situația în care inculpații ar fi spus adevărul, sau dacă numitul R. S. are dreptul de a i se constitui un drept de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul litigiului civil, așa cum au susținut inculpații prin notele scrise depuse în cursul judecării cauzei în primă instanță, întrucât caracterul esențial al împrejurărilor despre care a fost întrebat martorul nu se determină prin raportarea acestora la o soluție efectiv pronunțată, ci prin raportare la obiectul probei, în sensul că proba respectivă este necesară rezolvării probei.

În concluzie, afirmațiile inculpaților F. E. și N. P. din declarațiile date în data de 11.05.2011 în calitate de martori în dosarul nr_ al Judecătoriei Vânju M., cu privire la locuința și terenul aferent în suprafață de 0,2237 ha situat în intravilanul comunie Pătulele, cvartalul 89, prin care au arătat, inculpata F. E., că numitul R. S. a locuit dintotdeauna cu părinții în averea moștenită de la bunici, deci în mod continuu, iar inculpatul N. P., că în imobil a locuit tatăl reclamantului, iar la moartea acestuia a rămas să locuiască în casă reclamantul, sunt mincinoase și așa cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 273 alin 1 Cod penal din 1969.

Totodată, instanța de apel constată că în mod legal și temeinic prima instanță a constatat că infracțiunea prevăzută de art 273 alin 1 Cod penal are corespondent în dispozițiile art 260 alin 1 Cod penal din 1969, dar legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, având în vedere atât limitele mai mici ale pedepsei cu închisoarea cât și faptul că pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii.

De asemenea, prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, în raport cu vârsta inculpaților, lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpații nu au urmărit obținerea de beneficii pentru ei și nici nu au obținut beneficii prin săvârșirea infracțiunii, au recunoscut, chiar dacă nuanțat faptul că nu au spus adevărul, în mod temeinic orientându-se spre cea mai ușoară dintre pedepsele aplicabile, respectiv pedeapsa amenzii, în cuantumul minim aplicabil.

În mod temeinic nu a dispus prima instanță renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, sau aplicarea unei amenzi administrative conform dispozițiilor Codului penal din 1969, având în vedere faptul că infracțiunea prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, prin declarațiile lor inculpații influențând în mod direct soluția unei instanțe de judecată.

Nu sunt fondate nici susținerile apelanților inculpați, făcute în fața primei instanțe, la care prima instanță nu a răspuns, privind faptul că inculpații au fost deja sancționați administrativ cu amendă în cuantum de 500 lei. prin ordonanța procurorului.

Ordonanța nr 155/P/2012 din 23.04.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. a fost infirmată prin ordonanța nr 285/II/2/2014 din 25.03.2014 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul M., fiind deschisă și reluată urmărirea penală, iar prin încheierea din 24.04.2014, pronunțată în dosarul nr_, Judecătoria Vânju mare a constatat legalitatea și temeinicia acestei din urmă ordonanțe și a confirmat redeschiderea urmăririi penale.

În aceste condiții, prima Ordonanță, nr 155/P/2012 din 23.04.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul M., prin care au fost aplicate amenzile administrative în cuantum de 500 lei, a fost lipsită de efecte, iar consecințele privitoare la executarea amenzilor în cuantum de 500 lei, în temeiul unei ordonanțe lipsite de efecte, nu fac obiectul prezentei cauze.

Având, în vedere aceste considerente, în temeiul art. 421 pct 1 lit b Cod pr penală, instanța de apel va respinge apelurile formulate inculpații F. E. și N. P., împotriva sentinței penale nr.68 din 01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ ca nefondate.

În temeiul art 275 alin 2 Cod pr penală, vor fi obligați fiecare dintre apelanții inculpați la plata a câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelurile formulate inculpații F. E., C.N.P._, fiica lui Ș. și S., născută la data de 30.05.1941 în ., cu domiciliul în . și N. P., C.N.P._, fiul lui N. și Nicolița, născut la data de 02.03.1936 în ., cu domiciliul în ., împotriva sentinței penale nr.68 din 01.07.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ ca nefondate.

Obligă fiecare dintre apelanții inculpați la plata a câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.10.2015.

Președinte, Judecător

M. E. P. T. M.

Grefier,

C. G.

red.jud.M.E.P.

j.fond:l.L.

SG/12.11.2015/6ex.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1346/2015. Curtea...		Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Decizia nr. 179/2016.... →

Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel CRAIOVA