Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 503/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 503/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 503/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 503/2015

Ședința publică de la 26 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D. N.

Grefier M. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul contestator C. Ș.- deținut în P. C., împotriva încheierii din data de 22.10. 2015 a Tribunalului D., în dosarul cu nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul – inculpat asistat de avocat desemnat din oficiu J. R..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu J. R. pentru contestator, solicită să ia legătura cu inculpatul.

Instanța permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu contestatorul inculpat aflat în stare de deținere.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul, în dezbaterea contestației formulate.

Avocat din oficiu, J. R. pentru contestator solicită admiterea contestației și, pe fond, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, întrucât inculpatul este de mare ajutor familiei sale.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată cu obligarea la cheltuieli judiciare a inculpatului contestator, întrucât fapta de omor calificat săvârșită asupra unui membru al familiei a fost premeditată astfel că este oportună menținerea măsurii arestului preventiv.

Contestatorul inculpat C. Ș., având ultimul cuvânt, declară că este de acord cu apărătorul său în sensul că vrea să fie acasă cu familia.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra contestației penale de față;

Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2015 dată în dosarul nr._ 15 de Tribunalul D., în baza art. 208 al.4 CPP, s-a menținut măsura arestului preventiv luat față de inculpatul C. Ș. prin încheierea nr. 221 din data de 11.08.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului D..

S-a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În baza art. 275 alin 3 CPP, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pe fondul cauzei instanța a dispus emiterea unei adrese către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. în vederea întocmirii unui raport de evaluare pentru inculpatul C. Ș..

S-a dispus citarea martorilor S. C., S. I., R. Ș. și Birtu F. C.,propuși de inculpat, citarea martorului R. D., propus prin actul de sesizare și citarea inculpatului C. Ș., în PMS C..

S-a amânat judecarea cauzei la data de 05.11.2015.

Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul D. nr. 774/P/2015 din data de 25.08.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, art.189 alin.1 lit.a C.p. rap.la art.199 alin.1 din C.p.

Prin încheierea nr. 201 din data de 11.08.2015, Tribunalul D., a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public- P. de pe lângă Tribunalul D. și în baza art. 226, art. 223 alin. 2 Cpp rap. la art. 202 alin. 1, 3, și 4 Cpp și urm. C.p.p. a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. Ș. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.08.2015 până la data de 09.09.2015 inclusiv.

De asemenea, prin încheierea din data de 27.08.2015, în baza art. 348 Cpp rap. la art. 207 alin. 4 Cpp a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului C. Ș..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța această încheiere, s-au reținut următoarele

La data de 10.08.2015, ora 08.15, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 chiar de către inculpatul C. Ș. cu privire la faptul că, în dimineața aceleiași zilei, l-a omorât pe fiul său vitreg N. O. S., prin aplicarea mai multor lovituri cu toporul în zona capului, în timp ce acesta dormea într-o cameră din locuința comună.

Din ansamblul probator administrat în cauză au rezultat următoarele:

Între victima N. O. S. și părinții săi, cu care locuia împreună, exista o stare tensionată de mai multă vreme, generată de faptul că părinții nu erau de acord cu stilul de viață al victimei care nu avea nici un loc de muncă, și pe care erau nevoiți să o întrețină în continuare, să-i asigure traiul zilnic, întrucât, dacă nu-i satisfăceau dorințele și cererile, victima devenea agresivă.

Pe fondul acestor relații, „nemaisuportând să-i plătească datoriile prin . a luat hotărârea infracțională de a-și omorî fiul vitreg cu mai mult timp în urmă, așa cum el însuși declară.

Astfel, inculpatul și-a pregătit un topor pe care îl ținea tot timpul sub patul în care dormea, dar și un altul pe care l-a așezat sub șofrul din curtea casei. În dimineața zilei de 10.08.2015, deși nu mai vorbise cu victima de cel puțin o săptămână de zile, inculpatul s-a trezit hotărât să o omoare.

Știind că, în ziua și noaptea precedentă victima consumase băuturi alcoolice la un botez și astfel va dormi mai mult, a mers în camera în care se afla aceasta pentru a verifica dacă doarme și dacă este în pat cu concubina sa. Văzând că cei doi nu dorm în același pat, victima fiind așezată pe o plapumă, lângă pat, neexistând astfel riscul ca să o lovească și pe concubină sau pe fiul acestora, inculpatul C. Ș. și-a întărit rezoluția infracțională, a mers în curte, a verificat toporul de sub șofru și i-a mai bătut un șurub să fie sigur că nu scapă din coadă.

Ulterior, inculpatul a mai efectuat anumite treburi gospodărești, după care s-a întors în camera victimei și a pus în executare hotărârea luată, lovind victima de mai multe ori în cap cu muchia toporului. Auzind zgomote, martora C. M.-A. s-a trezit și, văzând ce s-a întâmplat, a început să țipe. Inculpatul a ieșit afară, în curte, însă imediat a revenit în camera victimei și și-a reluat activitatea infracțională prin aceleași acte de agresiune, pentru a exclude orice posibilitate ca victima să supraviețuiască acțiunii sale violente. Astfel, auzind că victima ar da semne că mai trăiește, i-a mai aplicat încă două lovituri cu toporul în zona capului, după care a agățat toporul pe o sârmă de la bolta de vie din fața casei.

Ulterior, inculpatul a mers la martorul R. D. căruia i-a relatat fapta comisă și l-a rugat să anunțe organele de poliție. Martorul a apelat numărul de urgență 112 de pe telefonul inculpatului, dându-i apoi acestuia telefonul să vorbească personal cu operatoarea.

Conform raportului de expertiză medico-legală autopsie nr. 2636/A3/18.08.2015, întocmit de I.M.L. C., moartea numitului N. O. S. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo-cerebrale, urmarea unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de bază și boltă de craniu.

Totodată, se concluzionează că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, posibil topor, iar între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată. Moartea victimei poate data din 10.08.2015.

Raportul de expertiză medico-legală a fost supus avizării, Comisia de Control și Avizare, prin avizul nr. 112/E2/2015, aprobând raportul întocmit în cauză.

Cu ocazia cercetării locului faptei a fost ridicat un topor cu coadă din lemn cu lungimea de 95 cm, și lungimea lamei metalice de 11,5 cm care prezenta la nivelul părții metalice, la muchie, precum și pe coadă, lângă partea metalică, pete de substanță de culoare brun roșcată, despre care inculpatul a declarat că este obiectul cu care a lovit victima.

De asemenea, cu aceeași ocazie a fost ridicată și o pereche de pantaloni de culoare crem cu buzunare laterale ce prezintă la nivelul genunchiului piciorului stâng, pe partea anterioară, două pete de substanță de culoare brun roșcată, pantaloni ce au fost predați organelor de anchetă de către soția inculpatului și despre care aceasta a declarat că aparțin soțului său, care a fost îmbrăcat în ei în momentul comiterii faptei.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, relatând modul în care a premeditat și ulterior pus în executare hotărârea luată anterior. De asemenea, inculpatul și-a motivat fapta, încercând să și-o justifice prin aceea că, de-a lungul timpului, victima i-a creat o anumită stare de temere prin comportamentul său agresiv, deși, totodată, a precizat că niciodată victima nu l-a lovit.

De asemenea, din raportul întocmit în cauză de șeful Postului de Poliție Dobrești rezultă că la nivelul acestei unități nu au fost înregistrate plângeri formulate de membrii familiei victimei împotriva acesteia pentru comiterea vreunei infracțiuni.

Declarația inculpatului de recunoaștere a faptei se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Situația de fapt expusă mai sus se dovedește cu următoarele mijloace de probă: declarații suspect/inculpate, declarații martorii, declarație parte civilă, proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto, fișă de constatări preliminare, raport de expertiză medico-legală autopsie, fișă de urgență prespitalicească, raport întocmit de organele de poliție din data de 25.08.2015, mijloace materiale de probă: un topor corp delict, ce a fost folosit la comiterea faptei; o pereche de pantaloni aparținând inculpatului ce poartă urme ale comiterii faptei (pete de culoare brun roșcată).

Fapta inculpatului C. S. care în dimineața zilei de 10.08.2015, l-a lovit în mod repetat pe fiul său vitreg N. O. S., cu un topor în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au condus la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, faptă prev. și ped. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin.1 lit. a C.p. rap. la art. 199 alin.1 din C.p..

Din perspectiva laturii subiective, învinuitul a săvârșit fapta cu intenție directă, întrucât a voit realizarea acțiunii violente, dându-și seama de caracterul său nejustificat și de faptul că, prin comiterea ei, va produce moartea victimei, rezultat pe care l-a urmărit.

Mai mult, inculpatul a luat hotărârea de a comite această infracțiune cu mult timp înainte de săvârșirea acțiunii infracționale, așa cum însuși inculpatul declară, timp în care a realizat acte materiale și morale (și-a pregătit toporul și a așteptat momentul prielnic punerii în executare a hotărârii), acționând deci cu premeditare, astfel încât, în cauză sunt incidente disp. art. 189 alin.1 lit. a C.p..

Totodată, având în vedere că victima conviețuia împreună cu tatăl său vitreg, inculpatul C. S. (soțul mamei victimei), fiind astfel membrii de familie în sensul art. 177 alin. 1 lit. c C.p., în cauză sunt sunt incidente disp. art. 199 alin.1 C.p.

Prin ordonanța cu nr. 774/P/2015 din 10.08.2015, ora 17.10, emisă de P. de pe lângă Tribunalul D. s-a dispus măsura reținerii inculpatului C. Ș. pe o durată de 24 ore de la data de 10.08.2015, ora 17.10, până la data de 11.08.2015, ora 17.10.

Prin încheierea nr. 211 din 11.08.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalul D. – Judecător de Drepturi și Libertăți, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.08.2015 până la data de 09.09.2015 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 90 din 11.08.2015.

Prin ordonanța nr. 774/P/2015 din data de 10.08.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de omor săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1 rap. la art.199 alin.1 din C.p., constând în aceea că, în dimineața zilei de 10.08.2015 numitul N. O. S. a fost lovit cu un topor în zona capului, suferind leziuni traumatice ce au condus la decesul acestuia.

Ulterior, prin ordonanța nr. 774/P/2015 din data de 10.08.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a început urmărirea penală, din infracțiunea de omor săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1 rap. la art.199 alin.1 din C.p., în infracțiunea de omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, art.189 alin.1 lit. a C.p. rap. la art.199 alin.1 din C.p.

Subsecvent, prin ordonanța nr. 774/P/2015 din aceeași dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul C. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, art.189 alin.1 lit. a C.p. rap. la art.199 alin.1 din C.p..

Prin procesul verbal din data de 10.08.2015, în temeiul art. 10 C.p.p., art. 78 C.p.p., art. 83 C.p.p., art. 108 C.p.p. și art. 307 C.p.p., i-au fost aduse la cunoștință suspectului drepturile și obligațiile.

Prin ordonanța din data de 10.08.2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului C. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, art.189 alin.1 lit. a C.p. rap. la art.199 alin.1 din C.p..

Subsecvent, prin procesul-verbal din data de 20.05.2015, în temeiul art. 309 C.p.p. și art. 108 C.p.p., i-au fost aduse la cunoștință inculpatului drepturile și obligațiile.

Inculpatului i-a fost asigurată asistența juridică obligatorie în cursul urmăririi penale, fiind asistat de apărător din oficiu av. I. E. din cadrul Baroului de Avocați D., în substituire pt. av. B. L. cu împuternicire avocațială nr. 7629/2015.

Ulterior, la data de 24.08.2015 a fost depusă la dosarul cauzei împuternicirea avocațială . 0 nr._, de către avocat S. L. L. din cadrul Baroului D., în calitate de apărător ales al inculpatului C. Ș.. Cu aceeași ocazie avocatul ales a formulat cerere de încuviințare a dreptului de a consulta dosarul cu numărul de mai sus, în sensul studierii actelor acestuia și efectuarea de fotocopii de pe dosar. Cererea a fost admisă prin ordonanța din aceeași dată, fiind adusă la îndeplinire în data de 25.08.2015.

În timpul urmăririi penale, C. M.-A., fosta concubină a victimei, a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului N. Ș. M., rezultat din această relație de concubinaj.

Analizând măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. Ș., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale prev. de art. 208 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că arestarea preventivă este legală si temeinică întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 202 Cpp, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, iar potrivit art. 202 alin. 3 Cpp, orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Nici o măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Instanța de fond a constatat că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive este cel prevăzut de art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală în vigoare, care prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau oaltă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Instanța a constatat că, temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate a inculpatului C. Ș. nu s-au schimbat.

Raportat la criteriile prev. de art.223 alin.2 C.p.p. și la cele prev. de art.208 C.p.p. pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a relațiilor sociale vizate, instanța a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului C. Ș..

Totodată, s-a constatat că menținerea arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. De altfel, s-a apreciat că pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate poate fi definit ca fiind posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiată de a realiza o acțiune socialmente dăunătoare, care constituie o infracțiune.

Judecătorul fondului a reținut că, la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere atât date ce sunt legate de persoana inculpatului, cât si date referitoare la fapta, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

În cauza de față, instanța a considerat că pericolul rezultă din gravitatea faptei, respectiv cuantumul pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul ( infracțiunea de omor ), din modalitatea de săvârșire a faptei (prin aplicarea mai multor lovituri cu toporul în zona craniană fiului său vitreg), din împrejurările în care a fost comisă ( inculpatul a premeditat comiterea faptei cu câteva zile înainte, și-a pregătit toporul căruia i-a mai bătut un șurub pentru a se asigura că nu scapă din coadă ), precum și din împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, s-a constatat că menținerea măsurii preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal întrucât judecata cauzei nu a început, nu au fost administrate probe în condiții de oralitate, publicitate și nemijlocire.

S-a apreciat totodată că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzației și necesară pentru realizarea scopului prev de art 202 C.pr.pen.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv, iar o altă măsură preventiva nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului pentru care a fost dispusă, respectiv buna desfășurare a procesului penal.

În plus, durata arestării preventive nu a depășit un termen nerezonabil, măsura fiind dispusă la data de 11.08.2015.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 205 alin. 4 C.pr.pen, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul C. Ș., dispusă prin încheierea nr. 211 din data de 11.08.2015, (mandat de arestare preventivă nr. 90/2015) .

Pe fondul cauzei, instanța a admis în parte cererile de probatoriu formulate de avocat S. L., și a dispus emiterea unei adrese către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. în vederea întocmirii unui raport de evaluare pentru inculpatul C. Ș.. S-a admis și proba testimonială solicitată de inculpat numai cu martorii S. C., S. I., R. Ș. și Birtu F. C., considerând-o pertinentă și utilă soluționării cauzei, în vederea lămuririi împrejurărilor săvârșirii faptei, a relațiilor existente între inculpat și victimă și sub aspectul premeditării faptei de către inculpat.

S-a citat de asemenea, martorul R. D., propus prin actul se sesizare și inculpatul C. Ș., în PMS C..

Împotriva soluției privind măsura preventivă, în termen legal, a declarat contestație inculpatul C. Ș., fără a o motiva în scris.

Oral, cu ocazia dezbaterilor în contestație, apărătorul din oficiu al contestatorului a solicitat admiterea contestației și, pe fond, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, întrucât inculpatul este de mare ajutor familiei sale.

Examinând încheierea contestată, C. de A. constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Așa cum în mod corect a apreciat judecătorul de la tribunal, în raport de disp. art. 208 și 202 alin. 4 lit. e C.pr.pen. în cauză subzistă temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii privative de libertate, impunându-se menținerea stării de arest.

În același sens, C. constată că subzistă și la acest moment procesual probe din care se deduce presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta ce formează obiectul acuzației penale - omor calificat săvârșit asupra unui membru de familie, prev. de art. 188 alin. 1, art.189 alin.1 lit. a C.p. rap. la art.199 alin.1 din C.p..

Este fundamentată și concluzia la care a ajuns judecătorul instanței de fond în sensul că, în raport de datele privitoare la fapta de omor de care este acuzat inculpatul, în special gravitatea concretă a acesteia, lăsarea sa în libertate la acest moment procesual, sau înlocuirea cu o măsură preventivă mai blândă nu se justifică, măsura arestului preventiv fiind singura măsură proporțională cu gravitatea acuzației și necesară în raport de scopurile vizate de legiuitor.

Astfel, din probele existente la dosarul cauzei respectiv: declarații suspect/inculpat ( prin care a recunoscut comiterea faptei), declarații martorii, declarație parte civilă, proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto, fișă de constatări preliminare, raport de expertiză medico-legală autopsie, fișă de urgență prespitalicească, raport întocmit de organele de poliție din data de 25.08.2015, mijloace materiale de probă: un topor corp delict, ce a fost folosit la comiterea faptei; o pereche de pantaloni aparținând inculpatului ce poartă urme ale comiterii faptei (pete de culoare brun roșcată), rezultă suspiciunea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, infracțiunea de omor este prevăzută expres în art. 223 alin. 2 C.p.p și măsura arestării preventive este necesară în scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică .

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului rezultă, că în raport de natura și gradul de pericol social al faptei de omor cu premeditare săvârșită asupra unui membru al familiei ( fiul vitreg) pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, lăsarea acestuia în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

În raport cu art. 5 din Convenția Europeană pentru apărarea ordinii și libertăților fundamentale și art. 23 din Constituție măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit infracțiunea sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În legătură cu acest aspect trebuie precizat că sintagma ,, pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare - și nu un fapt - ce ar periclita în viitor ( după punerea în libertate a inculpatului) normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv acelea care compun obiectul juridic al infracțiunii pentru care sunt indicii că au fost comise de inculpat.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, adică pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele ce caracterizează persoana infractorului, complexitatea cauzei.

În speță, instanța de control judiciar reține că starea de pericol pentru ordinea publică pe care o reprezintă lăsarea inculpatului în libertate, rezultă din gravitatea faptei de care este acuzat - omor cu premeditare săvârșit asupra unui membru al familiei, modul și mijloacele de comitere a acesteia - prin aplicarea mai multor lovituri cu toporul în zona craniană fiului său vitreg, premeditând comiterea faptei cu câteva zile înainte, întrucât și-a pregătit toporul căruia i-a mai bătut un șurub pentru a se asigura că nu scapă din coadă, precum și din împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale.

În raport de aceste considerente cum încheierea contestată, de menținere a arestării preventive, este legală și temeinică, în temeiul art. 206 C.p.p., art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p., se va respinge contestația formulă de contestatorul inculpat C. Ș. împotriva încheierii din data de 22.10. 2015 a Tribunalului D., ca nefondată.

In temeiul art. 275 alin 2 C.p.p. va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile M.J..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

In temeiul art. 206 C.p.p., art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p.

Respinge contestația formulă de contestatorul inculpat C. Ș., fiul lui T. și A. născut la 12. 08. 1946, în loc. Mîrșani, jud. D., cu domiciliul în ., ., jud. D., CNP_, împotriva încheierii din data de 22.10. 2015 a Tribunalului D., ca nefondată.

In temeiul art. 275 alin 2 C.p.p. obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile M.J..

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 26.10.2015, la sediul Curții de A. C..

Președinte,

M.-D. N. Grefier,

M. V.

Red. MDN/MV

Ex. 2/30.10.2015

Poz. 621/2015

Jud. fond E. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 503/2015. Curtea de Apel CRAIOVA