Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1280/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1280/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 1280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 1280
Ședința publică de la 10 iunie 2013
PREȘEDINTE T. M.- judecător
C. Ș.- judecător
A. D.- judecător
Grefier B. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror A. G. din cadrul
D.I.I.C.O.T. – Serviciul T. C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 07 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea recursului declarat de D.I.I.C.O.T. – B. T. O. împotriva încheierii nr. 71 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 2, privind pe inculpații M. I. și T. T. I..
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 71 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 2, în baza art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b alin. 1 și 2 C.p.p. privind obligația periodică de verificare a temeiniciei și legalității arestării preventive prin raportare la art. 139 alin. 1 C.p.p. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive aplicată inculpaților M. I. zis „B.”, fiul lui N. și I., născut la data de 31.08.1963 în municipiul Pitești, Jud. Argeș, domiciliat in municipiul Pitești, ., ., CNP_, în prezent deținut în P.M.S. C. si T. T. I. zis B., fiul lui M. L. și G., născut la 15.02.1984, în municipiul Pitești, jud. Argeș, domiciliat în municipiul Pitești, .. 1, ., ., jud. Argeș,CNP-_,în prezent deținut în P.M.S. C. prin încheierea pronunțată la data de 24 nov. 2011 de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Pitești, jud. Argeș, fără încuviințarea Tribunalului O..
Au fost revocate mandatele de arestare preventivă ale acestor inculpați emise de Tribunalul D. cu nr. 129 la data de 24 noiembrie 2011 în cazul primului și cu nr. 130 din aceeași dată în cazul celui de-al doilea în dosarul nr._/63/2011 și s-a dispus punerea în libertate a acestor inculpați dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
În baza art. 145 alin. 11 și alin. 12 C.p.p. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi mun. Pitești, jud. Argeș inculpații au fost obligați să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura anume Politia mun. Pitești jud. Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului O.;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
e) să nu se apropie de părțile vătămate, martorii și experții cauzei și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Au fost puse în vedere acestor inculpați prevederile art. 145 alin. 22 și alin. 3 C.p.p.
Copia acestei încheieri a fost comunicată locului de deținere, inculpaților, Poliției mun. Pitești, Poliției locale a mun. Pitești jud. Argeș, Inspectoratului jud. Argeș al Jandarmeriei, organelor de frontieră și organelor competente să elibereze pașaportul.
Au fost admise cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații susmenționați și ca urmare s-a dispus cele arătate mai sus.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță, a constatat asupra obligației de verificare a arestării preventive a inculpaților M. I. și T. T. I. în baza art. 3002 C.p.p. și art. 160b C.p.p., următoarele:
Prin cererile formulate inculpații au solicitat înlocuirea măsurii preventivă a arestării cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, motivația acestora fiind cea expusă în încheierea de ședință din data de 04.06.2013 în care au avut loc dezbaterile cu privire la această cerere.
Instanța în baza obligației de verificare periodică a arestării preventive a celor doi inculpați în baza art. 3002 și art. 160b C.p.p. a dispus înlocuirea arestării preventive a acestora cu măsura preventivă restrictivă de libertate menționată și a constatat că sunt fondate în limitele și condițiile de mai jos cererile de înlocuire formulate de inculpați.
În acest sens cu privire la obligația de verificare a arestării preventive și asupra cererilor de înlocuire menționate s-au reținut argumentele de mai jos.
În primul rând, s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute în ipoteza normei de procedură de la art. 139 alin. 1 C.p.p. deoarece au intervenit schimbări în temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. Astfel, chiar dacă există probe care atestă comiterea de către cei doi inculpați a faptelor penale pentru care procedurile judiciare sunt în curs de judecată totuși există elemente de fapt concludente care probează că nu mai sunt întrunite condițiile cazurilor de arestare prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. b și f C.p.p. care se referă la lipsa de actualitate a unor preocupări ale inculpaților de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate dar și la inexistența unui pericol concret pentru ordinea publică raportat la lăsarea în libertate restrânsă a acestora. În acest sens, s-a reținut că se creează certitudinea că inculpații nu vor mai participa la acte de constrângere morală ca și la noi fapte de șantaj, înșelăciune ori tâlhărie și nu vor mai adera la o pluralitate constituită de făptuitori care este justificată, pe de o parte, de rolul totuși secundar pe care l-a avut cel de al doilea inculpat în manifestările cu caracter penal sesizate de procuror prin rechizitoriu și confirmate de probele cauzei (rolul principal de ,,lider“ potrivit sintagmei din rechizitoriu revenind inculpatului M. I.) și, pe de altă parte, de buna conduită anterioară a celor doi inculpați dată de inexistența antecedentelor penale dar și de faptul că aceștia în mod sigur au realizat caracterul ilicit al conduitei lor și necesitatea conformării acesteia cu cerințele legii penale, ca urmare a duratei suficiente pentru aceasta, de circa 1 an și 8 luni, a măsurii arestării lor preventive care și-a realizat astfel scopul prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p. dar și funcția coercitivă. În acest sens s-a reținut că sunt justificate pe baza elementelor de fapt arătate mai sus considerentele invocate de către inculpați care constau în lipsa actuală a unei temeri motivată obiectiv sub aspectul zădărnicirii procesului penale prin influențarea părților vătămate și a martorilor, a vreunui risc de fugă al celor doi inculpați, al comiterii de fapte penale de genul celor pentru care sunt judecați în cazul în care cei doi inculpați ar fi lăsați în stare de libertate restrânsă în limitele măsurii preventive solicitate. Mai mult, s-a reținut că se impune concluzia și pentru faptul că scopul măsurilor preventive sub aspectul asigurării bunei desfășurări a procesului se va realiza prin măsura preventivă restrictivă de libertate menționată, cu referire mai exactă prin obligațiile ce se impun acestuia. Nu în ultimul rând, s-a constatat că durata de mai mult de 1 an (20 luni) a arestării preventive a acestor inculpați nu mai este proporțională ca durată cu nivelul de participație penală a acestor inculpați dar și cu celelalte condiții care au stat la baza măsurii arestării preventive, așa cum sunt prevăzute de art. 143 rap. la art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p. ,chiar și în cazul primului inculpat pentru care există probe ce se referă la o participație cu caracter principal, dar și cu celelalte condiții care au justificat arestarea preventivă (chiar dacă se ține contribuția de ordin subiectiv a părților din dosar care au determinat amânări ale procedurilor judiciare la mai multe termene și prelungirea astfel a procesului prin cererile succesive de asigurare a drepturilor procesuale).De aceea, o menținere a acesteia echivalează cu transformarea sa într-o detenție cu caracter de pedeapsă definitivă care infirmă prezumția de nevinovăție de care trebuie să beneficieze inculpații până la soluționarea definitivă a acțiunii penale.
În al doilea rând, s-a constatat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi mun. Pitești în care aceștia domiciliază corespunde criteriilor actuale de alegere prevăzute de art. 136 alin. 8 C.p.p., între care cele ce se referă la nivelurile de participație penală al acestora ,la lipsa antecedentelor penale care denotă o bună conduită anterioară, de vârsta relativ înaintată a primului inculpat și tânără a celui de al doilea dar și la obligațiile cu caracter familial ce reclamă o activitate utilă pe care aceștia în mod cert au conștientizat-o ca necesară dar mai corespunde și scopului procesului penal așa cum este prevăzut de art. 136 alin. 1 C.p.p.
În al treilea rând, s-a reținut atitudinea cooperantă cu organele de urmărire penală a inculpatului M. I. care denotă că are reprezentarea necesității combaterii fenomenului infracțional ce este probată prin denunțul adresat acestora în legătură cu care s-a confirmat de organele judiciare existența infracțiunilor referitoare la traficul de droguri de risc.
În consecință, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. 1 și 2 C.p.p. rap. la art. 139 alin. 1 C.p.p, s-a dispus înlocuirea menționată, dispunându-se măsuri cu caracter accesoriu față de aceasta, așa cum sunt prevăzute de art. 145 alin. 11 și alin. 12 C.p.p. și au fost admise cererile celor doi inculpați de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă restrictivă de libertate menționată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.I.I.C.O.T. – B. T. O.. În motivarea recursului, s-a arătat că, în mod neîntemeiat s-a dispus înlocuirea arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deși temeiurile care au justificat inițial arestarea preventivă subzistă în continuare și nu s-au modificat, iar lăsarea în libertate a inculpaților fiind de natură să afecteze buna desfășurare a procesului penal. S-a mai arătat că de la data la care Curtea de Apel C. a admis recursul împotriva încheierii din 15.05.2013 prin care se admiseseră cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, nu au fost administrate alte mijloace de probă, astfel încât să intervina elemente noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. proc. pen., Curtea constată că, recursul parchetului este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 139 alin. 1 C.proc.pen. măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că prima instanță a apreciat, în mod greșit că, în cauză, temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și că sunt întrunite condițiile pentru luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpați.
Potrivit Codului de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că unul dintre temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă și în prezent și nu s-a schimbat.
Astfel, instanța trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat, deoarece, în continuare, probatoriul administrat până în acest moment (plângerile și declarațiile părților vătămate, declarații de martori, care se coroborează cu procese-verbale de percheziții domiciliare, note de interceptare a convorbirilor telefonice și convorbiri în mediul ambiental, proces-verbal de supraveghere operativă, planșe foto) confirmă presupunerea rezonabilă a comiterii de către inculpați a faptelor pentru care sunt judecați., fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă cerințe, Curtea are în vedere natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați, de șantaj prev. de art. 194 alin.1 C.pen., înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,prev. de art. 215 alin.1, 2 și 5 C.pen., tâlhărie în formă agravată, prev. de art. 211 alin.1, 2 ind.1 și 2 ind.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și nu, în ultimul rând, pentru constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care nu s-a pronunțat încă o hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost încă finalizată.
În consecință, Curtea apreciază că, faptele presupus săvârșite justifică aprecierea că, lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul comunității din care făceau parte și a unei aparențe de tolerare din partea sistemului judiciar a unor astfel de fapte.
Instanța de recurs nu își poate însuși argumentele apărării și ale instanței de fond, în sensul că, termenul rezonabil al măsurii arestării preventive ar fi fost depășit deoarece inculpații sunt arestați din luna noiembrie 2011. Caracterul rezonabil al duratei arestării preventive nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Aprecierea duratei rezonabile a detenției potrivit art.5 parag.2 CEDO se analizează în concreto în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte. Considerente de genul probatoriu amplu de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților au relevanță în jurisprudența Curții Europene atunci când se face o apreciere a duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art.6 parag.1 din Convenție. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public reale care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speță, faptele inculpaților care aduc atingere bunei desfășurări a ordinii sociale și siguranței raporturilor juridice reclamă menținerea stării de aret a acestora.
Intervalul de timp scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este excesiv. În tot intervalul de timp scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive, organele judiciare au efectuat și finalizat ancheta penală, a fost sesizată instanța de judecată, care a procedat la cercetarea judecătorească, neputându-se reproșa organelor judiciare trenarea anchetei penale, în consecință, nu se poate reține că intervalul de timp scurs de la data arestării ar fi nerezonabil, pentru a se justifica, din această perspectivă, punerea în libertate a inculpaților. În examinarea acestui criteriu, Curtea a avut în vedere și jurisprudența CEDO, în lumina căreia, așa cum s-a arătat anterior, determinarea duratei rezonabile a arestului preventiv se realizează în concret, ținând cont de complexitatea cauzei precum și de atitudinea organelor judiciare, or în speță ancheta penală, în ambele faze, a vizat un număr mare de fapte, de părți vătămate și martori, timp în care nu au existat perioade de inactivitate, prin urmare, durata arestului preventiv nu poate fi considerată nerezonabilă.
Față de cele reținute, Curtea consideră și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.
De asemenea, instanța remarcă faptul că statul are obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva vieții, libertății și patrimoniului cetățeanului, a unor relații privind conviețuirea socială sau a activității de înfăptuire a justiției, valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală.
Circumstanțele personale ale inculpaților respectiv faptul ca nu au antecedente penale fiind la primul conflict cu legea penala, dar și cele referitoare la starea de sănătate, nu sunt de natura a justifica, prin ele însele, aprecierea că punerea în libertate a inculpaților ar fi oportună, în condițiile în care există presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiuni de o gravitate deosebită.
Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.
Pentru motivele mai sus-arătate, Curtea constată că, se impune menținerea arestării preventive pentru o bună desfășurare a procesului penal, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea, și care subzistă și în prezent, impun în continuare privarea de libertate iar, în raport de criteriile analizate anterior, la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop, astfel că se impune menținerea arestării preventive, cu consecința respingerii ca neîntemeiate, a cererile de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În consecință, urmează ca, instanța de recurs să admită recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – B. T. O. împotriva încheierii nr. 71 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 2. să fie admis, să caseze, în parte, încheierea atacată și, rejudecând, să respingă de înlocuire a măsurii preventive formulate de către inculpați, iar în baza art. 300 ind. 2 C.p.p. rap. la art. 160 ind. b al. 1, 3 C.p.p. să fie menținută măsura arestării preventive dispusă față de inculpații M. I. și T. T. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – B. T. O. împotriva încheierii nr. 71 din data de 05 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 2.
Casează în parte încheierea atacată.
Respinge cererile de înlocuire a măsurii preventive formulate de către inculpați.
În baza art. 300 ind. 2 C.p.p. rap. la art. 160 ind. b al. 1, 3 C.p.p.
Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpații M. I. și T. T. I..
Menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. M. C. Ș. A. D.
Grefier,
B. D.
Red.jud.A.D.
j.f.Gh.B.
O.A. ............................
| ← Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1298/2013. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1491/2013. Curtea... → |
|---|
