Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 7/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 7
Ședința publică de la 16 ianuarie 2014
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă T. G. împotriva sentinței penale nr. 324 din data de 13 noiembrie 2013 pronunțată de T. G. în dosarul nr._, privind pe inculpatul G. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul G. G., asistat de avocat M. P., apărător ales, și partea vătămată T. T. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. A arătat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării și în condițiile în care judecata s-a desfășurat în procedura reglementată de art. 3201 C.pr.pen. Pedeapsa aplicată la limita minimului special prevăzut de lege este greșit individualizată, fiind excesiv de blândă în raport de natura și gravitatea infracțiunii pe care a comis-o. A solicitat majorarea pedepsei și înlăturarea prevederilor art. 861 C.pen. motivat și de faptul că, în cazul infracțiunilor contra vieții, care cunosc în prezent o recrudescență, prevenția generală și specială nu poate fi asigurată prin modalitatea de executare dispusă de prima instanță.
Partea vătămată T. T. C., având cuvântul, a solicitat ca apelul să fie admis, pedeapsa să fie majorată și să se dispună executarea în regim de detenție.
Avocat M. P. pentru inculpatul G. G., având cuvântul, a solicitat respingerea apelului formulat de parchet ca nefondat, arătând că sentința primei instanțe este temeinică și legală. Inculpatul a comis infracțiunea pe fondul unei altercații care avusese loc în cursul aceleiași zile iar partea vătămată, conform declarațiilor pe care le-a dat în cauză chiar soția acesteia, este o persoană cumsecade însă devine agresiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice. A mai arătat că soluționarea prezentului apel trebuie să se țină cont și de faptul că inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată într-o zonă vitală, a lovit-o în zona picioarelor iar aceasta s-a putut deplasa în urma loviturii până în apropierea locuinței, punerea în pericol a vieții datorându-se nu numai activității inculpatului ci și calității actului medical, în cauză o culpă medicală gravă. A mai arătat că soluția primei instanțe este legală și temeinică și prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului care este în vârstă de 60 de ani, a avut anterior faptei o bună conduită și a fost de acord să plătească părții vătămate, cu titlu de despăgubiri, suma de 5.000 de lei.
Inculpatul G. G., având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Constatând dezbaterile încheiate,
Deliberând,
CURTEA,
Asupra apelului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 324 din data de 13 noiembrie 2013 pronunțată de T. G. în dosarul nr._, în baza art. 3201 C.p.p. a fost admisă cererea inculpatului prin care a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal și art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul G. G., fiul lui I. și E., născut la data de 19.01.1951 în ., domiciliat în Tg-J., ., ., județul G., cetățean român, pensionar, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.pen.
În baza art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.pen.
În baza art. 861 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani și 4 luni, compus din durata pedepsei la care s-a adăugat un interval de timp fixat de instanță de 2 ani.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 863 alin. 1 lit. a-d C.pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. G.; să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă T. G., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă T. G. și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă T. G. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C.pen. în sensul că dacă nu respectă, cu rea credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege și obligațiile stabile de instanță, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
S-a stabilit ca organ cu supravegherea măsurilor și obligațiilor menționate, Serviciul de Probațiune de pe lângă T. G..
În baza art. 3201 alin. 5 C.p.p. și 347 C.p.p. s-a dispus disjungerea acțiunii civile și a fost fixat termen de judecată la data de 27.11.2013 pentru când vor fi citate părțile.
În baza art. 7 din 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
A fost obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare statului și 1200 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată T. T. C., reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. G. nr. 564/P/2013 din 16.10.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G. G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T. T.-C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 193 Cod penal și art. 180 alin. 2 Cod penal.
A fost expusă pe larg situația de fapt expusă în actul de sesizare.
S-a arătat că, în cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu declarația inculpatului, care prin apărător ales a învederat că înțelege să uzeze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. privind recunoașterea vinovăției pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală pe care și-l însușește.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat următoarele:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 21.10.2013 sub numărul_ având prim termen de judecată la data de 13.11.2013, termen la care inculpatul prin apărător ales a învederat că înțelege să uzeze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen.
Cu privire la cererea inculpatului G. G., prin care a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat respectiv: instanța este competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare al instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în rechizitoriu, acesta solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În legătura cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., prima instanță a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură, pe de o parte, este o instituție procesuală, iar pe de altă parte, este o instituție de drept material. Astfel, potrivit art. 3201 alin. 1 și 7 C.pr.pen.: ,,instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii”.
Chiar dacă judecătorul este ținut de principiul cu rang constituțional al aplicării legii penale mai favorabile - art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 din Codul penal - instanța reține că norma de drept penal se regăsește în corpul unei norme de procedură și este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții procedurale.
Referitor la criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală așezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor.
Art. 3201 alin.1 și 7 C.pr.pen. este o normă care privește cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracțiuni, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial, și nu în categoria celor de procedură penală.
T., constatând că sunt îndeplinite dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 a admis cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei privind procedurii prevăzute de acest text de lege.
Prima instanță a constatat că faptele deduse judecății există fiind corect stabilite de către organul de urmărire penală, că aceste fapte constituie infracțiuni și că au fost comise de către inculpat cu vinovăție.
În fapt, s-a reținut că între inculpat și partea vătămată, care sunt vecini, există o stare conflictuală, în data de 21.06.2013 între aceștia izbucnind un nou conflict, fiind sesizate și organele de poliție, lucrătorii de poliție deplasându-se la fața locului și purtând o discuție cu inculpatul G. G., căruia i-au lăsat un număr de telefon la care să sune în cazul în care mai era deranjat de T. T.-C. sau de vreo altă persoană.
În jurul orelor 23.30, inculpatul, aflându-se în locuința sa a auzit câinii lătrând și a constatat că lângă niște bolțari se găsea partea vătămată cu un par asupra sa. A declarat că atunci când s-a apropiat de aceasta, a fost lovit, după care a avut loc o altercație între cei doi, partea vătămată fugind, fiind urmărită de inculpat care a lovit-o cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, în spatele picioarelor.
După ce i-a aplicat loviturile, inculpatul s-a întors la locuința sa iar partea vătămat s-a dus la locuința unde se afla soția sa – martora T. A., care, auzind câinii lătrând, a ieșit să vadă ce se întâmpla, observându-l pe soțul său căzut într-o baltă de sânge, acesta relatându-i că fusese tăiat de vecinul său G. G..
Datorită stării grave în care se afla soțul, martora a sunat la serviciul de urgență 112, partea vătămată fiind transportată la spital unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Din declarația acesteia s-a reținut că a doua zi după comiterea faptei, s-a deplasat în grădina casei unde a observat locul unde fusese rănit soțul său, loc în care a și găsit urmele de sânge ce fuseseră produse în noaptea precedentă, cu ocazia agresiunii exercitate de către inculpatul G. G., urme ce evidențiau clar aspectul că partea vătămată T. T.-C. fusese rănit în apropierea casei sale, aspect întărit și de faptul că dacă l-ar fi tăiat pe soțul său la el în curte, datorită leziunilor grave pe care i le produsese, acesta nu ar mai fi putut să plece și să ajungă până în gospodăria sa.
Astfel, din probele administrate în cauză, s-a constatat că nu rezultă că inculpatul G. G. l-ar fi tăiat pe T. T.-C. urmare a faptului că acesta pătrunsese fără drept în curtea casei sale, din declarațiile martorilor audiați nerezultând că aceștia ar fi văzut pe partea vătămată în curtea casei inculpatului, singurul martor care a declarat că a auzit câinii lătrând și că a considerat că T. T.-C. intrase în curte fiind numita Flămându E., declarația acesteia putând fi însă apreciată ca subiectivă (având în vedere pe de o parte relația de concubinaj în care se află cu inculpatul, dar și relația de dușmănie în care se găsește cu partea vătămată, conform declarației martorei Cruicu M.).
Urmare a leziunilor suferite părții vătămate i s-a eliberat, inițial certificatul medico-legal nr. 1130 din 22.06.2013 al SML G., în care se precizează că la examenul extern s-a constatat pe coapsa dreaptă, pe fața posterioară, sub plica fesieră, plagă tăiată – înțepată, de circa 4 cm, suturată chirurgical și pansată, pe coapsa stângă posterior sub plica fesieră plagă transversală de circa 7-8 cm, suturată chirurgical, fesa stângă-plagă tăiată înțepată de 1 cm, fesa dreaptă, pe fața laterală - plagă tăiată de 4 cm.
La examenul chirurgical s-au constatat, pe fața posterioară coapsa dreaptă plagă tăiată de 3-4 cm, trecând pe lângă femur, sângerare abundentă.
S-a concluzionat că urmare a acestor leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor – înțepător (cuțit), numitul T. T. C. necesită 16-18 zile îngrijiri medicale, leziunile, ce pot data din 22.06.2013, nepunând în primejdie viața victimei.
Acest certificat a fost completat prin CML_ din 30.08.2013 al SML G.-întrucât partea vătămată a fost reinternată la Spitalul Tg-Cărbunești, după care a fost transferată de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare „Profesor C.C. I.” București, unde s-a intervenit chirurgical de urgență în 18.07.2013, - concluzionându-se că partea vătămată necesită 35-40 zile îngrijiri medicale și întrucât plaga tăiată de pe fața posterioară a coapsei drepte a interesat o arteră importantă (artera femurală profundă), leziunile au pus în primejdie viața victimei, care fără intervenția chirurgicală, chiar tardivă, ar fi decedat.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului G. G., care în seara zilei de 21.06.2013 a lovit cu un cuțit partea vătămată Trăistarul T. C. producându-i leziuni ce au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal.
În ceea ce privește latura obiectivă elementul material constă în acțiunea de lovire a părții vătămate cu un cuțit, fapt ce i-a produs vătămări corporale, urmarea imediată fiind punerea în primejdie a vieții părții vătămate, existând legătură de cauzalitate evidentă între fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă produsă.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, făptuitorul prevăzând rezultatul faptei sale, neurmărindu-l, însă acceptând posibilitatea producerii lui.
S-a reținut că fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor întrucât numai datorită întâmplării, rezultatul letal sau periculos pentru viață nu s-a produs.
Față de natura obiectului folosit în agresiune, apt pentru uciderea unei persoane, zona corporală vizată și intensitatea loviturilor, s-a reținut că nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat datorită îngrijirilor medicale.
Având în vedere cele expuse și luând în considerare art. 52 C.pen., potrivit căruia pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, prima instanță a procedat la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială (și anume, închisoarea de la 10 la 20 ani, prevăzută pentru infracțiunea prev. de art.174 Cod penal, limitele urmând a fi reduse la jumătate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 21 Cod penal, fiind astfel prevăzute între 5 și 10 ani, iar urmare a aplicării dispozițiilor 3201 alin. 7 Cod procedură penală, aceste limite vor fi reduse cu o treime), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cât despre pericolul social concret al faptei comise, acesta va fi apreciat în baza art. 181 alin. (2) C.pen., urmând să se țină cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
În același timp, prima instanță a ținut cont de persoana inculpatului care are vârsta de 62 de ani, este pensionar, nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.
Punând în balanță toate aceste aspecte, s-a apreciat că în privința inculpatului nu pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal întrucât în cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen., comportarea sinceră în cursul procesului nu poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.
În consecință, ținând seama și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, prima instanță l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare - pe care o apreciază ca fiind proporțională cu gravitatea faptei deduse judecații și deci suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv reglementat de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale, s-a dispus suspendarea executării acesteia sub supraveghere, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 alin. 1 lit. a-c Cod penal, pe un termen de încercare de 5 ani și 4 luni, compus din durata pedepsei la care se va adăuga un interval de timp fixat de instanță conform dispozițiilor art. 862 Cod penal, de 2 ani.
Totodată, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, iar în baza art. 71 Cod penal i-a fost interzisă inculpatului exercitarea acestor drepturi, la individualizarea acestei pedepse ținând cont de jurisprudența CEDO, de decizia nr. 74/2007, pronunțată de ÎCCJ, de natura faptei în legătură cu care s-a apreciat că reflectă o atitudine de sfidare în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități de a participa la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte, fără să se poată însă reține că este nedemn să exercite dreptul de a alege sau că s-ar impune interzicerea pentru inculpat a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c), d) și e) C.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă T. G..
Prin motivele de apel s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de fond este prea blândă față de pericolul social al faptei comisă de inculpat, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, precum și atitudinea făptuitorului după comiterea acesteia. S-a mai arătat că, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut că ulterior săvârșirii faptei, inculpatul nu a regretat ci a lăsat partea vătămată rănită gravă, fără ajutor, încercând să inducă în eroare organele de anchetă. În raport de aceste circumstanțe, pedeapsa de trei ani și patru luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, este prea blândă în ceea ce privește cuantumul, modalitatea de executare și chiar durata termenului de încercare.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată ca fiind netemeinică și în ceea ce privește perioada pentru care s-a interzis inculpatului exercitarea unor drepturi civile, ca pedeapsă complementară, susținându-se că, raportat la gravitatea faptei pentru care a fost condamnat, inculpatul este nedemn de exercitarea drepturilor civile pe o perioadă mai mare de timp decât cea de doi ani.
Analizând apelul formulat, în raport de motivele de apel formulate în scris și susținute oral de procurorul de ședință, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 C.pr.pen., curtea constată că este fondat numai în parte, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a admis cererea de judecată simplificată formulată de inculpat, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.3201 alin.1 și 2 C.pr.pen., respectiv inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost expusă în actul de sesizare a instanței, recunoașterea intervenind înainte de începerea cercetării judecătorești și a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
Curtea constată de asemenea că sunt îndeplinite și condițiile prev.de art.3201 alin. 4 C.pr.pen., pentru admiterea cererii de judecată conform procedurii prevăzută de art.3201 Cod pr.penală, având în vedere că din probele administrate la urmărirea penală rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru stabilirea unei pedepse.
În ceea ce privește motivele de apel formulate de parchet, se apreciază, că este fondată critica prind greșita individualizare a pedepsei principale pe care prima instanță a aplicat-o inculpatului.
Se reține în acest sens că incidentele din 21.06.2013, nu sunt izolate, pentru a putea conduce la o eventuală provocare, între inculpat și partea vătămată, existând, conform situației de fapt, reținută în rechizitoriu, confirmată de materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale și însușită de inculpat, o stare conflictuală mai veche. S-a reținut totodată că incidentul în cadrul căruia partea vătămată a fost tăiată de inculpat cu un cuțit fiindu-i cauzată o leziune care i-a pus viața în pericol nu a fost determinat în nici un fel de partea vătămată, inculpatul, recunoscând, cu ocazia formulării solicitării de a fi judecat în procedura reglementată de art. 3201 C.pr.pen. că fapta a fost comisă în varianta susținută de partea vătămată iar nu în varianta pe care o prezentase el în faza urmăririi penale - în contextul în care a auzit discuția telefonică pe care a avut-o partea vătămată cu martorul N. I., căruia îi comunica că va sesiza organele de poliție iar nu ca urmare a pătrunderii părții vătămate, înarmate, în curtea locuinței inculpatului.
În lipsa oricărei provocări din partea părții vătămate, împrejurarea că inculpatul a urmărit-o pe aceasta și i-a aplicat lovitura de cuțit pe la spate, aspect dovedit inclusiv de poziționarea leziunilor suferite de partea vătămată (fața posterioară a coapselor dreaptă și respectiv stângă) este de natură să imprime faptei un grad ridicat de pericol social concret care nu justifică aplicarea unei pedepse în cuantumul minimului special.
Având în vedere celelalte date ce caracterizează fapta, inclusiv împrejurarea reliefată de apărătorul inculpatului în sensul că, la producerea rezultatului grav - punerea în primejdie a vieții victimei - a concurat și culpa organelor medicale, partea vătămată, fiind reinternată în spital, în stare gravă și supusă unei intervenții chirurgicale după aproape o lună de la data incidentului ca și datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului - vârsta înaintată, împrejurarea că până în prezent nu a intrat în conflict cu legea penală, atitudinea sinceră adoptată în faza judecății - curtea apreciază că o pedeapsă de 4 ani închisoare, este suficientă pentru a asigura realizarea scopului educativ-preventiv al pedepsei, așa cum este reglementat de art. 52 C.pen.
Datele la care s-a făcut referire mai și care, justifică, în opinia curții o pedeapsă, în apropierea minimului special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmarea a aplicării art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., în special cele ce caracterizează persoana inculpatului, sunt de natură să conducă și la formarea concluziei în sensul că inculpatul a conștientizat gravitatea faptei comise iar pronunțarea hotărârii de condamnarea și măsurile la care trebuie să se supună pe durata termenului de încercare sunt suficiente pentru a preveni comiterea unor noi infracțiuni, motivul de apel prin care s-a solicitat ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție, nefiind întemeiat.
Curtea apreciază totodată că nu este întemeiat nici motivul de apel referitor la durata pedepsei complementare, formulat în scris de parchet dar nesusținut oral de procuror, cu ocazia dezbaterilor, aceasta fiind corect individualizată de prima instanță atât în ceea ce privește conținutul, cât și cuantumul, stabilirea unei durate mai mari conducând la o disproporționalitate a sancțiunii în raport de gravitatea concretă a faptei și persoana inculpatului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen. va fi admis apelul, desființată în parte sentința și, în rejudecare, va fi majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului G. G., pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cp. rap. la art. 174 Cp., cu aplic. art. 320/1 al. 7 C.p.p., la 4 (patru) ani închisoare.
Se va menține aplicarea art. 86/1 - 86/4 Cp., și se va stabili un termen de încercare corespunzător pedepsei majorate, respectiv un termen de încercare de 6 ani.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Văzând și dispozițiile art. 3851 și urm. C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de P. de pe lângă T. G. împotriva sentinței penale nr. 324 din data de 13 noiembrie 2013 pronunțată de T. G. în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința și, în rejudecare, majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului G. G., pentru o infracțiune prev. de art. 20 Cp. rap. la art. 174 Cp., cu aplic. art. 320/1 al. 7 C.p.p., la 4 (patru) ani închisoare.
Menține aplicarea art. 86/1 - 86/4 Cp., urmând ca termenul de încercare stabilit de instanță să fie de 6 ani.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 16 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător,
A. M. S. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red.jud.S.A.M.
j.f.L.M.S.
O.A. 23 ianuarie 2014
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 13/2014.... → |
|---|
