Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 41/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 41
Ședința publică de la 16 ianuarie 2014
PREȘEDINTE A. M. S.- judecător
C. L.- judecător
M. C. G.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. D. T. S. împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2013 pronunțată de J. D. T. S. în dosarul nr._, privind pe intimatul B. V., având ca obiect comisie rogatorie internațională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul B. V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța de control judiciar a adus la cunoștința intimatului faptul că prezentul recurs a fost declarat de parchet împotriva încheierii prin care J. D. T. S. a constatat imposibilitatea efectuării comisiei rogatorii internaționale al cărei obiect l-a constituit notificarea unor acte judiciare respectiv comunicarea unei încheieri a Judecătoriei de Plasă din Dabas, conform căreia sechestrarea unor bunuri - corpuri delicte - a fost apreciată ca inutilă, ca urmare a achitării amenzii și s-a dispus anularea confiscării și predarea acestor bunuri în favoarea „grevatului de rândul I”, B. V..
În continuare instanța pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității prezentei căi de atac și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că recursul parchetului este în favoarea inculpatului dar este inadmisibil deoarece, potrivit dispozițiilor în vigoare, încheierile nu pot fi atacate decât cu fondul cauzei prezenta încheiere neputând fi atacată cu recurs.
Intimatul B. V., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Constatând dezbaterile încheiate,
Delilberând,
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2013 pronunțată de J. D. T. S. în dosarul nr._, privind pe intimatul B. V., având ca obiect comisie rogatorie internațională, s-a constatat imposibilitatea efectuării comisiei rogatorii internaționale.
S-a dispus restituirea către J. de Plasă din Dabas - Ungaria a actelor judiciare emise pe numele intimatului B. V..
A fost desemnat un traducător de limba engleză în vederea efectuării traducerii autorizate a încheierii prin care s-a constatat imposibilitatea efectuării comisiei rogatorii și a adresei de înaintare a încheierii, stabilind onorariul în cuantum de 33,56 lei/pagină format A4 conform Ordinului nr. 772/C -414 din 05.03.2009, privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreților și traducătorilor autorizați, în sarcina Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constatat că la data de 21.10.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei D. T. S., sub numărul de dosar_, cererea de comisie rogatorie prin care J. de Plasă din Dabas - Ungaria, solicita notificarea unor acte judiciare intimatului B. V..
În vederea efectuării comisiei rogatorii internaționale, instanța a dispus citarea intimatului B. V., însă acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-i fi comunicate actele judiciare emise de către J. de Plasă din Dabas - Ungaria.
Față de cele expuse și având în vedere că intimatul nu s-a prezentat în instanță pentru a-i fi comunicate actele judiciare emise de către J. de Plasă din Dabas - Ungaria, prima instanță a constatat că se află în imposibilitatea îndeplinirii comunicării actelor judiciare, sens în care a dispus restituirea către autoritatea emitentă a actelor judiciare emise pe numele B. V..
A fost desemnat, un traducător de limba engleză în vederea efectuării traducerii autorizate a încheierii prin care s-a constatat imposibilitatea efectuării comisiei rogatorii și a adresei de înaintare a încheierii, stabilind onorariul în cuantum de 33,56 lei/pagină format A4 conform Ordinului nr. 772/C -414 din 05.03.2009, privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreților și traducătorilor autorizați, în sarcina Ministerului Justiției.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă J. D. T. S..
Prin motivele de recurs, formulate în scris, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 291 alin. 1 și 2 C.pr.pen. privind citarea părților la judecată coroborat cu art. 177 alin. 1 și 9 C.pr.pen. privind locul de citare, raportat și la dispozițiile art. 197 alin. 4 C.pr.pen.
Examinând excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 173 din Legea nr. 302/2004, „Comisia rogatorie internațională în materie penală este acea formă de asistență judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorități din alt stat, mandatată să îndeplinească, în locul și în numele său, unele activități judiciare privitoare la un anumit proces penal.” iar în conformitate cu art. 174 alin. 1 lit. c din același act normativ, obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie între altele „comunicarea de documente sau dosare”.
Prin dispozițiile art. 197 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 a fost stabilită competența efectuării comisiilor rogatorii ce au ca obiect comunicarea actelor de procedură în sensul că în faza judecată, autoritatea judiciară competentă este „judecătoria în circumscripția căreia domiciliază sau se află locul de detenție al persoanei căreia urmează să i se comunice actele”, iar în faza de urmărire penală, „parchetul de pe lângă aceasta”.
Legea nr. 302/2004 cuprinde și dispoziții referitoare la modalitatea în care se realizează comunicarea actelor de procedură și modalitatea în care se aduce la cunoștința autorității solicitante îndeplinirea sau neîndeplinirea comisiei rogatorii, fără să existe mențiuni cu privire la o eventuală cale de atac.
Or, în lipsa unei dispoziții exprese și, cum în cazul comisiei rogatorii efectuată în temeiul codului de procedură penală român, se pronunță o încheiere, care nu poate fi atacată separat ci numai odată cu fondul cauzei, conform art. 361 alin. 2 C.pr.pen. și art. 3851 alin. 2 C.pr.pen., concluzia care se impune este aceea că nici încheierea prin care se constată imposibilitatea efectuării unei comisii rogatorii internaționale nu poate fi atacată separat cu recurs.
Pentru considerentele de mai sus curtea constată că excepția este întemeiată, recursul declarat de P. de pe lângă J. D. T. S. urmând a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. de pe lângă J. D. T. S. împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2013 pronunțată de J. D. T. S. în dosarul nr._, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. M. S. C. L. M. C. G.
Grefier,
F. U.
Red.jud.S.A.M.
j.f.D.Z.
O.A. 22 ianuarie 2014
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 2231/2012. Curtea de... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 7/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








