Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 19/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 19/2014
Dosar nr._ - art.2781 C.p.p.-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 19/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B. - judecător
Grefier B. D.
Ministerul public reprezentat de procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
¤¤¤¤¤
Pe rol, judecarea plângerii formulată de petentul M. T., împotriva rezoluțiilor nr.858/P/2013 din 22 octombrie 2013 și nr.2255/II/2/2013 din 14 noiembrie 2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în contradictoriu cu intimații D. L. și D. R. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat O. N. pentru petentul lipsă, avocat D. S. L. pentru intimatul D. R. M., lipsă, lipsă fiind și intimatul D. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, s-a constatat cauza în stare de soluționare și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat O. N. având cuvântul pentru petent, a arătat că s-a soluționat dosarul civil nr._ al Judecătoriei Slatina, cu încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă, respectiv, cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de petent, iar petentul nu a avut contract încheiat cu avocatul D. R. M., împuternicirea avocațială nu a fost semnată și astfel judecătorul D. L. trebuia să anuleze cererea de chemare în judecată formulată în numele petentului de către avocatul D. R. M., care nu avea împuternicire din partea petentului de a-l reprezenta și astfel cei doi intimați au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C.p.
Avocat D. S. L. având cuvântul pentru intimatul D. R. M., a solicitat respingerea plângerii și menținerea rezoluției parchetului ca legală și temeinică, arătând că, practic, nemulțumirile petentului sunt în legătură cu soluția, iar prin motivele de recurs, nu a formulat vreo critică cu privire la judecata în fond. Contractul de asistență a fost încheiat de fiul petentului, aspect recunoscut de petent, iar semnarea nu era necesară; petentul nu a fost vătămat, avocatul a fost prezent la toate termenele de judecată; petentul a fost prezent la măsurători și a achitat onorariul către expert și deci a știut despre existența procesului. A solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, a precizat că petentul a avut cunoștință de existența și desfășurarea procesului civil, nemulțumirea petentului fiind legată doar de soluția pronunțată în cauza civilă respectivă. Ca urmare a solicitat respingerea plângerii ca nefondată cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Dezbaterile fiind închise.
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 06 decembrie 2013, s-a înregistrat sub nr._, pe rolul Curții de Apel C. plângerea formulată de petentul M. T., împotriva rezoluțiilor nr.858/P/2013 din 22 octombrie 2013 și nr.2255/II/2/2013 din 14 noiembrie 2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în contradictoriu cu intimații D. L. și D. R. M..
În motivarea plângerii, petentul susține, în esență, că s-a soluționat dosarul civil nr._ al Judecătoriei Slatina, cu încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă, respectiv, cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de petent, iar petentul nu a avut contract încheiat cu avocatul D. R. M., împuternicirea avocațială nefiind semnată de petent și astfel judecătorul D. L. trebuia să anuleze cererea de chemare în judecată formulată în numele petentului de către avocatul D. R. M., care nu avea împuternicire din partea petentului de a-l reprezenta, nu de a soluționa pe fond acțiunea și astfel cei doi intimați au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev. de art. 246 C.p.
Făptuitorii și-au încălcat cu bună știință atribuțiile profesionale, petentul fiind vătămat în drepturile sale procesuale, fiind lăsat fără asistență și reprezentare.
P.-procurorul general al Parchetului de lângă Curtea de Apel C. a menținut aceeași motivare pe care a făcut-o procurorul de caz cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei, prev. de art. 246 C.p.
Petentul consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C.p., faptele săvârșite de cei doi intimați neconstituind fapte care atrag răspunderea administrativă, cum greșit se arată în rezoluția din 14.11.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin ordonanța nr.858/P/2013 din data de 22 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în baza art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul D. L.-judecător la Judecătoria Slatina și D. R. M.-avocat în cadrul Baroului O. pentru infracțiunea prev.de art.246 cod penal.
Cheltuielile judiciare, în cuantum de 77,34 lei, au rămas în sarcina statului.
În motivarea ordonanței, s-au reținut următoarele:
La data de 25 septembrie 2013 a fost înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel C. plângerea penală formulată de petentul M. T., domiciliat în ., prin care a sesizat faptul că judecătorul D. Lixandu și avocatul D. R. M., și-au îndeplinit în mod abuziv atribuțiile de serviciu în dosarul nr._ al Judecătoriei Slatina.
În concret, persoana vătămată a arătat că, deși cererea de chemare în judecată și împuternicirea avocațială nu purtau semnătura sa, judecătorul D. L. a procedat la judecarea cauzei, pronunțând o hotărâre, fără a observa existența excepției lipsei de interes a sa, în susținerea cererii formulată de avocatul D. R. M., care și-a depășit atribuțiile prevăzute în dispozițiile Legii nr.51/1995, reactualizată.
Ca stare de fapt, s-a reținut că, pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ a fost înregistrată cauza civilă privind pe M. N.T., în calitate de reclamant și Comisia Locală P. și Comisia Județeană O., pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – în calitate de pârâte, având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate nr._/42 din data de 25.03.1996 pentru înscrierea în mod eronat a numelui titularului dreptului de proprietate M. N.T. în loc de M. N. T. și a suprafeței din tarlaua 11, ..465 m.p., în loc de suprafața de 1.000 m.p.
Cererea de chemare în judecată, a fost formulată de reclamantul M. N. T. – prin avocat D. R. M., care a fost împuternicit în acest sens de către fiul sus-numitului M. F., identificat cu date de stare civilă, așa cum rezultă din contractul de asistență juridică nr.OT/_/2011 din 11.05.2012.
Prin sentința civilă nr._ din 28.11.2012 a Judecătoriei Slatina (judecător D. L.) a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M. N. T., în contradictoriu cu Comisia Locală P. și Comisia Județeană O. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și constatată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/42 din data de 25.03.1996, pârâtele fiind obligate să îndeplinească formalitățile premergătoare pentru eliberarea unui nou titlu de proprietate, în care numele titularului dreptului de proprietate să fie trecut M. N. T., suprafața din T.11, P.38 să fie trecută ca având 1.631,11 m.p.(cu aceleași vecinătăți), iar diferența de 1.833,89 m.p. să i se atribuie reclamantului pe un alt amplasament, diferit de T.11, P.38.
Recursul declarat de recurentul reclamant M. N.T. împotriva acestei hotărâri, a fost respins, irevocabil de către Tribunalul O., prin decizia nr.160 din 19.02.2013.
Actele premergătoare efectuate nu au condus la existența vreunui temei de fapt și de drept care să justifice tragerea la răspundere penală a judecătorului și avocatului menționați, sub aspectul infracțiunii sesizate.
Activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, cu respectarea principiilor inamovibilității și independenței, așa încât nemulțumirea persoanei vătămate în legătură cu modul concret de soluționare a cauzei sale trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a pronunțat hotărârea contestată.
Ori, în cauză, deși persoana vătămată a exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțată de judecătorul reclamat, în motivare nu a invocat pretinsa încălcare a normelor de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată, dimpotrivă, nemulțumirea sa s-a circumscris faptului că magistratul nu a obligat comisiile de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1833,89 mp (constatată prin raportul de expertiză topografică la efectuarea căruia M. N. T. a participat) pe același amplasament, respectiv în T.11, P 38.
De altfel, susținerile persoanei vătămate, potrivit cărora judecătorul D. L. a comis un abuz atunci când nu a anulat cererea de chemare în judecată, care nu purta semnătura sa și nici nu l-a citat cu mențiunea de a se prezenta în fața instanței pentru a semna cererea, nu sunt întemeiate, codul de procedură civilă reglementând cazurile în care părțile își exercită drepturile procedurale prin reprezentant (avocat), actele juridice încheiate de acesta din urmă în exercitarea profesiei fiindu-i opozabile clientului, în absența unui refuz neîntârziat.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal, aceasta nu poate fi reținută în sarcina avocatului reclamat, având în vedere că nu este funcționar, în raport de prevederile legii penale, nu numai pentru că, prin prevederile art.39 alin.1 din legea nr.51/1995 republicată, a fost exclus din această categorie, ci și pentru că statutul și exercitarea acestei profesii nu corespund și nu răspund criteriilor și cerințelor impuse de art.147 C.p.
Referitor la susținerile persoanei vătămate potrivit cărora avocatul D. R. M. a introdus o cerere la instanță în numele său, fără a-i da vreo împuternicire avocațială de reprezentare în acest sens, nu sunt întemeiate.
Astfel, din contractul de asistență juridică nr.OT/_/2011 din data de 11.05.2012, rezultă că avocatul D. R. M. a fost angajat de către fiul persoanei vătămate numitul M. F., identificat cu date de stare civilă, să îl reprezinte pe acesta în fața Judecătoriei Slatina, obiectul contractului constând în redactare și semnare de acte, asistență și reprezentare.
Onorariul perceput, a fost în sumă de 200 lei, pentru care a fost emisă chitanță, împrejurare de altfel, recunoscută de către persoana vătămată în plângerea penală formulată.
Mai mult, potrivit mandatului încredințat, avocatul a redactat cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat rectificarea numelui titularului dreptului de proprietate, care fusese înscris în titlul de proprietate M. N. T. în loc de M. N.T., dar și a suprafeței de 3.465 m.p. în T.11, P.38, care fusese înscrisă eronat, în realitate fiind vorba de suprafața de 1000 m.p.
Și această împrejurare a fost confirmată de persoana vătămată în plângerea penală formulată, în care arată că „prin cererea formulată de avocatul D. R. M. a solicitat diminuarea suprafeței de teren aflată în T.11, P.38, de la 3.465 m.p. la 1000 m.p.”
De altfel, că persoana vătămată și-a însușit și a cunoscut demersurile întreprinse de avocatul D. R. M., rezultă și din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică, în care la cap.V, alin.2 se face mențiunea că „la efectuarea expertizei au participat, reclamantul M. N.T. și pârâta Comisia Locală P. prin agent agricol S. M.”.
Ori, în acest context, dacă persoana vătămată nu ar fi cunoscut că pe rolul Judecătoriei Slatina a fost promovată o acțiune civilă în numele său, ceea ce este contrazis de faptul că avocatul a depus toate înscrisurile necesare (copie CI, copie titlu de proprietate, adeverință, contravaloare expertiză, cerere de atribuire a dreptului de proprietate, hotărârea comisiei locale, etc) susținerii demersului său, ar fi avut posibilitatea ca această împrejurare să o invoce în motivele de recurs formulate, din conținutul cărora rezultă că în realitate, nemulțumirea sa se circumscrie faptului că instanța de fond nu a obligat comisiile de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1833,89 m.p., pe același amplasament, respectiv în T.11, P.38.
Pretinsa depășire a atribuțiilor de către avocatul D. R. M., nu este de natură penală, fiind circumscrisă principiilor și regulilor de bază ale relației dintre avocat și client prevăzute de art.114 și următoarele din Statutul profesiei, iar în măsura în care îi este imputabilă, ar putea atrage, eventual, sfera răspunderii potrivit dispozițiilor art.40 și 86 alin.1 din legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă, în baza art.275-278 Cod procedură penală, prin Rezoluția nr. 2255/II/2/2013 din data de 14 noiembrie 2013 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., în esență reținându-se că, în mod legal, s-a conchis că activitatea magistratului judecător s-a circumscris îndeplinirii atribuțiilor de serviciu cu respectarea legii civile în materie, iar pretinsa depășirea a atribuțiilor de către avocatul D. R. M. face parte din principiile și regulile de bază ale relației avocat client prevăzute de Statutul profesiei de avocat, iar în măsura în care îi este imputabilă, ar putea atrage răspunderea civilă ori disciplinară, după caz.
Analizând susținerile petentului si actele premergătoare efectuate în cauză, se constată că nu există nici un fel de date sau indicii cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C.p. de către magistratul D. L..
In acest sens, se reține faptul ca magistrații sunt suverani în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o considera corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de aceștia nu pot conduce, prin ele insele, la reținerea unor infracțiuni de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.
In situația in care, soluțiile la care ajung magistrații, in urma examinării tuturor probelor administrate, nu corespund intereselor persoanei vătămate, nu se poate trage concluzia ca aceștia au comis un act cu caracter abuziv.
Răspunderea penala a magistraților poate fi pusa in discuție, cu privire la infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, numai in situațiile in care aceștia si-au exercitat funcția cu rea credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În prezenta cauză, împrejurarea ca soluția în dosarul civil nr._, a fost nefavorabilă petentului, nu este de natură sa declanșeze tragerea la răspundere penala a magistratului care a pronunțat-o, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C.p., in lipsa unor probe prin care sa se facă dovada ca acesta si-a exercitat cu rea – credință atribuțiile de serviciu.
Legalitatea și temeinicia soluție adoptate de judecător, poate fi contestată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege si nu pe cale indirecta, prin formularea unei plângeri penale pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, îndreptate împotriva magistratului care a fost investit cu soluționarea acțiunii.
Mai mult, petentul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, care a fost respins, irevocabil de către Tribunalul O., prin decizia nr.160 din 19.02.2013, iar în motivarea acestui recurs nu a invocat nici o pretinsă încălcare a normelor de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată, dimpotrivă, nemulțumirea sa a fost legată de faptul că nu au fost obligate comisiile de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 1833,89 mp (constatată prin raportul de expertiză topografică la efectuarea căruia M. N. T. a participat) pe același amplasament, respectiv în T.11, P 38.
Aceleași susțineri au fost reiterate de către petent și cu ocazia formulării unei contestații în anulare împotriva deciziei din recurs pronunțată de Tribunalul O., contestație redactată personal, nu prin avocat, nefăcând deci nici o referire la încălcarea normelor de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată.
Cu privire la susținerile petentului în legătura cu fapta săvârșită de către avocatul D. R. M., se constată că acestea nu pot conduce la reținerea în sarcina avocatului a infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât, pe de o parte, această infracțiune presupune ca subiectul activ să aibă o anumită calitate (funcționar sau funcționar public), ori avocatul nu este funcționar public sau funcționar în înțelesul prev. de art. 147 C.p., prin dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea 51/1995, prevăzându-se expres că „în exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat”. Pretinsa depășirea a atribuțiilor de către avocatul D. R. M. face parte din principiile și regulile de bază ale relației avocat client prevăzute de Statutul profesiei de avocat, iar în măsura în care îi este imputabilă, ar putea atrage o altă răspundere, nicidecum răspunderea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Pe de altă parte, susținerile petentului, potrivit cărora avocatul D. R. M. a introdus o cerere la instanță în numele său, fără a-i da vreo împuternicire avocațială de reprezentare în acest sens și în aceste condiții petentul nu a cunoscut despre existența procesului, sunt și neîntemeiate.
Astfel, din contractul de asistență juridică nr. OT/_/2011 din data de 11.05.2012, rezultă că avocatul D. R. M. a fost angajat de către fiul petentului, iar din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topografică, în care la cap.V, alin.2 se face mențiunea că „la efectuarea expertizei au participat, reclamantul M. N.T. și pârâta Comisia Locală P. prin agent agricol S. M.”, precum și din chitanța privind plata onorariului de expert, plată efectuată de petent, dar și din alte împrejurări, arătate mai sus, inclusiv din faptul că, pentru recurs, petentul personal a angajat un alt avocat, care a susținut cauza, iar în motivele de recurs, ca și în cele ale contestației în anulare, nu s-a invocat încălcarea vreunei norme de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată, rezultă cu certitudine că petentul a cunoscut despre existența și demersurile întreprinse în dosar.
În raport de cele menționate, având în vedere și dispozițiile art.2781 alin.8 lit.a Cod pr.penală, Curtea va respinge plângerea ca nefondată, menținând soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția din 22.10.2013 pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul nr. 858/P/2013.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, Curtea urmează a-l obliga pe petent la 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul M. T. împotriva Rezoluției din 22.10.2013 pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul nr. 858/P/2013 în contradictoriu cu intimații D. L. și D. R. M..
Menține rezoluția din 22.10.2013 pronunțată de P. de pe lângă Curtea de Apel C. în dosarul nr. 858/P/2013.
Obligă petentul la 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2014.
Președinte,
Ș. B.
Grefier,
B. D.
G.S. 10 februarie 2014/2ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 13/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 79/2014.... → |
|---|
