Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 94/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Comentarii

0

Sentința nr. 94/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 94/2012

Dosar nr._ - art. 278¹ Cod Procedură penală –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ NR. 94

Ședința publică de la 21 Martie 2012

PREȘEDINTE - D. F. - Judecător

Grefier - M. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

…………….

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierile de amânare a pronunțării din data de 06 martie 2012, respectiv 15 martie 2012, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect plângerea formulată de petentul D. I. (fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, domiciliat în municipiul Tîrgu J., ., ., apartament 9, județ Gorj) împotriva rechizitoriului nr. 644/P/2010 din 14 martie 2011 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și a rezoluției nr. 3147/957/II-2/2011 din 20 aprilie 2011 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Constată că prin rechizitoriului nr. 644/P/2010 din 14 martie 2011 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-au reținut următoarele:

Condamnarea lui Ț. I. M. pentru omorul săvârșit în data de 16.06.1992 asupra victimei G. M., reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria justiției române. A mai existat un alt caz de mare eroare judiciară, cazul „A.", situație în care S. G. a fost condamnat în legătură cu uciderea, în anul 1977, a numitei Broscățean A. R.. Există însă două diferențe esențiale între cele două cazuri.

Astfel, condamnarea lui S. G. s-a produs anterior anului 1989, în condițiile existenței statului totalitar și, pe de altă parte, Ț. I. M. a executat 12 ani de închisoare, comparativ cu S. G. care a executat 4 ani de închisoare.

S-a reținut ca stare de fapt că în data de 16.06.1992, în jurul orelor 13,00, victima G. M. (în vârstă de 14 ani) a plecat din locuința sa, aflată în localitatea Pojogeni, județul Gorj, pentru a spăla rufe la confluența pârâului Valea Rea cu pârâuț Tărățel. Victima a spălat rufeler sub podul sătesc construit peste cele două pâraie și, în timp ce spăla, pe pod a trecut fratele acesteia, G. C., care a intrat în discuții cu aceasta. Din direcția opusă a sosit și învinuitul A. G. ,care a început să discute cu martorul G. C. și ulterior, la solicitarea acestuia, a aruncat victimei de pe pod un săpun pe care îl avea într-o plasă, fiind primit de la serviciu.

G. C. și A. G. au fost ultimele persoane care au văzut-o pe victimă în viață, cadavrul acesteia fiind descoperit în data de 18.06.1992 în albia râului Valea Rea, la circa o sută de metri de locul unde fusese văzută ultima dată.

În urma efectuării autopsiei, a fost întocmit raportul de constatare medico-legală cu nr. 981/1992 al Laboratorului de Medicină Legală al Județului Gorj, fiind formulate următoarele concluzii: mMoartea numitei G. M. a fost violentă; ea a fost cauzată de o asfixie mecanică prin

sufocarea căilor respiratorii superioare cu corpi străini

(pietre de râu); celelalte leziuni au putut fi produse prin lovire

cu corp dur și prin comprimare (ruptură de ficat); din deflorarea recentă, precum și rezultatul frontiurilor vaginale, rezultă că actul sexual a avut loc înaintea uciderii; moartea poate data din data de 16.06.1992

Din raportul de autopsie a rezultat: „Cadavrul este al unei persoane de sex femeiesc în vârstă de 14 ani, cu țesutul musculo-adipos normal reprezentat. Semnele morții reale: lividități de culoare roșu-violacee dispuse pe părțile dorsale ale corpului, stadiul de imbibiție; rigiditate generalizată; semne de exteriorizare, putrefacție nu se constată. Semne de violentă: echimoză periorbitară și pe ambele pleoape ochiului drept de 14/4 cm, tumefiate, cu închiderea fa palpebrale; pe pleoapa superioară ochi drept plagă contuz 1 cm; echimoză periorbitară și pe ambele pleoape ochiului stâng de 4/4 cm, tumefiată cu închiderea palpebrale; pe pleoapa superioară a ochiului stâng contuză de un centimetru; pe fața internă a buzei superioare, echimoză re violacee de 3/2cm tumefiată; pe fața internă a buzei inferioare, echimoză re violacee de 3/2cm tumefiată; pe fața externă a buzei superioare, echimoză violacee de 4/2 cm; pe fața externă dreaptă a gâtului, 2 echimoze violacee de 2/1 cm fiecare; pe fața antero-externă a hemitoracelui drept, exfoliată de 6/6 cm acoperită cu crustă hematică; în regiunea lombosacrată, zonă echimotică violacee de 30/20; pe fața posterioară a hemitoracelui stâng, excoriații de unghi drept cu laturile de 4/0,2 cm fiecare; pe fața anterioară a limbii, echimoză violacee de 3/2 cm”.

La examenul intern s-au constatat, printre altele: în regiunea parietală, infiltrat sanguin de 2/2 cm; în cavitatea bucală, o piatră de râu de ^6/4/2 cm; faringele conține o piatră de râu de 7/5/3 cm; în laringe, o piatră de râu de 6/3,5/2 cm; pe peretele osos și muscular, linia paravertebrală dr a toracelui, . coastei VIII; ficatul, pe fața posterioară a lobului mare, trei rupturi de 16/2/3 cm; himenul inelar de 5-6 mm prezintă o ruptură completă sângerândă tumefiată la nivelul orei 5 pe cadranul convențional".

S-a mai constatat că sângele recoltat de la cadavru aparține grupei AII și că victima nu consumase băuturi alcoolice.

În urma cercetărilor efectuate de Procuratura Județeană Gorj și Inspectoratul de Poliție Gorj, prin rechizitoriul cu nr. 400/P/1992 emis în data de 09.11.1992, a fost trimis în judecată Ț. I. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h Cp. și viol prev. de art. 197 al. 1 Cp., cu aplic art. 33,34 din Cod penal, ca stare de fapt reținându-se că în data de 16.06.1992, Tundrea I. M. s-a întâlnit cu victima G. M. în zona pârâului Valea Rea, .-o, a obligat-o să se deplaseze în amonte 10-12 metri și, pe malul apei, la adăpostul vegetației abundente, a întreținut cu aceasta raport sexual. Pentru ca victima să nu țipe, Tundrea I. M. i-a umplut gura cu pietre, obturându-i căile respiratorii, iar la scurt timp a intervenit decesul victimei.

În aceste circumstanțe a fost surprins de către martora N. E., venită și ea cu rufele la râu, martora indicând că a văzut victima pe jumătate dezbrăcată și pe autor îmbrăcat, stând lângă aceasta.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării Tribunalului Gorj care, prin Sentința penală cu nr. 17 din 17.05.1993, a dispus ca Ț. Iile M. să fie condamnat la pedepse de: 7 ani pentru viol (art. 197 al. 1 Cp.) și 20 ani pentru omor calificat (art. 174-175 lit. h Cp.), urmând execute în final pedeapsa de 20 de ani de închisoare, la ca s-a adăugat un spor de 5 ani, în total 25 de ani de închisoare.

Instanța a reținut că dinamica faptelor rezultate din ansamblul probator, este următoarea: „Inculpatul a premeditat violul sub presiunea unei obsesii sexuale. Sesizând că victima se va deplasa pentru limpezirea rufelor într-un loc izolat de . poteca de picior de malul pârului Valea Fântânii, a trecut de confluența acestuia cu pârâul Târâtei și a ajuns apoi în locul ascuns în matca pârâului Valea Rea. După ce victima a început limpezirea rufelor, inculpatul a ademenit-o spre acel loc, cu un pretext oarecare. Victima nu a încercat nici o teamă, deoarece inculpatul era vecin, iar lipsa sa de experiență în cunoașterea oamenilor, a determinat-o să plece în cursul apei, în sus, către inculpat. Victima purta în mână câteva rufe, care i-au scăpat în momentul în care inculpatul, prin surprindere, a atacat-o și a doborât-o. Acele rufe au fost văzute în apă de către martora N. E. și recuperate de fratele victimei, martorul G. C.. . fost dură. Ca urmare a trântirii pe pietre, victima a suferit . coastei VII paravertebral, ruperea prin compresiune a ficatului, această leziune putând fi explicată prim amplasarea genunchiului inculpatului în această zonă pentru imobilizarea victimei. Probabil victima și-a pierdut cunoștința, timp care a fost dezbrăcată și violată. Victima a fost ucisă prin introducerea în cavitatea bucală a unor pietre din râu, împinse de inculpat, care au blocat căile superioare respiratorii. Modul în care inculpatul a început realizarea actului de și modalitatea în care a realizat sufocarea victimei, denotă intenția directă de omor. Oricum, inculpatul nu putea lăsa victima în viață, pentru că aceasta îl cunoștea.

În legătură cu pedeapsa aplicată instanța a facut următoarea remarcă: „Vor fi aplicate pedepse maxime și sporul maxim pentru concursul de infracțiuni. Nu există nici o împrejurare de natură să inducă instanței clemență, pentru coborârea nivelului pedepsei sub nivelul prevăzut de lege".

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ț. I. M., care a susținut că nu este el autorul infracțiunii, apelul său fiind soluționat de Curtea de Apel C., care a emis decizia penală cu nr. 85 din 07.04.1997 (dosar nr. 574/1994), în care s-a arătat că sunt neîntemeiate criticile formulate în motivele de apel, astfel: „Se constată că, pe baza unei situații de fapt care corespunde adevărului, prima instanță a încadrat corespunzător faptele inculpatului în infracțiunile de viol prev. de art. 197 al.l Cp. și omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h Cp., pentru care a stabilit pedepse legale și temeinice, care reflectă atât gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, cât și datele ce caracterizează persoana făptuitorului".În consecință, a fost respins apelul declarat de Ț. I. M..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ț. I. M., care a susținut, ca și la instanța de fond, că nu este el autorul infracțiunii.

Recursul a fost soluționat de Secția penală a Curții Supreme de Justiție, prin Decizia cu nr. 2729 din 27.11.1997 (dosarul nr. 1267/1997), instanța supremă reținând că „toate probele analizate conduc la concluzia că inculpatul este autorul săvârșirii infracțiunilor de viol și omor calificat a căror victimă a fost G. M., el acționând cu intenție directă, prevăzând și urmărind moartea minorei".

In consecință, recursul a fost respins, iar sentința pronunțată de Tribunalul Gorj a rămas definitivă.

În timpul executării pedepsei, Ț. I. M. a criticat hotărârea rămasă definitivă prin intermediul căii extraordinare de atac, nenumăratele cereri de revizuire fiindu-i respinse în mod regulat. Totuși, prin referatul cu nr. 6499/VII-1/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au fost formulate concluzii de admitere a cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor prevăzute de art 394 lit. a și b din Codul de procedură penală.

În susținerea propunerii formulate prin referat, s-a arătat faptul că, în cursul actelor de cercetare realizate temeiul art. 399 din Codul de procedură penală de P. de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost efectuată o expertiză genetică (nr. A15/_/2003) de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici", ale concluzii, pornind de la analiza ADN a materialului o de pe tampoanele cu secreție vaginală recoltate de la victimă, au pus în evidență două profile genetice - al victimei și al agresorului. Din împrejurarea că nici unul dintre profilele genetice astfel stabilite nu aparține lui Ț. M., s-a stabilit că posibilitatea ca acesta să fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturi profiluri ADN prezentă în secreția vaginală a victimei, este nulă.

În acest raport de expertiză genetica au fost următoarele concluzii: „Analiza ADN a materialului de pe tampoanele cu secreție vaginală rezultate de la victima G. M., a evidențiat prezența de profile ADN, unul aparținând victimei și celalalt agresorului. Nici unul din cele două profile ADN stabilite prin analiza materialului biologic prelevat din vaginul victimei G. M., nu corespunde profilului ADN al inculpatului Tundrea I. M.. Probabilitatea ca Tundrea I. M. sa fi contribuit cu genotipurile sale la realizarea mixturii de profiluri ADN prezente în secreția vaginală a victimei G. M. este de 0 %. Probabilitatea ca profilul ADN al lui Tundrea I. M. să fie identic cu cel al unui bărbat din populația generală, este de ordinul la 10n.

Totodată s-a indicat faptul că martora N. E., care susținea că 1-a văzut pe Tundrea I. M. în data și locul respectiv, aplecat asupra victimei, a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Cererea de revizuire și referatul procurorului întocmit în baza art. 399 din Codul de procedură penală, au fost trimise Tribunalului Gorj care, prin încheierea din 04 05.2004, în dosarul cu nr. 1062/2004, a admis în principiu cererea de revizuire, trecând la rejudecarea cauzei.

Prin încheierea cu nr. 3010 din 02.06.2004 (dosar nr. 2854/2004), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de către Ț. I. M., trimițând cauza având ca obiect revizuirea la Tribunalul B., cu menținerea actelor efectuate până la acel moment de către instanța învestită.

Prin sentința penală nr. 507/S din 17.09.2004 (dosarul cu nr. 1583/2004), Tribunalul B., în temeiul art. 406 al 1 din Codul de procedură penală cu aplic. art. 394 al. 1 lit a din Codul de procedură penală, a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul Tundrea I. M., a anulat sentința penală cu nr. 17 din 18.05.1993 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2729 din 27.11.1997 a Curții Supreme de Justiție și a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a din Codul .procedură penală cu aplic. art. 10 lit. c din Codul procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol prev de art. 197 alin. l Cp. cu aplic. art. 13 Cp. și omor calificat prev de art. 174-175 lit. h Cp. cu aplic art. 13 Cp., achitarea lui Ț. I. M..

Aspectele care țineau de expertiza genetică efectuată în cauză și declarațiile contradictorii și necorespunzătoare adevărului ale martorei N. E., instanța a reținut un aspect foarte interesant în legătură cu persoana condamnatului Ț. I. M., care vizează (punctul pagina 26 din hotărâre):„atitudinea condamnatului Tundre I. M., care se conturează pe două planuri distinct dar la fel de importante, ce țin, pe de o parte, de consecvența sa procesuală - materializată nu doar prin afirmarea permanentă a nevinovăției, dar și de explicațiile concrete, pertinențe și constante oferite relativ la fatidica zi de 16.06.1992 - și, pe de altă parte, de insistența deosebită cu care acest condamnat, încă din faza incipientă a procesului penal și până în momentul de față, când a insistat pentru exhumarea victimei, a solicitat administrarea unor probe științifice - analize de sânge, spermă, etc. Or, este puțin probabil ca o persoană vinovată de o încălcare extrem de gravă a legii penale, din punct de vedere subiectiv, să adopte o astfel de atitudine neechivocă și fermă".

De asemenea, instanța face o referire extrem de interesantă și cu privire la actualmente învinuitul A. G. (punctul 5 pagina 27 din hotărâre), vizând „faptul că, pe de o parte, au mai fost săvârșite și alte infracțiuni de omor, - pe raza restrânsă a comunei Pojogeni sau în zonele limitrofe - chiar după arestarea lui Ț. I. M. iar, pe de altă parte, la locul săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat acesta, în ziua și în perioada de timp în care s-au comis infracțiunile (în jurul orei 14,00) s-a aflat și numitul A. G. (...), care la acel moment (16.06.1992) era recidivist și în prezent execută o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea altei infracțiuni deosebit de grave".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul B., care a criticat soluția pentru netemeinicie, deoarece Tribunalul B. a întreprins o cercetare judecătorească incompletă.

În apel s-a dispus efectuarea unei noi expertize la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici".

Raportul de expertiză nr. A15/1260/02.09.2005 întocmit în cauză, a constatat că microurmele de pe tamponul cu secreție vaginală au evidențiat un amestec de produse biologice (spermă și celule epiteliale vaginale) ce provin de la minimum doi indivizi, dintre care cel puțin unul este de sex masculin, iar caracterele genetice din profilul ADN autozomal de referință a numitului Ț. I. M. nu se regăsesc în profilul fracției spermatice, astfel că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreții vaginale nu provin de la numitul Ț. I. M.. Potrivit expertizei, capacitatea discriminatorie a unui profil cromozomial Y obținut prin genotiparea a 16 markeri de tip . statistic la peste 99,99 % în literatura științifică de specialitate, respectivul profil cromozomial Y putând fiind regăsit practic doar la rudele pe line masculină ale persoanei investigate. În concluziile raportului, s-a arătat că între profilul ADN evidențiat în fracția celulară al tamponului cu secreții vaginale, corespunzător dresorului, și profilului ADN de referință al numitului Ț. I. M., există o . necorespondențe atât la nivelul locilor autozomali cât și la nivelul locilor specifici cromozomului Y și că microurmele de spermă de pe tamponul cu secreții vaginale nu provin de la numitul Ț. I. M.. Totodată, profilul ADN corespunzător victimei, evidențiat din fracția celulară epitelială a tamponului cu secreții vaginale, poate aparține defunctei G. M., întrucât probabilitatea de înrudire in cadrul relației tată-fiică cu numitul G. M. este estimată statistic la 99,99 %.

Curtea de Apel B. a respins apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul B. prin decizia penală nr. 278/..2005 în dosarul cu nr. 1559/P/.> În cauză, P. de pe lângă Curtea de Apel B. a declarat recurs, în concluziile scrise arătând că soluțiile date în cauză sunt vădit nelegale și esențial netemeinice privind achitarea inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni și atrag după sine casarea acestora, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În recurs, a fost depusă de către parchet și o declarație a numitului O. I. luată de procurorul D. I., care arăta că ar cunoaște împrejurări legate de modul în care a fost comis omorul asupra victimei G. M..

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală cu nr. 2137 din 03.04.2006 (în dosarul cu nr._/1/2005), a admis recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel B., a casat decizia cu nr. 278 din 07.09.2005 a Curții de Apel B. precum și sentința penală cu nr. 507 din 17.09.2004 a Tribunalului B., numai în ceea ce privește infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h Cp. cu aplic. art. 13 din Cod penal, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul B..

În consecință, prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, Ț. I. M. a fost achitat în mod definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol, urmând ca pentru infracțiunea de omor să se producă rejudecarea ei de către TribunalulB..

Prin sentința penală nr. 509/S din 10.10.2007 a Tribunalului B. (dosar nr._ ), s-a dispus achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c din C.p.p., a revizuentului Ț. I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h Cp., motivându-se în sensul că instanța a reținut, printre altele: "în altă ordine de idei, nu se poate reține că inculpatul, nefiind în stare de ebrietate sau sub influența altor substanțe care să-i altereze discernământul, a comis cu sânge rece, fără nici o motivație, un omor împotriva unei minore pe care o cunoștea de ani de zile, fiind de vârstă apropiată cu fiica sa, a șters urmele omorului, ascunzând cadavrul în râu și acoperindu-1 cu crengi tăiate, după care s-a comportat perfect normal, s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase de dimineață și s-a deplasat spre Târgu Jiu, petrecându-și după-amiaza împreună cu persoane întâlnite întâmplător, afișând o atitudine calmă și neprezentând nici un fel de urmă de violență pe față sau pe corp”. Este evident, din analiza cauzei decesului minorei, că acesta s-a produs aproape simultan cu săvârșirea infracțiunii de viol, minorei fiindu-i obturate căile respiratorii prin introducerea unor pietre de râu în gură tocmai pentru a nu striga, alertând astfel posibilii trecători (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. pe lângă Tribunalul B., care a criticat soluția pentru nelegalitate în ceea ce privește achitarea revizuientului Ț. pentru infracțiunea de omor calificat și a solicitat reluarea procesului penal în raport de decesul revizuientului, potrivit art. 10 lit. g din C.p.p., întrucât Ț. I. M. între timp decedase.

Prin decizia din data de 25.06.2009, DATĂ în dosarul cu nr._, Curtea de Apel Ilov a dispus respingerea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul B., menținând sentința penală nr. 509 din 10.10.2007 a Tribunalului B.. Deși P. de pe lângă Curtea de Apel B. a declarat recurs în cauză, acest nu a fost însușit de procurorii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din 18.11.2009, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul de ședință a arătat că înțelege să retragă recursul declarat în cauză, sens în care s-a pronunțat decizia cu nr. 3824 din 18.11.2009 (dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție), prin care s-a luat act de retragerea recursului declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel B..

În concluzie, de la această dată Ț. I. M. a fost achitat definitiv și în legătură cu săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

După rămânerea definitivă a hotărârii de achitare pronunțată în privința lui Ț. I. M., inclusiv în leg ătură cu săvârșirea infracțiunii de omor calificat, dosarul a rămas cu autorul nedescoperit, întrucât achitările priveau faptul că infracțiunea nu a fost săvârșită de persoana condamnată inițial (art. 10 lit. c din C.p.p.), competența continuării cercetărilor aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Prin rezoluția cu nr. 236/C2/2010 din 10.06.2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul art. 209 al. 4¹ din C.p.p., preluarea cauzei de la P. de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării urmăririi penale și soluționării de către P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 15.06.2010 a fost începută urmărirea penală „in rem", sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. i din Cp. și viol prev de art. 197 alin. l Cp., victimă fiind G. M. .

După începerea urmăririi penale „in rem" (în data de -.2010), având în vedere faptul că existau suficiente indicii că autorul infracțiunii săvârșite asupra victimei G. M. putea fi A. G., a fost dispusă constatare tehnico-științifică genetică de comparare a profilului genetic al lui A. G. cu profilul persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparțin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G. M., așa cum a rezultat din rapoartele de expertiză medico-legală cu nr._/2003 (primul din data de 26.03.2004 iar al doilea din dlata de 02.09.2005) ale Institutului Național de Medicină Lifalâ „M. Minovici".

Constatarea a fost efectuată de către specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române, Institutul de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică, fiind puse la dispoziția specialiștilor copiile celor două rapoarte de expertiză susmenționate. Facem precizarea că profilul genetic al numitului A. G. exista în sistemul național de date genetice judiciare, având în vedere că acesta fusese liberat condiționat în data de 21.07.2009, prin sentința penală 1382/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, după ce executase o parte din pedeapsa aplicată pentru

omorul săvârșit în anul 1995 asupra lui C. M..

Specialiștii din cadrul Institutului de Criminalistică Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au formulat prin întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 13.07.2010 următoarele concluzii: „în urma comparării profilului genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. (CN.P_) existent în Sistemul Național, cu rezultatele obținute în urma tipării secreției vaginale recoltate de la victima G. M. - rapoarte de expertiză medico-legală nr. A15/_/2003 (din 26.03.2004 și 02.09.2005), s-au reținut următoarele:

1.Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G., este inclus la cei genetici corespunzători, în amestecul de profiluri obținut în urma genotipării materialului biologic; tamponul vaginal notat cu J58TV, prezentat în tabelul atașat raportului de expertiză medico-legală genetică nr. AÎS/_/03 din 26.03.2004, în urma calculelor biostatistice rezultă că numitul A. G. are de 1._ ori mai multe șanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceasta demonstrează că o altă persoană din populația caucaziană care să-1 substituie pe numitul A. G. din acest amestec ar putea fi regăsită la un număr mai mare de 1._ indivizi neînrudiți genetic.

2. Profilul genetic al probei biologice de referință recoltate de la numitul A. G. (CNP_) existent în sistemul național de date genetice judiciare, nu este identic pentru markerii genetici D7S820 și CSF1P0 cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin obținut din fracția spermatică a tamponului vaginal, notată cu AE83S, prezentată în tabelul anexat raportului de expertiză medico-legală genetică, nr. A15/_/03 din 02.09.2005, existând posibilitatea unei inadvertențe între profilul genetic obținut în electroforegrame și tabelul pus la dispoziție.

3. Profilul genetic al probei biologice de referință de la numitul A. G., este inclus, pentru genetici corespunzători in amestecuri de profiluri ce s-a obținut in urma genotipării materialului biologic IA tamponul vaginal notat cu_, prezentat in tabelul raportului de expertiză medico-legală genetică cu nr. A15/_/03 din 02.09.2005; în urma calculelor biostatistice rezultă că numitul A.G. are de 78.125.000 ori mai multe șanse să fie participant la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. Aceasta demonstrează că o persoană din populația caucaziană care să-1 substituie pe numitul A. G. din acest amestec, ar putea fi găsită la un număr mai mare de 78.125.000 indivizi neînrudiți genetic.

În urma acestor inadvertențe constatate de către specialiștii din cadrul I.G.P.R., au fost cerute lămuriri cu privire la neconcordanțele existente între raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al Inspectoratului General al Poliție Române, Institutul de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică și raportul de expertiză medico-legală nr. A15/_/2005 al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici".

Prin adresa nr. A_ din data de 22.09.2010, Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici", Laboratorul de Genetică, trimisă Secției de Urmărire Penală Si Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a fost formulat următorul răspuns: „1. Stabilirea identității persoanelor care contribuie cu urme la nivelul unui corp delict se realizează prin testarea ADN a urmelor suspecte de la nivelul corpului Ici Si a unor probe biologice de referință apartinând victimei și suspectului – suspecților; în cazul de față, profilul de referință al inculpatului A. G. s-a realizat în cadrul Laboratorului Inspectoratului General al Poliție Române, folosindu-se setul standard de 16 markeri genetici.

3. La testarea corpului delict reprezentat de tamponul victimei G. M., Laboratorul de genetică al institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București a testat un număr suplimentar de markeri genetici specifici cromozomului Y. Aceasta, deoarece s-a constatat că markerii genetici specifici cromozomului Y pot fi de un real ajutor în stabilirea identității unei persoane de sex masculin suspectată a fi contribuitorul unei urme de spermă.

4. Prin urmare, considerăm în acest caz ca fiind extrem de utilă întreprinderea unei analize comparative avându-se în vedere toți markerii genetici disponibili, respectiv atât markeri genetici standard de tip autozomal, cât și cei specifici cromozomului Y. Acest lucru se poate realiza prin extinderea investigaților genetice asupra probei de referință a condamnatului A. G..

5. Extinderea testărilor genetice pentru markeri cromozomiali Y se poate efectua în cadrul Institutul N. de Medicină Legală „M. Minovici» fie prin preluarea de novo a unei probe biologice de referință, prelevată de la condamnatul A. G., fie testarea extractului de ADN deja realizat din proba de referință a susnumitului - extract ADN aflat în conservare prin congelarea în laboratorul de genetică al IGPR și care poate fi transferată prin dispoziția instanței către Laboratorul de genetică al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București".

În data de 15.12.2010 a fost începută urmărirea penală in personam, față de A. G., iar în data de 20.12.2010, învinuitului A. G. i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat la sediul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Cu acest prilej, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face nici o declarație în cauză. În aceeași dată, în baza consimțământului său, i-a fost luată o probă de referință în vederea efectuării unei noi constatări tehnico-științifice ADN.

În data de 21.12.2010, a fost dispusă efectuarea unei noi constatări tehnico-științifice, de această dată în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici" București", cu următoarele obiective: - „Compararea profilului genetic al învinuitului A. G., fiul lui G. și I., născut la 06.06.1970 în Târgul Cărbunești jud. Gorj, domiciliat în loc. Pojogeni, jud. Gorj, CNP_, cu profilul genetic al persoanei necunoscute de sex masculin căreia îi aparțin urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la victima G. M., așa cum a rezultat din efectuarea rapoartelor de expertiză medico - legală genetică cu nr. A15/_/2003 (din 26.03.2004 și 02.09.2005) de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici"; explicarea neconcordanțelor intervenite între raportul de constatare tehnico-științifică nr._/13.07.2010 al Institutului de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. și raportul de constatare tehnico-științifică nr. A15/_/2003 din 02.09.2005 al Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”.

Au fost puse la dispoziția specialiștilor proba ADN de referință prelevată de la învinuitul A. G. în data de 20.12.2010.

Potrivit raportului cu nr. A_ din 18.01.201 efectuat de Laboratorul de genetică al Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici", în urma efectuării analizelor comparative, au rezultat următoarele: banalizarea fracției spermatice separată din tamponul cu secreție vaginală al victimei G. M. a pus în evidență un profil genetic aparținând unei persoane de sex masculin; între cararcerele autozomale si. Caracterele din profilul ADN de referință al numitului A. G. si cele evidențiate în fracția spermatică separată din secreția vaginală, există corespondentă perfectă la nivelul …………” S-a opinat în sensul că neconcordanța raportată de către Institutul de Criminalistică in cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în raportul de constatare tehnico-știintifică nr._/13.07.2010, este doar aparentă, datorându-se în fapt unor profile incomplete evidențiate în cursul investigațiilor genetice efectuate la nivelul anilor 2003-2005. Raportarea unor profile incomplete la acea dată, are la rândul ei o explicație obiectivă ce ține de performanțele limitate a kiturilor comerciale de analiză genetică disponibile în urmă cu 5-7 ani".

Învinuitului A. G. i s-a solicitat efectuarea unui test cu poligraful, acesta dându-și consimțământul în acest sens. S-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat de către specialiști din cadrul Serviciul Criminalistic al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 22.12.2010 al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Criminalistic, C. de Detecție Psihologică a Comportamentului Simulat, A. G. a fost examinat cu tehnica poligraf (aparat marca Lafayette LX 4000), fiindu-i adresate trei întrebări relevante.

În rechizitoriul nr. 400/P/1992 întocmit în data de 09.11.1992, A. G. figurează, la citativ, ca martor și, odată cu începerea cercetării judecătorești de către Tribunalul Gorj, în dosarul cu nr. 2723/1992, A. G. a fost citat ca martor în cauza privindu-1 pe Ț. I. M..

Ulterior, în cadrul apelului declarat în cauză, Curtea de Apel C. 1-a citat pentru data de 11.09.1995 pe A. G., pentru a fi audiat ca martor. La acest moment A. G. se afla tot în Penitenciarul Târgu Jiu, fiind însă de această dată arestat pentru omorul comis în data de 26.01.1995, al cărui victima a fost C. M..

Următoarea audiere a lui A. G. are loc la Tribunalul B., în cadrul procedurii de revizuire a lui Ț. I. M., această audiere s-a produs în dosarul cu nr._ . Pentru a fi audiat, A. G. a fost citat la Penitenciarul C., acolo unde se afla în executarea pedepsei la care a fost condamnat pentru omorul săvârșit asupra lui C. M..

În dosarul_ al Curții de Apel B., în cadrul apelului declarat de parchet, în data de 07.01.2009, A. G. este din nou audiat (fiind adus de la Penitenciarul Târgu Jiu). Cu acest prilej el dă o scurtă declarație în care își menține aspectele reliefate în declarația dată la tribunal. Referitor la momentele când G. C. își căuta sora, a arătat: „în jurul orelor 17,00-17,30 a venit la noi fratele victimei care m-a întrebat dacă am mai văzut-o pe sora lui, pentru că aceasta lăsase cada cu rufe în vad și nu știa unde este. I-am răspuns că nu am mai văzut-o pentru că am dormit și arăt că în acea zi eu nu l-am văzut pe Ț.. Când i-am aruncat săpunul victima era singură".

După începerea urmăririi penale in personam, fiind chemat pentru a fi audiat la P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, A. G. s-a prevalat de dreptul la tăcere, menținându-și această poziție pe tot parcursul fazei de urmărire penală.

Desigur că aspectul cel mai relevant în legătură cu eroarea judiciară produsă în situația numitului Ț. I. M., este imposibilitatea organelor judiciare de a efectua constatări tehnico-științifice cu privire la profilele genetice ale probelor biologice ridicate cu prilejul cercetărilor.

Din analiza actelor existente la dosar rezultă că încă din primele momente, anchetatorii au stabilit ultimele persoane care au văzut victima în viață, acestea fiind fratele victimei, martorul G. C. și învinuitul A. G..

Din declarațiile lui G. C. date la 19.06.1992 și 26.06.1992 maiorului M. I. din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, a rezultat că, în data de 16.06.1992, în jurul orelor 13,00, s-a deplasat pe jos de la domiciliu înspre șoseaua care face legătura între orașul Târgu Cărbunești și orașul Târgu Jiu, în scopul de a lua o mașină de ocazie spre Târgu Jiu. în drumul către șoseaua principală, pe un pod construit la confluența pârâurilor Tărățel și Valea Rea a observat-o pe sora sa G. M. spălând rufe în albia pârâului Tărățel. A discutat cu aceasta și în acele momente 1-a observat pe învinuitul A. G. venind din direcția opusă (de la șoseaua principală înspre . ajungă și el pe pod. Intrând în discuție, acesta i-a comunicat că vine de la serviciu, de unde a primit niște bucăți de săpun. Fratele victimei 1-a rugat pe A. G. să-i dea și lui o bucată de săpun. Acesta a fost de acord iar săpunul a fost aruncat victimei G. M., urmând ca fratele său să-1 recupereze de la ea atunci când se va întoarce din Târgu Jiu. După această discuție cei doi s-au despărțit, G. C. plecând înspre șoseaua principală.

Aceste declarații ale lui G. C. sunt confirmate de declarațiile ulterioare ale învinuitului A. G..

Din cele de mai sus rezultă un aspect care trebuia să fie esențial pentru desfășurarea anchetei, și anume că G. C. și A. G. erau ultimele persoane care văzuseră victima în viață.

La acele momente a fost verificat alibiul lui G. C., martorul P. I., audiat în data de 19.06.1992 de către locotenent colonelul G. E., confirmând deplasarea acestuia către Târgu Jiu: „în data de 16.06.1992 am plecat din unitate mai devreme, în jurul orei 14,00 venind până la intersecția cu Satul Pojogeni cu o mașină „rată", de ocazie. în aceeași mașină s-a urcat spre Târgul D. G. C., care era singur". Această declarație nu a fost inclusă însă în dosarul prin care a fost trimis în judecată Ț. I. M., fiind descoperită cu prilejul reluării cercetărilor la urma dosarului aflat la P. de pe lângă Tribunalul Gorj.

În dosarul de bază a fost descoperită și o declarație a lui A. G. referitoare la ziua de 16.06.1992. în mod surprinzător declarația nu este luată, cum ar fi fost firesc, de către procuror sau măcar de un ofițer de poliție judiciară, ci de către sergentul major F. I. de la Postul de Poliție Scoarța. La urma dosarului rămasă la P. de pe lângă Tribunalul Gorj au mai fost descoperite patru pagini scrise de A. G. în data de 20.06.1992, în prezența maiorului M. (acest înscris nu poartă titulatura de declarație). Totodată, la urma dosarului rămasă la P. de pe lângă Tribunalul Gorj au mai fost descoperite, cu prilejul reluării cercetărilor de către P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, un proces-verbal de efectuare a unei percheziții domiciliare din data de 19.06.1992 la locuința lui A. G. (percheziție domiciliară efectuată de maiorul B. V., maiorul M. V., locotenentul colonel O. G., locotenentul colonel G. E., locotenentul major T. I., locotentul P. C., împreună cu procurorul C. M.) precum și o declarație din data de 19.06.1992 a mamei învinuitului A. G., A. I., (dată în fața locotenentului colonel O. G.) și o continuare din data de 20.06.1992 a acestei declarații (dată în fața locotenentului colonel G. E.).

Din analiza tuturor acestor acte la care s-a făcut referire, din care - așa cum am mai arătat, în mod inexplicabil doar declarația luată de sergentul major F. I. a fost pusă în dosarul care a fost trimis în instanță, rezultau elemente certe care ar fi putut conduce la continuarea cercetărilor și în raport cu A. G..

Astfel, în declarația dată sergentului major F. I. în data de 19.06.1992, A. G. plasează întâlnirea de pe pod cu martorul G. C. în data de 17.06.1992, lucru care ar fi trebuit să atragă atenția organelor de urmărire penală. Este adevărat că în înscrisul olograf al lui A. G. dat în fața maiorului M. I., descoperit la urma dosarului, A. G. revine și arată că „făcând socoteala la turele de serviciu pe zile, din schimbul de noapte am ieșit marți dimineața, pe data de 16.06.1992, și nu miercuri cum am declarat inițial". Justificarea motivului pentru care a mințit în declarația din data de 19.06.1992 este neverosimilă întrucât, după cum se poate observa, prima declarație este dată la trei zile de la săvârșirea faptei (a doua zi de la descoperirea cadavrului). în realitate, încercând să plaseze întâlnirea de pe pod cu martorul G. C. la o dată ulterioară, A. G. nu făcea altceva decât să încerce să inducă în eroare organele de urmărire penală.

Instanțele care l-au audiat ulterior pe O. I., au înlăturat în mod pertinent declarațiile acestuia, atât Tribunalul B. cât și Curtea de Apel B. reținând că aspectele relatate de O. I. constituie simple fantezii care nu pot contribui la elucidarea situației de fapt, fiind pline de contradicții, pentru care nu a oferit nici o justificare: „Simpla lecturare a depozițiilor acestuia, date în fata procurorului, instanței de fond și a celei de apel, este de natură a evidenția faptul că martorul pur și simplu fabulează, acestea fiind pline de inadvertențe, contradicții și chiar împrejurări nereale". La acest moment, putem afirma fără nici o îndoială că aspectele constatate de instanță în legătură cu credibilitatea martorului O. I., sunt confirmate de constatările tehnico-științifice efectuate după reluarea cercetărilor, din care reiese faptul că urmele de spermă de pe tamponul vaginal ridicat de la G. M. îi aparțin lui A. G.. Acest aspect demonstrează o dată în plus că acel „V." a fost inventat de O. I., după cum a fost inventată întreaga discuție pe care susține ca ar fi avut-o cu Tundrea I. M..

S-a precizat că A. G. a fost considerat suspect întrucât era,

împreună cu G. C., ultima persoană care văzuse victima în viață, pe când Ț. I. M. a fost considerat suspect întrucât era văzut ca un „element

antisocial";

A. G. nu a fost examinat medico-legal, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ț. I. M.; de altfel, din urma dosarului descoperită la P. de pe lângă Tribunalul Gorj a rezultat că un număr de 22 de persoane au fost examinate medico-legal, odată cu Ț. I. M. în timpul investigațiilor efectuate în cauză, și anume: D. R., B. M., D. I., G. V., Mânu I., G. V., C. A., M. I., P. F., Gramescu M., lancu M., B. Stelică, Baclavan N., Zirna M., Gostea F. C. S., Gjita I., G. F., M. V., Pampe I., D. G., P. D.;

Lui A. G. nu i s-au recoltat probe în vederea stabilirii grupei sanguine (dintr-un proces-verbal descoperit la urma dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj rezultă că i s-au recoltat doar fire de păr, nereieșind însă și ce s-a întâmplat cu aceste probe; biologice), lucru care s-a întâmplat în situația lui Ț. I. M.; acestuia din urmă, pe lângă probele de sânge recoltate, i s-au mai recoltat și probe biologice din regiunea pectorală dreapta, față exterioară gamba stângă, penis, depozit subunghial mâini, depozit subunghial picioare; în afară de probele de sânge nu rezultă ce s întâmplat cu celelalte probe

În cadrul perchezițiilor care s-au efectuat de la A. G., nu s-a ridicat nici un obiect de îmbrăcăminte; comparativ, la Ț. I. M. au fost efectuate un număr de trei percheziții domiciliare în care au fost ridicate mai multe obiecte de îmbrăcăminte; nici în cazul lui A. G. și nici în cazul lui Ț. I. M. nu au fost verificate în mod detaliat alibiurile acestora; nici unul din cei doi nu a fost testat la poligraf.

Dacă în cazul lui Ț. I. M. la dosarul de bază au fost puse toate actele referitoare la cercetările care s-au desfășurat, în situația lui A. G. mai multe acte au rămas la urma dosarului de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj; la această urmă au fost descoperite procesul-verbal de percheziție domiciliară, procesul-verbal de recoltare a unor fire de păr, declarația mamei lui A. G., A. I., precum și un supliment de declarație luat acesteia; de altfel la această urmă a dosarului de urmărire penală au fost descoperite și alte acte care în mod firesc ar fi trebuit să se afle în dosarul de bază: memorii ale mamei lui Ț. I. M., P. I., declarație olografă Tașcău T., declarație olografă M. A., declarația olografă B. M., declarație pe formular Trăsnaru F., declarație olografă P. N., declarație olografă B. S., declarație olografă B. I., notă-raport întocmită de sergenții majori N. C. și F. I. referitoare la G. C..

Din procesul-verbal de recoltare de probe întocmit în data de 19.06.1992 la sediul Spitalului Orășenesc Târgu Carbunești (morga spitalului) de către locotenent colonel O. G., din cadrul Serviciului Judiciar al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, locotenent P. C., specialist criminalist, sergent major N. C., tehnician criminalist și medicul legist R. G., rezultă că de la cadavrul victimei s-a recoltat cu ajutorul unei pense, folosind un tampon din tifon, prin introducerea în vagin, depunerea de conținut vaginal, aceasta fiind transferată pe două lamele din sticlă

În anul 2004, cu ocazia soluționării cererii de revizuire, procurorul E. M. de la P. de pe lângă Tribunalul Gorj a ridicat probele existente în plicul de la pagina 70 de la dosar, de la grefiera șefă C. D. din cadrul Tribunalului Gorj. La acel moment, dosarul cauzei se afla în arhiva instanței de executare, adică Tribunalul Gorj, întrucât cauza privindu-1 pe Ț. I. M. fusese soluționată în mod definitiv. între procurorul E. M. și grefiera șefă C. Doboriu a fost întocmit un proces-verbal în care se menționează că de la fila 70 din dosar a fost ridicat un plic format mare în care se aflau două plicuri format mic ce conțineau lamelele cu exudat vaginal, respectiv tampoane vaginale.

În cauză au fost audiați atât procurorul E. M. cât și grefiera C. D.. Procurorul E. M. a declarat: „în cadrul procedurii de revizuire a cazului Ț. I. M., studiind dosarul aflat la Tribunalul Gorj an constatat existența unui plic, atașat dosarului, sigilat, închis în care se aflau tampoane și lamele cu secreții vaginale recoltate de la victima G. M.. Conținutul plicului era scris pe acesta. Din câte îmi amintesc, la dosar se afla și o adresă prin care probele erau restituite după efectuarea unei expertize serologice. Am solicitat Tribunalului Gorj, prin adresă înaintarea către P. de pe lângă Tribunalul Gorj a acelor probe, în vederea efectuării unei expertize ADN. M-am deplasat personal la instanță (Tribunalul Gorj), luând legătura cu grefiera șefă (doamna D.), care mi-a înmânat plicul cu respectivele probe, întocmindu-se un proces-verbal semnat de mine și de ea. Acest lucru se întâmpla prin ianuarie - februarie 2004 (...) Precizez că de la momentul de când am preluat plicul de la doamna grefier șef D. și până la trimiterea probelor la expertiză, eu nu am deschis plicul și nici nu intervenit în vreun fel asupra probelor conținutului".

Martora D. C. a confirmat declarația martorului M. E. menționând că: „l-am predat procurorul M. acele probe, exact așa cum au fost găsite la dosar, fără a se interveni în vreun fel asupra lor".

De altfel, la dosarul cu nr. 1559/. de Apel B. există o adresă datată 10.01.2005, semnată de procurorul G. E. M., în care se consemnează următoarele: „Cadavrul victimei a fost identificat după două zile de la deces, în apa râului Tărățel, acoperit cu crengi. Examenul necroptic a fost efectuat de către Serviciul de Medicină Legală Gorj, ocazie cu care s-au recoltat probe biologice vaginale cu ajutorul unui tampon și a unor lamele (autopsia și recoltarea au fost efectuate de doctor R. G., în prezent decedat). Ulterior, în cursul urmăririi penale, probele au fost trimise la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției pentru efectuarea unor expertize criminalistice, iar cele neconsumate au fost restituite odată cu rapoartele expertizei. La finalizarea urmăririi penale, plicurile cu probele restituite au fost atașate la dosarul de urmărire penală nr. 400/P/1992 al fostei Procuraturi Județene Gorj, finalizat prin rechizitoriul din 09.11.1992. Cu ocazia soluționării cererii de revizuire a condamnatului Ț. I. M., P. de pe lângă Tribunalul Gorj a ridicat pe bază de proces-verbal, de la fila 70 din dosarul cu nr. 400/P/1992, aflat la arhiva Tribunalului Gorj, un plic format mare în care se aflau alte două plicuri format mic, conținând probe biologice, respectiv lamelele cu exudat vaginal și tampon cu secreție vaginală și care au fost trimise la Institutul Național „M. Minovici" București, pentru efectuarea expertizei genetice. Practic, plicurile cu probele menționate au însoțit dosarul în tot cursul procesului penal - P. de pe lângă Tribunalul Gorj, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel C., Curtea Supremă de Justiție, precum și multiplele dosare de revizuire penală".

Ulterior, probele au fost trimise în vederea efectuării expertizelor ADN.

Prin urmare, este exclusă posibilitatea contaminării sau înlocuirii probelor ridicate de la victima G. M..

S-a menționat astfel că, din analiza actelor de la dosar rezultă că procurorul D. I., în timpul urmăririi penale efectuate în cursul anului 1992, a îndeplinit cu știință și în mod defectuos mai multe activități: nu 1-a audiat personal pe A. G., deși acesta era una din ultimele persoane care văzuse victima în viață; nu a atașat la dosarul de bază al cauzei pe care 1-a trimis în instanță, lăsând la urma dosarului de la parchet, procesul-verbal de percheziție domiciliată efectuată la A. G., declarația mamei acestuia, A. I., precum și un supliment de declarație luat lui A. G. de către căpitanul M. I.; a dispus internarea lui Ț. I. M. la secția de psihiatrie a Spitalului Județean Gorj, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice, înainte de a începe urmărirea penală față de acesta internarea a avut loc în perioada 25.06._92 iar urmărirea penală a fost începută în data de 13.07.1992) și înainte de a-1 audia personal; la momentul dispunerii expertizei psihiatrice, deși nu existau probe care să-1 incrimineze pe Ț. I. M. a consemnat în ordonanță faptul că acesta a

violat-o și a ucis-o pe G. M.; a influențat-o, cu ajutorul lui V. G. (în prezent decedat), pe martora N. E. să declare că 1-a văzut pe Ț. I. M. lângă victimă la data și locul săvârșirii faptei; în cadrul urmăririi penale nu a dispus verificarea amănunțită a alibiurilor invocate de Ț. I. M.; a participat personal sau a dispus efectuarea de către poliție la un număr de trei percheziții domiciliare, în aceeași zi, în locuința lui Ț. I. M.; la două din procesele -verbale de consemnare a rezultatelor perchezițiilor orele sunt intercalate; în procesele-verbale de percheziție domiciliară este consemnată ridicarea de mai multe ori a acelorași obiecte; în timpul procedurii de rejudecare a cauzei privindu-1 pe Ț. I. M., deși nu avea nici o competență legală, 1-a audiat pe martorul O. I. în scopul de a-1 acuza în continuare pe Ț. I. M., deși expertiza ADN demonstra dincolo de orice dubiu că acestuia nu puteau să-i aparțină urmele de spermă de pe tamponul vaginal.

Coroborate, toate aceste aspecte susmenționate au contribuit în mod substanțial la condamnarea ulterioară a lui Ț. I. M. la 25 de ani de închisoare (din care a executat 12 ani) și la amânarea achitării definitive cu prilejul rejudecării cauzei, fiindu-i cauzată o vătămare a intereselor sale legale.

S-a concluzionat astfel că faptele numitului D. I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal și, având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 246 Cp. se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, fapt ce atrage un termen de prescripție de 5 ani, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Ulterior, prin rezoluția nr. 3147/957/II-2/2011 din 20 aprilie 2011 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278¹ Cod Procedură penală, s-a dispus respingerea – ca neîntemeiată – plângerii formulată de petentul D. I. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul cu nr. 644/P/2010 prin rechizitoriul din data de 14 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, sens în care s-a constatat în esență că prin actul menționat anterior și criticat în speță de petent, în mod corect s-a constatat și reținut în sarcina procurorului D. I. săvârșirea infracțiunii prev de art. 246 cod penal, însă, având în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reținută în sarcina acestuia a fost comisă în anul 1992, iar conform dispozițiilor art. 122 lit. d cod penal, termenul de prescripție este de 5 ani (pedeapsa pentru această faptă fiind închisoarea de la 6 luni la 3 ani), temeiul juridic reținut – respectiv cel prev de art. 10 lit. d Cod Procedură penală – este corect, așa încât, plângerea s-a apreciat neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva dispoziției de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rechizitoriului nr. 644/P/2010 din 14 martie 2011 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, precum și împotriva rezoluției de respingere a plângerii dată prin rezoluția 3147/957/II-2/2011 din 20 aprilie 2011 de către procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul D. I. a formulat plângere la instanță, potrivit dispozițiilor art. 2781 Cod Procedură penală, cauza fiind astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel C. – Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori la data de 19.05.2011, sub nr._ .

În motivarea plângerii, petentul a susținut în esență că dispoziția de neîncepere a urmăririi penale dată de P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dispusă față de el prin rechizitoriul nr. 644/P//2010 din 14 martie 2011, pentru infracțiunea prev. de art. 246 CP, este nelegală și netemeinică, deoarece, în cuprinsul rechizitoriului menționat, procurorul a reținut 8 activități de cercetare penală ca fiind îndeplinite de petent defectuos, dar cu știință, în dosarul nr. 400/P/1992 al fostei Procuraturi Județului Gorj, privind pe inculpatul Ț. I. M., trimis în judecată pentru infracțiunile de omor calificat și viol și achitat ulterior prin admiterea cererii sale de revizuire.

Referitor la motivele de nelegalitate a soluției dispusă prin rechizitoriu, petentul a arătat că: neînceperea urmăririi penale față de D. I. s-a dispus de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a parchetului amintit, cu încălcarea dispozițiilor art. 5², art. 62, art. 65 și art. 66 C.p.p., precum și art. 6 paragraf 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că: nu i s-a adus la cunoștință petentului că urmează să fie cercetat pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cp., în legătura cu dosarul nr. 400/P/1992 al fostei Procuraturi Județene Gorj; nu a fost ascultat ca făptuitor legat de aceasta acuzație (i-a fost luată declarație ca martor pe imprimat tipizat, în dosarul nr. 644/P/2010 din14.03.2011); nu i s-a dat posibilitatea să probeze lipsa de temeinicie a învinuirilor ce i s-au adus, încălcându-se în acest mod principiul prezumției de nevinovăție; procurorul de caz a nesocotit și Hotărârea CEDO din 06.12.1988, prin care s-a statuat: "Revine acuzării obligația de a informa persoana cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, pentru ca acesta sa­și poată pregăti și prezenta apărarea, precum și obligația de a prezenta suficiente probe pentru obținerea unei condamnări".

A susținut astfel că, în condițiile în care organul judiciar ar fi respectat textele de lege menționate și normele internaționale aplicabile, petentul ar fi avut posibilitatea să fundamenteze concluzia inexistenței infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (sau că nu sunt întrunite elementele ei constitutive), deci că nu erau aplicabile prev. art. 10 lit. g C.p.p.

Cu privire la motive de netemeinicie, a arătat că, în aprecierea sa, reținerea celor 8 învinuiri, ca element material al infracțiunii prev. de art. 246 alin. 1 Cod pena, este greșită, pentru că: acestea nu există în materialitatea lor și că nu au fost avute în vedere la sesizarea Tribunalului Gorj prin rechizitoriul nr. 400/P/1992 din 09.11.1992, măsura trimiterii în judecată a lui Ț. I. M. fiind fundamentată pe probe, inclusiv științifice, așa cum au reținut și instanțele de fond, apel și recurs cu privire la vinovăția acestuia; petentul nu a fost ascultat ca făptuitor legat de aceasta acuzație (i-a fost luată declarație ca martor, pe imprimat tipizat, în dosarul nr. 644/P/2010 din 14.03.2011); nu i s-a dat posibilitatea să probeze lipsa de temeinicie a învinuirilor ce i s-au adus, încălcându-se în acest mod principiul prezumției de nevinovăție; procurorul de caz a nesocotit și Hotărârea CEDO din 06.12.1988, prin care s-a statuat: "Revine acuzării obligația de a informa persoana cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, pentru ca acesta sa­și poată pregăti și prezenta apărarea, precum și obligația de a prezenta suficiente probe pentru obținerea unei condamnări", susținând că, în condițiile în care organul judiciar ar fi respectat textele de lege menționate și normele internaționale aplicabile, ar fi avut posibilitatea să fundamenteze concluzia inexistenței infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (sau că nu sunt întrunite elementele ei constitutive), deci că nu erau aplicabile prev. art. 10 lit. g C.p.p.

De asemenea, a arătat că: prima acuzație, în sensul că, în calitatea sa de procuror criminalist, nu 1-a audiat personal pe A. G., deși acesta era una din ultimele persoane care văzuse victima, nu este fundamentată prin probe și nu a fost de natură să contribuie la condamnarea lui Ț. I. M., întrucât a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale după circa 3-4 zile de la data dispariției victimei M. G., deoarece, așa cum rezultă din raportul din 28.05.2004 al Serviciului de inspecție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție: "se impune constatarea ca dosarul a fost repartizat procurorului D. I. după ce s-au efectuat cercetarea la fața locului și primele cercetări"; până la delegarea sa pentru cercetări în legătură cu violarea și uciderea minorei M. G., organele de poliție efectuaseră multiple investigații și acte premergătoare, inclusiv ascultarea lui A. G. (în ziua de 19.06.1992, deci la trei zile de la săvârșirea faptelor) și a lui G. C. - fratele victimei, ascultat la aceeași dată (acestea fiind ultimele persoane care văzuseră victima în viață) -, deoarece se sesizase inițial dispariția minorei, iar cadavrul a fost găsit în ziua de 18.06.1992; la cercetarea locului faptei - din 19.06.1992 - a participat procurorul sef al fostei Procuraturi locale Tg. Cărbunești.

Legat de conținutul declarației din 19.06.1992 a lui A. G., prin rechizitoriu nr. 644/P/2010 s-a reținut că acesta a relatat că a văzut ultima dată victima în ziua de 17.06.1992 (deși ziua exactă era 16.06.1992), când s-a și întâlnit în apropiere cu fratele ei și că, în acest mod, a intenționat să inducă în eroare organul de cercetare. Petentul a apreciat că această concluzia este falsă, deoarece prin declarația din 20.06.1992, A. G. a precizat ziua exactă – respectiv 16.06.1992.

Manifestând preocupare pentru aflarea adevărului, organele de poliție nu s-au mulțumit cu declarațiile luate si au procedat si la efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința lui A. G. în ziua de 19.06.1992, însă nu s-au făcut constatări care să-1 implice în săvârșirea faptelor de viol și omor. Cu toate acestea, a doua zi, cel menționat anterior a fost din nou ascultat de polițiști și au fost ascultate și alte persoane pentru verificarea susținerilor acestuia, respectiv mama acestuia și fratele victimei. In urma acestor audieri, nu au reieșit elemente de natură a-1 bănui că avea cunoștință de împrejurările în care victima a decedat. De asemenea, după începerea urmăririi penale, a procedat și el la ascultarea martorului G. C., însă acesta nu a oferit aspecte noi legate de A. G..

Cea de-a doua acuzație care i se aduce, în sensul că nu a atașat la dosarul trimis Tribunalului Gorj pentru soluționare procesul verbal de percheziție domiciliară efectuata la casa lui A. G., declarația mamei sale și suplimentul de declarație luată lui A. G. de un ofițer de poliție, în ziua de 20.06.1992, nu a fost de natură să contribuie la condamnarea lui Ț. I. M., iar neatașarea acestor înscrisuri la dosarul de bază, respectiv la data emiterii rechizitoriului, (precum și a altor declarații, note - raport întocmite de lucrătorii de poliție pentru raportarea informațiilor culese) s-a datorat faptului că, în prima zi a deplasării petentului la Poliția orașului Cărbunești (locul unde se desfășoară ancheta în acea perioadă), acesta a lecturat tot materialul de cercetare întocmit de polițiști și a fost informat de cei ce coordonau activitatea de investigare (C. C. - șeful Poliției oraș Tg Cărbunești) în legătură cu toate datele culese până la acel moment. În acele condiții, în calitatea sa de procuror, a apreciat că cele 3 acte menționate în rechizitoriul nr. 644/P/2010 nu sunt concludente pentru soluționarea cauzei (dosar nr. 400/P/1992), neevidențiind indicii care să conducă la stabilirea autorilor. Pe de altă parte, cele trei înscrisuri enumerate au avut regimul juridic al actelor premergătoare și nu puteau constitui mijloace de probă, nefiind consemnate într-un proces verbal, cerință impusă de art. 224 al. 3 C.P.P.

S-a apreciat de către petent că nu a comis greșeli de ordin tactic și că nu 1-a scos rapid și neîntemeiat pe A. G. din cercul de bănuiți (așa cum se apreciază în rechizitoriul nr. 644/P/2010 - la fila 38-39), iar o analiză temeinică, nepărtinitoare, nu poate sa conducă decât la concluzia că neatașarea la dosarul nr. 400/P/1992 - trimis Tribunalului Gorj - a actelor de cercetare indicate în rechizitoriul nr. 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, nu puteau contribui la condamnarea lui Ț. I. M., acele acte fiind atașate la suplimentul dosarului arhivat la unitate, întrucât nu ofereau indicii pentru identificarea autorilor faptelor cercetate.

Reținerea în cuprinsul laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 246 CP a celei de-a treia învinuiri - respectiv că procurorul a dispus internarea lui Ț. I M. pentru expertizarea lui psihiatrică înainte de începerea urmăririi penale, pentru perioada 25.06.-01.07.1992, rezoluția de începere a urmăririi penale fiind din 13.07.1992 - este greșită, deoarece: în practica judecătorească din acei ani, nu se cristalizase opinia obligativității începerii urmăririi penale fată de persoanele pentru care se solicită expertizarea psihiatrică; nu este prevăzută această obligație într-un text de lege; potrivit art. 197 al. 4 C.p.p, dispunerea expertizei psihiatrice fără a fi începută urmărirea penală ar putea constitui o nulitate relativă, care putea fi invocată "în cursul efectuării actului". De altfel, s-a menționat că petentul nici nu a nominalizat raportul de expertiză psihiatrică întocmit de Laboratorul de Medicină Legală ca mijloc de probă în susținerea vinovăției lui Ț. I. M., totodată, fiind de constatat că nu există legătură de cauzalitate între dispunerea expertizei psihiatrice în dosarul nr. 400/P/1992 și trimiterea în judecată a lui Ț. I. M., emiterea rechizitoriului având la bază exclusiv probe științifice, confruntări, declarații de martor, etc., așa cum s-a reținut prin raportul nr. 1197/C/l757/28.05.2004 (filele 2 - 3) al Serviciului de inspecție din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J.

Legat de învinuirea analizată anterior este și cea de a patra acuzație - la dispunerea efectuării expertizei psihiatrice, procurorul D. I. a consemnat în ordonanță "faptul că acesta a violat-o și ucis-o pe G. M." -consemnarea acelei sintagme în ordonanța din 25.06.1992 dată de procuror fiind în realitate justificată, actele premergătoare efectuate până la acea dată conturând versiunea comiterii faptelor de către Ț. I. M.. Astfel, petentul a arătat că, la perchezițiile domiciliare din data de 22.06.1992, s-au găsit în locuința lui Ț. I. M. din satul Pojogeni, printre altele, următoarele obiecte: o cămașă bărbătească cu mâneca scurtă de culoare frez ce are pe piept, în partea dreaptă, mai multe pete de culoare închisă ce par a fi de sânge, o pereche de chiloți bărbătești de culoare albă, având pe partea din spate trei urme de culoare violacee, o cămașă bărbătească de culoare cărămizie ce prezintă pe ea mai multe pete de culoare, o pereche de chiloți de culoare albă conținând mai multe urme biologice, de pe care a fost ridicat un fir de păr. Totodată, au fost ridicate mai multe reviste și ziare: "Interval", "Bordel","Occident", "New Horoscop", "Infractorul" și "Glasul", iar în ziua următoare efectuării perchezițiilor, Ț. I. M., alături de alți peste 20 bărbați suspecți, a fost examinat de medicul legist din cadrul fostului Laborator de Medicină Legală Gorj, constatându-se multiple leziuni descrise în raportul medicului legist nr. 1020/24.06.1992 și localizate pe corp, membre și penis, concluzionându-se de medicul specialist că "leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire de corp dur și, posibil, cu corp dur, zgâriere pentru leziunile de pe corp și membre și iritare mecanică pentru leziunile de la nivelul organelor genitale." Prin același raport medico legal, s-a apreciat că "Leziunile de la nivelul organelor genitale s-au putut produce mai probabil printr-un contact sexual cu violență și mai puțin probabil prin masturbare" și că "....au o vechime de aproximativ o săptămână...”, ceea ce corespundea cu ziua decesului minorei G. M. -16.06.1992. Evident că percheziția domiciliară și actul medicului legist conduceau la ideea că, la data emiterii ordonanței de expertizare psihiatrică a lui Ț. I. M., acesta devenise suspectul principal, iar motivarea din ordonanța corespundea acelei versiuni evidențiată prin mijloacele prezentate, din cele expuse rezultând că învinuirea reținută prin rechizitoriul nr. 644/P/2010, chiar dacă ar fi fost reală, nu a influențat trimiterea în judecată a sus numitului (raportul de expertiză psihiatrică nu a fost inclus in sfera mijloacelor de probă) prin rechizitoriul nr. 400/P/1992 din 09.12.1992.

Cea de a cincea învinuire reținută în sarcina sa – respectiv că ar fi influențat-o pe martora N. E. (decedată ulterior) cu ajutorul martorului V. G. să declare că l-a văzut pe Ț. I. M. lângă victimă la data și locul săvârșirii faptei, reprezintă o fabulație a procurorului ce a emis rechizitoriul nr. 644/P/2010 al Parchetului înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că realitatea faptelor este alta și a fost reținută corect prin raportul nr. 1147/C/l 757/2004 al fostului Serviciu de Inspecție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a apreciat ca fiind sincere declarațiile numitei N. E., în care a precizat că l-a surprins pe Ț. I. M. lângă victimă, că în primele declarații a omis acest aspect de teamă, că și-a menținut declarațiile acuzatoare în fazele următoare ale procesului penal chiar dacă Ț. I. M. a făcut presiuni asupra ei în perioada în care s-a aflat în întreruperea executării pedepsei (30.11._99) și nu a retractat mărturia nici când a fost cercetată pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin 1 CP (reclamată de Ț. I. M.), nici după reîncarcerarea acestuia și nici cu ocazia audierii în dosarele de revizuire. In sensul celor expuse, a arătat că prin rezoluția nr. 740/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus, la data de 13.05.2004 (deci după data sesizării Tribunalului Gorj cu cererea de revizuire a condamnatului), neînceperea urmăririi penale față de N. E. pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în baza art. 10 lit. a C.P.P., avându-se în vedere declarațiile acesteia și declarațiile date de N. M., A. I. D., G. C., V. C., N. P., P. E., V. I. (preotul satului Pojogeni), iar susținerea formulată de Tundrea I. M. în apărarea sa (că nu s-a aflat în satul Pojogeni în ziua de 16.06.1992, între orele 10-15) fiind înlăturată de declarațiile altor martori: P. E. - l-a văzut în locuința sa până în jurul orei 12°°; N. P. - l-a văzut pe la ora 15°° îndreptându-se spre drumul județean Tg-Cărbunești Tg-J.; L. N. și L. C. - 1-au întâlnit în Tg-J., după ora 16°° - și alții.

Fratele victimei (G. C.) a declarat la Curtea de Apel C., la data de 21.08.1995, că martora N. E. i-a spus din seara dispariției că a văzut-o dezbrăcată pe malul apei și că mai târziu l-a recunoscut pe Ț. I. M. lângă ea, dar că nu a declarat la instanță acest fapt ".... pentru că nu am fost întrebat, iar la organul de urmărire penală nu am fost chemat să dau declarație". De altfel, petentul a arătat că și Tribunalul Gorj a manifestat preocupare pentru verificarea sincerității celor declarate de martora N. E., efectuând o reconstituire parțială la fața locului, în ziua de 08.04.1993.

Concluzionând, petentul a susținut că a aplicat regulile de procedură și de tactică a ascultării martorei și, de aceea, prin apreciere, considerând ca cele menționate în rechizitoriu (fila 52) - „....rezulta in mod evident tendința organelor judiciare de a-i sugera și a o influenta pe aceasta să-l indice pe Ț. I. M. ca autor ...", sunt vădit tendențioase, procurorul urmărind să justifice ideea gravei erori judiciare ce ar fi fost comisă la soluționarea dosarului menționat, iar pe cale de consecință, a susținut că o analiză principială, profesionistă, ar conduce la ideea că acea învinuire reținută ca element material al infracțiunii prev. de art. 246 cod penal, nu există.

La fila nr. 47 din rechizitoriul nr. 644/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este motivată cea de-a șasea învinuire reținută în sarcina sa – respectiv că nu a dispus în cadrul urmăririi penale efectuată în dos. nr. 400/P/1992 al fostei Procuraturi Județene Gorj "verificarea amănunțită a alibiurilor invocate de Tundre a I. M." - procurorul de caz apreciind că, în timpul urmăririi penale efectuată în dosarul nr. 400/P/1992 al fostei Procuraturi Județene Gorj, nu au fost ascultați martorii de către procuror (inclusiv B. G. si P. Iulică, indicați de Ț. I. M.) și nu a fost verificată posibilitatea ca sus numitul să se fi aflat în tren, în stația Copăcioasa, în intervalul 10.30-12.38 din ziua de 16.06.1992, ca urmare a întârzierii trenurilor în parcurs, datorită executării unor lucrări feroviare în zonă. Or, verificarea celor susținute în apărare - că nu s-a aflat în satul Pojogeni în ziua de 16.06.1992 orele 10.30 - 20.10, s-a făcut de procurorul criminalist prin ascultarea martorilor P. E. - care a susținut că 1-a văzut la locuința sa pana la ora prânzului; N. P. - ce a relatat ca 1-a văzut după ora 15⁰⁰ îndreptându-se spre D. J. Tg-Cărbunești-Tg-J.; V. G., care a susținut că în ziua de 16.06.1992, în intervalul orar 08-13 a fost cu B. G., la fân; N. E., care a relevat ca 1-a văzut lângă victima căzuta pe malul pârăului Valea Rea și că a fugit când a sesizat venirea ei; L. N., P. M. si L. C., ce au declarat ca s-au întâlnit la barul SIROMAR din Tg-J., pe la ora 16⁰⁰; N. V., care a relevat ca în data 16.06.1992, a venit un bărbat înalt, slab, la sediul Direcției de Poșta si Telecomunicații Gorj și 1-a îndrumat să se prezinte în audiență, la director, în timpul programului. In ziua autopsierii cadavrului minorei, a fost ascultată ca martor și G. I., care a menționat că Ț. I. M. o alergase pe sora sa în ziua premergătoare decesului.

Atât Tribunalul Gorj cât și Curtea de Apel C., prin hotărârile pronunțate în cauza privind pe Ț. I. M., au reținut că cele declarate de martorii menționați sunt sincere, însă au apreciat că cele relatate „...de martorul B. G., persoana apropiată de familia inculpatului…” au fost infirmate de martorii ascultați (decizia penală nr. 85/07.04.1997 a Curții de Apel C.). Față de probele administrate în cursul urmăririi penale în dos. nr. 400/P/1992, nu se poate acredita ideea neverificării complete a alibiurilor invocate de Ț. I. M. în acea faza a procesului penal.

Petentul a arătat că o altă faptă imputată ca fiind un abuz comis de către el, în calitate de procuror, ar consta în aceea că a participat personal sau a dispus efectuarea de către poliție a trei percheziții domiciliare, în aceeași zi, la locuința lui Ț. I. M. și că "la două procese verbale de consemnare a rezultatelor perchezițiilor, orele sunt intercalate: în procesele verbale de percheziție domiciliară este consemnată ridicarea de mai multe ori a acelorași obiecte”, această învinuire fiind dedusă de procuror doar lecturând trei procese verbale de efectuare a percheziției domiciliare la locuința lui Ț. I. M., aflate la dos. nr. 400/P/1992 și datate 22.06.1992, fără a verifica temeinic în ce condiții au fost încheiate, prin ascultarea celor ce au participat la acele activități: maior M. I., sergent major M. I., sergent major S. T., plutonier major B. I., ș.a. Totodată, nu s-au avut în vedere regulile metodologice specifice de investigare a infracțiunilor contra vieții, respectiv: efectuarea cercetării omorului de către o echipă complexă (formată din procuror, lucrători de poliție, medic legist), desfășurarea de multiple activități de investigații judiciare și științifice de către toți membrii echipei (lucrători de poliție judiciară și criminaliști), participarea la cercetări a unor specialiști ș.a

Cu privire la data de 22 iunie 1992, petentul a precizat că, până în acea zi, echipa de cercetare nu conturase cercul de bănuiți și se continuau investigațiile și verificările de un număr de peste 30 polițiști, printre care se afla și ofițerul specializat pe omoruri și mai mulți criminaliști, iar pe la ora prânzului, el a fost anunțat că se efectuase o percheziție domiciliară la locuința lui Ț. I. M. din satul Pojogeni și că se identificaseră obiecte de îmbrăcăminte purtătoare de urme de sânge, astfel că s-a deplasat urgent la locația percheziționată și a examinat acele obiecte, precum si ziare si reviste porno, după care s-a refăcut procesul verbal de percheziție pentru a-1 înlocui pe cel deja încheiat de mr. M. I. si alții, iar în prezența mamei lui Ț. I. M., a procedat și la ridicarea acelor obiecte pentru a fi examinate în laboratoare de criminalistică. Actul de constatare încheiat a fost semnat de toți participanții, inclusiv de mama lui Ț. I. M., el neavând cum să știe în ce condiții polițiștii au încheiat cel de-al treilea proces verbal datat 22.06.1992, dar, este evident că aprecierea făcută de procurorul care l-a cercetat, ca fiind un abuz faptul ca a încheiat în aceeași zi trei procese verbale de percheziție în care s-a consemnat ridicarea acelorași bunuri, este insinuantă, urmărind acuzarea sa.

Ultima învinuire reținută în sarcina sa – respectiv că deși nu avea nici o competenta, în timpul judecării cererii de revizuire, l-a ascultat pe ….O. I. în scopul de a-l acuza în continuare pe Ț. I, M., deși expertiza A.D.N. demonstra, dincolo de orice dubiu, că acestuia nu puteau să-i aparțină urmele de spermă de pe tamponul vaginul" - a fost motivată în rechizitoriul nr. 644/P/2010 la filele 57-59, reținându-se în esență, că: "Această cerere nu poartă, așa cum ar fi normal, și rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj către procurorul D. I., de unde deducem că procurorul a înregistrat personal cererea", Acea deducție nu a fost probată în dos. nr. 644/P/2010, ci, dimpotrivă, a fost infirmată ulterior de către petent prin înscrisurile întocmite de Penitenciarul Tg J. și P. de pe lângă Tribunalul Gorj, situația de fapt prezentându-se astfel: în anul 2005, procurorul D. I. nu a participat la comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Tg J., așa cum rezultă din adresa nr. H2/1047/18.03.2011 a acelui loc de detenție; cererea de audiență formulată de deținutul O. I. a fost primită la P. de pe lângă Tribunalul Gorj la data de 02.11.2005, fiind însoțită de adresa de înaintare a Penitenciarului Tg. J. (nr. 7700/31.10.2005); cererea a fost repartizată spre soluționare de primul procuror al unității, în ziua de 02.11.2005, fiind înregistrată sub nr. 5379/VIII/I/2005; în vederea soluționării cererii, procurorul 1-a citat pe petiționar la locul de detenție pentru ziua de 09.11.2005, când a și dat declarația, pe care a scris-o personal; prin referatul de soluționare a cererii, procurorul a propus trimiterea declarației la P. de pe lângă Curtea de Apel B., la data de 11.11.2005; propunerea a fost însușită de prim - procurorul unității. Toate aceste date au fost comunicate de P. de pe lângă Tribunalul Gorj, prin adresa nr. 125/1P/28.03.2011, iar xerocopiile cererii de audientă a deținutului O. I. și actelor anexate au fost trimise de același parchet cu adresa nr. 131/1P/28.03.2011, la solicitarea petentului.

În raport de cele prezentate, petiționarul D. I. a solicitat ca instanța să constate caracterul întemeiat al plângerii sale și, în baza art. 278¹ al. 8 lit. b CPP, să dispună admiterea acestei plângeri și schimbarea temeiului juridic al neînceperii urmăririi penale din art. 10 lit. g Cod Procedură penală, în art. 10 lit. a Cod Procedură penală sau, eventual, în art. 10 lit. d Cod Procedură penală._ .

Plângerea petentului D. I. este întemeiată, urmând a fi admisă, cu următoarea motivare:

Curtea constată că în stabilirea încadrărilor juridice dată actelor materiale comise de procurorul petent D. I. în exercitarea atribuțiilor de serviciu soluția adoptată de netrimitere în judecată nu a avut în vedere pe de o parte încadrări juridice legale cu privire la pretinsele fapte comise - actele materiale reținute nereprezentînd o unitate materială și nefiind nici comise în baza aceleiași rezoluții, iar Curtea constatând că ele ar fi putut întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni mai grave decât cea investigată de Ministerul Public urmează să se pronunțe în raport de încadrarea juridică pentru care s-a dispus netrimiterea în judecată, deoarece altfel s-ar îngreuna situația juridică a petentului în propria cale de atac, procedura prevăzută de art. 278¹ cod proc. penală, reprezentând în fapt o cale de atac asemănătoare cu cea a recursului - iar pe de altă parte nu s-au avut în vedere normele procedurale existente la data îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Curtea mai reține, ca o constatare generală că, potrivit art. 264 alin. 2 și 3 cod proc. penală coroborat cu dispozițiile art. 209 alin. 4 cod proc. penală – așa cum era redactat în anul 1992 – rechizitoriul dat de procurorul de la parchetul corespunzător instanței competente să judece cauza în fond era supus unei confirmări a procurorului șef al unității din care făcea parte procurorul petent, verificare ce viza temeinicia acuzațiilor în drept și în fapt cu consecințe ce priveau trimiterea rechizitoriului și a inculpatului în fața instanței, ori pentru modul în care s-a făcut această verificare și s-a aprobat rechizitoriul nu s-a realizat în prezent nici o investigație.

În ceea ce privește acuzația că în mod abuziv petentul nu ar fi audiat pe bănuitul A. G., nu ar fi audiat pe mama acestuia și nu ar fi participat la percheziția domiciliară și la ridicarea de obiecte și nici nu l-ar fi ascultat personal pe fratele victimei G. M. se reține că aceste încălcări procedurale ale dispozițiilor art. 209 alin. 3 cod proc. penală privind efectuarea obligatorie a urmăririi penale în cazurile de omor de către procuror sunt sancționate pe baza remediul prevăzut de art. 197 alin. 2 cod proc. penală, nulitatea probelor administrate cu încălcarea competenței putând fi invocată chiar și din oficiu, dacă acestea ar fi fost înaintate instanței.

Pe de altă parte se mai reține și că în cauză nu sunt probe care să ateste că petentul nu ar fi participat cu intenție la efectuarea acestor acte procesual penale, procurorul putând să dea dispoziții cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, potrivit art. 219 alin. 1 cod proc. penală. Darea acestor dispoziții nu în scris ci verbal – deci în altă formă decât cea legală - poate constitui cel mult o abatere disciplinară și nu un abuz.

Neatașarea acestor probe la rechizitoriu – acest fapt nefiind obligatoriu potrivit art. 263 alin. 1 cod penal deoarece potrivit acestor dispoziții rechizitoriul se limitează printre altele la probele care susțin învinuirea persoanei trimise în judecată și nu cele care privesc o persoană netrimisă în judecată -, atât timp cât ele nu priveau pe cel acuzat este un drept al procurorului exercitat în temeiul art. 262 alin. 1 cod proc. penală și nu un act îndeplinit defectos, potrivit art. 246 cod penal.

În consecință, probele nefiind folosite în cadrul unei proceduri judiciare și pentru înlăturarea modului nelegal de administrare a lor existând remediul procesual arătat, actelor materiale ce ar constitui de infracțiunea de abuz în serviciu le lipsește latura subiectivă.

Nu se poate reține faptul dispunerii internării medicale a numitului Ț. M. pentru efectuarea expertizei psihiatrice înainte de începerea urmăririi penale, deoarece aceasta a fost începută în rem, prin procesul verbal de cercetare la fața locului, potrivit art. 228 alin. 3 cod proc. penală – dispoziții abrogate doar prin legea nr. 356/2006 – ca urmare a sesizării din oficiu, rezoluția procurorului petent din data de 13.07.1992 fiind o completare a procesului verbal arătat cu privire la identitatea persoane bănuite ca fiind autorul faptei penale investigate.

Consemnarea în cuprinsul ordonanței de efectuare a expertizei că învinuitul ar fi violat și ucis victima reprezintă în fapt descrierea succintă a acuzației care i se aducea acestui și care justifica efectuarea expertizei dar și elemente de fapt în raport de care să se poate aprecia de comisia de expertiză existența sau nu a discernământului. De altfel nici la data efectuării urmăririi penale, anul 1992, dar nici în prezent procurorul nu stabilește cu titlu definitiv vinovăția inculpatului.

În consecință, existând temeiul de drept și pentru acest act material circumscris infracțiunii de abuz în serviciu, ei îi lipsește un element al laturii obiective, respectiv îndeplinirea actului în mod defectos.

Se mai constată și că nu există probe certe că petentul în calitate de procuror ar fi influențat în vreun mod pe martora N. E. prin intermediul martorului Vlodislav G. să facă declarații acuzatoare față de învinuitul cauzei Ț. M. – faptă ce ar putea constitui infracțiunea de cercetare abuzivă prev. de art. 266alin. 2 și 3 cod penal și nu cea prev. de art. 246 cod penal – în sens favorabil petentului fiind materialul de cercetare potrivit raportului 1147C/1757/2004 și cel din dosarul nr. 740/P/2004 al parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, și acestei pretinse infracțiuni lipsindu-i elementul condiție al laturii obiective.

Nu poate constitui infracțiunea de abuz în serviciu neverificarea de către procuror a tuturor apărărilor făcute în faza urmăririi penale de către un inculpat, în condițiile în care alibiurile au fost totuși verificate prin ascultarea unor martori iar, cu ocazia judecății, ele au fost reverificate de instanțele de judecată în fond și în căile de atac.

Consemnarea repetată ori intercalată a unor constatări în cuprinsul procesele verbale de percheziție sunt erori materiale care pot fi remediate cu procedura prevăzută de art. 195 cod proc. penală și nu un abuz în serviciu.

Nu este întemeiat nici faptul reținut că petentul, din proprie inițiativă, ar fi citat pe martorul O. I. și i-ar fi luat o declarație în care s-ar fi consemnat aspecte nereale în condițiile în care deținutul O. I. a solicitat în scris audiență la parchetul de pe lângă tribunalul Gorj la data de 02.11.2005, această cerere a fost înregistrată și repartizată petentului spre soluționare de primul procuror iar petentul după audierea acestui martor – în cauză nu există nici un fel de probe pe care să se sprijine acuzația de cercetare abuzivă și favorizarea infractorului – petentul a propus înaintarea declarației olografe la o altă unitate de parchet.

Și pentru aceste pretinse infracțiuni lipsesc unul din elementele constitutive al laturii obiective.

Cu motivarea arătată, se reține că pentru toate acuzațiile aduse petentului, având în vedere și dispozițiile art. 13 cod proc. penală, temeiul de drept al netrimiterii în judecată este greșit și în consecință reținându-se că plângerea formulată este întemeiată, aceasta urmează a fi admisă și judecând, în baza art. 278¹ alin. 1, 7 și 8 lit. b Cod procedură penală, urmează a se dispune schimbarea temeiului de drept al soluției de netrimitere în judecată, din dispozițiile art. 262 pct. 2 lit. a raportat la art. 11 lit. c și art. 10 lit. g Cod procedură penală, în dispozițiile art. 262 pct. 2 lit. a raportat la art. 11 alin. 1 pct. 1 lit. b cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Văzând și prevederile art. 193 cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul D. I. (fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, domiciliat în municipiul Tîrgu J., ., ., apartament 9, județ Gorj) împotriva rechizitoriului nr. 644/P/2010 din 14 martie 2011 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și a rezoluției nr. 3147/957/II-2/2011 din 20 aprilie 2011 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Desființează dispoziția de netrimitere în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal, pentru D. I., din rechizitoriul nr. 644/P/2010 din 14.03.2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de cercetări penale și criminalistică.

În baza art. 278¹ alin. 8 lit. b Cod procedură penală;

Dispune schimbarea temeiului de drept al soluției de netrimitere în judecată, din dispozițiile art. 262 pct. 2 lit. a raportat la art. 11 lit. c și art. 10 lit. g Cod procedură penală, în dispozițiile art. 262 pct. 2 lit. a raportat la art. 11 alin. 1 pct. 1 lit. b cod procedură penală combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare în sumă de 128 lei, rămân în sarcina statului.

Hotărâre definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2012.

Președinte,

D. F.

Grefier,

M. I.

Dact. 2 ex./A.T. 2012

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....		Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 676/2012. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 676/2012. Curtea de Apel CRAIOVA Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 674/2012. Curtea de Apel CRAIOVA Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 677/2012. Curtea de Apel CRAIOVA Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 90/2012. Curtea de Apel CRAIOVA