Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 676/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 676/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 676/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 676
Ședința publică de la 21 Martie 2012
PREȘEDINTE V. T.- judecător
G. C.- judecător
D. F.- judecător
Grefier L. M. P.
Ministerul Public reprezentat prin procuror D. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 martie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă T. O. și inculpatul G. G., împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 27 ianuarie 2011 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.
Deliberând;
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 465 din 21 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de către partea vătămată M. V. prin avocat de schimbarea încadrării juridice a faptei din aceea prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p. în aceea prevăzută de art. 239 alin. 3 C.p.
În baza art. 239 alin. 2 C.p., prevăzută în reglementarea actuală la art. 239 alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 13 C.p. a fost condamnat inculpatul G. G. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea prevederilor art. 71 C.p. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a, b și c C.p.
În baza art. 83 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit de art. 82 alin. 1 C.p.
În baza art. 359 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. s-au pus în vedere consecințele prevăzute de acest text legal.
În baza art. 71 alin. ultim C.p. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă M. V..
Au fost respinse celelalte pretenții cu caracter civil formulate de această parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M. V..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea la nr._, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p.
Prima instanță a procedat la cercetarea judecătorească a faptei penale prin ascultarea inculpatului, a martorilor și prin administrarea probei cu înscrisuri în coroborare cu dosarul de urmărire penală.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut situația de fapt în sensul că partea vătămată M. V. are calitatea oficial de funcționar public și funcția de director executiv la Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Bihor și că în data de 19 mai 2005 aceasta s-a aflat la locul de muncă în biroul personal în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Se mai arată că în această zi în fața clădirii acestui inspectorat se aflau muncitorii B. C., Csipai A. și B. G., în calitate de angajați ai . Oradea care construiau un zid în beneficiul autorității publice menționate al cărei director executiv era partea vătămată.
S-a mai reținut că în jurul orei 12,00 a apărut inculpatul, care după ce i-a agresat pe cei 3 muncitori, a intrat în clădirea autorității publice în cauză, respectiv că martorul B. G. s-a deplasat imediat la partea vătămată pentru ca pe aceasta în calitatea sa de director executiv să o sesizeze de incidentul cu inculpatul care i-a împiedicat să continue lucrarea. D. urmare, se menționează că partea vătămată a ieșit pe holul clădirii și a urcat până la etajul 1 la care se afla inculpatul după ce a pătruns în clădire, care la rândul său o căuta pe directoare. În aceste condiții se reține că partea vătămată l-a întrebat pe inculpat ce dorește dar acesta fără vreo justificare în condițiile în care era agitat și nervos, i-a răspuns insultător că este „scârbă de directoare” după care prinzând-o de mâna dreaptă, i-a răsucit-o și apoi a izbit-o de perete. În urma strigătelor de ajutor ale părții vătămate se arată că pe holul clădirii au ieșit din birouri mai mulți funcționari publici, printre care și martora Buzinovschi A., care s-a interpus între părți și a reușit să o scape pe partea vătămată din strânsoare și să o ducă într-un birou. În continuare se reține de prima instanță că inculpatul ce era forte nervos și agresiv în gesturi și limbaj, a pătruns și în biroul unde s-a retras partea vătămată, pe care a continuat să o insulte în prezența funcționarilor publici aflați acolo.
In final, s-a menționat că după ce i-au fost adresate solicitări insistente și au fost anunțate organele de poliție inculpatul a părăsit clădirea luând cu el mai multe scule și unelte aparținând firmei . de la muncitorii ce efectuau lucrările de construcție.
S-a mai reținut de prima instanță că, prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul G. G. pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 2, 209 alin. 1 lit. e c.p. pentru neîntrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii subiective cu privire la scopul însușirii pe nedrept al bunurilor. In acest sens s-a menționat că inculpatul nu a urmărit să-și însușească aceste scule și unelte ci să se răzbune pe muncitorii care efectuau lucrările și aceasta în condițiile în care a doua zi bunurile au fost restituite.
În urma agresiunii fizice comisă de inculpat s-a reținut de prima instanță că partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.
În certificatul medico legal emis de Serviciul de Medicină Legală Bihor – Oradea la data de 20 mai 2005 s-a arătat că partea vătămată a suferit un traumatism toracic stâng, fără leziuni osoase și factură metafiză distală dreapta cu minimă deplasare șic ă s-a procedat ca urmare la imobilizarea antebrațului drept în atelă gipsată. S-a mai arătat că, în același act medical s-a precizat faptul că leziunile posttraumatice pot data din data de 19 mai 2005 și au avut ca mecanism lovirea antebrațului victimei de corpuri dure, afirmativ perete și răsucirea în jurul propriului ax.
În ce privește această stare de fapt, prima instanță a reținut pe cea care a rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză între care declarațiile de parte vătămată, certificatul medico legal și declarațiile martorilor.
S-a mai menționat și că în faza de cercetare judecătorească a cauzei, martorii ascultați și-au menținut declarațiile din cursul urmăririi penale dar în instanță s-a constatat o oarecare „reținere” a martorilor cu ocazia ascultării acestora. În acest sens se reiau elemente de fapt cu valoare de probe concludente din declarațiile martorilor Buzinovschi A., S. I., P. R. și A. A., martori care prezintă incidentul așa cum a fost consemnat de către prima instanță.
Fapta comisă de către inculpat s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p. căruia îi corespunde în reglementarea actuală art. 239 alin. 3 C.p. cu aplicarea art. 13 C.p. Pentru aceste motive acțiunea penală a fost soluționată de către prima instanță prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplicarea dispozițiilor privind pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 71 C.p. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a, b și c C.p.
În ce privește cererea formulată de către partea vătămată prin avocat, de schimbare a încadrării juridice, s-a constatat că aceasta este nefondată pe baza constatărilor menționate cu privire la modificările aduse textului legal ce prevede fapta de ultraj.
S-a mai reținut de prima instanță că în apărare inculpatul a depus sentința cu nr. 580/. a Tribunalului Bihor prin care a fost admisă cererea de ordonanță președințială a reclamantei . a fost obligat Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Bihor să permită firmei reclamante accesul în imobilul situat în Oradea, .. 40 și s-a dispus sistarea oricăror lucrări de construcție privind modificarea acestui imobil. S-a dat acestei apărări a inculpatului sensul că acesta a încercat să justifice conduita sa datorită neînțelegerilor dintre cele două persoane juridice. Această apărare a inculpatului s-a constatat că este neconcludentă întrucât neînțelegerile dintre cele două persoane juridice puteau fi soluționate în justiție, așa cum de altfel s-a și întâmplat dar s-a menționat în acest sens că a fost înregistrată cererea de ordonanță președințială la T. Bihor la o dată ulterioară celei la care a avut loc incidentul și anume 15.11.2005.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile cu caracter real și personal prevăzute de art. 72 C.p. între care împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social al acesteia, și conduita celui în cauză.
Tot în vederea individualizării pedepsei s-a stabilit că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 C.p. și în consecință s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea termenului de încercare prevăzut de art. 82 alin. 1 C.p. dar cu punerea în vedere a consecințelor prevăzute de art. 83 C.p. în baza art. 359 C.p.p.
În baza art. 71 alin.5 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt dovedite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C.civ. și în consecință a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale în favoarea părții civile M. V.. În acest sens s-a mai arătat că prin fapta ilicită comisă inculpatul a adus atingere valorilor apărate de norma de incriminare ce se referă la apărarea autorităților publice dar și a integrității corporale a funcționarilor publici ce îndeplinesc funcții de autoritate publică producând astfel un prejudiciu de natură morală reprezentat de suferința fizică și psihică a părții civile. De aceea, inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri în cuantum ce s-a apreciat a fi suficient pentru a repara acest prejudiciu în mod indirect. Celelalte prezenții ale părții civile au fost respinse ca nedovedite.
În baza art. 193 și art. 191 C.p.p. și a culpei procesuale a inculpatului, acesta a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către partea vătămată și către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la nr._ iar în urma dispoziției de strămutare a judecății cauzei la Tribunalului O. dată de Înalta Curte de Casație și Justiției prin încheierea nr. 4403/25.09.2007 în dosarul nr._, instanța de apel menționată a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la T. O. prin încheierea din 17.10.2007 dată în dosarul menționat.
Prin decizia nr. 50 pronunțată la data de 5.03.2008 de T. O. în dosarul nr._, a fost admis apelul inculpatului împotriva acestei sentințe care a fost desființată iar în baza art. 332 C.p.p. s-a restituit cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru refacerea urmăririi penale.
Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă T. O. iar prin decizia nr. 460 pronunțată la data de 4 mai 2009 de Curtea de Apel C., secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr._, s-a admis această cale de atac, s-a casat decizia Tribunalului O. și s-a trimis cauza pentru rejudecare la T. O., cu avansarea onorarului de avocat din oficiu către Baroul D..
În rejudecarea apelului, T. O. prin decizia penală nr. 18 din data de 27 ianuarie 2011 a admis apelul formulat de inculpatul G. G. și a desființat în parte sentința atacată în sensul că, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat și în baza art. 334 C.p.p. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale din ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p., în reglementarea actuală fiind art. 239 alin. 3 C.p., cu aplicarea art. 13 C.p. în fapta de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C.p.
În baza art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 73 lit. b C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e teza I-a C.p. a fost condamnat inculpatul G. G. la 4 luni închisoare.
În baza art. 81 alin.1 rap. la art. 82 alin. 1 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durată de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 71 alin. 1 C.p. a fost înlăturată pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I-a și lit. c C.p. și dispoziția având la bază art. 71 alin. 5 C.p. de suspendare a acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
Au fost diminuate despăgubirile pentru daune morale stabilite în sarcina inculpatului către partea civilă M. V., domiciliată în Oradea, .. 63 A jud. Bihor de la 10.000 lei la 5.000 lei.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare din apel, incluzând suma de 50 lei cu titlul de onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului O. au rămas în sarcina statului.
T. O. în rejudecare a procedat în raport de mijloacele de probă aflate la dosar, audiind inculpatul și partea vătămată M. V. dar și pe martorii B. C., Csipai A. și B. G., care au fost prezenți în timpul incidentului și nu au fost ascultați de prima instanță. S-a mai reținut și că inculpatul a depus la dosar note de ședință în care a reluat motivele sale de apel și proba cu înscrisuri cu privire la situația imobilului în legătură cu care a avut loc incidentul sesizat și situația sa juridic penală, între care sentința civilă nr. 1385/2009 a Judecătoriei Oradea, planul de amplasament al imobilului, tabelul de mișcare parcelară, sentința penală nr. 71/2008 din 24.01.2008 a Judecătoriei Oradea și decizia penală nr. 27/20.02.2008 a Curții de Apel Suceava.
Instanța a constatat că apelul inculpatului este fondat.
Pentru această concluzie s-a reținut că situația de fapt nu a fost constatată în mod complet de către prima instanță. În acest sens s-a reținut că în mod netemeinic prima instanță a constatat că în cauză s-a consumat infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p., în reglementarea actuală art.239 alin.3 C.p. cu aplic. art. 13 C.p. Această constatare a avut la bază situația că incidentul dintre părți s-a desfășurat în interiorul clădirii pe casa scării de acces cu privire la care firmei administrată de inculpat i s-a recunoscut un drept de proprietate prin sentința civilă nr. 1385/2009 pronunțată la data de 25.02.2009 de Judecătoria Oradea în dosarul nr._ ca urmare a respingerii acțiunii în revendicare a ITCSMS Oradea, în condițiile în care dreptul de proprietate a fost recunoscut în patrimoniul pârâtei ., având ca asociat pe inculpat, aflată în procedură de lichidare judiciară. În aceste condiții nu se mai poate reține că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj având încadrarea juridică menționată deoarece partea vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu atâta timp cât a pătruns într-un bun imobil pentru care firmei inculpatului i s-a recunoscut un drept de proprietate opozabil părții vătămate conform hotărârii judecătorești susmenționate.
Cu toate acestea s-a reținut în mod cert însă că între părți a avut loc un incident constând în acte de violență ale inculpatului la adresa părții vătămate. În concret, inculpatul constatând că prepuși ai unei firme de construcții, coordonați de partea vătămată în calitate de director al beneficiarului ITCSMS Oradea efectuau lucrări de remediere inclusiv cu privire la scara de acces menționată și-a manifestat nemulțumirea prin vociferări după care constatând că la etaj pe scara de acces se afla partea vătămată, după ce s-a edificat că aceasta este conducătorul instituției menționate, a prins-o pe aceasta de mâna dreaptă, a bruscat-o și a izbit-o de perete. Partea vătămată a reușit să se smulgă din priza inculpatului dar a și căzut la pământ, însă după ce s-a ridicat, a reușit să fugă și să se refugieze într-un birou din apropiere.
Ca probe cu caracter concludent în acest sens au fost în primul rând elementele de fapt ce au rezultat din declarația de parte vătămată care a prezentat situația de fapt în modul arătat mai sus, probe care s-au coroborat cu cele din chiar declarația de inculpat care a recunoscut faptul că s-a întâlnit cu partea vătămată și că era supărat în legătură cu atitudinea acesteia de a dispune efectuarea lucrării de construcții montaj menționată. Aceste probe s-au coroborat și cu cele din declarațiile martorilor ascultați în cauză care au relatat un incident între părțile în proces prin vociferări ale inculpatului la adresa conduitei părții vătămate din motivele arătate anterior iar martora Buzinovischi A. a observat în mod direct actele pregătitoare de prindere a părții vătămate de mâini de către inculpat în scopul agresării sale. Este adevărat că nici unul din martorii cauzei nu au observat în mod direct actele de agresiune ale inculpatului, cu excepția celor pregătitoare, însă în cauză există probele cu caracter concludent menționate care sunt confirmate, de asemenea, în mod concludent de către constatările și concluziile certificatului medici legal emis de SJML Bihor cu nr. 1449/Ia/523 din 20 mai 2005 în care se prezintă diagnosticul de traumatism toracic stâng fără leziuni osoase și fractură metafiză distală dreaptă cu minimă deplasare, pentru care s-a aplicat imobilizarea antebrațului drept în atelă gipsată și s-a constatat că aceste leziuni pot data de 19 mai 2005 și au ca mecanism de producere lovirea antebrațului victimei de corpuri dure, afirmativ perete și mecanism de răsucire în jurul propriului ax pentru care s-au constatat un nr. de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.
În aceste condiții instanța de apel a constatat că în cauză se pune problema faptei penale de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C.p. deoarece inculpatul a comis acte materiale de violență ce au constituit elementul material al acestei fapte prin care a produs urmarea materială constând în leziuni traumatice cu un număr de zile de îngrijiri medicale de până la 60 de zile. De aceea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din fapta de ultraj având încadrarea juridică menționată mai sus în fapta de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C.p., conform cerințelor art. 334 C.p.p. Întrucât o astfel de schimbare de încadrare juridică a fost cerută de către inculpat conform precizărilor sale în formă scrisă primite la data de 12.01.2011 și aflate la fila 73-74 din dosarul instanței de apel, această cerere a inculpatului a fost admisă în sensul menționat.
Condițiile de procedură impuse de art. 334 C.p.p. au fost respectate prin punerea în discuție a acesteia, așa cum s-a observat din chiar declarația inculpatului din data de 27.02.2008 dar și din partea introductivă a încheierii din 27.02.2008 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ iar în raport de intervalul de timp suficient de mare dintre această din urmă încheiere și prezent, s-a considerat că au fost asigurate toate condițiile pentru pregătirea apărării prin amânările deja operate în cauză. Mai mult, actual aceste obligații procedurale impuse de art. 334 Cpp au fost îndeplinite în mod expres prin cele consemnate în partea introductivă a încheierii de amânare a pronunțării din data de 12 ian. 2011.
Instanța a constatat că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C.p. nu numai în raport de latura obiectivă a acesteia așa cum a fost prezentată mai sus ci și în raport de latura sa subiectivă întrucât inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, care ca atitudine psihică față de fapta penală rezultă din conduita acestuia în condiții de discernământ.
Instanța de apel a soluționat acțiunea penală prin condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.
La individualizarea pedepsei, instanța a reținut criteriile generale și particulare prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p. Între acestea instanța a reținut circumstanțele reale ale comiterii faptei penale de către inculpat, mecanismul producerii dar și faptul că inculpatul a acționat în condițiile circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b C.p. Cu privire la această circumstanță s-a constatat că inculpatul în mod cert s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări, dovedită prin starea sa de agitație concretizată prin vociferări și cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate determinată de atitudinea provocatoare a părții vătămate prin acțiunea sa ilicită gravă de încălcare a dreptului de proprietate recunoscut inculpatului și firmei sale. De aceea, în favoarea inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă menționată în baza căreia a fost coborât nivelul pedepsei la un cuantum de natură să asigure scopul și funcțiile acestei sancțiuni.
Nu se poate vorbi în cauză de legitimă apărare a inculpatului în condițiile art. 44 alin. 21 C.p. deoarece fapta de agresiune a inculpatului la adresa părții vătămate nu a fost comisă pentru a respinge pătrunderea acesteia pe scara imobilului al cărei drept de proprietate revenea inculpatului ci pentru a produce leziuni și suferințe fizice acesteia. Concludent în acest sens a fost faptul că, inculpatul nu s-a comportat de maniera ca atunci când a aflat că partea vătămată este conducătorul instituției menționată anterior să îi pretindă mai întâi acesteia să părăsească locul respectiv ci direct s-a repezit la aceasta și a comis actele de violență asupra acesteia.
Continuând operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța a constatat că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 C.p. întrucât pedeapsa ce a fost pronunțată în cauză este în limita până la 3 ani închisoare, inculpatul nu are antecedente penale dovedite iar scopul acestei sancțiuni poate fi realizat fără executare efectivă.
Cu privire la pedeapsa accesorie, s-a constatat că prima instanță a pronunțat conform art. 71 alin. 1 C.p. interzicerea nu numai a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. ci și a celor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza I, dreptul de a alege și lit. c, dreptul de a ocupa o funcție … de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea faptei penale din codul penal, deși pentru acestea din urmă nu existau temeiuri de legătură cu natura și gravitatea infracțiunii comise, împrejurările cauzei ori persoana inculpatului. De aceea, a fost înlăturată pedeapsa accesorie de interzicere a acestor din urmă drepturi dar și aplicația prevederilor art. 71 alin. 5 C.p. de suspendare a acestei din urmă pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
Sub aspectul laturii civile s-a constatat că în mod temeinic prima instanță a reținut că sunt dovedite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C.civ. pentru ca inculpatul să fie obligat la plata de despăgubiri către partea civilă pentru daunele morale produse pe temeiurile invocate de către această instanță. Cu toate acestea s-a reținut că în noul context în care drept faptă ilicită este o altă faptă penală și intervine o cauză de atenuare a răspunderii juridice, anume circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b C.p., s-a impus ca nivelul despăgubirilor să fie stabilit în funcție de aceste criterii. În concret, atâta timp cât s-a reținut vinovăția inculpatului dar s-a constatat și culpa victimei constând în provocarea inculpatului în condițiile circumstanței atenuante menționată, s-a impus să fie diminuate despăgubirile la un cuantum care să exprime condițiile esențiale ale răspunderii delictuale, inclusiv sub aspectul contribuției la producerea prejudiciului. De aceea, despăgubirile pentru daune morale au fost diminuate de la 10.000 lei la 5.000 lei.
Cererile verbale de probe ale inculpatului consemnate în încheierea din 12 ian. 2011 și celelalte motive de apel invocate prin concluziile depuse cu ocazia dezbaterilor și în formă scrisă altele decât cele reținute mai sus ca întemeiate de instanța de apel, s-a reținut că sunt nefondate. Astfel, solicitarea de a se întocmi o expertiză medico-legală de către IML București, pentru a se verifica existența unei fracturi anterioare la mâna dreaptă a părții vătămate, prin raportare la probele cauzei între care cele rezultând din certificatul medico-legal, s-a reținut că este lipsită de temei întrucât o astfel de constatare nu poate avea decât caracter de condiție de producere a urmării materiale și nu de cauză a acesteia care după cum rezultă mai sus este conduita ilicită penală a inculpatului.
În ce privește probele ce ar fi rezultat din efectuarea unei cercetări la fața locului pentru a se constata dacă partea vătămată se afla în exercițiul funcției de director și dacă locul incidentului era cel menționat cât și pentru stabilirea celui ce îi aparținea scara de acces pe care au avut loc actele de agresiune ale inculpatului, s-a constatat că un astfel de mijloc de probă este neconcludent întrucât celelalte mijloace de probă menționate mai sus permit stabilirea situației de fapt și juridice cu privire la aspectele menționate. Pentru cele menționate anterior dar și cele consemnate în partea introductivă a încheierii din 12 ian. 2011 în ședința din aceasta dată instanța de apel a respins ca nefondate aceste cereri de probe.
Concluzia ce făcea referire la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 alin. 2 C.p.p., pe motive de nerespectare a atribuțiilor procurorului și de trecere a dosarului la un alt procuror cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. 4 din legea 304/2004 s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât acest caz nu se încadrează între cele prevăzute de art. 332 alin. 1 și 2 C.p.p. În plus, s-a mai reținut și că prin decizia nr. 50 pronunțată la data de 5 martie 2008 de T. O. în dosarul nr._, s-a dispus o restituire a cauzei la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 C.p.p. pentru motive ce țin de neasigurarea prezenței inculpatului însă, după cum s-a arătat anterior, această decizie a fost casată de către Curtea de Apel C. prin decizia menționată anterior.
Susținerea făcută de către inculpat prin apărătorii săi cu privire la faptul că în cauză nu s-a întocmit un proces verbal de începere a urmăririi penale s-a constatat că este lipsită de temei întrucât din examinarea dosarului de urmărire penală la fila 16 din acesta există un astfel de act procesual din data de 29.06.2005, emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la inculpat, prin care se face referire la fapta penală de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p.
Critica inculpatului ce viza lipsa unui referat de terminarea urmăririi penale, a fost de asemenea lipsită de temei juridic întrucât o astfel de obligație de întocmire a acestui act de procedură nu revine în situația de față în care urmărirea penală a avut loc fără punerea în mișcare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 255-257 C.p.p. iar acțiunea penală menționată se observă că a fost pusă în mișcare prin rechizitoriul procurorului prin care inculpatul a fost trimis în judecată. S-a reținut într-adevăr că art. 256 C.p.p. face trimitere la întocmirea de către organul de cercetare penală a unui referat referitor la rezultatul cercetării despre care, într-adevăr, nu s-a făcut dovada că a fost anexat la dosarul de urmărire penală. Lipsa acestui document nu a putut fi însă calificată ca atrăgând nulitatea actelor de procedură și procesuale următoare acestuia, întrucât nu se încadrează între neregularitățile sancționate potrivit art. 197 alin. 1, 2 și 3 C.p.p. cu nulitatea absolută ci doar cu nulitatea relativă prevăzută de art. 196 alin. 4 C.p.p. care s-a acoperit în condițiile acestei din urmă norme procedurale întrucât nu a fost invocată la primul termen de judecată cu procedura completă. În plus, anularea actelor succesive acestuia nu este necesară pentru aflarea adevărului întrucât procurorul prin rechizitoriul său a putut prezenta toate elementele de fapt și de drept necesare judecății cauzei.
Referirea inculpatului la neconcordanțele între probe cu privire la locul la care a avut loc incidentul pe baza cărora s-a susținut că nu s-a stabilit cu certitudine acesta, s-a reținut că este neconcludentă întrucât din analiza probelor cauzei pe baza mijloacelor de probă arătate anterior, au impus drept concluzie că locul actelor de agresiune ale inculpatului la adresa părții vătămate a fost pe scara de acces a imobilului, aflată în proprietatea inculpatului. Într-adevăr există neconcordanțe între declarațiile martorilor și cu privire la felul lucrărilor de construcții ce se executau însă acestea sunt lipsite de relevanță atâta timp cât s-au stabilit pe bază de probe împrejurările, locul și modul de comitere al faptei penale. Aceeași concluzie, pentru aceleași argumente, s-a impus în ce privește susținerea din rechizitoriu că incidentul s-ar fi petrecut în prezența martorului ocular Buzinovischi A., întrucât probele cauzei enumerate anterior au permis să se stabilească situația de fapt în mod complet, chiar dacă realitatea este că în momentul actelor de agresiune nu a fost prezent nici un martor ocular iar această martoră nu a putut relata decât actele pregătitoare ale inculpatului prin prinderea mâinilor părții vătămate.
Concluzia din dezbateri ce s-a referit la neconcordanțele dintre concluziile și constatările certificatului medico-legal prezentate anterior cu privire la leziunile părții vătămate și mecanismul de producere al acestora, pe de o parte, și declarația părții vătămate care ar fi arătat că nu a fost lovită cu vreun corp, este lipsită de temei întrucât între cele două mijloace de probă există deplină concordanță cu referire la modul de producere al leziunilor și anume lovirea antebrațului victimei de corpuri dure, anume perete, deci nu cu vreun obiect și răsucirea acesteia în jurul propriului ax.
Concluzia din dezbateri ce s-a referit la necesitatea unei soluții de achitare a inculpatului în baza art. 10 alin. 1 lit. d C.p.p. pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 C.p.p. este fondată doar sub aspectul că victima nu se afla în limita atribuțiilor sale de serviciu pentru a opera normele de incriminare menționate de protecția sa în calitatea de funcționar public ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pentru argumentele expuse anterior însă aceste constatări sunt temei alături de constatarea actelor de agresiune ale inculpatului pentru dispoziția de schimbare a încadrării juridice în fapta de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 C.p. În plus, atâta timp cât s-a stabilit în mod cert că partea vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu și că nu se pune problema faptei penale de ultraj, nu mai prezintă relevanță să se verifice dacă la nivel subiectiv inculpatul avea cunoștință sau nu de calitatea de director al unei autorități publice a acesteia. Dar chiar trecând peste aceasta a fost reținută situația de fapt în sensul că la nivel subiectiv inculpatul a realizat calitatea de director al unei autorități publice a părții vătămate dovedită prin propriile vociferări anterioare actelor de agresiune însă concludente pentru dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei dar și pentru rezolvarea dată acțiunii penale de către instanța de apel sunt cele menționate anterior.
Referirile ce s-au făcut de către inculpat la legitima apărare prevăzută de art. 44 alin.21 C.p. s-au constatat ca nefondate pentru argumentele expuse mai sus ce se referă la faptul că actele de agresiune ale inculpatului nu au fost destinate scopului prevăzut de legiuitor.
Afirmația inculpatului în sensul că era necesară o soluție în cauză de achitare a sa, în baza art. 10 alin. 1 lit. a C.p.p., s-a reținut că este nefondată întrucât probele cauzei au atestat situația arătată mai sus cu privire la infracțiunea de ultraj dar și că inculpatul a comis pe aceea de vătămare corporală, pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanța de apel.
În consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.pp. a fost admis apelul inculpatului, a fost desființată în parte sentința în sensul menționat anterior și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. ca urmare a acestei soluții s-a dispus ca în sarcina statului să rămână cheltuielile judiciare avansate de acesta în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs P. de pe lângă T. O. și inculpatul G. G..
În motivele de recurs formulate de P. s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a admis cererea inculpatului și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cp. cu aplic. art. 13 Cp. în infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Cp. S-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj deoarece partea vătămată nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu atâta timp cît a pătruns într-un bun imobil pentru care firmei inculpatului i s-a recunoscut un drept de proprietate opozabil părții vătămate conform sentinței civile 1385 din 25 februarie 2009 a Judecătoriei Oradea. Din probele administrate în cauză rezultă că incidentul dintre părți s-a petrecut în timpul serviciului părții vătămate în legătură directă cu atribuțiile de serviciu ale acesteia, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că în calitate de director acesta dispusese efectuarea unor lucrări la casa scării ce aparținea ITCSM și care era folosită și de angajații firmei sale . pentru accesul la etajele superioare.
Agresarea părții vătămate s-a produs în incinta ITCSM Bihor respectiv pe culoarul etajului 1 unde își desfășura activitatea Unitatea Fitosanitară din cadrul DGAIA Bihor și nu în imobilul proprietatea inculpatului așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate și martorilor Buzinovschi A., P. R. și A. A. P. I..
Având în vedere locul producerii incidentului și data acestuia, anterioară celei la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească care îi recunoștea firmei inculpatului dreptul de proprietate asupra casei scării este greșită nu numai schimbarea încadrării juridice a faptei dar și reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b Cp.
În recursul formulat de inculpat s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului O. și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. 1 lit. a C.p.p. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cp. S-a arătat că deși în rechizitoriu s-a reținut că lucrările se efectuau la edificarea unui zid exterior aparținând ITCSM Bihor, în realitate aceste lucrări vizau interiorul imobilului care aparține ., respectiv scara de acces în imobil conform sentinței civile nr. 1385/25.02.2009 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosarul nr._ .
Inculpatul a încercat să poarte discuții cu angajații firmei care efectuau lucrarea și își apăra dreptul de proprietate încercând să împiedice o distrugere a bunurilor din interiorul clădirii sale fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 44 alin. 2/1 Cp. acționând în scopul de a respinge pătrunderea unor persoane fără drept și efectuarea unor lucrări neautorizate pe proprietatea sa. Deși s-a dat relevanță declarației martorei Buzinovschi, partea vătămată a arătat că se afla singură cu inculpatul și ca urmare martora nu a putut să observe faptul că partea vătămată a fost lovită de către inculpat.
De asemenea, partea vătămată a afirmat că a fost lovită doar la mâna dreaptă însă în certificatul medico legal se arată faptul că a suferit leziuni la ambele brațe, certificatul medico legal fiind întocmit de echipa de lucru a soțului părții vătămate doctor ortoped la Spitalul Județean de Urgență Oradea. Neconcordanța între susținerile părții vătămate, declarațiile martorilor și actul medico legal ar fi justificat o reexaminare medicală a părții vătămate respectiv efectuarea unei radiografii. S-a mai arătat că în actul medico legal se precizează că leziunile „pot data din 19 mai 2005” fără a stabili cu certitudine data producerii, de natură să creeze un dubiu în condițiile în care partea vătămată nu a fost nici la Poliție și nici la medic în ziua respectivă.
În concluziile scrise depuse de apărătorul inculpatului s-a precizat că subiectul pasiv al infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 3 Cp. trebuie să fie un funcționar public care să își exercite atribuțiile în limitele competențelor care au fost stabilite de lege fără să le depășească sau să le exercite abuziv iar partea vătămată a dispus demolarea unor lucrări de construcție efectuate în casa scării imobilului ce aparține . de proprietate asupra construcțiilor a fost dobândit din anul 1991 prin efectul Legii 15/1990, în anul 2012 fiind soluționat irevocabil un litigiu promovat de ITCSMS Bihor care a revendicat proprietatea casei scări, acțiune ce a fost respinsă, dreptul de proprietate născându-se nu la momentul pronunțării hotărârii definitive ci în anul 1991. Nu a existat o agresiune fizică exercitată asupra părții vătămate, actul medico legal fiind emis de colegii de serviciu ai soțului părții vătămate și nefiind susținut de o dovadă certă a vătămării, radiografia efectuată nefiind prezentată instanței.
Declarațiile martorei Buzinovschi au fost părtinitoare și în contradicție cu declarațiile părții vătămate ceea ce creează un dubiu cu privire la faptă. Într-o altă teză s-a arătat că sunt incidente disp. art. 44 alin. 2/1 Cp. întrucât locul incidentului s-a aflat în imobilului ce aparține societății comerciale al cărei asociat este iar partea vătămată s-a deplasat în imobil cu scopul de a impune lucrări de demolare a casei scării ce dispusese a fi executate.
Examinând criticile formulate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 pct. 12, pct. 17 și pct. 18 C.p.p. Curtea apreciază că este fondat recursul formulat de P. și că este nefondat recursul formulat de inculpat pentru următoarele considerente.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod corect că la data de 19 mai 2005 inculpatul a intrat în clădirea în care își desfășura activitatea și Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Bihor al cărei director era partea vătămată M. V. după un conflict cu muncitorii – angajați ai . Oradea care efectuau o lucrare în beneficiul ITCSMS Bihor, inculpatul a căutat-o pe partea vătămată și fiind întrebat de aceasta ce dorește, i-a adresat cuvinte insultătoare, a prins-o de mâna dreaptă, i-a răsucit-o și a izbit-o de perete. Ca urmare a strigătelor părții vătămate pe holul clădirii au ieșit mai multe persoane ce aveau calitatea de funcționar public printre care și martora Buzinovschi A. care a intervenit interpunându-se între părți, reușind să o scape pe aceasta din strânsoare. După ce partea vătămată a pătruns într-un birou, inculpatul a intrat în biroul în care se afla aceasta și a continuat să o insulte în prezența persoanelor aflate acolo.
Fiind audiat martorul A. A. P. I. a arătat în faza de urmărire penală că lucra în calitate de consilier principal la unitatea Fitosanitară Bihor și că la data de 19 mai 2005 știa că se efectuează la fostele scări secundare lucrări cu scopul de a se crea o intrare separată de . auzit țipete de femeie urmate de strigăte de bărbat după care numita Buzinovschi A. a împins-o pe partea vătămată în birou iar la scurt timp a intrat în biroul și inculpatul strigând la partea vătămată. Martorul a aflat de la numita Buzinovschi A. că pe coridor inculpatul a apucat-o de mână pe partea vătămată, martora reușind să o scape din mâinile acestuia, precizând în declarația dată în fața instanței de judecată că partea vătămată a pătruns în biroul său urmată de inculpat.
Martora Buzinovschi A. a arătat că în timp ce se afla în birou împreună cu A. A. P. I. a auzit zgomote și strigăte pe holul palierului și a recunoscut vocea părții vătămate care cerea să nu fie lovită și bătută. martora a ieșit pe hol și a observat cum inculpatul o ținea de mână pe partea vătămată în zona încheieturii și o brusca scuturând-o adresându-i și expresii jignitoare. Martora a precizat că a intervenit iar partea vătămată a intrat în biroul celor doi martori. Inculpatul a pătruns după partea vătămată cerându-i socoteală pentru activitățile de construcție din imobil.
Martorul P. R. coleg cu martorii Buzinovschi A. și A. A. P. I. a intrat în biroul martorei Buzinovschi și l-a auzit pe inculpat cerându-i socoteală părții vătămate cu privire la lucrările de construcție ce se desfășurau în clădire.
Potrivit certificatului medico legal întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor, partea vătămată a prezentat leziuni post traumatice ce puteau data din data de 19 mai 2005 și care s-au produs prin lovirea antebrațului victimei de corpuri dure (afirmativ perete) și mecanism de răsucire în jurul propriului ax, leziunile necesitând 35 – 40 zile îngrijiri medicale. În cuprinsul certificatului medico legal s-a menționat că s-a prezenta un buletin de analiză medicală radiologie cu nr. 5731/20.05.2005 eliberat de Spitalul Clinic Județean Oradea și o foaie de examinare eliberată de același spital. Din examenul radiologic s-a reținut diagnosticul fractură metafiză distală radială dreapta cu minimă deplasare. La examenul medico legal s-a constat imobilizarea brațului drept în atelă gipsată.
Sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat cu privire la modul în care a fost întocmit actul medico legal întrucât acesta provine în mod cert de la Serviciul de Medicină Legală al județului Bihor fiind întocmit de către dr. R. O. în calitate de medic specialist legist.
La dosarul cauzei s-au depus de asemenea și copii ale buletinului de analize medicale radiologie nr. 5731/20.05.2005 precum și a foii de examinare ce atestă existența unei fracturi a metafizei radiale distale dreapta cu minimă deplasare, actele medicale fiind întocmite de către dr. Tot M. medic primar radiodiagnostic în cadrul Spitalul Clinic Județean Oradea.
Deși așa cum subliniază și inculpatul în certificatul medico legal se menționează că leziunile „pot data” din data de 19 mai 2005 în cauză s-a stabilit în mod corect potrivit declarațiilor martorilor audiați că leziunile au fost produse la 19 mai 2005.
Ca urmare s-a reținut în mod corect atât de către instanța de fond cât și de instanța de apel că inculpatul a agresat partea vătămată producându-i prin răsucirea mâinii leziunile descrise în actele medicale ce au necesitat pentru vindecare 35 – 40 zile îngrijiri medicale.
Criticile formulate de P. sunt întemeiate însă în privința unei încadrări juridice dată faptei de către instanța de apel. Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Cp. având în vedere actele materiale de violență săvârșite de către inculpat însă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj având în vedere faptul că partea vătămată nu se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu atâta timp cât a pătruns într-un imobil pentru care firmei inculpatului i s-a recunoscut un drept de proprietare opozabil părții vătămate conform sentinței civile nr. 1385/25.02.2009 a Judecătoriei Oradea.
Pentru a putea fi reținută infracțiunea de ultraj în forma prev. de art. 239 alin. 3 respectiv alin. 2 Cp. la data săvârșirii faptei se impune a se verifica dacă partea vătămată avea calitatea de funcționar public ce îndeplinește o funcție care implică exercițiul autorității de stat aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii dacă față de acest funcționar s-a săvârșit o faptă de vătămare corporală și dacă exercitarea funcției s-a făcut în mod legal în cadrul și cu respectarea atribuțiilor de serviciu.
Se constată că în cauză partea vătămată M. V. avea la data săvârșirii faptei calitatea de funcționar public având în vedere anexa 1 pct. 10 a Legii 188/1999 precum și adresa_/07.08.2003 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și mediului prin care s-a comunicat părții vătămate faptul că prin Ordinul 241/15.07.2003 a fost reîncadrată în funcția publică de director executiv al Inspectoratului teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Bihor.
Față de probele administrate în cauză se reține că fapta inculpatului - susceptibilă de a constitui o vătămare corporală având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin actul medico legal – a avut loc în sediul unei instituții publice și în legătură cu atribuțiile de serviciu ale părții vătămate, inculpatul reproșându-i părții vătămate potrivit declaraților martorilor că a dispus efectuarea unor lucrări de construcții.
În privința atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public se impune a se verifica dacă acesta le încalcă ori le exercită abuziv, situație în care actele funcționarului nu mai pot fi considerate ca fiind ale autorității pe care o reprezintă, situându-se în afara protecției pe care i-o acordă dispozițiile art. 239 Cp.
Ca urmare, în speță se impune a fi analizată conduita părții vătămate pe două planuri, respectiv cel al atitudinii și purtării părții vătămate în calitate de director față de inculpat la data săvârșirii faptei și cel al dispozițiilor date de partea vătămată în calitate de director al ITCSMS Bihor.
Din probele administrate în cauză nu se conturează o atitudine violentă, abuzivă a părții vătămate manifestată în mod direct față de inculpat, martorii ascultați arătând că inculpatul a fost cel care i-a adresat expresii jignitoare și care a agresat-o fizic cerându-i socoteală pentru lucrările efectuate în interiorul imobilului. În ce privește dispoziții ale părții vătămate în calitate de director este greșită raportarea instanței de apel la o hotărâre judecătorească pronunțată în anul 2009 ce recunoaște dreptul de proprietate al societății administrate de către inculpat asupra imobilului. Pentru ca în speță conduita părții vătămate să fie abuzivă în sensul depășirii cadrului legal ce reglementează atribuțiile sale de serviciu se impunea ca aceasta să încalce în mod vădit la momentul săvârșirii faptei de către inculpat o hotărârea judecătorească menționată. De altfel instanța de fond s-a raportat la o sentință prin care s-a admis o cerere de Ordonanță președințială pronunțată la 13 decembrie 2005 de T. Bihor însă a constat în mod just că cererea a fost formulată de inculpat la o dată ulterioară celei a săvârșirii faptei.
Ca urmare, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 239 alin. 2 Cp. cu aplicarea art. 13 Cp. Nu sunt întemeiate nici susținerile inculpatului în sensul incidenței art. 44 alin. 2/1 Cp.
Pentru a opera prezumția de legitimă apărare reglementată de aceste dispoziții se impune ca pătrunderea fără drept a unei persoane să se realizeze prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea mijloace, pătrunderea fără drept echivalând cu un atac ce poate realiza prin violență sau viclenie, respectiv prezentarea unei calități mincinoase sau a unei identități false, prin efracție, escaladare sau pătrundere pe timp de noapte iar fapta trebuie să fie comisă pentru a respinge pătrunderea fără drept în imobil. În cauză nu se poate aprecia că fapta săvârșită de inculpat față de partea vătămată ar constitui o faptă comisă pentru a respinge pătrunderea a cestuia fără drept în imobil, iar pătrunderea în imobil s-ar fi realizat prin violență, viclenie, efracție sau alt asemenea mijloc.
Se apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată de către instanța de fond în raport cu criteriile prev. de art. 72 Cp. având în vedere gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă, persoana inculpatului, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ preventiv al pedepsei prev. de Art. 52 Cp. De asemenea în raport ce aceleași criterii de individualizare s-a apreciat că în mod corect scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia având în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului dispunându-se în consecință suspendarea executării pedepsei aplicate potrivit disp. art. 81 – 82 Cp. În privința laturii civile a cauzei s-a apreciat de asemenea în mod corect de către instanța de fond că fapta inculpatului a fost de natură să producă suferințe fizice și psihice părții vătămate având în vedere leziunile produse, suma acordată de instanța de fond fiind suficientă pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a inculpatului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.p.p. va admite recursul formulat de P. iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.
Va casa decizia și va menține sentința.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de P. de pe lângă T. O., împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 27 ianuarie 2011 pronunțată de T. O. în dosarul nr._ .
Respinge recursul formulat de inculpat.
Casează decizia și menține sentința.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. T. G. C. D. F.
Grefier,
L. M. P.
Red.jud.GC
j.f.Gh.B.
O.A.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
