Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 247/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 247/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 247/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU M.

DECIZIA PENALĂ Nr. 247

Ședința publică de la 25 mai 2015

PREȘEDINTE A. D.- judecător

Grefier L. M. P.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul B. A. C. împotriva sentinței penale nr. 1174 din data de 31 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat B. A. C., în stare de arest, asistat de avocat D. A., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu contestatorul condamnat.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat D. A. pentru contestatorul condamnat B. A. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată, desființarea sentinței și pe fond admiterea propunerii privind înlocuirea măsurii educative a internării în centrul de detenție apreciind că sunt întrunite condițiile impuse de lege, respectiv faptul că a executat fracția de 1/2 din durata măsurii educative, a participat la numeroase programe, nu are antecedente penale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale. Solicită înlocuirea educative a internării în centrul de detenție cu măsura asistării zilnice.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Arată că petentul condamnat nu a împlinit încă vârsta de 18 ani iar măsura asistării zilnice nu ar avea eficiență. Perioada executată nu este suficientă pentru ca acesta să fie responsabilizat cu privire la comportamentul său viitor.

Contestatorul condamnat B. A. C., având cuvântul, solicită admiterea cererii arătând că a executat 2 ani și jumătate și dorește să meargă acasă la bunica sa care este bolnavă.

C.

Asupra contestației de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1174 din data de 31 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 517 alin. 2 C.p.p. și art. 179 din Legea nr. 254/2013 a fost respinsă propunerea privind înlocuirea măsurii educative a internării în centru de detenție luată față de B. A. C., fiul lui N. și G.-V., născut la 24.08.1998 în C., jud. D., CNP_, în prezent deținut în P. de M. și T. C., cu măsura educativa a asistării zilnice.

În baza art. 181 alin. 2 din Legea 254/2013 a fost fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 20.07.2015.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că la data de 25.03.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ propunerea formulată de Comisia de individualizare și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție din cadrul Penitenciarului de M. și T. C., privind înlocuirea măsurii internării . detenție cu măsura asistării zilnice fata de condamnatul B. A.-C., aflat în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 229 C.p., pedeapsa care a fost aplicată prin sentința penală CD 5309/2014 a Judecătoriei C..

În vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. C3_/25.03.2015 din care rezultă că petentul condamnat B. A.-C. se află în executarea măsurii educative privative de libertate a internării întru-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani și 6 luni aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 229 C.p., prin sentința penală nr. CD5309/2014 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de executare al pedepsei nr. CD 5309/2015.

Executarea măsurii a început la data de 24.01.2013 și urmează să expire în termen la data de 19.07.2016.

Pentru a deveni propozabil, s-a arătat că trebuie sa execute ½ din durata măsurii educative, respectiv 638 zile si a executat pana in prezent 795 de zile, din care 4 de zile executate in arest preventiv.

Din procesul verbal înaintat de Penitenciar s-a reținut că persoana privată de libertate a participat constant la programe si activitati educative, a fost recompensat de 15 ori si nu a fost sancționat.

Analizând propunerea și înscrisurile depuse prima instanță a constatat că prin sentința penală nr.CD 5309/2014 a Jud. C., a fost înlocuită pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni închisoare aplicata condamnatului cu măsura educativa a internării . detenție, pe o perioada de 3 ani si 6 luni.

Prima instanță a reținut că, potrivit art. 125 alin. 4 lit. a C.p., în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Îndeplinirea acestor condiții de către condamnat nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea înlocuirii măsurii educative fiind instanța de judecata.

Prima instanță a constatat că B. A.-C. este născut la data de 24.08.1998, astfel că acesta nu a împlinit vârsta de 18 ani. Totodată, acesta a început executarea măsurii educative la data de 24.01.2013 și urmează să expire în termen la data de 19.07.2016. Se constata astfel că acesta a executat mai mult de jumătate din durata stabilită de instanță.

În ceea ce privește însă condiția dovedirii progreselor evidente în vederea reintegrării sociale, s-a constatat că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, deși persoana privata de libertate a participat la multiple programe educaționale, s-a apreciat ca acesta nu a făcut progrese evidente in vederea reintegrării sociale. S-a apreciat că progresele evidente in vederea reintegrării sociale presupun ca persoana internata sa dea dovada de o conduita deosebita de natură să conducă la ideea că s-a reușit reeducarea condamnatului, fiind atins scopul pedepsei.

Totodată, având în vedere natura infracțiunii săvârșite, constând în aceea ca petentul împreună cu o altă persoană, în jurul orelor 14,00, a sustras autoturismul persoanei vătămate B. M. ( prin s.p. nr. 173/2014 a Judecătoriei Lugoj s-au contopit s.p. nr. 1031/2013 a Judecătoriei C., 1034/2013 a Judecătoriei C., 4062 /2013 a Judecătoriei C.), observând si profilul psihologic al persoanei private de libertate, antecedentele penale ale petentului, prima instanță a apreciat ca timpul executat de persoana internata nu este suficient pentru ca acesta să fie responsabilizat cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită si alte fapte de natură penală.

Având în vedere aceste aspecte a fost respinsă propunere formulată de comisia de individualizare și schimbare regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, din cadrul P. de M. și T. C., privind înlocuirea măsurii educative a internării în centru de detenție luată față de B. A.-C. cu măsura educativă a asistării zilnice.

Conform art. 181 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, a fost fixat termen pentru reiterarea cererii după data de 20.07.2015.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul B. A. C.. Concluziile ministerului public, ale apărătorului inculpatului, precum și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată C. de apel constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

În mod legal și temeinic, prima instanță a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracțiunea de ½ din durata măsurii educative, prevăzută de art. 125 alin 4 lit. a) Cod penal, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului înlocuirii măsurii internării cu măsura asistării zilnice, oportunitatea acordării unei măsuri mai puțin severe fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Într-adevăr, înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice reprezintă i doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.

C. de apel constată că în raport cu gravitatea faptelor săvârșite de contestator, de antecedentele penale ale acestuia, de nivelul de educație, este necesar ca procesul de reeducare al contestatorului să continue în stare de detenție.

Având în vedere că în cursul detenției contestatorul a urmat cursuri școlare și a participat la programe educaționale, apare ca necesară continuarea executării măsurii educative în stare de detenție, pentru continuarea eventual a pregătirii școlare și profesionale, în condițiile în care mediul social și familial din care provine nu garantează continuarea aceste pregătiri, astfel încât la eliberare contestatorul să se poată reintegra în societate, dat fiind că în stare de libertate, această pregătire școlară și profesională este puțin probabil să nu mai continue, impunerea obligației de prezentare la serviciul de probațiune și a celorlalte obligații prevăzute de art.121 Cod penal, în cazul în care ar fi pus în libertate, nefiind în măsură să asigure în acest moment garantarea procesului de reeducare al contestatorul

Față de aceste considerente, C. va respinge contestația formulată de condamnatul B. A. C. împotriva sentinței penale nr. 1174 din data de 31 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul B. A. C. împotriva sentinței penale nr. 1174 din data de 31 martie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Obligă condamnatul la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 170 lei, din care onorariul apărător din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 mai 2015.

Președinte,

A. D.

Grefier,

L. M. P.

Red.jud.A.D.

j.f.A.I.Z.

O.A. 28 Mai 2015/12 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 247/2015. Curtea de Apel CRAIOVA