Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 754/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 754/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 754/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ NR. 754

Ședința publică de la 26 mai 2015

PREȘEDINTE Ș. B.- judecător

A. C. M.- judecător

Grefier M. V.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

***

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22 mai 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelului declarat de inculpatul S. I. T. B. împotriva sentinței penale nr. 175 din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

C.

Prin sentința penală nr. 175 din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 386 C.p.p. a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor săvârșite de inculpatul S. I. T. B. din infracțiunile prev. de art. 336 alin.1 C.p. și art. 228 alin.1-229 alin.1 lit. b,alin.3 lit.g C.p., în infracțiunile prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 208 alin.1-209 lin.1 lit.a, e,g, alin.3 lit. g și art. 41 al. 2 C.p. de la 1969, ambele cu aplicarea art. 5 C.p.

În temeiul art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea 74 lit. c, art. 76 lit. d C.p. de la 1969 ,art. 5 N.C.p., art. 374, art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul S. I. T. B. la pedeapsa de 7 luni închisoare.

În baza art. 208 alin.1-209 lin.1 lit. a,e,g, alin.3 lit. g și art. 41 al. 2 cu aplicarea 74 lit. c, art. 76 lit. c C.p. de la 1969,art. 5 N.C.p., art. 374, art. 375 și art. 396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 alin.1 C.p. de la 1969 a fost anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. 2972/20.05.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin dec. pen. 1484/27.11.2014 a Curții de A. C..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 2972/20.05.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin dec. pen. 1484/27.11.2014 a Curții de A. C., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit. b C.p. de la 1969, au fost contopite pedepsele de 7 luni închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta sentință, cu pedepsele de 8 luni închisoare și 1 an închisoare aplicate prin s.p. 2971/2014 a Judecătoriei C., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.

În temeiul 71 C.pen. de la 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată . O. SA nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 274 al. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu rămânând în sarcina statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că în noaptea de 28/29.04.2013, în jurul orelor 01,55,în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . C., a fost oprit de către un echipaj de poliție, după ce inculpatul a încercat să se sustragă controlului. În interiorul autoturismului se afla și suspectul B. G.; cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului inculpatului, în interior au fost găsite două capace metalice pentru canalizare, inculpatul și suspectul neputând justifica proveniența acestora.

D. fiind faptul că inculpatul emana un puternic miros de alcool a fost testat cu aparatul etilotest la orele 02,07,testul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat .

În această situație inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. în vederea recoltării probelor biologice, probe ce au fost prelevate la orele 02,24 și respectiv 03,24.

Buletinul de analiză toxicologică de alcoolemie cu numărul A12/1546/07.10.2013 al IML C. a stabilit valori ale alcoolemiei în sânge de 1,60 gr.0% la orele 02,24 și respectiv 1,50 gr.0% la orele 03,24.

Inculpatul a sustras cele două capace pentru canalizare găsite în autoturism împreună cu suspectul B. G. în aceeași noapte, unul de pe o stradă din zona cartierului Gării,iar cel de-al doilea de pe marginea drumului public de pe ..

Prejudiciul cauzat persoanei vătămate C. de A. O. a fost evaluat cu suma de 2594,96 lei și a fost reparat integral prin restituirea bunurilor sustrase, așa după cum rezultă din adresa cu numărul 2040/03.04.2014.

Starea de fapt reținută a fost confirmată de recunoașterea inculpatului și de înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, anume: procesul verbal de constatare în flagrant, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică de alcoolemie nr. 216/2013,procesul verbal de predare primire bunuri sustrase, adresa emisă de persoana vătămată, declarațiile martorilor C. N. și S. A., declarațiile suspectului B. G..

În baza art. 386 C.p.p., având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, prima instanță a schimbat încadrarea juridică dată infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului formulată de inculpat prin apărător, din infracțiunile din infracțiunile prev. de art. 336 alin.1 C.p. și art. 228 alin.1 -229 alin.1 lit. b,alin.3 lit.g C.p., în infracțiunile prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 208 alin.1-209 lin.1 lit.a, e,g, alin.3 lit. g și art. 41 al. 2 C.p. de la 1969, ambele cu aplicarea art. 5 C.p., inculpatului fiindu-i mai favorabile dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni în reglementarea C.p. de la 1969 în raport de reglementarea din actualul Cod penal.

Față de cele expuse mai sus, în drept, s-a apreciat că faptele inculpatului care, în noaptea de 28/29.04.2013, în jurul orelor 02,00, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la un interval scurt de timp, a sustras împreună cu suspectul B. două capace metalice de pe drumul public și a condus pe drumul public un autovehicul, inculpatul având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,60 gr.0%, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat și conducere a unui autovehicul pe drumul public de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 gr.0%,infracțiuni prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e,g alin.3 lit. g cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. de la 1969 și respectiv art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

Cum săvârșirea infracțiunilor și vinovăția inculpatului au fost dovedite, prima instanță a dispus condamnarea acestuia proporțional gradului de pericol social al faptelor comise și periculozității inculpatului.

La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 72 și art. 74 lit. c C.p. de la 1969 (conduita sinceră a inculpatului constând în prezentarea sa în fața autorității) a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal prezentate anterior, limitele de pedeapsă fixate OUG 195/2002 și C.p. de la 1969 pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social concret al faptelor comise, obiectul juridic lezat, împrejurările și modul de comitere, mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos, precum și dispozițiile art. 375 art. 396 alin. 10 C.p.p.

Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 și a unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a, e,g alin.3 lit. g C.p., este de natură să asigure realizarea scopurilor pedepsei și anume reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.p. de la 1969, au fost contopite pedepsele de 8 luni închisoare și 10 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare.

Prima instanță a constatat că prin s.p. 2972/20.05.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin dec. pen. 1484/27.11.2014 a Curții de A. C., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 C.p. de la 1969, stabilindu-se termen de încercare de 3 ani potrivit art. 82 C.p. de la 1969.

Astfel, în baza art. 85 C.p. de la 1969 a fost anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința menționată și a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 2972/20.05.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin dec. pen. 1484/27.11.2014 a Curții de A. C., în pedepsele componente, de 8 luni închisoare și 1 an închisoare, iar în baza art. 33 lit.a, art. 34 lit. b C.p. de la 1969, au fost contopite pedepsele de 7 luni închisoare și 2 ani închisoare aplicate prin prezenta sentință, cu pedepsele de 8 luni închisoare și 1 an închisoare aplicate prin s.p. 2971/2014 a Judecătoriei C., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție.

În temeiul 71 C.pen. de la 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate, dată fiind perseverența inculpatului în săvârșirea infracțiunilor, în special de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată . O. SRL nu s-a constituit parte civilă .

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S. I. T. B., criticând hotărârea pronunțată sub aspectul temeiniciei.

Cu ocazia dezbaterilor pe fond inculpatul prin apărător ales a solicitat reindividualizarea sancțiunii aplicate prin reținerea de circumstanțe atenuante și totodată schimbarea modalității de executare prin aplicarea disp. art. 81 Cp., invocând faptul că infracțiunilor au un grad de pericol social redus iar inculpatul este tânăr, a înțeles consecințele faptelor sale și a adoptat o poziție procesuală sinceră.

S-a procedat la audierea inculpatului în prezența apărătorului ales declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, C. reține că apelul declarat de inculpat este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Constatând că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 2972/20.05.2014 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 1484/27.11.2014 a Curții de A. C., prima instanță a procedat în mod legal la anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei conform art. 85 N.Cp. și la contopirea pedepselor aplicate pentru cele patru infracțiuni concurente.

C. reține însă că în cauză nu se justifică executarea pedepsei în regim de detenție, scopul acesteia putând fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a executării conform art. 86/1 V.Cp., astfel încât să se asigure o evaluare în timp a modului în care inculpatul înțelege să se conformeze normelor de conviețuire socială.

Este adevărat că în cauză inculpatul a săvârșit patru infracțiuni concurente dintre care trei cu privire la regimul circulației pe drumurile publice însă toate cele patru fapte au fost comise cu mai mult de doi ani în urmă, la o vârstă relativ fragedă, în 2010, respectiv 2013, iar din acel moment până în prezent inculpatul și-a schimbat comportamentul, s-a angajat și încearcă să se integreze pe deplin în comunitate. Pe de altă parte și din atitudinea sa procesuală rezultă că acesta a înțeles consecințele faptelor și regretă comiterea acestora existând reale șanse ca, sub supravegherea Serviciului de Probațiune să nu mai reitereze comportamentul infracțional.

Prin urmare, C. urmează să facă aplicarea disp. art. 86/5 alin. 2 V.Cp. și să dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani ce se va calcula de la 27.11.2014 (data rămânerii definitive a deciziei numărul 1484 a Curții de A. C.).

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art.86/3 V.C.p.:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune D.;

- va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art.71 alin.5 V.C.p. se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 V.C.p.

Se vor menține restul dispozițiilor din sentință.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, suma de 100 lei reprezentând 50% din valoarea onorariului avocatului desemnat din oficiu(delegația 1774/2015) urmând a se avansa din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul S. I. T. B. împotriva sentinței penale nr. 175 din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, desființează în parte sentința penală numărul 175/22.01.2015 a Judecătoriei C. și rejudecând:

În baza art.86/5 alin.2 V.C.p. cu aplic.art.5 N.C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani ce se va calcula de la 27.11.2014(data rămânerii definitive a deciziei numărul 1484 a Curții de A. C.).

Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art.86/3 V.C.p.:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune D.;

- va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art.71 alin.5 V.C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 V.C.p.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Suma de 100 lei reprezentând 50% din valoarea onorariului avocatului desemnat din oficiu(delegația 1774/2015) se va avansa din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2015.

Președinte, Judecător,

Ș. B. A. C. M.

Grefier,

M. V.

Red.jud.A.C.M.

j.f.F.M.G.

O.A. 03 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 754/2015. Curtea de Apel CRAIOVA