Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 44/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-01-2012 în dosarul nr. 44/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
ISTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 44
Ședința publică de la 12 ianuarie 2012
PREȘEDINTE M. C. G.- judecător
A. C. M.- judecător
C. L.- judecător
Grefier F. U.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursului declarat de asigurătorul F. de Protecție a V. Străzii, împotriva sentinței penale nr. 115 din data de 10 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._, privind pe inculpatul T. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. N., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul T. A. care lipsește, lipsind și recurentul asigurător F. de Protecție a V. Străzii și părțile civile V. T., V. I. M. și V. N. pentru care se prezintă avocat Z. N., apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că nu au fost depuse alte cereri la dosar.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocat Z. N. apărător ales pentru părțile civile, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că inculpatul nu a contestat valoarea despăgubirilor stabilite de prima instanță. Totodată arată că nu se impune obligarea în solidar a inculpatului și FVPS la plata despăgubirilor față de disp. Legii 32/2000 și a considerentelor din decizia 3/2010 pronunțată în recurs în interesul legii. Cât privește dreptul de regres al fondului, acesta poate fi valorificat ulterior în fața instanței civile.
Față de aceste considerente solicită respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat T. N., apărător desemnat din oficiu, pentru inculpatul T. A. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică întrucât FVPS răspunde singur pentru plata despăgubirilor civile cu drept de regres împotriva inculpatului după plata efectivă.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței sub aspectul laturii civile și pe fond obligarea directă a inculpatului la plata sumei de 8000 lei pentru părțile civile, sumă pe care acesta a recunoscut-o cu ocazia audierii în primă instanță fiind de acord cu plata sa și obligarea FVPS la plata diferenței. Cât privește a doua critică de nelegalitate invocată în motivele de recurs, apreciază că aceasta este nefondată întrucât dreptul de regres decurge din lege, nefiind necesar ca instanța să se pronunțe în acest sens.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 115 din data de 10 iunie 2011, Judecătoria Corabia a admis în parte acțiunea civilă formulată de către părțile civile V. I. M., V. T., V. N..
S-a respins cererea ce chemare în garanție formulată de către F. de Protecție a V. Străzii, ca prematur introdusă.
S-a respins acțiunea în regres formulată de către F. de Protecție a V. Străzii, ca prematur introdusă.
În baza art. 14, 15 C.proc.pen, art. 346 C.proc.pen, coroborat cu art. 998 - art. 999 C.civ, art. 251 din Lg. nr. 32/2000, art. 3 și art. 11 din Ordinul nr. 1/2008 obligă F. de Protecție a V. Străzii să plătească părților civile suma de_ lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu înmormântarea și cu parastasele ulterioare până la 1 an și suma de_ lei morale.
S-a luat act că părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prin sentința penala nr. 73/05.04.2011, pronunțată în dosarul nr._, instanța a soluționat latura penală a cauzei, condamnând pe inculpatul T. A. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă din culpă prevăzută de art. 178, alin. 1 și 3 C.pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Conform dispozițiilor art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani.
Conform dispozițiilor art. 359 din Codul de procedura penala, s-a atras atenția inculpatului cu privire la consecințele nerespectării dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Totodată, în baza art. 3201alin. 5 Cod procedura penala, instanța a disjuns acțiunea civilă împotriva inculpatului, reținându-se că pentru soluționarea acesteia se impune în continuare administrarea de probe în fața instanței.
După disjungere, s-a format dosarul nr._ .
Părțile vătămate V. I., V. T. și V. N. s-au constituit, în termen legal, părți civile în cadrul dosarului penal nr._ și au menținut această cerere în dosarul format după disjungerea acțiunii civile.
Asociația F. de Protecție a V. Străzii (F.P.V.S) a depus la data de 02.05.2011 note scrise.
Asociația F. de Protecție a V. Străzii a invocat faptul că prejudiciul material suferit de către părțile civile, conform art. 1191 C.civ trebuie probat cu înscrisuri, că trebuie excluse din garanția Fondului costurile de spitalizare și cheltuielile de judecată având în vedere că au recunoscut pretențiile părților civile.
F.P.V.S a mai solicitat, în principal, obligarea Fondului în solidar cu inculpatul și recunoașterea dreptului de regres al Fondului, iar în subsidiar, au solicitat chemarea în garanție a inculpatului pentru despăgubirile la care va fi obligat FPVS.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în conformitate cu art. 14 alin. 1 Cod procedură penală, acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, iar potrivit dispozițiilor cuprinse în alin. 3 al aceluiași articol repararea pagubei se face potrivit legii civile.
Față de aceste prevederi, temeiul juridic al răspunderii civile a inculpatului pentru paguba cauzată prin infracțiune îl constituie reglementarea din art. 998 - 999 cod civil și art. 14 Cod procedură penală.
Răspunderea civila delictuală pentru fapta proprie este instituită prin articolele 998 si 999 Cod civil, care constituie temeiuri pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.
În acest scop, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a)existența unui prejudiciu; b)existența unei fapte ilicite; c)existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; d)existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul..
Față de probele administrate în latura penală a cauzei, a rezultat o culpă comună în producerea accidentului, a inculpatului T. A. în proporție de 90% prin nerespectarea limitei legale de viteza, prin faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice cu o concentrație de 1,90gr ‰ alcool în sânge și a victimei G. E. in proporție de 10% prin nerespectarea dispozițiilor legale potrivit cărora „pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia pe acostamentul din partea stângă a drumului în direcția lor de mers”.
În ce privește existența vinovăției, a faptei ilicite și a persoanei care a săvârșit-o, aceste condiții au fost verificate în cadrul dosarului penal nr.547 /213/2011
În consecință, având în vedere cele menționate la stabilirea răspunderii delictuale instanța a cercetat doar îndeplinirea condiției existenței unui prejudiciu.
În privința acțiunii civile exercitate de părțile civile V. I., V. T. și V. N., instanța a avut în vedere că aceștia au solicitat despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru daune morale.
Instanța a constatat că există un prejudiciu material produs părților civile, întrucât aceștia au efectuat cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile ulterioare și un prejudiciu moral provocat de suferința produsa familiei prin dispariția brusca si prematura a victimei.
Repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectivă a efectelor faptei săvârșite și nu constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus, față de paguba suferita. Din aceasta perspectiva, instanța a verificat care este prejudiciul real încercat de părțile civile.
Părțile civile V. I., V. T. și V. N. au pretins un prejudiciu în cuantum de 100.000 lei, constând în 25.000 lei daune materiale și 75.000 daune morale, însa aceasta pretenții nu se confirma în totalitate.
În ceea ce privește daunele materiale instanța a reținut, din declarațiile martorilor (f.38, 39 ), că în urma decesului numitei G. E. părțile civile au cheltuit suma de 16.000 lei cu înmormântarea, 200 de lei cu fiecare parastas săptămânal până la 6 săptămâni și suma de 6000 de lei pentru pomenirile ulterioare până în prezent. Martorii au mai precizat că, potrivit obiceiului se vor organiza parastase din an în an până la 7 ani.
Instanța a reținut că părțile civile au dovedit în totalitate cheltuielile făcute cu înmormântarea și parastasele ulterioare..
Procesul penal este guvernat de principiul libertății probelor și în latura civila, iar prevederile art. 6 alin. 1 din ordinul nr. 1/2008 din 16 august 2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind F. de Protecție a V. Străzii emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor si art. 14 alin. 1 din ordinul nr._ din 28 noiembrie 2006 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, stabilesc regula ca pretențiile formulate in cererea de despăgubire pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.
Potrivit dispozițiilor art. 1199 din Codul civil, prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un un fapt cunoscut la un fapt necunoscut si conform art.1203 din codul civil "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie sa se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate si puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai in cazurile când este permisa si dovada prin martori".
În speța de față instanța s-a întemeiat pe prezumții "cu greutate si puterea de a naște probabilitatea", fiind fără echivoc ca urmare incidentului rutier din data de 28.11.2009 a decedat G. E., mama părților civile V. I. M. și V. N. și concubina numitului V. T. care a fost înmormântată conform ritualului statornicit pentru asemenea împrejurări, martorii audiați ( f.38 și 39) confirmând că părțile civile au efectuat cheltuieli în acest sens.
Prevederile invocate de către Asociația F. de Protecție a V. Străzii cu privire limitarea mijloacelor de probă la înscrisuri se referă doar la stabilirea despăgubirilor pe bază de convenție.
Având în vedere aceste probe directe și ținând cont de obiceiul locului privind înmormântările, părțile civile au făcut dovada că pentru înmormântare și toate pomenirile au cheltuit suma totală de 25.000 lei. Cum însa s-a reținut culpa comună în proporție de 90 % a inculpatului si 10 % a victimei, la suma de_ lei instanța a aplicat coeficientul de culpă al inculpatului de 90 %, obținând suma de_ lei, daune materiale ce revin efectiv părților civile.
Cu privire la daunele morale solicitate de părțile civile instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, întrucât fapta ilicită a inculpatului, constând în suprimarea vieții unei persoane ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, a fost de natura a crea un prejudiciu moral membrilor familiei victimei.
În acest sens, legăturile strânse ale victimei cu membrii familiei ei, vârsta acesteia la data survenirii decesului, precum și caracterul violent al morții acesteia, evidențiat de concluziile raportului medico-legal atașat la dosar, cu consecința accentuării traumei psihice a părților civile, justifică acordarea unor daune morale în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare dintre acestea, sumă suficienta pentru atenuarea rezultatului prejudiciabil.
Cum însă s-a reținut culpa . 90 % a inculpatului si 10 % a victimei, la suma de 30.000 lei instanța a aplicat coeficientul de culpă al inculpatului de 90 %, obținând suma de_ lei, daune morale ce-i revin efectiv părților civile.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.3/15.06.2010 a statuat că” ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei păgubite pot fi valorificate prin exercitarea acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă, care poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din același cod, persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente.
Or, în raport cu dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, F. de protecție a victimelor străzii este persoana chemată să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule și, în consecință, în această ipoteză, F. are calitatea de parte responsabilă civilmente.
Răspunderea civilă a Fondului de protecție a victimelor străzii, ca parte responsabilă civilmente, este însă guvernată de regulile speciale cuprinse în dispozițiile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziții care transpun legislația comunitară, urmăresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima să nu rămână nedespăgubită în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) și pornesc de la ideea, reflectată în preambulul aceleiași directive, că, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despăgubește victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziție mai bună decât victima la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind F. de protecție a victimelor străzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) și (2), că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului și că aceste persoane vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii judecătorești, iar în art. 13 că, după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze Fondului despăgubirile plătite.
Normele invocate conduc la concluzia că F. va putea fi obligat, singur, la plata despăgubirilor, iar după plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despăgubirilor achitate”.
Având în vedere cele expuse mai sus și dispozițiile legale invocate instanța a obligat F., singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despăgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
În ceea ce privește dreptul de regres al Fondului împotriva inculpatului potrivit art. 25, alineatul 1 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a asigurărilor, FPVS, „după achitarea despăgubirilor are un drept de regres în contra persoanelor responsabile pentru crearea prejudiciului”. Din interpretarea acestor dispozițiile legale reiese că un asemenea drept de regres ia naștere numai după achitarea de către Fond a despăgubirilor către părțile civile, astfel că, un asemenea drept nefiind actual, cererea de recunoaștere a dreptului de regres va fi respinsă ca prematură.
Normele privind F. de protecție a victimelor străzii stabilesc în art. 13 că, după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligația să ramburseze Fondului despăgubirile plătite”. Prin urmare, F. dobândește legitimare procesuală activă pentru a exercita cererea de chemare în garanție abia după plata despăgubirilor către părților civile când dreptul său la acțiune devine actual, astfel că cererea de chemare în garanție va fi respinsă ca prematură.
Instanța a luat act că părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs asigurătorul Asociația F. de Protecție a V. Străzii criticând sentința sub aspectul legalității cât și al temeiniciei.
S-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea lor de obligare în solidar a inculpatului și a fondului la plata despăgubirilor, întrucât dată fiind poziția specială a FPVS care vizează repararea prejudiciului suferit de victimă și nu protecția patrimoniului asiguratului, răspunderea civilă a inculpatului este în continuare angajată.
S-a invocat că în acord cu dispozițiile deciziei 3/2010 a ICCJ, F. poate fi obligat singur la plata despăgubirilor, însă numai în măsura în care partea civilă alege să formuleze acțiunea civilă doar contra FPVS, însă atunci când persoanele păgubite se adresează cu acțiune în instanță împotriva inculpatului se impune angajarea răspunderii delictuale a acestuia în baza disp. art. 998 C.civ.
Totodată s-a arătat că prima instanță nu a motivat corespunzător respingerea cererii de regres și a cererii de chemare în garanție formulate pentru a evita încărcarea suplimentară a instanțelor cu o acțiune separată.
Cu privire la daunele morale acordate de prima instanță s-a invocat că acestea nu au fost stabilite prin raportare la criterii obiective deși acest lucru a fost solicitat în mod expres prin cererea depusă la dosar.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate și cele ce pot fi analizate din oficiu, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat și urmează să îl respingă pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Cu privire la obligarea solidară a inculpatului și a FPVS la plata despăgubirilor către părțile civile, cerere formulată de recurentă în fața primei instanțe (filele 19-26 d.f.) se apreciază că în mod legal Judecătoria Corabia a dispus obligarea directă a FPVS la plata daunelor materiale și morale către părțile civile, pornind atât de la dispozițiile Legii 32/2000 care transpun în dreptul intern prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.03.2009 dar și de la considerentele Deciziei nr.3/2010 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii.
Așa cum a constatat și Înalta Curte de Casație și Justiție, răspunderea civilă a FPVS pentru prejudiciile produse în accidente de circulație în care vehiculul ce a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă este guvernată de regulile speciale cuprinse de Legea 32/2000 prin care se tinde la atingerea obiectivului înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE și anume ca victima să nu rămână nedespăgubită, pornindu-se tocmai de la ideea că organismul ce va despăgubi victima are o poziție mai bună decât aceasta din urmă la intentarea unei acțiuni împotriva părții responsabile.
Tocmai de aceea s-a prevăzut că drepturile persoanelor prejudiciate se exercită împotriva Fondului, și că aceste persoane vor fi despăgubite de către Fond în baza hotărârilor judecătorești, urmând ca numai după plata despăgubirilor, F. să se subroge în drepturile persoanelor despăgubite și să poată acționa împotriva celui responsabil de producerea prejudiciului pentru recuperarea sumelor plătite.
O astfel de obligație instituită în sarcina FPVS acționează încă de la momentul producerii accidentului și nu poate fi condiționată în vreun fel sau altul de dovedirea de către victima a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti ( art. 10, cap. 4 al Directivei 2009/103/CE). Din interpretarea acestor dispoziții rezultă cu certitudine că nu se pune problema unei răspunderi solidare a FPVS și a inculpatului din prezenta cauză, solidaritatea pasivă nefiind instituită în mod expres prin dispozițiile Legii 32/2000 sau prin convenție între recurentă și inculpat și nici neputând fi prezumată.
Dimpotrivă, sensul întregii reglementări în materie trebuie căutat și interpretat prin raportare la preambulul Directivei a cărei implementare s-a dorit, respectiv despăgubirea efectivă a victimelor accidentelor în situațiile în care vehiculul nu este asigurat sau a rămas neidentificat, situație în care organismul creat intervine în mod direct, asigurând despăgubirea integrală a părților civile, cu drept de regres în toate situațiile împotriva persoanei care a cauzat efectiv prejudiciul.
Acesta este și motivul pentru care Directiva prevede că victima accidentului nu poate fi condiționată în vreun fel să dovedească incapacitatea sau refuzul persoanei responsabile de a plăti întrucât victima își va valorifica drepturile direct împotriva FPVS iar acesta din urmă nu poate invoca beneficiul de discuțiune.
Este adevărat că decizia nr. 3/2010 a ICCJ nu este în măsură să înlăture prevederile art. 998 – 999 C.civ, dimpotrivă le presupune întrucât, pentru ca victima să obțină despăgubiri de la FPVS, trebuie să se constate inițial întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului. F. nu poate fi ținut să plătească despăgubiri decât în măsura în care șoferul vehiculului rămas neidentificat sau neasigurat la momentul accidentului a produs cu vinovăție prin fapta sa ilicită un prejudiciu de natură materială sau morală părților civile, constatarea întrunirii condițiilor pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a autorului accidentului fiind o condiție prealabilă angajării obligației de plată a Fondului.
Recurenta se prevalează în mod greșit și de dispozitivul deciziei pronunțate în interesul legii în care se arată că F. „poate fi obligat singur” la plata despăgubirilor, această sintagmă folosită neputând fi interpretată în sensul că obligarea directă a Fondului intervine doar dacă partea civilă alege să formuleze acțiunea doar contra FPVS, ci trebuie citită și interpretată în contextul întregului dispozitiv al deciziei precitate care arată că „în procesul penal FPVS are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite”
Cât privește dreptul de regres al Fondului împotriva inculpatului pentru sumele plătite cu titlu de despăgubiri victimelor accidentului, așa cum în mod legal a apreciat și prima instanță el nu poate fi exercitat decât după plata efectivă a sumelor reprezentând despăgubiri materiale sau morale, întrucât subrogarea în dreptul persoanei vătămate nu poate opera decât în limita a ceea ce s-a plătit efectiv.
De altfel, în același sens sunt și disp. art. 25 alin. 1 din Ordinul comisiei de supraveghere a asigurărilor prin care se stipulează că dreptul de regres intervine după achitarea despăgubirilor, cererea recurentei sub acest aspect fiind în mod legal respinsă ca prematur introdusă.
Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, Curtea reține că stabilirea existenței prejudiciului moral dar și evaluarea întinderii acestuia nu poate fi bazată exclusiv pe criterii obiective fiind prin natura sa greu cuantificabil. Rămâne în sarcina instanțelor ca, pornind de la elementele de fapt dovedite în cauză să aprecieze dacă prin fapta culpabilă a inculpatului s-a adus atingere drepturilor de natură nepatrimonială a victimelor și în ce măsură acordarea unei sume de bani poate compensa suferința astfel produsă.
Este evident că prin decesul victimei ca urmare a accidentului de circulație produs de inculpat s-a adus părților civile din cauză, moștenitori ai defunctului, un prejudiciu moral ce derivă din ruperea bruscă a relațiilor de afecțiune reciprocă din cadrul unei familii. Evaluarea acestuia a pornit, contrar susținerilor recurentei, de la criterii obiective respectiv vârsta victimei, natura relațiilor dintre aceasta și părțile civile din cauză, împrejurările în care a intervenit decesul și trauma psihică firească produsă apropiaților, astfel încât suma de 27.000 lei (9000 lei pentru fiecare dintre părțile civile) reprezintă o justă despăgubire.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul declarat de F. de Protecție a V. Străzii, împotriva sentinței penale nr. 115 din data de 10 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ , ca nefondat
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. 2 C.p.p. în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat și art. 193 alin. 6 C.p.p. în privința cheltuielilor de judecată efectuate de intimatele părți civile, acestea urmând a fi suportate de către recurentă, căreia îi aparține culpa procesuală prin promovarea unei căi de atac nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de asigurătorul F. de Protecție a V. Străzii, împotriva sentinței penale nr. 115 din data de 10 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr._ , ca nefondat.
Obligă recurentul la plata a 260 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu și la plata a câte 333,4 lei cheltuieli cheltuieli judiciare (onorariu avocat) către fiecare dintre intimații - părți civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 12 ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. C. G. A. C. M. C. L.
Grefier,
F. U.
Red.jud.ACM
j.f.R.F.D.
OA 30 ianuarie 2012
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 58/2013. Curtea de... → |
|---|
