Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 745/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 745/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 745/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
UINSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR. 745
Ședința publică de la 02 iunie 2014
PREȘEDINTE - L. B. - Judecător
Judecător M. M. Ș.
Grefier M. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C..
.......................
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 mai 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelurile declarate de P. DE PE L. T. O., inculpatul B. I. C. și partea civilă I. G. D. împotriva sentinței penale nr. 186 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de T. O. în dosarul cu nr._ .
Deliberând;
CURTEA:
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 186 din 13 noiembrie 2013 pronunțată de T. O. în dosarul cu nr._, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev de art. 184 alin. 1 și 3 Cp, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. I. C., în infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev de art. 184 alin. 1, 3 și 4 1 teza I Cod penal și a fost condamnat inculpatul (fiul lui V. și A., născut la data de 04.07.1977 în S., jud. O., cu domiciliul în .. 23, jud. O., studii superioare, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP_) la: - 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) Cp și art. 76 lit. d) Cp, la data de 29.08.2012; - 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea faptei prev de art. 184 alin. 1, 3 și 41 teza I Cp cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) Cp și art. 76 lit. d) Cp, la data de 29.08.2012;
În baza art. 33 lit. b și art.34 lit. b) cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate și a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 (șase) luni închisoare; în baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 6 (șase) luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal.
În baza art.71 C.p., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b C.p., pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 14 și 346 C.p.p., s-a admis admite în parte acțiunea civilă și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto . SA la plata sumelor de 15.000 lei, reprezentând daune morale și la 23.653 lei, reprezentând daune materiale, către partea civilă I. G. D.; în baza art. 14 și 346 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă și obligă pe . SA la plata sumei de 366,07 lei, plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data plății efective, către S. Județean de Urgență S. (cheltuieli de spitalizare aferente perioadei de internare a părții vătămate 29.08 - 30.08.2012); în baza art. 193 alin. 1 C.p.p. și art. 50 din Legea 136/1995, a fost obligat . SA la plata sumei de 4000 lei către partea civilă I. G. D., cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta; în baza art. 191 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. O. nr. 646/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatul B. I. C., reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 29.08.2012, a condus autoturismul proprietate aflându-se sub influența alcoolului și nu a observat indicatorul cu semnificația „Accesul interzis” amplasat la intersecția străzilor C. și Cornișei din municipiul S., astfel că a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul Audi A4 care circula regulamentar, cu număr de înmatriculare_ condus de partea vătămată I. G. D., acesta suferind în urma impactului leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr.1053/C/03.09.2012 eliberat de USML S..
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat în fapt următoarele:
În ziua de 29.08.2012, în jurul orelor 15,15 inculpatul B. I. C. a consumat un pahar de vin de 100 ml iar de la 16,15 și până la ora 16,30 a consumat și 350 ml țuică de 55 grade, așa cum singur a declarat acesta în fața judecătorului cauzei, după care, în jurul orelor 16,30 -16,45 a plecat de la domiciliul său situat în comuna Curtișoara, . cu intenția de a ajunge în municipiul S., pentru a o lua pe prietena sa, martora Ț. L. G. de la serviciu și a o aduce acasă.
La intersecția străzii C. cu . a observat indicatorul cu semnificația „accesul interzis” și a intrat pe contrasens astfel că a intrat în coliziune cu autoturismul Audi A4 cu număr de înmatriculare_, condus regulamentar de partea vătămată I. G. D.. Acesta a motivat că nu a observat indicatorul menționat deoarece . benzi și în plus nu prea cunoaște municipiul S. deoarece s-a mutat de curând cu serviciul de la IPJ C. S. la IPJ O..
Inculpatul a încălcat astfel dispozițiile art. 29 alin. 1 din OUG 195/2002 potrivit cu care „circulația pe drumurile publice se desfășoară în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele și indicațiile polițistului rutier care dirijează circulația, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară și semnalele conducătorilor de vehicule’’ și dispozițiile art. 57 alin. 2 din OUG 195/2002 conform cărora „la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier”.
În urma impactului, partea vătămată I. G. D. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.1053/C/03.09.2012 eliberat de USML S. (fila 9 UP).
În urma testării inculpatului B. I. C. cu aparatul alcooltest de tip „Drager” a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 30 UP) la ora 17,09.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1176/1177 din 10.09.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală O., inculpatul a avut la ora 17,35 o alcoolemie de 1,95 g 0/oo, iar la ora 18,35 o alcoolemie de 1,80 g 0/oo.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1176/1177 din 10.09.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală O., inculpatul a avut la ora 17,35 o alcoolemie de 1,95 g 0/oo, iar la ora 18,35 o alcoolemie de 1,80 g 0/oo.
Din buletinul de examinare clinică (fila 35 UP) a rezultat că la data de 29.08.2013, în momentul în care a avut loc examinarea, inculpatul B. I. C. a prezentat: halenă alcoolică; nistagmus lateralizat (mișcări involuntare si sacadate ale ochilor, provocate de consumul de alcool); comportare agitată; confuz la orientarea în timp și spațiu; atenție dispersată.
În opinia instanței de fond, în cauză, inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev de art. 184 alin. 1 și 3 Cp în concurs cu infracțiunea prev de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, ci infracțiunea de vătămare corporală din culpă de către o persoană aflată în stare de ebrietate prev de art. art. 184 alin. 1, 3 și 4 1 teza I Cp (cauzând părții vătămate leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale), în concurs cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legal prevăzută de o,80g/l alcool pur în sânge prev de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, sens în care s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare al instanței.
Astfel, prima instanță a reținut că incriminarea vătămării corporale din culpă prevăzută la art. 184 alin. 41 din Codul penal, nu cuprinde și elemente din reglementarea dată prin art. 87 alin. 1 OUG 195/2002, pentru a se putea considera că s-a comis o infracțiune complexă realizată prin absorbție, deoarece valorile sociale ocrotite în cele două texte de lege sunt distincte, prin primul urmărindu-se proteguirea integrității corporale sau a sănătății, iar prin cel de-al doilea vizându-se garantarea siguranței circulației pe drumurile publice. Ca urmare, infracțiunea prevăzută la art. 184 alin. 41 din Codul penal are caracter autonom în raport cu cea prevăzută la art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, un atare caracter fiind demonstrat de posibilitatea producerii unei astfel de vătămări corporale și în afara unui drum public.
De asemenea, cele două incriminări se deosebesc și sub aspectul subiectului activ, în sensul că în cazul infracțiunii prevăzute la art. 184 alin. 41 din Codul penal vătămarea corporală din culpă este comisă de persoana aflată în stare de ebrietate ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activități, spre deosebire de infracțiunea prevăzută la art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, care este săvârșită de o persoană care are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Cele două infracțiuni se disting și prin conținuturile constitutive ce cuprind noțiuni diferite și anume aceea de "stare de ebrietate" prevăzută la art. 184 alin. 41 din Codul penal, iar în cazul art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, aceea de "îmbibație alcoolică peste limita legală" (Decizia 26/2009 a ÎCCJ – SU).
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1176/1177 din 10.09.2012 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală O., s-a reținut că inculpatul a avut la ora 17,35 o alcoolemie de 1,95 g 0/oo, iar la ora 18,35 o alcoolemie de 1,80 g 0/oo.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a faptei, urmările produse dar și persoana inculpatului, reținând în sarcina acestuia circumstanțele judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a și b cod penal, inculpatul fiind cunoscut cu o bună comportare anterioară în societate, colectivul din care provine și familie, fiind la primul conflict cu legea penală, încercând să depună constant eforturi pentru a ajunge la o soluție amiabilă cu partea civilă, chiar dacă s-a lovit de refuzul acestuia.
S-a aplicat inculpatului câte o pedeapsă de șase luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina acestuia ca urmare a schimbării încadrării juridice, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare.
Fiind îndeplinite condițiile art. 81, 82 Cp și întrucât scopul pedepsei s-ar putea atinge și prin neexecutarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, la finalul căruia se va considera ca reabilitat de drept, dacă nu va mai săvârși alte infracțiuni.
În raport de natura infracțiunii pentru care este condamnat inculpatul raportat și la persoana acesteia, instanța de fond a apreciat oportună și proporțională aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II – a și lit. b cod penal, care a fost - de asemenea - suspendată condiționat, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin.1 și 5 cod penal.
În ceea ce privește despăgubirile materiale ce urmează a fi acordate, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza de față, prin care s-a reținut că „valoarea autoturismului marca Audi A4 înmatriculat sub nr._ la data de 29.08.2012 (data producerii accidentului) este de 31.538, iar valoarea ce se poate acorda ca despăgubire în condițiile în care păgubitul nu face dovada reparării autovehiculului este de 23.653 lei”, conform Ordinului 14/2011 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (fila 78 verso dosar fond), fiind fără relevanță împrejurarea că tatăl părții civile a împrumutat de la Garanti Bank suma de 12.500 euro pentru cumpărarea autoturismului condus de fiul său, pe care i l-a făcu cadou acestuia cu prilejul majoratului. În ceea ce privește daunele morale ce urmează a fi acordate, cuantificarea acestora nu este supusă unor criterii legale de determinare, ci include o doză de aproximare, avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamante pe plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel ce pretinde daunele să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituție au fost lezate prin suferința produsă și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
Instanța de fond a constatat astfel că fapta săvârșită de inculpat antrenează si o răspundere civil delictuală, astfel că, în temeiul art. 998 – 999 din vechiul cod civil în vigoare la momentul producerii acesteia, suma de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I. G. D. a fost considerată ca deplin echitabilă cu prejudiciul produs. Deși partea civilă a făcut vorbire despre existența unei afecțiuni oculare care ar fi apărut ulterior, respectiv a unui herpes ocular, s-a reținut că nu s-a dovedit cu certitudine existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și urmarea pretinsă. Astfel, prima instanță a nu a observat existența vreunui bilet de trimitere de către medicul de la unitatea spitalicească unde a fost internat, către un medic specialist oftalmolog și nici măcar existența unor suspiciuni în ce privește afecțiuni ale ochiului în cuprinsul biletului de ieșire din spital.
Partea civilă a depus la dosar înscrisuri prin care a înțeles să dovedească faptul că a cheltuit sume importante de bani pentru tratamentul herpesului ocular cu medicamentul Cysteină, pentru care nu există însă vreo rețetă, toate rețetele depuse făcând referire la alte medicamente. Oricum partea civilă nu a solicitat despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea tratamentului efectuat, alimentație, consult medical, deplasări în acest sens, ci numai contravaloarea autoturismului avariat în daună totală.
Plata despăgubirilor civile, astfel cum au fost stabilite de instanță în cele de mai sus, s-a dispus a se face de către asiguratorul de răspundere civilă, respectiv societatea de asigurare . SA, întrucât, potrivit deciziei în interesul legii nr. 1/28.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, societatea de asigurare are în procesul penal numai calitatea de asigurător, răspunderea acesteia putând fi angajată în mod direct potrivit art. 55 alin.1 din Legea 136/1995. Prin această decizie instanța supremă a statuat caracterul limitat derivat din contract al obligației asumate de societatea de asigurare, fapt ce exclude asimilarea poziției sale cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nici o prevedere legală nu prevede o altfel de interpretare. S-a considerat că răspunderea civilă a asiguratorului este reglementată prin dispozițiile speciale ale legii civile – legea 136/1995 – fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente ori garant, concluzionându-se că, în cazul producerii unui accident de circulație având ca urmare cauzarea unui prejudiciu produs prin accident de autovehicul pe teritoriul României în care a fost implicat un autoturism pentru care s-a încheiat contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie, coexistă răspunderea civilă delictuală a inculpatului care prin fapta sa a cauzat efecte păgubitoare cu răspunderea contractuală a asigurătorului întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile prevăzute de legea specială.
S-a menționat că răspunderea civilă delictuală solidară reglementată de dispozițiile art. 1003 din vechiul Cod civil, este caracteristică părții responsabilă civilmente, având în vedere și dispozițiile art. 1000 din vechiul Cod civil pentru prejudiciile cauzate părții civile. Ori, în cazul societăților de asigurare nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1003 din vechiul Cod civil, întrucât între societatea de asigurare și inculpat nu există nici unul dintre raporturile prevăzute în art. 1000 Cod civil, neputând fi antrenată răspunderea civilă delictuală a societății de asigurare nici chiar pentru fapta altuia conform mențiunilor anterioare reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiției, ci numai o răspundere civilă contractuală, guvernată de principiul consensualismului juridic.
Pe de altă parte, potrivit art. 1041 din vechiul Cod civil, solidaritatea pasivă nu se prezumă, ci aceasta trebuie prevăzută expres de lege sau prin convenția părților, fiind necesară o exprimare clară și neîndoielnică a intenției părților în acest sens, respectiv ca debitorii să se oblige în solidar.
Concluzionând, instanța de fond a constatat că nu există solidaritate între inculpat, pe de o parte, și asigurătorul de răspundere civilă . SA, pe de altă parte, iar în temeiul dispozițiilor legale mai sus citate, a fost obligat asiguratorul de răspundere civila . SA la plata sumei de 15.000 lei reprezentând daune morale si 23.653 lei daune materiale, către partea vătămată I. G. D..
Totodată, instanța de fond a reținut că S. Județean de Urgență S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 366,07 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu pacientul I. G. D. cu prilejul internării acestuia în perioada 29.08.2012 – 30.08.2012 și întrucât aceste cheltuieli sunt consecința faptei vătămătoare săvârșită de inculpat, în temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 313 din Legea 95/2006, s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 366,07 lei cu titlu de despăgubiri civile, suma urmând a fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât P. DE PE L. T. O. cât și inculpatul B. I. C., precum și partea civilă I. G. D..
P. DE PE L. T. O., în motivele de apel a solicitat desființarea sentinței și, rejudecând, majorarea pedepsei la care inculpatul a fost condamnat de instanța de fond, întrucât apreciază că pedeapsa este prea redusă în raport cu gravitatea faptelor, inculpatul având o alcoolemie de aproape 2%o în momentul producerii accidentului; cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, apreciază că este fondată dacă legea mai favorabilă este considerată legea veche, întrucât în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice, neexistând probe certe că inculpatul s-a aflat în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului, cu precizarea că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din legea de punere în aplicare a codului penal, fapta nefiind dezincriminată.
În motivarea apelului, inculpatul B. I. C. a solicitat desființarea sentinței, iar pe fond schimbarea încadrării juridice în art. 196 alin. 1 din noul cod penal, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei solicită, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei în condițiile prev de art. 80 cod penal, întrucât este infractor primar, exercită profesia de polițist, iar în subsidiar, solicită amânarea aplicării pedepsei în condițiile art. 83 cod penal, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului.
Partea civilă I. G. D. a criticat sentința de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, fără a dezvolta în scris motivele, iar în ședința publică din data de 10 aprilie 2014, a învederat în fața instanței de control judiciar faptul că înțelege să-și retragă calea de atac formulată împotriva sentinței penale nr. 186 din 13 noiembrie 2013 pronunțată de T. O. în dosarul cu nr._, declarația dată în acest sens fiind consemnată și depusă la dosar (fila 49 dosar apel).
Potrivit art. 415 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage apelul, astfel că, în cauză, C. va lua act de manifestarea de voință a părții civile I. G. D., pronunțându-se conform dispozițiilor art. 421 cod procedură penală.
În baza art. 275 alin. 2 cod pr. penală, apelantul - parte civilă va fi obligat la plata sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu privire la apelurile declarate de P. DE PE L. T. O. și de inculpatul B. I. C., C. constată caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:
Analizând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este nelegală și netemeinică.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 184 alin.1 și 3 cod penal anterior și respectiv art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 29 august 2012, acesta a condus autoturismul având în sânge o alcoolemie de 1,95 gr.%o și, datorită manevrelor, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de p. văt. I. G., care circula regulamentar, în urma impactului acesta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 – 30 zile îngrijiri medicale, conform actului medico-legal.
În mod nelegal instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 184 alin. 1 și 3 cod penal, în art. 184 alin. 1, 3 și 41 teza I cod penal anterior, respectiv a apreciat că inculpatul se afla în stare de ebrietate la momentul producerii accidentului, întrucât, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine existența stării de ebrietate a inculpatului în momentul producerii accidentului.
Astfel, în literatura de specialitate, starea de ebrietate este definită ca fiind starea de tulburare psiho-fiziologică produsă sub influența intoxicației alcoolice asupra însușirilor psiho-fizice ale făptuitorului și rezultă din tulburările psiho-senzoriale, caracterizate prin dezorientare, confuzie, alterarea judecății, a memoriei cât și tulburările neuro-musculare constând în special în tulburări de echilibru și coordonare. Cele două stări alternative, provocate de consumarea unor băuturi alcoolice, respectiv starea de îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și starea de ebrietate nu se suprapun întotdeauna. Astfel, există cazuri când conducătorul unui autovehicul are alcool în sânge în proporție de sub 0,80 grame/litri și totuși prezintă simptomele caracteristice stării de ebrietate, dar și cazuri când îmbibația alcoolică este mai mare de 0,80 grame/litru alcool în sânge, însă conducătorul autovehiculului nu prezintă simptomele stării de ebrietate.
Spre deosebire de îmbibația alcoolică, care nu poate fi stabilită decât prin analize de laborator, diagnosticul clinic al stării de ebrietate se bazează pe modul de comportare, atitudine, orientare în timp și spațiu, memorie, siguranța gesturilor mâinii, miros, starea pupilelor, etc., această stare de ebrietate a conducătorilor unui autovehicul putând fi constatată și pe baza unor probe obișnuite, fără a se recurge la examene de laborator, putând fi posibil ca făptuitorul să aibă o îmbibație alcoolică peste limita legală și să nu prezinte simptomele stării de ebrietate.
Ori, în cauza de față, instanța de apel constată că nu s-a stabilit în mod cert existența stării de ebrietate a inculpatului în momentul producerii accidentului, numai mențiunea din buletinul de examinare clinică în sensul că acesta prezenta halenă alcoolică și cea a martorului P. C. I., în sensul că „i s-a părut că acesta se cam clatină”, nefiind suficiente pentru a concluziona în acest sens. Și aceasta, cu atât mai mult cu cât martorii prezenți la locul incidentului nu au relatat aspecte din care să rezulte că inculpatul se afla în stare de ebrietate, în acest sens fiind și declarațiile părții vătămate I. G. D., precum și cele ale martorului Ț. L. G., care a relatat că inculpatul nu era beat, era coerent în exprimare și nici nu se clătina în mișcare”.
Ca urmare, motivul de apel formulat de parchet, în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este fondat, instanța de apel constatând că încadrarea juridică legală a faptei ceste în sensul celor menționate în actul de sesizare a instanței, respectiv dispozițiile art. 184 alin.1 și 3 cod penal anterior.
Analizând din oficiu cauza în limitele prevăzute de lege, instanța de apel constată - în raport de dispozițiile Deciziei nr. 265/06 mai 2014 a Curții Constituționale, respectiv că dispozițiile art. 5 din codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile -, că, în cauza de față, mai favorabilă este legea veche.
Astfel, determinarea legii penale mai favorabile impune o examinare comparativă a dispozițiilor fiecăreia dintre legile succesive, atât cu privire la condițiile de incriminare a faptei, la condițiile de tragere la răspundere, cât și cu privire la sancțiunile de drept penale prevăzute în fiecare dintre aceste legi, iar apoi o evaluare concretă a efectelor fiecăreia dintre aceste legi, pentru a se stabili care dintre acestea este mai favorabilă inculpatului.
Atât legea veche cât și noul cod penal prevăd aceleași condiții de incriminare a faptelor pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată și aceleași condiții de tragere la răspundere, comparând cele două legi sub aspectul naturii și duratei sancțiunilor prevăzute pentru faptele săvârșite, se constată că noul cod penal prevede limite maxime mai reduse, respectiv alternativ cu pedeapsa amenzii în cazul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o alcoolemie peste limita legală, însă având în vedere cauzele de agravare și de atenuare prevăzute în codul penal anterior, dispozițiile care reglementează contopirea pedepselor, se apreciază că legea veche este lege mai favorabilă.
Astfel, în urma examinării comparative a celor două legi, cu referire la toate instituțiile incidente, instanța de apel constată - reținând și principiul neagravării situației în propria cale de atac – că legea veche este mai favorabilă; întrucât, cu referire la circumstanțele atenuante prevăzute de vechiul cod penal, acestea nu pot fi examinate ca instituții autonome și, în consecință, față de împrejurarea că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante prevăzute de codul penal anterior, raportat la consecințele acestora, se va reține că este mai favorabilă legea veche, în condițiile menținerii circumstanțelor atenuante.
De asemenea, instanța de apel apreciază ca lege mai favorabilă vechiul cod penal și în ceea ce privește modalitățile de executare ale pedepsei, respectiv în noua reglementare dispozițiile art. 91 cod penal instituie mai multe obligații în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, eliminându-se totodată efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere, conform vechiului cod penal, astfel încât și sub acest aspect reglementarea veche este mai favorabilă. De altfel, chiar și în situația în care inculpatul nu ar fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în considerarea eventual a stării de sănătate, reglementarea art. 81 și următoarele cod penal anterior rămâne mai favorabilă prin prisma efectului reabilitării de drept pe care îl atrage.
În consecință, instanța de apel, reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, constată că o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev de art. 184 alin.1 și 3 cod penal anterior – sub acest aspect apelul declarat de inculpat fiind fondat -, respectiv 7 luni închisoare pentru inf. prev de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, în condițiile reținerii circumstanței atenuante prev de art. 74 lit. a cod penal anterior – sub acest aspect fiind fondat apelul declarat de parchet privind netemeinicia pedepsei stabilită de instanța de fond -, sunt conforme criteriilor prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare, apreciază - în raport de toate criteriile prevăzute de lege cu privire la individualizarea pedepselor, inclusiv principiul legalității de tratament -, că în contextul cauzei se justifică menținerea modalității neprivativă de libertate a suspendării condiționate a executării pedepsei, în condițiile art. 81 cod penal anterior, această modalitate fiind în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptei comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea cât și cu circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană tânără, este infractor primar, astfel încât societatea îi dă șansa unei reintegrări sociale adecvate, coerciția și exemplaritatea pedepsei putând fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art. 83 cod procedură penală, respectiv ca, pe durata termenului de încercare să nu săvârșească alte infracțiuni cu intenție.
Ca atare, criticile formulate de inculpat sub aspectul modalității de executare a pedepsei, sunt nefondate, impunându-se așadar, sub acest aspect, respingerea apelului, întrucât nu se impune renunțarea la aplicarea pedepsei, nefiind vorba despre o infracțiune cu o gravitate redusă, având în vedere gradul de alcoolemie al acestuia la momentul producerii accidentului, respectiv 1, 95 gr.%o, precum și consecințele produse, respectiv autoturismul său a intrat în impact cu un alt autoturism care circula regulamentar, provocând leziuni părții vătămate I. G., ce au necesitat pentru vindecare 25 – 30 zile îngriji medicale.
De asemenea, nu se impune amânarea aplicării pedepsei în condițiile prev de art. 83 cod penal, pe de o parte întrucât se apreciază ca lege mai favorabilă legea veche, în raport de toate criteriile menționate mai sus, iar pe de altă parte, reglementarea din art. 81 și următoarele cod penal anterior este mai favorabilă, atât prin prisma condițiilor de acordare (neexistând limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse, obligațiile pe durata termenului de încercare sunt mai puține).
Deși reglementarea din noul cod penal ar fi mai favorabilă în raport de durata termenului de încercare, acest element este insuficient pentru a califica legea nouă ca fiind mai favorabilă în acest sens fiind și dispozițiile art. 15 alin. 1 din legea de aplicare a codului penal, precum și art. 16 alin. 2 din aceeași lege de aplicare a codului penal, conform cărora „pentru determinarea legii mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatorului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere” (deși textul se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit prin acesta se aplică și în situația din cauza de față, respectiv împrejurarea că are prioritate conținutul față de durata termenului de încercare).
În raport de aceste considerente, apelurile declarate de parchet și inculpat sunt fondate, astfel încât, în baza art. 421 alin. 2 lit. a cod procedură penală, vor fi admise, va fi desființată sentința cu privire la latura penală și, în rejudecare, vor fi descontopite pedepsele, repunându-le în individualitatea lor; se vor înlătura dispozițiile art. 334 cod procedură penală anterior privind schimbarea încadrării juridice din art. 184 alin. 1 și 3 cod penal în art. 184 alin.1, 3 și 4 ind 1 teza I cod penal.
În baza art. 184 alin. 1 și 3 cod penal anterior cu aplic. art. 74 lit. a cod penal anterior, art. 76 lit. e cod penal cu aplic. art. 5 cod penal, va fi condamnat inculpatul B. I. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a cod penal anterior, art. 76 lit. d cod penal anterior, art. 5 cod penal, va fi condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal anterior cu aplic. art. 5 cod penal, se vor contopi pedepsele de mai sus, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 luni închisoare.
În baza art. 81 cod penal anterior cu aplic. art. 5 cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni și se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal anterior.
Constatându-se legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice adoptate, se vor menține celelalte dispoziții din sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. DE PE L. T. O. și inculpatul B. I. C. împotriva sentinței penale nr. 186 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de T. O. în dosarul cu nr._ .
Desființează sentința cu privire la latura penală.
Descontopește pedepsele, repunându-le în individualitatea lor și, rejudecând:
Înlătură dispozițiile art. 334 cod procedură penală anterior privind schimbarea încadrării juridice din art. 184 alin. 1 și 3 cod penal în art. 184 alin.1, 3 și 4 ind 1 teza I cod penal.
În baza art. 184 alin. 1 și 3 cod penal anterior cu aplic. art. 74 lit. a cod penal anterior, art. 76 lit. e cod penal cu aplic. art. 5 cod penal;
Condamnă pe inculpatul B. I. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a cod penal anterior, art. 76 lit. d cod penal anterior, art. 5 cod penal;
Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 7 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal anterior cu aplic. art. 5 cod penal;
Contopește pedepsele de mai sus, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 luni închisoare.
În baza art. 81 cod penal anterior cu aplic. art. 5 cod penal;
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 7 luni și atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal anterior.
Menține celelalte dispoziții din sentința apelată.
Ia act că partea civilă I. G. D. își retrage apelul declarat în cauza de față (împotriva sentinței penale nr. 186 din 13 noiembrie 2013, pronunțată de T. O. în dosarul cu nr._ ).
Obligă apelantul parte civilă la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 IUNIE 2014.
Președinte, Judecător,
L. B. M. M. Ș.
Grefier,
M. N.
Red. jud. L. B.
Jud. fond: D. M. C.
Dact. 2 ex./A.T. -. 16 iunie 2014
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 738/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 739/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
