Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 53/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 450/113/2012/a12
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 53 /R
Ședința publică din data de 16.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. MIȚA
JUDECĂTOR: D.-I. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror F. Hahuie din cadrul
D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul A. M. C. – deținut în Penitenciarul G., împotriva încheierii din data de 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 2.
La apelul nominal, a răspuns inculpatul A. M. C., în stare de arest, asistat de avocat M. Ș. – apărător desemnat din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Întrebat fiind, inculpatul A. M. C. precizează că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul, arată că inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 10.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. prin care i s-a respins acestuia cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin această încheiere instanța de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu, însă a constatat că este neîntemeiată.
Având în vedere că în afară de îndeplinirea condițiilor care sunt prevăzute pentru admiterea în principiu cu privire la liberarea provizorie sub control judiciar, este necesar a fi analizată de către instanță temeinicia acestei cereri.
Din punctul său de vedere încheierea pronunțată de tribunal este netemeinică pentru că, prin aceasta s-a susținut că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol pentru desfășurarea procesului penal, în speță a cercetării judecătorești și că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea arestării preventive și că inculpatul ar putea influența martorii din dosar.
Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât cu privire la admiterea în principiu cât și cu privire la temeinicie, fiind posibilă admiterea unei astfel de cereri de liberare provizorie sub control judiciar întrucât inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut două din actele materiale reținute în sarcina sa, este cercetat din 2006 și a fost în libertate până în anul 2011 când a fost arestat preventiv. Inculpatul nu a influențat niciun martor, nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cadrul procesului și consideră că susținerile din încheierea tribunalului sunt nefondate.
Solicită admiterea recursului și în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Procurorul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat. Apreciază că încheierea tribunalului prin care s-a respins cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar este legală și temeinică.
Instanța de fond în analizarea acestei cereri a avut în vedere atât persoana inculpatului cât și faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată dar și momentul procesual de față. Instanța a avut în vedere împrejurarea că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare și în raport de faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de numărul persoanelor pentru care inculpatul a înlesnit practicarea prostituției, dar și împrejurarea că acestea nu au fost încă audiate, ar fi afectată buna desfășurare a procesului penal având în vedere și la poziția procesuală a inculpatului.
De asemenea, apreciază că în cauză, așa cum a constatat și tribunalul, dispozițiile art. 160 ind.2 C.pr.pen. sunt îndeplinite doar din punct de vedere formal situație în care, instanța analizând persoana inculpatului și faptele pentru care a fost trimis în judecată nu este obligată a admite automat această cerere.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
Inculpatul A. M. C., în ultimul cuvânt, arată că știa de acest dosar din anul 2006. A fost arestat în anul 2011însă nu a încercat să ia legătura cu niciun martor pentru a-l influența, din contră, când a fost arestat a recunoscut faptele. Este arestat de 15 luni și susține că nu va încerca așa cum nu a încercat timp de 6 ani cât a fost liber, să ia legătura sau să influențeze vreun martor. Lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 10.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 2, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. M. C..
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată la Tribunalul B. la data de 07.01.2013, inculpatul A. M. C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar în motivarea căreia a arătat următoarele: în sarcina sa s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea 39/2003 și art. 329 alin. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul penal. A arătat inculpatul că în ceea ce-l privește sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 1602 C.proc.pen., atât referitor la limita de pedeapsă, care este cu mult sub cea de 18 ani prevăzută de alin. 1, cât și în ceea ce privește prevederile alin. 2. A solicitat ca instanța să aibă în vedere poziția procesuală sinceră, corectă, că a recunoscut cele două fapte de proxenetism. A considerat că judecarea în fond a cauzei nu ar avea de suferit dacă ar fi lăsat în libertate, avându-se în vedere poziția sa procesuală corectă. A mai precizat inculpatul că nu este recidivist și în cazul în care i s-ar admite cererea de liberare sub control judiciar, stabilindu-se în sarcina sa obligațiile legale, acestea ar fi respectate în totalitate.
Analizând cererea formulată de inculpatul A. M. C., instanța de fond a reținut că acesta a fost arestat preventiv pe o durată de 29 zile la data de 12.11.2011, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 35/12.11.2011 emis de Tribunalul B. în temeiul încheierii de ședință din aceeași dată (dosar nr._ ). Încheierea a rămas definitivă prin respingerea recursului. Ca temei al arestării s-au reținut prevederile art. 148 lit. f C.proc.pen. Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în dosarul penal nr. 154/D/P/2005 instrumentat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial B..
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că începând din anul 2006 a înlesnit practicarea prostituției pentru martorele Morcoșanu N. S., T. M., încasând și beneficiind de câștigurile realizate de aceste persoane prin practicarea prostituției, dar l-a și sprijinit pe inculpatul A. M. V. în acțiunile violente ce au avut ca scop intimidarea fetelor și determinarea lor să îi dea banii inculpatului A. M. V. (așa cum s-a întâmplat cu martora Zamarello M., agresată de către inculpatul A. M. C. pe motiv că refuză să împartă câștigurile cu inculpatul A. M. V.). S-a mai reținut că activitatea infracțională a inculpatului A. M. C. a continuat și în prezent, fiind identificată martora F. L., pe care inculpatul în mod repetat a îndemnat-o să se prostitueze în Spania, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 2011.
A arătat prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 1602 C.proc.pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În primul rând, astfel cum s-a arătat și în practicaua prezentei încheieri, cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu față de cele statuate prin Decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, având în vedere că pedeapsa cea mai grea care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani.
Instanța de fond a constatat însă că cererea de liberare provizorie este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1608a C.proc.pen., „În cazul în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată, instanța admite cererea și dispune punerea în libertate provizorie a învinuitului sau inculpatului”, iar „În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, când cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de către o altă persoană și nu a fost însușită de învinuit sau de inculpat, instanța respinge cererea.”
Prin Decizia nr. 17/17.10.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a II-a și alin. 6 teza a II-a din Codul de procedură penală s-au stabilit următoarele: „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.”
Prin această decizie dată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit practic ce anume trebuie avut în vedere de către instanță atunci când se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar (adică cele prevăzute în art. 1602 alin. 1 și 2) și trebuie să se analizeze dacă cererea este sau nu și întemeiată. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în cazul în care se constată că subzistă temeiurile arestării se verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. Cu alte cuvinte, chiar dacă subzistă temeiurile arestării (întrucât dacă nu ar subzista, arestarea ar trebui revocată și nu s-ar mai pune problema liberării provizorii) dacă se constată că buna desfășurare a procesului penal nu este împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului, cererea trebuie considerată întemeiată și admisă ca atare. Pe de altă parte, dacă se constată că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului, cererea trebuie considerată neîntemeiată și respinsă ca atare.
În cauza de față, instanța de fond a apreciat că temeiurile arestării subzistă în continuare, dat fiind și timpul scurs de la data discutării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului rezultând din gravitatea faptelor reținute în sarcina lui, modul și împrejurările săvârșirii faptelor, caracterul repetat al faptelor și temerea produsă persoanelor vătămate. Totodată, a considerat prima instanță că măsura arestării preventive a inculpatului A. M. C. este necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere complexitatea cauzei și a probatoriului și pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă de la urmărirea penală și judecată. Nu în ultimul rând, dată fiind gravitatea acuzațiilor – negate de inculpat – există riscul ca lăsat în libertate acesta să exercite presiuni asupra victimelor traficului de persoane – acestea fiind ușor de intimidat prin prisma fricii pe care inculpații le-o inspiră.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva încheierii de ședință mai sus menționate, în termen legal a declarat recurs inculpatul A. M. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică. În esență, în motivarea recursului s-a arătat de către inculpat că nu se mai impune menținerea sa în stare de arest preventiv. A învederat inculpatul că, spre deosebire de ceilalți inculpați aflați în stare de arest preventiv, care sunt cercetați în prezenta cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, el este cercetat doar pentru două infracțiuni de proxenetism în formă simplă, concretizate sub forma îndemnului și a primirii de foloase de pe urma practicării prostituției, săvârșite în cursul anului 2006, respectiv 2011. Aceste activități de proxenetism au fost recunoscute cu ocazia arestării preventive și cu ocazia audierii acestuia.
A mai arătat inculpatul că nu este fondată temerea că, odată lăsat în libertate, ar putea influența părțile vătămate, pentru că nu ar exista motive, întrucât din declarațiile martorilor și a părților vătămate rezultă că acestea nu-l indică că ar fi făcut parte din grupul infracțional. Dacă din anul 2006 până în prezent inculpatul nu a întreprins niciun demers prin care să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părților vătămate sau a martorilor din prezenta cauză, lăsat în libertate nu va crea o stare de temere acestora pentru că, dintre cele 70 de părți vătămate și martori din prezenta cauză, numai două interesează în mod direct pe inculpat.
În ce privește apartenența la grupul infracțional, despre care s-a făcut vorbire în actul de sesizare și care a constituit temei pentru arestare, a arătat inculpatul că în cauză au fost audiați atât inculpații, cât și un număr de 30 de martori. Niciunul dintre martorii audiați nu a declarat că îl cunoaște sau că l-ar fi văzut pe inculpatul A. M. C. în preajma liderului grupului. A mai învederat inculpatul că activitatea sa infracțională este asemănătoare cu cea a inculpatului N., care este cercetat în stare de libertate.
În fine, a apreciat inculpatul că și termenul rezonabil este împlinit în cauză, având în vedere perioada de când a fost arestat.
Apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, urmând ca instanța să stabilească în sarcina inculpatului obligații, pentru a întări convingerea că nu va încerca să se sustragă de la judecată sau să zădărnicească aflarea adevărului sau să creeze o stare de temere părților vătămate.
Verificând încheierea de ședință recurată, prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 C.proc.pen., Curtea constată că recursul declarat este fondat.
Condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt cele prevăzute de art. 1602 alin. 1 C.proc.pen., acestea fiind întrunite în cauză. Astfel, cererea de liberare provizorie a fost formulată în cursul judecății, de către o persoană care are calitatea de inculpat arestat preventiv și cuprinde mențiunile prevăzute de lege, inclusiv mențiunea cunoașterii dispozițiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii. De asemenea, cum corect a arătat și instanța de fond, cererea de liberare provizorie este admisibilă în principiu față de cele statuate prin Decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, având în vedere că pedeapsa cea mai grea care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani. Inculpatul A. M. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (două acte materiale), art. 329 alin. 1 C.pen. și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea ce nu depășesc 18 ani.
Condițiile de fond ale cererii sunt prevăzute de art. 1602 alin. 2 C.proc.pen., condiții care sunt întrunite în speță, inclusiv cerința subzistenței temeiurilor care au justificat privarea de libertate a inculpatului.
Prin Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. Totodată, judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu în continuare privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia.
Astfel, gravitatea unei acuzații nu este prin sine însăși un motiv pertinent și suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deținute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenția provizorie nu mai poate fi menținută exclusiv în considerarea naturii infracțiunilor și a impactului lor asupra ordinii publice.
De asemenea, reacția opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.
În concluzie, analizând temeinicia cererii de liberare provizorie atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât și a jurisprudenței instanței europene, judecătorul poate constata că măsura liberării provizorii este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind o măsură restrictivă de drepturi și libertăți care, prin . obligații ce pot fi stabilite de instanță în sarcina inculpatului și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, asigură garanțiile respectării acestora și a realizării finalității avute în vedere de legiuitor.
În speța de față, Curtea observă că, din datele existente la dosarul cauzei, rezultă într-adevăr indicii temeinice, în sensul art. 681 C.proc.pen., de natură a induce presupunerea rezonabilă că inculpatul A. M. C. ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. Prin gravitatea lor concretă, dar și raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acestea, infracțiunile presupus a fi fost comise de către inculpat au justificat, la momentul formulării propunerii, luarea măsurii arestării preventive față de acesta.
Însă, în cauza de față, de la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat și până în prezent acuzarea nu a făcut dovada faptului ca acesta ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la judecarea cauzei ori de la executarea pedepsei ori că ar exista date că ar încerca să zădărnicească – în mod direct sau indirect – aflarea adevărului, prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Pericolul social al presupuselor fapte infracționale este, indubitabil, un criteriu în evaluarea oportunității admiterii unei astfel de cereri, însă trebuie ținut cont de faptul că legiuitorul a evaluat în abstract această împrejurare atunci când a impus condiția ca pedeapsa prevăzută de lege (în cazul infracțiunilor intenționate) să nu depășească 18 ani. Prin urmare gravitatea „abstractă” a infracțiunilor are o evaluare legală, iar în cazul de față situația juridică a inculpaților se înscrie în limita impusă de legiuitor.
De altfel, soluția preconizată de instanță este în concordanță și cu dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „orice persoană arestată sau deținută… are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”, dar și cu jurisprudența instanței europene. Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate (împiedică persoana suspectă să fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni), dar că aceasta are și o . inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
Dacă măsura arestării preventive a fost oportună la momentul luării ei, având în vederea stadiul procesului penal în curs (cercetare judecătorească la instanța de fond), perioada de detenție preventivă (aproximativ 15 luni), garanțiile prezentate de către inculpat (acesta avea un loc de muncă la momentul arestării), în prezent nu se mai justifică menținerea ei.
Curtea apreciază, pe de altă parte, că perioada de arest preventiv executată de inculpatul A. M. C. este suficientă, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, putându-se aprecia din această perspectivă că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv ar putea echivala cu o executare anticipată a pedepsei care i s-ar putea aplica în cazul în care va fi găsit vinovat.
Totodată analizând măsurile alternative detenției, prevăzute de codul de procedură penală, se reține că măsura liberării provizorii, prin care se suspendă arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și drepturi, prin . obligații în sarcina inculpaților care pot fi stabilite de instanța și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor fixate, se constată că este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal. Scopul procesului penal poate fi suficient asigurat prin garanțiile pe care le oferă persoana inculpaților si obligațiile care li se impun la liberare, dispozițiile art. 136 alin. 2 C.proc.pen. prevăzând în mod expres că scopul masurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Ca atare, în cazul de față, la acest moment procesual, nu se poate reține niciun fel de argument care să explice și să justifice în concret de ce doar privarea de libertate este singura măsură care este necesară pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal și a protecției ordinii publice. În acest sens, Curtea apreciază că prin instituirea unor obligații în sarcina inculpatului, pe durata liberării provizorii, măsura care va fi dispusă față de acesta asigură suficiente garanții pentru desfășurarea în continuare, în bune condiții, a procesului penal de față.
Astfel fiind, pentru motivele mai sus menționate, Curtea va aprecia ca fiind fondat recursul formulat de inculpatul A. M. C. împotriva încheierii de ședință din data de 10.01.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 2.
Admițând recursul penal de față, în rejudecare Curtea va dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului A. M. C. și va impune acestuia, în temeiul art. 1604 alin. 2 C.proc.pen., în referire la art. 1602 alin. 3 și 31 C.proc.pen., o . obligații, de natură a asigura desfășurarea în continuare în bune condiții a procesului penal, respectiv de natură a impune inculpatului o anumită conduită socială, în sensul abținerii acestuia de la a mai săvârși fapte de natură penală. Astfel, instanța va stabili în sarcina inculpatului următoarele obligații: să nu depășească limitele teritoriale ale județelor G. și B., decât cu încuviințarea instanței (stabilirea limitelor teritoriale în care se poate deplasa inculpatul urmând a fi stabilită în considerarea împrejurării că acesta domiciliază în județul B.); să se prezinte la organele de urmărire penală, respectiv la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de supraveghere ce va fi desemnat, conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de către acesta, sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe domiciliul fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați, respectiv cu martorii din cauză.
În aplicarea măsurii pe care o va dispune, Curtea va desemna ca și organ de control al respectării obligațiilor ce incumbă inculpatului pe durata liberării provizorii pe cauțiune, a secției de poliție în circumscripția căreia se află domiciliul inculpatului, care va întocmi un program de supraveghere a inculpatului, pe care acesta este dator să îl respecte. De asemenea, organul de supraveghere va sesiza instanța de orice încălcare a obligațiilor care îi revin inculpatului.
Totodată, în temeiul în temeiul art. 1604 alin. 2 C.proc.pen., în referire la art. 1602 alin. 32 C.proc.pen., instanța va atrage atenția inculpatului că, în cazul nerespectării obligațiilor care îi revin, față de acesta se va lua măsura arestării preventive.
În fine, instanța va dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri, după rămânerea definitivă, locului de deținere, serviciului de pașapoarte, poliției de frontieră, organului de supraveghere desemnat, precum și Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul A. M. C. împotriva încheierii din data de 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 2.
Casează în totalitate încheierea recurată, iar în rejudecare:
Admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul A. M. C. (CNP_, născut la data de 15.10.1980, fiul lui I. și M., domiciliat în B. . . . Penitenciarul G.).
Dispune punerea de îndată în libertate provizorie a inculpatului A. M. C., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Desemnează ca și organ de supraveghere a inculpatului, pe durata liberării provizorii, secția de poliție în circumscripția căreia inculpatul își are domiciliul, care va întocmi un program de supraveghere.
Stabilește în sarcina inculpatului A. M. C. următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a județului B., decât cu încuviințarea instanței;
- să se prezinte la organele de urmărire penală, respectiv la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de supraveghere mai sus desemnat, conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de către acesta, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe domiciliul fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpații, respectiv cu martorii din prezenta cauză.
Atrage atenția inculpatului A. M. C. că, în caz de încălcare – cu rea-credință – a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
Măsura dispusă va fi comunicată de îndată locului de deținere, serviciului de pașapoarte, poliției de frontieră, organului de supraveghere desemnat prin prezenta, precum și Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G., a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. M. Ș.).
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2013.
Președinte,Judecător,
Mița M. D.-I. B.
Grefier,
Red.D.I.B./22.01.2013
Tehnored: D.I.B./22.01.2013
CT/2 ex.
fond: V V.
Dosar nr._
Opinie separată
Recursul declarat este nefondat.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., se constată că încheierea instanței de fond este legală și temeinică.
În mod corect instanța de fond, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A. M. C., funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile, a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Inculpatul A. M. C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, prin rechizitorul nr. 154/D/P/2005 din 23.01.2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – DIICOT – Biroul Teritorial B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 329 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, fiind reținut la 11.11.2011 și arestat preventiv la 12.11.2011 (fila 108, vol.I, dosar u.p.).
În sarcina inculpatului s-a reținut că a înlesnit practicarea prostituției în cursul anului 2006, prin acțiuni repetate și în baza aceleiași rezoluții infracționale prin asigurarea transportului pentru martora T. M. și plasarea la club, precum și tragerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către martora Morcoșanu N. S. și de asemenea, că a îndemnat la practicarea prostituției în luna noiembrie 2011 pe martora F. L. I..
De asemenea, în sarcina aceluiași inculpat s-a reținut că, împreună cu inculpații A. M. V., S. C. L., V. Victoraș și N. D., au constituit și respectiv au aderat la un grup infracțional organizat ce a funcționat începând din anul 2005, în cadrul grupului fiecare având roluri distincte în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, grup ce a utilizat violențe și constrângeri asupra persoanelor exploatate sexual și asupra membrilor familiilor acestora, obținând beneficii materiale însemnate.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen., art. 148 lit. f C.pr.pen. și art. 136 C.pr.pen. – condiții care până la momentul soluționării cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu s-au modificat.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza Smirnova c.Rusiei – 25.07.2003, cauza Letellier c.Franței – 26.06.1991).
Îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. 1 C.pr.pen. nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța având posibilitatea ca, în funcție de circumstanțele cauzei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin liberarea provizorie.
În acest sens s-a statuat și prin Decizia XVII din 17.10.2011 a I.C.C.J. – Secțiile Unite, stabilindu-se că, instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar ori pe cauțiune a învinuitului sau inculpatului.
Având în vedere gravitatea concretă a infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpat, numărul mare de persoane implicate, caracterul organizat al activităților, rolul reținut în privința inculpatului în cadrul grupului, împrejurările concrete în care se reține comiterea faptelor (în actul de inculpare reținându-se că inculpatul împreună cu un grup de aproximativ 9 bărbați a venit la clubul „Desiree” situat lângă localitatea Jonqueras – Spania, pentru a-i aplica o „corecție” martorei Zamarello M. V. pentru că aceasta a refuzat să împartă câștigurile din practicarea prostituției cu inculpatul A. M. V., martora fiind lovită cu pumnul în față de către inculpat), natura și importanța valorilor sociale lezate, scopul urmărit (din declarațiile inculpatului rezultând că acesta nu avea un loc de muncă în România), lăsarea în libertate a inculpatului ar avea consecințe negative asupra desfășurării procesului penal – ținând cont și de atitudinea procesuală a acestuia în raport de acuzațiile aduse inculpatul negând comiterea acestora (declarații inculpat – f.121,129 vol.I. dosar u.p., f 274 vol.I dosar instanță), în faza de cercetare judecătorească arătând că a ajutat-o doar pe martora Morcoșanu să ajungă în Spania, negând acuzațiile aduse prin rechizitoriu.
Având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului precum și modalitatea concretă de săvârșire, aspectul că astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f.135-136 vol.I dosar u.p.) acesta a fost condamnat anterior în minorat pentru infracțiuni de violență (art. 211 Cod penal, art. 182 Cod penal) – există riscul, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, ca lăsat în libertate acesta să exercite presiuni asupra victimelor, respectiv a martorilor ce urmează a fi audiați în cauză.
Pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului este analizat, și prin prisma naturii activității infracționale presupus a fi comise – și anume acele de criminalitate organizată – contribuțiile fiecăruia dintre inculpați completându-se și conferind astfel eficiență grupului infracțional organizat.
Din perspectiva duratei măsurii arestării preventive, contrar celor susținute de inculpat prin apărător, aceasta nu a depășit un termen rezonabil – având în vedere că prezenta cauză este una complexă, nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților competente pe parcursul procedurii în considerare - actele de procedură desfășurându-se la intervale rezonabile și regulate, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească.
Contrar celor susținute de inculpat, prin actul de inculpare se reține că presupusele fapte au fost comise inclusiv în noiembrie 2011, nefiind vorba doar despre fapte presupus a fi comise în anul 2006.
Nu se poate aprecia că, în cauză, prin menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului s-ar anticipa o eventuală executare a pedepsei, având în vedere că această măsură nu a depășit o durată rezonabilă, este o măsură preventivă luată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, conform art. 136 C.pr.pen. – până la soluționarea definitivă a cauzei inculpatul fiind prezumat nevinovat.
Față de situația expusă, se apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului și că eliberarea acestuia, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
În raport de considerentele expuse, se impune ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., să fie respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. M. C..
Văzând și disp.art. 189 C.pr.pen. și art. 192 alin. 2 C.pr.pen.
JUDECĂTOR,
D. N.
Red.D.N./29.01.2013
Tehnored: C.T./29.01.2013
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
