Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 651/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 651/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1669/91/2013/a2*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.651/R
Ședința publică de la 22.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. I. B.
Judecător: D. N.
Judecător: Mița M.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Public reprezentat de Procuror: M. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul P. V., împotriva încheierii de ședință din 11.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr.1669/)1/2013/a2*.
La apelul nominal a răspuns recurentul-inculpat P. V., în stare de arest, asistat de apărător ales av.B. I. din cadrul Baroului V., care răspunde în baza împuternicirii avocațiale nr._ pe care o depune la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
După ce i s-a adus la cunoștință motivul prezenței sale în instanță la acest termen de judecată, întrebat fiind, recurentul-inculpat P. V. arată că își însușește și menține recursul declarat în numele său de către apărătorul ales.
Curtea, având în vedere că în ședința de judecată de astăzi, separat, se mai află pe rol și dosarul nr._ 3/a3 privind recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, privind pe același inculpat, pune în discuție conexarea celor două dosare.
Av.B. I. consideră că cele două dosare pot fi judecate împreună, lăsând totuși la aprecierea instanței, dar cu mențiunea că sunt două instituții diferite.
Reprezentantul Parchetului este de acord cu conexarea celor două dosare.
Curtea dispune judecarea separată a celor două dosare, având în vedere natura cererilor existente în acestea.
Nemaifiind cereri de formulat Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av.B. I. consideră că încheierea Tribunalului V. din data de 11.04.2013 prin care s-a respins cererea de punere în libertate, sub control judiciar este nelegală și netemeinică atât prin soluție cât și prin motivare.
Arată că instanța de fond a făcut o confuzie cu privire la instituția liberării sub control judiciar pe care o confundă cu instituția revocării arestării preventive. Apreciază că sunt două instituții diferite reglementate de legea penală română, dar și de cea străină și că ele se analizează în raport de reglementarea pe care legiuitorul a dat-o.
Astfel, în raport de raționamentul pe care-l face instanța de fond, care este greșit, practic, în respingerea cererii de liberare sub control judiciar pornindu-se de la existența unei soluții pronunțată de Curtea de Apel G. – decizia penală nr.371/11.03.2012, prin care se admisese recursul împotriva soluției date de către Tribunalul V., revocându-se măsura arestării preventive și înlocuindu-se cu o altă măsură, instanța a considerat că operează autoritatea de lucru judecat și pe cale de consecință nu mai poate analiza și admite cererea de punere în libertate sub control judiciar.
Solicită a se observa că există două erori, respectiv: 1.că acea soluție, sub aspectul autorității de lucru judecat, are o autoritate de lucru judecat relativă întrucât se pot schimba elementele care au fost avute în vedere la pronunțare în ceea ce privește măsura preventivă a unei persoane acuzate, iar 2. invocă decizia dată în interesul legii nr.17/2011 a Secțiilor Unite, unde în cadrul cererii de punere în libertate sub control judiciar se impune să existe ca premisă faptul că o persoană este arestată în mod legal.
Astfel, consideră că această contradicție nu a fost sesizată de către instanța de fond.
Pe de altă parte, instanța de fond motivează contradictoriu cu privire la punerea în libertate sub control judiciar, remarcând, pe de o parte că sunt întrunite toate elementele, nu numai cele formale cu privire la admisibilitatea în principiu dar și cu privire la cele de fond, reținând că nu există probe din care să rezulte că inculpatul va săvârși noi infracțiuni sau că va influența desfășurarea procesului penal, dar în același timp reține că nu au intervenit elemente noi care să demonstreze diminuarea acuzațiilor și perturbarea procesului.
Menționează că este aceeași confuzie în care instanța persistă între cele două instituții, de aici și concluzia acesteia.
Mai arată că instanța de fond nu a analizat care sunt elementele necesare în ceea ce privește admisibilitatea sau nu a cererii de punere în libertate sub control judiciar, fiind vorba despre o persoană care a fost arestată preventiv cu patru luni în urmă, că nu există dovezi că va influența săvârșirea procesului penal, lucru reținut de către instanța de fond, precum și că nu există dovezi că va săvârși noi infracțiuni.
Solicită a se observa că instanța de fond a respins această cerere de punere în libertate sub control judiciar reținând că ea este prematură, deși legea prevede că o astfel de cerere se formulează în tot cursul procesului penal.
Astfel, conform jurisprudenței CEDO în ceea ce privește crearea acestei practici, instanțele sunt obligate să analizeze luarea unor măsuri alternative în ceea ce privește măsura liberării sub control judiciar.
Ori, instanța de fond, în cazul de față nu a făcut o analiză concretă a cererii de punere în libertate sub control judiciar, reținându-se că o persoană este acuzată și prezumția de nevinovăție persistă până la pronunțarea unei hotărâri definitive; că această persoană este arestată de patru luni; că nu există dovezi concrete în ceea ce privește săvârșirea unor noi infracțiuni sau perturbarea procesului penal; că în ceea ce privește persoana inculpatului este o persoană cu instrucție superioară, că are o familie închegată, că sănătatea sa este precară, că nu are antecedente penale.
Instanța de fond a considerat că simplul fapt că o persoană este trimisă în judecată pentru infracțiunea de corupție prin ea însăși această acuzație fiind suficientă ca acelei persoane să i se refuze punerea în libertate sub control judiciar fără să se aibă în vedere, în mod concret pentru ce anume este trimisă în judecată această persoană, lucru care consideră că nu poate fi omis de către nicio instanță, precizând că toată acuzația se bazează pe o infracțiune de corupție în formă continuată cu un prejudiciu estimat la 1000 dolari; că toate acuzațiile se sprijină exclusiv pe declarațiile celor doi coinculpați, care au fost prinși cu sumele de bani, asupra cărora s-au găsit sumele de bani și care au aruncat sumele de bani fiind filmați de către organele de urmărire penală cu ocazia exercitării flagrantului.
Arată că în cauză în faza cercetării judecătorești s-au audiat peste 11 martori, dintre care niciunul nu a susținut că a dat vreo sumă de bani inculpatului, unii susținând dimpotrivă că nu au dat nicio sumă de bani.
Consideră că trebuie avut în vedere și mobilul la care au recurs ceilalți doi inculpați; că recurentul era cunoscut ca o persoană exigentă, o persoană „dată naibii”, că cei doi instructori de la Școlile de Șoferi luau sume de bani pe reputația pe care o avea inculpatul, instructori care luau bani și pentru anumite ore de conducere pentru care nu eliberau chitanțe.
Dincolo de toate aceste aspecte solicită a se reține că toată acuzația se sprijină pe declarațiile a două persoane care sunt coinculpate și care nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Astfel, în raport de decizia 17/2011 a recursului în interesul legii, a elementelor care caracterizează persoana inculpatului, a jurisprudenței CEDO potrivit căreia instanțele au obligația după un anumit timp, cel puțin după scurgerea a patru luni de zile, să analizeze măsura punerii în libertate sub control judiciar, aceste aspecte conduc la concluzia că poate fi eliberat sub control judiciar, instituție în cadrul căreia se iau măsuri restrictive de libertate și în ceea ce privește exercitarea altor măsuri care sunt menite să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Față de aceste motive solicită a se constata că recursul formulat este întemeiat și urmează a fi admis ca atare.
Reprezentantul Parchetului consideră că încheierea recurată este legală și temeinică.
Consideră că în mod corect instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160 ind.2 C.pr.pen. pentru a se dispune eliberarea provizorie, dar analizând temeinicia acestei cereri a arătat, pe de o parte că față de infracțiunile săvârșite, prezentând situația de fapt de unde rezultă că inculpatul este cercetat pentru mai multe acte materiale, pentru care s-a considerat că activitatea sa infracțională este amplă, că există multe acte materiale reținute în sarcina sa, iar împrejurările în care s-au comis faptele și gravitatea acestora, precum și rezonanța socială negativă a faptelor nu s-a stins, făcând referire și la decizia nr.71/11.03.2013 a Curții de Apel G., cererea de liberare sub control judiciar fiind formulată de către inculpat pe data de 13.03.2013, deci doar la un interval de două zile.
Instanța a analizat că în acest interval de timp nu au intervenit elemente care să conducă la concluzia că ar fi justificată cercetarea în libertate a inculpatul, ci dimpotrivă nefiind începută cercetarea judecătorească, inculpații fiind audiați doar în condițiile aplicării art.3oo2 din Codul de Procedură Penală, din actele dosarului reieșind că inculpatul P. nici nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nedorind să beneficieze de procedura instituită de dispozițiile art.3201 din Codul de Procedură Penală.
Deci, datele care caracterizează faptele și persoana inculpatului conduc la concluzia că pentru o bună desfășurare a procesului penal, se impune ca cercetarea judecătorească să se desfășoare cu acesta în stare de arest preventiv, astfel că în mod corect a fost respinsă cerere de liberare provizorie.
Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recurentul-inculpat P. V., având ultimul cuvânt, arată că nu se consideră a fi un pericol public și că nu dorește să influențeze în vreun fel derularea procesului penal și nici să se sustragă, menținând că locuiește în jud.Bacău și astfel nu poate lua legătură cu ceilalți coinculpați sau martori. Precizează de asemenea că, contractul de muncă i-a fost desfăcut și deci nu mai are acces la nici un fel de documente, precum și faptul că toți martorii audiați în dosar indică ca fiind vinovați pe ceilalți doi coinculpați care se află în stare de libertate. Solicită a fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11.04.2013, Tribunalul V. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. V..
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia Penală nr. 521/R/ 01.04.2013, Curtea de Apel G., a investit Tribunalul V., cu rejudecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar promovată de inculpatul P. V..
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Din lucrările dosarului s-au reținut următoarele;
Prin rechizitoriul nr. 1957/P/2012 din 28 februarie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:
- P. V. pentru săvârșirea infracțiunilor cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (8 acte materiale), luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 254 al. 1 și 2cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal(5 acte materiale), art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (9 acte materiale), art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (6 acte materiale), art. 13/2 din Legea nr. 78/2000cu referire la art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal(8acte materiale) și art. 25 Cod penal raportat la art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000cu referire la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (8 acte materiale) și art. 33 lit a Cod penal;
- P. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (6 acte materiale) și art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal (6 acte material), complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000 art. 26 Cod penal raportat la art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (6 acte materiale) și art. 33 lit. a Cod penal;
- I. P. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, prev. de art. art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) și art. 26 cod penal raportat la art. art. 254 al. 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) și art. 33 lit. a Cod penal, complicitate la dare și luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000, art. art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000 ( 5 acte materiale), art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, al. 2 cod penal (9 acte materiale), art. 26 Cod penal raportat la art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 7 al. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, al. 2 cod penal (5 acte materiale), art. 26 Cod penal raportat la art. 254, al 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7, al. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 26 Cod penal raportat la art. 254, al 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7, al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (5 acte materiale), art. 26 Cod penal raportat la art. 254, al 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7, al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (9 acte materiale), art. 26 Cod penal raportat la art. 254, al 1 și 2 Cod penal cu referire la art. 7, al. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (5 acte materiale) și art. 17 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal (2 acte materiale) și art. 33, lit. a Cod penal.
S-au reținut în sarcina inculpaților următoarele:
În ziua de 20.12.2012 în timp ce se afla în zona ARR V. numitul P. V., referent examinator în cadrul ARR – Agenția Bacău, a primit de la denunțătorul M. I. C. și numiții R. Ș., H. G., S. C., D. I., M. Danaiel, C. V. și M. D. suma totală de 450 lei prin intermediul instructorilor auto P. I., I. P. și C. C. în scopul de a-i promova la proba practică a examenului pentru obținerea certificatului de competență profesională de transporturi mărfuri sau persoane.
Cu această ocazie inculpatul P. V. nu a mai desfășurat proba practică la examenele pentru obținerea certificatelor de competență profesională de transport mărfuri sau persoane cu cei 8 cursanți, toti aceștia fiind asigurați că au promovat, neîndeplinindu-și astfel atribuțiile de serviciu.
Pentru a crea o aparență că examenele s-au susținut în fapt, P. V. i-a determinat pe instructorii I. P. și P. I. să completeze în fals 8 diagrame tahograf, folosite în alte împrejurări, ce lăsau să se înțeleagă faptul că mijloacele de transport s-au deplasat în traseu cu toți cursanții. Practic, P. I. a completat 6 diagrame pentru martorii R. Ș., H. G., S. C., D. I., M. Danaiel, C. V. și M. D., iar I. P. a completat 2 diagrame in numele denunțătorului M. I. C. și R. Ș..
Anterior faptelor descrise mai sus, folosind același mod de operare, inculpatul P. V. a primit sume de bani și de la alți candidați prin intermediul instructorilor auto P. I. și I. P., în scopul de a-i promova la proba practică a examenului pentru obținerea certificatului de competență profesională de transport mărfuri sau persoane.
Astfel, la examenul din 03 iulie 2012 I. P. a primit de la numitul T. N., suma de 100 lei pe care i-a dat inculpatului P. V., la examenul din data de 02 august 2012 I. P. a primit de la numiții Văsuian G., P. L. Jean, M. M. G. și D. F. câte 100 lei (total 400 lei), iar de la Bălterețu M. suma de 150 lei pe care i-a dat inculpatului P. V.; la examenul din data de 30 august 2012 I. P. a primit de la numiții M. A. C., C. C., C. Alșin G., P. S., M. P. P., S. M., C. Nicușor, M. P., I. V. câte 100 lei, (total 800 lei) iar de la N. C. C. suma de 150 lei pe care i-a dat-o inculpatului P. V.; la examenul din data de 22 noiembrie 2012 I. P. a primit de la numiții C. I. P., Bughuiurlan I. V. câte 1000 lei, total 200 lei, de la B. M., suma de 200 lei, de la denunțătorul M. I. C. suma de 150 lei, iar de la B. S. suma de 100 lei și 2 sticle de vin în valoare de 15 lei pe care le-a dat inculpatului Posovnicu V.; la examenul din data de 22 noiembrie 2012 P. I. a primit de la numitul T. M. 100 lei pe care i-a dat inculpatului P. V..
Inculpatul P. V. a fost reținut prin ordonanța de reținere nr. 25 din 20.12.2012.
Ulterior, inculpatul a fost arestat preventiv prin Încheierea din 21.12.2012 a Tribunalului V. (dosar nr._ ), arestare ce a fost prelungită succesiv prin Încheierea din 14.01.2013 a Tribunalului V. (dosar nr._ ), respectiv Încheierea din data de 11.02.2013 a Curții de Apel G..
Prin Încheierea din data de 07.01.2013 a Tribunalului V. (dosar nr._ ) s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. V., Încheiere rămasă definitivă prin decizia penală nr._ a Curții de Apel G..
Prin Încheierea din 25.01.2013 a Tribunalului V., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 172/04.02.2013 a Curții de Apel G. (dosar nr._ ) s-a respins ca neîntemeiată o altă cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. V..
Prin Încheierea din 27.02.2013 a Tribunalului V. (dosar nr._ ) s-a admis cererea formulată de inculpatul P. V. de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu obligarea de a nu părăsi țara, Încheiere ce a fost casată prin Încheierea nr. 853/08.03.2013 a Curții de Apel G. prin care s-a respins ca nefondată cererea.
Prin Încheierea din 04.03.2013 a Tribunalului V. (dosar nr._ 3) s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului P. V. cu obligarea de a nu părăsi țara, Încheiere ce a fost casată prin decizia penală nr. 371/R/11.03.2013 a Curții de Apel G., prin care pe fond s-a respins cererea de înlocuire ca neîntemeiată și s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului P. V. (acesta fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv).
Prin cererea înregistrată la data de 13.03.2013 inculpatul P. V. prin apărător, a solicitat din nou liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul V. prin încheierea din 22.03.2013 a respins cererea de liberare sub control judiciar ca neîntemeiată.
Curtea de Apel G. prin Decizia nr. 521/R/ 01.04.2013 a admis recursul promovat de P. V., a casat în parte încheierea de ședință din 22.03.2013, și a trimis cauza la aceeași instanță spre judecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
La reluarea judecării cererii potrivit deciziei de casare, s-a dispus admiterea în principiu a cererii fiind îndeplinite condițiile teoretice prev. de disp. art. 160/7 și art. 160/8 Cod procedură penală,.
Audiat fiind, inculpatul a precizat instanței că se consideră nevinovat și nedreptățit deoarece ceilalți inculpați se află deja în stare de libertate. Prin apărător, a motivat cererea promovată prin dispozițiile art. 160/1 și următ. Cod procedură penală, RIL 17/2011 a I.C.C.J: dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. precum și practica judiciară a C.E.D.O., cauza „ C. împotriva României”, si „Tarău împotriva României”.
Din punct de vedere teoretic instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiilor art. 160/2 Cod procedură penală potrivit cărora liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani; de asemenea, sunt îndeplinite cerințele privind existența unei motivații privind necontinuarea activității infracționale.
În acest sens, la dosarul cauzei într-adevăr, nu există probe din care să rezulte că inculpatul lăsat în libertate poate continua activitatea infracțională, având în vedere că faptele de comitere a cărora a fost acuzat inculpatul au fost determinate în principal de funcția avută, această condiție fiind total inexistentă prin desfacerea contractului de muncă a inculpatului.
De asemenea, a rezultat din lucrările dosarului că inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană bine pregătită, nu a creat probleme la locul de muncă până la începerea activității infracționale și în plan social nu a avut alte abateri de la normele de conduită.
Tot favorabil motivației susținută de inculpat de lăsare în libertate sub control judiciar ar fi împrejurarea că instanța a considerat cu privire la ceilalți inculpați acuzați de asemenea de comiterea unor fapte penale de o periculozitate socială asemănătoare, că aceștia pot fi lăsați în libertate pe întreg parcursul procesului penal.
Din analiza practicii C.E.D.O. la care a făcut referire inculpatul, prin apărător, prin prisma dispozițiilor art. 5 din C.E.D.O. s-ar putea considera că procesul penal pornit împotriva inculpatului a debutat inechitabil creându-se avantaje procesuale pentru ceilalți inculpați.
Această supoziție este înlăturată însă, cu certitudine de întreg parcursul dosarului penal, după începerea cercetării judecătorești, parcurs în care instanța de fond și instanța de control judiciar s-au pronunțat cu privire la starea de arest preventiv și implicit de desfășurare a procesului penal în bune condiții echitabil, pentru toate părțile implicate în judecarea cauzei. Astfel, a rezultat că prin Decizia penală nr. 371/ 11.03.2013 Curtea de Apel G. a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului P. V. este legală și temeinică și a dispus menținerea în continuare a acestei măsuri.
Dispoziția privind menținerea ca legală și temeinică a stării de arest preventiv a Curții de Apel G., este definitivă, și obligă ca analiza prezentei cereri să se efectueze față de aceste dispoziții, respectiv perioada stării de arest preventiv a inculpatului începând cu data de 11.03.2013. Or, Tribunalul a constatat că de la această dată, 11.03.2013 nu au intervenit elemente noi care să diminueze gravitatea acuzațiilor aduse pe de o parte, pe de altă parte să convingă instanța că lăsarea în libertate, chiar sub control judiciar, nu perturbă desfășurarea procesului penal.
Inculpații nu au fost audiați decât în condițiile aplicării art. 300/2 Cod procedură penală, cercetarea judecătorească abia începe și Tribunalul consideră că punerea în liberate sub control judiciar în aceste împrejurări este prematură, neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât s-a consemnat că separat de acest dosar inculpatul este urmărit penal și în alte cauze de aceeași gravitate.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor RIL 17/2011 raportat la stadiul lucrărilor dosarului – primul termen de cercetare judecătorească a fost la 12.04.2013 – precum și având în vedere dispozițiile art. 160/2 pct. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a respins cererea de liberare sub control judiciar ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P. V. invocând prin apărătorul ales motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel cum s-a arătat și prin decizia penală nr. 521 R/1.04.2013 a Curții de apel G., în tot cursul procesului penal, conform dispozițiilor art.1601 din Codul de Procedură Penală, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța putând acorda liberarea provizorie dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. 1 și 2 C.pr.pen., respectiv cele prevăzute de art. 1604 alin. 1 C.pr.pen.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului ci o vocație a acestuia, instanța putând, pe de o parte, să acorde liberarea în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani în condițiile în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.
Pe de altă parte, instanța poate să refuze acordarea liberării pe considerente de netemeinicie, refuz care trebuie să aibă la bază temeiuri care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este oportună, temeiuri care pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
În cauza de față, deși din punct de vedere formal cererea inculpatului îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, pe fond în mod corect Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel prima instanță nu putea acorda liberarea provizorie atât timp cât datele care circumstanțiază fapta, astfel cum a fost reținută de acuzare în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună, cel puțin la acest moment, atât prin natura și gravitatea concretă a infracțiunii de corupție reținută în sarcina sa, cât și a riscului ca acesta, odată pus în libertate, să nu încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, neputându-se anticipa în mod pozitiv asupra comportamentului său viitor, cât timp inculpatul nu și-a asumat săvârșirea faptei, iar cercetarea judecătorească abia a fost declanșată.
Dacă datele care caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu un statut socio – profesional bine structurat, fiind căsătorit, având în întreținere un copil minor, studii superioare) pot constitui elemente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie poate fi dispusă, în urma evaluării faptei pretins săvârșită, în mod corect Tribunalul a constatat că nu poate acorda liberarea provizorie, atât timp cât circumstanțele cauzei impun în continuare privarea de libertate pentru buna desfășurare a procesului, iar garanțiile de ordin personal nu sunt de natură să înlăture (cel puțin la acest moment procesual) pericolul concret care se regăsește în însăși natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimis în judecată, aceasta fiind de altfel și interpretarea dată de CEDO în cauza N.C./Austria - hotărârea din 27.06.1962, cu atât mai mult cu cât, cererea de față a fost formulată la doar două zile după ce Curtea de Apel G., ca instanță de control judiciar, a arătat prin decizia penală nr.371/R/11.03.2013, că „o altă măsură restrictivă de libertate, cu toate restricțiile aferente, nu ar corespunde pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.”
Este adevărat că, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și dacă garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea provizorie poate fi acordată.
Cum la acest moment al procedurilor nu se poate susține că s-ar fi depășit termenul rezonabil în accepțiunea dată acestei sintagme prin jurisprudența C.E.D.O., iar garanțiile de ordin personal oferite de inculpat sunt insuficiente ținând cont că tocmai în aceste circumstanțe – familie bine structurată, nivel de instrucție superior, cu o carieră meritorie, necunoscut cu antecedente penale – ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, cererea privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar apare ca nefondată, astfel că în mod corect Tribunalul a respins-o ca atare.
Pentru aceste considerente recursul de față va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul de Procedură Penală în referire la art.1609 din Codul de Procedură Penală.
Văzând și dispozițiile art.192 lin.2 din Codul de Procedură Penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. V. (fiul lui M. și E., născut la 4.03.1959 în ., CNP-_, domiciliat în Bacău, .. 21, ., jud. Bacău, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani), împotriva încheierii de ședință din 11.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr.1669/)1/2013/a2*.
Obligă pe recurent la plata către stat a sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.04.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
D. I. B. D. N. Mița M.
Grefier,
F. B.
Fond: R.N./Trib.V.
Red.M.M./26.04.2013
Tehnored.M.M./F.B./29.04.2013/2 ex.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1208/2013. Curtea... → |
|---|
