Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 761/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 10645/121/2011/a15
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 761/R
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. B. - judecător
Judecător: M. C.
Judecător: D. L. C.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror L. M. C.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
– Serviciul Teritorial G. –
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații M. P. (fiul lui M. și C., născut la data de 28.11.1973, în prezent deținut în Penitenciarul G.) și C. R. (fiul lui D. și V., născut la data de 25.03.1970, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva încheierii de ședință din data de 26.04.2013 a Tribunalului G..
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns inculpatul recurent M. P., în stare de arest, asistat de av. S. F., apărător ales și inculpatul recurent C. R., în stare de arest, asistat de av. S. J. A., apărător desemnat din oficiu, în baza delegație nr. 2512 din 10.05.2013 eliberată din oficiu de Baroul G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebați fiind, inculpații M. P. și C. R., având pe rând cuvântul, arată că își mențin recursurile declarate împotriva încheierii prin care s-a menținut starea de arest.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza a în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. S. F. – apărătorul inculpatului M. P. arată că a declarat recurs împotriva încheierii prin care Tribunalul G. a menținut ca temeinică și legală măsura arestării preventive față de inculpat, întrucât prima instanță a expus un punct de vedere ce nu concordă cu actele și lucrările dosarului, măsura primei instanțe fiind netemeinică și nelegală.
În primul rând, arată că Tribunalul G., la momentul când a deliberat și s-a pronunțat în cauză față de incidența art.3002 Cod pr.penală în ref. la aet.160b al.1 și 3 Cod pr. penală, s-a aflat într-o totală confuzie, respectiv a avut în vedere o altă cauză ce –i privește pe inculpații I. I., C. N., V. A. C., P. F. I., M. C. ,C. A. D., la momentul la care a amânat pronunțarea asupra măsurii arestării preventive și a adoptat față de inculpații M. P. și C. R. soluția de menținere a privării de libertate.
Altfel spus, pe o stare de fapt ce privește alți inculpați, prima instanță s-a pronunțat și a menținut starea de arest față de inculpații recurenți din prezenta cauză . Nu are la îndemână modificările Codului de procedură penală în ceea ce privește recursul, dar există posibilitatea de a se discuta despre faptul că sunt în cauză elemente de natură să atragă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Nu poate fi verificată compunerea instanței de judecată pentru că încheierea de amânare a pronunțării se referă la o cu totul altă cauză decât cea care îi vizează pe cei doi inculpați. Se poate discuta și despre o eroare materială cu care nu este de acord atunci când se discută despre privarea de libertate a unor persoane.
Această confuzie la care a făcut trimitere este de natură să conducă la concluzia că măsura adoptată de Tribunalul G. este netemeinică și nelegală, bazată pe o stare de fapt eronat reținută .
În al doilea rând, în motivarea hotărârii recurate, instanța de fond a mai renunțat la a menționa care sunt indiciile de natură să ducă la concluzia că inculpatul M. P., analizat individual, prezintă un pericol concret, în libertate.
Prima instanță a renunțat la a expune elemente din care să rezulte că inculpatul, pus în libertate, la acest moment, după doi ani de privare de libertate, ar prezenta un risc pentru procesul penal, s-ar sustrage de la cercetare, ar comite alte infracțiuni, ori ar altera probatoriile administrate în cauză, probatorii administrate în majoritatea lor, în faza de cercetare judecătorească. Prima instanță s-a limitat însă să exprime faptul că, raportat la gravitatea faptelor comise, cei doi inculpați trebuie menținuți în stare de arest întrucât sunt probe din care rezultă că în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În considerarea faptului singular, conform căruia faptele comise de către cei doi inculpați sunt de o anumită gravitate, nu se poate menține privarea de libertate în lipsa celorlalte condiții la care a făcut trimitere și pe care Tribunalul G. nici măcar nu le-a analizat. Nu este nicio problemă, s-ar părea că nu avea ce să analizeze, s-ar părea că actele și lucrările dosarului nu exprimă elemente din care să rezulte că inculpatul M. P., în libertate, ar dăuna bunei desfășurări a procesului penal, ar tergiversa procesul penal, s-ar sustrage, ori ar comite alte infracțiuni.
Singurul element opozabil inculpatului în mod cert la acest moment vizează faptul că infracțiunile pentru care este cercetat în faza de cercetare judecătorească sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. A doua condiție la care face trimitere textul artt.148 lit.f Cod pr. penală nu se regăsește în cauză.
La acest moment nu sunt probe care să ateste că inculpatul M. P., în libertate, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Tribunalul G. a reținut incidența acestui text de lege, dar nu a făcut trimitere, nu a motivat în concret de unde ar rezulta aceste probe despre care a făcut vorbire.
În situația dată consideră că în cauză se impune admiterea recursului formulat de inculpatul M. P. și rejudecând cauza, a se dispune revocarea măsura arestării preventive, iar pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, în baza art.1451 Cod procedură penală, a se dispune față de inculpat măsura obligări de a nu părăsi țara, stabilind în sarcina acestuia obligații ce derivă din textul la care a făcut trimitere și obligații a căror respectare ar duce la atenuarea acestui pericol pentru ordinea publică despre care se vorbește în mod constant de 2 ani de zile.
Av.S. J. A.- apărătorul inculpatului C. R. arată că achiesează criticilor aduse de av. S. F., încheierii din data de 26.04.2013 și în plus față de aceste aspecte, arată următoarele:
Instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C. R. și a respins cererea de înlocuire a acestei măsuri, arătând că nu sunt temeiuri noi și că nu s-au modificat cele avute în vedere inițial, care să arate că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Urmează a se observa că instanța de fond nu a analizat situația fiecărui inculpat în parte, nu a arătat care ar fi aceste temeiuri noi care justifică menținerea stării de arest preventiv, de ce după o durată de arest preventiv mai mare de 2 ani de zile nu se poate vorbi despre nerezonabilitatea aceste măsuri și de ce până la acest moment măsura arestului preventiv nu și-a atins scopul, așa cum este el prevăzut în art. 136 Cod procedură penală.
Instanța de fond a arătat în motivarea încheierii că, complexitatea cauzei este unul dintre elementele care justifică menținerea stării de arest . Nu este de acord cu acest punct de vedere și apreciază că nu poate fi imputat inculpaților faptul că prezenta cauză este complexă și că durează de mai multă vreme pe rolul instanței de fond.
Solicită admiterea recursului inculpatului C. R., casarea încheierii din data de 26 .04.2013 a Tribunalului G. și în rejudecare a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură restrictivă de libertate, aptă să ofere garanțiile pentru instanța de judecată că în continuare procesul penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpații în stare de libertate.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați. Criticile sunt nefondate. Analizând conținutul încheierii recurate, solicită a se constata că instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă asupra temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, constatând că sunt întrunite deopotrivă disp.art.143, 148 lit.f Cod pr. penală, analizând aceste temeiuri și prin prisma disp.art.136 Cod pr. penală.
Pe de altă parte, a constatat că termenul rezonabil nu este împlinit, raportat la datele cauzei, inclusiv la complexitatea cauzei la care a făcut referire apărarea. La momentul procesual la care s-a aflat, instanța a constatat că nu s-au produs modificări în ce privește situația de fapt reținută inițial și nici în situația personală a inculpaților nu au apărut elemente noi, favorabile acestora.
În plus, prin concluziile procurorului de ședință, astfel cum s-a făcut și dovada, existență alte 2 cauze pe rolul instanțelor privind pe inculpatul M. P., care au ca obiect aceeași infracțiune și prin aceasta denotă că inculpatul are o anumită perseverență infracțională în acest gen de infracțiuni.
Solicită a se lua în calcul și aceste aspecte invocate de procuror la momentul analizei și situația că această procedură derulată de către instanță pe timpul cercetării judecătorești s-a efectuat la termenele rezonabile,- termenul care este criticat astăzi fiind un termen intermediar -, că nu au existat perioade de inactivitate și că instanța de fond mai are de audiat martori în prezenta cauză.
S-a constatat în schimb lipsa de interes a apărării, în sensul că apărătorii inculpaților nu s-au prezentat la mai multe termene, justificat, prin cereri de amânare depuse la dosar, dar nu au acordat asistență, nu au servit interesului inculpaților, în sensul că această judecată s-ar fi putut realiza la data de 5 martie . Însă, având în vedere cererile repetate ale apărării, această situație nu s-a putut depăși.
Solicită respingerea recursurilor declarate de inculpații M. P. și C. R. ca nefondate și deopotrivă, a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive . Consideră că instanța a răspuns și la aceste solicitări formulate la momentul judecății în care apărarea a formulat cereri privind înlocuirea măsurii arestări preventive.
Cererea de revocare nu poate fi luată în discuție, atâta vreme cât se constată că temeiurile nu au încetat, nu s-a produs nicio modificare, nu există nicio audiere de mai bine de două termene, prin faptul că apărarea a formulat în mod repetat cereri de amânare.
Av.Stran F., în replică, arată că se susține că inculpatul M. P. persistă în comiterea infracțiunilor, dar nu se afirmă realitatea. S-ar părea că, într-adevăr, inculpatul este implicat în alte două cauze, un dosar pe rolul Tribunalului G. pentru o infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și un dosar pentru un furt cu consecințe deosebit de grave, aflat pe rolul Judecătoriei G., dar problema care se pune este că aceste fapte datează din anul_.
În prezenta cauză infracțiunea este din anul 2009 ,cu o sesizarea din 2010 care nu îl privește pe inculpatul M. P. și acesta a fost arestata în anul 2011, după un an și ceva de la momentul sesizării organelor de urmărire penală.
Se vorbește despre faptul că nu poate fi primită o cerere de revocare întrucât nu au încetat să subziste temeiurile avute în vedere inițial.C. procesual în care ne aflăm vizează revocarea sau menținerea stării de arest, nu vizează înlocuirea, conform Codului de procedură penală.
A făcut afirmații în fața instanței de recurs, conform cărora, temeiurile avute în vedere inițial nu mai subzistă cumulativ și atunci, nu mai poate fi menținută măsura arestării preventive. Singura soluție bazată pe disp.art.3002 în ref. la art.16/b Cod pr.penală este revocarea măsurii arestării preventive și în prezența art. 1451 Cod pr.penală se poate lua o altă măsură. Niciun moment nu a solicitat înlocuirea, ci a solicitat a se lua o altă măsură pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.
Inculpatul M. P. arată că nu are ce să mai zică după 2 ani de zile. Sunt mai mulți inculpați în acest dosar, el este acuzat de complicitate la înșelăciune, iar făptuitori sunt în libertate.
Inculpatul C. R. solicită să se judece în stare de libertate, dacă există dreptate, pentru că ceilalți care sunt în cauză sunt în alte dosare, cu aceleași încadrări, cu trei încadrări pentru care sunt pedepse de la 10 la 20 de ani închisoare și sunt puși în libertate. Nu vede unde există dreptatea .
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 1, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. 1 și 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților M. P. și C. R., reținându-se că măsura este legală și temeinică.
Totodată, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu alte măsuri restrictive de libertate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând, potrivit art. 3002 Cod de procedură penală, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților M. P. și C. R., la acest moment procesual, fără nicio anticipare a judecării fondului și cu precauția de a se pronunța în limitele învestirii, instanța va constata că măsura este legală și temeinică și că se impune menținerea ei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
La luarea și, respectiv menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații M. P. și C. R., s-a avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.proc.pen., în sensul că, din datele existente la dosarul cauzei, rezultă indicii temeinice de natură a induce presupunerea că inculpații ar fi săvârșit fapte de natură penală, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând probele deja existente în cauză s-a concluzionat că menținerea arestării preventive a inculpaților mai sus menționați este justificată de existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 136 C.proc.pen. și art.143 C.proc.pen., și a cazului prevăzut de art. 148 lit. f C.proc.pen., cu valoare de garanție suplimentară, menit să asigure ocrotirea persoanei împotriva arbitrariului. Acest ultim text de lege menționat impune ca infracțiunea săvârșită să prezinte o anumită gravitate, materializată într-un anumit minimum de pedeapsă și să existe un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că, față de ansamblul materialului probator administrat până la acest moment în cauză, există indicii temeinice suficiente, din care să rezulte presupunerea rezonabilă, legitimă, că inculpații ar fi implicați în activități de inducere în eroare a mai multor părți vătămate, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, în vederea obținerii de foloase materiale, în mod organizat și împreună cu alte persoane. Aceste indicii rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților I. Nicușor, B. A., V. C. C. și declarațiile martorilor Iosipovici C. D., B. M. D. și B. A., plângerile și declarațiile reprezentanților părților vătămate, procesele-verbale de recunoaștere din planșe fotografice și documentele financiar-contabile (în original sau copie). Instanța apreciază că indiciile furnizate de mijloacele de probă administrate în cauză sunt temeinice și rezonabile,de natură a crea presupunerea că faptele probatorii sunt stabilite în mod obiectiv.
Pericolul concret pentru ordinea publică presupune o anumită rezonanță a faptei, o stare de insecuritate socială, o reacție colectivă ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase organele judiciare nu reacționează eficient. Acesta se deduce din împrejurările în care se presupune că au fost săvârșite faptele, amploarea și gravitatea acestora, particularitățile cauzei din perspectiva importanței valorilor sociale lezate. Mai mult, se constată că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați în prezenta cauză, sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de peste 4 ani, astfel încât Tribunalul apreciază ca fiind întrunite elementele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f C.proc.pen. și din perspectiva cuantumului pedepselor aplicabile.
Pe de altă parte, având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite, natura și importanța deosebită a valorilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșit faptele, numărul mare al persoanelor implicate, urmarea produsă și, nu în ultimul rând, rezonanța unor astfel de fapte și impactul social negativ în rândul comunității, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin „pericol pentru ordinea publică” se înțelege starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății civile, generate de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
În acest sens s-a menționat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie.
În cauză, gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, în contextul în care cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, poate fi suficientă pentru a justifica aprecierea că acesta ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, probele care dovedesc acest fapt fiind chiar indiciile temeinice reținute și analizate mai sus, iar existența și persistența acestora constituie, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie, măsura arestării preventive fiind astfel conformă cu scopul instituit de art. 5 din Convenție.
Ca atare, s-a constatat că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile obligatorii prev. de art. 148 lit f C.pr.pen și se mențin în continuare.
Cu privire la durata termenului rezonabil, Tribunalul a constatat că inculpații au fost arestați preventiv de mai bine de 2 ani .
Caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază ținând seama de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente.
S-a constatat, din această perspectivă, că prezenta cauză prezintă o anumită complexitate, nu au existat perioade de inactivitate din partea autorităților competente pe parcursul procedurii în considerare – actele de procedură desfășurându-se la intervale rezonabile și regulate, atât în faza de urmărire penală cât și după sesizarea instanței de judecată.
Analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a constatat că proclamând dreptul la libertate, scopul articolului menționat este de a asigura ca nicio persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții (în acest sens – cauza Tomasi c. Franței).
În legătură cu aceste aspecte, Curtea și-a precizat opinia în cauzele Wemhoff c. Germaniei, T. c. Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri contra Italiei) și anume: trebuie ținut seama de complexitatea cazului; dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt și de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare; în sfârșit, de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
În prezenta cauză s-a reținut că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare și nu au apărut elemente noi de natură a determina modificarea temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
S-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Instanța a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea arestării preventive cu alte măsuri restrictive de libertate, având în vedere că acestea din urmă nu oferă suficiente garanții procesuale care să conducă la înlăturarea stării de pericol care s-ar produce prin lăsarea inculpaților în libertate, în condițiile în care atât infracțiunile de comiterea cărora sunt acuzați, cât și persoana fiecărui inculpat.
Având în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța e datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din consecințele acestora.
În speță, s-a apreciat că la acest moment, interesul general prevalează în raport de interesul inculpaților.
Cu privire la cererile de revocare și respectiv înlocuire a stării de arest cu măsuri restrictive de libertate, instanța a apreciat că aceste cereri nu pot fi admise la acest moment întrucât nu s-au modificat temeiurile și condițiile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților din cauză astfel că nu este îndeplinită condiția imperativă prevăzută la art. 139 din Codul de procedură penală.
Prin raportare și la art. 136 Cod procedură penală, instanța a considerat că la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, nu este oportună o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații M. P. și C. R., criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele prezentate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, inculpatul M. P., prin apărător ales, a susținut următoarele:
- prima instanță s-a aflat într-o totală confuzie, respectiv a avut în vedere o altă cauză ce –i privește pe inculpații I. I., C. N., V. A. C., P. F. I., M. C., C. A. D., la momentul la care a amânat pronunțarea asupra măsurii arestării preventive. Practic, s-a susținut că pe o stare de fapt ce privește alți inculpați, prima instanță s-a pronunțat și a menținut starea de arest a inculpaților din prezenta cauză. Față de această situație s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare;
- pe fond, s-a susținut că Tribunalul G. nu a menționat care sunt indiciile de natură să ducă la concluzia că inculpatul M. P., analizat în mod individual, prezintă pericol pentru ordinea publică;
- la dosarul cauzei nu sunt probe care să ateste că inculpatul susmenționat, în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
S-a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, iar pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, să se dispună față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul C. R. ,prin recursul promovat, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În susținerea recursului s-a arătat că doar complexitatea cauzei nu poate justifica menținerea stării de arest. S-a invocat și rezonabilitatea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind arestat de mai mult de doi ani de zile
Recursurile sunt nefondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, considerăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia.
Referitor la apărările formulate de inculpatul M. P., și anume că instanța de fond a adoptat o măsură nelegală, bazată pe o stare de fapt eronat reținută, întrucât a avut în vedere o altă cauză ce –i privește pe alți inculpați, la momentul la care a amânat pronunțarea asupra măsurii arestării preventive, reținem următoarele:
Într-adevăr, în încheierea de amânare a pronunțării asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive se face referire la inculpații I. I., C. N., V. A. C., P. F. I., M. C. și C. D., însă atât dezbaterile, cât și întreaga motivare a instanței ( încheierea din 26.04.2013 ) vizează situația inculpaților din prezenta cauză, fiind vorba doar de o simplă eroare materială și nicidecum de o nulitate care să atragă casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, așa cum a reținut instanța de fond, considerăm în speță se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților M. P. și C. R., respectiv cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală.
Mijloacele de probă administrate până la acest moment relevă existența unor indicii temeinice din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, respectiv că ar fi implicați în activități de inducere în eroare a mai multor părți vătămate, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, în vederea obținerii de foloase materiale, în mod organizat, împreună cu alte persoane.
Potrivit jurisprudenței CEDO, în materia arestului preventiv, faptele sau împrejurările care dau naștere bănuielii legitime că persoana arestată ar fi săvârșit o infracțiune nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare ( cauza O̓̕ H. contra Regatului Unit -16.10.2001, cauza Murray contra Regatului Unit – 28.10.1994, cauza Svipsta contra Letoniei -09.03.2006), fiind suficient să existe fapte sau date apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată ( cauza V. contra României -11.03.2008 ; cauza Iliev contra Bulgariei -22.11.2004) .
Curtea reține totodată, contrar susținerilor inculpaților recurenți, că în cauză sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală - apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, pentru infracțiunile presupus a fi comise de aceștia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și având în vedere gravitatea acestora, natura și importanța valorilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire, caracterul continuat al activității infracționale, scopul urmărit, urmarea produsă ( un prejudiciu de peste 300.000 lei ), se apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la termenul rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că acesta nu a fost depășit, cauza fiind complexă și nu au existat perioade de inactivitate pe parcursul procedurilor.
Având în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța e datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție al cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din consecințele acestora.
În speță, la acest moment interesul general prevalează în raport de interesul inculpaților de a fi puși în libertate.
Prin raportare la art.136 Cod procedură penală, considerăm că la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune menținerea stării de arest a inculpaților.
Cum în cauză temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați se mențin și nu au apărut elemente noi, favorabile acestora, cererea de revocare, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara nu vor putea fi admise.
În raport de considerentele expuse, în baza art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. și C. R..
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. P. ( CNP:_, fiul lui M. și C., născut la data de 28.11.1973 în municipiul G., județul G., domiciliat în municipiul G., .. 31, . 4, etaj 6, apartament 147, județul G., în prezent deținut în Penitenciarul G.) și C. R. (CNP:_, fiul lui D. și V., născut la data de 25.03.1970 în municipiul Tulcea, județul Tulcea, domiciliat în orașul B., ., județul Ilfov, în prezent deținut în Penitenciarul G.) împotriva încheierii de ședință nr._ 1 din 26.04.2013 a Tribunalului G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul M. P. la plata sumei de 100 lei și pe inculpatul C. R. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs – avocat S. J. A., va fi virată în contul Baroului G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. M. C. D. L. C.
Grefier,
C. G.
Red. dec. jud. D.L.C./14.05.2013
Jud. fond A.C.C.
Tehnored. CG/2 ex./15.05.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
