Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 04-01-2013 în dosarul nr. 13935/121/2010/a8
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 4/R
Ședința publică din data de 04.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: MIȚA M.
JUDECĂTOR: D. N.
JUDECĂTOR: L. H.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. M.
din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial G., împotriva încheierii de ședință din 20.12.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal, au răspuns inculpații P. M. și B. V., asistați de avocat H. D. – apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Procurorul, apreciază soluția instanței de fond netemeinică, cu privire la schimbarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. inculpatului B. V. și respectiv . inculpatului P. M.), cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Arată că, instanța a dispus această schimbare pe considerentul că a trecut o perioadă destul de mare de timp de când s-a luat asupra inculpaților măsura obligării de a nu părăsi localitatea și că această măsură ar trebui înlocuită cu o altă măsură mai puțin restrictivă.
Consideră că acest punct de vedere al instanței de fond este la limita legii întrucât inculpații au fost reținuți și arestați pentru că infracțiunile reținute în sarcina acestora sunt de o gravitate deosebită, inculpatului P. M. reținându-i-se prevederile art. 33 lit. a C.p.
A mai arătat că, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea tocmai în ideea de a nu transforma măsura arestului preventiv într-o măsură prea dură pentru cei doi inculpați, însă de la începutul dosarului, din 2010 și până în prezent – această perioadă lungă de timp de cercetare judecătorească nu s-a datorat culpei instanței sau a Direcției Naționale Anticorupție ci s-a datorat inculpaților și a apărărilor pe care aceștia le-au formulat de-a lungul timpului.
De asemenea, inculpații au lipsit de la unele termene invocând diverse probleme personale de rezolvat, motive care au fost avute în vedere de instanță și care au fost admise de fiecare dată, solicitându-se de altfel deplasarea unuia din inculpați la București în mod repetat pentru probleme de sănătate.
Un alt motiv invocat a fost rezolvarea unor probleme de interes familial - tergiversări prin care s-a încercat amânarea cauzei din diverse motive invocate de inculpați.
Consideră că această perioadă lungă de timp privativă de unele drepturi și libertăți nu s-a datorat instanței sau Parchetului ci culpei inculpaților astfel că nu se impunea înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru că, această măsură era în concordanță cu gravitatea faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.
În opinia sa, gravitatea faptelor ar fi impus în continuare arestul preventiv însă, tot datorită perioadei lungi care a trecut s-a schimbat măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Consideră că nu s-ar fi impus ca instanța de fond să înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara cu atât mai mult cu cât, această solicitare a fost frecvent respinsă atât de instanța de fond cât și de instanța de control judiciar arătând că de la ultima respingere și până la data de 20.12.2012 nu a intervenit nimic nou în situația inculpaților care să determine această schimbare.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 20.12.2012 pronunțată de Tribunalul G. și menținerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru ambii inculpați.
Avocat H. D., apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală solicitând menținerea acesteia.
Arată că, dispozițiile legale care guvernează instituția obligării de a nu părăsi localitatea și respectiv a obligării de a nu părăsi țara, prevăd clar că această măsură poate fi prelungită doar cu condiția constatării necesității și a motivării acesteia, și că, această regulă este operabilă și atunci când se analizează oportunitatea menținerii sau a înlocuirii unei măsuri restrictive de libertate în timpul fazei de judecată.
Cu alte cuvinte, instanța atunci când se pronunță asupra oportunității de a respinge o cerere de înlocuire a măsurii restrictive sau de a menține, trebuie să analizeze necesitatea menținerii acesteia raportat la datele speței.
Susține că, nu s-a acordat nici un termen de judecată datorită lipsei inculpaților. Într-adevăr cineva a lipsit și a tergiversat soluționarea cauzei însă această persoană a fost denunțătoarea care era însărcinată.
A arătat că, s-a solicitat de către inculpatul B. V. învoire de a părăsi localitatea între termenele de judecată pentru a merge la diferite controale având în vedere starea medicală, însă fără a afecta în vreun fel bunul mers al procesului, și pentru că cererile au fost argumentate și motivate cu înscrisuri medicale procurorul a fost de acord. Aceste învoiri nu au afectat celeritatea soluționării cauzei.
Într-adevăr cauza a trenat foarte mult, însă niciunul din motivele de amânare nu s-a datorat atitudinii și comportamentului procesual al inculpaților.
A mai arătat că, inculpații au formulat în apărare o cerere pentru a se efectua o expertiză vis-a-vis de interceptările convorbirilor telefonice – cerere care a fost admisă și care presupune acordarea unor termene de judecată pentru efectuarea acesteia însă nu este un motiv pentru a se argumenta că se impune respingerea cererii privind înlocuirea măsurii restrictive.
Acest lucru este un drept la apărare garantat de instituție și legea procesual penală și exercitarea acestuia nu reprezintă un argument în susținerea ideii că este necesară această prelungire.
Acest proces durează de ani de zile însă un proces unde cercetarea judecătorească s-a epuizat, unde absolut toți martorii, denunțătoarea, au fost audiați și toate chestiunile acestea au fost lămurite, din perspectiva cercetării judecătorești se pune un semn de întrebare față de situația de fapt reținută de procuror în rechizitoriu.
Solicită instanței să aibă în vedere și situația în care se află inculpații, cu un proces penal cu cercetare judecătorească epuizată, de faptul că inculpatul Penoașu este administratorul unei societăți comerciale. La instanța de fond au fost depuse înscrisuri care demonstrează că societatea acestuia este implicată în tot felul de contracte a căror executare se derulează în prezent.
Nu se poate administra o societate comercială cu zeci de muncitori, cu activități multiple – de producție, de prestări servicii, de lucrări de construcții și de deszăpezire din casă, la telefon, acest lucru fiind aproape imposibil.
A mai arătat că, din perspectiva comportamentului raportat la riscul pe care îl prezintă față de buna desfășurare a procesului penal, un lucru important îl reprezintă faptul că nu s-a solicitat nicio diminuare a regimului de supraveghere, nicio diminuare a obligațiilor și restricțiilor care trebuie respectate ci numai limita teritorială.
Solicită înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi țara întrucât societatea administrată de inculpat are multiple puncte de lucru situate pe raza altor localități, fiind implicat și în construcția unor obiective din șoseaua de centură a mun. T., prestări de livrări de materiale cu o unitate de producție în .> Cu privire la inculpatul B. V., depune la dosar înscrisuri din care rezultă că suferă de o multitudine de boli grave și că trebuie să respecte graficul de supraveghere adoptat de instanța de fond.
Susține că, instanța de fond nu a fost foarte indulgentă în apreciere și nici nu a tratat cu superficialitate măsurile impuse când, după o perioadă îndelungată de timp în care s-a menținut constant măsura restrictivă a obligării de a nu părăsi localitatea a apreciat, după finalizarea cercetării judecătorești că se impune înlocuirea acesteia. Nu este vorba nici de revocare, nici de ridicarea tuturor restricțiilor și nici de diminuarea acestora, ci doar o lărgire a ariei teritoriale pentru a răspunde unor nevoi de natură personală dar în același timp de a răspunde și scopurilor prevăzute de art. 136 alin. 1 C.pr.pen.
Nu mai există nici un pericol ca inculpații să se sustragă judecății, să împiedice buna desfășurare a procesului penal sau să se sustragă de la executarea pedepsei. Situația acestora este cunoscută de instanță din actele și datele dosarului care elimină orice risc.
Solicită respingerea recursului declarat de P. și menținerea hotărârii instanței de fond depune la dosar înscrisurile medicale despre care a făcut vorbire precum și copia planului de supraveghere de la Serviciul de Probațiune.
Inculpatul P. M., în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, că se va supune în continuare măsurilor dispuse și că nu se va abate de la acestea. Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea la societate.
Inculpatul B. V., în ultimul cuvânt, arată că de 16 luni nu mai are venituri din care să trăiască, soția sa neavând venituri. A fost o persoană cu o stare materială bună însă datorită problemelor a ajuns să vândă bunuri pentru a trăi. A mai arătat că suferă de hipertensiune arterială gravă pentru care cheltuiește 14 milioane pentru medicamente. Este ctitor de mănăstire si solicită menținerea soluției dispusă de tribunal și respingerea recursului declarat de P..
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20.12.2012, Tribunalul G. a admis cererile formulate de inculpații B. V. și P. M. prin apărători, și în consecință:
În baza art. 139 alin 1 C.pr.pen rap la art 1451 C.pr.pen a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. inculpatului B. V. și respectiv . inculpatului P. M.), cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului judiciar – Tribunalul G..
Conform art 1451 alin 2 C.pr.pen în ref la art. 145alin 11 C.pr.pen, s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpații B. V. și P. M. trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea în a căror rază teritorială locuiesc (Postul de Poliție al comunei Brăhășești, respectiv Postul de Poliție al comunei Corod), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului G.; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza disp. art. 145 alin. 12 lit. c C.pr.pen, a obligat pe cei doi inculpați să nu se apropie de martorii din lucrări (N. P., B. V., V. D., J. M.), de martorii propuși de fiecare dintre inculpații din cauză, de membrii familiilor acestor persoane, fiecare inculpat de ceilalți inculpați din cauză și să nu comunice cu toate aceste persoane direct sau indirect.
Potrivit art. 1451 alin 2 C.pr.pen în ref. la art. 145 alin. 12 lit. f C.pr.pen a impus inculpatului B. V. ca pe durata aceleiași măsuri să nu exercite funcția de primar în exercitarea căreia se presupune că ar fi săvârșit faptele.
A atras atenția inculpaților că, în cazul încălcării cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus ca, după rămânerea definitivă, copia hotărârii să fie comunicată inculpaților și instituțiilor prevăzute de art. 145 alin 21 C.pr.pen (locurilor de deținere, serviciului de pașapoarte, poliției de frontieră, organului de supraveghere desemnat, jandarmeriei, poliției comunitare și Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor).
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 13.12.2012 cei doi inculpați, prin apărătorii aleși, au solicitat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, arătând, în esență, că temeiurile care au fost avute în vedere de instanță la data instituirii acestei măsuri nu mai subzistă și, în consecință, nu se mai justifică menținerea acestei măsuri.
S-a susținut că, pe parcursul procesului penal, inculpații au avut o conduită ireproșabilă, în sensul că au respectat obligațiile impuse, făcând dovada că această atitudine procesuală nu s-a datorat doar forței coercitive a statului ci și principiilor și intereselor lor procesuale.
S-a mai arătat că în cauză cercetarea judecătorească este aproape finalizată, urmând a mai fi efectuată doar o singură probă, de natură tehnică și că trebuie avută în vedere și perioada lungă de timp de când a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea cererilor, ambii inculpați au depus înscrisuri.
Analizând cererile formulate, funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul B. V. a fost arestat preventiv în cauza de față la data de 05.10.2010, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin 2 C.pen. în ref. la art. 6 și 7 alin 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen; art. 254 alin 2 C.pen. în ref. la art. 6 și 7 alin 1 din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 255 alin 1 C.pen. în ref. la art. 6 și 7 alin 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., iar inculpatul P. M. a fost arestat preventiv la data de 13.10.2010, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 254 alin 2 C.pen. în ref. la art. 6 și 7 alin 1 din legea nr. 78/2000 și prev. de art. 255 alin 1 C.pen. în ref. la art. 6 și 7 alin 2 din legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului B. V. că, în calitate de primar al comunei Brăhășești, jud. G., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 2009-2010, a pretins și primit de la martora denunțătoare N. P., administratorul S.C. Mineral Construct S.R.L. G., suma de 35.000 lei și lucrări suplimentare, ce nu erau contractate, valoarea acestora fiind de 72.873,69 lei, fiind prins în flagrant delict la data de 04.10.2010, când a primit suma de 35.000 lei, iar de la inculpatul P. M., administratorul .. Corod, jud. G., a pretins și primit suma de 21.000 lei, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor.
S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat că, în aceeași calitate, de primar al ., în cursul anilor 2008-2009, a pretins de la inculpatul I.-R. M., administratorul . Bârlad, jud. V. și acționând în interesul . Bârlad, jud. V., administrată de soția sa I. D., suma de 16.500 lei, din care a primit suma de 8.500 lei, precum și un pește, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor și că în cursul anilor 2008-2009, l-a determinat pe inculpatul I.-R. M. să-i dea suma de 1.500 lei învinuitei P. I., secretar la Primăria comunei Brăhășești, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor.
În sarcina inculpatului P. M. s-a reținut că, în calitate de administrator al .. Corod, jud. G., în perioada septembrie-octombrie 2010, l-a ajutat pe inculpatul B. V. să pretindă suma de 35.000 lei de la martora denunțătoare N. P. și a acceptat propunerea acestui inculpat ca suma de bani să-i fie remisă de către martora denunțătoare prin intermediul său, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor și că în cursul anului 2010, i-a dat suma de 21.000 lei inculpatului B. V., pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu constând în recepționarea lucrărilor executate, acceptarea la plată a facturilor emise și virarea în contul beneficiarului, pe baza dispozițiilor de plată bugetară, a sumelor necesare onorării facturilor.
Prin încheierea de ședință din 17.08.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 10, definitivă prin decizia penală nr. 1323/25.08.2011 a Curții de Apel G. s-a dispus, în baza art. 139 alin 1 C.pr.pen, rap la art 145 C.pr.pen, înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații B. V. și P. M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. B. V și . P. M), cu excepția cazurilor de solicitare din partea organelor judiciare.
Inculpaților le-au fost impuse obligațiile prevăzute de art. 145 alin. 11 C.pr.pen, încredințându-se supravegherea inculpatului B. V. Postului de poliție al comunei Brăhășești și a inculpatului P. M. – Postului de poliție al comunei Corod.
Cei doi au fost obligați ca, pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, să se prezinte la instanța de judecată și la organul de poliție desemnat cu supravegherea ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului G.; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
In baza art. 145 alin. 12 lit c C.pr.pen, ambii inculpați au fost obligați să nu se apropie de martorii din lucrări, de martorii propuși de fiecare dintre inculpații din cauză, de membrii familiilor acestor persoane, fiecare inculpat de ceilalți inculpați din cauză și să nu comunice cu toate aceste persoane direct sau indirect.
În plus, inculpatului B. V. i s-a impus, în baza art.145 alin 12 lit f C.pr.pen, ca pe durata măsurii preventive să nu exercite funcția de primar în exercitarea căreia se presupune că ar fi săvârșit faptele.
Potrivit art. 139 alin 1 C.pr.pen, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Tribunalul a constatat că, în cauză, măsura a fost dispusă în conformitate cu disp. art. 145 C.pr.pen, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea s-au modificat.
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este o măsură restrictivă și constă, potrivit art.145 alin.1 C.pr.pen, în îndatorirea impusă inculpatului de către instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Prin încheierea de ședință din 17.08.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 10, definitivă prin decizia penală nr. 1323/25.08.2011 a Curții de Apel G. s-a constatat că inculpații B. V. și P. M. nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
De la momentul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, adică într-o perioadă de peste un an, cei doi inculpați s-au prezentat la fiecare termen de judecată, fără a tergiversa personal în vreun fel soluționarea cauzei și nu au încălcat nici una dintre obligațiile impuse de instanță.
Totodată, instanța a constatat că inculpații au avut o conduită procesuală corectă, solicitând instanței încuviințarea deplasării în alte localități, făcând dovada cu acte a celor susținute (a se vedea încheierea din 05.10.2011).
De asemenea, nu există date că inculpații au obstrucționat sau că încearcă obstrucționarea actului de justiție ori că ar comite infracțiuni.
Raportat la cele arătate, tribunalul a apreciat că, la acest moment procesual, măsura adecvată realizării scopului măsurilor preventive este cea prevăzută de art.1451 C.pr.pen, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, având în vedere că în speță, cercetarea judecătorească este aproape finalizată, urmând a fi efectuată o expertiză criminalistică care, prin natura sa, este de durată.
Obligațiile instituite în sarcina inculpaților sunt menite să asigure realizarea scopului măsurilor preventive, astfel cum este definit în art.136 C.pr.pen.
În acest sens s-a menționat că, pe lângă scopul măsurii preventive, instanța are în vedere și faptul că această măsură preventivă trebuie să fie necesară, că măsura trebuie să se raporteze atât la interesul public, cât și la cel particular, al inculpatului, interes care trebuie să se circumscrie dreptului la libertate, la sănătate, chiar și la viață.
Jurisprudența CEDO contribuie la înțelegerea proporționalității între interese contrare atunci când prin măsurile dispuse de autoritățile naționale se aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de convenție, recomandând un echilibru echitabil sau echilibrul just. Acest echilibru reprezintă, în jurisprudența instanței internaționale de le Strasbourg, o garanție pentru respectarea drepturilor omului, în situațiile în care autoritățile naționale, prin măsurile dispuse limitează exercițiul drepturilor consacrate de convenție.
Mai mult, instanța a constatat că intervalul de timp scurs de la data la care se susține că au fost săvârșite actele materiale până la acest moment procesual este destul de mare, astfel încât consideră că menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. . este necesară, iar scopul măsurilor preventive poate fi atins și păstrat prin înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, menținând practic obligațiile impuse de instanță.
Având în vedere cele reținute, tribunalul a admis cererile formulate de inculpații B. V. și P. M., prin apărători, astfel că, în baza art. 139 alin 1 C.pr.pen. rap. la art. 1451 C.pr.pen, a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. inculpatului B. V. și respectiv . inculpatului P. M.), cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului judiciar – Tribunalul G..
Conform art. 1451 alin 2 C.pr.pen în ref. la art. 145alin 11 C.pr.pen, s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi țara, inculpații B. V. și P. M. trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea în a căror rază teritorială locuiesc (Postul de Poliție al comunei Brăhășești, respectiv Postul de Poliție al comunei Corod), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Tribunalului G.;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza disp. art. 145 alin. 12 lit. c C.pr.pen, cei doi inculpați au fost obligați să nu se apropie de martorii din lucrări (N. P., B. V., V. D., J. M.), de martorii propuși de fiecare dintre inculpații din cauză, de membrii familiilor acestor persoane, fiecare inculpat de ceilalți inculpați din cauză și să nu comunice cu toate aceste persoane direct sau indirect.
Potrivit art. 1451 alin 2 C.pr.pen în ref la art. 145 alin. 12 lit. f C.pr.pen inculpatului B. V. s-a impus ca pe durata aceleiași măsuri să nu exercite funcția de primar în exercitarea căreia se presupune că ar fi săvârșit faptele.
A atras atenția inculpaților că, în cazul încălcării cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor impuse, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial G. criticând-o pentru netemeinicie, invocând motivele arătate în mod detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.
În esență, s-a susținut că în mod greșit s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea de a nu părăsi țara, atât timp cât situația obiectivă a celor doi inculpați vizând calitatea și poziția procesuală, faptele deduse judecății și probatoriul administrat până în prezent, nu este modificată.
De asemenea, s-a susținut că durata lungă a procedurilor în fața primei instanțe nu conturează o eventuală pasivitate din partea organelor judiciare, ci necesitatea finalizării cercetării judecătorești care nu se realizează din motive ce țin de atitudinea procesuală a inculpaților.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheieri atacate și, în rejudecare, respingerea cererilor formulate de cei doi inculpați.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, recursul urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Caracterul rezonabil al duratei procedurilor în materie penală se apreciază, conform criteriilor stabilite prin jurisprudența Curții de la Strasbourg (cauza Slezevicius c. Lituania, cauza T. c. România) în funcție de circumstanțele cauzei, în special complexitatea dosarului, comportamentul inculpatului și cel al autorităților.
La art. 6 parag. 1 din Convenția europeană se stipulează că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa (...)”.
În cauza de față, nu se poate susține că poziția adoptată de inculpați (utilizarea căilor de atac prevăzute de lege, sau deplasarea între termene în afara localității de domiciliu pentru rezolvarea unor probleme de sănătate sau de serviciu) sau activitatea instanței de fond, ar fi condus la prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare și că deci, nefinalizarea procesului le-ar fi imputabilă.
Nici caracterul complex al cauzei nu a justificat prin el însuși prelungirea procedurilor judiciare, doar necesitatea administrării nemijlocite a probatoriului precum și efectuarea unei expertize criminalistice în vederea finalizării cercetării judecătorești au condus la nesoluționării cauzei până în prezent.
Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu (cauza Patsuria c. G. – hotărârea din 6.11.2007 și cauza Lelievre c. Belgia – hotărârea din 8.11.2007) că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat luarea unei măsuri preventive, autoritățile naționale având obligația pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menținerea acesteia, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumției de nevinovăție poate cântări mai greu decât dreptul la libertate, în cazul de față la libertatea de mișcare.
Tot sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al măsurii preventive, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragr.1 din Convenție și în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces (cauzele Khudoyorov c. Rusia, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbia, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgia, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Polonia, hotărârea din 4 octombrie 2005).
În cauza de față în mod corect instanța de fond a constatat că intervalul de timp scurs de la data la care se susține că au fost săvârșite actele materiale până la acest moment procesual este destul de mare, astfel încât menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu (. . este necesară, iar scopul măsurilor preventive poate fi atins și păstrat prin înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, menținând practic obligațiile impuse anterior de instanță.
Potrivit dispozițiilor art.139 alin.1 măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Potrivit art.139 alin.2 teza a II a C.pt.pen., atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii sau arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că măsura arestării preventive, ca de altfel și celelalte măsuri preventive sunt subordonate unui scop bine definit și anume pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea făptuitorului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, măsuri care pot fi revocate dacă temeiurile pentru care au fost luate nu mai subzistă ori înlocuite dacă aceste temeiuri s-au schimbat.
Cum temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea s-au schimbat, Curtea reține că în mod corect instanța a apreciat că în cauză se impune înlocuirea acesteia cu o alta mai blândă și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara, constatându-se că aceasta este cea mai potrivită măsură a fi luată la acest moment față de inculpați, asigurându-se suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru eliminarea riscului săvârșirii unei noi infracțiuni, măsura restrictivă de libertate fiind pe deplin justificată și proporțională cu nevoile concrete ale procesului penal de față.
Pentru toate aceste considerente constatând că recursul de față nu este fondat, Curtea îl va respinge, conform dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală raportat la art. 141 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial G., împotriva încheierii de ședință din 20.12.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 12, privind pe inculpații B. V. ( fiul lui V. și M., născut la data 29.06.1954 în Petroșani, Jud. Hunedoara, domiciliat în comuna Brăhășești, ., CNP –_) și P. M. ( fiul lui N. si I., născut la data de 01.10.1977 în T., județul G., domiciliat in ., CNP-_).
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.01.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Mița MârzaDaniela NeaguLiviu H.
Grefier,
Red.M.M./31.01.2013
Tehnored: M.M./31.01.2013
Fond: M.M.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 108/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
