Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 247/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 8698/91/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.247/A
Ședința publică din data de 15 Octombrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - Mița M. - judecător
Judecător - D.-I. B.
Grefier – M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat prin PROCUROR C. B.
Din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-..-
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL V. împotriva sentinței penale nr.100 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit intimatul-inculpat L. D., care a fost reprezentat de avocat din oficiu D. M., în baza delegației nr.4187/05.09.2013, precum și intimata-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu disp. art.177 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în conformitate cu disp. art.104 al.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, arătându-se că este al doilea termen de judecată acordat la solicitarea intimatului-inculpat L. D., pentru a-și angaja un apărător ales, după care;
Avocat D. M. precizează instanței că a fost contactat de către inculpatul L. D., care i-a comunicat că nu se poate prezenta în instanță deoarece s-a angajat și dorește să plătească prejudiciul cauzat, sens în care inculpatul dorește amânarea judecării cauzei.
Curtea constată că în cauză a mai fost acordat un termen de judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței din data de 04.06.2013.
Avocat D. M. lasă la aprecierea instanței utilitatea amânării judecării cauzei, menționând că poate formula concluzii la acest termen. Nu știe dacă inculpatul si-a angajat apărător.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, dacă intenția inculpatului de a achita prejudiciul ar fi fost serioasă, și-ar fi exercitat calea de atac a apelului și ar fi depus măcar o dovadă în sensul că ar fi început să achite.
Menționează că înțelege să suplimenteze motivele de apel ale Parchetului. Instanța de fond, deși a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, precizează că „instanța condamnă”, în final instanța a achitat inculpatul pentru o faptă și l-a condamnat pentru o faptă. În aceste condiții, solicită înlăturarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală. Arată că este de acord cu soluția de achitare, înțelegând să solicite doar schimbarea temeiului juridic. Învederează că nu s-au făcut cercetări la instanța de fond, unde trebuia să fie audiată martora O. C..
În situația înlăturării dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală, se pune problema dacă, pentru un singur martor,
Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpat care nu a declarat apel în prezenta cauză și care, dacă era interesat, putea să achite din prejudiciu și putea să precizeze acest lucru și la termenul de judecată anterior.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri prealabile de formulat.
Avocat D. M. nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată apelul in stare de judecată și, potrivit dispozițiilor art.377 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în susținerea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul V., susține din apelul scris doar reținerea în cauză a dispozițiilor art.13 Cod procedură penală la infracțiunea de evaziune fiscală, pe care instanța de fond a omis să o rețină.
Menționează că schimbă motivul de apel al parchetului, în sensul că inculpatul trebuia condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.292 Cod penal și nu achitat pentru această infracțiune pe motivul că Remat se ocupă de activități de interes public și s-ar încadra în dispozițiile art.145 Cod penal.
Astfel, reprezentantul Ministerului Public schimbă acest motiv de apel în apreciind că achitarea inculpatului este corect, nefiind însă corect temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului.
Astfel, solicită ca, potrivit art.334 Cod procedură penală, să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.292 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de legea specială, respectiv de art.131 alin.1 din OUG nr.16/2001 în referire la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal - referirea la art.292 Cod penal are în vedere doar pedeapsa, așa cum rezultă din lege. Solicită instanței să constate că infracțiunea a fost dezincriminată prin art.68 alin.2 din Legea nr.211/2011 și, ca atare, să se dispună schimbarea temeiului achitării în art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.b Cod procedură penală.
Curtea dispune reluarea dezbaterilor pentru a se pune în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public solicită schimbarea încadrării juridice din art.292 Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și a fost achitat de instanța de fond, în art. 131 alin.1 din OUG nr.16/2001 în referire la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. Acesta este un articol special care se referă la situația ce face obiectul prezentului dosar, respectiv de predare a materialului refolosibil. Această infracțiune a fost dezincriminată prin Legea 211/2011, la art.68 alin.2.
Totodată, precizează că, în baza acestei schimbări de încadrare juridică, solicită și schimbarea temeiului achitării.
Avocat D. M., având în vedere că se solicită achitarea inculpatului pe un alt temei, apreciază că acest motiv este în interesul inculpatului și nu se opune cererii formulate de reprezentantul Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice. De asemenea, este de acord și cu schimbarea temeiului de achitare.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are alte cereri de formulat. În susținerea celui de-al doilea motiv de apel invocat în scris de P. în sensul de reținere la infracțiunea de evaziune fiscală și a articolului 13 din Cod penal, aplicându-se inculpatului legea mai favorabilă, fapta fiind săvârșită înainte de modificarea Legii nr.241/2005.
Un motiv suplimentar de apel se referă la faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, atât timp cât instanța nu l-a condamnat pentru ambele fapte recunoscute de inculpat, care a precizat că este de acord cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală iar instanța de fond a dispus condamnarea doar pentru infracțiunea de evaziune fiscală și achitarea pentru infracțiunea de fals în declarații în formă continuată.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că în mod greșit s-a procedat în acest sens și se impune înlăturarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, cu menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal în referire la art.76 lit.d Cod penal și cu menținerea pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată de instanța de fond, pedeapsă pe care o apreciază ca fiind legală și în aceste condiții.
Însă, nefăcându-se cercetări în cauză, nu a fost citat singurul martor care a fost solicitat de către P. prin citativul rechizitoriului, respectiv martora O. C., funcționar la Centrul Remat. Însă, acest martor a fost audiat în legătură cu infracțiunea de fals în declarații, pentru care inculpatul a fost achitat. P., necontestând achitarea inculpatului cu privire la această infracțiune, nu consideră că se impune audierea acestui martor în cauză.
Concluzionând, reprezentantul Ministerului Public solicită să fie admis apelul declarat de P., să se constate toate aceste nelegalități și să remediate: dacă instanța de apel apreciază că se impune efectuarea de cercetări în cauză și cu întrebarea inculpatului cu privire la probele pe care și le-ar putea solicita spre administrare, apreciază că se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În cazul în care instanța de apel va aprecia că nu se impune această soluție și că trebuie înlăturate dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, solicită să fie reformată hotărârea instanței de fond conform celor solicitate de P..
Avocat D. M., pentru inculpatul L. D., cu privire la reținerea art.3201 Cod procedură penală, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei nu și a încadrărilor pe care le-a dat P.. Consideră că nu are nicio relevanță împrejurarea că instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare pentru o faptă iar pentru o alta a dispus o soluție de condamnare.
Având în vedere că apelul Parchetului vizează achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals în declarații, solicită să se aibă în vedere că în mod corect instanța de fond a reținut că . este un organ din cele la care se referă art.145 Cod penal, nu administrează, nu folosește sau exploatează bunuri care să facă parte din proprietatea publică.
Pentru aceste motive, solicită să fie menținută hotărârea atacată. Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra apelului penal de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 100/26.04.2013 a Tribunalului V. s-a dispus condamnarea inculpatului L. D. la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., art. 74 lit. a și c C.pen. și art. 76 alin. 1 lit. d C.pen. Conform art. 81, 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni. În baza art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. De asemenea, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. și s-a suspendat executarea acestei pedepse pe durata termenului de încercare.
Pe de altă parte, prin aceeași sentință penală s-a dispus, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen., raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C.proc.pen., achitarea inculpatului L. D., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală București suma de 7.465 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă, calculată până la data plății efective și integrale a despăgubirilor. Totodată, s-a respins cererea formulată de partea civilă, de instituire a măsurilor asigurătorii, având în vedere că inculpatul nu deține bunuri mobile sau imobile ce pot face obiectul unor astfel de măsuri.
În fine, conform art. 191 C.proc.pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care cu privire la suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de cercetare judecătorească, s-a dispus – potrivit art. 189 C.proc.pen. – avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul V..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1389/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., înregistrat la Tribunalul V. sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului L. D., pentru infracțiunile de fals în declarații și evaziune fiscală, prevăzute de art. 292 C.pen. și art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
S-a reținut în actul de sesizare că, în cursul anului 2010, în mod repetat, inculpatul, a predat cantitatea de 41.880 kg deșeuri feroase și neferoase la Centrul de colectare a fierului vechi aparținând Remat – Punct de lucru A., a căror proveniență nu s-a putut stabili, declarând pe proprie răspundere și în mod neadevărat că acestea provin din gospodărie proprie, pentru a se sustrage de la plata impozitului pe venit, în suma de 7.465 lei.
Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale și a recunoscut infracțiunile, susținând că a adunat deșeurile feroase și neferoase de la diferiți cetățeni la care lucra cu ziua ori de la locurile de depozitare a gunoaielor și a declarat la centrul de colectare că sunt din gospodăria proprie, tocmai pentru a nu mai plăti impozitul pe venit, întrucât nu are alte venituri decât alocația copiilor.
La instanța de fond inculpatul a solicitat, iar instanța i-a admis, judecarea în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C.proc.pen., sens în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele, invocând starea de sărăcie a familiei sale, care trăiește din ajutorul social și alocațiile copiilor.
În cursul urmăririi penale, organele fiscale au calculat obligațiile fiscale de la care s-a sustras inculpatul, stabilindu-se că acesta s-a sustras de la plata impozitului pe venit în sumă de 7.465 lei, cu această sumă constituindu-se parte civilă atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească.
Din examinarea coroborată a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, tribunalul a reținut că, în fapt, în cursul anului 2010 inculpatul L. D. a colectat fier vechi de la locurile de depozitare a gunoaielor sau de la diferiți cetățeni la care lucra cu ziua, conform susținerilor acestuia, deșeuri pe care le-a predat la Centrul de colectare a fierului vechi Remat - Punct de lucru A..
De fiecare dată când preda fierul vechi, inculpatului i se elibera adeverință de primire și plată, iar acesta le-a semnat pe toate, inclusiv la rubrica „declar pe proprie răspundere că materialele pe care le predau provin din gospodărie proprie”, deși în realitate acestea nu proveneau din gospodăria sa.
În tot anul 2010 inculpatul a predat în mai multe rânduri cantitatea totală de 41.880 kg deșeuri feroase și neferoase, în valoare totală de 46.659 lei, pentru care s-au întocmit 32 de adeverințe de primire și plată semnate de inculpat.
Dacă inculpatul ar fi declarat adevărul cu privire la proveniența deșeurilor, respectiv împrejurarea că acestea nu proveneau din propria gospodărie, veniturile obținute din comercializarea acestora s-ar fi impozitat cu 16% și s-ar fi reținut la sursă, la momentul plății, de către plătitorul de venituri, respectiv Remat – Punct de lucru A., potrivit art. 78 lit. f și art. 79 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) și art. 152 din H.G. nr. 44/2004 (normele metodologice de aplicare a Codului fiscal).
În speță, inculpatul a declarat, în mod mincinos, în fața casierei de la centrul de colectare a fierului vechi, că fierul vechi provine din gospodăria proprie tocmai pentru a se sustrage de la plata acestui impozit pe venit, care a fost calculat de organele fiscale la suma de 7.465 lei.
Tribunalul a reținut că acuzațiile aduse inculpatului L. D. sunt întemeiate numai în parte, respectiv doar pentru infracțiunea de evaziune fiscală, pentru cealaltă, de fals în declarații, nefiind întrunite toate elementele constitutive.
Astfel, pe toată durata procesului penal, inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost cercetat, recunoaștere care se coroborează cu procesul-verbal de sesizare din oficiu, adeverințele de primire și plată și adresa organelor fiscale nr._/2012
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut faptele și a solicitat aplicarea art. 3201 C.proc.pen., nu este de natură a conduce la concluzia că pentru una dintre infracțiunile cu care a fost sesizată instanța nu se poate dispune o altă soluție decât condamnarea, întrucât, pe de o parte, inculpatul trebuie să recunoască faptele, și nu încadrarea juridică, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 3201 C.proc.pen., iar, pe de altă parte, inculpatului nu-i poate fi refuzat dreptul de a beneficia de aceasta cauză de atenuare a răspunderii penale dacă îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că, din perspectivă obiectivă, fapta inculpatului de a încasa venituri din vânzarea deșeurilor materiale feroase sau neferoase procurate de la persoane fizice sau din gunoaie, declarând că acestea provin din gospodăria proprie, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în sensul că inculpatul, prin disimularea provenienței deșeurilor, a determinat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile.
Sub aspect subiectiv, a reținut prima instanță că inculpatul a acționat cu intenție directă, declarația sa privind proveniența deșeurilor date la predare făcându-se tocmai în vederea sustragerii de la plata obligației fiscale.
A mai reținut instanța de fond că, toate actele materiale fiind comise la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 2 C.pen.
A concluzionat prima instanță că inculpatul L. D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, drept pentru care a dispus condamnarea acestuia pentru această infracțiune. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea comisă, gradul de pericol social al acesteia și circumstanțele reale ale comiterii infracțiunilor, dar și datele ce circumstanțiază persoana inculpatului. Mai mult, persoana inculpatului cu o bună conduită anterior comiterii infracțiunii, dedusă din lipsa antecedentelor penale, precum și conduita acestuia din cursul procesului, constând în recunoașterea faptelor imputate, au determinat instanța de fond să rețină în favoarea sa și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c C.pen.
Cu privire la cea de a doua infracțiune imputată inculpatului, aceea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C.pen., instanța de fond a reținut că, într-adevăr, inculpatul a declarat în fața reprezentanților firmei colectoare că proveniența deșeurilor este din categoria celor care induc scutirea de obligație fiscală, și anume gospodăria proprie.
A arătat prima instanță că, potrivit art. 292 C.pen., constituie infracțiunea de „fals în declarații” declararea necorespunzătoare a adevărului făcută în fața unui organ sau instituție de stat ori a unei unități dintre cele la care se referă art. 145 C.pen., în vederea producerii de consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul.
A constatat instanța de fond că declarația inculpatului cu privire la proveniența deșeurilor este necorespunzătoare adevărului, după cum chiar inculpatul a recunoscut, dar s-a apreciat că aceasta nu a fost făcută în fața unui organ sau instituție de stat ori unitate dintre cele la care se referă art. 145 C.pen.
A învederat instanța de fond că este dincolo de evidență că S.C. Remat S.A. nu este organ sau instituție de stat, fiind operator economic privat, respectiv societate comercială, după cum rezultă și din adresa comunicată de aceasta.
Potrivit art. 292 C.pen., declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
A apreciat instanța de fond că, din economia acestei dispoziții normative, se impune verificarea întrunirii condițiilor numai pentru ipoteza „persoană juridică de interes public” ori „serviciu de interes public”, dacă circumscrie firma colectoare, întrucât celelalte variante normative sunt excluse în mod evident. Cu alte cuvinte, se impune a se stabili dacă S.C. Remat S.A. are calitatea de persoană juridică de interes public.
S-a constatat că, din adresa remisă de acest subiect de drept rezultă că este persoană juridică, fiind organizată ca societate comercială pe acțiuni cu capital privat.
Conceptul de „persoană juridică de interes public” nefiind definit de legea penală, instanța de fond a procedat la aplicarea, pe cale de supliment analogic, a dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, unde se stabilește că: „În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: instituțiile de credit; instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată; societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare; entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare și operatori de piață/sistem autorizați/avizați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; societățile/companiile naționale; societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome; persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare al unei societăți-mamă cu sediul în România, care are obligația să aplice Standardele Internaționale de Raportare Financiară, conform prevederilor legale în vigoare; organizațiile fără scop patrimonial care primesc finanțări din fonduri publice.
A subliniat prima instanță că, este de ordinul evidenței că S.C. Remat S.A. nu se încadrează în noțiunea conceptului de persoană juridică de interes public, nefiind inclusă între entitățile juridice menționate. În aceste condiții din perspectiva în discuție, această societate comercială nu realizează cerințele ipotezei normative, în sensul de a fi unitate dintre cele la care se referă la art. 145 C.pen.
O altă ipoteză alternativă a dispozițiilor art. 145 C.pen., avută în vedere de instanța de fond a fost aceea care vizează persoanele juridice care se ocupă cu administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciilor publice sau bunurilor care, potrivit legii, sunt de interes public.
S.C. Remat S.A. efectuează activități comerciale de colectare a materialelor feroase și neferoase, nu administrează, folosește sau exploatează bunuri care să facă parte din proprietatea publică, în sensul dat conceptului de art. 858 - 880 Cod civil, combinat cu Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
În privința ,,bunurilor de interes public”, instanța de fond a reținut din economia Legii nr. 213/1998 că sfera de circumscriere a acestei categorii juridice este dată de existența unui act normativ care să le declare ca atare calitatea de ,,interes public” (art. 3 din Legea 213/1998). Or, activitatea economică prestată de S.C. Remat S.A. nu a fost declarată printr-un act normativ ca fiind de ,,interes public”, ceea ce induce concluzia necircumscrierii sale sub incidenta art.145 C.pen.
Față de aceste considerente, instanța de fond a ajuns la concluzia că S.C. Remat S.A., unitate economică în fața căreia inculpatul a făcut declarațiile necorespunzătoare adevărului, nu face parte dintre entitățile juridice la care se referă art. 145 C.pen.
Astfel fiind, a reținut prima instanță ca nefiind realizat în integralitate conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în declarații, și anume în privința entității juridice în fața căreia s-a făcut declarația falsă, S.C. Remat S.A., aceasta fiind o persoana juridică de drept privat, drept pentru care s-a dispus achitarea inculpatului L. D. cu privire la această infracțiune, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen., raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C.proc.pen.
Pe latură civilă, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile către partea civilă, la care s-a adăugat dobânda legala până la achitarea integrală a pagubei, dar nu și accesoriile solicitate de partea civilă ca reprezentând majorări și penalități de întârziere, întrucât suma solicitată nu reprezintă o creanță fiscală care să fie purtătoare de asemenea accesorii, ci un prejudiciu cauzat ca urmare a comiterii unei infracțiuni.
Cu privire la cererea părții civile, de instituire a sechestrului asigurător, a constatat instanța de fond că aceasta este, practic, fără obiect, din moment ce s-a stabilit încă din cursul urmăririi penale că inculpatul nu deține bunuri mobile sau imobile ce pot face obiectul unor măsuri de indisponibilizare în vederea recuperării pagubei.
Văzând și dispozițile art.189-191 C.proc.pen., prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale nr. 100/26.04.2013 a Tribunalului V. a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul V..
În esență, s-a susținut de către procuror în dezvoltarea motivelor de recurs că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
- instanța de fond în mod greșit a reținut prevederile art. 3201 C.proc.pen., în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, câtă vreme pentru o altă infracțiune a dispus achitarea;
- instanța de fond trebuia să dispună, în cazul infracțiunii de „fals în declarații” prevăzută de art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 131 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001, modificată prin Legea nr. 465/2001, în referire la art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. Apoi, în raport de noua încadrare juridică, în cauză s-ar fi impus achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. 1 lit. b C.proc.pen., întrucât această faptă este în prezent dezincriminată ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 16/2001;
- în cauză, în raport cu apariția Legii nr. 50/2013, se impunea reținerea prevederilor art. 13 C.pen., în cazul infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Apelul declarat de procuror este fondat în parte și urmează a fi admis.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 371 alin. 2 C.proc.pen., Curtea constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, pe baza unei analize pertinente a probatoriului administrat în cauză. De asemenea, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect criteriile de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C.pen., aplicând inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., reținând în mod justificat în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c C.pen., având în vedere că inculpatul se află la primul impact cu legea penală și a manifestat în mod constant, încă din faza de urmărire penală, o atitudine sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.
Curtea constată că în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice (în baza art. 334 C.proc.pen.) din infracțiunea de „fals în declarații”, prevăzută de art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată (iar nu în infracțiunea prevăzută de art. 131 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001, astfel cum s-a susținut de către procuror), în referire la art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, „Falsul în declarația deținătorului de deșeuri industriale reciclabile referitoare la proveniența acestora, precum și furturile sau sustragerile de materiale, produse sau echipamente în vederea valorificării ca deșeu constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal”.
Cum inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că în declarațiile date la centrul de colectare în perioada 26.02.2010 – 30.11.2010 a arătat în mod neadevărat că deșeurile feroase și neferoase predate, în cantitate totală de 41.880 kg, provin din gospodăria proprie, rezultă că în cauză erau incidente dispozițiile infracțiunii prevăzute de art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001, republicată, în referire la art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Din această perspectivă, apare a fi fără relevanță distincția făcută de instanța de fond, referitoare la lipsa calității de unitate de interes public a S.C. Remat S.A. Iași – Punct de lucru A., în sensul art. 145 C.pen., întrucât art. 14 alin. 1 din O.U.G. nr. 16/2001, republicată incriminează o formă specială de fals în declarații, ce este incidentă indiferent de unitatea primitoare a deșeurilor unde se face predarea acestora, singura trimitere la normele Codului penal fiind cea referitoare la sancțiunea aplicabilă, respectiv aceea prevăzută de art. 292 C.pen., ce reglementează forma tipică a falsului în declarații.
În consecință, Curtea apreciază că încadrarea juridică corectă a infracțiunii deduse judecății este aceea prevăzută de art. 14 alin. 1 din OUG nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, în referire la art. 292 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., sens în care va modifica sentința apelată.
Pe de altă parte, Curtea constată că O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, a fost abrogată prin dispozițiile art. 68 alin. 2 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, iar în noua reglementare falsul în declarația deținătorului de deșeuri industriale reciclabile referitoare la proveniența acestora nu a mai fost incriminat ca infracțiune.
Astfel fiind, apreciind totodată că fapta comisă de inculpat nu poate constitui infracțiunea de sine stătătoare de „fals în declarații” prevăzută de art. 292 C.pen., întrucât, într-adevăr, S.C. Remat S.A. Iași – Punct de lucru A. nu este o autoritate ori o instituție publică și nici o instituție sau o altă persoană de interes public, ci un operator economic privat, Curtea constată că soluția legală care se impune a fi pronunțată în cauză este achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen., în referire la art. 10 alin. 1 lit. b C.proc.pen. și la art. 12 alin. 1 C.pen., fapta comisă de acesta nemaifiind la acest moment prevăzută de legea penală ca și infracțiune.
Referitor la celelalte două motive de recurs invocate de procuror, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate.
În speță, în mod corect instanța de fond a reținut prevederile art. 3201 C.proc.pen. în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., întrucât inculpatul a declarat că recunoaște în întregime faptele deduse judecății și dorește să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Faptul că instanța de fond a apreciat că pentru una dintre infracțiunile deduse judecății nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii nu putea atrage înlăturarea față de inculpat a beneficiului reținerii prevederilor art. 3201 alin. 7 C.proc.pen. și nici obligativitatea repunerii cauzei pe rol și efectuării cercetării judecătorești, cu atât mai mult cu cât specificul cauzei nu impunea administrarea în fața instanței a vreunui alt probatoriu în plus față de declarația dată de inculpat. De altfel, instanța a administrat probe în ceea ce privește infracțiunea pentru care ulterior a dispus achitarea, solicitând de la S.C. Remat S.A. Iași diferite înscrisuri pe baza cărora a ajuns la concluzia că acest operator economic nu se circumscrie art. 145 C.pen.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi critica procurorului vizând nereținerea de către instanța de fond a prevederilor at. 13 C.pen. în cazul infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, întrucât acest text de lege nu a suferit modificări de la data comiterii infracțiunii și până în prezent.
Este adevărat că Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost modificată ulterior datei comiterii faptelor prin Legea nr. 50/2013, însă această modificare nu a vizat și alineatul 1 al art. 9, ci doar alineatele 2 și 3 ale acestui articol, ce se referă la formele agravate ale infracțiunilor de evaziune fiscală, situație în care se constată că în cazul formelor simple, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a) – g) din Legea nr. 241/2005, nu există un concurs de legi în timp pentru a fi incidente prevederile art. 13 C.pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea – în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen. – va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V., urmând ca sentința penală atacată să fie desființată în parte, iar în rejudecare să fie modificată conform celor mai sus arătate.
Celelalte dispoziții ale sentinței apelate vor fi menținute.
De asemenea, în temeiul art. 189 C.proc.pen., se va dispune plata, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G., a sumei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.
Conform art. 192 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare efectuate în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. împotriva sentinței penale nr.100/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, privind pe intimatul-inculpat L. D. (fiul lui L. si G., născut la 10.01.1988, domiciliat in comuna Coțofănești, ., CNP:_).
Desființează în parte sentința penală nr.100/26.04.2013 a Tribunalului V. și, în rejudecare:
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind achitarea inculpatului L. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.292 Cod penal.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei de fals în declarații reținută în sarcina inculpatului L. D., din infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 14 din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, în referire la art. 292 Cod penal.
În baza art.11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală și la art.12 alin.1 Cod penal, achită pe inculpatul L. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, republicată, în referire la art. 292 Cod penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Dispune avansarea, din fondul Ministerului Justiției către Baroul G., a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat D. M.-M.).
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru intimatul-inculpat L. D., în comuna Coțofănești, ., și pentru intimata-parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
MIȚA M. D. I. B.
Grefier,
M. I.
PROCES-VERBAL
Potrivit dispozițiilor art.195 alin.3 Cod procedură penală, dispozitivul Deciziei penale nr.247/A/15.10.2010, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, a fost îndreptat conform Încheierii de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din data de 18.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
PREȘEDINTE,
MIȚA M.
Grefier,
M. I.
Red./Tehnored. D. I. B.
2 ex./01.11.2013
Fond: M. P.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 66/2013. Curtea de... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 127/2013. Curtea de... → |
|---|
