Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 66/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 9146/196/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 66/R

Ședința publică din data de 17.01.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. P.

Judecător – M. T.

Judecător – L. H.

Grefier – E. M.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. P.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații A. M. și C. C. S., împotriva sentinței penale nr. 1851/02.10.2012 a Judecătoriei B..

La apelul nominal a răspuns recurentul – inculpat A. M., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu – av. G. G. conform delegației de la dosar și recurentul inculpat C. C. S., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu – av. Z. O..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Apărătorul recurentului –inculpat A. M. solicită a se lua act de declarația inculpatului, în sensul că înțelege să își retragă recursul formulat. Cu plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu, sens în care depune la dosar referatul întocmit conform Protocolului nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Apărătorul recurentului –inculpat C. C. S. arată că inculpatul pe care îl reprezintă își retrage recursul formulat.

Procurorul solicită ca să se ia act de declarația inculpaților de retragere a recursului.

Inculpatul A. M., având ultimul cuvânt, arată că își retrage recursul formulat.

Inculpatul C. C. S., având ultimul cuvânt, arată că își retrage recursul formulat.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față ;

Din examinarea actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1851/02.10.2012 a Judecătoriei B. a fost condamnat inculpatul A. M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 09.05.2012 a infracțiunii de furt calificat, parte civilă C. C. S.A.- suc. CF G..

Instanța de fond a condamnat pe inculpatul C. C. S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea la data de 09.05.2012 a infracțiunii de complicitate la furt calificat, parte civilă C. C. S.A.- suc. CF G..

A interzis inculpaților A. M. și C. C. S. exercițiul drepturilor civile prev. de art.64 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art.14 al. 3 lit. b și art. 346 Cod procedură penală;

A constatat că inculpații A. M. și C. C. S. sunt arestați în altă cauză, în baza art.14 al.3 lit. b și art. 346 Cod procedură penală.

A admis pretențiile civile solicitate de partea civilă C. C. S.A.- Sucursala CF G. în sensul că inculpații A. M. și C. C. S. au fost obligați în solidar la plata către această parte a sumei de 10.631,25 lei prejudiciu creat, în baza art.118 lit. b Cod penal;

A confiscat în folosul statului următoarele bunuri aflate la camera de corpuri delicte a I.P.J. B. potrivit dovezii . nr._/15.05.2012: o lamă cuțit cu mâner artizanal din bandă izolatoare neagră, cu lungimea de 10 cm și lățimea de 1,7 cm, un baros de 10 kg coadă de lemn uzată 50%, mănuși din material textil uzate 90% și o brichetă având carcasa din plastic verde transparent prevăzută cu bec, uzată 70%, în baza art.169 Cod procedură penală.;

A dispus restituirea către I. V. a unei biciclete având cadrul de culoare verde cu aripi față/spate uzată 70% aflată la camera de corpuri delicte a I.P.J. B..

A dispus restituirea către inculpatul C. C. S. a bicicletei tip Mountain Bike având cadru de culoare neagră, portbagaj și aripă spate culoare roșie, furca telescopică culoare galbenă, în baza art.189-191 Cod procedură penală;

A obligat inculpatul A. M. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare datorate statului din care suma de 600 lei reprezintă onorariu apărător oficiu (300 lei la urmărire penală av. B. A. I. și 300 lei la instanță av. G. D.) ce s-a avansat din fondul M.J. către Baroul de Av. B..

A obligat inculpatul C. C. S. la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare datorate statului din care suma de 600 lei reprezintă onorariu apărător oficiu (300 lei la urmărire penală av. B. A. I. și 300 lei la instanță av. P. E.) ce s-a avansat din fondul M.J. către Baroul de Av. B..

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În dimineața zilei de 09.05.2012, în jurul orelor 05:50, pe luminoschema CFRL-S, pentru secțiunea 5 A din triajul C. a fost indicată poziția ocupat, deși în zonă nu se afla niciun mijloc feroviar.

Deplasându-se la fața locului, martorul C. C., șef de stație, a constatat că fusese sustrase capacele la mai mulți distribuitori și cutii de secțiuni. A sesizat telefonic organele de poliție care, deplasându-se către locul faptei, la . Sărat, în apropierea cimitirului, i-au observat pe inculpații A. M. și C. C. S. în timp ce transportau bunurile pe biciclete, încărcate în doi saci, îndreptându-se spre municipiul B..

Văzând în apropierea lor un lucrător de poliție, inculpatul C. C. S. a fugit abandonând bicicleta și bunurile sustrase, în timp ce inculpatul A. M. a fost imobilizat.

Fiind audiat de lucrătorii de poliție, inculpatul A. M. a declarat că în dimineața respectivă, întorcându-se spre domiciliu, a observat în zona triajului C. Lacu Sărat mai multe capace din fontă de la distribuitori și cutiile de secțiuni ale liniei 5 de cale ferată ce erau deja demontate, hotărându-se să le sustragă. A transportat o parte din acestea în apropierea cimitirului satului Lacu Sărat. S-a deplasat la domiciliul inculpatului C. C. S., căruia i-a solicitat ajutorul, cerându-i un baros și o bicicletă. De comun acord, cei doi au hotărât ca inculpatul C. C. S. să caute o altă bicicletă la un prieten și să se deplaseze apoi în zona cimitirului pentru a-l ajuta la sustragerea și valorificarea capacelor sustrase. Au hotărât să împartă pe jumătate suma pe care ar fi obținut-o din valorificarea acestora.

A revenit apoi la locul faptei, la scurt timp în urma lui ajungând și inculpatul C. C. S. cu o altă bicicletă.

Au spart apoi cele 7 capace cu ajutorul barosului, după care au așezat bucățile rezultate în doi saci, plecând spre un centru Remat din municipiul B. pentru a le valorifica. Au fost surprinși pe drum de organele de poliție.

Inculpatul C. C. S. a precizat însă că în dimineața zilei de 09.05.2012, la domiciliul său a venit inculpatul A. M. care i-a povestit că el personal a rupt câteva capace de la cutii de distribuitori și picheți, fie prin mișcare repetată a balamalelor acestora (procedeul „dat peste cap”), fie prin desfacerea șuruburilor cu o cheie crichet și prelungitor, bunuri pe care le avea asupra sa în momentul în care s-a deplasat la domiciliul său pentru a-i solicita ajutorul.

I-a spus că se va întoarce la locul faptei pentru a mai rupe alte capace, cerându-i barosul și o bicicletă și totodată ajutorul fizic pentru a le sparge și valorifica. După ce a dat inculpatului A. M. bunurile solicitate, inculpatul C. C. S. s-a deplasat la domiciliul martorului I. V., căruia i-a solicitat bicicleta, fără a-i spune scopul în care dorea să o folosească.

Bucățile sparte de capace recuperate de la inculpați au fost lăsate în custodie părții vătămate C. CRF S.A. - SUC. CF G.. Aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 10.631,25 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin sustragerea bunurilor și repunerea în funcțiunii a secțiunii 5 A, aparținând stației C. Lacu Sărat.

Organele de poliție au ridicat și depus la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliție al Județului B. bunurile găsite asupra inculpaților, respectiv două biciclete, lamă cutter cu mâner artizanal, barosul folosit la spargerea capacelor, o pereche de mănuși din material textil și o bicicletă cu sistem de iluminare, folosit de asemenea la comiterea faptei conf. dovezii . nr._/16.05.2012.

În fața instanței inculpații A. M. și C. C. S. au recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc și însușesc în conformitate cu art.320/1 Cod procedură penală.

Situația de fapt expusă mai sus care a evidențiat vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizarea părții vătămate, deviz nr.704/CT1/771/14.05.2012, proces verbal de depistare, proces verbal de cercetare la fața locului și planșă foto, planșă foto cu aspectele fixate cu ocazia examinării obiectelor aparținând inculpaților și a bunurilor depistate asupra lor, proces verbal de reconstituire și planșă foto, proces verbal de lăsare în custodie din data de 15.05.2012, dovadă ridicare bunuri . nr._/15.05.2012 și declarațiile martorilor.

În drept, fapta inculpatului A. M. de a sustrage, la data de 09.05.2012, pe timp de noapte - orele 05,50 un număr de 7 capace de la distribuitori și cutiile de secțiuni aflate în secțiunea 5 A din cadrul triajului C. Lacu Sărat, cauzând un prejudiciu în sumă de 10.631,25 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. g, al. 3 lit. f Cod penal.

Fapta inculpatului C. C. S. de a-l ajuta pe inculpatul A. M. să sustragă și să transporte spre valorificare la un centru Remat bunurile sustrase în noaptea de 09.05.2012, cauzând un prejudiciu în sumă de 10.631,25 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. g, al. 3 lit. f Cod penal.

În stabilirea răspunderii penale ce revine inculpaților instanța a analizat: împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta corelat cu gradul ei de pericol social concret, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de norma incriminatoare, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală precum și aspectele privind persoana inculpaților.

Sub aspectul circumstanțelor reale fapta săvârșită de inculpați a prezentat un grad de pericol social concret relativ ridicat prin aceea că au acționat împreună și pe timp de noapte au sustras componente ale instalației de siguranță și dirijare a traficului feroviar punând în pericol siguranța circulației feroviare ceea ce evidențiază periculozitatea inculpaților.

Referitor la circumstanțele personale instanța a reținut că inculpatul A. M. are studii 4 clase, muncitor necalificat, necăsătorit și cu antecedente penale în minorat, iar inculpatul C. C. S. are studii 3 clase, muncitor necalificat, necăsătorit și fără antecedente penale.

Inculpații erau arestați preventiv într-o altă cauză.

Inculpații au manifestat pe parcursul cercetărilor o atitudine sinceră de recunoaștere a faptei și au solicitat în fața instanței ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Analizând circumstanțele expuse mai sus, instanța de fond a aplicat inculpaților A. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 al.1- 209 al.1 lit. g, al. 3 lit. f Cod penal și C. C. S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 al.1- 209 al.1 lit. g, al.3 lit. f Cod penal câte o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost redus cu o treime în conf. cu art.3201 al. 7 Cod procedură penală.

Ca modalitate de executare a pedepsei instanța a apreciat că scopul acesteia - dată fiind perseverența infracțională a acestora – se poate realiza numai în condiții privative de libertate.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art. 71 alin. 2 Cod penal s-a apreciat că impune interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a-c, în cazul condamnării inculpaților la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4142 alin. 3 Cod procedură penală, dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis) ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal. Recursul în interesul legii pronunțat de instanța supremă în materie este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c. Marii Britanii.

Ca atare, în cauză, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Cod penal, respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat – activități ce presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei principale. Față de aceste dispoziții și analizând circumstanțele concrete ale cauze, instanța a apreciat că în speță nu se impune interzicerea dreptului de a alege prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. a teza I din Cod penal.

Instanța a constatat că inculpații sunt arestați în altă cauză.

În soluționarea laturii civile a cauzei instanța în baza art.14 al.3 lit. b și art. 346 Cod procedură penală a admis pretențiile civile solicitate de partea civilă C. C. S.A.- suc. CF G. în sensul că inculpații A. M. și C. C. S. au fost obligați în solidar la plata către această parte a sumei de 10.631,25 lei prejudiciu creat, în baza art.118 lit. b Cod penal.

A confiscat în folosul statului următoarele bunuri aflate la camera de corpuri delicte a I.P.J. B. potrivit dovezii . nr._/15.05.2012: o lamă cuțit cu mâner artizanal din bandă izolatoare neagră, cu lungimea de 10 cm și lățimea de 1,7 cm, un baros de 10 kg coadă de lemn uzată 50%, mănuși din material textil uzate 90% și o brichetă având carcasa din plastic verde transparent prevăzută cu bec, uzată 70%, în baza art.169 Cod procedură penală;

A dispus restituirea către martorul I. V. a unei biciclete având cadrul de culoare verde cu aripi față/spate uzată 70% aflată la camera de corpuri delicte a I.P.J. B..

A dispus restituirea către inculpatul C. C. S. a bicicletei tip Mountain Bike având cadru de culoare neagră, portbagaj și aripă spate culoare roșie, furca telescopică culoare galbenă.

Împotriva sentinței penale nr. 1851/02.10.2012 a Judecătoriei B. au declarat recurs inculpații A. M. și C. C. S..

La termenul de astăzi, 17.01.2013, recurenții-inculpați A. M. și C. C. S., în prezența apărătorilor desemnați din oficiu – av. G. G. și respectiv Z. O. - au declarat că înțeleg să-și retragă recursul formulat.

Potrivit dispozițiile art. 3854 în referire la art. 369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Cum în cauză aceste prevederi legale au fost îndeplinite, în sensul că, prezenți în instanță, în prezența apărătorilor lor, recurenții-inculpați și-au manifestat expres voința de a-și retrage recursul declarat, urmează a se lua act de acestea și a dispune în consecință.

Întrucât prezenta cale de atac a fost declanșată ca urmare a culpei procesuale a recurenților-inculpați, potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală aceștia urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantumul cărora se va include și onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției către Baroul G..

PENTRU SCESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursurilor formulate de inculpații A. M. – (fiul lui V. și V., născut la data de 30.06.1990, în B., de cetățenie română, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în . Sărat, ., jud. B., CNP:_, în prezent deținut în Penitenciarul G.) și C. C. S. – (fiul lui D. și S., născut la data de 04.06.1988, în B., de cetățenie română, studii 3 clase, necăsătorit, zidar, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat . Sărat, ., Jud. B., CNP:_, în prezent deținut în Penitenciarul G.)împotriva sentinței penale nr.1851/02.10.2012 a Judecătoriei B..

Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 230 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 400 lei reprezentând onorariul avocaților desemnați din oficiu (av. G. G. – 200 lei si av. Z. O. – 200 lei), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.01.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. P. M. T. L. H.

Grefier,

E. M.

Red./tehnored E. M.

2ex/29.01.2013

Fond V. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel GALAŢI