Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 340/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 3409/113/2010****
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 340/R
Ședința publică din data de 05 Martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – florin meleacă
Judecător – mARCIAN M. I.
Judecător – aur marian mircea
Grefier - M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR- G. E.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor penale formulate de recurenții-părți civile: B. G., B. M., C. TUDORIȚA și I. C. și de recurentul-asigurator . SA – mandatar al B.A.A.R ROMÂNIA, UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI) împotriva sentinței penale nr. 2178/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul B. in dosarul nr._ privind pe intimatul-inculpat A. R..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp.art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 05 martie 2013.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală nr.2178/12.11.2012 a Judecătoriei B., în baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală și la art. 998 Cod civil, s-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile B. M., B. G., C. Tudorița și I. C. și au fost obligați asiguratorul de răspundere civilă . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI), în limita plafonului legal în vigoare la data de 20.03.2008, și inculpatul A. R., pentru ce excede sumei asigurate, la plata despăgubirilor civile după, cum urmează:
- suma de 18.000 lei daune materiale și suma de 36.000 lei daune morale, pentru partea civilă B. M.;
- suma de 18.000 lei daune materiale și suma de 36.000 lei daune morale, pentru partea civilă C. TUDORIȚA;
- suma de 18.000 lei daune materiale și suma de 36.000 lei daune morale, către partea civilă B. G.;
- suma de 18.000 lei daune materiale și suma de 36.000 lei daune morale, către partea civilă I. C..
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 Cod procedură penală și la art. 998 Cod civil, s-a admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S. Județean de Urgență B. și au fost obligați asiguratorul de răspundere civilă . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI), în limita plafonului legal în vigoare la data de 20.03.2008, și inculpatul A. R., pentru ce excede sumei asigurate, la plata despăgubirilor civile în cuantum de 17,01 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei I. M..
S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de partea civilă S. Județean de Urgență B. de obligare a inculpatului și a asiguratorului de răspundere civilă . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI), la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1960,92 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate inculpatului A. R., precum și în cuantum de 1027,09 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate numitei N. M. F..
În baza dispozițiilor art. 191 alin 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu S. M. A. (delegație nr. 3174 din 12.10.2012), va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul B..
În baza art. 193 Cod procedură penală, au fost obligați asiguratorul de răspundere civilă . SA –Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI), în limita plafonului legal în vigoare la data de 20.03.2008, și inculpatul A. R., pentru ce excede sumei asigurate, la plata sumei de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată către părțile civile B. G., C. Tudorița, I. C. și B. M..
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței nr. 463/P/2008 din 12.05.2008, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A. R. pentru savârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută și pedepsită de art. 178 alin 2, 3 și 5 Cod penal, precum și a infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în seara zilei de 20.03.2008, orele 23:00, inculpatul A. R., conducând pe DJ 212, la km 23+700 metri, între localitățile C. V. și S. Haret, județul B., autoturismul marca “Opel Calibra”, cu numărul de înmatriculare PDA-_, fără a poseda permis de conducere și având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,25 gr.%0, a produs un accident de circulație soldat cu uciderea din culpă a patru persoane, anume I. M., B. T., C. R. și B. S..
Prin sentința penală nr. 122 din 19.11.2008, Judecătoria Însurăței, în baza dispozițiilor art. 178 alin 2, 3 și 5 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A. R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002, iar în baza art. 33 și art. 34 Cod penal, a dispus contopirea celor două pedepse, astfel încât s-a dispus ca inculpatul A. R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o la 3 ani și 3 luni închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) Cod penal,pe întreaga durată prevazută de art. 71 Cod penal.
Prin aceeași sentință penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv de la data de 22.03.2008 la zi.
Totodată s-a constatat că prin încheierea de ședință din 05.11.2008, instanța a dispus ca potrivit art. 347 Cod procedură penală, cauza civilă să fie disjunsă de cauza penală, urmând a se soluționa separat.
Prin decizia penală nr. 60 din 03.03.2009 Tribunalul B. a admis apelurile formulate de C. Tudorița, B. G., I. C. și B. M., și a desființat sentința penală atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Însurăței.
S-au menținut actele procesuale până la data pronunțării sentinței penale atacte, respectiv data de 19.11.2008.
În rejudecare, prin sentința penală nr. 978 din 29.05.2009, Judecătoria B., în baza dispozițiilor art. 178 alin 2, 3 și 5 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A. R. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, precum și la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002, iar în baza art. 33 și art. 34 Cod penal, a dispus contopirea celor două pedepse, astfel încât s-a dispus ca inculpatul A. R. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o la 3 ani și 3 luni închisoare.
S-a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 48/2008 a Judecătoriei Însurăței pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente de vătămare corporală prevăzută de art. 182 Cod penal și de distrugere prevăzută de art. 217 Cod penal, la data de 30.09.2005, s-a descontopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 48/2008 a Judecătoriei Însurăței, în pedepsele componente de: 2 ani și de 3 luni închisoare, după care, în baza art. 33 și art. 34 Cod penal, s-au contopit aceste pedepse cu pedepsele aplicate de instanță, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare sporită la 3 ani și 3 luni închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal,pe întreaga durată prevazută de art. 71 Cod penal.
Prin aceeași sentință penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei arestului preventiv de la data de 22.03.2008 la zi.
Totodată s-a constatat că prin încheierea de ședință din 05.11.2008, instanța a dispus ca potrivit art. 347 Cod procedură penală, cauza civilă să fie disjunsă de cauza penală, urmând a se soluționa separat.
Latura civilă a acestui dosar penal s-a soluționat separat ca și dosar civil.
Astfel, prin sentința civilă nr. 195/01.03.2012 care formează obiectul dosarului nr._, Judecătoria Însurăței, a hotărât astfel:
A admis în parte, ca fiind fondată, acțiunea civilă privind pe reclamanții, părți civile C. Tudorița, B. G., I. C. și B. C., toți domiciliați în ., .. B., în contradictoriu cu pârâtul A. R., domiciliat în Oraș Însurăței, . nr. 12, jud. B. și asiguratorul pentru răspundere civilă auto, RO Romania Baar RO, Ufficio Centrale Italiano, prin mandatar S.C. Astra Asigurări SA - Sucursala B..
A obligat pe pârâtul A. R. și pe asiguratorul de răspundere civilă Ufficio Centrale Italiano prin mandatar . – Sucursala B., la plata sumei de 1960,92 lei către partea civilă S. Județean de Urgență B., reprezentând c/val îngrijirilor medicale acordate pârâtului A. R., la plata sumei de 1027,09 lei reprezentând c/val îngrijirilor medicale acordate numitei N. M. F. și la plata sumei de 18,90 lei, c/val îngrijirilor acordate părții vătămate I. M..
A obligat pe pârâtul A. R. și pe asiguratorul de răspundere civilă Ufficio Centrale Italiano (UCI), prin mandatar . B., să plătească reclamantei (parte civilă) C. Tudorița suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale, reclamantei B. A. suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale, reclamantului I. C., suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale și reclamantului B. I., suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale.
S-a respins acțiunea față de reclamanta B. A., ca fiind lipsită de obiect.
A obligat pe pârâtul A. R. și pe Ufficio Centrale Italiano (UCI), prin mandatar . B., să plătească suma de 500 lei reclamanților (părți civile), C. Tudorița, B. A., I. C. și B. I., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, iar pe pârâtul inculpat A. R. să plătească singur suma de 200 lei, cu titlu de onorariu apărător din oficiu, sumă care se va deconta din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2008, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Însurăței, s-a dispus, potrivit art. 347 Cod procedură penală, disjungerea laturii civile de cauza penală în dosarul în care inculpatul A. R. a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 și art. 178 alin.2,3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.”a” Cod penal.
Cauza civilă astfel disjunsă, a fost înregistrată la judecătoria Însurăței sub nr.787/247/10.11.2008, iar în urma judecății, a fost pronunțată sentința civilă nr. 242 din 29 mai 2009.
Prima instanță de fond a reținut în considerente, că părțile civile C. Tudorița, B. A., I. C., B. M. și S. Judetean de Urgentă B., figurează în procesul civil în calitate de reclamanți, inculpatul A. R. în calitate de pârât, iar societatea de asigurare RO România Baar RO, în calitate de asigurator.
Astfel, în seara zilei de 20.03.2008 la orele 23,00, organele de poliție din cadrul IPJ B. au fost sesizate cu faptul că pe DJ 212, între localitățile C. V. și S. Haret, din jud. B. s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul a 4 persoane și vătămarea altor două.
La locul accidentului, la km 23+700 m, au fost identificate în afara părții carosabile, pe partea stângă a direcției de mers V.-Bertestii de Jos, părțile componente ale auto marca„Opel Calibra”,de culoare roșie înmatriculată sub nr.PD-A90792, vehiculului respectiv lipsindu-i puntea și portbagajul. Pe partea stângă a direcției de mers, la o distantă de circa 15 m față de roata dreaptă față a autoturismului și la 2,80 m până la marginea carosabilului, se afla un copac cu circumferința de 2 m, care prezenta urme de decojire a scoarței și pe care se vedeau urme de vopsea de culoare roșie, iar pe terenul arabil din partea dreaptă, la o distantă de 17,20 m, măsurată oblic de la autoturism, a fost identificată partea din spate a acestuia, respectiv bancheta si portbagajul.
De asemenea, au mai fost identificate trei persoane decedate de sex masculin, respectiv B. T., C. R. și B. S., iar în mașina serviciului de ambulantă se mai aflau inculpatul A. R. și victimele N. M. F. și I. M.,acesta din urmă decedând în ambulantă.
Din cercetări a rezultat că în ziua de 20.03.2008, în jurul orelor 17,00 inculpatul A. R. s-a întâlnit în orașul Însuratei cu martorul Papă I., iar la orele 17,30 cei doi au plecat să se plimbe cu autoturismul Opel Calibra înmatriculat sub nr. PD-A-_, aparținând lui A. R., la volan aflându-se martorul Papă I.. În jurul orelor 19,30 cei doi au luat-o de la locuința sa pe martora N. M. F. și împreună cu aceasta s-au deplasat spre satul S. Haret, unde la barul „Intim” inculpatul A. R. a consumat 1 litru de bere alcoolizată, în prezența martorilor C. I., T. L. și T. A..
La un moment dat martora T. L. a fost sunată pe telefonul mobil de victima B. S., care a rugat-o să-l transporte cu autoturismul acesteia, din localitatea V., în localitatea S. Haret. Întrucât martora nu-l putea ajuta, neavând autoturismul, pârâtul A. R., auzind discuția, s-a oferit să-l transporte el, cu autoturismul său, pe B. S., dacă acesta îi plătește combustibilul.
În aceste condiții, inculpatul A. R., împreună cu martorii N. F. M. și Papă I., au plecat către . condusă de Papă I., unde au ajuns în jurul orelor 22,15 - 22,20, staționând la benzinăria „Eldomir” din localitate.
Din barul aparținând acestei benzinării, au ieșit victimele B. S. si C. R., care s-au urcat în autoturism și toți cinci s-au deplasat cu autoturismul condus de Papă I. în Orașul Însuratei, unde Papă I. a coborât și a plecat către domiciliul său. În aceste împrejurări inculpatul A. R. a coborât și el din autoturism și a trecut la volan, plecând apoi în . ajuns în jurul orei 22,45- 22,50, staționând iarăși la stația de benzină „Eldomir”.
Acolo, N. M. F., a trecut pe locul din dreapta față la solicitarea inculpatului și tot atunci, din incinta benzinăriei au mai ieșit două persoane, respectiv victimele I. M. și B. T., aceștia urcându-se pe bancheta din spate a mașinii alături de victimele B. S. și C. R..
Pârâtul A. R., s-a urcat la volanul autoturismului și toți șase au plecat spre localitatea S. Haret, însă după circa 10-15 min, de la plecarea din localitatea V., circulând cu viteză excesivă pe DJ212, în zona km 23 +700m, datorită lipsei de experiență în conducerea autoturismului dar și pe fondul consumului de alcool, pârâtul A. R. a pierdut controlul volanului și a lovit violent un copac aflat pe marginea carosabilului, fapt ce a condus la ruperea părții din spate a autoturismului și accidentarea ocupanților acestuia, victimele B. T.,C. R. și B. S. decedând pe loc, iar I. M. decedând în ambulantă, în drum spre spital.
Pârâtului A. R. i-au fost prelevate probe biologice și, din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr.1235/21.03.2008, a rezultat că la orele 0110, acesta avea o alcoolemie de 0,90 gr%o, iar la ora 0210 avea o alcoolemie de 0,75 gr %o. Din raportul de expertiză medico-legală nr._/22.04.2008 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, privind calculul retroactiv al alcoolemiei, a rezultat că inculpatul A. R., avea la data de 20.03.2008, orele 2300, (luând în considerare valorile de la analiza chimică a sângelui, coroborată cu momentele ingestiei de băuturi alcoolice) o alcoolemie teoretică de 1,25 gr %o.
Din rapoartele de expertiză medico-legală efectuate cu ocazia autopsiei victimelor a rezultat că moartea acestora a fost violentă și urmarea directă a acțiunii de lovire - proiectare rezultată în urma unui accident rutier.
Pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului s-a efectuat o expertiză tehnică auto, care, pe baza analizei avariilor suferite de autoturism, a locurilor unde au fost proiectate elementele componente ale acestuia, cât și a ocupanților, precum și a celor consemnate în procesul verbal de cercetare la fata locului a stabilit, referitor la dinamica producerii accidentului, că autoturismul a deviat în traiectoria sa către stânga datorită unei neatenții în conducerea autoturismului de către A. R., care nu a urmărit menținerea autoturismului pe direcția de deplasare, nu l-a oprit prin frânare înaintea impactului cu copacul de pe marginea carosabilului, astfel încât întreaga energie cinetică avută de autoturism a fost disipată la impact.
S-a apreciat că, atât în momentele premergătoare accidentului cât și în momentul impactului, autoturismul se deplasa cu o viteză de 130-140 km/h, accidentul datorându-se neatenției, în menținerea direcției de deplasare a autoturismului de către A. R. care la sesizarea că autoturismul a început să iasă cu roata față stânga de pe acostament, nu a mai avut timpul necesar să efectueze nici o manevră pentru evitarea impactului cu copacul aflat pe marginea drumului.
Expertiza a concluzionat că accidentul putea fi evitat în totalitate numai de către conducătorul auto A. R. dacă circula cu viteza legală de 90 km/h și menținea direcția de deplasare a drumului și a autoturismului, și nu încălca prevederile art. 20 alin.1 și art. 48 din OUG 195/2002, iar concluziile expertizei nu au fost contestate de A. R..
În timpul urmăririi penale efectuate în cauză S. Județean de Urgentă s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1960,92 lei reprezentând c/val. serviciilor medicale acordate lui A. R. și 1027,09 lei pentru serviciile medicale acordate părții vătămate N. M. F., iar în timpul judecății, la instanța de rejudecare, cu suma de 18,90 lei reprezentând c/val serviciilor medicale acordate părții vătămate I. M..
În cauza penală, la primul termen de judecată în primă instanță, reclamanții B. A. și C. T. au solicitat obligarea pârâtului A. R. la plata sumei de 100.000 lei, din care 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale, iar reclamanții I. C. și B. I. au solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 lei pentru fiecare, din care, 30.000 lei despăgubiri materiale și 70.000 lei daune morale.
Prin sentința penală nr. 978/29.05.2009, Judecătoria B., l-a condamnat pe inculpatul A. R. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare cu executare și a constatat că, prin încheierea din data de 5 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Însurăței, s-a dispus disjungerea cauzei civile de cauza penală.
Potrivit art.22 Cod procedură penală hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
La dosarul cauzei au fost depuse, încheierea de ședință din 05.11.2008, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Însuratei, rechizitoriul nr.463/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., declarațiile de constituire de parte civilă formulate de C. T. pentru decedatul C. R., B. G. pentru decedatul B. S., I. C. pentru decedatul I. M. și B. I. pentru decedatul B. T., procura judiciară autentificată sub nr.539/ 21.04.2008 la BNP „F. M. C.-V. (fila17 dos fond), declarația de inculpat a pârâtului A. R., recapitulație cu cheltuielile efectuate pentru defunctul C. R. (filele 25-27 dos fond), recapitulație privind cheltuielile pentru defunctul B. S. (filele28-31 dos fond), recapitulație privind cheltuielile cu defunctul B. T. (filele 32-36 dos fond), recapitulatie cu cheltuielile efectuate pentru defunctul I. M. (filele 37-44), adresa nr. OJ 0632/24.10.2008 a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) și corespondenta efectuată cu Biroul N. Carte V. - Italia (filele 45-47 dos fond).
În timpul cercetării judecătorești la instanța de fond, s-a depus la dosar, la data de 19 ianuarie 2009, adresa nr. OJ0047/19.01.2009 de către Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), care răspunzând solicitării instanței i-a comunicat că Biroul Național Carte V. din Italia (Ufficio Centrale Italiano) nu a identificat o asigurare valabilă pentru autovehiculul cu numerele de înmatriculare PDA_, la data producerii accidentului, 20.03.2008, dar, având în vedere că autovehiculul înmatriculat sub acest număr avea locul obișnuit de staționare în Italia la acea dată, precum și faptul că accidentul s-a produs după . Acordului Multilateral de Garantare semnat de BAAR cu celelalte birouri naționale din statele membre ale SEE” Biroul Național Carte V. din Italia va garanta plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate, în măsura în care se va dovedi vinovăția conducătorului autovehiculului din Italia în producerea accidentului, păstrându-și totodată un drept de regres împotriva acestuia.”
Prin aceeași adresă BAAR a comunicat că a mandatat pe membrul său, . a reprezenta în România interesele Ufficio Centrale Italiano.
La propunerea părtilor vătămate, în cauză au fost audiați la prima instanță de fond, martorii B. M. și C. A., propuși de familia defunctului C. R., N. B. și A. V. propuși de partea civilă B. A., martorii B. N. D. și V. R., propuși de partea civilă I. C., pentru defunctul I. M. si martorii P. S. și C. D. propuși de partea civilă B. I., pentru defunctul B. T..
Prima instanță a apreciat că acțiunea civilă este fondată și drept urmare a admis-o în parte având în vedere în primul rând, faptul că vinovăția lui A. R., a fost dovedită în cadrul procesului penal, acesta fiind condamnat în final la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare, cu executare.
S-a avut în vedere de către instanță poziția procesuală a pârâtului A. R. care pe lângă faptul că a recunoscut săvârșirea faptelor, a declarat că este de acord să despăgubească părțile civile, dar nu cu sumele pretinse de aceștia, susținând că sunt exagerat de mari.
În ceea ce privește situația sumelor de 1960,92 lei, reprezentând c/val. îngrijirilor medicale acordate lui A. R. și respectiv 1027,09 lei reprezentând c/val. îngrijirilor medicale acordate martorei N. M. F., pretinse cu titlu de despăgubiri de reclamantul S. Judetean de Urgentă B., instanța de fond a reținut că pârâtul a fost de acord să le suporte integral. În timpul judecății la instanța de rejudecare, partea civilă, S. Județean de Urgență B., a solicitat și suma de 18,98 lei reprezentând c/val îngrijirilor medicale acordate părții vătămate I. M..
Cât privește cuantumul sumelor solicitate de aparținătorii celor patru defuncți, s-a constatat de către prima instanță de fond, că aceste pretenții sunt justificate, deoarece victimele accidentului erau persoane foarte tinere, între 22 și 28 de ani, provenind din familii numeroase de etnie romă, unii dintre ei fiind lăutari care potrivit tradiției sunt conduși pe ultimul drum de alți lăutari din toată țara, chemați pentru a marca muzical evenimentul chiar înaintea pregătirilor de înmormântare și după.
Este evident că în această situație, a apreciat instanța, cei veniți din alte localități sunt ospătați pe durata șederii lor de către familiile decedaților, iar faptul că victimele erau persoane foarte tinere, a transformat localitatea S.-Haret într-un adevărat loc de pelerinaj, cheltuielile făcute de aparținători cu ocazia înmormântărilor atingând uneori costul unei nunți.
În privința sumelor solicitate de reclamanta C. T., de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, deși în recapitulația aflată la fila 25 dosar, suma totală este de 24.270 lei, ulterior, din depozițiile martorilor audiați în cauză, B. M. și C. A., nu rezultă că s-ar fi cheltuit o sumă mai mare de 25.000 lei, martorii făcând aprecieri diferite, cu privire la numărul de participanți la pomana ocazională de înmormântare, pomenirea de 40 de zile, aprecierea fiind făcută cu o aproximație de până la 50 de persoane, fără a se putea susține, cu probe, diferența până la suma de 50.000 lei ce a fost pretinsă.
Aceeași situație a fost constatată și în ceea ce privește acțiunea reclamantei B. A., care a solicitat de asemenea 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale însă, în recapitulația privind cheltuielile, aflată la fila 28 suma rezultată că până la acea dată se ridică la 22.700 lei, iar din relatările martorilor N. D. și A. V., participanți la ceremonia ocazională de înmormântarea lui B. S. ca și la pomenirile ulterioare nu rezultă că s-ar fi efectuat o cheltuială mai mare de 25.000 lei, deși martorii au amintit toate ritualurile îndeplinite de aparținătorii defunctului, de la achiziționarea sicriului, înmormântare, pomeniri ulterioare, ridicarea monumentului și a crucii la cimitir, până la darea de pomană a unor bunuri, conform obiceiului creștinesc, altor persoane.
Și aici martorii au avut opinii diferite față de numărul participanților la înmormântare, N. D. apreciind că la pomenire și înmormântare au participat 200 de persoane, în timp ce A. V. vorbește de 110/120 de persoane.
Reclamantul I. C. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, iar din nota privind recapitulația cheltuielilor, aflată la fila 37 dosar fond, rezultă că suma totală cheltuită cu înmormântarea, pomana de 3 săptămâni, pomana din ziua în care defunctul I. M. era născut și pomana de 6 săptămâni, rezultă suma totală de 31.125 lei.
La aprecierea cuantumului sumelor cheltuite și a sumelor ce urmau a fi acordate, instanța a avut în vedere numai cheltuielile necesare, nu și cheltuieli voluptuarii, pe care familia, din dragoste față de defunct le-a efectuat, sume pe care instanța le-a reținut ca fiind efectiv cheltuite de reclamant, acestea rezultând din declarațiile martorilor B. N. D. și V. R., precum și din chitanțele depuse la dosar, astfel că instanța a admis în parte, la nivelul sumei de 25.000 lei, cheltuielile solicitate de reclamantul I. C..
Cât privește suma pe care reclamantul B. I. a solicitat-o cu titlu de despăgubiri, pentru cheltuieli ocazionate de înmormântarea și pomenirile creștinești ale defunctului B. T., instanța a constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului A. R. la plata sumei de 30.000 lei, iar din recapitulația cheltuielilor aflată la fila 32 din dosar, rezultă un total de 26.389 lei.
Din depozițiile martorilor P. S. și C. D. rezultă cifre diferite, referitoare la numărul participanților la înmormântare, P. S. vorbind de 700-800 de persoane, în timp de C. D. apreciază la 600 de persoane participarea la înmormântare, însă ambii martorii au indicat o cheltuială de circa_ lei vechi pentru pomenire și circa 100 milioane lei vechi pentru plata lăutarilor. Martora P. S. a precizat că persoanele care au participat la pomenire, mergeau apoi și la pomenirea celorlalți decedați.
Prima instanță a apreciat că această afirmație este lipsită de logică, fiind greu de crezut că o persoană, după ce a mâncat la una din pomeni, poate merge ulterior să mănânce, în aceeași zi la alte trei pomeni, motiv pentru care, în lipsa coroborării acestei afirmații cu alte mijloace de probă le-a înlăturat ca fiind făcute „ pro cauza”.
Aceeași situație a fost reținută și cu privire la suma de 100 milioane de lei vechi plătită lăutarilor, în cauză neexistând nicio chitanță din care să rezulte plata acestora, fiind greu de crezut că lăutarii, (rude în mare parte cu defuncții și martorii audiați în cauză) ar fi putut pretinde o sumă atât de mare pentru a cânta pentru decedați pe ultimul drum.
Instanța a apreciat că pentru înmormântarea și pomenirile creștinești ale defunctului B. T. s-a cheltuit suma de 25.000 lei, astfel că a admis în parte acest capăt de cerere, pentru această sumă.
Instanța a avut în vedere că propriile înscrisuri ale reclamanților cu privire la sumele cheltuite sunt incerte în ceea ce privește cuantumul acestora, fie în lei vechi, fie în lei noi și nu sunt în măsură să dovedească, prin ele însele, cheltuielile pretins a fi fost făcute în lipsa unor chitanțe sau facturi fiscale, cu atât mai mult, cu cât din probe nu a rezultat cu certitudine faptul că reclamanții ar avea venituri lunare permanente care să le permită cheltuirea unor asemenea sume și nici nu s-au depus contracte sau chitanțe de împrumut a unor sume de bani de la terțe persoane.
Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate de reclamanți, de câte 50.000 lei, C. Tudorița și B. A., respectiv câte 70.000 lei, I. C. și B. I., instanța a avut în vedere că prin fapta sa, pârâtul le-a produs reclamanților suferințe greu de imaginat, atât suferințe fizice, dar mai ales suferințe psihice, de neînlăturat, fiind de domeniul evidenței că cea mai grea durere pe care o poate încerca un părinte este moartea fiului său, cu atât mai mult cu cât victimele inconștienței pârâtului erau persoane tinere.
La acordarea daunelor morale instanța a avut în vedere și faptul că, prin stabilirea cuantumului acestora să nu se producă celui obligat la plată o situație materială greu de depășit, care să pericliteze existența familiei acestuia, dar nici să constituie o modalitate nejustificată de îmbogățire pentru cel care le pretinde, motiv pentru care instanța a apreciat că admiterea în parte a acestui capăt de cerere, pentru suma de 40.000 lei pentru fiecare reclamant este în măsură să aline întrucâtva suferința rudelor celor decedați.
În drept s-a apreciat că, potrivit art. 998 cod civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărei greșeală s-a ocazionat să-l repare”, iar în speța dedusă judecății, vinovăția pârâtului A. R. a fost dovedită și recunoscută de pârât.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere faptul că autoturismul cu numerele de înmatriculare PDA_, la data de 20.03.2008 avea locul obișnuit de staționare în Italia, iar accidentul s-a produs după . acordului Multilateral de Garantare, semnat de B.A.A.R. cu celelalte birouri naționale din statele membre ale S.E.E. și a altor S. asociate ( Decizia nr.9 a C.E. – Jurnalul Oficial al U.E. nr. L 180/10.07.2007, pag.42), B.A.A.R., prin adrese nr. OJ nr.0047/19.01.2009 ( fila 65) confirmă faptul că Biroul Național Carte V. din Italia ( Ufficio Centrale Italiano), va garanta plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate, în măsura în care se va dovedi vinovăția conducătorului autovehiculului din Italia, în producerea accidentului, păstrându-și totodată un drept de regres împotriva acestuia, comunicând totodată că, în baza art.3 alin.2, teza a –II-a din Regulamentele Interne ale Consiliului Birourilor B.A.A.R. a mandatat pentru a reprezenta în România, în acest caz, interesele UFFICIO Centrale Italiano, pe membrul său S.C. ASTRA S.A..
În aceste condiții, din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, s-a apreciat de instanță a rezulta că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă, bazată pe dispozițiile art. 998 cod civil, a celui care prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului de răspundere civilă, întemeiată pe contractul de asigurare, în condițiile reglementate prin legea nr.136/1995.
Instanța a admis ca fondată în parte acțiunea și l-a obligat pe pârâtul A. R. în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă Ufficio Centrale Italiano, prin mandatar S.C. ASTRA Asigurări S.A. – Sucursala B. la plata sumei de 1960,92 lei, respectiv de 1027,09 lei, către partea civilă S. Județean de Urgență B., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate lui A. R. și N. M. F. .
De asemenea, l-a obligat pe pârâtul A. R., în solidar cu Asiguratorul de răspundere civilă „ Ufficio Centrale Italiano”, prin mandatar S.C. ASTRA ASIGURĂRI SA – Sucursala B. să-i plătească reclamantei C. Tudorița suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 daune morale, reclamantei B. A., suma de 25.000 lei cheltuieli materiale și 40.000 daune morale, reclamantului I. C., 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale și reclamantului B. I. suma de 25.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei daune morale.
Ca parte căzută în pretenții, pârâtul A. R. a fost obligat, potrivit art.274 cod procedură civilă, să plătească fiecăruia dintre reclamanții C. Tudorița, B. A., I. C. și B. I. câte 250 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În speță instanța a constatat că fiind vorba de o obligație în soliduum, generată de răspunderea civilă auto, inculpatul trebuie să fie obligat să suporte paguba în temeiul răspunderii civile delictuale, iar asiguratorul să răspundă alături de acesta, în limita sumelor maxime stabilite de lege, în condițiile contractului de asigurare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Societatea de A.-R. Astra SA, Sucursala B., care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul diminuării, într-un cuantum rezonabil, a despăgubirilor materiale și morale la care a fost obligată.
Prin Decizia Civilă nr. 39 din 17.02.2011 Tribunalul B., a admis ca fondat apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece la judecarea cauzei nu a fost citată una din părți, respectiv S. Județean de Urgență B..
După casare, dosarul a fost înregistrat la judecătoria Însurăței sub nr._ .
Prin sentința penală nr. 125 din 21.06.2011, Judecătoria Însurăței și-a declinat competența de judecată în favoarea judecătoriei B., deoarece latura penală a cauzei a fost soluționată de către această instanță.
Judecătoria B. prin sentința penală nr. 1849 din 26.09.2011, și-a declinat la rândul său competența către Judecătoria Însurăței, iar Tribunalul B., prin regulator de competență a stabilit că, Judecătoria Însurăței este competentă pentru judecarea cauzei.
Cauza a fost reînregistrară la judecătoria Însurăței sub același număr la data de 17 noiembrie 2011.
La data de 06 decembrie 2011 instanța a dispus introducerea în cauză a numitei B. A., în calitate de reclamantă, iar la data de 30 ianuarie 2012 Societatea de A. R. Astra Asigurări SA, a depus la dosar concluzii scrise prin care a susținut următoarele:
În cauza dedusă judecații își găsesc aplicarea dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.11/2007 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule și prin urmare, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează in totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovata este obligată să o plătească în conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de art.999 Cod civil.
Din acest motiv asigurătorul de răspundere civilă auto a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale si morale stabilite în sarcina sa.
În ce privește daunele materiale si morale a susținut că pentru a putea fi plătite de către asigurător, ele nu trebuie să depășească limita maximă de despăgubire prevăzută de Ordinul C.S.A. nr. 11/2007, în care sunt incluse atât pretențiile materiale cât și pretențiile morale solicitate de părțile civile, inclusiv pretențiile spitalelor reprezentând cheltuieli de spitalizare, despăgubiri care se acordă proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare parte civilă.
Instanța de judecată trebuie să aplice principiul proporționalității în raport de prejudiciul suferit de fiecare parte civila, principiu prevăzut expres in dispozițiile Ordinul C.S.A.nr.11/2007.
Astfel, potrivit articolului 48 alineat 2 din acest act normativ "In cazul in care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de vehicul depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin documentul de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute in procesul civil, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se vor acorda în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană vătămată, fără însă a se depăși, la data producerii accidentului, pentru fiecare persoana accidentată, limita de despăgubire pe persoană, stabilită prin polița de asigurare RCA. "
Referitor la daunele materiale acordate reclamanților/părți civile în urma accidentului rutier, pentru justa stabilire a despăgubirilor materiale de către instanță, a susținut pârâta, nu este suficientă simpla enumerare a cheltuielilor efectuate (aproximate global de părțile civile) fiind obligatorie dovedirea cu documente fiscale (facturi, chitanțe, bonuri etc.) a prejudiciului suferit.
Prin urmare, pretențiile părților civile care nu pot fi probate cu documente justificative trebuie să fie respinse ca neîntemeiate și numai în măsura în care vor fi depuse înscrisuri pentru probarea daunelor materiale, instanța de judecată va trebui sa le admită conform dispozițiilor art. 49 pct. l din Ordinul C.S.A. nr.11/2007.
Instanța de judecată trebuie să verifice dacă daunele materiale se încadrează la punctul 2 literele a, b, ale art. 49, din Ordinul 11/2007, iar in caz contrar să le respingă față de asigurător, acesta din urma acordând despăgubiri doar pentru cheltuielile expres prevăzute în actul normativ aplicabil în materie.
Referitor la daunele morale acordate reclamanților/părți civile din cauză, despăgubiri al căror cuantum este dificil de stabilit, instanța de judecată va trebui să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să-l aibă, și nu ca sumele respective să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor, ori venituri nejustificate pentru victime.
Astfel, indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii și nu o îmbogățire fără justă cauză.
Faptul că despăgubirile morale urmează să fie suportate de asigurătorul RCA în baza contractului de asigurare nu poate constitui motiv de majorare a acestor despăgubiri numai pentru că "are cine și de unde să plătească". O astfel de abordare, a susținut pârâta, creează grave inechități între diversele categorii de victime ori persoane prejudiciate, pentru că durerea ori suferința pricinuită prin pierderea unei ființe dragi, este la fel de mare și în cazul infracțiunilor de omor cu intenție, unde nu există un asigurător care să plătească despăgubiri.
Instanța de judecată trebuie să țină seama, la acordarea daunelor morale și de criterii legate de condițiile socio-economice individuale ale părților civile precum si de nivelul general de trai ale acestora, astfel încât stabilirea unui cuantum just al despăgubirilor să aibă și o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În nici un caz, a susținut asigurătorul, instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat sumele solicitate, fără a aplica o justă măsură respectivelor pretenții.
Potrivit articolului 49 punctul l litera f si 49 punctul 2 litera d din Ordinul C.S.A 11/2007 :"asigurătorul acordă despăgubiri (...) daune morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.".
În ce privește cheltuielile de judecată a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 41 din Legea 136/1995 și ale art. 27 punctele 6 si 7 din Ordinul C.S.A. 11/2007 conform cărora "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civila".
În ce privește solidaritatea se răspundere civilă între asigurător și inculpat la plata despăgubirilor, a susținut, că răspunderea asigurătorului de răspundere civilă obligatorie, derivă din îndeplinirea unor obligații contractuale, iar nu delictuale și că solidaritatea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală este exclusă între asigurător și inculpat, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 24 alin. 3 Cod procedură penală, coroborat cu art.1000 alin. 1 si art.1003 Cod civil.
Răspunderea asigurătorului de plată a despăgubirilor stabilite în sarcina inculpatului este stabilită prin lege și tot prin lege sunt stabilite limitele și condițiile de acordare a despăgubirilor pe care asigurătorul le poate prelua la plată.
Obligarea . în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor este greșită, a susținut pârâta, deoarece potrivit art. 54 alineat final din Legea 136/1995 în cadrul procesului penal, când acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu împotriva inculpatului asigurat, citarea asigurătorului este obligatorie fără însă a i se atribui vreo calitate procesuală.
În procesul penal, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile stabilite în sarcina acestuia, întrucât între asigurător si făptuitor nu există raport de prepușenie care să atragă pentru asigurător o răspundere solidară.
Conform art. 55 alineat 1 din Legea 136/1995 :" despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, in măsura in care acestea nu au fost despăgubite de asigurat", însă această normă juridică nu instituie un raport obligațional direct între terțul prejudiciat și asigurător, ci este o dispoziție de favoare în beneficiul terțului pentru a se evita o eventuală insolvabilitate a debitorului sau a autorului prejudiciului.
A solicitat să se aibă în vedere și faptul că în autoturismul implicat în accident se aflau un număr de 6 (sase) persoane, deși maxim de locuri este de 5 (cinci). Cele 4 victime care au decedat se aflau pe bancheta din spate, că dacă nu erau așa de înghesuiți nu mureau toți și prin urmare există și culpa victimelor.
Analizând actele și lucrările de la dosar instanța a reținut aceeași situație de fapt ca și cea avută în vedere de prima instanță de fond și și-a însușit motivarea pentru acordarea daunelor materiale și morale, către părțile civile, în același cuantum.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr.136/1995 „…asigurătorul acordă despăgubiri…pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule… și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil..”, iar potrivit art. 50 alin. 1 „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare … persoanelor păgubite prin… deces..”. Se observă că textele citate nu fac nici un fel de distincție între tipul de despăgubiri și nici între felul prejudiciului (moral, material, prestație periodică etc.). Or, unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face.
Cum dispozițiile relevante ale Legii nr. 136/1995 (art. 55) permit ca asiguratorul să facă plata direct către persoana fizică păgubită și cum părțile civile deși nu au solicitat acest lucru, asiguratorul are, în virtutea legii, obligația directă de a plăti și „cheltuieli legate de reprezentarea juridică…în cazul cererilor de despăgubire în legătură cu pagube materiale și deces”, către părțile civile, în cazul în care nu se depășesc limitele maximale de despăgubire stabilite prin Ordinul C.S.A. nr.11/2007.
Instanța de rejudecare a ținut cont de toate componentele principiului disponibilității acțiunii civile. Acest principiu implică, în special, facultatea pentru partea vătămată de a solicita repararea pagubei în cadrul procesului penal sau separat, pe calea unei acțiuni civile distincte, de faptul că instanța este investită să soluționeze latura civilă a cauzei numai în măsura pretențiilor formulate de partea vătămată constituită parte civilă, de faptul că instanța nu poate da mai mult decât s-a cerut, că instanța poate obliga la plata de despăgubiri numai pe acele persoane de la care partea vătămată constituită parte civilă a cerut expres și cu prioritate acest lucru, și că există obligativitatea pentru partea vătămată constituită parte civilă de a-și argumenta ori justifica cererea de daune și de a-și dovedi pretențiile civile formulate, dacă dorește să obțină efectiv daunele pretinse.
În speță s-a observat că părțile civile, au solicitat obligarea la plata despăgubirilor civile, atât a inculpatului și, implicit și a asiguratorului.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România” (art. 48 și urm.) și ale Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2007, persoanele păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule pot solicita plata despăgubirilor și direct de la asiguratorul de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia. Dispozițiile relevante din aceste acte normative, instituie o răspundere principală, delictuală (firească, de altfel), în sarcina autorului faptei generatoare de prejudicii și o răspundere subsidiară, facultativă și contractuală a asiguratorului.
Obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor, direct către partea civilă, printr-o hotărâre judecătorească, este însă condiționată de cererea expresă a părții civile. Într-adevăr, potrivit art. 42 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 „asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite, în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare”, iar conform art. 55 alin. 1 și 3 în referire la art. 44 alin. 1 din aceiași lege „asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat”.
Și din dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală, (art. 14 alin. 1 și 2, art. 15 alin. 1 și 2) rezultă că este necesar ca partea civilă să solicite despăgubiri și de la asigurător pentru ca acesta să fi putut fi obligat direct la despăgubiri, ceea ce părțile civile nu au făcut în mod expres. Aceasta înseamnă că inculpatul, (cel care a cauzat fapta prejudiciabilă) rămâne principalul obligat la repararea prejudiciilor cauzate părții civile, iar asigurătorul doar în subsidiar (și, eventual, alături de el), asiguratorul având chiar posibilitatea (cu respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995) de a se întoarce împotriva sa, prin intermediul acțiunii în regres.
Legislația specială în materia asigurărilor permite doar o „scurtare” a procedurilor și efectuarea unei plăți directe de către asigurator către aceasta, în scopul ca persoanei prejudiciate prin accidentele rutiere să-i fie reparat prejudiciul cauzat în cel mai scurt timp, dar și pentru a se înlătura o . formalități ce ar implica cheltuieli suplimentare.
Prin urmare, a apreciat instanța, în cazul infracțiunii de „ucidere din culpă” inculpatul – chiar dacă autoturismul condus de el este asigurat pentru răspundere civilă auto obligatorie și chiar dacă nu a fost direct obligat prin hotărâre la plata despăgubirilor – rămâne cel dintâi obligat la plata despăgubirilor către partea civilă.
În al doilea rând, fiind vorba de o acțiune civilă derivând dintr-o acțiune penală, stabilirea despăgubirilor se face doar de către instanța de judecată, exclusiv pe bază de probe și numai dacă sunt întrunite toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale. Aceasta înseamnă că nimeni altcineva, nici măcar legiuitorul nu poate stabili – așa cum eronat pretinde asigurătorul, printr-o citare trunchiată a dispozițiilor legale – ab intio, care este întinderea unui tip de prejudiciu sau a mai multora, chiar cumulate, derivând din comiterea unei infracțiuni concrete.
A raționa altfel, a apreciat instanța, ar însemna a suprima rolul esențial al instanțelor, acela de a judeca, de a aprecia probatoriile, adică de a ”spune dreptul”, ceea ce echivalează cu o încălcare a independenței judecătorului întrucât nu poate fi admis ca legiuitorul ori un alt organ cu atribuții administrativ-normative să stabilească ,,a priori,, care este întinderea prejudiciului derivând din comiterea unei infracțiuni concrete, cu ignorarea circumstanțelor cauzei.
Plecând de la aceste premise, prima instanță a reținut ca fiind vădit nefondate susținerile asigurătorului de răspundere civilă, privind neacordarea de despăgubiri chiar și până la limita maximă prevăzută de Ordinul C.S.A, sus-citat.
Astfel, s-a considerat că dispozițiile art. 53 din Legea nr. 136/1995 stipulează că prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se stabilesc, printre altele: nivelul despăgubirilor și condițiile de plată și că potrivit art. 54 alin. 1 cu referire la art. 43 din aceiași lege „despăgubirea se stabilește și se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispozițiilor art. 49, (fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba) ori prin hotărâre judecătorească”.
Analiza coroborată a dispozițiilor Ordinului C.S.A. nr. 11/2007, (art.23 alin 3) relevă că „pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2008 la un nivel de cel puțin 750.000 euro, echivalent lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
La rândul lor, dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 prevăd că „despăgubirile se stabilesc…. pe baza convenției dintre asigurat, persona prejudiciată și asigurătorul RCA ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească”.
Din interpretarea sistematică și literală a cestor texte rezultă, a apreciat instanța, fără echivoc, faptul că nivelul de cel puțin 750.000 euro nu reprezintă suma minimă pe care instanțele sunt obligate să o acorde cu titlu de despăgubiri, cum pretinde asigurătorul ci acest nivel constituie suma asigurată pe care asigurătorul RCA este obligat să o garanteze că ar putea-o plăti în cazul producerii riscului asigurat.
Nu trebuie confundată suma asigurată (limita de despăgubire) din contractul de asigurare obligatorie RCA cu prejudiciul efectiv cauzat unei persoane păgubite printr-un accident rutier care poate fi sub acest nivel ori peste, prejudiciu care însă, pentru a fi reparat, trebuie probat. De asemenea, nu trebuie confundată situația stabilirii despăgubirilor prin convenția dintre părți cu situația stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească.
Dar suma asigurată nu poate fi confundată cu suma stabilită cu titlu de prejudiciu, care trebuie dovedită, cele două fiind noțiuni diferite. Dacă, s-ar accepta susținerile asigurătorului și s-ar considera, că nivelul de cel puțin 750.000 euro nu reprezintă suma asigurată sau nu reprezintă doar acest lucru, ci și cuantumul sumei minime ce trebuie acordată cu titlu de prejudiciu, în orice situație, s-ar ajunge la situații inacceptabile, de natură a încălca principiile răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, raționamentul asigurătorului este eronat, iar susținerile acestuia, sunt nefondate.
În ce privește plata daunelor morale instanța a apreciat că daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanelor prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității lor din punct de vedere fizic, psihic și social.
La determinarea acestor despăgubiri trebuie să se aibă în vedere gravitatea faptei, ecoul și consecințele pe care le-a antrenat, statutul social al părților vătămate, vârsta acestora, urmările asupra sănătății sau profesiei exercitate. Pe de altă parte, despăgubirea în compensare este cuantificată într-o sumă de bani și are drept scop ușurarea situației persoanei lezate și acordării unei satisfacții tocmai ca urmare a activității ilicite săvârșite de inculpat.
Analiza prevederilor art. 14 Cod procedură penală relevă că singura condiție pentru ca o persoană să se constituie parte civilă într-o cauză penală și de a avea vocație la obținerea de despăgubiri, este aceea de a fi fost vătămată prin fapta penală, respectiv de a fi suferit o vătămare fizică, morală sau materială, derivând din infracțiune. Or, în speță, toate părțile civile au invocat, justificat și au și probat, faptul că prin decesul intempestiv al copiilor lor au suferit vătămări morale greu de cuantificat.
Instanța de rejudecare și-a însușit punctul de vedere al primei instanțe de fond cu privire la cuantumul daunelor materiale și morale solicitate și acordate reclamanților care s-au ocupat și au suportat cheltuielile de înmormântare și cele de pomenire, precum și cu privire la acordarea daunelor morale, deoarece au fost puternic afectați și marcați de dispariția bruscă a copiilor lor. Pentru un părinte în vârstă este foarte greu să-și piardă copilul, decesul copilului conducând la demoralizare.
Astfel, s-a constatat că, în cauză, au fost administrate suficiente probe care relevă complexitatea prejudiciilor materiale și morale cauzate reclamanților prin dispariția fulgerătoare a copiilor lor ca urmare a infracțiunii comise de inculpat, dispariție care i-a marcat ireversibil și le-a afectat semnificativ existența sub aspect psiho-afectiv, atât din perspectiva resurselor material-financiare necesare întreținerii lor și a dezechilibrului creat între stilul de viață anterior și ulterior decesului, cât și sub aspectul climatului socio-familial, care de asemenea, s-a modificat, din perspectiva necesității de a face față unor obligații sociale și a unor sarcini administrativ-gospodărești, pentru care nu fuseseră nici un moment pregătiți.
Toate aceste componente ale prejudiciului cu caracter nepatrimonial încercat din plin de părțile civile relevă faptul că sumele stabilite de prima instanță de fond cu titlu de daune morale sunt suficiente, a apreciat a doua instanță, pentru a asigura o reparare echitabilă a suferințelor acestora.
Este drept că sumele ce pot și trebuie acordate cu acest titlu nu pot fi stabilite matematic, neexistând criterii prestabilite în acest sens, după cum nu sunt și, nici nu pot fi de natură a înlocui pierderea vieții unor persoane apropiate, totuși ele trebuie să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial produs părților civile. Sumele ce vor fi stabilite în acest sens nu au rolul de a compensa pierderea vieții victimelor, ci doar de a repara echitabil suferința părților civile prilejuită de aceste pierderi.
Din această perspectivă, este evident că sunt nefondate susținerile asigurătorului . apreciat aceeași instanță, privind cuantumul exagerat la daunelor morale acordate de prima instanță de fond, pentru că nu este vorba de o îmbogățire fără just temei, ci doar de o reparație echitabilă a unui prejudiciu nepatrimonial a cărui existență și întindere a fost dovedit cu prisosință.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente rutiere nu înlătură, așa cum s-a arătat mai sus, răspunderea civilă a făptuitorului, întrucât cele două forme ale răspunderii civile delictuală și contractuală coexistă simultan având rolul de a garanta acoperirea pagubei suferite de victimele accidentelor de circulație de la oricare din cei doi debitori iar despăgubirea obținută să constituie o justă și integrală reparație a pagubei.
În situația în care inculpatul este de acord cu pretențiile solicitate, (potrivit Deciziei 84/1981 a Tribunalului Suprem (C.D.1981), această achiesare exonerează partea civilă de a mai face proba despăgubirilor dacă inculpatul a declarat fără rezerve că este de acord să le plătească. În aceste condiții el va fi obligat la plata în întregime a sumelor pretinse.
Așa fiind și pentru a respecta principiul neadmiterii îmbogățirii fără justă cauză, prima instanță a dispus ca pe lângă plata daunelor materiale solicitate și dovedite de către părțile civile, societatea de asigurare și inculpatul să plătească și daune morale către părinții victimelor, dar nu în cuantumul pretins de aceștia ci într-un cuantum care să reflecte cât mai exact suferința psihică enormă generată de dispariția prematură a acestora.
Conform art. 274 Cod procedură civilă instanța l-a obligat pe inculpat și societatea de asigurare la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel . R. ASTRA SA - prin . B., mandatar al RO ROMANIA BAAR RO UFFICIO CENTRANS ITALIANO, pentru următoarele considerente:
Că obligarea asiguratorului la plata sumei de 1960,92 lei către partea civilă S. Județean de Urgență B., reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordare pârâtului A. R. precum și la plata sumei de 1027,09 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate numitei N. M. F. este nelegală, asiguratorul nesuportând aceste cheltuieli.
Asiguratorul poate fi obligat doar la cheltuieli efectuate cu îngrijirea medicală a reclamanților ori aceste două persoane nu sunt părți civile în dosarul penal. Că suma de 25.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri materiale fiecărui reclamant nu este dovedită întrucât aceștia nu au depus chitanțe sau facturi care să justifice aceste cheltuieli.
Asiguratorul nu poate fi obligat decât la plata cheltuielilor necesare care sunt probate cu acte și nu la cele voluptorii. Cuantumul cheltuielilor depus de reclamanți, nu poate fi stabilit matematic în cauză, neexistând criterii prestabilite în acest sens, însă nu reprezintă nici o justificare a acestor cheltuieli, neputând fi reținută ca probă în dovedirea acestor cheltuieli.
Este adevărat, daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes patrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale, însă instanța de fond nu a adus nici o modificare sentinței inițiale, acordând aceleași sume de 40.000 lei cu titlu de daune morale fiecărui reclamant, sume exagerat de mari astfel că, instanța de apel are posibilitatea să diminueze aceste daune morale într-un cuantum rezonabil și care, chiar mai redus fiind, poate să acopere suferința cauzată reclamanților.
În privința stabilirii concrete a daunelor morale acordate reclamanților s-a solicitat instanței de apel să țină cont de practica CEDO în acordarea daunelor morale.
Că nu s-a reținut culpa victimelor apreciată de recurentă ca fiind în proporție de 10% pentru fiecare mai exact ca în autoturismul implicat în accident se aflau 6 persoane deși maximum de locuri este de 5, iar cei care au murit (toți 4) se aflau pe bancheta din spate, față de care se solicită să se rețină și contribuția victimelor la rezultatul vătămător aspect care influențează cuantumul daunelor prin diminuarea acestora (C.S.J. Secția Penală, Decizia penală nr. 195/2001).
S-a apreciat că față de această împrejurare, dacă nu erau așa înghesuiți nu mureau toți. Prin faptul că nici unul nu a renunțat să rămână la benzinărie și s-au înghesuit pe bancheta din spate este și vina lor. Că sumele acordate reclamanților în prezenta cauză sunt prea mari și dacă ar fi menținute în cuantumul stabilit ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care acestea o au, aceea de compensare pentru părțile civile care au fost supuse unor suferințe fizice și psihice.
A reține un prejudiciu moral fără ca acesta să nu fie dovedit ar fi o altă sursă de îmbogățire fără just temei (pe lângă aceea a unor daune morale stabilite într-un cuantum excesiv). Prin urmare, a considerat asiguratorul că instanța de apel, în rezolvarea laturii civile – daunelor materiale – este îndrituită, în temeiul rolului său activ, să cerceteze întinderea acestui prejudiciu în condițiile datorate de instanța de fond.
S-a mai considerat că suferința provocată părților civile ca urmare a decesului celor 4 tineri cuprinși între 22-28 de ani dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanță cu jurisprudența în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economică a României.
În consecință, daunele morale acordate nu trebuie să aibă rolul unei sancțiuni pentru inculpat, această funcție îndeplinind-o pedeapsa penală corect aplicată.
Pentru toate aceste considerente s-a solicitat reanalizând probele administrate în dosarul cauzei să se admisă apelul formulat să se schimbe sentința atacată și pe cale de consecință să se diminueze cuantumul daunelor materiale și morale.
Inițial, apelul a fost înregistrat la secția civilă a Tribunalului B., la același complet care a pronunțat și decizia civilă nr. 39/17.02.2011 și a trimis cauza spre rejudecarea laturii civile, potrivit legii civile la Judecătoria Însurăței. Constatând însă în prezent că s-a comis o eroare judiciară, completul a dispus la data de 16 mai 2012, scoaterea de pe rolul secției civile a cauzei și înaintarea dosarului la Secția Penală a Tribunalului B., pentru competentă soluționare prin repartizare aleatorie, cu următoarele motive:
Cauza are ca obiect acțiunea civilă disjunsă din cauza penală ce a format obiectul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Însurăței.
În conformitate cu dispozițiile art. 347 C. pr. pen., instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și amânarea judecării acesteia într-o altă ședință, în cazul când rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale.
Având în vedere că instanța penală de fond, respectiv Judecătoria Însurăței a disjuns acțiunea civilă de cea penală în dosarul penal nr._, instanța competentă să soluționeze atât fondul cât și apelul este instanța penală și nu cea civilă.
Din eroare dosarul nr._ a fost înregistrat pe rolul Secției I Civilă a Tribunalului B. în vederea soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 195 din 1.03.2012 pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul nr._, deoarece competența de soluționare a apelului aparține Secției Penale a Tribunalului B..
Examinând cauza sub toate aspectele temeiniciei și legalității, conform dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat următoarele:
În cauză, Judecătoria Însurăței a pronunțat o sentință civilă, respingând punctul de vedere al reprezentantului parchetului care, în încheierea din data de 23.02.2012, a precizat că latura civilă a unei cauze penale trebuie să urmeze forma penală, și nu pe cea civilă.
Prima instanță a pronunțat în cauză o sentință civilă, cu motivarea că decizia civilă nr. 39/17.02.2011 a Tribunalului B. în dosarul nr._ este obligatorie și că, prin urmare, Judecătoria este obligată să respecte problemele de drept rezolvate de instanța superioară. În consecință, Judecătoria Însurăței a considerat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul în fond în următoarea ordine: pentru reclamanți, avocatul ales al acestora, pentru pârât, avocatul ales al acestuia, apoi consilierului juridic pentru asigurator.
Sentința pronunțată astfel este nelegală, a apreciat instanța de recurs, întrucât în cauză trebuia pronunțată o sentință penală, cu respectarea dispozițiilor art. 14, 15, 346 din Cod procedură penală, 347 Cod procedură penală (rezolvarea separată a acțiunii civile).
În acest caz, Judecătoria, în mod legal, trebuia să pronunțe o sentință penală, cu respectarea calității părților: inculpat, parte civilă, parte vătămată, asigurator, indicarea textelor de lege, a termenului legal de apel, care este de 10 zile și nu 15 zile și cu participarea procurorului, căruia trebuie să i se dea cuvântul în fond, atunci când judecătorul, în încheierea de ședință, a constatat cauza în stare de judecată.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că sentința este lovită de nulitate absolută în sensul prevăzut de art. 197 al. 2 Cod procedură penală, motiv pentru care, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. ,,b” Cod procedură penală, Tribunalul a admis apelul asiguratorului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care se vor avea în vedere și motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate, având în vedere și o culpă a victimelor de 10%, reducerea cuantumului despăgubirilor materiale acordate părților civile, întrucât nu există dovezi suficiente, cât și sub aspectul greșitei obligări la despăgubiri acordate „pârâtului” A. R. și Ufficio Centrale Italiano.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Însurăței care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei B. prin sentința penală nr. 126 din 21.06.2011, iar la rândul său, Judecătoria B. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Însurăței prin sentința penală nr. 1849 din 26.09.2011, constatând totodată ca fiind ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a trimis cauza la Tribunalul B. pentru a se pronunțat cu privire la regulatorul de competență.
Prin încheierea de ședință din 01.11.2011 Tribunalul B. a stabilit competența de soluționare a laturii civile în favoarea Judecătoriei Însurăței, motiv pentru care cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
Ulterior prin încheierea de ședință din 24.07.2012 a Tribunalului B. s-a admis sesizarea formulată de Judecătoria Însurăței în acest dosar și s-a constatat că toți judecătorii de la Judecătoria Însurăței sunt incompatibili în cauză.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.07.2012.
Instanța după discuții contradictorii, în ședință publică, în prezența apărătorilor părților și a reprezentantului asiguratorului, a stabilit cadrul procesual corect al cauzei, în sensul că părți civile sunt constituite în cauză S. Județean de Urgență B., I. C. prin reprezentant I. C., B. G. prin reprezentant B. A., B. M. prin reprezentant B. I. și C. Tudorița personal.
Se reține că instanța de recurs a stabilit ca obligații pentru instanța de rejudecare a fondului pe latură civilă, a analiza motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de asigurator, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate, având în vedere și o culpă a victimelor de 10%, reducerea cuantumului despăgubirilor materiale acordate părților civile, întrucât nu există dovezi suficiente, cât și sub aspectul greșitei obligări la despăgubiri acordate „pârâtului” A. R. și Ufficio Centrale Italiano.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele:
În urma activității infracționale a inculpatului s-a produs moartea victimelor B. T., C. R., B. S. și I. M., așa cum s-a stabilit în cauză cu autoritate de lucru judecat.
Astfel, din rapoartele de constatare medico legală (autopsie) efectuate în cauză, a rezultat că moartea victimelor a fost violentă și ca urmare directă a acțiunii de lovire - proiectare rezultată în urma unui accident rutier.
În cauză, S. Județean de Urgență B. s-a constituit parte civilă cu suma de 1960,92 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate inculpatului A. R., cu suma de 1027,09 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate numitei N. M. F. și cu suma de 18,90 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor acordate părții vătămate I. M. (decedată).
S-a reținut că aceste sume au fost într-adevăr dovedite de către partea civilă S. Județean de Urgență B..
Cu toate acestea, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 313 alin 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, conform cu care „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Astfel fiind, instanța a apreciat că în cadrul procesului penal furnizorii de servicii medicale (cum este și S. Județean de Urgență B. din prezenta speță) se pot constitui părți civile și pot solicita plata despăgubirilor civile (contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimelor), numai de la inculpat sau de la partea responsabilă civilmente, dacă există o asemenea parte în cauză, iar nu și cu privire la propriile vătămări pe care și le-ar fi cauzat inculpatul ca urmare a propriilor sale fapte.
De aceea, instanța a considerat că acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență B. împotriva inculpatului, este inadmisibilă în prezentul proces penal, ci cu privire la aceste pretenții civile unitatea spitalicească poate formula o acțiune civile separată.
De asemenea, instanța a considerat că este inadmisibilă acțiunea civilă formulată de aceeași parte civilă S. Județean de Urgență B. formulată împotriva inculpatului, în prezentul proces penal, și cu privire la solicitarea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1027,09 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate numitei N. M. F., având în vedere că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă cu privire această persoană, așa încât, pentru obținerea unor eventuale despăgubiri civile de către partea civilă S. Județean de Urgență B., ca urmare acordării de îngrijiri medicale acestei persoane, ar exista posibilitatea formulării unei acțiuni civile separate de prezentul proces.
Însă, cu privire la despăgubirile civile în cuantum de 18,90 lei reprezentând contravaloarea îngrijirilor acordate victimei I. M. până la momentul survenirii decesului acesteia, instanța a considerat că această sumă, care a fost dovedită de către partea civilă S. Județean de Urgență B. și a fost recunoscută de altfel de către inculpat, poate fi acordată în cauză, pentru următoarele motive:
Cheltuielile efectuate cu tratamentul acordat victimei I. M. până la survenirea decesului acesteia, au o legătură de cauzalitate cu fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu săvârșită cu vinovăție de către inculpat, întrucât decesul acestei victime și leziunile care au fost tratate de către medici până la momentul survenirii decesului acestei victime, dar și după deces, pe perioada cât decedatul s-a aflat în spital, până la ridicarea sa de către aparținătorii săi, au fost provocate în urma accidentului pentru care a fost vinovat inculpatul.
S-a arătat că, în cauză, cu privire la aceste despăgubiri sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că există prejudiciu dovedit, există faptă ilicită, care a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, precum și raport de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și prejudiciu, iar suma reprezentând prejudiciu încercat de S. Județean de Urgență B. nu a fost achitată în cauză până la acest moment.
S-a precizat că nu are relevanță, în cauză, faptul că victima I. M. nu este constituită parte civilă în cauză, pentru că, având în vedere decesul acesteia chiar în ziua săvârșirii faptei inculpatului, nici nu avea cum să se pună problema constituirii ca parte civilă a acestei persoane în prezenta cauză, ci relevant este că urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de către inculpat, partea civilă constituită în cauză – S. Județean de Urgență B. – a suferit un prejudiciu, respectiv contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei I. M. până la survenirea decesului acesteia, dar și costurile ulterioare implicate de deținerea decedatului până la ridicarea sa de către membrii familiei sale, iar cu privire la aceste despăgubiri S. Județean de Urgență B. are calitatea procesuală de a le pretinde conform cu dispozițiile art. 313 alin 1 din Legea nr. 95/2006 mai sus amintite.
În privința celorlalte părți civile, instanța a constatat că partea civilă B. G. a solicitat prin reprezentantul său B. A. obligarea inculpatului A. R. la plata sumei de 100.000 lei, din care 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale.
La rândul său, partea civilă C. Tudorița a solicitat obligarea inculpatului A. R. la plata sumei de 100.000 lei, din care 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 lei daune morale.
Părțile civile I. C. (având ca reprezentant pe I. C.) și B. M. (având ca reprezentant pe B. I.), au solicitat de asemenea obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 lei pentru fiecare, din care, 30.000 lei despăgubiri materiale și 70.000 lei daune morale.
Pe latura civilă a procesului penal, aceste părți civile au depus la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, în dovedirea pretențiilor lor civile, următoarele: recapitulație cu cheltuielile efectuate pentru defunctul C. R. (filele 25-27 dos fond); recapitulație privind cheltuielile pentru defunctul B. S. (filele28-31 dos fond); recapitulație privind cheltuielile cu defunctul B. T. (filele 32-36 dos fond); recapitulație cu cheltuielile efectuate pentru defunctul I. M. (filele 37-44); adresa nr. OJ 0632/24.10.2008 a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) și corespondenta efectuată cu Biroul N. Carte V. - Italia (filele 45-47 dos fond).
La propunerea părților civile, în cauză au fost audiați martorii B. M. și C. A., propuși de familia defunctului C. R., N. B. și A. V. propuși de partea civilă B. G., martorii B. N. D. și V. R., propuși de partea civilă I. C., pentru defunctul I. M. si martorii P. S. și C. D. propuși de partea civilă B. M., pentru defunctul B. T..
În privința sumelor solicitate de partea civilă C. Tudorița, de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, instanța a constatat că din calculele făcute de această parte civilă a rezultat că aceasta a cheltuit pentru înmormântarea victimei C. R., suma de 24.770 lei, fiind efectuate în general cheltuieli cu mâncarea, băutura, pentru înmormântarea efectivă, dar și pentru pomenirile efectuate (3 pomeni, conform obiceiului creștinesc); partea civilă a precizat că a cheltuit sume de 1000 lei pentru sicriu, 1000 lei pentru costumul victimei, 3700 lei pentru pantofi, 200 lei a cheltuit la biserică, 1000 lei pentru crucea de piatră, 400 lei pentru gardul din fier, 1000 lei pentru groapa cimentuită, iar restul de bani până la suma de 24.770 lei, au fost cheltuiți pe mâncare, pe băutură și pe muzică, fără a depune însă înscrisuri (facturi fiscale, bonuri fiscale, chitanțe fiscale) cu privire la aceste sume.
Martorul B. M. audiat cu privire la pretențiile civile ale părții civile C. Tudorița (declarație fila 78 dosar), a precizat că la pomenirea de după înmormântare a victimei C. R. au fost în jur de 150 – 200 persoane care au mâncat în două serii, la pomenirea de 40 de zile au fost prezente aproximativ 100-150 de persoane; martorul a apreciat cheltuielile la suma de 250 – 300 milioane lei vechi la înmormântare și la pomenire, precum și de 100 milioane lei vechi la pomenirea de 40 de zile.
Aceeași declarație a fost dată și de martora C. A. audiată cu privire la pretențiile părții civile C. Tudorița (declarație fila 79 dosar).
Acești martori au precizat că la înmormântare s-au făcut grătare, s-a consumat multă mâncare și băutură, s-au dat de pomană haine, apreciind că în total s-ar fi cheltuit suma de 50.000 lei RON, având în vedere și pomenirile ce se vor mai face în viitor.
În privința sumei de 30.000 lei, solicitată de partea civilă B. M. ca daune materiale, s-a constatat că această parte civilă a depus la dosarul cauzei, prin reprezentant, un calcul din care rezultat că ar fi cheltuit cu înmormântarea victimei B. T., în total suma de 26.389 lei, conform propriei prețuiri efectuate de această parte vătămată (calculare efectuată și depusă la dosar).
A precizat această parte civilă că au fost efectuate în general cheltuieli cu mâncarea, băutura, pentru înmormântarea efectivă, dar și pentru pomenirile efectuate (3 pomeni, conform obiceiului creștinesc); partea civilă a precizat că a cheltuit sume de 8450 lei pentru sicriu, 7700 lei pentru costumul victimei, 4300 lei pentru pantofi, pentru preot și pentru biserică, de asemenea pentru mâncare, pentru băutură și pentru muzică, fără a depune însă înscrisuri (facturi fiscale, bonuri fiscale, chitanțe fiscale) cu privire la aceste sume.
Martorul P. S. care a fost audiat în cauză cu privire la pretențiile formulate de partea civilă B. M., a precizat că la înmormântare și la pomenirea victimei B. T. s-au strâns aproximativ 700-800 de persoane, s-au făcut grătare, s-a consumat multă mâncare și băutură, băutură scumpă, s-a ascultat muzică cu lăutari, întrucât așa petrec la astfel de pomeniri persoanele de etnie rromă; martorul a mai arătat că pentru muzică s-a cheltuit suma de 100 milioane lei vechi, iar ca și sumă pentru înmormântare s-au cheltuit 200 milioane lei vechi, după aprecierea martorului; la pomenirile următoare, a mai relatat martorul s-au cheltuit 150 milioane lei vechi, participând cca. 50-60 de familii, consumându-se de asemenea mâncare și băutură scumpă; la pomenirea de 3 luni a mai arătat martorul s-au cheltuit aproximativ 50 milioane lei vechi; după aprecierea sa, martorul a precizat că s-au cheltuit aproximativ 50.000 lei RON (declarație fila 80 dosar).
Aceste aspecte au fost confirmate și de declarația martorului C. D. (declarație fila 82), care a participat de asemenea la înmormântarea și pomenirile victimei B. T..
Cu privire la daunele materiale în cuantum de 50.000 lei RON solicitate de partea civilă B. G., în legătură cu înmormântarea și pomenirile victimei B. S., s-a reținut că această parte civilă a depus la dosarul cauzei un calcul conform cu care a cheltuit suma de 22.700 lei, pentru groapă, sicriu, costumația victimei, mâncare, băutură, taxe preot și biserică, colive, muzică, cruci din fier cu gard, cruce din piatră.
Partea civilă B. G. a depus un contract de prestări servicii din 28.03.2008 (fila 31 dosar), în rest pentru sumele solicitate nu a depus la dosar înscrisuri (facturi fiscale, bonuri fiscale, chitanțe fiscale).
Cu privire la aceste pretenții a fost audiat martorul N. D. care a precizat că la înmormântare au participat aproximativ 200 de persoane, la pomenirea după o săptămână au participat cca. 8-10 persoane, când s-a înălțat și crucea și s-a făcut un gard la cimitir, s-a primit pomană (îmbrăcăminte) de către patru persoane – pantaloni din blugi, pantofi de sport tip adidas și câte un tricou – la pomana de 40 de zile au fost prezente cca. 30-40 de persoane, ocazie cu care s-a mai dat de pomană anumite haine către doi nepoți din localitatea Bertești (blugi, pantofi sport tip adidași și câte un tricou), s-a servit mâncare și băutură ca: roșii, măsline, apă minerală, cârnăciori, piure de cartofi, friptură, țuică și vin.
Martorul A. V. însă a precizat că la înmormântarea victimei B. S. ar fi participat cca. 110/120 de persoane, s-ar fi cheltuit suma de 150 milioane lei vechi, s-ar fi consumat sarmale, orez, roșii, pulpe de pasăre, cozonac, prăjituri, băuturi, coniac, ape minerale, țuică și vin; s-au făcut 3 pomeni cu cca 70-80 de persoane care au participat de fiecare dată, s-a făcut o criptă la cimitir și s-a înălțat crucea; fiecare din cele trei pomeniri au fost apreciate de martor la cca. 100 milioane lei vechi; la șase săptămâni s-a dat de pomană la doi băieți, în valoare de câte 250 lei pentru fiecare; cripta s-a făcut din cărămidă cu ciment (declarație martor – fila 91 dosar).
Cu privire la daunele materiale în cuantum de 30.000 lei RON solicitate de partea civilă I. C., instanța a reținut că potrivit modului de calcul efectuat de acesta s-au cheltuit cu înmormântarea și cu pomenirile suma de 31.125 lei, cu mobilier pentru pomană (scaun, veioză, masă), haine pentru pomană (șapcă, trening, maiou, bluză, adidași), mâncare, băutură, taxe biserică și preot.
Partea civilă a depus înscrisuri (chitanțe și facturi fiscale), respectiv chitanța din 01.04.2008 (30 lei pentru preot), factura fiscală din 21.03.2008 (850 lei pentru sicriu, set deces, set mânere, pătură, cruce, crucifix), chitanța din 06.05.2008, bon fiscal din 06.05.2008 (100 lei pentru taburet, masă), factură fiscală din 06.05.2008 (suma de 185 lei pentru băutură) – file 38-44 dosar).
S-a arătat că, la aprecierea cuantumului sumelor cheltuite și a sumelor ce urmează a fi acordate părților civile de mai sus, instanța va avea în vedere numai cheltuielile necesare, nu și cheltuielile voluptorii, pe care familia, din dragoste față de defunct le-a efectuat, respectiv sume cheltuite pentru mâncare sau băutură mai scumpă, pentru ridicarea de monumente funerare mai scumpe, precum și pentru plata lăutarilor chemați să cânte la înmormântare, inclusiv la cimitir.
Astfel, chiar dacă în cauză se face vorbire despre tradiția etniei rrome de a chema lăutari la înmormântări, unde se fac grătare și unde este chemată multă lume, făcându-se vorbire în declarațiile martorilor de aproximativ 600 – 800 de persoane, în condițiile în care localitatea S. Haret nu are mai mult de 800 de locuitori (așa încât aceste susțineri ale martorilor cauzei vor fi privite de instanță cu rezervă), instanța nu va acorda daune materiale în cuantumul solicitat excesiv de către părțile civile, respectiv la sumele de 50.000 lei, ori de 30.000 lei, aceste cheltuieli care s-ar fi făcut de către părțile civile în cauză ca și la petrecerile pentru nuntă, nefiind în acord cu cheltuielile necesare, ci putând fi considerate a fi adevărate cheltuieli voluptorii care nu pot fi puse în sarcina debitorului inculpat.
S-a menționat, pe baza mai ales a declarațiilor de martori, că există serioase contradicții cu privire la participanții la înmormântare și la pomenirile ulterioare, precum și cu privire la monumentele funerare, ori cu privire la produsele consumate la masă, în condițiile în care la dosarul cauzei lipsesc înscrisuri doveditoare a cheltuielilor efectuate.
S-a precizat, contrar susținerilor asiguratorului de răspundere civilă auto, că instanța nu se va baza numai pe înscrisuri, ci va avea în vedere și declarațiile de martori (care sunt mijloace de probă în procesul penal), cunoscut fiind că în situații de acest gen, de constrângere fizică a părților civile, de grabă în efectuarea celor necesare înmormântării, de cele mai multe ori nu se pot procura înscrisuri doveditoare pentru absolut toate cheltuielile prilejuite.
S-a arătat că, instanța va mai avea în vedere că între calculațiile efectuate de părțile civile și declarațiile martorilor, dar și înscrisurile depuse la dosar (facturi fiscale și chitanțe, acolo unde au existat astfel de înscrisuri), există serioase diferențe, în sensul că prețurile de achiziție a produselor sau serviciilor specifice au fost mult mai mici decât cele invocate de părțile civile și de martori (de exemplu s-a achiziționat o masă, un taburet și o veioză cu suma de 100 lei conform chitanței de la dosar; ori au fost date ca pomană pentru cca. 6 sau 4 persoane haine cum ar fi: tricouri, pantofi tip sport, blugi).
S-a menționat că se va avea în vedere, ținând cont de aceleași rațiuni a imposibilității procurării de multe ori a înscrisurilor justificative, că practica judiciară constantă este în sensul că se pot acorda cheltuieli de înmormântare și efectuare a pomenirilor creștinești, care au loc conform practicilor religioase constante, chiar dacă acestea nu au putut fi dovedite cu acte, în condițiile în care sunt probe că acestea s-au făcut, ținându-se cont de sumele de bani rezonabile care se fac în astfel de împrejurări, ceea ce este de notorietate, fără însă a se depăși cheltuielile necesare, fără a se trece de limita peste care s-ar putea ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a urmașilor victimei.
S-a arătat că, pe baza probelor de mai sus, acte și declarații de martori, dar și pe baza principiului echității, ținând cont de numărul de participanți pentru fiecare înmormântare în parte, de produsele consumate la înmormântare și la pomenirile ulterioare, de faptul că înmormântările și pomenirile s-au realizat într-o localitate mică – în satul S. Haret – unde nu este un număr mare de locuitori, dar unde și prețurile produselor și cheltuielile bisericești (sicriu, cruce, groapă, taxe bisericești) sunt mai reduse decât într-un municipiu sau într-un oraș, instanța va acorda părților civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C. suma de câte 20.000 lei reprezentând daune materiale.
Cu privire la daunele morale solicitate de părțile civile în cauză, în cuantum de câte 50.000 lei pentru partea civilă C. Tudorița și pentru partea civilă B. G., respectiv de câte 70.000 lei către părțile civile B. M. și I. C., instanța a avut în vedere că decesul unui membru al familiei, este de natură să cauzeze un prejudiciu de natură morală, astfel că, cererea de acordare a daunelor morale va fi admisă, instanța oprindu-se asupra sumei de 40.000 lei către fiecare parte civilă în parte, aceasta fiind de natură să asigure o acoperire suficientă a traumelor psihice și fizice încercate de părțile civile, în mare parte părinți, ori frate (în ceea ce-l privește pe B. M.), din cauza pierderii copiilor, ori fraților lor, respectiv prin pierderea sprijinului moral și material din partea acestora. S-a avut în vedere vârsta tânără a victimelor, vârsta înaintată a părinților acestora și relațiile de atașament reciproc existente în cadrul familiei.
Cu privire la despăgubirile morale și materiale, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că există prejudiciu dovedit, există faptă ilicită, care a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, precum și raport de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și prejudiciu, iar sumele reprezentând prejudiciu material și moral încercat de părțile civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C., așa cum au fost apreciate mai sus de instanță, nu au fost achitate până la acest moment.
S-a precizat că, pe baza probelor din dosar, se va reține în sarcina victimelor culpa comună, în proporție de 10%, așa cum a solicitat și asiguratorul de răspundere civilă, considerând această solicitare ca justificată, având în vedere că victimele B. T., B. S., C. R. și I. M., la data producerii accidentului rutier, precum și a decesului lor, se aflau unele dintre acestea în stare avansată de ebrietate, s-au urcat în mașina condusă de inculpat, peste limita locurilor legal prevăzute de aceasta, au avut un comportament necorespunzător întrucât, în timp ce inculpatul – de asemenea aflat în stare de ebrietate, conducând cu cca. 130 km/h – se afla la volanul autoturismului, victimele, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, strigau, îi cereau inculpatului să accelereze, împingeau în bancheta din față ocupată de șofer, chiar se aplecau peste bancheta din față a șoferului, încercând să dea volumul mai tare la muzică, aspecte care au rezultat cu prisosință din declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile martorei N. M. F. (declarații date în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești), acest comportament al victimelor fiind de natură a influența în mare măsură comportamentul inculpatului în sens negativ, constituindu-se într-o contribuție clară în producerea accidentului nefericit.
Pentru aceste motive, instanța a redus cuantumul despăgubirilor morale și materiale cuvenite părților civile, așa cum acestea au fost apreciate mai sus, cu procentul de 10%.
S-a reținut că la data producerii accidentului autoturismul Opel Calibra nr. PD A_ condus de către inculpat nu era asigurat în România și nici nu s-a constatat existența unei asigurări a acestuia în Italia, locul de stanționare al autovehiculului, iar accidentul s-a produs după . acordului Multilateral de Garantare, semnat de B.A.A.R. cu celelalte birouri naționale din statele membre ale S.E.E. și a altor S. asociate ( Decizia nr.9 a C.E. – Jurnalul Oficial al U.E. nr. L 180/10.07.2007, pag.42).
B.A.A.R., prin adresa nr. OJ nr.0047/19.01.2009 (fila 65) a confirmat faptul că Biroul Național Carte V. din Italia ( Ufficio Centrale Italiano), va garanta plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate, în măsura în care se va dovedi vinovăția conducătorului autovehiculului din Italia, în producerea accidentului, păstrându-și totodată un drept de regres împotriva acestuia, comunicând totodată că, în baza art. 3 alin.2, teza a II-a din Regulamentele Interne ale Consiliului Birourilor B.A.A.R. a mandatat pentru a reprezenta în România, în acest caz, interesele UFFICIO Centrale Italiano, pe membrul său S.C. ASTRA S.A..
În cauză a fost introdus în calitate de reprezentant al B.A.A.R. - UFFICIO Centrale Italiano, asiguratorul de răspundere civilă auto . ASTRA SA – prin Sucursala B., ca reprezentant pe teritoriul României al asiguratorului străin.
S-a reținut că, în cauză sunt îndeplinite și condițiile art. 48 alin 2 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data faptei (în anul 2008), conform cu care persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații: a) dacă numărul de înmatriculare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România.
S-a menționat că, potrivit art. 50 alin 1 din Legea nr. 136/1995 în redactarea în vigoare la data faptei, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri, iar potrivit art. 50 alin 2 din același act normativ, în redactarea în vigoare la data faptei, cu privire la asigurarea de răspundere civilă obligatorie auto RCA, se prevede că “în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv.”, așa încât se înțelege că poliția de asigurare RCA acoperă și situația în care ar fi asigurați pasagerii din vehicul, cu excepția conducătorului auto.
Astfel, instanța a înlăturat apărările asiguratorului cu privire la faptul că nu poate răspunde pentru despăgubirile solicitate de unitățile spitalicești, întrucât obligarea asiguratorului de răspundere civilă la plata de despăgubiri civile către unitățile spitalicești dacă inculpatul se face vinovat de producerea acestor cheltuieli întrucât unitățile spitalicești se încadrează în noțiunea de terțe persoane păgubite prin infracțiune, atâta timp cât au efectuat cheltuieli pentru restabilirea sănătății victimelor rezultat al infracțiunii inculpatului, iar legea nu distinge sub acest aspect.
La stabilirea în concret a modalității de plată a despăgubirilor s-a avut în vedere și art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România conform căruia: „Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin. 2.”
Văzând cele mai sus analizate, instanța a obligat în primul rând pe asiguratorul de răspundere civilă, conform plafonului prevăzut de lege, la data faptei – 20.03.2008 –, iar numai pentru ceea ce depășește această limită, va fi obligat inculpatul personal la plata daunelor, asiguratorul de răspundere civilă având însă dreptul de a se regresa împotriva inculpatului pe cale separată, pentru despăgubirile avansate celor prejudiciați, ținând cont și de faptul că acesta s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice la data faptei.
Nu s-au avut în vedere aici susținerile asigurătorului de răspundere civilă auto conform cu care primul ar trebui să fie obligat inculpatul la plata despăgubirilor, întrucât conform dispozițiilor mai sus menționate ale Legii nr. 136/1995 asigurătorul autovehiculului implicat în accident, este ținut în primul rând de plata despăgubirilor în limita plafonului legal de la data faptei, iar numai pentru ce excede plafonului poate fi obligat și inculpatul, respectiv persoana răspunzătoare de cauzarea prejudiciului (acesta fiind și scopul asigurării), în vederea protejării intereselor victimei, rămânând ulterior ca, pentru ceea ce a achitat, asigurătorul, în limita dispozițiilor legale, mai precis numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, să se regreseze împotriva celui răspunzător de producerea daunei.
Împotriva sentinței penală nr.2178/12.11.2012 a Judecătoriei B. au declarat recurs părțile civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C. și asiguratorul . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI).
Părțile civile au arătat că despăgubirile materiale sunt mai reduse decât cheltuielile efectiv realizate, că nu trebuia reținută și culpa victimelor în producerea evenimentului rutier, solicitând majorarea despăgubirilor materiale și morale.
Asigurătorul a solicitat să fie redus cuantumul daunelor materiale și morale acordate părților civile, pentru a putea corespunde scopului în care acestea au fost acordate, acestea având, în prezent, un caracter de sancțiune și nu de despăgubire.
Recursurile declarat de părțile civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C. sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul declarat de asiguratorul . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI) este nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 al.3 Cod procedură penală, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu dovedit și neacoperit, existența faptei ilicite, care a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, precum și raport de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și prejudiciu.
Astfel, fapta inculpatului A. R. de a produce un accident de circulație soldat cu uciderea din culpă exclusivă a patru persoane, și anume: I. M., B. T., C. R. și B. S., a cauzat prejudicii materiale părților civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C., prin cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimelor și a pomenirilor ulterioare, precum și un prejudicii morale, prin suferințele psihice încercate de părțile civile prin decesul unui membru al familiei.
De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că răspunderea pentru acoperirea prejudiciilor cauzate revine inculpatului, conform art.998, 999 Cod civil (vechi), precum și asigurătorului, în baza art.48 alin.2, art.50, art.54 din Legea nr. 136/1995, în varianta vigoare la data faptei.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate părților civile, Curtea constată că prima instanță a avut în vedere probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarațiile de martori, precum și tradițiile religioase de înmormântare și efectuare a pomenirilor ulterioare, sumele de câte 20.000 lei, acordate fiecărei părți civile, cu acest titlu, fiind suficiente pentru a acoperi cheltuielile necesare efectuate în asemenea împrejurări.
În ceea ce privește daunele morale, în mod corect instanța de fond a avut în vedere că decesul unui membru al familiei, date fiind relațiile de atașament reciproc existente în cadrul familiei și vârsta tânără a victimelor, este de natură să cauzeze un prejudiciu moral, sumele de câte 40.000 lei, acordate fiecărei părți civile, fiind de natură să asigure o acoperire suficientă a traumelor psihice încercate de părțile civile.
În consecință, cererile părților civile de majorare a despăgubirilor, peste limitele arătate mai sus, precum și a asigurătorului de reducere a acestora sunt nefondate.
Însă, hotărârea recurată este nelegală cu privire la reținerea unei culpe de 10% a victimelor la producerea accidentului de circulație și, implicit, reducerea despăgubirilor cu procentul respectiv.
Astfel, în cauză, latura penală a fost soluționată definitiv prin sentința penală nr.978/29.05.2009 a Judecătoriei B., inculpatul A. R. fiind condamnat pentru infracțiunile deduse judecății, respectiv ucidere din culpă și conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
În motivarea acestei hotărâri, instanța penală a reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului soldat cu moartea victimelor în privința cărora părțile civile au formulat pretenții civile în prezenta cauză.
Întrucât, conform dispozițiilor art.22 Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nu se pot face discuții cu privire la vinovăția inculpatului, la momentul soluționării laturii civile, în măsura în care o hotărâre penală a statuat definitiv cu privire la acest aspect.
În consecință, reținerea de către instanța de fond a unei culpe de 10% a victimelor și, implicit, de 90% a inculpatului la producerea accidentului de circulație este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art.22 Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, este nelegală și reducerea despăgubirilor acordate părților civile cu procentul de 10%.
Față de cele arătate, în baza dispozițiilor art. 38515 al.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se vor admite recursurile declarate de părțile civile B. G., B. M., C. Tudorița și I. C. și se va casa, în parte, sentința penală recurată.
În rejudecare, se va majora cuantumul daunelor materiale și daunelor morale la care a fost obligat inculpatul și asiguratorul, cu încă 10% față de sumele care au fost reținute de prima instanță.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza disp. art. 385 15 al. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca fiind nefondat recursul declarat de asiguratorul . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI) împotriva sentinței penale recurate.
Văzând și disp. art. 189 Cod procedură penală, Protocolul încheiat între Uniunea Națională a Barourilor din România și Ministerul Justiției precum și art.192 al.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de părțile civile B. M. (cu domiciliul în ., . B.), B. G. (cu domiciliul în ., . B.), C. Tudorița (cu domiciliul în ., . B.) și I. C. (cu domiciliul în ., . B.) împotriva sentinței penale nr. 2178/12.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ privind pe inculpatul A. R. (fiul lui I. și A., născut la 17.05.1978 în localitatea Însurăței, județul B., CNP:_, domiciliat in orașul Însurăței, . nr. 12, jud. B.).
Casează, în parte, sentința penală nr. 2178/12.11.2012 a Judecătoriei B. și, în rejudecare:
Majorează despăgubirile civile la care au fost obligați inculpatul A. R. și asiguratorul de răspundere civilă . SA – Sucursala B., în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI), către părțile civile, după cum urmează:
- de la 18.000 lei la suma de 20.000 lei, daune materiale, și de la 36.000 lei la suma de 40.000 lei, daune morale, pentru partea civilă B. M.;
- de la 18.000 lei la suma de 20.000 lei, daune materiale, și de la 36.000 lei la suma de 40.000 lei, daune morale, pentru partea civilă C. TUDORIȚA;
- de la 18.000 lei la suma de 20.000 lei, daune materiale, și de la 36.000 lei la suma de 40.000 lei, daune morale, pentru partea civilă B. G.;
- de la 18.000 lei la suma de 20.000 lei, daune materiale, și de la 36.000 lei la suma de 40.000 lei, daune morale, pentru partea civilă I. C..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de asiguratorul . SA – Sucursala B., (cu sediul în B., . A, apartament 2 – 3, județul B., și cu sediul central în București, ..3, ., sector 3 ), în calitate de reprezentant al Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) UFFICIO CENTRALE ITALIANO (UCI) împotriva sentinței penale nr. 2178/12.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat (avocat H. C.), se va vira către Baroul G. din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă asigurătorul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
florin meleacă mARCIAN M. I. aur marian mircea
Grefier,
M. I.
Red. F. M./19.03.2013
Tehnored. M. I./ 2 ex./19.03.2013
Fond: F. D..
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 221/2013. Curtea de... → |
|---|
