Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1521/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1521/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 25438/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1521/R
Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. L. C. – judecător
Judecător – Mița M.
Judecător – M. C.
Grefier – G. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. E. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA G. împotriva sentinței penale nr. 1137 din 14.06.2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ privind pe inculpata V. A. C., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G nr. 195/2002.
La apelul nominal a răspuns intimata inculpată V. A. C., în stare de libertate, asistată de av. N. Camil, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr._/20.11.2013.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că acest termen a fost acordat la cererea intimatei inculpate, pentru a-și angaja avocat.
Intimata inculpată V. A. C., întrebată fiind, arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond, care corespunde adevărului, și nu dorește să facă alte precizări în fața instanței de recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public susține că P. de pe lângă Judecătoria G. a declarat recurs împotriva sentinței penale 1137 din 14.06.2013 pronunțată de Judecătoria G., criticând-o pe motive de nelegalitate, constând în greșita achitare a inculpatei V. A. C., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002.
Din lecturarea hotărârii recurate se constată că prima instanță a avut în vedere ca și argumente ale soluției de achitare, următoarele aspecte:
Procesul-verbal de depistare aflat la fila 4 dosar urmărire penală a fost întocmit contrar dispozițiilor legale referitoare la martorii asistenți; inculpatei nu i s-a adus la cunoștință faptul că săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 în cazul în care refuză să dea probe de sânge; pentru evidențierea concentrației de alcool în sensul de probă biologică, metodologia prevede, pe lângă recoltarea probelor biologice de sânge, și alte posibilități de constatare a existenței alcoolului în sânge, în sensul analizei urinei și a salivei.
Contrar celor susține de către prima instanță, apreciază că aspectele avute în vedere de către aceasta nu au corespondent în probele administrate în cauză și nu puteau fi reținute ca și argumente pentru a ajunge la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, procesul-verbal de depistare aflat la fila 4 dosar urmărire penală respectă exigențele impuse de art. 92 din Codul de procedură penală, inclusiv cele referitoare la prezența martorilor asistenți. Precizează că se referă la activitatea procedurală de depistare și nu la cea desfășurată ulterior la spital.
Cei doi martori asistenți: Z. A. și L. B. au confirmat în instanță că activitatea procedurală a testării inculpatei cu aparatul alcooltest a avut loc în prezența lor și că rezultatul a fost pozitiv.
În cursul urmăririi penale, în declarația aflată la fila 14, inculpata a precizat că i s-a adus la cunoștință că săvârșește infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice în cazul în care nu va fi de acord să i se recolteze probe biologice.
Solicită să se aibă în vedere declarația de la fila 14 din dosarul de urmărire penală.
Poziția adoptată ulterior de inculpată, în sensul că a susținut că organele de urmărire penală nu i-au adus la cunoștință aspectul menționat, a fost avută în vedere în mod greșit de către judecătorul fondului ca fiind exclusiv cea care exprimă realitatea, judecătorul omițând existența reglementării înscrisă în art. 51 alin. 4 din Codul penal, conform căreia necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
Pe fond, se constată că în mod greșit instanța de fond a ignorat prevederile exprese ale Normelor Metodologice privind prelevarea probelor biologice care stabilesc fără echivoc în art. 1 alin. 1 că „prelevarea sângelui necesar determinării alcoolemiei ori a probelor biologice în vederea stabilirii stării de influență a produselor ori a substanțelor stupefiante, ori a medicamentelor cu efecte similare se face în cadrul oricărei unități sanitare cu atribuții…”. Interpretând norma menționată, se constată cu claritate că stabilirea alcoolemiei se poate realiza doar pe baza probelor biologice de sânge.
În același sens, urmează să fie avute în vedere și prevederile art. 6 lit. a și e din aceleași norme invocate în scris, cărora nu înțelege să le mai dea citire la acest moment.
Interpretând aceste dispoziții legale, se ajunge la concluzia enunțată anterior, respectiv aceea că este necesară prelevarea probelor de sânge.
De asemenea, consideră că mai trebuie ținut cont și de faptul că inculpata nu a dovedit pe parcursul urmăririi penale sau a cercetării judecătorești că s-ar fi aflat la momentul respectiv într-una din situațiile medicale speciale, prevăzută de art. 7 alin. 1 și 2 din norme, motivul invocat – frica de ace, neregăsindu-se în această categorie.
Având în vedere aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria G., să se constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, să se caseze hotărârea primei instanțe și să se dispună condamnarea inculpatei V. A. C. la pedeapsa închisorii, cu modalitate de executare suspendare condiționată, dispunând totodată suspendarea condiționată, după aplicarea evidentă a acestor dispoziții legale, a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal. De asemenea, solicită să se dispună obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul intimatei inculpate V. A. C., av. N. Camil, apreciază sentința penală 1137 din 14.06.2013 a Judecătoriei G. ca fiind legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. ca nefondat.
S-a invocat faptul că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de depistare a fost întocmit contrar dispozițiilor legale referitoare la martorii asistenți.
Susține că, într-adevăr, procesul-verbal de depistare aflat la fila 4 conține toate elementele prevăzute de art. 90-91 Cod procedură penală, inclusiv cele cu privire la semnarea acestuia de către martorii asistenți, care practic confirmă acea activitate procedurală.
Însă, în același proces-verbal de depistare aflat la fila 4 sunt câteva mențiuni cu privire la o activitate desfășurată de către organele de urmărire penală în unitatea spitalicească, și anume, faptul că inculpata a fost dusă la spital, i s-a cerut să i se recolteze probe biologice de sânge, că aceasta a refuzat și că i s-au prelevat probe de urină.
Acestea sunt activități la care a participat inculpata, solicitate de către organul de urmărire penală, și semnate în necunoștință de cauză de către cei doi martori asistenți.
În condițiile în care conținutul unui proces-verbal este semnat de două persoane, chiar în calitate de martori asistenți, care însă nu au cunoștință despre ceea ce s-a întâmplat efectiv acolo, despre conținutul procesului-verbal și la o dată ulterioară, apreciază că în mod corect instanța de fond a făcut aplicabile dispozițiile art. 64 alin. II Cod procedură penală.
De altfel, declarațiile avute în vedere de către instanța de fond sunt mai mult decât concludente. Atât martorul L. B., cât și martorul Z. A. au arătat în mod clar în ce împrejurări au înțeles să dea declarații, la ce activități au participat, când au semnat acel proces-verbal, faptul că în seara în care a fost depistată inculpata nu au asistat practic la întocmirea acelui proces-verbal, nici nu au știut de conținutul acestuia. Ulterior, la circa două zile au fost chemați la poliție să li se ia acele declarații și li s-a dat și acel proces-verbal pentru a fi semnat în necunoștință de conținutul acestuia.
Practic, instanța de fond doar a înlăturat acel proces-verbal ca și mijloc de probă, neținând cont de el la judecarea cauzei, având în vedere că acesta a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor legale.
Un al doilea motiv de recurs invocat se referă la declarația inculpatei aflată la fila 14 dosar urmărire penală, susținându-se că aceasta nu a fost avută în vedere de către instanța de fond sau mai bine zis că a fost înlăturată neținându-se cont de dispozițiile art. 51 Cod procedură penală.
Apreciază că instanța de fond în mod corect a făcut aplicabile dispozițiile art. 69 Cod procedură penală, având în vedere că declarația inculpatei dată la urmărirea penală nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Analizând declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză și conținutul înscrisurilor întocmite (proces-verbal de depistare, buletine de examinare clinică, buletine de analiză, buletine de prelevare), se poate lesne observa că niciunul din aceste înscrisuri sau niciuna din declarațiile martorilor nu se coroborează cu declarația inculpatei.
Or, în situația în care această declarație apare izolat, incidența dispozițiilor art. 69 Cod procedură penală a fost în mod corect reținută de către instanța de fond.
Mai mult, instanța de fond a reținut și declarația martorului Ț. I., aflată la fila 71, care a precizat că „în prezența mea nu i s-a adus la cunoștință inculpatei că dacă nu dă probe de sânge săvârșește infracțiunea de refuz de recoltare”.
Al treilea motiv de recurs invocat de către parchet, se referă la fondul cauzei, și anume, s-a susținut că instanța de fond nu ar fi avut în vedere prevederile Normelor Metodologice de Prelevare a Probelor Biologice.
Cu privire la acest aspect, arată că practica judecătorească în materie și chiar practica Parchetului G. este unitară. Atâta timp cât legiuitorul vorbește în mod clar în dispozițiile OUG 195/2002 ( art. 87 alin. 5, art. 88 alin. 6, art. 185 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței), făcând trimitere doar la noțiunea de „probe biologice” și nu „probe biologice de sânge”, pe bună dreptate instanța, analizând dacă persoana trimisă în judecată a săvârșit o faptă de natură penală, a apreciat că nu o poate condamna pe inculpată pentru incorecta aplicare sau nerespectare a normelor metodologice.
Practic, o persoană trebuie condamnată strict sub aspectul legii penale, nu sub aspectul normelor metodologice.
În situația de față, legiuitorul a arătat clar, inclusiv în acele Norme Metodologice, că prin probe biologice se înțelege probe de sânge, urină, salivă.
La un moment dat, s-a făcut vorbire de neaplicarea acelor Norme Metodologice cu privire la prelevarea de probe de sânge.
Consideră că trebuie avut în vedere și faptul că inculpata și-a arătat acea disponibilitate normală, corectă, de a colabora cu organele de urmărire penală din primul moment când a fost depistată în trafic. A precizat că a consumat băuturi alcoolice, a spus că este de acord să fie supusă testării cu aparatul alcooltest, a mers la spital pentru a i se preleva probe biologice, a arătat ce cantitate de alcool a consumat, deci nu poate fi vorba de un refuz total, fără echivoc, din partea inculpatei cu privire la prelevarea de probe biologice.
Inculpata a arătat că la acel moment nu era capabilă să suporte fie înțepată, solicitând să i se dea o pastilă să se calmeze, dacă se poate, numai să nu vadă când i se introduce acul. Atunci, personalul medical, în mod corect, pe baza buletinului de prelevare și de analiză, i-a prelevat probe de urină. În buletinul de analiză clinică se arată clar ce se poate preleva pentru stabilirea alcoolemiei: sânge și urină.
Inculpata a fost de acord să i se recolteze probe de urină, ulterior stabilindu-se că avea o concentrație de alcool de 0,65 ‰.
Consideră că nu este imputabil inculpatei faptul că personalul din unitatea spitalicească nu pot stabili pe baza urinei care este concentrația de alcool din sânge.
Legiuitorul a arătat strict sub aspectul faptei incriminate că este vorba de probe biologice și nu de probe biologice de sânge.
Pentru aceste considerente, apreciază că soluția instanței de fond este echitabilă, este în acord cu practica judecătorească în materie.
Solicită să se aibă în vedere că a depus la dosarul de fond (fila 32) rezoluția din 09.07.2010 prin care același procuror de caz, într-o situație identică - același pretins refuz de prelevare de probe de sânge în primă fază, după care s-au prelevat doar probe de urină - a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoana respectivă pe considerentul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței criticate ca fiind legală și temeinică.
Intimata inculpată V. A. C., având ultimul cuvânt, este de acord cu cele precizate de apărătorul ales și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1137 din 14 iunie 2013 a Judecătoriei G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost achitată inculpata V. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată – privind circulația pe drumurile publice, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii (faptă din data de 04.03.2012).
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 1573/P/2012 din data de 10.12.2012, al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei V. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În sarcina inculpatei V. A. C. s-a reținut faptul că, la data de 04.03.2012, fiind depistată sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea pe drumurile publice din mun. G. autoturismul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare P-4662-KF, a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de cercetare specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă:
- proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (fila 3 dosar urm. pen.);
- proces verbal de depistare în trafic (fila 4 dosar urm. pen.);
- proces verbal constatare a refuzului de recoltare a probelor bioologice de sânge (fila 5 dosar urm. pen.);
- rezultatele testării cu aparatul alcotest (filele 6-7 dosar urm. pen.);
- proces verbal de îndreptare a erorii materiale (fila 8 dosar urm. pen.);
- proces verbal de prelevare (fila 9 dosar urm. pen.);
- fișa U.P.U. (fila 11 dosar urm. pen.);
- buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 721/337 din 05.03.2012 (fila 12 dosar urm. pen.);
- declarațiile inculpatei V. A. C. (filele 13-17 dosar urm. pen.);
- adresa nr. 926/07.05.2012 a I.M.L. Iași (fila 22 dosar urm. pen.);
- adresa nr._/27.11.2009 a I.M.L. Iași (fila 23 dosar urm. pen.);
- declarațiile martorului Z. A. (filele 24, 27 dosar urm. pen.);
- declarațiile martorului L. B. A. (filele 25-26 dosar urm. pen.);
- declarațiile martorului Ț. T. (filele 28-29 dosar urm. pen.).
La dosar s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatei (fila 30 dosar urm. pen.) și copii după actele prin care inculpatei i s-a adus la cunoștință fapta reținută în sarcina sa și obligația de a preda permisul de conducere (filele 18-20 dosar urm. pen.).
Inculpatei V. A. C. i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 19.09.2012, astfel cum rezultă din procesul verbal atașat la dosar, . nr._ (fila 34 dosar urm. pen.).
În faza de cercetare judecătorească, instanța a procedat la audierea nemijlocită a inculpatei V. A. C., care a negat comiterea faptei reținute în sarcina ei (fila 14 dosar fond).
Totodată, s-a procedat la audierea nemijlocită a martorilor L. B. A. (fila 69 dosar fond), Z. A. (fila 70 dosar fond) și Ț. T. (fila 71 dosar fond).
În vederea rezolvării complete a cauzei, instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar a inculpatei (fila 11 dosar fond).
Cu încuviințarea instanței, apărătorul ales al inculpatei a depus la dosar un set de acte în circumstanțiere (filele 20-31 dosar fond) și practică judiciară (filele 32-60 dosar fond).
Pe durata judecării cauzei, inculpata a avut asigurată asistență juridică de către un apărător ales (delegație – fila 13 dosar fond).
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
În fapt, inculpata V. A. C. nu este la primul impact cu legea penală. Astfel, prin ordonanța nr. 88/D/P/2009 din 28.06.2012 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial G., împotriva inculpatei a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. (fișă de cazier – fila 11 dosar fond).
În ce privește fapta din prezenta cauză, ținând cont de materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 04.03.2012, în jurul orei 16,10, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier G., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . mun. G., a oprit pentru verificare autoturismul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare P-4663-KF, care circula pe . direcția de deplasare dinspre .>
La volanul autoturismului în cauză a fost identificată inculpata V. A. C. care a prezentat organelor de poliție doar cartea de identitate, aceasta declarând că restul actelor le are la domiciliu.
În aceste condiții, s-a procedat la efectuarea de verificări în baza de date a poliției, constatându-se că inculpata posedă permis de conducere categoria B, cu ., din anul 2002, iar autoturismul pe care-l conducea îi aparține și este înmatriculat legal (fila 4 dosar urm. pen.).
Întrucât inculpata emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul alcotest Drager, . 0280, ocazie cu care s-a constatat că inculpata avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat (filele 6-7 dosar urm. pen.).
S-a menționat faptul că, întrucât aparatul Drager era setat pe ora de vară, acesta a înregistrat, ca oră a testării inculpatei, ora 17,10, deși în realitate era ora 16,10. În acest sens, a fost întocmit un proces verbal de îndreptare a acestei erori materiale (fila 8 dosar urm. pen.).
Faptul că inculpata avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat este confirmat și de martorii L. B. A. și Z. A., participanți la traficul rutier, care au fost și ei opriți pentru control de către organele de poliție și cărora li s-a arătat aparatul Drager cu rezultatul pozitiv al alcoolemiei inculpatei.
S-a precizat că, după ce li s-a adus la cunoștință faptul că inculpata fusese depistată la volan sub influența băuturilor alcoolice și li s-au luat datele de identificare, martorii L. B. A. și Z. A. au fost lăsați să plece, fără ca procesul verbal de depistare a inculpatei să fie completat la fața locului și în prezența persoanelor implicate.
Fiind întrebată cu privire la alcoolemia depistată, inculpata a recunoscut că, la întoarcerea din . mun. G. s-a întâlnit cu o cunoștință, împreună cu care a consumat cantitatea de 250 ml votcă, după care a vrut să-și ducă autoturismul acasă, ținând cont că între barul în care consumase alcool și blocul în care locuia era o distanță foarte mică.
În continuare, inculpata a fost condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. A. A.” G., în vedere stabilirii alcoolemiei. Aici, motivând că îi este frică de ace, inculpata a refuzat să i se recolteze probe de sânge, fiind însă de acord să i se recolteze probe de urină, aspect confirmat de martorul Ț. T. (filele 28-29 dosar urm. pen., fila 71 dosar fond), cât și de procesul verbal întocmit în acest sens (fila 5 dosar urm. pen.).
S-a menționat faptul că inculpatei nu i s-a adus la cunoștință niciun moment faptul că refuzul de a i se recoltare probe de sânge constituie infracțiune. Astfel, în procesul verbal de depistare a inculpatei nu este prevăzut acest aspect (fila 4 dosar urm. pen.).
De altfel, instanța a înlăturat acest proces verbal și nu a ținut cont de el la judecarea cauzei întrucât acesta a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură penală, respectiv în lipsa martorilor asistenți L. B. A. și Z. A..
Astfel, martorul L. B. a declarat în fața instanței de judecată că a fost audiat la „cca. 2 zile” de la momentul depistării inculpatei, ocazie cu care a scris o declarație ce „mi-a dictat-o lucrătorul de poliție”, martorul respectiv explicând astfel de ce în declarația sa de la urmărire penală este scris că inculpata ar fi declarat în fața sa că ar fi consumat băuturi alcoolice deși, în realitate, el nu discutase nimic cu inculpata (fila 69 dosar fond).
Instanța a observat că martorul L. B. a arătat că „în seara respectivă am semnat un proces verbal” și că, „conținutul acestuia nu mi-a fost adus la cunoștință”, însă nu a ținut cont de această declarație. Astfel, potrivit declarațiilor sale, martorul L. B. a fost prezent doar la locul unde a fost testată inculpata cu aparatul Drager, el nefiind prezent și la spital (filele 25-26 dosar urm. pen., fila 69 dosar fond). Or, procesul verbal de depistare a inculpatei cuprinde mențiuni și cu privire la activitatea desfășurată la spital (în acesta fiind consemnate chiar datele de identificare a trusei de recoltare a probelor biologice – fila 4 dosar urm. pen.).
De altfel, din însăși declarațiile martorului L. B. rezultă că acesta are cunoștință doar de unele aspecte petrecute în trafic (când a fost oprit și a aflat că o persoană de sex femeiesc a fost depistată la volanul unei mașini deși se afla sub influența băuturilor alcoolice), martorul nedeclarând nimic despre cele petrecute la spital, aspecte despre care nu avea de unde să cunoască întrucât nu s-au petrecut în prezența sa (filele 25-26 dosar urm. pen.).
Coroborând aceste aspecte, s-a reținut că este clar că procesul verbal de depistare a inculpatei (existent la fila 4 dosar urm. pen.) a fost întocmit ulterior terminării activității de cercetare, deci după finalizarea și a activităților efectuate la spital, acesta fiind întocmit, în mod cert, în lipsa martorilor asistenți L. B. A. și Z. A..
Faptul că procesul verbal de depistare a inculpatei, în care se consemnează refuzul acesteia de a i se recolta probe biologice de sânge, a fost întocmit în lipsa martorilor asistenți L. B. A. și Z. A. rezultă și din declarațiile acestuia din urmă. Astfel, martorul Z. A. a declarat în fața instanței că „în ziua constatării nu am fost audiat și nu am semnat niciun înscris, a doua zi fiind însă invitat la sediul poliției, ocazie cu care am fost audiat și mi s-a dat să semnez un proces verbal pe care în ziua anterioară nu îl văzusem și nu îmi fusese prezentat” (fila 70 dosar fond).
De altfel, la fel ca și în cazul martorului L. B. A., din declarațiile martorului Z. A. rezultă că acesta are cunoștință doar de cele petrecute în trafic, respectiv la momentul depistării inculpatei, el neștiind nimic din cele petrecute la spital, ținând cont că nu a fost de față la momentul la care inculpata a refuzat recoltarea de probe biologice (filele 24, 27 dosar urm. pen.).
Faptul că martorilor asistenți L. B. A. și Z. A. li s-a cerut să semneze, ulterior întocmirii sale, procesul verbal de depistare a inculpatei, proces verbal care conține date necunoscute și nepercepute în mod personal de cei doi martori (respectiv că inculpata ar fi refuzat recoltarea de probe biologice de sânge), conferă un caracter de nelegalitate acestui proces verbal.
În aceste condiții, ținând cont de dispozițiile art. 64 alin. 2 C. proc. pen., potrivit cărora „mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal”, instanța nu a ținut cont de procesul verbal de depistare al inculpatei (aflat la fila 4 dosar urm. pen.), acesta fiind întocmit în lipsa martorilor asistenți, contrar dispozițiilor legale în materie.
Instanța a observat că, pentru a complini într-un fel faptul că procesul verbal de depistare a inculpatei a fost întocmit în mod nelegal, respectiv în lipsa martorilor asistenți, organele de poliție au întocmit un alt proces verbal, în prezența martorului asistent Ț. T., în care au consemnat că inculpata „a refuzat examinarea clinică și recoltarea probelor biologice de sânge”, dar că „s-a supus recoltării probei de urină” (fila 5 dosar urm. pen.)
Instanța nu a ținut cont însă de precizarea potrivit căreia inculpata ar fi refuzat examinarea clinică, în condițiile în care însăși martorul asistent Ț. T. a afirmat în fața instanței că „pe întreaga perioadă cât am fost de față nu am observat vreun cadru medical care să discute sau să examineze clinic pe inculpată” (fila 71 dosar fond).
De asemenea, în procesul verbal de prelevare, în buletinul de examinare clinică și în fișa U.P.U. se consemnează doar că inculpata refuză recoltarea probelor biologice de sânge, nu și că ar refuza examinarea clinică sau recoltarea probelor de urină. De altfel, în același proces verbal se consemnează că inculpata este de acord cu recoltarea probelor de urină, recoltare care s-a și realizat (filele 9-11 dosar urm. pen.).
Astfel fiind, inculpatei V. A. C. i-a fost recoltată o singură probă de urină, respectiv la ora 16,50, în urma analizării căreia s-a stabilit că aceasta prezenta o alcoolemie de 0,65 g 0/00 alcool pur în sânge (buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 721/337 din 05.03.2012 – fila 12 dosar urm. pen.).
S-a precizat că inculpatei nu i-a fost recoltată și cea de-a doua probă de urină, fără a se consemna în vreun act (fie întocmit de organele de poliție, fie întocmit de cadrele medicale din spital) dacă inculpata a refuzat recoltarea celei de-a doua probe.
Instanța a mai reținut că martorul Ț. T., cu ocazia audierii sale în faza cercetării judecătorești, a declarat că „în prezența mea nu i s-a spus inculpatei că dacă nu dă probe de sânge săvârșește infracțiunea de refuz de recoltare” (fila 71 dosar fond), declarația acestui martor fiind credibilă având în vedere întreaga modalitate în care organele de urmărire penală au înțeles să soluționeze prezenta cauză. În aceste condiții, instanța a înlăturat declarația dată de martorul Ț. T. în cursul urmăririi penale și a ținut cont doar de cea dată în faza cercetării judecătorești.
Instanța a precizat nu poate fi de acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public, potrivit cărora inculpata ar fi în culpă întrucât nu a semnat înscrisurile întocmite cu ocazia depistării sale. Astfel, din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpata nu a semnat acele înscrisuri tocmai pentru că ele conțineau date nereale (respectiv, fie era consemnat că a condus mașina sub influența băuturilor alcoolice din . în mun. G. – deși inculpata declarase că a condus sub influența băuturilor alcoolice doar pe raza mun. G.; fie era consemnat că refuză recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei – deși inculpata a fost de acord încă de la început și chiar i-au fost recoltate probe de urină).
În aceste condiții, instanța a apreciat că mențiunile eronate din cuprinsul actelor întocmite de organele de urmărire penală sunt imputabile doar acestora din urmă și, nicidecum, inculpatei.
De asemenea, instanța a observat că inculpata a declarat la un moment dat faptul că „polițistul mi-a spus că în situația în care nu doresc să dau probe de sânge săvârșesc infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice”, însă nu a ținut cont de aceasta. Astfel, potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatei „pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
Or, această declarație a inculpatei nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, având în vedere că declarația martorului Ț. T. – dată în cursul urmăririi penale (singura care susține aceste afirmații ale inculpatei) au fost înlăturate de către instanța de judecată, așa cum am arătat mai sus.
În ce privește săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracțiune reținută în sarcina inculpatei V. A. C., instanța a reținut că, potrivit art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, conținutul legal al infracțiunii respective constă în „refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul … de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante …”. Deci, aceste dispoziții legale nu sancționează refuzul recoltării probelor biologice de sânge, ci refuzul recoltării oricărei probe prin care se poate stabili alcoolemia.
Astfel, potrivit actelor efectuate în cursul urmăririi penale, inculpata s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, în modalitatea refuzului de a se supune recoltării probelor biologice.
S-a observat, însă, că inculpata V. A. C. a declarat încă de la început cantitatea de băuturi alcoolice consumată (respectiv 250 ml votcă – fila 4 verso dosar urm. pen.), a fost de acord atât cu testarea cu aparatul alcooltest (testare care s-a și efectuat - filele 6-7 dosar urm,. pen.) dar și să i se recolteze probe de urină în vederea stabilirii alcoolemiei (probe de urină care i-au și fost ridicate – filele 5, 9-10, 12 dosar urm. pen.).
Or, singurul lucru pe care l-a refuzat inculpata a fost acela de a i se recolta probe de sânge, aceasta invocând o frică de acul seringii.
Însă, instanța a reținut că pentru evidențierea concentrației de alcool în sensul de probă biologică, metodologia prevede, pe lângă recoltarea probelor biologice de sânge și alte posibilități de constatare a existenței alcoolului în sânge, în sensul analizei urinei (alcooluriei) și a salivei.
Astfel, în conformitate și cu dispozițiile art. 88 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, „persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc certificat ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării …”.
Atât dispozițiile art. 87 alin. 5, cât și ale art. 88 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 185 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a ordonanței, unde se prevede faptul că, „conducătorilor de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când: a) rezultatul testării arată o concentrație mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”.
Toate textele de lege menționate mai sus folosesc sintagma de „probe biologice” și nu pe cea de „probe biologice de sânge”, obligația ce îi incubă agentului constatator fiind aceea de a pune în vedere celui depistat în trafic conducând un autovehicul cu concentrația de alcool pur în aerul expirat mai mare de 0,40 mg/l, că este obligat să se prezinte la cea mai apropiată unitate medico-legală de profil pentru a i se recolta probe biologice.
Nu întâmplător legiuitorul folosește expresia de „probe biologice”, întrucât există cazuri (hemofilie, alergii) când nu este posibilă recoltarea de probe biologice de sânge și când alcoolemia se poate determina într-un alt mod.
Faptul că alcoolemia poate fi determinată și prin recoltarea altor probe biologice decât sângele rezultă și din conținutul procesului verbal de prelevare. Astfel, în conținutul acestuia se prevede că, în vederea stabilirii alcoolemiei, „am procedat la prelevarea probelor de sânge/urină”. Totodată, în cererea de analiză se arată că „anexăm probele de sânge/urină”, aspecte care întăresc convingerea instanței de judecată că stabilirea alcoolemiei se poate face nu numai prin recoltarea unor probe biologice de sânge, dar și prin recoltarea unor altfel de probe biologice, cum ar fi urină sau salivă (fila 9 dosar urm. pen.).
În împrejurările reținute de instanță s-a apreciat că atâta timp cât organele de poliție trebuiau să-i explice inculpatei în ce constă recoltarea de probe biologice, menționându-i-se în mod repetat că trebuie să se supună recoltării de sânge, fără a-i specifica implicit că alcoolemia poate fi determinată și în alt mod, nu există un refuz total al inculpatei, în înfrângerea normei – considerente în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv lipsește latura obiectivă.
Instanța a apreciat că este obligația cadrelor medicale care efectuează recoltarea probelor, cât și a celor de poliție care solicită recoltarea, să aducă la cunoștință inculpatei posibilitatea de a se recolta probe de urină și salivă, care nu presupun înțeparea, pentru stabilirea alcoolemiei, și doar în situația în care se refuză recoltarea acestora, se poate reține existența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
S-a apreciat că lipsa refuzului fără echivoc, total, absolut, este întărită și de supunerea inculpatei V. A. C. la testarea cu aparatul alcoltest Drager (filele 6-7 dosar urm. pen.), de declarațiile verbale ale inculpatei privind consumul anterior de băuturi alcoolice (astfel, încă de la momentul depistării sale în trafic, inculpata a declarat că a consumat cantitatea de 250 ml votcă – fila 4 dosar urm. pen.), cât și de faptul că inculpata s-a supus recoltării probelor biologice de urină (probe care i-au fost ridicate și în baza cărora s-a stabilit alcoolemia acesteia – filele 8-17 dosar urm. pen.). Toate acestea au confirmat convingerea instanței potrivit căreia inculpata nu a avut ca scop în sine evitarea, eludarea recoltării de probe ce ar fi dovedit sub aspect teoretic existența alcoolului în sânge peste concentrația admisă de lege.
Pentru toate aceste considerente, instanța a arătat că nu poate fi de acord cu opinia reprezentantului Ministerului Public, cuprinsă în actul de sesizare a instanței, potrivit căreia „determinarea alcoolemiei presupune numai prelevarea probelor de sânge”. De altfel, instanța a observat că procurorul care a întocmit actul de sesizare are o poziție oscilantă, având în vedere că, prin rezoluția nr. 5826/P/2009 din data de 09.07.2010, dată într-o cauză similară celei de față, a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că „faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii” (filele 32-34 dosar fond).
Față de toate cele expuse mai sus, instanța a dat eficiență principiului „in dubio pro reo”, îndoiala existentă în cauză nefăcând decât să profite inculpatei V. A. C., inculpată față de care, în opinia instanței, nu s-a putut produce vreo probă certă de vinovăție.
De altfel, potrivit art. 52 C. proc. pen., „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”, iar potrivit art. 66 alin. 1 C. proc. pen., „învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția”.
Raportându-se la aceste dispoziții legale, instanța a observat că în prezenta cauză nu a fost răsturnată, în niciun fel, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpata V. A. C., în cauză neexistând probe și nici măcar indicii că aceasta s-ar face vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Astfel fiind, instanța a apreciat că nu se pot reține în sarcina inculpatei V. A. C. dispozițiile art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, deoarece lipsește atât latura obiectivă a infracțiunii cât și latura subiectivă a acesteia, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. d C. proc. pen.
În concluzie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatei V. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată – privind circulația pe drumurile publice, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria G. criticând-o pe motive de nelegalitate sub aspectul achitării inculpatei V. A. C..
În susținerea recursului, s-a arătat că aspectele avute în vedere de către prima instanță nu au corespondent în probele administrate în cauză și nu puteau fi reținute ca și argumente în reținerea concluziei că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.
Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, s-a arătat că procesul-verbal de depistare aflat la fila 4 dosar urmărire penală, respectă exigențele impuse de art. 92 din Codul de procedură penală.
De asemenea, s-a arătat că, în cursul urmăririi penale, inculpata a declarat că i s-a adus la cunoștință că săvârșește infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice în cazul în care nu va fi de acord să i se recolteze probe biologice (declarație fila 14 dosar urmărire penală). S-a mai precizat că poziția adoptată ulterior de inculpată, în sensul că a susținut că organele de urmărire penală nu i-au adus la cunoștință aspectul menționat anterior a fost avută în vedere în mod greșit de judecătorul fondului ca fiind exclusiv cea care exprimă realitatea.
Pe fond, s-a constatat că în mod greșit prima instanță a ignorat prevederile Normelor Metodologice privind prelevarea probelor biologice din care rezultă fără echivoc că stabilirea alcoolemiei se poate realiza doar în baza probelor biologice de sânge.
S-a mai arătat că trebuie ținut cont și de faptul că inculpata nu a dovedit pe parcursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești că s-ar fi aflat la momentul respectiv într-una din situațiile medicale speciale, prevăzute de art. 7 alin. 1 și 2 din norme, motivul invocat - frica de ace, neregăsindu-se în această categorie.
Față de toate acestea, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, iar în rejudecare, condamnarea inculpatei V. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, la pedeapsa închisorii, iar ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm că hotărârea primei instanțe e legală și temeinică.
Inculpata V. A. C. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, republicată.
Instanța de fond a detaliat și analizat în mod corect situația de fapt reținută în actul de sesizare în privința căreia nu au intervenit modificări pe parcursul soluționării cauzei în recurs, sens în care nu vom insista cu reluarea acesteia.
În esență, s-a reținut în actul de sesizare că inculpata, la data de 04.03.2012, fiind depistată sub influența băuturilor alcoolice în timp ce conducea pe drumurile publice din municipiul G. autoturismul marca Ford Escort cu numărul de înmatriculare P-_ – KF a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Soluția adoptată de prima instanță privind achitarea inculpatei pe considerentul că lipsește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 republicată, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală, este corectă și se bazează pe o analiză completă a materialului probator și a dispozițiilor legale în materie.
Mai întâi, apreciem că în mod just, având în vedere dispozițiile art. 64 alin. 2 Cod procedură penală, prima instanță nu a ținut cont de procesul-verbal de depistare (aflat la fila 4 dosar urmărire penală) întrucât acesta a fost întocmit în lipsa martorilor asistenți, contrar dispozițiilor legale în materie.
Faptul că martorilor asistenți L. B. A. și Z. A. li s-a cerut să semneze, ulterior întocmirii sale, procesul-verbal de depistare a inculpatei, proces-verbal care conține date necunoscute și nepercepute în mod personal de cei doi martori (și anume, că inculpata a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge) conferă un caracter de nelegalitate acestui proces-verbal. Este cert că acest act a fost întocmit ulterior terminării activității de cercetare, deci după finalizarea și a activităților efectuate la spital, acesta fiind întocmit, așa cum am arătat, în lipsa martorilor asistenți.
Așa cum a arătat și prima instanță, reținem că pentru a complini acest aspect, respectiv că procesul-verbal de depistare a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale, organele de poliție au întocmit un alt proces-verbal, în prezența martorului asistent Ț. T., în care au consemnat că inculpata a refuzat examinarea clinică și recoltarea probelor biologice de sânge, dar că s-a supus probei de urină (probă aflată la fila 5 dosar urmărire penală).
Constatăm că în procesul-verbal de prelevare, în buletinul de examinare clinică și în fișa UPU se consemnează că inculpata refuză recoltarea probelor biologice de sânge, nu și că ar refuza examinarea clinică sau recoltarea probelor de urină. În acest proces-verbal de prelevare s-a consemnat că inculpata e de acord cu recoltarea probelor de urină, recoltare care s-a și realizat, inculpatei fiindu-i recoltată o singură probă de urină, la ora 1650, în urma analizării căreia s-a stabilit că prezintă o alcoolemie de 0,65 g ‰ alcool pur în sânge, inculpatei nefiindu-i recoltată și cea de a doua probă de urină, fără a se consemna în vreun act dacă a refuzat recoltarea celei de a doua probe.
Apreciem, de asemenea, corectă constatarea primei instanțe în sensul că inculpatei nu i s-a adus la cunoștință faptul că săvârșește infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 în cazul în care refuză să dea probe de sânge, declarația inculpatei de la urmărirea penală în acest sens în mod corect fiind înlăturată de instanță întrucât nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Pe fond, apreciem că în mod corect nu s-a reținut în sarcina inculpatei săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002, republicată, întrucât lipsește atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă a acestei infracțiuni, în speță fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În prezenta cauză nu putem vorbi de un refuz total, absolut, fără echivoc de recoltare a probelor biologice – singurul lucru pe care l-a refuzat inculpata a fost acela de a i se recolta probe de sânge, aceasta invocând o frică de acul de seringă, fiind de acord să-i fie recoltate probe de urină, probe care i-au fost recoltate – filele 5, 9-10, 12 dosar urmărire penală.
Lipsa acestui refuz este întărât și de supunerea inculpatei V. Arhemis C. la testarea cu aparatul alcoltest Drager, de declarațiile inculpatei privind consumul anterior de băuturi alcoolice (încă de la momentul depistării în trafic inculpata a declarat că a consumat 250 ml votcă), cât și de faptul că inculpata (așa cum am arătat) s-a supus recoltării probelor biologice de urină (probe în baza cărora s-a stabilit alcoolemia acesteia).
Din toate acestea se desprinde concluzia că inculpata nu a avut ca scop în sine eludarea recoltării de probe biologice ce ar fi dovedit sub aspect teoretic existența alcoolului în sânge peste concentrația admisă de lege.
Atâta timp cât organele de poliție trebuiau să-i explice inculpatei în ce constă recoltarea de probe biologice, menționându-i-se în mod expres că trebuie să se supună recoltării de sânge, fără a-i specifica implicit că alcoolemia poate fi determinată și în alt mod, nu există un refuz total al inculpatei, în înfrângerea normei – nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, și anume, lipsește latura obiectivă.
De asemenea, împărtășim punctul de vedere exprimat de prima instanță, în sensul că pentru evidențierea concentrației de alcool în sensul de probă biologică, metodologia prevede, pe lângă recoltarea probelor biologice de sânge și alte posibilități de constatare a existenței alcoolului în sânge, în sensul analizei urinei și a salivei.
Dispozițiile art. 87 alin. 5, 88 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și dispozițiile art. 185 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a ordonanței folosesc sintagma de „probe biologice” și nu pe cea de „probe biologice de sânge”.
Există cazuri când nu e posibilă recoltarea de probe biologice de sânge și când alcoolemia se poate determina într-un alt mod.
Față de toate acestea, apreciem că soluția de achitare adoptată de prima instanță e legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA G. împotriva sentinței penale nr. 1137/14.06.2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ privind pe inculpataV. A. C. (fiica lui I. și L., născută la data de 03.03.1977 în G., CNP-_, domiciliată în G., ..1, ..3).
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul G. a sumei de 50 lei reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. P. J. Manon).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. C. Mița M. M. C.
Grefier,
Red. D.L. C./02.12.2013
Tehnored. G.V./09.12.2013
Fond: C. P.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 727/2013. Curtea de... → |
|---|
