Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 310/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Curtea de Apel GALAŢI - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 310/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 6106/91/2010*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.310

Ședința publică din data de 03 Decembrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – D.-I. B.

Judecător – MIȚA M.

Grefier – I. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat prin PROCUROR G. E.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.

-.-.-.-.-.-.-.-.-.--

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor penale formulate de P. de pe lângă Tribunalul V., și de către apelantul-inculpat A. G., împotriva sentinței penale nr.122/F/20.03.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 03.12.2013.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus condamnarea inculpatului A. G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C.pen., respectiv pe o perioadă de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

Pe latră civilă, a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente ., prin lichidator ., la plata sumei de 532.670,45 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă . Focșani.

În baza art. 191 alin. 1 C.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1594/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V., înregistrat pe rolul Tribunalului V. sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. G., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în calitate de administrator al . Piscu, în perioada martie-aprilie 2009, cunoscând că nu dispune de posibilități financiare, a achiziționat produse de la . Focșani în valoare totală de 532.670,45 lei, pentru care a emis bilete la ordin și file cec ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 19.02.2008 a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., sub nr. J_, societatea comercială A. 2008 SRL, cu sediul în ., avându-l ca administrator pe inculpatul A. G.. În principal societatea avea ca obiect de activitate cultivarea plantelor tehnice.

La data de 16.03.2009, inculpatul a încheiat cu . SRL Focșani, reprezentată de administratorul T. M., contractul de vânzare-cumpărare nr. 01, în baza căruia urma să achiziționeze substanțe chimice, îngrășăminte, semințe etc. Cu această ocazie a fost încheiată Anexa 1 la respectivul contract de vânzare-cumpărare, prin care se consemna că inculpatul lasă drept garanție, în vederea preîntâmpinării riscului de neachitare la termen/insolvabilitate temporară/faliment, o filă cec și un număr de 4 bilete la ordin, semnate de acesta, urmând să fie completate de administratorul T. M., după o prealabilă notificare.

S-a menționat că inculpatul A. G. nu dispunea de disponibil în cont la momentul încheierii contractului și anexei.

Astfel, în perioada martie-aprilie 2009, . Focșani a livrat către societatea administrată de inculpat mărfuri în valoare totală de 532.670,45 lei.

Întrucât la data scadentă inculpatul nu și-a onorat obligațiile contractuale, . Focșani, prin adresa nr. 78/18.11.2009, i-a notificat valoarea debitului restant, solicitându-i luarea tuturor măsurilor pentru achitarea acestuia, în caz contrar urmând a fi introduse în bancă instrumentele de plată lăsate drept garanție.

Constatând că inculpatul refuză plata oricărei sume de bani, administratorul T. M. a completat biletul la ordin cu ._, cu suma de 1.000.000 lei ce a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil.

Începând cu luna februarie 2010, . Focșani a introdus, la termenele stabilite, un număr de cinci file cec ce au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în cont.

În aceste împrejurări, în cursul lunii iulie 2010 numitul T. M. a formulat plângere penală prin care a solicitat cercetarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, precizând că se constituie parte civilă cu suma de 532.670,45 lei.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul A. G. a recunoscut și regretat fapta săvârșită, precizând că a emis pentru fiecare lună câte o filă cec, deși nu avea disponibil în cont, că prin reeșalonare dorea să achite debitul restant și că în momentul achiziționării mărfurilor de la . Focșani nu dispunea de posibilități financiare.

În cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpatul a recunoscut că a derulat operațiuni comerciale cu partea civilă, arătând că înainte de această tranzacție a avut o altă societate cu același specific, respectiv achiziții de produse (imputuri) necesare pentru agricultură, efectuând plăți de peste 400.000 euro.

Referitor la contractul și anexele aferente, obiect al cercetărilor penale din prezenta cauză, inculpatul a arătat că acesta a fost încheiat în aceleași condiții, respectiv cu plata produselor la recoltare. Cum în anul 2009 efectele crizei s-au resimțit și în planul activității societății pe care o administra, a convenit cu reprezentantul părții civile să procedeze la o reeșalonare a datoriei, încheind anexe la contract pentru ca ulterior să se lase instrumente de plată (bilete la ordin, file cec) cu titlu de garanție. A precizat că nu au existat intenții frauduloase la momentul încheierii contractului, partea civilă fiind înștiințată de vânzarea societății către o altă persoană. De asemenea, pe perioada derulării contractului a procedat la o cesiune de creanță în favoarea părții civile, lucru dovedit cu contractul de cesiune găsit în contabilitatea acesteia cu prilejul anchetei judiciare.

În susținerea apărării sale, inculpatul a solicitat proba cu acte, martori și expertiză financiară, acest ultim mijloc probatoriu fiind respins ca neîntemeiat față de obiectivul solicitat de inculpat prin apărător (diminuarea prejudiciului cu valoarea convenită de inculpat în calitate de cedent într-un raport juridic de cesiune încheiat cu un terț).

În cauză au fost audiați martorii S. V. și P. I. și s-au depus înscrisuri în fotocopie: sentința comercială nr. 1175/03.11.2010 a Tribunalului V., raport întocmit de lichidatorul ., cerere de atragere a răspunderii procesuale a administratorilor (filele 57-61 dosar fond), contract de vânzare-cumpărare nr. 21/01.11.2009, contract de cesiune de creanță înregistrat la nr. 49/1._ din Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 0684 din 08.03.2010, diplomă de licență nr. 2848/1.12.1993 emisă de Universitatea de Științe Agronomice.

Valorificând atât probatoriul administrat în faza urmăririi penale, cât și pe cel administrat în cursul judecății, instanța de fond a apreciat că în cauză inculpatul A. G. nu a întrebuințat mijloace frauduloase pentru a determina încheierea contractului implicit a actului adițional subsecvent, acesta neputând fi executat din motive independente de voința sa. În concret, pornind de la însăși plângerea și declarația părții vătămate T. M., reprezentantul legal al . Focșani, s-a constatat că relația comercială cu inculpatul s-a desfășurat în condițiile în care aceștia se cunoșteau de aproximativ 6-7 ani de zile, generat de achiziționarea de imputuri. Pe acest fond, s-a arătat că la încheierea contractului cadru au fost lăsate părții civile cu titlu de garanție instrumente de plată (o filă cec și un bilet la ordin).

D. fiind că, urmare a notificării făcute de partea civilă la 30.11.2009, a cunoscut lipsa de disponibil, s-a acceptat de către acesta o reeșalonare a datoriilor pe baza încheierii unor acte adiționale subsecvente. De altfel și în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul V., înregistrată la nr. 1702/P/2010, partea vătămată/civilă în fapt a reclamat că a existat un refuz de plată pentru sume de bani înscrise în instrumente de plată, alte detalii privind acuzații de inducere în eroare nefiind descrise în conținutul sesizării.

Împrejurările invocate de partea vătămată (că nu i s-a adus la cunoștință de către inculpat că a cesionat societatea unei alte persoane, fapt care în opinia sa reprezintă un element de amăgire în derularea contractului încheiat) nu au fost reținute, pentru următoarele argumente de ordin probatoriu:

- declarația martorului S. (fost M.) V. se coroborează cu declarația inculpatului și cu înscrisul aflat la fila 94 dosar fond, confirmă că din punct de vedere legal cesiunea a fost înregistrată și publicată în Monitorul Oficial la data de 08 martie 2010;

- din raportul lichidatorului judiciar Kheops IPURL Focșani (fila 57 dosar fond), la punctul 1 (prezentarea debitorului), rezultă că la data de 23.02.2011, termen fixat de judecătorul sindic, administrarea societății a fost îndeplinită de către M. V. și A. G., procedura insolvenței fiind începută la data de 03.11.2010;

- din același raport al lichidatorului judiciar rezultă că una din cauzele care au generat încetarea de plăți a fost neîncasarea creanțelor datorate de către terți;

- din înscrisul aflat la fila 59 dosar fond reiese că . avea ca persoane chemate să răspundă personal în condițiile art. 138 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței pe numiții M. V. și inculpatul A. G., la punctul 1 constatându-se faptul că societatea deținea în patrimoniu la data de 31.12.2009 active circulante în sumă de 394.584 lei.

S-a apreciat că aceste din urmă două aspecte confirmă apărarea inculpatului, potrivit căreia la momentul încheierii actului adițional din 29.01.2010 obligațiile asumate de inculpat aveau fundament legal, în sensul că avea de încasat creanțe și era încă administrator al societății. Cu alte cuvinte, din punct de vedere al succesiunii evenimentelor relatate de părți după notificarea din 18.12.2009, acestea s-au întâlnit, stabilind în cursul lunii decembrie modalitatea de continuare a contractului încheiat. Din punct de vedere legal, chiar dacă în decembrie inculpatul a început demersuri pentru cesionarea societății unei alte persoane, la data încheierii actului adițional, respectiv în ianuarie 2010, acesta avea calitate de administrator și, implicit, active care să-i garanteze datoriile de achitat.

Pe de altă parte, s-a constatat din contractul de vânzare-cumpărare nr. 21 din 01.11.2009 (fila 39 dosar fond) și contractul de cesiune (fila 46 dosar fond) că inculpatul a vândut prin societatea sa către . Ivești, jud. G. produse din cele achiziționate de la partea civilă, contravaloarea acestora în cuantum de 345.864,84 lei fiind cesionată în favoarea societății parte civilă din prezenta cauză.

Cele două înscrisuri au fost identificate de către organele de control fiscal la societatea comercială . Focșani.

De asemenea, a mai constatat prima instanță că partea vătămată/civilă cunoștea la data încheierii actului adițional faptul că inculpatul nu avea disponibilități financiare (la data de 07.12.2009 a introdus la plată biletul la ordin lăsat garanție la încheierea contractului din martie 2009, acesta fiind refuzat de bancă, cu consecința intrării societății inculpatului în incidență de plată).

Cu toate acestea, reprezentantul părții vătămate/civile a acceptat din nou, cu titlu de garanție, șase file cec față de care știa că există o interdicție bancară (a se vedea biletul la ordin nr. 142/30.11.2009).

A mai reținut instanța de fond că, din înscrisurile aflate la filele 96-112 din dosarul de urmărire penală rezultă că partea civilă, prin reprezentant legal T. M., a introdus la plată filele cec înainte de expirarea termenelor de prezentare, respectiv cele stipulate prin act adițional (fila 92 dosar urm. pen.).

În raport de aceste considerente de ordin faptic, probatoriu, instanța de fond a apreciat că beneficiarul acestor instrumente de plată (file cec), în speță partea civilă, prin reprezentant legal, avea cunoștință în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, motiv pentru care faptele inculpatului se circumscriu infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Pentru aceste considerentele, în condițiile art. 334 C.proc.pen., instanța de fond a atras răspunderea penală a inculpatului pentru fapte incriminate de legea cecului și nu pentru cele pentru care a fost sesizată prin rechizitoriu.

Prin urmare, s-a apreciat că prin efectul schimbării încadrării juridice, faptele inculpatului A. G. care, în calitate de administrator al . Piscu, a emis la data de 29.01.2010 șase file cec cu titlu de garanție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia a procedat la condamnarea inculpatului.

Reținând că nu există intenția de inducere în eroare a părții civile la momentul încheierii contractului, dar și al derulării acestuia în perioada martie-2009 – ianuarie 2010 (încheiere act adițional), instanța a dispus achitarea inculpatului, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 3 C.pen. (latura subiectivă).

În ceea ce privește pretențiile civile solicitate de partea civilă, instanța de fond le-a apreciat ca fiind dovedite, nefiind contestate de inculpat, motiv pentru care, în condițiile art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 998, 999 C.civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata acestora.

Prin încheierea de ședință din 26.04.2012, în baza art. 195 C.proc.pen., s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 80/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, în sensul că, în conținutul alineatului 1, în loc de: „Condamnă pe inculpatul A. G. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare”, s-a consemnat „Condamnă pe inculpatul A. G., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., în infracțiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la 1 (un) an închisoare”, iar după alineatul 1 a fost introdus un nou alineat, cu următorul conținut: „Achită pe inculpatul A. G. pentru fapta incriminată la al. 3 al art. 215 C.pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, cu referire la art. 10 lit.d C.proc.pen”.

Împotriva sentinței penale nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V. au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul V. și inculpatul A. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, P. de pe lângă Tribunalul V. a invocat următoarele motive:

1. În mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 334 C.proc.pen., întrucât încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare este corectă raportat la conduita inculpatului care a înstrăinat firma fără să-l anunțe pe reprezentantul părții vătămate și a încheiat un act adițional de reeșalonare a debitului.

2. Procedura schimbării încadrării juridice și a achitării inculpatului pentru 215 alin. 3 C.pen. printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, este nelegală și în contradicție cu dispozițiile art. 195-196 C.proc.pen.

3. Chiar dacă s-ar accepta că noua încadrare juridică este corectă, pedeapsa stabilită este nelegală, neaplicându-se și pedeapsa amenzii, iar acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată.

4. Latura civilă a cauzei nu este corect soluționată, întrucât partea civilă a solicitat și penalități de întârziere în cuantum de 36.138,20 lei, neacordate însă de instanță.

S-a solicitat, în situația în care se va aprecia că se impune condamnarea inculpatului în încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, obligarea inculpatului la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente a despăgubirilor civile solicitate de către partea civilă, precum și cheltuielilor judiciare către stat.

Suplimentar, procurorul de ședință a invocat un nou motiv de apel, susținând că se impunea, chiar în noua încadrare juridică dată faptei, reținerea dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pen.

S-a solicitat, în raport de motivul invocat la pct. 2, admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii descrise în actul de sesizare în încadrarea juridică reținută, la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, iar partea responsabilă civilmente să fie obligată în solidar cu inculpatul și la plata despăgubirilor către partea civilă și a cheltuielilor judiciare către stat.

La rândul său, inculpatul a criticat sentința penală pentru netemeinicie susținând că, față de datele care caracterizează persoana sa, s-ar fi impus aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, apreciind totodată că acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată.

În faza procesuală a apelului s-a procedat la reaudierea inculpatului A. G. (fila 33 dosar apel), precum și la audierea reprezentantului legal al părții vătămate/civile . Focșani, T. M. (fila 34 dosar apel). De asemenea, la dosar au fost depuse mai multe înscrisuri, respectiv: adeverință de salariat (fila 24 dosar apel), proces-verbal de predare-primire încheiat cu ocazia cesiounării părților sociale deținute de inculpat la . Piscu, către martorul M. V. (filele 50-53 dosar apel), caracterizare privind pe inculpatul A. G. (fila 54 dosar apel).

Prin decizia penală nr. 237/A/06.11.2012 a Curții de Apel G. s-au admis apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul V. și de inculpatul A. G. împotriva sentinței penale nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V., s-a desființat sentința penală menționată, precum și încheierea de ședință din 26.04.2012 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Au fost menținute actele procedurale efectuate până la data de 14.03.2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1594/P/2010 din 28.12.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V. s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că, în calitate de administrator al părții responsabile civilmente . Piscu, a achiziționat de la partea vătămată . Focșani, în perioada martie – aprilie 2009, produse în valoare de 532.670,45 lei pentru care a emis bilete la ordin și file cec care au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont.

Constatând că fapta dedusă judecății se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, Tribunalul l-a condamnat pe inculpat „prin schimbarea încadrării juridice”, folosind un procedeu atipic, încercând printr-o singură frază să stabilească atât noua încadrare juridică, cât și sancțiunea penală.

Același procedeu atipic se regăsește și în încheierea de îndreptare a erorii materiale dată la 26.04.2012, când, cu ocazia motivării hotărârii, constatând că inculpatul nu a folosit mijloace frauduloase în derularea contractului, Tribunalul a apreciat că poate îndrepta soluția inițial pronunțată, printr-o încheiere dată în camera de consiliu, prevalându-se de dispozițiile art. 195 C.proc.pen.

A observat instanța de apel că, procedând la schimbarea încadrării juridice, chiar și într-un cadru neprevăzut de lege (încheiere de îndreptare a erorii materiale), Tribunalul s-a raportat la o altă încadrare decât cea reținută în rechizitoriu și a dispus achitarea pentru o infracțiune care nu a făcut obiectul discuției purtate la termenul din data de 07.03.2012, când inculpatul, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 334 C.proc.pen.

Dacă instanța de fond a apreciat că solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice este întemeiată, trebuia ca prin sentința penală pronunțată la data de 14.03.2012 să dea mai întâi eficiența cuvenită dispozițiilor art. 334 C.proc.pen., să schimbe încadrarea juridică și apoi, în baza noii încadrări juridice, să pronunțe una dintre soluțiile înscrise în art. 345 alin. 1 C.proc.pen.

De asemenea, dacă aprecia că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. 3 C.pen. și de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, trebuia să pună din oficiu în discuție această chestiune și, ulterior, prin sentință, să dispună schimbarea încadrării juridice, iar în baza noilor încadrări juridice să pronunțe una dintre soluțiile înscrise în art. 345 alin. 1 C.proc.pen.

Procedând la schimbarea încadrării juridice (nepusă în discuție) și la pronunțarea unei soluții de achitare printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale dată în camera de consiliu, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 345 alin. 1 C.proc.pen., conform cărora instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, precum și a dispozițiilor înscrise în art. 195 C.proc.pen. și ale art. 334 C.proc.pen.

Având în vedere că schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei soluții de achitare nu pot face obiectul unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, soluția inițială neputând fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 195 C.proc.pen., apreciind că încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile și ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea încadrării nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților cât și al soluționării corecte a cauzei, fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă, instanța de apel a constatat că, în fapt, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în cadrul procesual prevăzut de lege și că, în situația dată, nu se poate substitui primei instanțe, chiar dacă apelul este devolutiv, fără a încălca dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale de atac al părților, cu precădere al inculpatului, garanții care corespund și exigențelor art. 6 paragr. 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Așa fiind, reținând că motivele de nelegalitate invocate de procuror la pct. 2 din motivele scrise de apel sunt întemeiate, Curtea de Apel G. a admis – în baza art. 379 pct. 2 lit. b C.proc.pen. - apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul V., cu consecința desființării sentinței penale atacate și a încheierii de ședință din 26.04.2012 pronunțate în dosarul penal nr._ și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul V.. Pentru aceleași considerente, având în vedere că primează motivele de nelegalitate, a fost admis și apelul inculpatului A. G..

S-a mai arătat că instanța de rejudecare ar trebui, în situația în care se impune schimbarea încadrării juridice, să facă mai întâi aplicarea dispozițiilor art. 334 C.proc.pen. și numai ulterior să procedeze la condamnarea ori achitarea inculpatului, după caz. De asemenea, s-a pus în vedere instanței de rejudecare să administreze orice alte probe ce vor fi considerate necesare pentru justa soluționare a cauzei, atât pe latură penală, cât și civilă.

Împotriva deciziei penale nr. 237/06.11.2012 a Curții de Apel G. a declarat recurs inculpatul A. G..

Prin decizia penală nr. 1320/16.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală s-a admis recursul declarat de inculpatul A. G. împotriva deciziei pronunțate în apel de Curtea de Apel G., Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală recurată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel G. pentru rejudecarea apelurilor declarate de procuror și inculpat.

Analizând decizia nr. 237/A/06.11.2012 a Curții de Apel G., Secția penală și pentru cauze cu minori, Înalta Curte a apreciat că aceasta este anulabilă prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 38515 pct. 2 lit. c C.proc.pen., pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 172 C.proc.pen. este incident atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Inculpatul, prin apărător ales, a invocat greșita aplicare a legii cu privire la art. 379 pct. 2 lit. b C.proc.pen., prin trimiterea cauzei spre rejudecare de către tribunal.

Instanța de recurs a constatat că, deși soluția de pronunțare a unei achitări pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială este greșită, îndreptarea erorii de judecată se face pe calea rejudecării cauzei în apel, iar nu pe calea desființării sentinței și trimiterii spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere că a existat o cercetare judecătorească în ceea ce privește fapta respectivă, iar părțile au pus concluzii la instanța de fond cu privire la acuzația respectivă.

În cauză, soluția de desființare cu trimitere a fost determinată, conform considerentelor deciziei din apel, de schimbarea încadrării juridice și pronunțarea unei soluții de achitare, care nu pot face obiectul unei încheieri de îndreptare a erorii materiale, soluția inițială neputând fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute în art. 195 C.proc.pen. Instanța de apel a considerat că încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile, ținând cont că procedura penală prevede că schimbarea încadrării nu poate avea loc decât în anumite condiții a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților, cât și al soluționării corecte a cauzei, fiind fără relevanță dacă schimbarea încadrării juridice privește o infracțiune mai ușoară sau mai gravă. Curtea de apel constatat că, în fapt, tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în cadrul procesual prevăzut de lege și că, în situația dată, nu se poate substitui primei instanțe, chiar dacă apelul este devolutiv, fără a încălca dreptul la apărare, precum și dreptul la o cale de atac al părților.

Instanța de recurs a constatat că inculpatul a fost audiat în cauză cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, că schimbarea de încadrare juridică a fost pusă în discuția părților, care au formulat concluzii, astfel că există o omisiune a instanței de fond de a se pronunța pe calea prevăzută de lege asupra acuzațiilor și nu o încălcare a regulilor procesului echitabil care să nu poată fi înlăturată decât prin reluarea procesului penal.

S-a mai arătat de către instanța de recurs că, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b C.proc.pen., instanța de apel desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2 C.proc.pen., cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Or, niciuna dintre ipotezele anterioare nu este incidență în speță. Inculpatul a fost legal citat și a fost prezent, fiind audiat de către instanța de fond, iar nulitățile prevăzute în art. 197 alin. 2 C.proc.pen. nu se referă la cazul de față, care privește pronunțarea unei soluții incompatibile cu regimul încheierilor de îndreptare de eroare materială. Conform art. 197 alin. 2 C.proc.pen, dispozițiile referitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile referitoare la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, atunci când sunt obligatorii conform legii, precum și la întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori. Pronunțarea unei soluții de achitare pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale nu face parte dintre nulitățile prevăzute în art. 197 C.proc.pen., astfel că, având în vedere efectul devolutiv al apelului, greșeala trebuie îndreptată în rejudecarea de către instanța în fața căreia a fost criticată hotărârea respectivă, prilej cu care se analizează și celelalte critici formulate.

Ca urmare a greșitei aplicări a legii, decizia instanței de apel nu a soluționat fondul cauzei, nu a existat o pronunțare asupra faptelor deduse judecății, curtea de apel rezumându-se la a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În ipoteza lipsei unei hotărâri cu privire la acuzațiile formulate împotriva inculpatului, caz reglementat în art. 3859 alin. 1 pct. 10 C.proc.pen. (instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte din actul de sesizare), soluția prevăzută de Codul de procedură penală este cea de la art. 38515 pct. 2 lit. c.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel G. sub nr._ .

În cursul rejudecării apelului în urma casării cu trimitere, Curtea a procedat la audierea martorului N. M., administratorul . Ivești (fila 66 dosar apel rejudecare).

La dosarul cauzei au mai fost depuse de către inculpat, în xerocopie, o . documente fiscale și contabile (filele 80-88 dosar apel rejudecare).

De asemenea, s-au solicitat relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V. cu privire la situația juridică a părții responsabile civilmente . Focșani, aceasta mutându-și sediul din . Focșani după ce a intervenit cesiunea părților sociale, de la inculpatul A. G., către martorul M. V..

Procurorul a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei de instanța de fond, contrară probelor ce atestă inducerea în eroare exercitată de inculpat asupra reprezentantului părții vătămate. A susținut procurorul că inculpatul nu a înștiințat-o pe partea vătămată că nu are bani la momentul efectuării operațiunii. Inculpatul a emis cele 6 file cec ca instrument de plată, iar nu ca și garanție, după care s-a retras din firmă. Contractul de cesiune la care s-a făcut referire a fost întocmit pro causa pentru a încerca ulterior să-și demonstreze buna-credință. De altfel, din audierea reprezentantului părții vătămate rezultă că acesta nu a consimțit niciun moment la efectuarea acestui tip de operațiune. Toate aceste împrejurări au fost apreciate de către procuror ca fiind suficiente pentru a conduce la concluzia că inculpatul a intenționat să inducă în eroare partea vătămată, nefiind legală dispoziția instanței privind schimbarea încadrării juridice.

Pe de altă parte, în mod nelegal instanța de fond a rupt practic infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., în două infracțiuni: una prevăzută de Legea nr. 59/1934, pentru care s-a și dispus condamnarea, iar cealaltă prevăzută de art. 215 alin. 3 C.pen., pentru care s-a dispus achitarea. Încheierea de îndreptare eroare materială prin care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a fost apreciată de către procuror ca fiind nelegală, motiv pentru care a solicitat desființarea acesteia.

În principal, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului, cu înlăturarea dispoziției de schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea dedusă judecății prin actul de inculpare, la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, aplicarea unei pedepse fără reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de 64 lit. a teza a II-a, b și c C.pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, procurorul a solicitat a se dispune obligarea doar a inculpatului la despăgubiri civile, în condițiile în care partea responsabilă civilmente a fost radiată.

În subsidiar, s-a arătat de către procuror că, în situația în care instanța de apel va considera că hotărârea primei instanțe este legală sub aspectul încadrării juridice, pedeapsa aplicată este nelegală întrucât textul legal prevede sancțiunea cu închisoare și amendă cumulativ, instanța aplicând doar pedeapsa închisorii. Pentru aceeași situație, referitor latura civilă, s-a arătat că aceasta este nelegală în raport de Decizia nr. 43/2008 a Î.C.C.J. – Secțiile Unite, prin care s-a statuat că instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.

Pe de altă parte, procurorul a criticat și încadrarea juridică dată de instanța de fond, arătând că se impunea reținerea și a dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pen., inculpatul săvârșind mai multe acte materiale, în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, arătând că, de altfel, prima instanță a și specificat în motivare că o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea executării, va satisface rolul educativ și preventiv al pedepsei.

De asemenea, inculpatul a criticat sentința pronunțată de instanța de fond și cu privire la latura civilă, arătând că aceasta este nelegală în raport de Decizia nr. 43/2008 a Î.C.C.J. – Secțiile Unite, mai sus menționată.

Analizând apelul declarat în cauză de P. de pe lângă Tribunalul V., Curtea îl va aprecia ca fiind fondat, în vreme ce apelul declarat de inculpatul A. G. apare ca fiind nefondat.

Potrivit art. 215 alin. 1 C.pen., inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă constituie infracțiunea de înșelăciune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. În cazul în care înșelăciunea se săvârșește prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani, iar dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Conform art. 215 alin. 3 C.pen., inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele 1 și 2 ale aceluiași articol, după distincțiile acolo arătate.

Alineatul 4 al art. 215 C.pen. incriminează fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alineatul 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, precizând că astfel de fapte se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatul 2 al aceluiași articol.

În fine, potrivit art. 215 alin. 5 C.pen., înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, prin consecințe deosebit de graveînțelegându-se o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145 C.pen., ori altei persoane juridice sau fizice. (art. 146 C.pen.).

Pe de altă parte, prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la aplicarea art. 215 C.pen., s-a stabilit că:

1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.

2. Dacă beneficiarul cecului are cunoștință, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

În opinia Curții, activitatea infracțională dedusă judecății în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. G. s-a desfășurat în două etape distincte: prima, în legătură cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 01/16.03.2009, între partea vătămată/civilă . Focșani și firma inculpatului, . Piscu, iar cea de a doua constând în emiterea de către inculpat, în luna ianuarie 2010, a 6 file cec fără a avea disponibil în cont.

De principiu, principala problemă pusă în discuție de o cauză penală este vinovăția persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de față problema vinovăției este determinată de existența sau nu a intenției inculpatului A. G. de inducere în eroare a reprezentanților părții vătămate/civile . Focșani, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 01/16.03.2009. Referitor la aceasta, Curtea apreciază că materialul probator administrat în cauză demonstrează, mai presus de orice îndoială, intenția inculpatului A. G. de a o prejudicia pe partea vătămată/civilă cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat.

În speță este cert faptul că, urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 01/16.03.2009 derulat cu societatea comercială administrată de inculpat, părții vătămate/civile . Focșani i s-a cauzat un prejudiciu, valoarea totală a mărfurilor livrate în baza contractului menționat și neachitate ulterior fiind de 532.670,45 lei. Prejudiciului cauzat părții vătămate/civile îi corespunde, în mod evident, o mărire a patrimoniului societății inculpatului, astfel că rămâne de demonstrat dacă, pentru a-și mări patrimoniul, inculpatul A. G. a acționat cu forma de vinovăție specifică infracțiunii de înșelăciune.

Intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg, așadar, din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat.

Infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului părții vătămate trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop.

Finalitatea cercetării judecătorești în cauzele având ca obiect astfel de infracțiuni este acela de a clarifica dacă s-au întrebuințat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea părții vătămate în realitatea înțelegerii intervenită între părți.

În literatura și practica judiciară s-a arătat în mod constant că, pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de înșelăciune în convenții trebuie avute în vedere elemente precum conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau instrumente de plată, anterior datei faptelor din actul de sesizare, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plății, coerența măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea față de respectarea normelor care guvernează domeniul în speță, rulajul mărfurilor sau al încasărilor, caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate față de faptele din cauza dedusă judecății. În afara criteriilor menționate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenției respective, cunoașterea de către părțile contractante a modului în care se va desfășura contractul, respectiv când și cum se va face plata, existența unor împrejurări imprevizibile, emiterea de cecuri după interdicția bancară etc.

Din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, rezultă – ca și situație de fapt – că, la data de 16.03.2009, între . Piscu, administrată de inculpatul A. G., și partea vătămată/civilă . Focșani s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care partea vătămată/civilă se obliga să furnizeze societății inculpatului diferite cantități de produse, în principal produse chimice folosite în agricultură, conform anexelor la contract. În fapt, au fost livrate mai multe astfel de produse, în diferite cantități, fiind emise în acest sens facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii, inculpatul recunoscând în fața organelor judiciare, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, faptul că a preluat efectiv cantitățile de produse menționate în facturile emise de partea vătămată/civilă.

Ca și termen de plată, dat fiind specificul produselor livrate, s-a convenit ca acestea să fie achitate după ce beneficiarii finali ai produselor vor recolta și valorifica producția agricolă obținută, adică după încheierea anului agricol în curs. Totuși, în vederea preîntâmpinării riscului de neachitare la termen/insolvabilitate temporară/faliment, inculpatul a lăsat garanție părții vătămate/civile mai multe instrumente de plată (o filă cec și patru bilete la ordin).

Este evident, atât din modalitatea în care a fost încheiat contractul, cât mai ales din felul în care a fost convenit termenul de plată, că reprezentantul legal al părții vătămate/civile, T. M., a avut reprezentarea faptului că, la momentul la care a fost încheiat contractul, societatea inculpatului nu deținea în cont sumele de bani necesare pentru onorarea cecului lăsat garanție. Astfel fiind, observând cele stabilite prin Decizia nr. IX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, este exclusă reținerea în sarcina inculpatului A. G. a dispozițiilor alineatului 4 al art. 215 C.pen., motiv pentru care Curtea va dispune, în temeiul art. 334 C.proc.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății în sarcina inculpatului A. G., în sensul înlăturării acestei dispoziții legale.

Potrivit declarațiilor date în cauză atât de inculpatul A. G., cât și de reprezentantul legal al părții vătămate/civile, T. M., aceștia se cunoșteau dinainte de momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 01/16.03.2009, anterior cei doi mai având colaborări, finalizate însă întotdeauna fără probleme. Pe fondul relațiilor de colaborare anterioare, numitul T. M. a fost de acord să livreze inculpatului produsele menționate în anexele la contract, acesta fiind convins că inculpatul este de bună-credință.

Odată intrat în posesia mărfurilor livrate de partea vătămată/civilă, inculpatul le-a vândut mai departe altor agenți economici. Potrivit afirmațiilor inculpatului, cea mai mare parte din mărfurile primite de la partea vătămată/civilă (în sumă totală de 367.044,84 lei) ar fi fost livrată către . Ivești, societate administrată de martorul N. M.. În dovedirea acestor afirmații, inculpatul a depus la dosarul cauzei (filele 39-49 dosar fond) contractul de vânzare-cumpărare nr. 21/01.11.2009, inclusiv anexa nr. 1 la acesta, încheiat cu . Ivești, precum și contractele de cesiune de creanță încheiate cu aceeași societate la data de 05.11.2009 (pentru suma de 328.978,74 lei), respectiv la data de 19.11.2009 (pentru suma de 16.886,10 lei). De asemenea, inculpatul a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri constând în facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii (filele 19-41 dosar nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).

Audiat fiind de către instanța de apel, martorul N. M. a arătat că în toamna anului 2009 inculpatul A. G. i-a propus o asociere, spunându-i că deține o cantitate mai mare de produse chimice pe care urmau să o folosească în activitatea de producție a .. Sub pretextul că i se cer garanții de la societatea de la care a preluat respectivele produse chimice, martorul a fost convins de către inculpat să semneze atât contractul de vânzare-cumpărare nr. 21/01.11.2009, cât și facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii emise de ., către ., precum și două contracte de cesiune de creanță în care societatea sa apărea ca și debitor cedat, societatea inculpatului apărea ca și cedent, iar . Focșani figura ca și cesionar. Dintre mărfurile înscrise în anexa la contract, inculpatul a livrat efectiv către . cantitatea de aproximativ 5 tone de îngrășăminte chimice (pe care ulterior inculpatul le-a luat înapoi), precum și cantitatea de 2 tone de sămânță de grâu (care a rămas la ., dar s-a degradat, nefiind folosită). Martorul a precizat că respectivele facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea . întrucât produsele menționate în acestea nu au fost niciodată livrate.

Raportat la atitudinea de ansamblu a inculpatului, Curtea apreciază ca fiind veridice susținerile martorului N. M., potrivit cărora inculpatul nu a livrat către . Ivești mărfurile înscrise în anexa la contractul de vânzare-cumpărare nr. 21/01.11.2009, respectiv în facturile fiscale emise către această societate. Că este așa rezultă și din modalitatea în care a acționat ulterior inculpatul, care la scurt timp a cesionat părțile sociale pe care le deținea la . către martorul S. (fost M.) V. (căruia i-a spus că, până la definitivarea formalităților, datoriile societății urmau să fie achitate), și care, mai ales, nu a întreprins vreun demers pentru recuperarea datoriei de la .. Or, dacă ar fi fost reală această datorie, cu siguranță inculpatul ar fi făcut demersuri pentru executarea ei, tocmai pentru a se justifica față de reprezentanții părții vătămate/civile ..

Chiar dacă s-ar admite ca fiind reale susținerile inculpatului A. G. și, prin urmare, mincinoase declarațiile martorului N. M., în sensul că livrarea către . a mărfurilor menționate în înscrisurile mai sus arătate ar fi avut loc în realitate și că mărfurile respective ar fi intrat în posesia martorului, care însă nu le-a achitat (împrejurare care ar fi în măsură să-l exonereze de răspundere penală pe inculpatul A. G.), se ridică următoarea întrebare legitimă: ce s-a întâmplat cu diferența de mărfuri ridicată de la partea vătămată/civilă, în valoare de aproximativ 170.000 lei, despre care inculpatul a pretins că ar fi fost livrată către alți agenți economici decât . Ivești? Niciunul dintre acești agenți economici nu a achitat inculpatului contravaloarea produselor achiziționate pentru ca acesta, la rândul său, să facă plăți parțiale către partea vătămată/civilă? Din această perspectivă, rezultă încă o dată că inculpatul nu a intenționat vreun moment să achite părții vătămate/civile contravaloarea mărfurilor ridicate de la aceasta în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 01/16.03.2009.

Lipsa unor minime diligențe din partea inculpatului în vederea recuperării pretinselor creanțe pe care societatea sa le-ar fi avut asupra altor agenți economici, dublate de lipsa oricăror plăți, măcar parțiale, către partea vătămată/civilă, coroborate cu cesionarea părților sociale către o persoană căreia i-a fost ascunsă situația financiară reală a societății, demonstrează în mod indubitabil, în opinia Curții, reaua-credință cu care a acționat inculpatul în relația comercială inițiată cu partea vătămată/civilă . Focșani și, pe cale de consecință, întrunirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la latura subiectivă specifică infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 C.pen.

Mai mult, Curtea observă că la momentul la care inculpatul a emis cele 6 file cec la solicitarea reprezentantului legal al părții vătămate/civile, respectiv în luna ianuarie 2010, inculpatul înregistrase la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G. cesiunea părților sociale pe care le deținea la . Piscu către martorul S. (fost M.) V., prin cererea nr. 221/05.01.2010, fără a înștiința însă reprezentantul părții vătămate/civile despre această situație. Acest fapt relevă o dată în plus intenția inculpatului de a o induce în eroare pe partea vătămată/civilă, în scopul de a o prejudicia, prin neplata contravalorii facturilor pentru produsele livrate.

În ceea ce privește lăsarea de către inculpat a unei file cec la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Curtea apreciază că această faptă nu prezintă vreo conotație penală atâta vreme cât reprezentantul părții vătămate/civile cunoștea faptul că societatea inculpatului nu are disponibil în cont, iar fila cec a fost lăsată cu titlu de garanție, iar nu ca și instrument de plată.

Raportat la aceste considerente, apare ca fiind vădit nesusținută cererea formulată de inculpat, de achitare în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d C.proc.pen., pe considerentul că faptei deduse judecății îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă.

Prin prisma cuantumului prejudiciului cauzat părții vătămate/civile, mai mare de 200.000 lei, în sarcina inculpatului A. G. vor fi reținute și dispozițiile alin. 5 al art. 215 C.pen.

Cât privește fapta inculpatului A. G. de a emite, în luna ianuarie 2010, 6 file cec fără a avea disponibil în cont, Curtea apreciază că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Contrar însă celor susținute de procuror, Curtea apreciază că nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni continuate, în sensul art. 41 alin. 2 C.pen., inculpatul emițând respectivele file cec cu scopul de a evita acționarea sa în justiție de către partea vătămată/civilă, în aceeași zi și în aceleași împrejurări, numai datele scadente înscrise pe acestea fiind diferite, conform celor convenite cu reprezentantul legal al părții vătămate/civile.

Referitor la pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 59/1934, Curtea observă că, potrivit art. 84 alin. 1 pct. 2, este pasibil de amendă de la 5.000 la 100.000 lei și închisoare de la 6 luni până la 1 an „Oricine emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut”.

Deși textul de lege mai sus arătat prevede pedeapsa închisorii cumulativ cu pedeapsa amenzii, Curtea apreciază că în fapt pedeapsa amenzii trebuie considerată abrogată, astfel cum s-a dispus prin art. III din Decretul nr. 544/1954, conform căruia „Se abrogă acele dispoziții din Codul penal, precum și din celelalte legi, care prevăd pedeapsa cu amenda corecțională, dacă această pedeapsă este cumulativă cu o pedeapsă privativă de libertate. Amenda astfel pronunțată nu se va mai executa”.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 160/21.09.2000, referindu-se la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 123 pct. 2 din Legea nr. 178/1934, ce viza tot o sancțiune cu închisoarea cumulativ cu amenda, în motivarea deciziei arătându-se că, referitor la critica privind existența a două pedepse principale, aceasta nu este întemeiată, deoarece încă din anul 1954 în dreptul român a fost abrogată amenda ca pedeapsă alăturată privațiunii de libertate, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. III din Decretul nr. 544/1954, mai sus citate. După această dată nu au mai existat în legislația penală română pedepse cumulative, închisoare și amendă, dispozițiile legale care le prevedeau nemaifiind în vigoare la data adoptării Codului penal din 1968, după cum nu mai sunt în vigoare nici în prezent. În consecință, excepția de neconstituționalitate, sub acest aspect, a fost apreciată ca lipsită de obiect, fiind respinsă ca inadmisibilă.

Față de argumentele prezentate în motivarea deciziei nr. 160/21.09.2000 a Curții Constituționale, instanța constată că pedeapsa aplicabilă pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 este închisoarea de la 6 luni la 1 an.

În consecință, raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen., Curtea va admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V. și va desființa în parte sentința penală nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V. și în totalitate încheierea de îndreptare eroare materială din data de 26.04.2012.

În rejudecare, Curtea va înlătura din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, precum și dispozițiile prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv dispozițiile referitoare la aplicarea art. 359 C.proc.pen.

În baza art. 334 C.proc.pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice a activității infracționale deduse judecății în prezenta cauză în sarcina inculpatului A. G., dintr-o singură infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., în două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen., respectiv de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În temeiul art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 C.pen., în referire la art. 76 alin. 2 C.pen., va fi condamnat inculpatul A. G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, iar în temeiul art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 C.pen., în referire la art. 76 alin. 2 C.pen., va fi condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea disponibil în cont.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului A. G., Curtea apreciază că la dozarea acestora trebuie să se țină seama de criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Curtea consideră că, raportat mai ales la persoana inculpatului, care se află la primul impact cu legea penală și era cunoscut, până la momentul săvârșirii faptelor din cauza de față, ca o persoană cu un comportament corespunzător în societate, absolvent de studii superioare, integrat în comunitatea din care face parte, se impune a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. Mai mult, din actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei rezultă că, în perioada de referință, inculpatul a trecut prin momente dificile în familie, acesta divorțând de soția sa, cu care are doi copii, evenimentele din viața de familie punându-și amprenta și asupra modului în care inculpatul și-a îndeplinit angajamentele asumate în numele societății pe care o administra.

În temeiul art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen., se vor contopi pedepsele ce vor fi aplicate inculpatului A. G., de 4 ani închisoare și 3 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă. Curtea apreciază că o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare reflectă și sancționează în mod corespunzător atât gravitatea concretă a activității infracționale deduse judecății, cât și periculozitatea socială a inculpatului.

Totuși, constatând că prejudiciul cauzat părții vătămate/civile este unul foarte mare, fiind apreciat de legiuitor ca deosebit de grav, dar și că timp de aproximativ 4 ani inculpatul nu a încercat o acoperire măcar parțială a acestuia, Curtea consideră că atingerea scopurilor pedepsei rezultante ce va fi aplicată inculpatului A. G. nu poate fi asigurată decât prin executarea efectivă a acesteia, în condiții de detenție.

Raportat la natura infracțiunilor comise, Curtea apreciază că se impune a se interzice inculpatului A. G., pe durata executării pedepsei principale, și exercițiul dreptului civil prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. c C.pen. (respectiv, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii), ca și pedeapsă accesorie, alături de interdicția exercitării, pe aceeași perioadă, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., astfel cum s-a dispus de instanța de fond.

Pe de altă parte, ca și consecință a reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, Curtea nu va mai aplica acestuia vreo pedeapsă complementară, o atare soluție fiind permisă de dispozițiile art. 76 alin. 3 C.pen. În opinia Curții, în speță nu se impune aplicarea pedepsei complementare, dat fiind faptul că inculpatul se află la prima abatere de la legea penală și nu există date în privința sa de natură a duce la concluzia că ar putea persista în săvârșirea de infracțiuni.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că în mod corect s-a observat de către apelanți că, față de dezlegarea dată laturii penale a cauzei prin sentința penală apelată, dispoziția de obligare a inculpatului A. G., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri în sumă de 532.670,45 lei către partea vătămată/civilă . Focșani, este nelegală avându-se în vedere cele statuate prin Decizia nr. 43/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările și completările ulterioare, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, urmând a pronunța respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.

Însă, raportat la modul în care instanța de prim control judiciar a dezlegat acțiunea penală dedusă judecății, dar observând și faptul că, de la momentul pronunțării sentinței penale apelate și până la momentul pronunțării prezentei decizii penale, partea responsabilă civilmente, . a fost radiată din registrul comerțului (fila 25 dosar rejudecare nr._ ), Curtea va modifica dispoziția de obligare la plata de despăgubiri civile, în sensul că va dispune obligarea numai a inculpatului A. G. la plata acestora către partea vătămată/civilă . Focșani, obligarea inculpatului la plata acestor despăgubiri impunându-se prin prisma condamnării acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate/civile mai sus menționate.

În temeiul art. 7 în referire la art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu completările și modificările ulterioare, se va dispune înregistrarea în registrul comerțului a prezentei hotărâri, sens în care aceasta se va comunica, în copie legalizată, Oficiului Național al Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive.

Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care acestea nu contravin dispozițiilor prezentei decizii penale.

Pe de altă parte, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen., avându-se în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. G. împotriva sentinței penale nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V.. Modalitatea în care a acționat inculpatul la momentul încheierii contractului cu partea vătămată/civilă, dar mai ales ulterior acestui moment relevă de o manieră neechivocă faptul că, încă de la început acesta a acționat cu rea-credință, urmărind realizarea pentru sine a unui folos material, în dauna părții vătămate/civile. Or, astfel fiind, nu se poate da curs solicitării inculpatului de a se dispune față de el achitarea în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta dedusă judecății nu ar întruni elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective.

În fine, în temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul V..

Desființează în parte sentința penală nr. 80/14.03.2012 a Tribunalului V. și în totalitate încheierea de îndreptare eroare materială din data de 26.04.2012 și, în rejudecare:

Înlătură din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, precum și dispozițiile privind aplicarea art. 81 și urm. C.pen., respectiv a dispozițiilor art. 359 C.proc.pen.

În baza art. 334 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. G. dintr-o singură infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 și 5 C.pen., în două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen., respectiv de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.

În baza art. 215 alin. 1, 3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 C.pen., în referire la art. 76 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul A. G. (fiul lui I. și I., născut la 10.03.1969 în localitatea G. G. D. jud.Bacău, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, administrator, CNP-_, posesor al CI . nr._ eliberată de SCPLEP O., domiciliat în com. Vîrteșcoiu .) la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 C.pen., în referire la art. 76 alin. 2 C.pen., condamnă pe inculpatul A. G. la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea disponibil în cont.

În temeiul art. 33 lit. a – 34 lit. b C.pen., contopește pedepsele de 4 ani închisoare și 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Interzice inculpatului A. G. și exercițiul dreptului civil prevăzut de art. 64 lit. c C.pen.

Modifică dispoziția de obligare la plata de despăgubiri civile, în sensul că obligă numai pe inculpatul A. G. la plata sumei de 532.670,45 lei către partea civilă A. S. S.R.L. Focșani.

În temeiul art. 7 în referire la art. 21 lit. g din Legea nr. 26/1990 republicată, dispune înregistrarea în registrul comerțului a prezentei hotărâri, sens în care aceasta se va comunica, în copie legalizată, Oficiului Național al Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. G..

În temeiul art. 192 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe recurentul-inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat A. G., cu domiciliul în com.Vîrteșcoiu, . și de la comunicare pentru partea civilă ., cu sediul în Focșani, ., jud.V., și partea responsabilă civilmente . prin lichidator Kheops IPURL, cu sediul în Focșani, . nr.14, ..

Pronunțată în ședință publică azi 3.12.2013.

Președinte, Judecător,

D.-I. B. Mița M.

Grefier,

I. Ș.

Red.:jud.D.I.B./20.01.2014

Tehnored.:I.Ș./20.01.2014

Fond:jud.S. M. C.

← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006....  Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 309/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 310/2013. Curtea de Apel GALAŢI