Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1639/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1639/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 3293/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1639/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 11 DECEMBRIE 2013
PREȘEDINTE - A. - M. M.- Judecător
JUDECĂTOR - F. M.
JUDECĂTOR - M. - M. I.
Grefier - E. B.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
PROCUROR - G. L. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul – inculpat F. A. - Ș., împotriva sentinței penale nr.1244 din 10.07.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani, județul V., în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns recurentul – inculpat F. A. Ș., asistat de apărător ales, avocat C. B., cu delegație la dosar, iar pentru intimatul - parte vătămată I. S., lipsă, răspunde apărător ales, avocat V. N., în baza delegației nr.14/17.11.2013 pe care o depune la dosar. Au lipsit: intimata - parte civilă B. M., S. de Ambulanță V., S. Județean Focșani - Unitatea Primiri Urgențe, intimata - parte responsabilă civilmente F. S., autoritatea tutelară P. municipiului Focșani, județul V. și S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este al treilea termen de judecată în recurs; după care;
Întrebat fiind, inculpatul F. A. Ș., arată că nu dorește să facă o declarație scrisă în recurs.
Instanța, din oficiu, pune în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.182 alin.2 Cod penal în infracțiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal, urmând ca participanții procesuali să pună concluzii odată cu fondul recursului.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului susține recursul declarat de către inculpat. Precizează că unul dintre motivele de recurs vizează problema încadrării juridice a faptei pe care dorește să o supună judecății instanței de recurs pentru că la instanța de fond a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.182 alin.2 Cod penal în infracțiunea prev. de art.180 alin.2 Cod penal.
Este în afara oricărei îndoieli că prin certificatul medico-legal 756/29.08.2012 s-a constatat că partea vătămată I. S. a suferit o leziune constând în avulsia dinților 11,12 și 13, care a necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, precizându-se expres în actul medical că aceste leziuni traumatice nu se încadrează în nici o prevedere a art.182 Cod penal.
În cursul urmăririi penale procurorul a trimis o adresă către S. Medico-Legal V. prin care a solicitat precizări suplimentare, în sensul dacă s-ar putea reține o consecință dintre cele prev. de art.182 al.2 Cod penal.
Prin completarea certificatului medico-legal, S. Medico-Legal V. reiterează aceeași chestiune, reiterează aceeași manieră că leziunile traumatice suferite de partea vătămată I. S. nu se încadrează în niciuna din urmările prev. de art.182 Cod penal.
Față de această situație de fapt, coroborată cu decizia nr.2 /2002 a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite prin care ,e drept că s-a respins recursul în interesul legii promovat de către Procurorul general al României, dar s-a stabilit totodată că acțiunea violentă având ca urmare smulgerea, ruperea sau lezarea unor dinți poate fi încadrată la art.182 al.2 Cod penal, numai dacă a avut ca urmare pierderea întregului organ ce asigură masticația, deci este vorba despre complexul maxilar-mandibulă, nu doar a unui număr redus de dinți.
Față de această precizare expresă, de caracterul și conținutul actelor medico-legale ,apreciază că nu se putea reține infracțiunea în încadrarea juridică prev. de art.182 al.2 Cod penal, neexistând niciuna dintre urmările prevăzute de acest text de lege, întrucât singurele urmări care pot fi reținute sunt cele privitoare la numărul de 12-14 zile de îngrijiri medicale, situație în care încadrarea juridică a faptei corectă este cea de la art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 Cod penal referitor la starea de minoritate.
Cu privire la celălalt motiv de recurs, dincolo de problema încadrării juridice a faptei, susține că soluția corectă pe care instanța de fond ar trebui să o pronunțe este aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit.c Cod procedură penală.
Încă de la urmărirea penală și constant în fața instanței de judecată inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, arătând că într-adevăr a fost în Clubul „Dario” în noaptea de 26/27.08.2011, însă nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate nici în perioada cât s-a aflat în acest club cu prietenii cu care se deplasase acolo și nici ulterior, la momentul părăsirii clubului.
Important de observat este faptul că singurii care dau relații despre pretinsa săvârșire de către inculpat a infracțiunii sunt prietenii părții vătămate, o fată și trei băieți, trei dintre aceștia arătând în mod expres că au văzut momentul în care inculpatul l-ar fi lovit pe partea vătămată.
Aceleași persoane sunt și cele care în dimineața zilei de 27.08.2011 – când partea vătămată spune că nu știe, nu a văzut, nu ține minte, nu a remarcat cine l-a lovit - îi aduc la cunoștință și îi relatează părții vătămate exact cum s-a întâmplat, iar cele relatate de către acești prieteni - martorii părții vătămate, partea vătămată le-a reprodus organelor de poliție.
Este deosebit de importantă declarația pe care partea vătămată a dat-o pe data de 27.08.2011 în fața organului de poliție - era proaspătă, avea toate elementele proaspete în memorie, inclusiv relatările prietenilor săi și, mai mult decât atât, nu a fost constrânsă de nici o influență externă.
Partea vătămată, în declarația existentă la fila 14 din dosarul de urmărire penală, arată că „ din discuțiile purtate cu prietenii mei am aflat că în noaptea respectivă organele de poliție au legitimat pe numiții M. A. și F. A. Ș. care se certau la rândul lor cu alte persoane, moment în care eu le-am spus să se oprească, iar o a treia persoană, pe care nu o cunosc, m-a lovit.” Era suficientă această declarație pentru a stabili că nu este inculpatul autorul infracțiunii.
Solicită a se corobora și cu declarațiile celor doi polițiști care, sesizați telefonic, s-au deplasat la locul incidentului și care au realizat de altfel identificarea și reținerea inculpatului. Primul polițist - R. D. S., în declarația de martor de la fila 66 arată că „ ajuns la locul incidentului, am întrebat ce s-a întâmplat și mi s-a comunicat că cel căzut a fost lovit de doi tineri care au fugit”.
Al doilea polițist T. I. D., fiind cel care s-a dus în urmărirea celor doi tineri, audiat în calitate de martor, în declarația dată a arătat că l-a găsit pe inculpat împreună cu o altă persoană. În momentul când a strigat la ei inculpatul a rămas pe loc, iar cea de-a doua persoană a fugit. Inculpatul, de bună voie și-a declinat identitatea, a acceptat să însoțească polițistul la locul incidentului și a susținut în permanență că nu el a lovit partea vătămată din cauză.
De unde este această diferență între aspectele pe care martorii din cauză, prieteni ai părții vătămate i le prezintă acesteia pe data de 27 și declarațiile ulterioare ? Era simplu, pentru că se risca să se rămână cu un autor necunoscut, partea vătămată, fiind lovită, fără îndoială suferind leziunile indicate în certificatul medico-legal, risca să rămână fără vreo despăgubire și s-a apelat la soluția la îndemână, în sensul că, dacă tot este o persoană identificată de poliție, în persoana inculpatului F. Ș., nu mai contează că nu aceasta a lovit partea vătămată, ci măcar să se scoată niște bani în această modalitate.
Față de cele prezentate mai sus, în opinia sa, hotărârea este nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului sub aspectul laturii penale, casarea hotărârii și în rejudecare, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit c Cod procedură penală și ca o consecință directă, a se respinge acțiunea civilă exercitată în procesul penal.
Chiar dacă se va dispune o altă soluție pe latura penală, solicită a se avea în vedere că în cursul judecății în fond, pe ideea corectei încadrări juridice a faptei a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale, aceasta fiind încuviințată de către instanță care a trimis o adresă către I.M.L. Iași, dar această expertiză nu s-a mai putut efectua pentru că partea civilă a refuzat să se prezinte. Acesta a depus la dosar un bon fiscal care atestă achiziționarea de materiale stomatologice, însă nu există nicio dovadă că acesta a beneficiat efectiv de un implant de 3 dinți și acum înțelege de ce nu a vrut să se prezinte la I.M.L. Iași, astfel cum apărătorul a precizat în ultima ședință că partea civilă nu vrea să meargă la Iași pentru a fi supus unei expertize medico-legale.
Prin această expertiză medico-legală se poate demonstra dacă acesta și-a făcut implant sau doar o simplă lucrare de legătură între dinții rămași. Fără îndoială că diferența de preț între cele două lucrări era covârșitoare pentru că o simplă lucrate dentară nu ar fi ajuns la valoarea implantului celor trei dinți. Din această perspectivă apreciază că există dubii cu privire la suma solicitată.
Cu privire la cea de a doua chestiune vizând latura civilă a cauzei, arată că poate nu a fost destul de bine înțeles în fața primei instanțe, când a susținut că procurorul a reținut că singura urmare ar fi aceea de pierdere a unui organ.
Partea civilă a solicitat niște bani în cauză, dar nu a făcut referire la această chestiune, ci a arătat că solicită acești bani pentru sluțire și pentru că i s-a afectat funcția masticatorie. Însă aceste aspecte trebuiau probate . Nu s-a făcut nicio dovadă în cauză că partea vătămată ar fi suferit vreo sluțire și nici instanța nu a constatat acest lucru și nici cu privire la vreo eventuală afectare a funcției masticatorii .
Apărătorul părții vătămate I. S. solicită ca în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat. În ceea ce privește schimbarea de încadrare juridică, apreciază că încadrarea juridică corectă a faptei săvârșită de către recurentul F. A. este cea prev. de art.182 Cod penal, fiind evident că pierderea de către partea vătămată a trei dinți din față, ca urmare a loviturii aplicată de către inculpat constituie sluțire,în sensul prev. de art.182 alin. 2 Cod penal, întrucât s-a creat o dizarmonie substanțială în fizionomia părții vătămate reprezentând un prejudiciu estetic însemnat și permanent.
Pentru stabilirea corectă a încadrării juridice este relevant certificatul medico legal – deși în concluzii se menționează că din punct de vedere medico-legal sunt necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale și nu au fost leziuni care să aibă ca prevedere art.182 Cod penal. În același certificat medico-legal se arată că la examenul endo bucal se constată avulsie a dinților 11,12,13 cu gingie la acest nivel intens infiltrată, tumefiată.
Încadrarea juridică dată unei fapte nu este stabilită de către S. de Medicină Legală sau de un Instituit de Medicină Legală, ci de către instanța de judecată,având în vedere consemnările din cuprinsul certificatului medico-legal. Solicită a se avea în vedere practica judiciară depusă în cursul urmăririi penale la momentul în care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe care inițial fusese dată faptei săvârșire de inculpat, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, fiind relevantă în acest sens practica judiciară la care a făcut referire, potrivit căreia avulsia a trei dinți frontali reprezintă sluțire și în consecință reprezintă infracțiunea prev. de art.182 Cod penal . Apreciază că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite de inculpat.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la greșita condamnare a inculpatului F. A., solicită a se constata că este neîntemeiat. Din probele administrate în cauză rezultă fără nici un dubiu că inculpatul F. A. este autorul lovirii părții vătămate I. S. din acea zi, relevante în cauză fiind depozițiile martorilor L. S.,R. D. și T. I. care au detaliat momentul în care inculpatul alerga și a fost surprins ulterior producerii acelui eveniment.
Apărătorul recurentului a arătat că instanța de fond, deși a aprobat o expertiză medicală, aceasta nu s-a mai făcut întrucât partea vătămată I. S. nu a fost de acord. Solicită a se constata că din nici o încheiere de ședință aflată la dosarul instanței de fond nu rezultă că s-a admis o asemenea probă de către instanța de fond privind efectuarea unei expertize medico-legale, ci s-a solicitat doar un punct de vedere la Institutul de Medicină legală Iași,care a răspuns că nu își poate exprima un punct de vedere, fiind necesară prezența părții vătămate la acel institut. Pentru aceste motive apreciază că recursul inculpatului este nefondat și solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale pronunțată de Judecătoria Focșani.
Reprezentanta Parchetului, apreciază nefondat recursul declarat de inculpatul F. A. Ș., hotărârea pronunțată de Judecătoria Focșani fiind legală și temeinică.
În mod corect instanța a reținut că în seara de 26/27.08.2011 în urma unui conflict spontan, inculpatul a aplicat părții vătămate I. S. lovituri care au determinat leziuni ce au necesuitat12-14 zile de îngrijiri medicale și avulsia dinților 11,12 și 13, cei trei dinți frontali.
Cu privire la motivul de recurs al inculpatului vizând faptul că în mod greșit s-a dispus condamnarea acestuia, solicită a se avea în vedere, cum de altfel și instanța de fond a reținut - că martorii C. I. F., L. S., L. B., T. I. D. care au fost audiați în prezenta cauză, l-au indicat pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii de lovire,martorul C., fiind cel care a anunțat S. de Urgență și Ambulanța.
Martorii care au fost audiați în apărare, la solicitarea inculpatului :I. I., M. A., Z. G. Gianin, nu au putut confirma sau infirma cele întâmplate la ieșirea din club, pentru că aceștia au fost în acea seară în clubul respectiv, dar nu au fost prezenți la momentul în care între inculpați și partea vătămată a avut loc acel conflict.
Cu privire la încadrarea juridică dată faptei, apreciază că este legală. Prin actul medical s-a stabilit un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, dar și avulsia a trei dinți frontali. Or, în opinia Parchetului, încadrarea juridică nu are în vedere concluzia Serviciului de Medicină Legală, în sensul că ar fi sau nu ar fi sluțire sau pierdere de organ. Atâta timp cât prin violență partea vătămată a pierdut cei trei dinți frontali ce a determinat protezarea acestora, este clar că chiar dacă acest prejudiciu estetic s-ar repara prin înlocuirea dinților printr-o proteză, aceasta nu înseamnă de fapt recuperarea dinților pierduți, ci o acoperire a prejudiciului estetic pe care l-a încercat partea vătămată, întrucât această dizarmonie, acest dezechilibru este de neînlocuit, daunele morale fiind corect cuantificate de prima instanță. Din moment ce dinții naturali au fost pierduți, orice acțiune de protezare sau implant nu pot reda dinții naturali, pe viitor apărând în permanență dezechilibre și probleme, iar partea vătămată în permanență va fi supusă unor probleme medicale.
Cu privire la daunele materiale care au fost solicitate și apreciate de către instanță la suma de 100 milioane lei vechi, sumă pe care inculpatul a apreciat-o ca fiind foarte mare și nedovedită, din actele medicale, dar și factura emisă de cabinetul stomatologic dovedesc faptul că suma stabilită de instanța de fond este corectă. Solicită respingerea recursului declarat de inculpat și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art.377 al.4 Cod procedură penală, instanța acordă ultimul cuvânt inculpatului.
Inculpatul F. A. Ș., în ultimul cuvânt, arată că nu el a lovit partea vătămată, știe cine a făcut-o, dar nu îi poate dezvălui identitatea.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.1244/10.07.2013 a Judecătoriei Focșani a fost condamnat inculpatul F. A. Ș., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.99 Cod penal, art.74 al.2 Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, la 3(trei) luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal și art.110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 9 luni.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente B. M. și F. S. cu titlu de despăgubiri civile astfel: la 20.000 lei către partea vătămată I. S. (din care 10.000 daune materiale și 10.000 lei daune morale), la 457, 20 lei plus dobânda legală aferentă până la achitarea debitului către S. de Ambulanță V., la 194,42 lei plus dobânda legală aferentă până la achitarea debitului către S. ,,Sf.P.” Focșani.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut printre altele că în seara zilei de 26.08.2011 partea vătămată I. S. a mers împreună cu mai mulți prieteni, respectiv martorii L. B. C., Saragia I., L. S., C. I., M. S. la clubul ,,Dario” din Focșani.
În aceeași locație la data respectivă se afla și inculpatul F. A. Ș. împreună cu un prieten.
Cât timp s-au aflat în club partea vătămată și prietenii acesteia au fost șicanați de către inculpat care se insinua pe ringul de dans, fie se așeza pe canapea lângă persoanele de sex feminin din grupul părții vătămate.
Din acest motiv, ca să evite un conflict cu inculpatul și prietenii săi, partea vătămată și persoanele din anturajul său au hotărât să plece, au părăsit locația și au chemat un taxi.
Potrivit declarației martorului Saragia I., prietenul părții vătămate, au părăsit clubul în jurul orei 4.00, iar la plecare a observat că persoanele din grupul inculpatului și acesta din urmă erau antrenate într-un conflict verbal cu alte persoane care urcaseră de asemenea într-o mașină, conflictul desfășurându-se în fața clubului. La ieșirea din club au găsit un taxi, martorii au urcat în taxi și ultima persoană care trebuia să urce a fost partea vătămată. Înainte să urce în taxi partea vătămată a fost lovită de inculpat care s-a deplasat de lângă mașina în care se aflau persoanele cu care aveau un conflict verbal la taxi-ul în care urma să urce partea vătămată. După ce a aplicat lovitura părții vătămate, lovitură datorită căreia partea vătămată a căzut, inculpatul a părăsit în fugă locul îndreptându-se către magazinul Z. situat peste drum de clubul Dario și apoi pe bulevard pe sensul de mers către Golești.
Întrucât partea vătămată a căzut, martorul S. a sunat la ambulanță.
Întâmplător în acel moment prin zonă trecea o mașină de poliție care a oprit observându-l pe inculpat că aleargă și pe partea vătămată căzută pe trotuar.
Din declarația martorilor R. D. și T. I., care făceau parte din patrula de ordine publică aflată în mașina de poliție care a oprit la locul incidentului, a rezultat că persoanele din grupul părții vătămate le-au relatat inițial că partea vătămată a fost lovită de doi tineri care au fugit. D. urmare, martorii au plecat în urmărirea celor două persoane, însă, l-au găsit numai pe inculpatul F. A. despre care martorul T., plecat efectiv în urmărirea agresorilor a afirmat că nu fugea, mergea iar în zonă a mai observat un tânăr care s-a îndepărtat alergând și pe care nu l-a putut prinde. Aceeași martori au declarat că în momentul în care l-au adus pe inculpat la mașina de poliție, prietenii părții vătămate și partea vătămată însăși l-au indicat fără dubiu ca fiind autorul agresiunii și chiar l-au întrebat pe inculpat de ce au lovit partea vătămată.
Martora L. S. a declarat că imediat după ce inculpatul a lovit partea vătămată, l-a întrebat pe inculpat de ce a lovit-o pe aceasta, iar inculpatul i-a răspuns într-o manieră ce a echivalat cu o recunoaștere implicită.
Înainte ca inculpatul să fie condus la sediul poliției unde s-au deplasat și prietenii părții vătămate, partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la spital.
Din declarațiile membrilor echipei de patrulare a rezultat că mai erau și alte persoane în zonă, însă, acestea au declarat că nu au observat incidentul.
În cauză au fost audiați la cererea inculpatului martorii I. I. și M. A., persoane care se aflau de asemenea în clubul ,,Dario” la momentul incidentului.
Martorul I. I. a arătat că în seara respectivă s-a întâlnit cu inculpatul la discotecă de unde împreună cu altă persoană și cu inculpatul au plecat în jurul orelor 3.00 dimineața, oră după care nu mai știe ce s-a întâmplat. Acest martor a declarat că s-au despărțit (martorul și cealaltă persoană) în fața magazinului ,,Z.” din Sud.
Martorul M. A. a declarat că se afla sub influența băuturilor alcoolice însă își amintește că la ora 3.00 dimineața când a părăsit clubul inculpatul se afla în mașina poliției în care s–a urcat și martorul deși nu cunoștea motivul pentru care inculpatul se află în mașina poliției. Martorul a mai declarat că abia după ce a părăsit sediul poliției inculpatul i-a povestit că este cercetat pentru comiterea unei agresiuni al cărui autor nu este de fapt.
Instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor I. I. și M. A. nu a înlăturat împrejurarea că inculpatul este autorul agresiunii asupra părții vătămate. Niciunul din martori nu au făcut referire concretă la acțiunile inculpatului după ieșirea din club, martorul I. I. a declarat numai că s-a despărțit de inculpat în fața magazinului ,,Z.” dar nu a precizat în ce acțiune a fost angrenat inculpatul până să ajungă în fața magazinului ,.,Z.”, iar martorul maxim A. a declarat că l-a văzut pe inculpat în mașina de poliție fără să indice în ce acțiuni a fost implicat inculpatul înainte de acest moment.
Așadar, niciunul din cei doi martori nu a respins explicit, categoric împrejurarea că inculpatul a lovit partea vătămată. Această împrejurare a rezultat cu certitudine din declarațiile celorlalți martori audiați în cauză coroborate cu declarația părții vătămate. Chiar dacă aceasta nu-l cunoștea pe inculpat, declarând că nu i-a putut vedea trăsăturile feței, prietenii săi i-au relatat că este aceeași persoană care i-au șicanat în club.
Audiat în fața instanței de judecată inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, declarând că nu a avut nici un incident în club în seara respectivă, nu a fugit de la locul respectiv, a auzit o discuție din care a rezultat că în mod mincinos prietenii părții vătămate l-au indicat ca fiind autorul agresiunii.
Apărarea inculpatului nu a putut fi reținută nefiind susținută de probele administrate în cauză.
În urma loviturii primite de la inculpat partea vătămată a suferit leziuni la nivelul feței care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale precum și avulsia a trei dinți din față, conform certificatului medico-legal, în cauză neproducându-se urmările de la vătămarea corporală gravă.
Ulterior, în timpul urmăririi penale, S. Medico - Legal V. a întocmit o completare la certificatul medico-legal în care a menținut concluzia că leziunile traumatice suferite de partea vătămată, respectiv pierderea a trei dinți din față, nu constituie sluțire.
La cererea inculpatului, în timpul cercetării judecătorești s-au solicitat puncte de vedere la I.M.L. Iași și I.M.L. „M. Minovici”, ambele instituții susținând că este nevoie de examinarea părții vătămate, cu care aceasta însă nu a fost de acord.
Situația de fapt reținută de instanța de fond a rezultat din: plângerea și declarația părții vătămate, proces-verbal de investigații, acte medicale și medico-legale, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului.
În drept, fapta inculpatul F. A. Ș. de a lovi partea vătămată I. S. cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile îngrijiri medicale, lovitura aplicată conducând la avulsia a trei dinți frontali, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 alin.2 Cod penal.
Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs inculpatul F. A. Ș..
La termenul de judecată din 11.12.2013, apărătorul inculpatului a arătat că unul dintre motivele de recurs este schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.182 al.2 Cod penal în cea prev. de art.180 al.2 Cod penal, neexistând urmările prevăzute de lege pentru prima infracțiune. S-a cerut și achitarea inculpatului conform art.10 lit.c Cod procedură penală, iar pe latură civilă s-a precizat că nu există dovada că implantul dentar a fost făcut.
Recursul este fondat.
În mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt, în sensul că inculpatul F. A. Ș. a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată I. S., la data de 27.08.2011, cauzându-i leziuni ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, inclusiv avulsia dinților 11,12,13.
S-a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.
Partea vătămată I. S. a declarat că prietenii lui l-au indicat pe inculpatul F. A. Ș. ca fiind agresorul său.
Martorii L. B. C., Saragia I. – F. și L. S., prezenți la incident, fac referire la inculpatul F. A. Ș., astfel cum a fost legitimat de organele de poliție, ca fiind persoana care a lovit-o pe partea vătămată I. S..
Martorii R. D. S. și T. I. D., agenți într-o patrulă de ordine publică, au arătat că inculpatul a fost identificat de unele persoane prezente la incident ca fiind cel care a lovit-o pe partea vătămată.
Inculpatul F. A. Ș. nu a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată I. S., însă nu sunt elemente probatorii care să infirme dovezile arătate anterior.
Prin urmare, nu sunt întemeiate concluziile de achitare conform art.10 lit.c Cod procedură penală formulate de inculpat.
Referitor la încadrarea juridică a infracțiunii, aceasta este una eronată, rezultată dintr-o aplicare greșită a legii.
Nu s-a produs vreuna dintre consecințele prevăzute de art.182 al.2 Cod penal.
Funcția masticatorie nu s-a pierdut și nici nu a încetat, iar noțiunea de „sluțire” nu se regăsește în cauză.
Certificatul medico-legal nr.756/P/29.08.2011 eliberat de S. Județean de Medicină Legală V. confirmă acest aspect, iar dintr-o perspectivă obiectivă pierderea a trei dinți, chiar dacă creează un disconfort sau o dizarmonie în anumite condiții, nu se transformă într-o sluțire a părții vătămate. Această din urmă consecință presupune o desfigurare a persoanei cu caracter permanent, o situație de excepție care face ca persoana în cauză să capete un aspect fizic dezagreabil.
Nu e cazul în speța de față, unde pierderea a trei dinți nu poate avea efectul arătat anterior la sluțire. Procesul de pierdere a unor dinți se întâlnește în mod frecvent la anumite persoane, din cauze diverse, fără a le transforma în indivizi cu un aspect dezagreabil.
Prin urmare, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, încadrarea juridică a faptei este cea de „lovire sau alte violențe”, prev. de art.180 al.2 Cod penal, urmând a fi schimbată încadrarea juridică conform art.334 Cod procedură penală.
Ținând cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, Curtea apreciază că, în noua încadrare juridică, o pedeapsă cu amenda penală de 1.500 lei, menținând circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 al.2 Cod penal și suspendarea condiționată a executării, va asigura scopul educativ – preventiv al sancțiunii.
Urmează ca termenul de încercare să fie redus corespunzător de la 9 luni la 6 luni.
Latura civilă a fost soluționată corespunzător, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, vinovăție, prejudiciu, legătură de cauzalitate), conform art.1349, 1357 Cod civil, atât față de partea vătămată I. S., cât și față de părțile civile S. de Ambulanță V. și S. „Sf. P.” Focșani.
Inculpatul a contestat în recurs suma la care a fost obligat cu titlu de daune materiale către partea vătămată I. S..
Prima instanță a reținut corect că partea vătămată I. S. nu a putut lucra două săptămâni în perioada de campanie agricolă de recoltare a grâului. De asemenea, lucrările de protezare pentru acești dinți au un cost ridicat, aspect care are și un caracter de notorietate.
Prin urmare, suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale acordată părții vătămate I. S. a fost just individualizată.
Daunele morale se impun în cauză, în raport cu suferința fizică și cu efortul pe care partea vătămată I. S. trebuie să-l facă în vederea înlăturării urmărilor produse.
Față de cele arătate și de art.3859 pct.172, art.38514, art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de inculpatul F. A. Ș. și va casa în parte sentința penală nr.1244/2013 a Judecătoriei Focșani.
În rejudecare,
Curtea va înlătura dispozițiile privind condamnarea inculpatului F. A. Ș..
În baza disp. art.334 Cod procedură penală va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art.182 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal în infracțiunea prev. de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
Va condamna pe inculpatul F. A. Ș. la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii prev. de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.74 al.2 Cod penal, art.76 al.1 lit.e, tz. II Cod penal.
Va menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și va reduce termenul de încercare de la 9 luni la 6 luni.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Văzând și dispozițiile Protocolului U.N.B.R. - M.J. și ale art.192 al.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul F. A. Ș. (fiul lui S. și M., născut la data de 13.05.1995, în municipiul Focșani, județul V., cetățenie română, studii 9 clase, elev, fără antecedente penale, domiciliat în Focșani, ., ..28, județul V., CNP –_).
Casează în parte sentința penală nr.1244/10.07.2013 a Judecătoriei Focșani și în rejudecare:
Înlătură dispozițiile privind condamnarea inculpatului F. A. Ș..
În baza disp. art.334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art.182 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal în infracțiunea prev. de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și următoarele Cod penal.
Condamnă pe inculpatul F. A. Ș. la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii prev. de art.180 al.2 Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.74 al.2 Cod penal, art.76 al.1 lit.e, tz. II Cod penal.
Menține dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și reduce termenul de încercare de la 9 luni la 6 luni.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu (avocat M. L.) în sumă de 50 lei va fi virat către Baroul G. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. – M. M. F. M. M. – M. I.
Grefier,
E. B.
Red. A.M.M. - 12.12.2013
Tehnored. E.B. – 20.12.2013
2 ex.
Fond – M. B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1565/2013.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1558/2013. Curtea... → |
|---|
