Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1426/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1426/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 2164/121/2013/a10
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 1426/R
Ședința publică din data de 01.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. N.
JUDECĂTOR: MIȚA M.
JUDECĂTOR: D.-I. B.
Grefier: I. Ș.
-.-.-.-.-.-
Ministerul Public reprezentat de procuror C. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații D. D. și D. M. C. împotriva încheierii de ședință din data de 17.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 3.
La apelul nominal, au răspuns în stare de arest inculpații D. D. asistat de avocat G. G. – apărător ales și inculpatul D. M. C. asistat de avocat N. D. în substituirea d-lui. avocat H. D. – apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se procedează la identificarea inculpaților D. D. și D. M. C. care confirmă datele de stare civilă de la dosar.
Întrebați fiind, inculpații precizează că își mențin recursurile declarate.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul inculpatului D. D., solicită admiterea recursului, și în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și instituirea obligațiilor prevăzute de art. 145 C.pr.pen.
Din punctul său de vedere în mod greșit instanța de fond a considerat că subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive pentru că, din toate actele cercetării judecătorești care au fost desfășurate până la momentul de față, rezultă cert faptul că niciunul dintre cei audiați, indiferent de calitatea acestora nu au făcut vorbire în mod direct despre inculpatul D. D. ca făcând parte din grupul care s-a deplasat către locul în care s-a petrecut incidentul sau să fi participat efectiv la incident.
În măsura în care cercetarea judecătorească aprofundează probatoriul care a fost administrat în faza de urmărire penală, acest lucru devine din ce în ce mai evident. Chiar dacă infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată sunt deosebit de grave - lucru necontestat, pentru inculpatul D. D. la acest moment nu mai subzistă niciunul din temeiurile care au fost avute în vedere inițial, dimpotrivă acestea sunt înlăturate tocmai prin depozițiile martorilor care au fost audiați în faza cercetării judecătorești până la acest moment.
Arată că acesta este argumentul principal în baza căruia își întemeiază cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive solicitând instanței să aibă în vedere că la urmărire penală, pe înregistrarea video de la stația OMV nu există nicio imagine cu inculpatul D. D.. Susține că inculpatul nu s-a deplasat din G. sau Șendreni către locul incidentului pentru că grupul s-a format la stația OMV Șendreni.
Aceste argumente în măsura în care vor fi apreciate de instanța de recurs ca fiind corecte, în opinia sa, impun admiterea recursului cu consecința înlocuirii măsurii arestării preventive.
Apărătorul inculpatului D. M. C., solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Motivația principală pe care instanța de fond și-a întemeiat hotărârea ține nuanțările legate de consistența și calitatea probatoriului, de gradul de participație al fiecărui inculpat.
Infracțiunile pentru care inculpatul a fost acuzat sunt infracțiuni de pericol, prezintă un grad ridicat de pericol social - aspect de necontestat, însă după trecerea unui timp destul de mare de arest preventiv, după ce instanța de fond a început să valorifice și și-a format o primă impresie prin audierea martorilor și inculpaților, consideră că aceste aspecte ar fi trebuit să se reflecte în starea de libertate a inculpatului.
A mai arătat că, coinculpații din cauză au fost audiați și au relatat faptul că nu l-au văzut pe inculpatul D. M. C. nici la bar și nici la locul conflictului.
Singura declarație care l-a plasat la locul incidentului a fost cea a părții vătămate S. N. care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, declarație care în opinia sa este subiectivă întrucât acesta se afla în conflict deschis cu inculpatul. Mai mult decât atât, niciun mijloc de probă de la dosar nu aduce elemente noi care să vină în susținerea ideii că față de inculpatul D. trebuie menținută starea de arest.
În opinia sa, instanța de recurs poate aprecia că menținerea stării de arest nu mai este oportună la acest moment pentru buna desfășurare a procesului penal iar prin instituirea obligațiilor prevăzute de art.145 C.pr.pen. poate fi înlăturată această temere.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Procurorul, solicită respingerea recursului declarat de cei doi inculpați. Arată că la instanța de fond cercetarea judecătorească este departe de a fi terminată, în cauză s-au audiat câțiva martori și inculpații. De asemenea, din câteva nuanțări pe care martorii le-au făcut spre deosebire de declarațiile date la urmărire penală nu rezultă schimbarea vreunor temeiuri avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Încă de la urmărire penală unii din inculpați și-au asumat întreaga răspundere pentru săvârșirea infracțiunilor grave. În cauză, dintre martorii audiați la ultimul termen de judecată la instanța de fond, doi dintre aceștia au calitatea de soții ale inculpaților, rude apropiate și trebuie avute în vedere cu o oarecare rezervă.
Consideră că nu a apărut nimic nou la instanța de judecată sau că s-ar fi schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Arată că ambii inculpați sunt recidiviști, nu sunt la prima abatere și având în vedere infracțiunile reținute în sarcină și complexitatea cauzei apreciază că încheierea de ședință este temeinică și legală.
Solicită respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate având în vedere aspectele sus-arătate.
Avocat G. G., în replică, arată că, se poate observa că declarațiile martorilor nu nuanțează nimic cu privire la inculpatul D. D.. Acei martori audiați au arătat că nu l-au văzut pe D. D., că nu cunosc nimic despre o eventuală participare a acestuia, sau nu au dat niciun fel de relații despre inculpat.
În al doilea rând, s-a susținut că unii dintre inculpați și-ar fi recunoscut faptele - aspect adevărat. Însă, la acest moment se judecă recursul celor doi inculpați iar asumarea faptei de către alți inculpați nu poate avea consecințe juridice față de aceștia, ci trebuie abordată și tratată distinct.
Inculpatul D. D., în ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat, că nu a săvârșit fapta, lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul D. M. C., în ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat și este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față, declarate de inculpații D. D. și D. M. C., înregistrate sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 17.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 3 au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților D. M. C., L. V., A. I., D. D., T. A., M. G., C. I., G. G., Amăzăroaie S. O., L. A. și C. C. privind înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art.145 C.p.p.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile inculpaților A. I. și L. V. privind revocarea măsurii arestului preventiv precum și cererile inculpaților D. D., L. A. și M. G. privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de disp. art. 145 ind.1 C.p.p.
În conformitate cu disp. art.300 ind.2 C.p.p. raportat la art.160 ind.b al.3 C.p.p. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților Amăzăroaie S. O., D. D., A. I., D. M. C., G. G., M. G., C. I., L. V., C. C., L. A., M. Ș. M., S. D. și T. A., întrucât au subzistat temeiurile care au determinat adoptarea acestor măsuri preventive.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
S-a apreciat că temeiurile care au determinat adoptarea măsurii arestului preventiv în privința inculpaților mai sus menționați impun în continuare privarea de libertate.
S-a arătat că materialul probator administrat cauzei până la acest moment al cercetării prefigurează infracțiunile deduse judecății în privința fiecărui inculpat, infracțiuni care –cu excepția infracțiunilor de distrugere, uz de armă neletală și port fără drept de obiecte interzise în locuri în care s-ar primejdui viața, integritatea corporală a persoanelor sau s-ar putea tulbura ordinea publică – sunt sancționate de legea penală cu pedeapsa închisorii într-un cuantum mai mare de 4 ani.
S-a reținut că declarațiile celor șase martori din lucrări audiați la ultimul termen de judecată nu aduc informații noi relative împrejurărilor avute în vedere la adoptarea măsurii preventive iar depozițiile martorelor M. M. și A. I. L. sunt avute în vedere prin prisma relațiilor acestora cu inculpații (soți) urmând a fi apreciate în contextul dispozițiilor procedurale ale art.63 al.2 C.p.p.
S-a arătat că arestarea preventivă a inculpaților în prezenta cauză penală apare ca legitimă având drept scop crearea posibilității administrării probelor; s-au avut în vedere particularitățile cercetării penale într-o cauză privind criminalitatea de violență și dificultățile incontestabile ale anchetei în situația în care activitatea infracțională nu este asumată de unii dintre inculpați; astfel, cercetarea fiind în curs de desfășurare, o posibilitate de influențare a declarațiilor următoare poate veni din poziția subiectivă și personalitatea inculpaților din punct de vedere al relațiilor pe care aceștia le au cu unii martori, cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu persoane care se cunoșteau anterior.
S-a mai arătat că, pe de altă parte și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a inculpaților nu se apreciază numai în raport de gravitatea faptelor deduse judecății sau a sancțiunilor la care ar putea fi expuși cei ce se presupune că le-au comis, ci se impune a fi avută în vedere și reacția opiniei publice cu privire la eveniment, rezonanța acestuia dar și proliferarea fără precedent a unor asemenea manifestări în ultima perioadă de timp.
Elocvent este și faptul că, exceptându-i pe inculpații G. G., M. G., L. V. și T. A., nici unul dintre inculpați nu se află la primul conflict cu legea penală.
S-a apreciat că nuanțările legate de consistența probatoriilor, de diferențierea gradului de participație al unora dintre inculpați la activitatea infracțională ori de elementele ce caracterizează persoana inculpaților nu pot constitui temeiuri pentru înlocuirea stării de arest preventiv la acest moment procesual.
De asemenea, împrejurările că din probatoriile administrate până la acest moment al cercetării judecătorești nu se conturează implicarea unora dintre inculpați (D. D., A. I., M. G.) nu poate constitui temei pentru revocarea ori înlocuirea stării de arest preventiv atâta vreme cât există neschimbate temeiurile reprezentate de probatoriile administrate în prima fază procesuală, temeiuri care au fost anterior amintite.
Pe de altă parte declarațiile martorilor din lucrări audiați la precedentul termen de judecată nu exclud cu certitudine prezența la locul faptei a inculpatului D. și nici a inculpatului M. G., ultimul specificat sub porecla de „Tărzănel”.
De asemenea, raportat la gravitatea deosebită a infracțiunilor deduse judecății –reliefată nu numai prin modalitatea de săvârșire ci și prin numărul mare de persoane implicate - s-a apreciat că perioada stării de arest preventiv în privința fiecărui inculpat este una rezonabilă, subzistând și la acest moment procesual garanția specială înscrisă în art.5 paragraf 3 din CEDO, săvârșirea unor asemenea infracțiuni putând să suscite o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie prelungită.
În consecință, întrucât temeiurile legale procedurale care au determinat adoptarea măsurii arestului preventiv subzistă, a fost menținută starea de arest a tuturor inculpaților în conformitate cu disp. art.160 ind.b al.3 C.p.p., măsura fiind eficientă și prin prisma criteriilor complementare prev. de art. 136 al. ultim C.p.p.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații D. D. și D. M. C..
Inculpatul D. D. a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, întrucât din probele administrate în faza de cercetare judecătorească rezultă că niciuna din persoanele audiate nu a făcut vorbire despre acesta ca făcând parte din grupul care s-a deplasat către locul în care s-a petrecut incidentul sau să fi participat efectiv la incident. A susținut că nu mai subzistă niciunul din temeiurile care au fost avute în vedere inițial, dimpotrivă, acestea sunt înlăturate prin depozițiile martorilor care au fost audiați în faza cercetării judecătorești. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și în rejudecare, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Inculpatul D. M. C. a arătat că în cauză au fost audiați coinculpații care au relatat faptul că nu l-au văzut pe acesta nici la bar și nici la locul conflictului, singura declarație care l-a plasat la locul incidentului fiind cea a părții vătămate S. N., care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Inculpatul a susținut că niciun mijloc de probă de la dosar nu aduce elemente noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, situație față de care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și în rejudecare, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prev. de art.3856 al.3 C.p.p., Curtea constată că încheierea instanței de fond este legală și temeinică.
În mod corect instanța de fond a constatat că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Din probele administrate în cauză până la acest moment procesual rezultă indicii temeinice de natură a creea presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.143 C.p.p.
Susținerile inculpaților referitoare la analiza probelor administrate în faza de cercetare judecătorească, la situația de fapt reținută, la contribuția concretă la săvârșirea faptelor – nu pot fi analizate în cadrul procedurii de față – procedură ce implică verificarea existenței indiciilor temeinice, reținute și analizate mai sus.
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.148 al.1 lit.f C.p.p., apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Pentru faptele presupus a fi comise de către aceștia, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și având în vedere gravitatea deosebită a acestora ce rezultă din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire, inculpații acționând împreună, dând dovadă de o violență extremă, faptele fiind comise în loc public, urmările produse, natura și importanța valorilor sociale lezate – se apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Situația mai sus prezentată reclamă menținerea stării privative de libertate a inculpaților și impune concluzia că privarea acestora de libertate este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Cum în cauză temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a celor doi inculpați se mențin și nu au apărut temeiuri noi, favorabile acestora, cererile de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu vor putea fi admise.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Văzând și disp. art.192 al.2 și 4 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații D. D. (fiul lui V. și M., născut la data de 15.12.1983 în mun. G., jud. G., CNP_, domiciliat în ., jud. G.) și D. M. C. (fiul lui I. și Ghiorghița, născut la data de 12.09.1979 în mun. Focșani, jud. V., CNP_, domiciliat în ., jud. G. – deținuți în Penitenciarul G.), împotriva încheierii de ședință din data de 17.10.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ 3.
Obligă fiecare recurent la plata către stat a câte 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. N. Mița M. D.-I. B.
Grefier,
I. Ș.
Red.:D.N./11.11.2013
Tehnored.:I.Ș./11.11.2013/2 ex.
Fond:jud.L. C.
| ← Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1408/2013.... → |
|---|
