Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 97/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 97/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 486/44/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 97/F
Ședința publică de la 6.06.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Public reprezentat de Procuror: G. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea plângerii penale formulată de petentul N. D. împotriva rezoluției de respingere a plângerii pronunțată în dosarul nr.287/II/2/2013 și a rezoluției de respingere a plângerii pronunțată în dosarul nr.595/P/2012 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
La apelul nominal a răspuns petentul N. D., în stare de arest, lipsă fiind intimatul P. R..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Petentul N. D. depune la dosarul cauzei un memoriu ce solicită a fi avut în vedere la pronunțarea prezentei cauze. Arată că toate răspunsurile primite din partea parchetului, nu sunt pe înțelesul său și că această plângere a formulat-o întrucât intimatul P. R., în calitate de judecător, în mod eronat a consemnat în încheierea de ședință că a recunoscut faptele, deși a susținut că nu își recunoaște aceste fapte. Nemaifiind cereri de formulat instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului consideră că rezoluțiile atacate de petent sunt legale și temeinice iar plângerea formulată este neîntemeiată și solicită a fi respinsă ca atare.
Consideră că procurorul care a efectuat actele premergătoare în dosarul cauzei a apreciat în mod corect că în cauză nu există niciuna din faptele sesizate.
Susținerea petentului că în cauză judecătorul ar fi săvârșit infracțiunea de fals intelectual pe considerentul că ar fi consemnat într-o încheiere de dezbateri sau în cuprinsul hotărârii faptul că a recunoscut săvârșirea infracțiunii când în realitate lucrurile nu stăteau așa, pot duce la concluzia că ar fi un fals, dar apreciază că orice fals trebuie să ducă și la consecințe juridice, ori în prezenta cauză această consemnare a intimatului nu a fost de natură și nici nu a produs consecințe juridice dovada fiind faptul că, cauza respectivă în care s-a consemnat acest lucru nereal în opinia petentului putând fi atacată cu căi de atac la instanțele ierarhic superioare, iar aplicarea sau nu a unei pedepse nu a ținut cont de această consemnare făcută în cuprinsul unei hotărâri așa cum susține petentul.
Mai arată că actele premergătoare efectuate în cauză nu au condus la nici un indiciu care să conchidă că judecătorul ar fi săvârșit acte de conduită contrare atribuțiilor sale de serviciu.
Pentru aceste considerente consideră că plângerea formulată de petent este nefondată și solicită a fi respinsă ca atare.
Petentul, având ultimul cuvânt solicită a se consemna că d-l procuror a fost de acord cu cele arătate de el.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Rezoluția nr.595/P/2012 din 28.02.2013, P. de pe lângă Curtea de Apel G., în temeiul art.228 alin.4 din C.pr.pen. raportat la art.10 lit.a din C.pr.pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P. R. din cadrul Tribunalului B., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art.246 din C.pen. și de art.289 din C.pen.
Pentru a dispune astfel, P. a reținut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel G. cu nr.595/P/2012, petentul N. D. a solicitat cercetarea judecătorului P. R., de la Tribunalul B., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art.246 din C.pen. și art.289 din C.pen.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că, în sentința penală nr.67 din 16.04.2010, a Tribunalului B., judecătorul P. R. a consemnat date nereale, respectiv că petentul ar fi recunoscut faptele săvârșite, în condițiile în care el nu făcuse acest lucru; de asemenea, magistratul a făcut mențiuni nereale și cu privire la declarațiile unor martori audiați în cauză.
În opinia petentului, aceste fapte au condus la condamnarea sa în mod nelegal, prin hotărârea menționată.
Din actele premergătoare efectuate în dosarul nr.595/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. au rezultat următoarele:
Prin rechizitoriul nr.395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B. s-a dispus trimiterea în judecată a petentului N. D., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art.197 alin.3 din C.pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.189 alin.2 din C.pen., violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.2 din C.pen. și încredințarea unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art.86 alin.3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul B. cu nr._ și a fost repartizată judecătorului P. R., în vederea efectuării cercetării judecătorești.
Prin sentința penală nr.67 din 16.04.2010, pronunțată în dosarul menționat, magistratul a dispus condamnarea petentului la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare.
Sentința Tribunalului B. a rămas definitivă prin decizia penală nr.3223 din 23.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Instanța supremă a redus pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului N. D. de la 15 ani la 13 ani închisoare.
Prin plângerea penală formulată, în completarea ulterioară și în declarația dată în fața procurorului, petentul a susținut că judecătorul P. R. a consemnat, în cuprinsul sentinței penale nr.67 din 16.04.2010, aspecte nereale, respectiv că el ar fi recunoscut faptele comise, în condițiile în care nu a făcut acest lucru. De asemenea, petentul a arătat că judecătorul P. R. a interpretat greșit probele administrate în cauză, fapt care a condus la condamnarea sa fără să fie vinovat.
Procurorul a analizat plângerea petentului sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.289 din C.pen. și art.246 din C.pen., reținând că faptele sesizate nu există, pentru următoarele considerente:
Infracțiunea de fals intelectual presupune falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Falsificarea trebuie să fie de natură să producă consecințe juridice. Legea nu cere în mod expres îndeplinirea acestei condiții, ca în cazul infracțiunii de fals material, însă menționarea ei expresă a fost considerată superfluă din moment ce actul falsificat este dintre acelea pe care funcționatul le întocmește în exercițiul îndatoririlor de serviciu, determinat de un interes legitim.
Din cerința în discuție rezultă că faptele sau împrejurările atestate în mod mincinos trebuie să fie apte, prin ele însele sau prin modul în care se repercutează asupra conținutului actului în ansamblu, să genereze efecte juridice.
Faptul că judecătorul P. R. a consemnat în cuprinsul hotărârii judecătorești că petentul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu era de natură, prin el însuși, să genereze efecte juridice, atâta timp cât, potrivit art.69 din C.pr.pen. declarațiile învinuitului sau inculpatului, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”.
Cu ocazia cercetării unui judecător pentru o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciu nu se poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate de acesta.
Organul de urmărire penală nu are atribuții de control asupra soluțiilor pronunțate de judecători, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva judecătorului nu este de natură să-l învestească cu astfel de atribuții.
Eventuala nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțate nu atrage răspunderea penală a judecătorului, hotărârile judecătorești fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Orice apreciere asupra legalității modului de îndeplinire a atribuțiilor jurisdicționale de către judecător, în afara căilor legale de atac, ar reprezenta o încălcare a principiului independenței judecătorului.
Scopul unei cercetări penale este acela de a identifica, dincolo de hotărârea pronunțată de judecător, un act de conduită contrar atribuțiilor sale de serviciu, act care să fi avut influență asupra hotărârii pronunțate.
În concluzie, procurorul a reținut că din actele premergătoare efectuate în dosarul nr.595/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G. nu au rezultat indicii privind existența unui astfel de act de conduită, săvârșit de judecătorul P. R..
Împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.595/P/2012 din 28.02.2013 a formulat plângere pe cale ierarhică, în temeiul art.278 C.pr.pen., petentul N. D., plângere care a fost respinsă ca nefondată prin Rezoluția nr.287/II/1/2013 din 29.03.2013 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
Petentul N. D. a formulat plângere la instanța de judecată, în temeiul art.278 ind.1 C.pr.pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, susținând că aceasta este nelegală, deoarece, în opinia sa, intimatul P. R. – judecător la Tribunalul B. – a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu și de fals intelectual, constând în aceea că a consemnat în considerentele Sentinței penale nr.67/16.04.2010 a Tribunalului B. aspecte contrare realității, care au condus la condamnarea sa pe nedrept.
Plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:
Din motivarea Sentinței penale nr.67 din 16.04.2010 a Tribunalului B. rezultă că judecătorul P. R., care a instrumentat cauza, a analizat poziția procesuală a inculpatului N. D. (petentul din prezenta cauză), reținând că, în unele declarații, acesta a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată P. L., dar nu prin constrângere, ci cu acordul acesteia.
Înțelesul juridic al celor reținute de judecătorul cauzei este acela că inculpatul a recunoscut săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (fapta de a fi întreținut acte sexuale cu partea vătămată), dar nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de viol – infracțiune care poate fi reținută numai atunci când actele sexuale au avut loc prin constrângerea victimei sau prin punerea acesteia în imposibilitatea de a se apăra.
Faptul că, în final, instanța a ajuns la o concluzie contrară celor susținute de inculpat, reținând că, în realitate, actele sexuale au fost săvârșite prin constrângerea părții vătămate, nu este consecința denaturării înțelesului declarațiilor inculpatului – astfel cum acesta susține prin plângerea formulată – ci este expresia convingerii intime pe care instanța și-a format-o, în urma coroborării probelor administrate în cauză.
Legalitatea sentinței penale nr.67 din 16.04.2004 a Tribunalului B. a fost confirmată pe calea controlului judiciar, rămânând definitivă prin Decizia penală nr.3233 din 23.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu poate fi repusă în discuție cu prilejul soluționării prezentei plângeri formulate de petentul N. D..
În condițiile în care nu s-a constatat că judecătorul P. R. ar fi atestat în hotărârea formulată fapte sau împrejurări nereale, de natură să produsă consecințe juridice și să se repercuteze asupra legalității soluției date, în mod corect s-a reținut prin rezoluția atacată că faptele de fals în înscrisuri oficiale și de abuz în serviciu imputate intimatului nu există, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de acesta este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente Curtea, văzând și dispozițiile art.278 ind.1 alin.8 lit.a C.pr.pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N. D..
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată plângerea formulată de petentul N. D. (domiciliat în ., în prezent deținut în Penitenciarul G.), împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.595/P/2012 din 28.02.2013 și a Rezoluției de respingere a plângerii nr.287/II/2/2013 din 29.03.2013, emise de P. de pe lângă Curtea de Apel G..
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte,Grefier,
C. CârcotăFlorinela B.
Red.C.C./25.06.2013
Tehnored.F.B./26.06.2013/2 ex.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 189/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
