Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art. 279 C.p., Legea 295/2004. Decizia nr. 645/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 14835/196/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.645/R
Ședința publică de la 22.04.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. I. B.
Judecător: D. N.
Judecător: Mița M.
Grefier: F. B.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Public reprezentat de Procuror: M. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G..
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul T. I., împotriva sentinței penale nr.260/06.02.2013 a Judecătoriei B..
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen de judecată acordat în recurs.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, considerând că inculpatul a beneficiat de prevederile disp.art.320 ind.1 C.pr.pen. și a fost condamnat la o pedeapsă cu amenda penală în sumă de 500 lei.
Consideră că hotărârea este legală și temeinică reținându-se și disp.art.74 lit.a – în ref. la art.76 lit.e tz.II-a, astfel încât consideră că nu se mai impune a fi redusă pedeapsa în cauza de față.
Solicită a fi respins recursul de față ca fiind nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, declarat de inculpatul T. I., înregistrat sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.260/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/196/2012, în baza art.134 din Legea nr.295/2004 cu aplicarea art. 3201 C.pr.pen., art. 74 lit. a C.pen. art. 76 lit. e teza II C.pen. a fost condamnat inculpatul T. I. la pedeapsa de 500 lei amenda penala pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de arma neletala din categoria celor supuse autorizării.
In baza art. 631 C.pen. s-a atras atenția inculpatului ca, in caz de sustragere cu rea credința de la executarea amenzii, instanța poate înlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa închisorii in limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.
In baza art. 118 lit. b C.pen. s-a confiscat de la inculpatul T. I. pistolul marca Rohm, cinci cartușe si doua tuburi cartușe aflate la I.P.J. B. conform dovezii . nr_/07.07.2011.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B., nr 626/P/2011, inculpatul T. I. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de arma neletala din categoria celor supuse autorizării, prevăzuta de art. 134 din Legea 295/2004.
S-a dispus de asemenea, scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului T. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002.
Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzuta de art. 3201 C.pr.pen., prima instanță apreciind admisibila o astfel de cerere.
Din actele si lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
In fapt, la data de 19.05.2011, ora 21,35, un lucrător din cadrul Politiei Mun. B., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . cu . oprit pentru control autoturismul marca Mercedes CLS cu nr de înmatriculare_ .
In prezenta martorului B. I., s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, ocazie cu care i s-a stabilit identitatea in persoana inculpatului T. I..
Cu ocazia verificării habitaclului autoturismului, în buzunarul din spatele scaunului din dreapta față a fost găsit un pistol marca ROHM, model RG 88, calibru 10X22 T și un încărcător în care se aflau 7 cartușe cu bila de cauciuc.
Inculpatul a prezentat o dovada înlocuitoare a permisului de conducere reținut la data de 04.04,2011 pentru cumul de penalizare, document fără valabilitate.
Deoarece nu avea asupra sa documentele de deținere a armei, T. I. a fost condus la sediul politiei pentru continuarea verificărilor.
Din cercetări s-a stabilit ca acesta deținea certificat de deținător arma, dar care nu permitea posesia unei arme în afara domiciliului.
Pistolul a fost examinat criminalistic si s-a stabilit ca este în stare de funcționare. Cu privire la cartușe s-a stabilit că sunt de provenință industriala, reprezintă muniție neletala și sunt în stare de funcționare.
Potrivit verificărilor în Registrul N. al Armelor de Foc, a rezultat că inculpatul deținea certificat de deținător arma neletala, dar nu pentru posesia ei in afara domiciliului.
Bunurile au fost introduse in Camera de Corpuri delicte din cadrul I.P.J. B., în vederea confiscării.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta.
In cauza au fost administrate următoarele mijloace de proba: procesul verbal de depistare, raportul de constatare tehnico științifico balistica, declarațiile martorului B. I. si declarațiile inculpatului.
Prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatului T. I., care la data de 19.05.2011, a purtat fără drept o arma neletala din categoria celor suspuse autorizării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 134 din Legea 295/2004.
In privința infracțiunii prevăzute de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002, s-a reținut ca aceasta nu poate fi reținută în sarcina inculpatului, deoarece, din probele care au fost administrate in cauza, rezulta ca acesta avea suspendat dreptul de conducere pe o perioada de 60 zile, începând cu 04.04.2011, pana la 02.06.2011. Astfel, din actele de urmărire penala a rezultat ca inculpatul T. I. la data de 29.05.2011 nu avea cunoștință despre faptul ca îi fusese suspendat permisul de conducere. Față de aceste aspecte, P. de pe lângă Tribunalul B. a dispus scoaterea de sub urmărire penala a inculpatului, în privința săvârșirii acestei infracțiuni.
La termenul de judecata din data de 1.02.2013, inculpatul, prin apărător, a depus la dosar o declarație notariala prin care își manifesta voința de a se judeca în cadrul procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 C.pr.pen, în sensul recunoașterii faptei și fiind de acord sa fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le-a însușit, astfel încât prima instanța a făcut aplicarea art. 3201 al. 7 C.pr.pen.
Astfel, în situația în care inculpatul recunoaște fapta și este de acord sa fie judecat în baza probelor administrate la urmărirea penală, potrivit art. 3201 al. 7 C.pr.pen., instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu închisoarea și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa, prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Analizând materialul probator administrat în cauză s-a constatat că s-a probat neîndoielnic săvârșirea infracțiunii de către inculpat, declarația sa de recunoaștere coroborându-se cu toate celelalte probe aflate la dosar.
Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a reținut că fapta dedusă judecății a fost dovedita, fiind dovedită și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat în baza situației de fapt și a textelor incriminatoare, la o pedeapsa cu amenda pentru fapta săvârșită, la individualizarea pedepsei având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv împrejurările săvârșirii infracțiunii, gradul de pericol social al acesteia, limitele de pedeapsa prevăzute de lege, persoana inculpatului care a fost sincer, si nu are antecedente penale.
Potrivit art. 134 din Legea 295/2004, portul fără drept al unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an .
Prima instanța a apreciat ca atitudinea inculpatului înainte de săvârșirea faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale poate constitui circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a C.pen., astfel încât a dispus aplicarea în speță a acestui text de lege, cu consecința fireasca a coborârii pedepsei sub minimul special, așa cum prevede art. 76 lit. e teza II C.pen.
F. de aspectele mai sus enunțate, prima instanță a apreciat că o pedeapsa de 5oo lei amenda penala pentru săvârșirea infracțiunii este necesara și utilă în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni și în vederea reeducării inculpatului.
In baza art. 631 C.pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.
In baza art. 118 lit. b C.pen. a confiscat de la inculpatul T. I. pistolul marca Rohm, cinci cartușe și doua tuburi cartușe aflate la I.P.J. B. conform dovezii . nr_/07.07.2011.
Prima instanță nu a reținut concluziile apărătorului inculpatului, privind achitarea acestuia în baza art. 181 din C.pen., având în vedere că infracțiunea săvârșită, prin conținutul ei concret, nu este lipsită în mod vădit de importanța, și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Inculpatul nu poate invoca necunoașterea legii, certificatul de deținător îi conferea doar un drept de deținere a armei, la domiciliu sau reședința, nu și de port în afară.
S-a arătat că de altfel, instanța a manifestat clementa față de acest inculpat, aplicându-i o pedeapsa cu amenda, în urma reținerii circumstanțelor atenuante și coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
In baza art. 191 al. 1 C.pr.pen., a obligat inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a declarat recurs inculpatul T. I., fără a-l motiva și deși a fost legal citat nu s-a prezentat în instanță pentru a-l susține.
Recursul declarat este nefondat.
Analizând cauza, din oficiu, în limitele prev. de art.3856 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motivată în mod corespunzător în fapt și în drept.
Prima instanță, analizând și coroborând probele administrate în faza de urmărire penală – în faza de cercetare judecătorească inculpatul depunând la dosarul cauzei o declarație autentică prin care a arătat că recunoaște fapta comisă și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art.3201 C.pr.pen. – a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.
Instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în conformitate cu criteriile prev. de art.72 C.pen., precum și a modalității de executare a acesteia.
Instanța de fond a dat dovadă de clemență, reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară, prev. de art.74 alin.1 lit.a C.pen., aplicându-i acestuia o pedeapsă cu amenda penală.
Reducerea acestei pedepse sau schimbarea modalității de executare nu ar fi în măsură să conducă la atingerea scopului prev. de art.52 C.pen.
În raport de considerentele expuse, în baza art.38515 pct.2 lit.b C.pr.pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. I..
Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. I. (fiul lui M. si N., născut la data de 19.01.1975, în B., CNP:_, domiciliat în B., ., nr.11, fără forme legale în B., .. D1, ., studii-10 clase, fără antecedente penale), împotriva sentinței penale nr.260/06.02.2013 a Judecătoriei B..
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.04.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
D. I. B. D. N. Mița M.
Grefier,
F. B.
Fond: D.-Macaranco Speranța –Judecăt.B.
Red.D.N./15.05.2013
Tehnored.F.B./20.05.2013/2 ex.
← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 236/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
---|