Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 928/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 928/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 2422/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 928 R

Ședința publică de la 12.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – Mița M.

JUDECĂTOR – D. I. B.

JUDECĂTOR – D. N.

Grefier – I. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel G.

reprezentat de procuror C. B.

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani și inculpatul D. Nicușor I. ( fiul lui Nicușor și M., născut la data de 26.05.1995 în ., domiciliat in comuna Păulești, . clase, elev, fără antecedente penale, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 637/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ .

La apelul nominal a răspuns inculpatul D. Nicușor I. asistat de avocat ales B. R. E. – cu delegație la dosar, intimatul inculpat B. V., asistat de avocat desemnat din oficiu P. M. – cu delegație la dosar, pentru inculpatul lipsă C. Neluț avocat ales C. M. cu delegație la dosar, părțile responsabile civilmente B. I. și D. M., lipsă fiind inculpatul C. Neluț, partea responsabilă civilmente C. C..

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar de către recurentul inculpat D. Nicușor I., motivele recursului declarat, după care;

Curtea, declară ședința nepublică având în vedere că în cauză sunt inculpați minori.

Întrebat fiind, inculpatul D. Nicușor I. arată că își menține cererea de recurs formulată precum și declarațiile date anterior neavând nimic de adăugat.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Procurorul arată că recursul parchetului privește nelegalitatea hotărârii instanței de fond întrucât fiecare inculpat minor a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat deși în cauză inculpații nu au fost obligați la plata despăgubirilor civile – părțile civile nu s-au constituit părți civile, ca atare în mod greșit a obligat în solidar și la plata cheltuielilor judiciare către stat, corect fiind obligarea doar a inculpaților la plata acestor cheltuieli.

Apărătorul inculpatului D. I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare solicită reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul de a i se aplica o pedeapsă sub minimul legal prevăzut de lege.

Precizează că instanța de fond a individualizat pedeapsa în mod greșit în raport de art. 72 Cod penal fiind stabilite limite, altele decât cele prevăzute de lege. Urmare reținerii în favoarea inculpatului a disp. art. 109 Cod penal și a disp. art. 320 indice 1 Cod procedură penală, rezultă un minim de un an, astfel în ce privește prima faptă instanța a reținut în favoarea inculpatului o . circumstanțe atenuante dar și o stare de agravare respectiv forma continuată a infracțiunii, în cauză inculpatul se află în situația prev. de art. 80 Cod penal, respectiv concurența cauzelor de agravare și atenuare a pedepsei, iar potrivit acestor dispoziții coborârea sub minim nu este obligatorie, apreciază că raportat la ponderea cauzelor de atenuare se putea coborî această pedeapsă sub un an, toate circumstanțele expuse.

Pentru cea de a doua faptă instanța trebuia să dea eficiență art. 76 alin. 1 Cod penal în sensul de a coborî pedeapsa sub minimul de un an.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii iar în rejudecare să se dispună stabilirea unei pedepse situată sub minimul de un an.

Cu privire la recursul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia ca fiind întemeiat.

Procurorul față de recursul declarat de inculpat, solicită respingerea întrucât instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante deși face precizarea că inculpatul nu are antecedente penale, motiv pentru ca a stabilit o pedeapsă foarte aproape de minim.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se reține disp. art. 74 lit. a, b, c Cod penal, arată că instanța de fond a precizat că nu le reține și în mod corect a procedat astfel având în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, inculpatul a dat dovadă de consecvență infracțională și ulterior a mai săvârșit altă faptă cu cei doi inculpați, nu se impune a se reține alte circumstanțe atenuante, mai ales că modalitatea de executare nu este privativă de libertate.

Apărătorul inculpatului C. Neluț, solicită admiterea recursului declarat de parchet ca fiind întemeiat.

Apărătorul inculpatului B. V. solicită admiterea recursului declarat de parchet fiind încălcate dispozițiile art. 191 alin. 3 Cod procedură penală.

Inculpatul D. Nicușor I. solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut de apărător.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 637/5.04.2013 a Judecătoriei Focșani s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul D. NICUȘOR I., pentru comiterea infracțiunilor de:

- furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 Cod penal, și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an și 2 luni închisoare;

- furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an închisoare;

S-a dispus ca în baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 Cod penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.

A fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II a și lit. b Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal raportat la art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului D. Nicușor I. pe durata termenului de încercare de 1 an și 8 luni.

A obligat inculpatul D. Nicușor I. ca pe durata termenului de încercare să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d Cod penal, de a căror verificare va răspunde S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.:

- să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de subzistență.

A atras atenția inculpatului D. Nicușor I. asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A fost condamnat inculpatul B. V., pentru comiterea infracțiunilor de:

- furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 Cod penal, și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an și 2 luni închisoare;

- furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.

A interzis inculpatului B. V. pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II a și lit. b Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal raportat la art. 110 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului B. V. pe durata termenului de încercare de 1 an și 8 luni.

A obligat inculpatul B. V. ca pe durata termenului de încercare să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d Cod penal, de a căror verificare va răspunde S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.:

- să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de subzistență.

A atras atenția inculpatului B. V. asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A fost condamnat inculpatul C. NELUȚ, pentru comiterea infracțiunilor de:

- furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 Cod penal, și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an și 2 luni închisoare;

- complicitate la furt calificat prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 Cod penal a dispus ca inculpatul C. Neluț să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.

A interzis inculpatului C. Neluț pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II a și lit. b Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal raportat la art. 110 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului C. Neluț pe durata termenului de încercare de 1 an și 8 luni.

A obligat inculpatul C. Neluț ca pe durata termenului de încercare să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. a-d Cod penal, de a căror verificare va răspunde S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.:

- să se prezinte la datele fixate la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul V.;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de subzistență.

A atras atenția inculpatului C. Neluț asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A luat act că părțile vătămate R. V. și S. Poldina nu s-au constituit părți civile împotriva inculpaților.

În baza art.192 Cod procedură penală a obligat inculpatul D. Nicușor I. în solidar cu partea responsabilă civilmente la 450 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 Cod procedură penală a obligat inculpatul B. V. în solidar cu partea responsabilă civilmente la 750 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, av. C. A., au fost avansat din fondul Ministerului de Justiție.

În baza art. 192 Cod procedură penală a obligat inculpatul C. Neluț în solidar cu partea responsabilă civilmente la 750 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, av. C. M., a fost avansat din fondul Ministerului de Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani nr. 2157/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D. Nicușor I., B. V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin1., art.209 alin.1 lit,a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și a infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, ambele cu aplicarea art.99 și art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că, în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu inculpatul C. Neluț, au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate R. V. din . au sustras bijuterii din aur și două televizoare, în valoare totală de 8000 lei, iar în noaptea de 26/27.08.2012, cu complicitatea inculpatului C. Neluț, au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. Poldina, din . au sustras bani și bijuterii în valoare de 3000 euro, și a inculpatului C. Neluț, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a,g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, ambele cu aplicarea art. 99 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că, în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu inculpații D. Nicușor I. și B. V., au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate R. V. din . au sustras bijuterii din aur și două televizoare în valoare totală de 8000 lei, iar în noaptea de 26/27.08.2012, i-a ajutat pe inculpații D. Nicușor I. și B. Vasle, care au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. Poldina din . au sustras bani și bijuterii în valoare de 3000 euro.

Legal citați, inculpații au declarat că recunosc comiterea faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în baza întregului material probator administrat în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În anul școlar 2011-2012, cei trei inculpați minori au fost elevii Grupului școlar S. M., Vidra, D. Nicușor și C. Neluț, fiind colegi de clasă.

În timpul cursurilor, aceștia au stat efectiv cu gazdă pe raza comunei Vidra, C. Neluț și B. V. locuind împreună la aceeași gazdă. Pe timpul deplasării de la gazdă la școală, inculpatul C. Neluț observat că una din casele situate în apropierea grupului școlar este nelocuită, și de comun acord cu B. V. a hotărât să pătrundă în acea locuință pentru a sustrage bunuri. I-au spus și inculpatului D. Nicușor I. ceea ce hotărâseră, acesta exprimându-și dorința de a-i însoți.

Astfel, în una din serile lunii aprilie 2012 ( fără a putea stabili data exactă), cei inculpați s-au deplasat la imobilul vizat(respectiv locuința părții vătămate R. V.) și, prin spargerea geamului de la baie, au pătruns în interiorul locuinței, de unde doar inculpatul D. Nicușor I. a sustras o cruciuliță de aur, fapt pe care l-a ascuns celor doi. La câteva zile, prin aceeași metodă, inculpatul D. Nicușor I. și C. Neluț au pătruns din nou în imobil, de unde au sustras două televizoare pe care le-au transportat cu autoturismul lui C. I., prieten cu D. Nicușor I., acesta fiind îndrumat în zona respectivă de către B. V..

Obiectele sustrase au fost vândute de cei doi în municipiul Focșani contra sumei de 1.400 lei, bani din care i-au plătit transportul lui C. I., iar pentru contribuția sa, lui B. V. i-au dat suma de 10 lei, restul împărțindu-l în mod egal.

Cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv locuința părții vătămate R. V., s-a constatat că una din ușile de acces în imobil prezenta urme de forțare, iar în imediata apropiere a acesteia fereastra corespunzătoare băii locuinței are geamul spart. Cu toate că în locuință nu erau urme evidente de răvășire, R. D. a reclamat furtul a două plasme TV aflate în imobil. Cu ocazia activității de cercetare la fața locului, pe pervazul ferestrei din bucătăria locuinței a fost descoperită, relevată și ridicată o urmă papilară aptă pentru comparații dactiloscopice.

Fiind audiată în cauză, la data formulării plângerii, R. D. a declarat că soacra sa, R. V., este plecată din țară de mai mult timp, astfel că imobilul acesteia este nelocuit. În urmă cu circa două săptămâni a găsit geamul de la baie spart însă, neobservând alte urme de efracție, nu a solicitat efectuarea de cercetări. În dimineața zilei de 24.04.2012, mergând din nou la locuința soacrei sale, a observat urme de forțare pe ușa de acces în bucătărie, iar din imobil a constatat lipsa celor două plasme tv, motiv pentru care a sesizat organele de poliție.

În seara zilei de 26.08.202, inculpatul C. Neluț, l-a sunat pe B. V., întrebându-l dacă nu vrea să facă rost de bani, spunându-i că se află la o nuntă în mun.Focșani, unde era și mătușa sa S. Po,dina, și cunoscând în mod cert că aceasta deține în locuință sume mari de bani, era un moment prielnic de a-i sparge locuința.

Inculpatul B. V. s-a arătat interesat și împreună cu inculpatul D. Nicușor I., care a acceptat să participe la săvârșirea faptei, urmând indicațiile telefonice date de C. Neluț cu privire la modalitatea de pătrundere în imobil, precum și locul în care se află valorile vizate, au pătruns în locuința părții vătămate S. Poldina, de unde au sustras, conform declarației acestora, suma de 800 euro și 400 lei, bani pe care i-au împărțit în mod egal, precum și bijuterii din aur care au rămas la B. V.. Din acești bani i-au dat câte 100 euro lui C. Neluț.

Cu ocazia cercetării locului faptei, respectiv locuința părții vătămate S. Poldina, s-a constatat că niciunul din locurile de acces în imobil nu prezintă urme de forțare, însă una din ferestrele exterioare, care avea sistemul de închidere defect, a fost găsită în poziția deschis-neasigurat. În locuință nu s-au observat urme evidente de răscolire-răvășire, partea vătămată reclamând furtul unor sume de bani, în lei și în euro, precum și bijuterii din aur.

Cu ocazia activității de cercetare la fața locului, pe pervazul ferestrei găsită deschisă, au fost descoperite, relevate și ridicate două urme papilare apte pentru comparații dactiloscopice.

Fiind audiată în cauză la data formulării plângerii, S. Poldina, a declarat că în noaptea de 26/27.08.2012, împreună cu soțul și fiul său au participat la o nuntă în municipiul Focșani, astfel că pe parcursul nopții în locuință nu s-a mai aflat nici un membru mal familiei. În dimineața zilei următoare a constatat lipsa mai multor bijuterii din aur și suma de bani în lei și euro, valori care erau ascunse în diferite locații din imobil, în fiecare loc rămânând însă o parte din aceste valori. Susnumita a solicitat efectuarea de cercetări în cauză în vederea identificării autorilor și tragerea acestora la răspundere penală, constituindu-se parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3000 euro, reprezentând prejudiciul total creat prin infracțiune.

La data de 17.09.2012, în timp ce se afla în . ocazional cu numitul C. I., inculpatul D. Nicușor I. l-a rugat să îi vândă bijuteriile din aur la o casă de amanet din municipiul F., fapt pentru care el nu poate face întrucât este minor. Astfel, D. Nicușor I. și B. V., s-au deplasat în municipiul Focșani împreună cu C. I., unde acesta din urmă a vândut bijuteriile la o casă de amanet contra sumei de 1.451 lei.

Această sumă de bani a fost împărțită în mod egal de cei doi inculpați, după ce în prealabil i-au achitat lui C. I. contravaloarea transportului, respectiv suma de 51 lei.

Prin examinări efectuate în baza de date a sistemului criminalistic AFIS și în urma constatării tehnico-științifice efectuate în cază de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. V., a fost întocmit Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/10.10.2012, în care se concluzionează că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului în cauza de furt din locuință reclamat de R. D. la data de 24.04.2012 a fost creată de D. Nicușor I..

De asemenea, în Raportul de constatare tehnico-științifică nr._/03.10.2012 se concluzionează că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului în cauza de furt din locuință reclamant de S. Poldina la data de 27.08.2012, a fost creată de B. V..

Fiind audiați, în prezența apărătorilor din oficiu, atât în faza actelor premergătoare cât și în timpul urmăririi penale, inculpații D. Nicușor I., Cățu Neluț și B. V. au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor.

Inculpații C. Neluț și B. V. au declarat că nu îl cunoșteau pe C. I. decât din vedere, înțelegerile cu acesta fiind făcute doar de către inculpatul D. Nicușor I., care a precizat că de fiecare dată i-a spus lui C. I. că bunurile pe care urma să le transporte, respectiv să le vândă, îi aparțin, fără a-i da detalii cu privire la proveniența acestora, fapt susținut și de către C. I..

Acesta a fost audiat în calitate de martor, ocazie cu care a pus la dispoziția organelor de cercetare copia contractului de amanet care a rămas asupra sa.

Susnumitul a declarat că nu a cunoscut faptul că bunurile pe care le-a transportat, respectiv vândut, provin din furt, iar cei trei inculpați nu i-au precizat acest lucru.

La data de 21.09.2012 s-a procedat la reconstituirea faptei de furt comisă de inculpații B. V. și D. Nicușor I. în paguba părții vătămate S. Poldina, ocazie cu care aceștia au recunoscut săvârșirea faptei și au arătat modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.163E/23.10.2012, emis de SML V., rezultă că la data săvârșirii faptei minorul B. V. avea discernământ păstrat, recomandându-se aplicarea măsurii de supraveghere în mediul familial și consiliere psihologică din partea Direcției de Protecție a Copilului.

Situația de fapt astfel reținută de prima instanță, rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părților vătămate, procese verbale de cercetare la fața locului, raport de expertiză tehnico-științifică, declarația martorului C. I., proces-verbal de reconstituire și planșe foto, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.

Prima instanță a reținut că, în drept, faptele inculpaților D. Nicușor I., B. V., constând în aceea că în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu inculpatul C. Neluț, au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate R. V. din . au sustras bijuterii din aur și două televizoare, în valoare totală de 8000 lei, iar în noaptea de 26/27.08.2012, cu complicitatea inculpatului C. Neluț, au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. Poldina, din . au sustras bani și bijuterii în valoare de 3000 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art.208 alin1., art.209 alin.1 lit,a,g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, iar faptele inculpatului C. Neluț, constând în aceea că în cursul lunii aprilie 2012, împreună cu inculpații D. Nicușor I. și B. V., au pătruns pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate R. V. din . au sustras bijuterii din aur și două televizoare în valoare totală de 8000 lei, iar în noaptea de 26/27.08.2012, i-a ajutat pe inculpații D. Nicușor I. și B. V., care au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate S. Poldina din . au sustras bani și bijuterii în valoare de 3000 euro, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a,g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 Cod penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i Cod penal, texte de lege în baza cărora aceștia urmează să răspundă penal.

S-au reținut în favoarea inculpaților dispozițiile art.99 Cod penal, având în vedere că la data comiterii infracțiunii aceștia erau minori, precum și dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal, privind infracțiunea continuată având în vedere intervalele scurte de timp între fapte și existența unei unice rezoluții infracționale.

Apărarea inculpaților, cum că faptele săvârșite de aceștia nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, nu a fost avută în vedere de instanța de fond, întrucât aceasta nu justifică încălcarea legii și nici nu diminuează răspunderea penală a inculpaților.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța a avut în vedre dispozițiile art.52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, raportate în prezenta cauză, respectiv: gradul ridicat de pericol social, urmările produse, dar și circumstanțele personale ale acestora, faptul că nu erau cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut și regretat faptele comise.

Totodată, a avut în vedere că la termenul de judecată din 1.04.2013, aceștia au precizat că sunt de acord cu dispozițiile art.320/1 C.p.p., prima instanță a dat deplină eficiență dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală, potrivit cărora a pronunțat condamnarea inculpaților care în cazul pedepsei închisorii beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.86/1 alin1. Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an și se apreciază, ținând seama și de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni.

În ce privește pedeapsa accesorie, în condițiile art. 71 C. pen, instanța a interzis inculpaților, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal privind dreptul de a fi ales și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu prin Hotărârea S. și P., instanța a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii și moralei publice, o persoană condamnată neputând să-și exercite drepturile menționate pe durata executării pedepsei.

Cât privește dreptul de a alege și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul în săvârșirea infracțiunii, prev. de art. lit. a Teza i și lit. c Cod penal, deși interzicerea acestora este prevăzută în art. 71 Cod penal ca fiind atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa închisorii, față de faptul că inculpații nu ocupă o astfel de funcție și față de faptul că dreptul la vot reprezintă o opțiune ce poate fi exprimată întrucât nu implică exercițiul autorității, ca factor de decizie, instanța a apreciat că nu se impune și interzicerea acestor drepturi.

În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că reeducarea inculpaților poate avea loc și fără executare efectivă, însă sub o strictă supraveghere exercitată de către o instituție specializată în acest scop, astfel încât a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare conform art. 862 Cod penal.

Inculpații au fost obligați să respecte măsurile de supraveghere impuse de art. 863 lit. a, b, c și d Cod penal, respectiv să se prezinte la datele fixate la consilierul de probațiune desemnat cu supravegherea; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Inculpații au fost atenționați asupra consecințelor nerespectării acestora sau a comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, potrivit art. 864 Cod penal.

A luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

Împotriva sentinței penale nr. 637/05.04.2013 a Judecătoriei Focșani au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Focșani și inculpatul D. Nicușor I..

În recursul declarat, procurorul a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita obligare a inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către sta, în condițiile în care în cauză nu a existat constituire de parte civilă și, prin urmare, inculpații nu au fost obligați în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile.

Inculpatul D. Nicușor I. a arătat în recursul formulat că în mod nejustificat instanța de fond nu a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante și nu a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege. În concret, inculpatul a susținut că instanța de fond ar fi trebuit să facă în cauză aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal (conduita bună înainte de săvârșirea faptelor), art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal (a acoperit prejudiciul cauzat părților vătămate) și art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal (a recunoscut comiterea faptelor, a colaborat cu organele judiciare și a avut o atitudine de regret).

De asemenea, a mai arătat inculpatul că instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de faptul că inițiativa comiterii faptelor au avut-o ceilalți doi inculpați.

Recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani este fondat, urmând a fi admis, în vreme ce recursul declarat de inculpatul D. Nicușor I. este nefondat.

Analizând cauza atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în limitele prevăzute de art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor legale referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Astfel, potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind interpreții desemnați de organele judiciare, potrivit legii, precum și în cazul în care s-a dispus acordarea de asistență gratuită, care rămân în sarcina statului.

Cu privire la obligarea părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, alineatul 3 al art. 191 Cod procedură penală prevede că aceasta este obligată la plata acestora în solidar cu inculpatul numai în măsura în care acesta din urmă este obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea pagubei.

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă, fără echivoc, că partea responsabilă civilmente poate fi obligată la plata de cheltuieli judiciare către stat în solidar cu inculpatul, numai în situația în care aceasta este obligată și la repararea pagubei, de asemenea în solidar cu inculpatul.

Or, din actele și lucrările dosarului reiese că părțile vătămate R. V. și S. Poldina nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciile cauzate acestora fiind acoperite de inculpați în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond.

Astfel fiind, în mod greșit prima instanță a dispus obligarea inculpaților D. Nicușor I., B. V. și C. Neluț, fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Urmează ca, în rejudecare, curtea să înlăture aceste dispoziții din cuprinsul sentinței penale recurate și să facă o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, în sensul obligării fiecărui inculpat, singur, la plata, către stat, a cheltuielilor judiciare, în cuantumurile acestora urmând a fi incluse și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

În privința recursului declarat de inculpatul D. Nicușor I., Curtea apreciază că acesta nu este fondat.

În opinia Curții, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 72 Cod penal, cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului recurent. De asemenea, modalitatea de individualizare judiciare a executării pedepsei este una adecvată, corect raportată atât la gravitatea faptelor comise, cât și la persoana inculpatului.

Caracterul repetat al faptelor comise, prejudiciile însemnate cauzate părților vătămate, modalitatea în care inculpații au acționat, conferă infracțiunilor deduse judecății o gravitate apreciabilă și reclamă o supraveghere mai atentă a inculpaților în perioada imediat următoare, pentru a se preîntâmpina săvârșirea de către aceștia de noi infracțiuni.

Raportat la împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, în mod corect a apreciat prima instanță că în speța de față nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestora, fiind suficientă orientarea pedepselor aplicate înspre minimul special prevăzut de lege, determinat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală. De asemenea, instanța de fond a dat dovadă de suficiență clemență față de inculpați atunci când, contopind pedepsele aplicate, a dispus ca aceștia să execute pedepsele cele mai grele, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

Referitor la susținerea inculpatului D. Nicușor I., în sensul că nu el ar fi avut inițiativa comiterii faptelor și că ar fi „o fire dependentă de grupul de prieteni”, având o oarecare dificultate în conștientizarea deciziilor luate, acestea nu pot fi primite fără nicio rezervă atâta vreme cât inculpatul a comis cea de a doua faptă la interval de 4 luni de prima, timp în care a avut posibilitatea să evalueze consecințele faptei comise și să își corecteze comportamentul. Mai mult, rezoluțiile infracționale în cazul celor două infracțiuni deduse judecății nu au fost unele spontane, astfel încât inculpatul să nu fi avut timp să evalueze gravitatea și consecințele acestora, ci, dimpotrivă, au presupus o oarecare pregătire și întindere în timp.

Raportat la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea – în temeiul art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală – va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani împotriva sentinței penale nr. 637/5.04.2013 a Judecătoriei Focșani și va proceda la reformarea acesteia, numai în ceea ce privește modalitatea de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pe de altă parte, în temeiul art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. Nicușor I. împotriva aceleași sentințe penale.

Potrivit art. 189 Cod procedură penală, se va dispune avansarea onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției, către baroul G..

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, urmează a fi obligat inculpatul D. Nicușor I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs, în limita în care, aceste cheltuieli au fost cauzate de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Focșani.

Casează în parte sentința penală nr. 637/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ și în rejudecare:

Înlătură dispozițiile privind obligarea inculpaților D. Nicușor I. ( fiul lui Nicușor și M., născut la data de 26.05.1995 în ., domiciliat in comuna Păulești, . clase, elev, fără antecedente penale, CNP_), B. V. (fiul lui C. și I., născut la data de 7.08.1997 în ., domiciliat in comuna Păulești, . clase, elev, fără antecedente penale, CNP_) și C. Neluț (fiul lui N. și C., născut la data de 22.05.1995 în ., domiciliat in comuna Păulești, . clase, elev, fără antecedente penale, CNP_), în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:

- pe inculpatul D. Nicușor I. la plata sumei de 450 lei;

- pe inculpatul B. V. la plata sumei de 750 lei, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (avocat C. A.) va si avansată Baroului V. din fondul Ministerului Justiției;

- pe inculpatul C. Neluț la plata sumei de 750 lei, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (avocat C. M.) va fi avansată Baroului V. din fondul Ministerului Justiției.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. Nicușor I..

Potrivit art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 300 lei (avocat P. M.) va fi avansat baroului G. din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul D. Nicușor I. la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.06.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Mița M. D. I. B. D. N.

Grefier

I. S.

Red.D.I.B./2.07.2013

Dact.I.S./2.907.2013/2ex.

Fond.A.D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 928/2013. Curtea de Apel GALAŢI