Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel GALAŢI

Decizia nr. 236/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 2954/91/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL G.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.236/A

Ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. T.

JUDECĂTOR – A.-M. M.

GREFIER – S. M.

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror F. Hahue din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.- D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial G.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J.- D.I.I.C.O.T. BIROUL TERITORIAL V. (privind pe inculpații S. M. și E. L.) și de inculpatul S. M., împotriva sentinței penale nr. 124 din 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosar nr._ .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp. art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02.10.2013.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față:

Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V. privind pe inculpații S. M. și E. L. și inculpatul S. M. au declarat împotriva sentinței penale nr.124/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul V..

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.124/29.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul V. a condamnat pe inculpatul E. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- deținere fără drept de droguri de risc prev. de art. 2 al.1 din Legea. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. cu referire la art. 320 ind.1 C.pr.pen. cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a,b,c și al.2 C.pen. cu referire la art. 76 lit.c C.pen., la 6 luni închisoare;

- deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 al.1 din Legea. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. cu referire la art. 320 ind.1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a,b,c și al.2 C.pen. cu referire la art. 76 lit.e C.pen. la 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit.b C.pen. inculpatul E. L. va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. L. perioada executată de la 28 martie 2013 până la 07 mai 2013.

A condamnat pe inculpatul S. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 al.1 din Legea. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. cu referire la art. 320 ind.1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a,b,c și al.2 C.pen. cu referire la art. 76 lit.e C.pen. la 3 luni închisoare;

- efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație în condițiile legii prev. de art. 16 al.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., cu referire la art. 320 ind.1 C.pr.pen., cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a,b,c și al.2 C.pen. cu referire la art. 76 lit.d C.pen. la 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit.b C.pen. inculpatul S. M. va executa pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S. M. perioada executată de la 28 martie 2013 până la 07 mai 2013.

În baza art. 71 C.pen. a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a ipoteza a II-a, lit. b C.pen.

În baza art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale, iar în baza art. 71 al.5 C.pen. și a pedepselor accesorii pe durata termenelor de încercare de 2 ani și 6 luni - pentru inculpatul E. L., respectiv 2 ani și 4 luni pentru inculpatul S. M., conform art. 82 C.pen.

A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

A dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de cei doi inculpați prin decizia penală nr. 726/R/07.05.2013 a Curții de Apel G..

În baza art. 118 C.pen. a dispus confiscarea de la inculpatul E. L. a telefonului „Nokia C3” cu ._ și cartela S. Cosmote cu numărul_ și de la inculpatul S. M. a trei telefoane „Nokia” de culoare neagră, după cum urmează:

- ._ și cartela S. Cosmote seria_7545214;

- ._ și cartela S. Cosmote .;

- ._ fără cartelă; toate aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului V..

În baza art. 17 al.2 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea sumei de 60 lei de la inculpatul E. L., reprezentând contravaloarea drogurilor comercializate, iar în baza art. 18 al.1 din Legea 143/2000 a dispus ca organul în drept să aducă la îndeplinire prevederile acestui text de lege.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E. L..

A obligat inculpații E. L. și S. M. la câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei avansate în faza de urmărire penală și 200 lei la cercetarea judecătorească.

A disjuns cauza în ce-l privește pe inculpatul B. M. F. și a fixat termen de judecată la data de 19 iunie 2013 .

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul V. a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Invfestigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial V. nr. 10/D/P/2012 din 19 aprilie 2013, înregistrat pe rolul Tribunalului V. sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. E. L. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în perioada februarie 2012 – martie 2013 a deținut diferite cantități de droguri, cannabis și hașiș, în vederea consumului cât și pentru vânzare, oferind astfel de substanțe pentru consum și altor persoane, printre care numiții D. I. M. și R. L. R., iar în data de 01.02.2012 a vândut investigatorului sub acoperire o cantitate de 1,1 grame hașiș, în data de 09.01.2013 a vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 0,7 grame hașiș, în data de 20.03.2013 a vândut colaboratorului autorizat cantitatea de aproximativ 0,3 grame cannabis, iar în seara zilei de 20 martie 2013 a oferit numitului D. I. M., cantitate de 0,28 grame cannabis, pentru care a primit suma de 60 de lei;

2. B. M. F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în perioada ianuarie-martie 2013 a deținut diferite cantități de cannabis pentru consum propriu, dar și pentru vânzarea către diferite persoane, iar în data de 20.03.2013, acesta a vândut o cantitate de cannabis inculpatului E. L., iar acesta la rândul său a vândut-o colaboratorului autorizat contra sumei de 100 lei pentru o doză și de asemenea, a oferit, de câteva ori, inculpatului E. L. cantități de droguri în vederea consumului, iar în perioada ianuarie – martie 2013, a vândut numitului D. I. M., de aproximativ 10 ori, cannabis și hașiș, cu diferite sume cuprinse între 20 și 60 de lei și

3. S. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în perioada începutul anului 2012- martie 2013 a deținut diferite cantități de substanțe etnobotanice cu efect psihoactiv, în vederea consumului cât și pentru vânzare, oferind astfel de substanțe pentru consum și altor persoane, efectuând operațiuni cu astfel de produse interzise și cu ocazia percheziției din data de 28.03.2013 la locuința sa a fost găsită o cantitate de cannabis deținută în vederea consumului.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt;

În data de 01.02.2012 s-a dispus autorizarea investigatorului sub acoperire „S. F.”, în scopul cumpărării de substanțe stupefiante și culegerii de date.

În baza autorizației au fost cumpărate două bucăți de substanță solidă de culoare maronie de la inculpatul E. L..

Din procesul verbal încheiat de investigatorul sub acoperire rezultă că în data de 01.02.2012, în jurul orelor 1300, inculpatul E. L. zis „M.” i-a vândut două bucăți de hașiș contra sumei de 120 lei.

Substanța astfel cumpărată a fost înaintată Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor C. în vederea expertizării.

Raportul de constatare tehnico - științifică nr._ din data de 09.02.2012, a concluzionat că proba înaintată în cauză, este constituită din 1,1 grame rezină de cannabis, substanță care face parte din Tabelul –anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 09.01.2013 a fost introdus în cauză investigatorul sub acoperire care a reușit cumpărarea unei bucăți de substanță solidă de culoare maronie de la inculpatul E. L..

Conform procesului verbal întocmit de investigatorul „B. F.”, rezultă că inculpatul E. L. i-a vândut în ziua de 09.01.2013 cantitatea de aproximativ 1 gram hașiș contra sumei de 70 lei gramul.

Din procesul verbal întocmit de către lucrătorii de poliție a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire „B. F.” de la numitul E. L. a fost testată cu o fiolă NARCOTEST, care a răspuns pozitiv indicând prezența tetrahidrocannabinolului.

Proba anterior descrisă a fost înaintată Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor C. în vederea expertizării.

Din raportul de constatare nr._ din 28.01.2013 a rezultat că proba era constituită din 0,7 grame substanță în care s-a pus în evidența tetrahidronannabinolul, substanță biosintetizată de planta cannabis, substanță care face parte din Tabelul –anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

Din procesul verbal încheiat de organele de poliție în data de 20.03.2013 a rezultat că în activitatea infracțională desfășurată de inculpatul E. L. a fost implicat și inculpatul S. M..

Prin ordonanța din 20.03.2013 s-a dispus autorizarea investigatorul sub acoperire „ B. F.” și colaboratorul acestuia „ M. G.”, în vederea procurării de droguri.

Aceștia au reușit cumpărarea de la inculpații E. L. și S. M. substanțe vegetale de culoare brun verzui, despre care aceștia au afirmat că reprezintă hașiș și respectiv plante etnobotanice.

Din procesul verbal încheiat de investigatorul sub acoperire a rezultat că în data de 20.03.2013 colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul E. L., i-a înmânat acestuia suma de 100 de lei, acesta s-a întâlnit cu inculpatul B. M. F., după ce în prealabil l-a contactat telefonic. Tranzacția a avut loc în interiorul localului „ Bet Caffe Arena” din cartierul Sud din Focșani, colaboratorul primind o punguliță de plastic ce conținea substanțe vegetale de culoare brun-verzui (cannabis) contra sumei de 100 de lei.

Aceste substanțe vegetale au fost înaintate Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București în vederea expertizării.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 28 martie 2013 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor București a rezulat că, proba înaintată este constituită din 0,28 grame în care s-a pus în evidența tetrahidrocannabinolului –THC (substanță psihotropă conținută de planta cannabis), substanță care face parte din Tabelul –anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

Tot în data de 20.03.2013 colaboratorul sub acoperire „M. G.” s-a întâlnit cu inculpatul S. M. de la care a cumpărat un pliculeț transparent ce conținea substanțe vegetale de culoare brun-verzui (substanțe etnobotanice) contra sumei de 30 de lei.

Din procesul verbal încheiat de investigatorul sub acoperire a rezultat că această tranzacție a avut loc în fața locuinței inculpatului S. M..

Proba descrisă a fost înaintată Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București în vederea expertizării.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 28 martie 2013 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor București a rezultat că, proba înaintată este constituită din 0,13 grame în care s-a pus în evidența o substanța psihoactivă nouă care face parte din clasa cannabinoizilor sintetici în interesul deciziei 2005/387/JAI a Consiliului privind schimbul de informații, evaluarea riscurilor și controlul noilor substanțe psihoactive. În sensul deciziei sus menționate substanță psihoactivă nouă înseamnă un nou stupefiant sau un nou drog psihotrop în formă pură sau preparată; Compusul JWH 210 se găsește în anexa 2 ”substanțe psihoacative noi notificate pentru prima dată în 2010 sistemului european de avertizare rapidă.

În data de 28.03.2012, urmare a activității infracționale anterior descrise, au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare, la domiciliul inculpatului S. M. găsindu-se mai multe resturi de țigară cu materie vegetală care a fost ridicat în vederea cercetărilor și înaintate în vederea întocmirii raportului de constatare tehnico-științifică Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 28 martie 2013 al Laboratorului de Analiză și profil al Drogurilor București a rezultat că, proba înaintată este constituită din șapte resturi de țigări artizanale în care s-a pus în evidența tetrahidrocannabinolului –THC (substanță psihotropă conținută de planta cannabis), substanță care face parte din Tabelul –anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, în grinderul ridicat de la domiciliul aceluiași inculpat s-a pus în evidență aceiași substanță interzisă.

Din actele de la urmărirea penală a rezultat că în perioada februarie 2012 – martie 2013, inculpatul E. L. a deținut, oferit și vândut diferite cantități de droguri, vânzând de trei ori astfel de substanțe și unui investigator sub acoperire sau colaboratorului acestuia (tranzacțiile din 01.02.2012, 09.01.2013, 20.03.2013).

În ceea ce privește tranzacția din 20.03.2013, inculpatul E. L. a luat legătura telefonic în jurul orelor 2100 cu inculpatul B. M. F., care poseda nr. de telefon_, sunându-l de pe numărul de telefon_, aparținând martorului R. R..

Ca atare, inculpatul B. M. Florentin s-a întâlnit cu inculpatul E. L. în localul „Bet Caffe”, primul i-a înmânat celui de-al doilea o anumită cantitate de cannabis contra sumei de 60 de lei, după care, inculpatul E. L. i-a înmânat colaboratorului 0,28 gr. cannabis, contra sumei de 100 de lei.

Din aceeași cantitate de cannabis, primită de la inculpatul B. M. F., inculpatul E. L. i-a vândut și numitului D. I. M. o anumită cantitate de cannabis (aproximativ 0,3 grame potrivit propriei declarații) contra sumei de 20 lei.

Inculpatul S. M. este consumator de droguri si substanțe etnobotanice, iar în perioada 2012- martie 2013, acesta a procurat, a deținut, a oferit, vândut și a plasat pe piață mai multe cantități de substanțe etnobotanice, efectuând în acest sens operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În data de 20.03.2013 inculpatul S. M. a vândut o asemenea substanță și unui investigator sub acoperire.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat faptul că, inculpatul S. M. a avut in trecut un conflict cu numitul I. I. zis „W.”, datorită faptului că între cei doi era o „concurență” in privința desfășurării acestei activități infracționale.

Din adresa nr. 7702 din 05.04.2013 emisă de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor rezultă că inculpatul S. M. nu a depus cerere sau documentația necesară privind autorizarea în vederea efectuării de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive conform Legii 194/2011.

Din probele administrate în cauză a rezultat fără îndoială faptul că acest inculpat se aproviziona cu astfel de substanțe interzise, după care vindea astfel de produse la un preț mai mare. Spre exemplu, dacă achiziționa cu suma de 10 lei un plic îl vindea mai departe cu prețuri între 10și 20 de lei, de regulă unor persoane relativ apropiate.

Tribunalul a mai reținut faptul că acest inculpat a deținut la domiciliul său mai multe cantități de cannabis și hașiș în vederea consumului propriu, aspect dovedit din conținutul procesului verbal de percheziție, al rapoartelor de constatare tehnico-științifică, precum și din declarația acestuia.

În cauză la data de 21 februarie 2013 Tribunalul V. a admis propunerea de interceptare și înregistrare a comunicărilor telefonice, precum și localizarea la momentul efectuării comunicărilor inculpatului E. L. de pe numărul de telefon mobil _.

La data de 23 ianuarie 2013 a fost autorizată pe o perioadă de 30 de zile interceptarea și înregistrarea comunicărilor telefonice, precum și localizarea inculpatului E. L. zis „M.”, utilizator al postului telefonic cu nr. _.

Prin încheierea din 05 februarie 2012 s-a dispus autorizarea pe o perioadă de 30 de zile a interceptării și înregistrării comunicărilor telefonice, precum și localizarea utilizatorului postului telefonic cu numărul _, urmare a faptului că din conținutul comunicărilor telefonice rezultă că numitul E. L. se aprovizionează cu droguri de la această persoană rămasă identificată ca fiind numitul P. C. C..

La data de 22 februarie 2013, Tribunalul V. a autorizat prelungirea pe o perioadă de 30 de zile a interceptării și înregistrării comunicărilor telefonice, precum și localizarea utilizatorului postului telefonic cu numărul _, utilizat de numitul E. L..

Prin încheierea și autorizația din 15 martie 2013 s-a autorizat interceptarea și înregistrarea comunicărilor telefonice ale numiților S. D. C. zis „S.”, S. M. zis „G.”, B. M. F. și P. C. C..

Din conținutul tuturor acestor convorbiri telefonice a rezultat implicarea în activitatea infracțională mai sus descrisă a celor doi inculpați.

Din declarația martorului D. I. M. a rezultat că acesta a consumat de mai multe ori cannabis și hașiș oferit de inculpații B. M. F. și E. L., de la primul dintre aceștia cumpărând de aproximativ 10 ori, iar de la cel de-al doilea cumpărând de aproximativ 2-3 ori, inclusiv în data de 20.03.2013.

Acest martor a confirmat întâlnirea dintre inculpații E. L. și B. M. F. în seara zilei de 20.03.2013, declarând că în acea seară l-a sunat pe inculpatul B. M. F. de pe telefonul său mobil cu numărul_ pe telefonul mobil cu numărul_ pentru a-l întreba dacă iese la o bere, despre inculpatul S. M. relatează că acesta vinde de aproximativ un an de zile, substanțe etnobotanice, îndeosebi în cartierul Sud din municipiul Focșani, județul V..

Martorul R. L. R. a declarat că a consumat diferite droguri, hașiș și cannabis, împreună cu inculpatul E. L., drogurile fiind achiziționate de către acesta din urmă. Acesta confirmă și întâlnirea din seara zilei de 20.03.2013 dintre inculpații E. L., B. M. F. și D. I. M.; mai afirmă că în seara zilei de 20.03.2013 inculpatul E. L. a efectuat mai multe apeluri de pe telefonul său cu numărul_ pe numărul de telefon al inculpatului B. M. F. întrucât acesta a motivat că îi expirase abonamentul.

Din declarația numitului S. D. C. a rezultat că acesta a cumpărat produse etnobotanice de mai multe ori de la numitul S. M. contra sumei de 20 de lei plicul.

În declarația sa numitul C. E. A. a relatat faptul că a cumpărat, de aproximativ 4-5ori substanțe etnobotanice de aproximativ 3 ani de zile de la inculpatul S. M. plătind de fiecare dată câte 20 de lei plicul.

Din cele declarate de numitul Cirinbei R.-M. a rezultat că a cumpărat, substanțe etnobotanice de la inculpatul S. M. de aproximativ 30 ori, plătind sume cuprinse între 10 și 20 de lei pentru un plic.

Numitul P. C. C. a declarat că în ultima perioadă de timp, de aproximativ un an, împreună cu numitul S., a cumpărat de la inculpatul S. M. plante etnobotanice cu prețul de 20 de lei plicul.

Martorul C. P. C. a declarat că inculpatul S. M. i-a oferit de mai multe ori substanțe etnobotanice, însă lui nu i-a cerut niciodată bani întrucât au fost colegi de școală, însă a știut că acesta vindea astfel de substanțe de aproximativ un an de zile, cu sume cuprinse între 15 și 20 de lei plicul.

Din conținutul declarației numitului Scârleț C. C. a rezultat că inculpatul S. M. vindea plante etnobotanice din perioada vara anului 2012-iarna anului 2013.

Din cele relatate de martorul P. A. a rezulat că a cumpărat, substanțe etnobotanice de la inculpatul S. M. de aproximativ 10 ori, plătind suma de 20 de lei pentru un plic.

Din declarația numitului I. I. a rezultat că inculpatul S. M. vindea plante etnobotanice în cartierul Sus din Focșani de aproximativ 2-3 ani.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută mai sus a rezultat din următoarele mijloace de probă:

- proces verbal de sesizare din oficiu;

- ordonanțe de autorizare a investigatorului sub acoperire, procesele verbale ale investigatorului sub acoperire.

- procese verbale încheiate de organele de poliție;

- rapoarte de constatare tehnico - științifică;

- procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice;

- procese verbale de percheziție;

- rechizitoriul 42/D/P/2012;

- declarațiile învinuiți/inculpați;

- declarațiile martorilor;

- copii acte medicale;

- adresa A.N.S.V.S.A..

În drept faptele inculpatului E. L., care în perioada februarie 2012 – martie 2013 a deținut diferite cantități de droguri, cannabis și hașiș, în vederea consumului cât și pentru vânzare, oferind astfel de substanțe pentru consum și altor persoane, printre care numiții D. I. M. și R. L. R., iar în data de 01.02.2012 a vândut investigatorului sub acoperire o cantitate de 1,1 grame hașiș, în data de 09.01.2013 a vândut investigatorului sub acoperire cantitatea de 0,7 grame hașiș, în data de 20.03.2013 a vândut colaboratorului autorizat cantitatea de aproximativ 0,3 grame cannabis, iar în seara zilei de 20 martie 2013 a oferit numitului D. I. M., cantitate de 0,28 grame cannabis, pentru care a primit suma de 60 de lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În drept faptele inculpatului S. M., care, în perioada începutul anului 2012- martie 2013 a deținut diferite cantități de substanțe etnobotanice cu efect psihoactiv, în vederea consumului cât și pentru vânzare, oferind astfel de substanțe pentru consum și altor persoane, efectuând operațiuni cu astfel de produse interzise, iar cu ocazia percheziției din data de 28.03.2013 la locuința sa a fost găsită o cantitate de cannabis deținută în vederea consumului, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, s-a avut în vedere gradul de pericol concret al faptelor, persoana inculpaților și poziția procesuală a acestora.

Față de persoana inculpaților care sunt foarte tineri, nu au antecedente penale, au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, s-a apreciat că în cauză s-au putut aplica circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 al.1 și al.2 C.pen. și au fost aplicate astfel pedepse sub limita minimă prevăzută de lege în condițiile art. 81 C.pen.

În cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit.a și art. 34 lit.b C.pen. față de cei doi inculpați, și a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive.

În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a ipoteza a II-a și lit. b C.pen., faptele săvârșite de inculpați au atras nedemnitatea exercitării acestor drepturi.

De asemenea, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 al.5 C.pen., art. 82 C. pen. și art. 83 C.pen.

În baza art. 350 al.1 C.pr.pen. a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de cei doi inculpați prin decizia penală nr. 726/R/07.05.2013 a Curții de Apel G..

În baza art. 118 C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul E. L. a telefonului „Nokia C3” cu ._ și cartela S. Cosmote cu numărul_ și de la inculpatul S. M. a trei telefoane „Nokia” de culoare neagră, după cum urmează:

- ._ și cartela S. Cosmote seria_7545214;

- ._ și cartela S. Cosmote seria_7049242;

- ._ fără cartelă; toate aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului V..

În baza art. 17 al.2 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 60 lei de la inculpatul E. L., reprezentând contravaloarea drogurilor comercializate, iar în baza art. 18 al.1 din Legea 143/2000 s-a dispus ca organul în drept să aducă la îndeplinire prevederile acestui text de lege.

În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E. L..

Au fost obligați inculpații E. L. și S. M. la cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispozițiilor art. 38 C.pr.pen., în interesul desfășurării unei bune judecăți și având în vedere că inculpații E. L. și S. M. au înțeles să se folosească de dispozițiile art. 320 ind.1 C.pr.pen., instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul B. M. F., și s-a fixat termen pentru continuarea judecății.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel P. de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V. criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate și nelegală sub aspectul neconfiscării, în totalitate, a sumelor provenite din comercializarea drogurilor de risc iar, inculpatul S. M. a considerat hotărârea apelată ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate.

In ședință publică, reprezentantul parchetului și-a suplimentat motivele de apel, solicitând și îndepărtarea din sentința penală a instanței de fond a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. b Cod penal.

Apelul declarat de P. de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

V. este fondat iar, apelul declarat de inculpatul S. M. este nefondat, pentru cele ce se vor arăta.

Analizând hotărârea apelată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor apelanților, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 alin.2 C.proc.penală, instanța de apel constată că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, vinovăția inculpaților, precum și încadrarea juridică dată faptelor.

S-a reținut, în fapt, că inculpații E. L., B. M. și S. M., în perioada februarie 2012 – martie 2013, a deținut diferite cantități de droguri, cannabis și hașiș în vederea consumului și pentru vânzare, oferind astfel de substanțe pentru consum și altor persoane.

Faptele constituie infracțiunile de deținere fără drept de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/200 aplic. art. 41 alin.2 și deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.1 din legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal pentru inculpatul E. L. și de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 și de efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație în condițiile legii prev. de art. 16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal pentru inculpatul S. M..

Vinovăția inculpaților a fost stabilită pe baza probelor administrate la urmărirea penală și a recunoașterii acestora deoarece, ambii inculpați, la primul termen de judecată, au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 C.proc.penală, în sensul că au recunoscut faptele așa cum au fost descrise prin actul de sesizare al instanței.

Deși inculpații au recunoscut faptele săvârșite, prevalându-se de dispozițiile art. 3201 C.proc.penală, pedepsele aplicate pentru faptele de vânzare și oferire spre consum de droguri de risc sunt îndreptate spre minimul prevăzut de lege, în condițiile în care aceste fapte sunt de o mare gravitate și foarte răspândite în rândul tinerilor.

Din aceste considerente, va fi admis motivul invocat de P. de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial V. privind netemeinicia pedepselor aplicate și va mări cuantumul acestora, menținând modalitatea de executare a pedepsei rezultante principale și a celei accesorii, respectiv, suspendarea condiționată a acestora în condițiile art. 81 și 82 Cod penal.

Va îndepărta circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de dispozițiile art. 74 alin.1 lit.b și c Cod penal deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru reținerea acestora.

Astfel, pentru a se reține circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin.1 lit.b Cod penal, trebuie să se facă dovada că inculpatul a stăruit să înlăture rezultatul infracțiune sau să repare paguba pricinuită. Nu există la dosar nici o astfel de probă și nici instanța un a menționat vreo probă în acest sens.

De asemenea, pentru a se reține circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin.1 lit. c Cod penal, trebuie să se facă dovada atitudinii inculpatului, în sensul că acesta a fost sincer și a regretat fapta comisă. Prin prevalarea inculpaților de dispozițiile art. 3201 C.proc.penală, aceștia au recunoscut faptele săvârșite, însă au beneficiat de dispozițiile alin.7 din art. 3201 C.proc.penală, reducându-li-se cu o treime pedepsele aplicate.

Prin reținerea și a circumstanței atenuante judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.c Cod penal și al art. 3201 alin.7 C.proc.penală, s-ar da o dublă eficiență aceleiași împrejurări de fapt, respectiv atitudinea sinceră a inculpaților.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța de apel va înlătura aceste dispoziții legale și va menține, ca circumstanță atenuantă judiciară, doar dispozițiile art. 74 alin.1 lit.a Cod penal, respectiv, conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii, situație ce rezultă din fișele de cazier care arată faptul că aceștia se află la primul impact cu legea penală, precum și actele în circumstanțiere depuse de aceștia, care arată comportamentul bun al acestora în societate.

Va admite și cel de-al doilea motiv de apel invocat de P. de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial V. privind soluționarea laturii civile a cauzei.

Va confisca de la inculpatul E. L. suma totală de 380 lei, deoarece, din declarația martorului D. M. rezultă că acesta a cumpărat de 2-3 ori diferite cantități de droguri de la acest inculpat, plătind, de fiecare dată, câte 60 lei, iar, potrivit proceselor verbale încheiate de investigatorul sub acoperire din datele de 09.01.2013 și 20.03.2013, acesta a vândut diferite cantități de droguri, primind în schimb sumele de 70 și 100 lei.

Va confisca de la inculpatul S. M. suma de 1210 lei având în vedere declarația martorului sub acoperire din data de 20.03.2013 din care rezultă că acest inculpat a vândut droguri contra sumei de 30 lei, precum și a martorilor S. C., C. E. A., Cirimbei R. M., P. C. C. și P. A. care au cumpărat de la acest inculpat diferite cantități de droguri pentru care au plătit suma totală de 1210 lei.

Va menține confiscările dispuse de instanța de fond privind telefoanele mobile utilizate de inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor și cartelele S. menționate la urmărirea penală, precum și măsurile asigurătorii instituite în faza de urmărire penală prin ordonanțele nr.10/D/P/2012 din 15.04.2013 emise de P. de pe lângă IC.C.J. – D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial V., aflate la filele 232-234 din dosarul de urmărire penală.

Va menține, în baza art. 7 din Legea 76/2008, dispoziția de prelevare a probelor biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Național de date Genetice Judiciare.

Va dispune revocare măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpații E. L. și S. M. prin decizia penală nr. 726/R/07.05.2013 a Curții de Apel G..

Va menține disjungerea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul B. M. F. și fixarea termenului de judecată la data de 19.06.2013.

Pentru motivele expuse mai sus privind gravitatea faptelor săvârșite de către inculpați, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. M., care solicită, prin motivele orale de apel, reducerea pedepselor aplicate.

Va obliga, pe inculpatul apelant, la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.2 C.proc.penală și va menține, pentru ambii inculpați, cheltuielile judiciare la care au fost obligați de instanța de fond, în baza art.191 alin.1 și 2 Cod proc.penală.

Pentru cei doi inculpați, respectiv, E. L. și S. M., în baza art. 383 alin.2 C.proc.penală, va deduce din pedepsele rezultante aplicate, durata reținerii și arestării lor preventive, începând cu data de 28.03.2013 și până la data de 07.05.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. de pe lângă ÎCCJ-D.-Biroul Teritorial V. împotriva sentinței penale nr. 124/29.05.2013 a Tribunalului V..

Desființează în totalitate sentința penală apelată și-n rejudecare:

Condamnă pe inculpatul E. L., zis „M.”, fiul lui T. și E., născut la 22.08.1991 în ., CNP_, domiciliat în Focșani, ., nr. 25, ., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de risc" prevăzută de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 al. 7 Cod procedură penală, art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.

Condamnă pe inculpatul E. L. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "deținere de droguri de risc (...)" prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 al. 7 Cod procedură penală, art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 al. 1 lit. e Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului E. L. pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul S. M., zis „G.”, fiul lui Ș. și G., născut la data de 10.09.1992 în municipiul Focșani, județul V., CNP_, domiciliat în Focșani, .. 6, ., județul V., la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "deținere de droguri de risc (...)" prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 al. 7 Cod procedură penală, art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 al. 1 lit. e Cod penal.

Condamnă pe inculpatul S. M. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 16 al. 1 din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320 indice 1 al. 7 Cpd procedură penală, art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului S. M. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal aplică fiecărui inculpat menționat anterior pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza II și b Cod penal.

În baza art. 81,82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor principale aplicate inculpaților E. L. și S. M. pe durata termenelor de încercare de 3 ani și 6 luni pentru primul inculpat, respectiv 3 ani pentru cel de-al doilea inculpat.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților E. L. și S. M. pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor principale dispuse pentru fiecare dintre ei.

În baza art. 359 al. 1 Cod procedură penală atrage atenția fiecăruia dintre inculpații E. L. și S. M. asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.

Deduce pentru fiecare dintre inculpații E. L. și S. M. perioadele de reținere și arestare preventivă de la 28.03.2013 la 07.05.2013.

Dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de cei doi inculpați prin decizia penală nr. 726/R/07.05.2013 a Curții de Apel G..

Menține măsurile asiguratorii constând în sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale inculpaților E. L. și S. M., instituite prin ordonanțele nr. 10/D/P/2012 din 15.04.2013 emise de P. de pe lângă ÎCCJ-D.-Biroul Teritorial V., aflate la filele 232-234 dosar urmărire penală, vol. I.

În baza art. 118 lit. b Cod penal confiscă de la fiecare dintre inculpații E. L. și S. M., telefoanele mobile și cartelele S. menționate în cele două ordonanțe de luare a măsurilor asiguratorii, de mai sus (f.232-234 dosar urmărire penală, vol.I).

În baza art.17 din Legea 143/2000, art.118 lit.e Cod penal confiscă de la inculpatul E. L. suma totală de 380 lei, iar de la inculpatul S. M. suma totală de 1210 lei, bani proveniți din comercializarea substanțelor interzise.

În baza art.7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul E. L. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de date Genetice Judiciare.

În baza art.191 al.1,2 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpații E. L. și S. M. la plata a câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la judecata în fond.

Disjunge cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul B. M. F. și fixează termen de judecată la data de 19.06.2013.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. M. împotriva sentinței penale nr.124/29.05.2013 a Tribunalului V..

În baza art.383 al.2 Cod procedură penală deduce pentru fiecare dintre inculpații E. L. și S. M. perioadele de reținere și arestare preventivă de la 28.03.2013 la 07.05.2013.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S. M. să plătească către stat suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpații E. L. și S. M..

Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. T. A. M. M.

Grefier,

S. M.

Red.: M. T./10.10.2013

Tehnored.:S.M./2 ex./ 11 .10.2013

Fond:jud. A. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 236/2013. Curtea de Apel GALAŢI