Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1625/2013. Curtea de Apel GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1625/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 8009/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1625/R
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. – președinte secție
Judecător: M. C.
Judecător: D. L. C.
Grefier: C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. B.
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul V. A. (fiul lui N. și V., născut la data de 31.07.1964, în prezent deținut în Penitenciarul B.) împotriva sentinței penale nr. 1822 din 22.10.2013 a Judecătoriei G. .
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns condamnatul recurent V. A., în stare de arest, asistat de avocat D. S. A. M., în baza delegației nr. 6004 din 02.12.2013 eliberată din oficiu de Baroul G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul condamnatului depune la dosar un memoriu din partea acestuia, prin care precizează motivele de recurs.
Întrebat fiind, condamnatul recurent V. A. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului recurent V. A. arată că acesta a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 1822 din 22.10.2013 prin care i s-a respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare. Recurentul a formulat această cerere întrucât a considerat că a fost judecat în lipsă și că nu a avut posibilitatea să beneficieze de disp.art.3201 Cod procedură penală.
Recurentul a fost arestat în baza unui mandat de arestare emis de către Judecătoria G. la data de 6.12.2012, iar mandatul european a fost emis abia la data de 14.12.2012 și astfel, având în vedere că nu a fost extrădat și nici nu a fost predat în baza unui mandat european de arestare, consideră că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții prevăzute de art.5221 Cod procedură penală și lasă la aprecierea instanței dacă recursul formulat de către petent este fondat sau nu.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea căii de atac întrucât din verificările efectuate a rezultat că recurentul nu a fost extrădat în baza unui mandat european de arestare, nefiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 5221 Cod procedură penală.
Condamnatul recurent V. A. arată că a fost condamnat în lipsă, nu este anchetat de poliție, de parchet și a fost arestat în Danemarca atunci când s-a judecat acest dosar. S-a trezit arestat când a venit în România, spunându-i-se că este căutat de INTERPOL. Nu știe cine îl anchetează și cine îl judecă, el a fost dus în penitenciar să execute o pedeapsă de 3 ani de zile, dar nu știe nimic și are și el dreptul să fie audiat. Cel care este în dosar a dat o declarație, după aceea a mințit și a mai dat o declarație și a spus că au fost de acord să spargă . Se spune că este recidivist, dar de 6 ani este liber și nimeni nu îl ia în seamă .
CURTEA
Asupra cauzei de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1822 din 22.10.2013 a Judecătoriei G. s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul – condamnat V. A. (fiul lui N. și V., născut la data de 31.07.1964 în G., CNP_, domiciliat în G., ., ., în prezent deținut în Penitenciarul B.), în temeiul art. 5221 Cod de procedură penală, cu privire la sentința penală nr. 771/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2011.
În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul condamnat (avocat B. I.), în sumă de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați G., urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, a fost obligat petentul-condamnat V. A. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 09.04.2013, petentul V. A. a formulat o cerere prin care a solicitat rejudecare cauzei sale, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ .
Față de mențiunile petentului, cererea acestuia a fost calificată ca fiind o cerere de rejudecare după extrădare.
Totodată, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/233/2011 al Judecătoriei G..
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 771/12.04.2012 a Judecătoriei G., inculpatul V. A. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal în referire la art. 20 Cod penal și raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal (faptă săvârșită în noaptea de 03/04.02.2011, parte vătămată S.C. „Elixir” S.R.L. G.).
Sentința penală nr. 771/12.04.2012 a Judecătoriei G., a rămas definitivă pentru petentul V. A. la data de 26.10.2012 prin decizia penală nr. 1433/R/26.10.2012 a Curții de Apel G., prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Astfel, după rămânerea definitivă a sentinței penală nr. 771/12.04.2012 a Judecătoriei G., pe numele inculpatului V. A. a fost emis mandatul de executare nr. 860/2012 din 30.10.2012 emis de Judecătoria G., precum și mandatul european de arestare nr. 58/2012 din 14.12.2012.
Prin adresa nr._/12/PM/20.12.2012, Biroul Național Interpol a comunicat faptul că petentul condamnat V. A. a fost deportat din Danemarca în România la data de 06.12.2012, fiind arestat în aceeași zi pe aeroportul Henri C. în baza mandatului de executare emis de Judecătoria G..
Prin adresa nr._/12/PM/06.12.2012, Biroul Național Interpol a comunicat faptul că petentul condamnat V. A. a fost deportat din Danemarca în România la data de 06.12.2012, întrucât acesta a fost condamnat de autoritățile daneze la 3 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
Procedura de rejudecare în fața instanțelor române a fost reglementată odată cu . legii 281/2003 prin care s-a introdus în Codul de procedură penală art. 5221 conform căruia, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, dispozițiile art. 405-408 Cod procedură penală, aplicându-se în mod corespunzător.
Este cert că dispozițiile art. 5221 Cod procedură penală impun obligativitatea rejudecării la cerere, în cazul extrădatului sau celui predat în baza unui mandat european de arestare condamnat în lipsă, dar aceste dispoziții, în raport cu jurisprudența CEDO, au în vedere instituirea unei proceduri judiciare în care acesta să aibă posibilitatea verificării condițiilor în care a fost judecat și condamnat în lipsă și să obțină de la instanța care l-a judecat o nouă examinare a acuzațiilor, atât ca lege și ca fapte, atunci când nu s-a stabilit în mod neechivoc că respectiva persoană a renunțat la dreptul său de a se prezenta și a se apăra (cazul Einhorn v.s. Statul Francez - decizia nr._/01, CEDO, Colloza v.s. Statul Italian - hotărârea din 12 februarie 1985, Poitrinol v.s. Statul Francez - nr._/96, Medenica v.s. Statul Elvețian nr._/92, Kronbach v.s. Statul Francez nr._/96, Stoichkov v.s. Statul B. - hotărârea din 24 martie 2005, cazul Sejdovic v.s. Statul Italian din 10 noiembrie 2004).
S-a reținut că din economia tuturor dispozițiilor de mai sus, se desprinde concluzia că în concret, judecarea unei cereri de rejudecare a cauzei cuprinde două etape.
Prima etapă preliminară, formală, în care în conformitate cu prevederile art. 405 Cod procedură penală, instanța de judecată va verifica admisibilitatea de principiu a cererii, în sensul verificării îndeplinirii următoarelor condiții:
- dacă hotărârea dată în cauză este definitivă;
- asupra scopului extrădării/predării persoanei condamnate – respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat de arestare preventivă (ceea ce are drept consecință verificarea competenței de judecată și dispunerea în consecință);
- verificarea modului în care a avut loc judecata inițială, în sensul dacă persoana extrădată a fost judecată și condamnată în lipsă (în acest sens, a se vedea și decizia nr. decizia nr. 624 din 29 februarie 2012 a Î.C.C.J.), fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare.
S-a constatat că neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții atrage sancțiunea procedurală a inadmisibilității cererii de rejudecare justificată de exercitarea unui drept procesual în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
În speță, instanța a constatat că petentul V. A. nu a fost extrădat și nici predat în baza unui mandat european de arestare. Este adevărat că pe numele său a fost emis atât un mandat de executare a pedepsei nr. 860/2012 din 30.10.2012, cât și un mandat european de arestare nr. 58/2012 din data de 14.12.2012 însă petentul a ajuns pe teritoriul României ca urmare a deportării sale de către autoritățile daneze întrucât fusese condamnat de statul danez pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
De altfel, s-a arătat că se poate lesne observa că mandatul european de arestare a fost emis de Judecătoria G. la data de 14.12.2012, dată ulterioară celei la care petentul a fost deportat din Danemarca (06.12.2012).
Prin urmare, observând că una dintre condițiile cumulative impuse de art. 5221 Cod procedură penală nu sunt întrunite în cauză, instanța a apreciat că nu se mai justifică analizarea celorlalte condiții. Pentru aceste considerente, instanța a respins ca inadmisibilă cererea petentului de rejudecare a cauzei soluționate prin sentința penală nr. 771/12.04.2012 a Judecătoriei G..
În baza art. 189 alin. 1 Cod procedură penală,s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul G..
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța a obligat petentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul V. A..
Avocatul desemnat din oficiu pentru condamnat a lăsat la aprecierea instanței soluționarea prezentului recurs.
Recursul este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Considerăm că în mod legal prima instanța a respins cererea de rejudecare întemeiată pe disp.art.5221 Cod procedură penală, formulată de condamnatul V. A..
Conform art.5221Cod procedură penală, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate ori condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constatăm că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.5221 Cod procedură penală, nejustificându-se admiterea cererii de rejudecare.
Conform dispozițiilor legale în materie, rejudecarea cauzei poate fi dispusă când se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane, iar judecarea cauzei să se realizeze în lipsa acesteia.
Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții atrage sancțiunea procedurală a inadmisibilității cererii de rejudecare, așa cum de altfel a reținut și prima instanță.
În speță, constatăm că petentul V. A. nu a fost extrădat în baza unui mandat european de arestare, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative impuse de art. 5221 Cod procedură penală – în mod just instanța de fond apreciind că nu se mai justifica și analizarea celorlalte condiții.
Într-adevăr în cauză a fost emis un mandat de executare a pedepsei nr. 860/2012 din 30.10.2012, cât și un mandat european de arestare nr. 58/2012 din data de 14.12.2012, însă, așa cum a arătat și instanța de fond, petentul condamnat a ajuns pe teritoriul României ca urmare a deportării sale de către autoritățile daneze întrucât fusese condamnat de acest stat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie.
Așa cum a observat și prima instanță, mandatul european de arestare a fost emis de Judecătoria G. la data de 14.12.2012, dată ulterioară celei la care petentul a fost deportat din Danemarca .
Față de toate acestea, apreciem că se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de condamnatul V. A. .
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul V. A. (fiul lui N. și V., născut la data de 31.07.1964 în G., CNP_, domiciliat în G., ., ., în prezent deținut în Penitenciarul B.) împotriva sentinței penale nr. 1822 din 22.10.2013 a Judecătoriei G..
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs ( avocat D. S. A. M. ), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. M. C. D. L. C.
Grefier,
C. G.
Red.dec.jud.D.L.C./23.12.2013
Jud.fond E.G.D.
Tehnored. C.G./2 EX./ 23 Decembrie 2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1703/2013.... | Tulburarea de posesie. Art. 220 C.p.. Decizia nr. 1624/2013.... → |
|---|
