Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 433/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 2229/333/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 433/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător A. C.-C.

Grefier C. L.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat la termenul din 29.04.2015 prin procuror S. C.

S-au luat în examinare apelurile formulate de inculpații D. V. M. și B. A. împotriva sentinței penale nr. 2060/10.10.2014 a Judecătoriei V. în dosar_ având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra apelului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 391 al. 1 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru pronunțare pentru data de 13 mai 2015, apoi pentru azi, când,

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 2060 din 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr. _, s-a dispus condamnarea inculpatului D. V. M., fiul lui C. și S., născut la data de 17.08.1956 în mun. Bârlad, județul V., domiciliat în mun. V., ., ., studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată (faptă săvârșită în perioada iulie 2010- septembrie 2011), prevăzută și sancționată de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior, art 74 lit a Cod penal anterior, art 76 lit d Cod penal anterior și art 5 Noul Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal anterior cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal anterior, i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.

În baza art. 81 alin. 1 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executarii pedepsei închisorii aplicat pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 7 (șapte) luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal anterior privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare fixat, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin aceeași hotărâre s-a dispus și condamnarea inculpatei B. A., fiica lui I. și S., născută la data de 23.11.1965 în loc. M., județul V., domiciliată în mun. V., . 8, jud V., studii superioare, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă în formă continuată (faptă săvârșită în perioada iulie 2010- septembrie 2011), prevăzută și sancționată de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior, art 74 lit a Cod penal anterior, art 76 lit d Cod penal anterior și art. 5 Noul Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal anterior cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal anterior, i s-a interzis inculpatei dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a și lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.

În baza art. 81 alin. 1 Cod penal anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executarii pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani și 5 (cinci) luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii.

I s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal anterior privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare fixat, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art 397 Cod de procedură penală, raportat la art 19 Cod procedură penală, s-a dispus admiterea acțiunii civile promovată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V. în contradictoriu cu inculpații D. V. M. și B. A.

Au fost obligați inculpații D. V. M. și B. A. să plătească în solidar părții civile, suma de 78.765 lei cu titlu de prejudiciu creat prin săvârșirea infracțiunii precum și dobânzi și penalități până la plata integrală a debitului.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente S.C. Yara MOD S.R.L. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

S-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului D. V. M. prin Ordonanța din 27.09.2012 dată în dosarul nr. 346/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V..

În baza art. 13 alin.1 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii, copie după dispozitivul acesteia să fie înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunii în registrul comerțului.

În baza art. 2, art. 6 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, în termen de 14 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, s-a dispus a se înainta la Direcția Județeană a Finanțelor Publice V. o copie după dispozitiv în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpaților D. V. M. și B. A..

S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale ce reglementeaza plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, sens în inculpatul D. V. M. a fost obligat la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și a judecății, din care suma de 150 lei reprezintă c/val supliment la expertiza contabilă efectuată în cursul judecății, iar inculpata B. A. la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și a judecății, din care suma de 150 lei reprezintă c/val supliment la expertiza contabilă efectuată în cursul judecății.

Pentru a hotărâi astfel, în considerentele hotărârii date, prima instanță a reținut următoarele:

„La data de 19 martie 2013, pe rolul Judecătoriei V. a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. întocmit la data de 08.03.2013 (dosar de urmărire penală nr. 346/P/2012), prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților D. V. M. și B. A., fiecare pentru săvârșirea a câte o infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut în sarcina inculpaților faptul că în calitate de administratori și asociați la ., în perioada iulie 2010-septembrie 2011, nu au achitat în totalitate și la termenele legale, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă către bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu total de 82.542 lei.

Pentru stabilirea situației de fapt descrisă în rechizitoriu, organele de urmărire penală au administrat mai multe mijloace de probă, respectiv declarații martori (A. M. L., Ștriblea A. M.-A.), înscrisuri ( raport de inspecție fiscală încheiat la data de 29.12.2011 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice V.-Activitatea de inspecție fiscală, relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V., relații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă V., titluri executorii emise de Administrația Finanțelor Publice a mun. V., adrese de înființare poprire), raport de expertiză contabilă judiciară, declarații inculpați.

Poziția procesuală a inculpaților pe durata urmăririi penale a fost următoarea:

În declarația dată în cursul urmăririi penale (04.12.2012), inculpatul D. V. M. a precizat că își menține declarațiile anterioare și că nu recunoaște faptele pentru care este învinuit întrucât nu a fost de rea credință.

A precizat că în perioada august_11 a plătit către bugetul statului dar alte datorii și nu stopaj la sursă, suma de 93.672 lei, reprezentând TVA 21.957 lei, impozit pe profit_ lei, CAS angajator_ lei și sănătate angajator 16.022 lei. Această sumă este mai mare decât suma ce nu a fost plătită la stopaj la sursă. În general, sumele au fost plătite lunar.

A indicat că cea mai mare parte a sumelor care intrau în societate, după ce a fost emis titlu executoriu, adică începând cu data de 20.06.2011 erau reținute de AFP V., doar sumele pentru plata salariilor mai rămâneau în conturile societății. A considerat că din partea sa nu a existat rea credință deoarece a achitat diverse sume către bugetul statului, altele decât stopajul la sursă și a făcut și corespondență cu AFP privind stopajul la sursă.

Inculpata B. A. a declarat la rândul său în cursul urmăririi penale (declarația din 26.11.2012), următoarele aspecte “ Sunt administrator și asociat la . V., societate ce are ca principal obiect de activitate confecționarea de articole de îmbrăcăminte. În cadrul societății mai este și D. V. M., care are calitatea de asociat și administrator. Eu în cadrul societății mă ocupam de partea tehnică și de producție iar D. V. M. se ocupa de partea de contracte și în general de contabilitatea societății. Specimen de semnătură în bancă pentru instrumentele de plată aveam și eu și D. V. M..

În perioada iulie 2010-septembrie 2011 societatea a desfășurat activități, au fost plătite către bugetul de stat diverse sume reprezentând obligații de plată. Nu au fost achitate toate obligațiile către bugetul de stat deoarece probabil încasările nu au fost suficiente deoarece erau de plătit angajați, furnizori, chirie, utilaje.Cunosc despre faptul că în procesul verbal nr. 4240/23.12.2011 al DGFP V. se menționează că în luna august 2011 ar fi trebuit ca în casă să fie un disponibil de 112.591 lei. Arăt că o parte din această sumă, dar nu aș putea preciza exact cât anume a fost încasată de mine și D. V. M. ca dividente, iar cu o altă parte din sumă dar de asemeni nu pot preciza suma exactă au fost achitate diverse cheltuieli pe care nu le mai rețin, în folosul asociaților și societății….”

Tot în cursul urmăririi penale, s-au dispus și măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului D. V. M.. Astfel, prin Ordonanța din 27.09.2012, s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului, așa cum sunt menționate în adresa nr._/06.03.2012 a Primăriei mun. V..

În fața instanței de judecată, prin precizările depuse pentru termenul din 16.05.2013, Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. V. s-a constituit parte civilă în cauză pentru prejudiciul direct cauzat în dauna bugetului de stat în cuantum de 82.542 lei. În temeiul art. 119 și următoarele din OG nr. 92/2003, a solicitat obligarea inculpaților și la plata de dobânzi și penalități până la achitarea debitului.

Prin aceleași precizări a solicitat introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a . V. și menținerea măsurilor asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpaților.

Prezenți în fața instanței, inculpații D. V. M. și B. A. nu au dorit să fie judecați în baza procedurii simplificate prevăzute de art 320 indice 1 Cod de procedură penală anterior, dând declarații detaliate asupra învinuirilor reținute în sarcina lor.

În probațiune, reprezentantul Ministerului Public a solicitat încuviințarea audierii martorilor care au fost audiați și în cursul urmăririi penale iar inculpații au solicitat să fie audiați aceiași martori și în suplimentar au mai solicitat încuviințarea probei cu acte în circumstanțiere, cu înscrisuri în latura penală a cauzei și proba cu expertiza contabilă.

Instanța a încuviințat audierea martorilor din cursul urmăririi penale, administrarea probei cu înscrisuri în cirsumstanțiere și în latura penală a cauzei și a respins proba cu expertiză contabilă.

Au fost audiați martorii din cursul urmăririi penale în mod nemijlocit de către instanță (filele 60, 61, 103), au fost depuse înscrisuri de către inculpați, a fost efectuat un supliment la raportul de expertiză contabilă din cursul urmăririi penale și au fost depuse explicații cu privire la suplimentul efectuat (filele 141-144, 176, 192-195). De asemenea, la termenul din 04.09.2014, a fost audiat expertul Hriscu C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Inculpații D. V. M. și B. A. au avut calitatea de asociați și administratori ai S.C Yara Mod SRL, societate al cărei principal obiect de activitate era fabricarea altor articole de îmbrăcăminte. Societatea administrată de inculpați a început activitatea în luna iulie 2010.

Prin încheierea nr. 26/F/06.03.2012, Tribunalul V. a admis cererea debitorului . pentru deschiderea procedurii generale de insolvență și în temeiul art 31 alin 1 din Legea privind procedura insolvenței a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență asupra . iar prin sentința civilă nr. 437/F/02.04.2013, aceeași instanță a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare din Registrul Comertului.

În urma unei inspecții fiscale efectuate în luna decembrie 2011 de către DGFP V.- Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Juridice la sediul ., a fost întocmit procesul verbal din data de 23.12.2011, în care s-a constatat că în perioada iulie 2010-septembrie 2011, societatea a reținut prin stopaj la sursă obligații de plată constând în impozit pe venit salarii, contribuție individuală, contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de angajați, contribuție individuală la bugetul fondului de șomaj în sumă totală de 135.616 lei din care a achitat suma de 48.895 lei, rămânând astfel de plată suma de 86.721 lei (sold la data de 30.09.2011). Din analiza efectuată privind obligațiile de plată reținute și posibilitățile de plată a acestora, s-a constatat că societatea a deținut disponibilități bănești atât în numerar în casieria unității cât și în bancă la sfârșitul fiecărei luni, disponibilități care ar fi acoperit în întregime nivelul acestor obligații.

Tot în cuprinsul procesului verbal, inspectorii fiscali au consemnat că în perioada desfășurării inspecției fiscale nu s-a putut face dovada existenței numeralului în casieria unității . În consecință s-a considerat lipsa numeralului din casieria unității o distribuție în bani către asociații societății, stabilindu-se astfel baza impozabilă din punct de vedere al impozitului pe dividende, aspect tratat în conținutul raportului de inspecție fiscală încheiat la finalizarea acesteia.

În baza constatărilor efectuate de către organele de control fiscal, a fost sesizat P. de pe lângă Judecătoria V. pentru a se efectua verificări sub aspectul săvârșirii de către administratorii societății a infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Cu privire la contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, datorate de angajator, legislația fiscală cuprinde următoarele reglementări:

Potrivit art. 22 lit. e din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege printre alte obligații și obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă.

Plătitor al obligației fiscale în accepțiunea art. 26 alin 1 din același act normativ este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat.

Conform art. 57 alin 1 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri iarconform art. 58 al. 1 din aceeași lege (care reglementează termenul de plată a impozitului), plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.

Potrivit art. 296 indice 18 alin 1 și 9 din lege „(1) Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator, precum și entitățile prevăzute la art. 296 indice 3 lit. f și g au obligația de a calcula, de a reține și de a vira lunar contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.

(9) Contribuțiile sociale individuale calculate și reținute potrivit alin. (1) se virează la bugetele și fondurile cărora le aparțin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuția angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii. ".

Conform art. 2963 lit. g din Legea nr. 571/2003, contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz: orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor. "

Contribuțiile de asigurări sociale sunt menționate în art. 2 alin 2 din Legea nr. 571/2003 astfel:

a)contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b)contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c)contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

d)contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;

e)contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;

f)contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.

Din coroborarea și interpretarea actelor normative mai sus expuse se poate constata că, în esență, pentru fiecare angajat, angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira impozitul pe salarii și contribuțiile sociale menționate la punctele a, b și d din art. 2 alin 2 al Legii nr. 571/2003, aferente veniturilor angajaților, angajatorul având calitatea de plătitor al obligației fiscale.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a efectuat o verificare comparativă pentru perioada de referință iunie 2010-septembrie 2011, a încasărilor și cheltuielilor societății precum și a obligațiilor cu reținere la sursă datorate de către societate și a celor achitate.

S-a constatat din verificarea actelor societății că aceasta a derulat încasările prin casieria societății și prin două conturi curente. Din verificarea extraselor de cont și a registrelor zilnice de casă, a rezultat că în perioada sus menționată, societatea a încasat următoarele sume de bani:

Luna

Suma încasata Prin conturile cure casieria societății

Observații legate de sumele incasate

IUNIE 2010

-

-

IULIE 2010

1.200

200 lei depunere capital social 1.000 Iei depunere suma asociat

AUGUST 2010

77.944,13

61.944,13 lei incasari clienți 16.000 lei depunere suma asociat

SEPTEMBRIE 2010

59.042,64

59.042,64 lei incasari clienți

OCTOMBRIE 2010

68.238,04

68.238,04 lei incasari clienți

NOIEMBRIE 2010

47.562,86

47.562,86 lei incasari clienți

DECEMBRIE 2010

102.214,14

87.233,14 lei incasari clienți

14.981 lei sume in curs de clarificare

IANUARIE 2011

62.651,39

62.651,39 lei incasari clienți

FEBRUARIE 2011

73.325,54

72.325,54 lei incasari clienți

MARTIE 2011

67.902,84

67.902,84 lei incasari clienți

APRILIE 2011

77.341,74

77.341,74 lei incasari clienți

MAI 2011

54.839,11

54.839,11 lei incasari clienți

IUNIE 2011

71.749,86

71.749,86 Iei incasari clienți

IULIE 2011

59.463,03

59.463,03 lei incasari clienți

AUGUST 2011

105.087,37

102.033,12 lei incasari clienți

1.959,00 lei sume concedii medicale recuperate de la de la CJAS V.

1.065 lei sume incasate de la AJOFM V.

SEPTEMBRIE 2011

47.776,82

46.792,82 lei incasari clenti

984 lei sume incasate de la AJOFM

V.

TOTAL

976.339,46

Din analiza extraselor de cont bancare și a registrelor privind încasările și plățile efectuate prin casieria societății, a rezultat că în perioada iunie 2010- septembrie 2011, S.C. YARA MOD SRL V., a efectuat prin conturile bancare și prin casieria societății, următoarele plăți ( cheltuieli):

Luna

Sumele plătite (cheltuite) prin conturi si casierie

Observații legate de plățile ( cheltuielile ) făcute

IUNIE 2010

-

IULIE 2010

692,19

233,661ei plați furnizori

404,53 lei avansuri spre decontare

54,00 lei comisioane bancare

AUGUST 2010

26.527,38

25.335,75 lei plați furnizori

164,00 lei contrib.buget asig sociale

330.81lei comisioane bancare

396.82lei chelt procurări materiale

300,00 lei salarii

SEPTEMBRIE 2010

42.461,66

29.625,26 lei plați furnizori

240,77 lei comisioane bancare

11.522,00 lei salarii

1.073,63 lei ch. materiale

OCTOMBRIE 2010

40.273,85

11.409,98 lei plați furnizori

23.202,00 lei plați salarii

3.214,00 lei obligații buget asig soc.

216,00 lei comisioane bancare

2.231,87 ch. materiale si servicii

NOIEMBRIE 2010

42.515,28

33.720,41 lei plați furnizori

6.700 lei bugetul asig. sociale

202,10 lei comisioane bancare

1.892,77 lei chelt materiale

DECEMBRIE 2010

125.378,24

28.260,14 lei plați furnizori

54.152,00 lei salarii

17.000 lei restituiri sume asociat

24.066 lei obligații buget

287,51 lei comisioane bancare

1612,59 lei ch. materiale

IANUARIE 2011

70.833,85

10.672,58 lei plați furnizori

29.929 Iei salarii

9.357, 00 lei obligații buget

4.643,93 lei avansuri trezorerie

14.981,00 lei ch. curs lămurire

1.250,34 lei ch, procurări materiale

FEBRUARIE 2011

32.647,06

12.118,57 lei plați furnizori

17.559 Iei obligații buget

140.30 lei comisioane bancare

2.829,19 lei ch. materiale

MARTIE 2011

54.570,95

21.380,80 lei plați furnizori

31.505 plați salarii

1.685,15 lei ch. materiale

APRILIE 2011

100.605,43

18.025,70 lei plați furnizori

62.394 lei salarii

14.600 lei obiigatii buget

5.585,73 ch. materiale

MAI 2011

24.657,41

22.318,89 lei plați furnizori

2.338,52 lei ch. materiale

IUNIE 2011

87.398,74

13.991,89 lei plați furnizori

61.375 Iei plați salarii

10.000 lei obligații buget

2.031,85 lei ch. materiale

IULIE 2011

16.770,51

3.218,82 lei plați furnizori

12.577 lei obligații buget

974,69 lei ch. materiale si servicii

AUGUST 2011

128.699

10.324,98 lei plați furnizori

32.333 lei plați salarii

5.127,45 lei ch. materiale si servicii

24.734,57 avansuri trezorerie

56.179 lei plați salarii

SEPTEMBRIE 2011

68.762,58

13.538,78 lei plați furnizori

36.314 Iei plați salarii

12.822,49 lei plați obligații buget

4.492,47 lei ch materiale si servicii

1.594,84 lei avansuri trezorerie

TOTAL

862.794,13

Din analiza statelor privind plata salariilor personalului societății, a declarațiilor fiscale și a notelor contabile privind înregistrarea în contabilitatea societății a cheltuielilor legate de salarizarea personalului, expertul a concluzionat că în perioada iunie 2010-septembrie 2011, societatea a reținut și înregistrat în contabilitate următoarele obligații cu reținere la sursă, după cum urmează:

Luna

Total contribuții cu reținere la sursa înregistrate

Specificații cu privire la reținerile făcute

IUNIE 2010

-

-

IULIE 2010

60

Contribuții pensie supl=38

Contribuție șomaj =2

Contribuție sănătate =20

Impozit pe salarii=0

AUGUST 2010

3.042

Contribuții pensie suplul= 1.423

Contribuție șomaj =76

Contribuție sănătate =757

Impozit pe salarii=786

SEPTEMBRIE 2010

7.340

Contribuții pensie supl=3.214

Contribuție șomaj= 160

Contribuție sănătate =1.679

Impozit pe salarii=2.287

OCTOMBRIE 2010

9.656

Contribuții pensie supl=3.698

Contribuție șomaj = 184

Contribuție sănătate =1.911

Impozit pe salarii =3.863

NOIEMBRIE 2010

10.797

Contribuții pensie supl=4.081

Contribuție șomaj=207

Contribuție sănătate =2.112

Impozit pe salarii =4.397

DECEMBRIE 2010

11.015

Contribuții pensie supl=4.208

Contribuție șomaj=205

Contribuție sănătate =2.168

IANUARIE 2011

6.010

Contribuții pensie supl=2.717

Contribuție șomaj =134

Contribuție sănătate =1.370

Impozit pe salarii=l .789

FEBRUARIE 2011

10.285

Contribuții pensie supl=4.360

Contribuție șomaj =213

Contribuție sănătate =2.255

Impozit pe salarii=3.457

MARTIE 2011

12.086

Contribuții pensie supl=4.363

Contribuție șomaj=208

Contribuție sănătate=2.213

Impozit pe salarii=5.302

APRILIE 2011

11.513

Contribuții pensie supl=4.308

Contribuție șomaj=188

Contribuție sănătate=2.226

Impozit pe salarii=4.791

MAI 2011

10.441

Contribuții pensie supl=4.510

Contribuție șomaj=209

Contribuție sănătate=2.249

Impozit pe salarii=3.473

| IUNIE 2011

11.574

Contribuții pensie sup 1=4.450

Contribuție șomaj=212

Contribuție sănătate=2.268

Impozit pe salarii=4.644

IULIE 2011

10.071

Contribuții pensie supl=4.271

Contribuție șomaj =206

Contribuție sănătate=2.185

Impozit pe salarii=3.409

| AUGUST 2011

15.316

Contribuții pensie supl=6.065

Contribuție șomaj =274

Contribuție sănătate =3.113

Impozit pe salarii=5.864

1 SEPTEMBRIE 2011

6.410

Contribuții pensie supl=2.509

Contribuție șomaj =112

Contribuție sănătate =1.242

Impozit pe salarii=2.547

1 TOTAL

135.616

În contul obligațiilor cu reținere la sursă datorate către bugetul de stat, societatea a efectuat următoarele plăți:

Perioada

Sume totale achitate la bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale- lei

Din care:

Obligații bugetare cu reținere la sursa-lei

IULIE 2010

-

-

AUGUST 2010

161

60

SEPTEMBRIE 2010

-

-

OCTOMBRIE 2010

2.512

2.512

NOIEMBRIE 2010

7.298

3.502

DECEMBRIE 2010

24.066

10.062

IANUARIE 2011

9.357

-

FEBRUARIE 2011

21.528

11.943

MARTIE 2011

10.570*

6.073*

APRILIE 2011

14.349

10.349

MAI 2011

-

-

IUNIE 2011

10.135

-

IULIE 2011

14.911

562

AUGUST 2011

35.713

1.536

SEPTEMBRIE 2011

12.822

-

TOTAL

163.422

46.599

La suma de 46.599 lei (avută în vedere de către instanță conform suplimentului la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecății –filele 141-144 dos. instanță) se mai adaugă și suma de 10.252 lei achitată cu același titlu de către inculpați (conform notelor explicative date de către expert la filele 176-177 dos. instanță). Prin urmare, se constată, conform calculelor efectuate de către expert, că suma totală achitată de către inculpați (prin plăți efectuate direct de către societate sau prin poprire) în contul obligațiilor cu reținere la sursă pentru perioada iulie 2010-septembrie 2011 a fost de 56.851 lei.

Instanța reține din întreg materialul probatoriu administrat în cauză că inculpații nu au contestat concluziile expertului în ceea ce privește încasările societății și nici sumele stabilite ca fiind datorate cu titlu de stopaj la sursă. Prin urmare, va aprecia ca fiind corespunzătoare adevărului aceste constatări.

Ceea ce s-a contestat de către inculpați a fost faptul că în realitate nu a existat soldul scriptic de 113.545 lei, rezultat în urma scăderii cheltuielilor din încasări. S-a invocat că societatea a efectuat mai multe cheltuieli decât a încasat. S-a arătat că sume importante de bani au fost cheltuite cu repararea halei în care societatea își desfășura activitatea ca urmare a unei inundații care a avut loc în luna august 2010. De asemenea, s-a refăcut canalizarea, a fost realizat un sistem de încălzire și iluminare a spațiului, a fost făcut un gard de împrejmuire.

Inculpatul D. V. M., a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată (fila 49 dos) că astfel de cheltuieli au fost efectuate în regie proprie și că nu au fost evidențiate în actele contabile.

Cu privire la soldul existent doar scriptic a arătat inculpatul D. V. M. în aceeași declarație că organele de inspecție care au efectuat controlul la sediul societății în luna decembrie 2011 au specificat că vor trece acest disponibil existent doar scriptic ca reprezentând dividente. A mai menționat inculpatul că pentru aceste dividente a plătit ulterior impozit.

Ambii inculpați au invocat că nu au fost de rea credință întrucât au plătit sume mult mai mari către alte bugetului ale statului și că odată cu înființarea popririi asupra conturilor societății (din 20.06.2011) au fost în imposibilitatea de a mai achita orice sumă cu titlu de stopaj la sursă întrucât sumele care au intrat în cont au fost distribuite de către Administrația Finațelor Publice V. fără respectarea ordinii de distribuire instituită de lege.

Instanța reține că potrivit art 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea (.....), reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Inculpații, în calitate de administratori și asociați la . au fost persoanele care aveau obligația legală de a reține și vira impozitul și contribuțiile sociale către bugetul de stat pentru persoanele angajate în cadrul societății.

Inculpații nu și-au îndeplinit cu rea credinta obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, deși societatea pe care o administrau a desfășurat activități comerciale și a dispus de fonduri pentru a putea achita aceste obligații.

Cu privire la apărările inculpaților în sensul că aceștia în calitate de administratori au efectuat mai multe cheltuieli în folosul societății decât cele evidențiate în actele contabile astfel încât s-a ajuns ca în realitate aceste cheltuieli să depășească cuantumul încasărilor, instanța le apreciază ca fiind nedovedite.

Instanța constată potrivit mențiunilor din extrasul eliberat de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul V. că sediul în care societatea și-a desfășurat activitatea de producție era închiriat pe o durată de doi ani ( 28.06._12). Prin urmare este greu de acceptat ca veridică susținerea inculpaților în sensul că au efectuat nenumărate lucrări de reparații și consolidare la un imobil care nu aparținea societății. Repararea acoperișului, împrejmuirea spațiului cu un gard sunt lucrări ce revin în sarcina proprietarului și nicidecum a unui chiriaș.

Pentru lucrările menționate ca fiind efectuate pentru buna funcționare a societății (repararea acoperișului, efectuarea unui gard, instalarea unei centrale electrice și iluminarea spațiului, renovarea băilor, etc), inculpații nu au putut prezenta nici un document justificativ. Este imposibil de acceptat că unele dintre aceste lucrări puteau fi efectuate în regie proprie, așa cum invocă inculpatul D. V. M. de vreme ce pentru montarea unei centrale și calorifere, efectuarea de instalații electrice sunt necesare anumite autorizații din partea organelor abilitate. De asemenea, chiar și în varianta prezentată de către inculpatul D. V. M. în sensul că în urma inundației, multe dintre documentele contabile care demonstrau efectuarea acestor lucrări au pierit, acesta tot putea procura duplicate de pe înscrisuri de la societățile de la care a achiziționat materialele de construcție sau care au prestat servicii în acest sens.

Mai mult, este lipsit de logică ca inculpații să fi efectuat astfel de lucrări și să nu le evidențieze în contabilitatea societății drept cheltuieli deductibile.

Declarațiile inculpaților și cele ale martorilor din care rezultă că au fost efectuate astfel de lucrări nu sunt suficiente pentru instanța pentru a concluziona că societatea a efectuat cheltuieli care au depășit cuantumul încasărilor.

De altfel, instanța reține că în declarația sa din cursul urmării penale, inculpata B. A. (fila 147 dos UP) a recunoscut că din disponibulul existent în societate, o parte a fost încasat de către ea și inculpatul D. V. M. cu titlu de dividente.

Plecând de la această declarație a inculpatei și având în vedere imposibilitatea inculpaților de a demonstra cu acte contabile cheltuielile presupus efectuate în folosul societății, instanța va aprecia ca fiind mai aproape de adevăr varianta potrivit căreia disponibilul faptic existent la un momnet dat în societate a fost cheltuit de inculpați în folosul acestora.

Faptul că la momentul controlului efectuat de către inspectorii fiscali în luna decembrie 2011, inculpatul a declarat pe proprie răspundere că suma existentă scriptic în casieria societății a fost încasată cu titlu de divedente pentru care se angajează să plătească impozit este un argument suplimentar pentru instanța în același sens.

Chiar și în ipoteza în care inculpații ar fi cheltuit sumele de bani existente ca disponibil în societate în folosul societății, acest aspect nu îi exonera de răspunderea penală pentru neachitarea sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă. Inculpații aveau obligația ca înaintea oricăror cheltuieli efectuate în folosul societății și fără de care societatea ar fi putut funcționa (de ex. împrejmuirea cu un gard, renovarea băilor) să achite cu prioritate obligațiile cu titlu de stopaj la sursă.

Mai mult, în afară de cheltuielile invocate de către inculpați ca fiind efectuate în folosul societății dar pentru care nu au putut prezenta acte contabile, instanța mai reține din conținutul expertizei contabile că aceștia au făcut și alte cheltuieli, de exemplu în luna decembrie 2010 cu titlu de restiuire sume către asociat în cuantum de 17.000 lei. Ori, o astfel de sumă putea fi folosită pentru achitarea datoriilor către bugetul de stat.

Instanța nu contestă dreptul de administrare în cadrul unei societăți, însă atunci când se observă că în mod intenționat, anumite sume de bani sunt dirijate în folosul propriu al asociaților și pentru mărirea profitului societății (exceptând situația când sumele sunt folosite pentru menținerea funcționalitatea societății) în detrimentul neachitării contribuțiilor către bugetul de stat, o astfel de conduită trebuie sancționată.

În ceea ce privește susținerile inculpaților în sensul că de la data înființării propririi pe conturile societății, au fost în imposibilitatea de a mai achita orice obligație către bugetul de stat, lipsind astfel intenția de săvârșire a infracțiunii, instanța arată următoarele:

Conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, încasările societății se realizau nu numai prin conturile societății ci și prin casieria acesteia.

Din luna iunie 2011 (momentul înființării popririi pe conturile societății), societatea a mai desfășurat activitate comercială. Se constată că abia la data de 20.02.2012, societatea a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență.

Conform declarației inculpatului D. V. M. (fila 143 dos UP) „ cea mai mare parte a sumelor care intrau în societate după ce a fost emis titlul executoriu, adică începând cu data de 20.06.2011 erau reținute de AFP V., doar sumele pentru plata salariilor mai rămâneau în conturile societății.”

Prin urmare, având în vedere că societatea a continuat să desfăsoare activitate și dupa luna iunie 2011, achitând salariile angajaților se deduce că aceasta a continuat să aibă comenzi și încasări și că o parte din aceste încasări, chiar dacă într-un procent mai mic au fost primite și prin casierie. Altfel, nu se poate explica cum a putut funcționa încă o perioadă bună de timp pănă la solicitarea reorganizării.

Din încasările primite prin casierie, societatea putea achita și obligațiile datorate către buget pentru perioada ulterioară lunii iunie 2011.

Mai mult, instanța constată că deși inculpații au invocat în mod repetat în fața instanței că Administrația Finațelor Publice V. nu a respectat ordinea de distribuire a sumelor datorate către bugetul de stat, până la trimiterea lor în judecată în prezenta cauză, aceștia nu au făcut dovada că au contestat vreodată în instanță titlurile executorii emise de AFP V. și modalitatea de distribuire a sumelor de bani.

Toate aceste argumente prezentate de către instanță conduc la concluzia că inculpații se fac vinovați de faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.

Instanța și-a fundamentat concluzia sa în baza raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, a procesului verbal întocmit la data de 23.12.2011 de către inspectorii fiscali, a declarațiilor inculpaților și înscrisurilor existente la dosar.

În drept:

Fapta inculpatului D. V. M., care în calitate de administrator și asociat la S.C Yara Mod SRL V., de a reține și de a nu vira la bugetul de stat, lunar, în termenul legal, contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă aferente S.C Yara Mod SRL V. pentru perioada iulie 2010 – septembrie 2011 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Fapta inculpatei B. A., care în calitate de administrator și asociat la S.C Yara Mod SRL V., de a reține și de a nu vira la bugetul de stat, lunar, în termenul legal, contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă aferente S.C Yara Mod SRL V. pentru perioada iulie 2010 – septembrie 2011, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Cu privire la modificările aduse Legii nr. 241/2005, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 „ constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții la sursă”.

Prin Legea nr.50 din 14.03.2013 privind modificarea Legii nr.241/2005 pentru punerea și combaterea evaziunii fiscale publicată în Monitorul Oficial nr. 146 din 19.03.2013 și care a intrat în vigoare la 22.03.2013, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea incriminată de art. 6 au fost majorate de la 1 an la 6 ani închisoare, fiind eliminată alternativa pedepsei amenzii.

În cauză, s-a reținut faptul că inculpații nu au achitat sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă în perioada iulie 2010-septembrie 2011, moment al epuizării infracțiunii și când era în vigoare Legea nr. 241/2005 care prevedea limite ale pedepsei mai reduse – de la 1 an la 3 ani închisoare – alternativ cu pedeapsa amenzii penale.

Întrucât de la momentul epuizării activității infracționale a inculpatilor a intervenit o noua reglementare a infracțiunii prevăzute de art. 6 în sensul majorării pedepselor, iar Legea nr. 241/2005 în vechea reglementare conține prevederi mai favorabile, instanța va reține că în speță sunt incidente prevederile art. 5 alin. 1 noul Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că faptele inculpatilor s-au realizat prin elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 care constă în reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, urmarea imediată a faptei constând în producerea unui prejudiciul bugetului de stat.

Sub aspect subiectiv, inculpatii au săvârșit fapta cu intenție indirectă în accepțiunea art. 19 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, întrucât au avut reprezentarea faptului că nevirarea sumelor reținute salariaților era aptă de a conduce la fraudarea fiscală a statului și implicit prejudicierea bugetului consolidat al statului, și deși nu au urmărit direct acest rezultat au acceptat producerea lui cât timp nu a virat la scadență sumele reținute la sursă.

Instanța reține răspunderea penală a ambilor asociați și administratori. Deși inculpata B. A. a declarat că se ocupa doar de partea tehnică a societății și că nu avea cunoștință de partea contabilă, sarcină care îi revenea inculpatului D. V. M., conform declarațiilor martorilor audiați în cauză reiese că inculpata nu era străină de ceea ce se întămplă cu evoluția finnaciară a societății. Astfel, conform declarației martorei Ștriblea A. M.- contabila societății (fila 61 dos instanța), în mod periodic, adică la sfârșit de lună, anunța pe dl D. și pe B. A. despre datoriile care trebuie plătite către bugetul statului.

Conform declarației martorei A. M. L. (fila 60), atunci cînd avea nevoie de adeverințe, solicita acest lucru inculpatei.

Referitor la legătura de cauzalitate între faptele inculpaților și urmarea periculoasă, instanța reține că a fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Constatând că s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune sub aspectul laturii obiective și a fost săvârșită de către inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 5 Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se va aplica legea penală mai favorabilă.

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Având în vedere conduita buna a inculpaților înainte de săvărșirea faptelor din prezenta cauză în sensul că sunt persoane lipsite de antecedente penale, instanța poate reține în favoarea inculpaților, circumstanța atenuantă prevăzută de art 74 lit a vechiul Cod penal și poate reduce pedeapsa sub minimul prevăzut de norma de incriminare. Reținerea unei astfel de circumstanțe nu ar fi posibilă în contextul Noului Cod penal.

Prin urmare, raportat la cuantumul pedepsei stabilit prin reținerea circumstanței atenuante a art 74 lit a vechiul Cod penal, instanța apreciază că legea penală veche îi este mai favorabilă condamnatului și prin urmare va aplica inculpaților, în mod global dispoziții Codului penal din 1969.

Potrivit art. 52 Cod penal din 1969, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Prin reținea în favoarea inculpatilor a circumstanței atenuante prevazute de art. 74 alin.1 lit. a Cod penal, decurgând din lipsa antecedentelor penale și având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor precum și faptul că o parte din prejudiciu a fost recuperat, instanța consideră că aplicarea unor pedepse de 7 (șapte) luni închisoare inculpatului D. V. M. si 5 (cinci) luni inchisoare inculpatei B. A., pentru săvârșirea infracțiunii prevazute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal anterior.

Sub aspectul pedepselor accesorii, instanța reține că natura faptelor săvârșite și atitudinea inculpaților, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

Potrivit art.71 al.3 Cod penal, instanța, având în vedere că natura infracțiunii săvârșite de inculpat nu afectează în nici un fel autoritatea părintească, nu va interzice acestuia drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) Cod penal.

La individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepselor, instanța, apreciind că scopul educativ și preventiv al pedepselor aplicate inculpatilor poate fi atins și fără executarea acestora în regim de detenție, inculpatii fiind la prima încălcare a legii penale și prezentând șanse sporite de reintegrare în societate (sunt persoane cu studii superioare, bine integrate în societate, căsătorite), constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții impuse de art. 81 Cod penal anterior și apreciind că suspendarea condiționată a executării acesteia reprezintă un avertisment suficient pentru inculpati în măsură să conducă la reeducarea acestora, la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale ce incriminează infracțiunea pentru care a fost antrenată răspunderea penală și să își conformeze conduita exigențelor legii penale, va dispune, in cazul ambilor inculpati, suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni (pentru inculpatul D. V. M.) și 2 ani și 5 luni (pentru inculpata B. A.), fixat în condițiile art. 82 Cod penal.

Având în vedere dispozițiile art. 71 alin 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

Potrivit dispozițiilor art. 359 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatilor asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 13 alin.1 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, copie după dispozitivul hotărârii va fi înaintată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunii în registrul comerțului.

În baza art. 2, art. 6 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea și funcționarea cazierului fiscal, în termen de 14 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va înainta la Direcția Județeană a Finanțelor Publice V. o copie după dispozitiv în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpaților D. V. M. și B. A..

ACTIUNEA CIVILA

Instanța va admite actiunea civilă și va obliga pe inculpați, în solidar, să achite părții civile suma de 78.765 lei, reprezentând contribuții cu reținere la sursa, nevirate la bugetul de stat in termenul legal precum si la plata de dobanzi si penalitati calculate la suma datorata pana la data achitarii efective.

Suma de 78.765 lei reprezintă diferența neachitată din cuantumul total al contribuțiilor datorate cu titlu de stopaj la sursă pentru perioada iulie 2010- septembrie 2011 (135.616 lei -56.851 lei).

Dobânzile și penalitățile sunt datorate de către inculpați conform art 119 și următoarele din OG 92/2003.

Instanța va respinge acțiunea civilă promovată în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente . dat fiind faptul că această societate a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 437/F/02.04.2013 a Tribunalului V., astfel încât este lipsită de capacitate de folosință.

Va fi mentinut sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului D. V. M..

Constatând culpa procesuală a inculpatilor, în baza art. 189 și 191 alin.1 Cod procedură penală, ii va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.”

În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, inculpații D. V. M. și B. A. au promovat calea ordinara de atac a apelului.

Inculpatul D. V. M. a criticat hotărârea atacata sub aspectul temeiniciei, susținând că situația de fapt reținuta de instanța de fond este eronata, fiind consecința unei aprecieri greșite a materialului probator, material din care au fost înlăturate probele administrate în apărare.

Motivează inculpatul că la dosar nu exista probe certe, sigure de vinovăție care să răstoarne prezumția de nevinovăție și să susțină o soluție de condamnare, existând o îndoială care conform regulii in dubio pro reo nu poate sa-i profite decât celui pus sub acuzare.

Susține inculpatul apelant că probatoriul administrat în cauza nu dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția sa, sub forma intenției, în săvârșirea infracțiunii imputate.

Pe baza unor explicații largi, inculpatul apelant susține ca nu este realizata latura subiectiva a infracțiunii prevăzuta la art. 6 din Legea nr. 251/2006, arătând, în esență, că neplata sumelor datorate statului cu titlu de stopaj la sursa nu s-a datorat relei sale credințe, ci lipsei disponibilului bănesc necesar plății. Releva inculpatul apelant că în contextul crizei economice de la nivel național, societatea comercială administrată s-a confruntat cu o . probleme financiare, astfel că banii încasați nu au fost suficienți pentru a acoperi toate cheltuielile.

Motivează inculpatul că au fost efectuate o . reparații la imobilul în care . își desfășura activitatea de producție (reparații în lipsa cărora societate nu-și putea desfășura activitatea de producție), aspect dovedit cu declarațiile martorilor audiați în cauză.

Mai susține inculpatul D. V. M. că în perioada în care s i se imputa comiterea faptei, pentru societatea administrată, a efectuat o . plăți la bugetul consolidat al statului însă, banii astfel încasați au fost direcționați de către Administrația Financiara nu pentru a stinge datoriile cu stopaj la sursa, ci și pentru stingerea altor datorii pe care le avea la bugetul consolidat al statului. Afirmă inculpatul că modul în care au fost direcționați banii plătiți nu-i poate fi imputat dar, împrejurarea plății unor sume de bani la bugetul de stat releva buna sa credința, ceea ce face să nu fie realizata latura subiectiva a infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința penală apelată.

Din perspectiva laturii subiective a infracțiunii, inculpatul apelant a punctat o . aspecte care, în opinia sa, susțin apărarea formulata în aceasta privință. În acest sens, apelantul a redat următoarele aspecte: faptul că . și-a înregistrat în mod corect și complet și la timp toate obligațiile fiscale, împrejurare ce rezultă din raportul de inspecție fiscală aflat fila 24 dosar urmărire penală; împrejurare că . a avut dificultăți financiare, aspect constatat nu numai de expertul contabil care a efectuat expertiza contabilă la urmărirea penală, suplimentul de expertiză la instanța de fond și a fost și audiat de prima instanță; împrejurarea că din 20 iunie 2011, administratorii . nu au mai dispus de resursele financiare ale societății, în contextul în care s-a dispus poprire asupra conturilor societății, moment la care administratorii au avut în mod clar reprezentarea faptului că nu mai pot dispune de resursele financiare ale societății.

Referitor la latura civilă, inculpatul a prezentat cronologia plăților efectuate după înființarea popririi, afirmând că s-a plătit în perioada iunie – septembrie 2011, suma 61.732 lei, ceea ce însemnă că acțiunea civila se impunea a fi admisa pentru diferența de 40.659 lei.

A solicitat inculpatul D. V. M., admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei soluții de achitare în privința sa întemeiata pe dispozițiile art. 16 lit. b) Cod procedura penală.

În subsidiar a solicitat o reindividualizare judiciara cu consecința aplicării pedepsei amenzii față de elementele ce caracterizeaza persoana sa și de contextul economic general în acre a fost comisa fapta.

În motivarea apelului declarat, inculpata B. A. a criticat hotărârea atacata sub aspectul temeiniciei, susținând că nu a acționat cu intenție în activitatea de neplata a datoriilor cu stopaj la sursa, putându-se reține în cazul său, cel mult, culpa, situație în care fapta nu constituie infracțiune.

Susține inculpata apelanta ca au fost efectuate o . reparații la imobilul în care funcționa societatea administrată și că după înființarea popririi asupra conturilor societății, administratorii acesteia nu au mai putut dispune de disponibilul bănesc din conturile deschise la banca.

Critică inculpata apelanta și manierea în care organele financiare ale statului au direcționat banii plătiți pentru stingerea diverselor datorii pe care societatea administrată le avea la bugetul de stat.

Mai susține inculpata apelanta că ea se ocupa de partea tehnică, de producție, iar inculpatul D. V. M. se ocupa de partea contabilă (relevante în aceasta privință fiind declarațiile martorilor H. M. și A. M. L., angajatele societății), aspect în baza căruia susține că nu i se poate imputa modul în care celălalt inculpat a condus și gestionat societatea din perspectiva financiara.

Solicită inculpata B. A. ca instanța de control judiciar să dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedura penală, iar în subsidiar a solicitat aplicarea art. 80-82 Cod penal, respectiv renunțarea la aplicarea pedepsei, fiind întrunite condițiile pentru aplicarea acestor texte de lege.

Referitor la latura civilă a solicitat inculpata B. A. ca la stabilirea cuantumului prejudiciului să se aibă în vedere suma de la data de 20.06.2011 – respectiv suma de 36.515 lei - întrucât ulterior acestei date inculpații din prezenta cauză nu au mai avut acces la cont și au fost în imposibilitate de a face plățile aferente.

Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, Curtea constată nefondate prezentele apeluri motivat de considerentele ce vor fi redate în continuare.

Prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. din 08.03.2013 dat în dosarul de urmărire penală numărul 346/P/2012, Judecătoria V. a fost investită cu judecarea în primă instanța a inculpaților D. M. V. și B. A., fiecare, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă”, în varianta normativă prevăzută și sancționată de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, constând în aceea că, în perioada iulie 2010 - septembrie 2011, în calitate de administratori și asociați la . V., au reținut din salariile angajaților impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă pe care nu le-au avansat la bugetul de stat în totalitate și în termenele prevăzute de lege, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 82.542 lei.

Fiind investită prin rechizitoriul sus menționat, instanța de fond a desfășurat judecata în primă instanță potrivit procedurii de drept comun, context în care acesta etapă procesuală a incorporat și cercetarea judecătorească.

Se constată că în fața instanței de fond, în vederea stabilirii adevărului, s-a desfășurat o cercetare judecătoreasca amplă pe parcursul căreia au fost audiați nemijlocit inculpații D. V. M. și B. A., a fost administrată proba testimonială cu martorii A. M. L., S. A. M. și H. M., proba cu înscrisuri și un supliment la expertiza contabilă judiciară efectuată în cursul urmăririi penale. Totodată, au fost solicitate relații suplimentare expertului contabil și s-a procedat la ascultarea nemijlocita a acestuia.

În etapa deliberării, judecătorul fondului a realizat o analiză și o evaluare judicioasă și completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, pe baza căruia a reținut o situație de fapt corectă, conformă cu realitatea obiectiva dovedit petrecută în relație cu . V., în perioada de timp scursa din luna iunie 2010 și până în luna septembrie 2011.

Judecătorul fondului a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod de procedură penală, făcând o apreciere și o interpretare coroborată a probelor administrate în cauza, după prealabila examinare a tuturor mijloacelor de proba existente la dosar.

În considerentele sentinței penale supusa prezentei analize, sunt prezentate, într-o manieră dezvoltată, argumentele care au stat la baza soluției de condamnare dispusa, fiind explicitată vinovăția, sub forma intenției, reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpații D. V. M. și B. A. în comiterea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă.

Totodată, cu argumente pertinente, susținute de probatoriu existent la dosar, judecătorul fondului a înlăturat apărările pe care inculpații D. V. M. și B. A. le-au formulat pe parcursul primei faze a procesului penal.

Referitor la motivarea hotărârii pronunțate de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar ține să remarce faptul că soluția dată este însoțită și susținuta de argumente solide și pertinente, prezentate într-o maniera dezvoltata în considerentele hotărârii examinate, argumente care conving pe deplin asupra justeții soluției date.

Dată fiind pertinența și consistența argumentelor de fapt și de drept dezvoltate în considerentele hotărârii examinate, instanța de control judiciar înțelege să-și însușească în integralitatea lor aceste argumente și, la rândul său, să le rețină în fundamentarea soluției de respingere a apelurilor de față.

În urma propriului examen efectuat asupra materialului probator strâns la dosar, Curtea constată că acesta dovedește neechivoc faptul că inculpații D. V. M. și B. A. au avut calitatea de administratori ai . V., calitate în care, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Lege nr. 82/1991 care prevăd că ”Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității societăților comerciale revine administratorului", aveau deplina răspundere pentru activitatea contabilă a societății.

Față de conținutul normei legale anterior citata, apărarea inculpatei B. A. în sensul că ea nu s-a ocupat efectiv de contabilitatea societății, acest segment de activitate intrând în conducerea celuilalt administrator, nu are relevanță juridică atâta timp cât legea impune și în sarcina sa răspunderea, inclusiv pe cea penală, pentru modul de organizare și conducere a contabilității societății comerciale administrate. Împrejurarea că inculpata B. A. s-a ocupat în fapt de partea de producție/tehnica a societății administrate nu este de natura să o exonereze pe acesta de îndeplinirea obligației legale de organizare și conducere a contabilității; la momentul la care inculpata B. A. l-a creditat și a girat în favoarea celuilalt administrator îndeplinirea obligației anterior menționate, aceasta și-a asumat modul în care inculpatul D. V. M. urma să conducă respectivul segment de activitate și, implicit, și consecințele faptelor acestuia. Potrivit unei minime diligențe, inculpata B. A., în calitatea sa de administrator al . V., trebuia și avea pârghiile legale de a se interesa și a verifica modul în care celălalt inculpat îndeplinea obligația comună ce decurgea din art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 a contabilității.

Efectuând propria evaluare și interpretare a tuturor mijloacelor de proba administrate în cauza, instanța de apel reține ca temeinic dovedita împrejurarea că, în perioada iunie 2010 – septembrie 2011, . V., administrată de inculpații D. V. M. și B. A., a reținut de la angajați și nu a virat în integralitatea lor, în cel mult 30 de zile de la data scadenței, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere a sursă, în valoare totală de 82.542 lei.

Infracțiunea de reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, incriminata în art. 6 din Legea nr. 241/2005 presupune, sub aspectul laturii subiective, intenția făptuitorului care poate fi directa sau indirecta după cum autorul urmărește sau doar accepta rezultatul faptei sale constând în producerea unei pagube materiale bugetului de stat. Având în vedere ca infracțiunea analizata, sub aspectul laturii obiective, este o infracțiune omisiva, pentru a evidenția forma de vinovăție a intenției, în norma de incriminare este utilizata expresia ”cu intenție” ceea ce însemna ca autorul trebuie să fie de rea-credință, adică să dispusa de resursele financiare necesare pentru achitarea obligațiile fiscale datorate statului și, la scadență, să nu le plătească.

În cauza supusa prezentei analize, reținând concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară (aflat la filele 75 - 94, dosar urm. pen.), ale suplimentului la raportul de expertiza contabilă judiciara (afla la 141 – 149, dosarul instanței) și relațiile suplimentare și declarația expertului contabil Hriscu C. (aflate la filele 192 – 195 și 201 – 203, dosarul instanței), întocmite pe baza documentelor contabile ale . V. și a evidențelor deținute de organele fiscale, în toată perioada iunie 2010 – septembrie 2011, . V. a desfășurat activitate, a realizat încasări al căror cuantum lunar depășește valoarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, ceea ce, în opinia instanței de control judiciar, fundamentează concluzia ca societate administrată de cei doi inculpați a dispus de resursele financiare necesare pentru plata la bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursa.

În condițiile în care . a desfășurat activitatea potrivit obiectului său de activitate, a realizat încasări de la clienți în sumă totală de 976.339,46 lei în perioada iunie 2010 – septembrie 2011, iar cuantumul încasărilor atât lunare cât și cel total depășește nivelul sumei totale (de 135.616 lei) și a sumelor ce reprezintă contribuții cu stopaj la sursa pentru care inculpații D. V. M. și B. A., în calitatea lor de administratori, aveau obligația de plata către bugetul consolidat al statului, este evident faptul ca nu lipsa banilor a determinat neplata obligațiilor fiscale, situație în care se reține reaua-credință a celor doi inculpați în comiterea faptei penale imputate. Împrejurarea ca inculpații D. V. M. și B. A. și-au făcut o anumită prioritizare în privința plății datoriilor societății comerciale administrate, context în care contribuțiile cu reținere la sursa le-au trecut pe un plan secund, nu echivalează cu imposibilitatea de plata a respectivelor datorii fiscale și nu înlătura vinovăția acestora. Împrejurarea că în intervalul de timp în care li se imputa comiterea infracțiunii analizate, inculpații au plătit parțial obligațiile fiscale datorate bugetului de stat nu este de natura să le înlăture vinovăția atâta timp cât probatoriul administrat în cauza dovedește existența în patrimoniul societății a disponibilului bănesc necesar pentru achitarea integrala a obligațiilor fiscale datorate statului. De altfel, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă sunt componenta salariului datorat angajatului (salariul brut), cu precizarea ca se rețin de către angajator care are obligația de a le vira la bugetul consolidat al statului ceea ce înseamnă că, așa cum plătește angajatului partea reprezentând salariul net, angajatorul trebuie sa plătească și cealaltă parte din salariu ce reprezintă contribuțiile cu stopaj la sursa, neputând susține ca pentru partea reprezentând salariu net au existat resurse financiare, iar pentru cealaltă parte nu au existat astfel de resurse.

În considerarea argumentelor anterior dezvoltate, Curtea reține ca neîntemeiata critica inculpaților apelanți referitoare la neîntrunirea laturii subiective ca element constitutiv al infracțiunii incriminate la art. 6 din Legea nr. 241/_, motiv pentru care nu va fi primita aceasta critica.

Referitor la critica inculpaților apelanți privitoare la modul în care au fost direcționate sumele bănești plătite pentru stingerea diverselor datorii pe care . V. le avea la bugetul de stat, Curtea reține că potrivit cadrului legal incident în domeniu (art. 114 alin. 2 indice 3 Cod procedura fiscal), în vigoare la data comiterii faptei ce formeaza obiectul prezentei judecăți, distribuirea, distinct pe fiecare buget sau fond, a sumelor din contul unic intra în competența exclusiva a organului fiscal care era ținut de o anumită ordine de preferință stabilita în baza unor criteii legale, iar criteriul principal îl reprezenta vechimea datoriei (criteriale de preferință au fost modificate la data de 01 octombrie 2011, potrivit noii ordini, impozitele și contribuțiile la sursa au urcat în vârful ierarhiei).

Față de acestea, în condițiile în care . V. avea și alte datorii la bugetul de stat, organul fiscal s-a aflat în imposibilitatea de a direcționa integral sumele bănești plătite pentru stingerea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, criteriul legal în baza cărora au fost distribuite sumele a fost acela al vechimii debitelor.

Cu privire la critica legată de reparațiile efectuate la imobilul în care funcționa . V., Curtea își însușește în totalitate argumentele dezvoltate de către judecătorul fondului în considerentele hotărârii date și reține că, în lipsa unui probatoriu bazat pe înscrisuri, pretinsele lucrări de reparații nu au avut loc. De altfel, în condițiile în care imobilul pretins reparat nu era în proprietatea . V., susținerea cum că au fost efectuate lucrările de către chiriaș fără ca acesta să se îndrepte ulterior împotriva proprietarului pentru recuperarea cheltuielilor efectuate, nu poate fi primita întrucât nu are suport logic și credibil. Mai mult, orice lucrare de reparații la un imobil presupune, între altele, și achiziționarea unor materiale specifice, achiziționare care se face pe baza de factura fiscală sau, cel puțin, bon fiscal, situație în care lipsa unor înscrisuri din partea inculpaților cu care să facă dovada susținerilor lor, nu poate fi primită.

Criticile inculpaților apelanți cu privire la faptul că după înființarea popririi asupra conturilor bancare ale societății nu au mai avut acces la disponibilul bănesc al societății, instanța de apel o constată neîntemeiată pentru argumentul – reținut de altfel și de judecătorul fondului – că încasările au fost efectuate și prin casieria societății, banii astfel încasați aflându-se la dispoziția inculpaților din prezentul dosar.

În privința laturii civile, Curtea reține că soluția instanței de fond de admitere a acțiunii civile în limita sumei de 78.765 lei este corecta, acesta fiind suma rămasa de achitat după plata parțială a pagubei și distribuirea sumelor plătite de către organul fiscal conform ordinii de preferință stabilită de lege.

Pe baza situației de fapt dovedita, dincolo de orice îndoială, de probatoriu strâns în cauză, prima instanță a procedat la o corecta încadrare în drept a faptei dovedit comisă de către inculpații D. V. M. și B. A., stabilind că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ”reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozit sau contribuții cu reținere la sursă”, în varianta normativă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969.

Referitor la încadrarea în drept a faptei ce formează obiectul judecății de față, în contextul intrării în vigoare la data de 01 februarie 2014 a unui nou Cod penal, Curtea remarca faptul că prima instanță a efectuat o analiza comparativa a celor două legi penale succesive (Codul penal din 1969 și Codul penal actual), examen efectuat în deplină conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, analiza la finele căreia, în mod corect, a identificat legea veche ca fiind mai favorabilă inculpaților.

La stabilirea regimului sancționator, prima instanță a avut în vedere și a dat eficiență criteriilor generale de individualizare judiciara înscrise la art. 72 din Codul penal din 1969, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, rezultatul produs, lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpaților, conduita procesuală, situația familială și socială a fiecăruia dintre aceștia.

Rezultă din considerentele sentinței penale analizate că, în operațiunea de individualizare judiciara au fost avute în vedere, pe lângă circumstanțele reale și elementele ce caracterizează persoana fiecăruia dintre cei doi inculpați, reținându-se în acest sens faptul că se află la prima încălcare a legii penale, sunt persoane cu studii superioare, bine integrate în societate, căsătorite.

Se reține astfel că elementele referitoare la persoana infractorului invocate în motivarea căilor de atac de față au fost avute în vedere și ”cântărite” de judecătorul fondului atunci când a stabilit natura și cuantumul pedepsei principale.

Pedepsele cu închisoarea de 7 luni (în cazul inculpatului D. V. M.) și respectiv 5 luni (în cazul inculpatei B. A.) aplicate de către prima instanță, analizate în raport cu gravitatea infracțiunii comise, cu natura valorii sociale lezate, cu împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșita – pe parcursul unui interval de timp de circa 1 an li3 luni, prin repetare actelor ilicite - cu urmarea produsă constând în producerea unei pagube în cuantum de 82.542 lei, cu faptul că prejudiciul produs nu a fost recuperat integral deși de la momentul epuizării infracțiunii s-a scurs o perioadă considerabilă de timp și cu elementele referitoare la persoana fiecăruia dintre inculpați, apar ca fiind proporționale cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatului.

În considerarea argumentelor sus redate, Curtea reține ca pedepsele aplicate inculpaților sunt proporționale cu gravitatea faptei și cu elementele referitoare la persoana infractorului, iar critica acestora referitoare la natura și cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond apare ca fiind nejustificată, hotărârea examinata fiind legală și temeinică sub acest aspect.

Ca un ultim aspect, față de chestiunea prealabilă invocata de inculpatul D. V. M. în notele de concluzii scrise depuse în termenul de pronunțare, Curtea constată că Decizia Curții Constituționale din 07.05.2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005, până în prezent, nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, situație în care nu este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Pentru toate considerentele mai sus dezvoltate, reținând că prezentele apeluri sunt nefondate, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedura penală, urmează să se dispună respingerea lor ca atare; hotărârea instanței de fond impunându-se a fi menținuta întrucât este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, Curtea va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații apelanți D. V. M., si B. A., împotriva sentinței penale nr. 2060 din 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr. _ , sentință pe care o va menține.

Se va face aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazul respingerii căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații apelanți D. V. M., fiul lui C. și S., născut la data de 17.08.1956 în mun. Bârlad, județul V., domiciliat în mun. V., ., scara B, ., studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, CNP_ si B. A., fiica lui I. și S., născută la data de 23.11.1965 în loc. M., județul V., domiciliată în mun. V., . 8, jud V., studii superioare, fără antecedente penale, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 2060 din 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr. _ , sentință pe care o menține.

În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând 1/3 din onorariul avocaților desemnați oficiu pentru inculpații D. M. V. și B. A. (delegațiile nr. 8688/12.12.2014 și nr. 8689/12.12.2014 emise de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe inculpații apelanti D. V. M. si B. A. să plătească statului suma de câte 350 lei, din care suma de 100 lei pentru fiecare reprezintă onorariu avocat oficiu, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentelor apeluri.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2015.

Președinte, Judecător,

D. A. A. C.-C.

aflat în c.o., semneaza vicepresedintele instanței aflat în c.o., semneaza vicepresedintele instanței

Grefier,

C. L.

Redactat/Tehnoredactat C.C.A.

6 exemplare/07.08.2015

Judecătoria V.: C. V.

← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Sentința nr....  Omorul calificat (art.189 NCP). Hotărâre din 11-05-2015,... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel IAŞI