Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 467/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 467/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 6850/333/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE PENALĂ Nr. 467/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Completul compus din:

Președinte I. E. C.

Judecător D. A.

Grefier L. R.-C.

Pe rol judecarea apelurilor formulate de asigurator S.C. „U. A.” S.A.- prin Sucursala Bacău și părțile civile M. I. M., D. G. C., D. M. A., D. E. M., D. S. A., D. M. și D. V. împotriva sentinței penale nr. 139/04.02.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosar_ având ca obiect ucidere din culpă (art.192 NCP). alin.1,2.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când în baza dispozițiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală instanța a stabilit termenul de pronunțare data de_, când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea pentru data de_ când, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată pentru a delibera, președintele completului de judecată fiind în concediu medical, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, s-au hotărât:

„Condamnă pe inculpatul P. I. G., porecla P., fiul lui M. și I., născut la data de 26.11.1988 în orașul Negrești, jud. V., CNP_, cetățean român, necăsătorit, fără copii minori, stagiu militar nesatisfăcut, studii superioare, masterand, fără loc de muncă, fără antecedente penale, cu domiciliul în ., oraș Negrești, jud. V., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1,2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal (faptă săvârșită la data de 09/10.02.2013, victimă D. V. V.).

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a doua și lit. b Cod penal anterior pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal anterior.

În temeiul art. 81 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 Cod penal anterior, fixează termen de încercare pe o durată de 3 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 Cod penal anterior, cu privire la cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării condiționate și consecințele acesteia.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul P. I. G., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și în baza art.5 din aceeași lege va informa inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de date Genetice Judiciare, a profilului genetic.

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, art. 49, 50, 54 și 55 din Legea nr. 136/1995, coroborat cu art. 24 alin. 3 și art. 49 din Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, admite în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile D. V., D. M., M. (fostă D.) I. M., D. G. C., D. M. A., D. E. M., D. S. A., toate cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Paval G., în București, ., ., parter, ..

Obligă asigurătorul UNIQA A. S.A., cu sediul în București, ..25, sector 1 București, în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata următoarelor sume:

- 2.686,592 lei reprezentând daune materiale către partea civilă D. V.

- 8.000 (opt mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. V.;

- 8.000 (opt mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M.;

- 3.000 (trei mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă M. (fostă D.) I. M.;

- 3.000 (trei mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. G. C.;

- 3.000 (trei mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. A.;

- 3.000 (trei mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. E. M.;

- 3.000 (trei mii) Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. S. A..

Respinge restul pretențiilor părților civile, ca neîntemeiate.

Constată că S. DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN V., cu sediul în V., jud. V., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Conform art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, obligă asigurătorul să achite părții civile D. V. suma de 4.000 lei reprezentând parte din cheltuielile judiciare efectuate de aceasta.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales – av. P. M. (împuternicire ./ÎMP nr._/2014).

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul P. I. G. la plata sumei de 1.241 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 841 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 400 lei în cursul judecății.

Parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. P. E., delegație nr. 1322/23.09.2014) în sumă de 50 lei rămâne în sarcina statului și urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.”

Pentru a hotărî astfel, în considerentele hotărârii pronunțate, instanța fondului a reținut următoarele:

” În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat în condițiile 396 alin. 10 Cod procedură penală. S-a stabilit prin probele administrate că la data de 10.02.2013, în jurul orei 01:47, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 15D, în satul Vulturești, ., pe direcția V.-Negrești, având o viteză peste limita legală, l-a accidentat mortal pe D. V.-V., angajat, în calitate de pieton, în traversarea neregulamentară a părții carosabile.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 43/N din 10.02.2013 rezultă că:

Moartea victimei D. V. V. a fost violentă și s-a instalat la data de 10 februarie 2013.
Moartea a avut drept cauză o hemoragie internă masivă, urmare a unui traumatism toraco-abdominal cu fractură de coloană vertebrală toracală, fracturi costale, ruptură de aortă, rupturi și contuzii pulmonare, ruptură de diafragm, ruptură de splină, rupturi renale.

Traumatismul toraco-abdominal s-a produs în cadrul unui politraumatism cu excoriații, echimoze, plăgi, factură deschisă de humerus stâng, fractură deschisă de gambă stângă, fractură de bazin.

Leziunile s-au putut produce în contextul unui accident de trafic rutier.

Victima era pieton, iar mecanismul de producere a leziunilor apare a fi de lovire-basculare (impactul la nivelul victimei apare a fi postero-lateral stânga, urmat de bascularea victimei), cu posibilă proiectare ulterioară.

Între politraumatism și moarte există legătură de cauzalitate necondiționată.
Sângele și umoarea vitroasă recoltate de la cadavru nu conțineau alcool.

Dinamica producerii accidentului este explicată prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 130/16.07.2014 întocmit de I.N.E.C. Iași. Astfel, s-au stabilit în esență următoarele aspecte relevante:

Viteza inițială minimă a autoturismului marca VW Passat a fost de 100 km/h.
În condițiile în care se deplasa cu cel puțin 100 km/h inculpatul P. I. G. nu putea evita producerea accidentului; inculpatul putea evita lovirea victimei, chiar dacă aceasta a schimbat sensul traversării, dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 63 km/h.
Victima D. V. V. putea preveni accidentarea sa dacă nu s-ar fi angajat în traversarea prin loc nepermis, rară asigurare și având o conduită ezitantă.

Probele administrate în cauză se coroborează în privința tuturor elementelor, conducând, dincolo de orice dubiu, la concluzia existenței faptei și a comiterii acesteia de către inculpat cu vinovăția cerută de lege.

În drept, fapta inculpatului constând în aceea că în noaptea de 09/10.02.2013 a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ pe raza comunei Vulturești, județul V., cu o viteză de 100 km/h împrejurare în care a lovit victima D. V. V. cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces, întrunește, sub imperiul legii în vigoare la momentul săvârșirii, elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1, 2 Cod penal anterior, vinovăția acestuia fiind culpa cu prevedere prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod penal anterior.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material al infracțiunii este întrunit: inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat cu numărul de înmatriculare_ pe raza comunei Vulturești, cu o viteză de 100 km/h, cu nerespectarea dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere, context în care a accidentat mortal pe numitul D. V. V..

Potrivit art. 121 alin. 1 din Hotărârea nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

Conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.

Potrivit art. 72 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. În temeiul alin. 3, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

Urmarea imediată a infracțiunii constă moartea victimei. Existența raportului de cauzalitate între fapta comisă și urmarea socialmente periculoasă este dovedită de probatoriul administrat în cauză, de raportul de expertiză medico-legală nr. 43/N din 10.02.2013 și de raportul de expertiză criminalistică nr. 130/16.07.2014.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a avut reprezentarea faptului că prin conducerea cu o viteză superioară celei prevăzute de lege, în localitate, în condiții de noapte, există pericolul producerii unui accident de circulație cu consecința decesului unei persoane, însă a apreciat fără temei că acest rezultat nu se va produce, acționând cu forma de vinovăție prevăzută în art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a din Cod penal anterior întrucât rezultatul faptei a fost prevăzut, însă nu a fost acceptat de acesta. Forma de vinovăție este dovedită de circumstanțele săvârșirii infracțiunii. Astfel, inculpatul conducea cu o viteză de aproximativ 100 - 110 km/h sâmbătă noapte, în localitate, în apropierea unei discoteci. De asemenea, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că locul impactului era în apropierea unei intersecții cu un drum sătesc. Chiar dacă aceasta era dirijată, se impunea reducerea vitezei. Accidentul putea fi evitat chiar și în condițiile depășirii vitezei legale (63 km/h).

Sancțiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Sub imperiul Noului Cod penal, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 din Noul Cod penal, vinovăția acestuia fiind culpa cu prevedere prevăzută de art. 16 alin. 4 lit. a din Noul Cod penal.

Conținutul constitutiv al infracțiunii nu s-a modificat în Noul Cod penal, precizările anterioare fiind valabile.

Sancțiunea aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Comparând tratamentul sancționator specific, instanța constată că in abstracto legea nouă este una mai favorabilă față de aplicarea pedepselor accesorii doar în ipoteza aplicării unei pedepse complementare raportat la dispozițiile art. 65 din Noul Cod penal. De asemenea, Noul Cod penal prevede o nouă instituție - amânarea aplicării pedepsei, instituție fără echivalent în Codul penal anterior.

In concreto, față de gravitatea infracțiunilor săvârșite, instanța apreciază că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, amânarea aplicării pedepsei fiind insuficientă pentru realizarea scopului sancțiunii, raportat la circumstanțele săvârșirii infracțiunii și consecințele acesteia. Instanța apreciază că nu este necesară însă executarea pedepsei în regim de detenție. Singura posibilitate de suspendare a executării pedepsei sub imperiul Noului Cod penal este cea a suspendării sub supraveghere, care presupune condiții mai grele decât cele stabilite de art. 81 Cod penal anterior. Se poate constata așadar că legea anterioară este una mai favorabilă întrucât aceasta prevedea posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În aceste condiții, având în vedere interpretarea dată prin Decizia nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va face aplicarea globală a Codului penal anterior ca lege penală mai favorabilă.

Constatând așadar că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii astfel cum a fost aceasta reținută în sarcina sa.

Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal anterior, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Art. 74 din Noul Cod penal prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Față de împrejurarea că inculpatul a solicitat să fie judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 375, art. 377 Cod procedură penală, judecata în cazul recunoașterii învinuirii, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală care prevăd că limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și ¼ în cazul amenzii. Astfel, pedeapsa va stabilită între limitele de 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare.

Instanța reține pericolul social concret al infracțiunii, care este unul ridicat raportat la consecințele ei, circumstanțele reale în care a fost săvârșită, astfel cum au fost reținute, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere manifestată în cursul urmăririi penale, vârsta inculpatului. Instanța are în vedere culpa concurentă a victimei la producerea rezultatului socialmente periculos, astfel cum a fost reținută 40% în sarcina inculpatului și de 60% în sarcina victimei, ignorarea obligațiilor adaptării unei conduite preventive, prin încălcarea normelor rutiere – viteza exagerat de mare cu care inculpatul circula în condiții de noapte, într-o zonă în care era de așteptat ca la acea oră să fie pietoni, atingerea adusă relațiilor sociale ce ocrotesc dreptul la viață pe care legea îl asigură fiecărui om, urmările produse. Accidentul putea fi evitat chiar și în condițiile depășirii vitezei legale (63 km/h).

Pedeapsa trebuie să reflecte gravitatea faptei săvârșite din culpă și consecința acestei fapte. Gravitatea faptei este cu atât mai mult dovedită atunci când se are în vedere că inculpatul putea evita accidentul chiar în condițiile depășirii vitezei legale pentru respectivul sector de drum. De asemenea, la aprecierea pericolului social nu poate fi ignorată declarația martorului ocular T. A. C., conform căreia a fost împins de victimă spre marginea drumului imediat anterior producerii accidentului. Raportat la această declarație nu este exclus ca în lipsa acțiunii victimei accidentul să fi avut urmări mai grave.

Instanța reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat constant în fața autorităților pe parcursul soluționării cauzei, a manifestat o conduită sinceră de recunoaștere și regret a faptei comise, are o conduită deosebită în societate, așa cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar. Având în vedere aceste circumstanțe, va stabili o pedeapsă cu suspendare condiționată. În acest context, instanța apreciază că nu se impune dubla valorificare prin reținerea de circumstanțe atenuante. Cu siguranță inculpatul la rândul său a avut de suferit și va trebui să trăiască știind că acțiunea sa culpabilă a cauzat moartea unei persoane, însă acest aspect nu diminuează gradul de pericol social al faptei însăși care se impune a fi sancționată.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute de instanță, instanța va stabili în sarcina inculpatului o pedeapsă orientată spre minim, de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1,2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal (faptă săvârșită la data de 09/10.02.2013, victimă D. V. V.). Instanța apreciază că o pedeapsă mai mică nu este oportună și nu ar putea conduce la realizarea scopului preventiv al pedepsei. De asemenea, această pedeapsă trebuie să acorde familiei victimei o minimă satisfacție că s-a făcut dreptate.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța urmează să aibă în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat îi vor fi interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța apreciază că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 Cod penal, în lumina jurisprudenței CEDO în materie, apreciază că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cod penal.

În consecință, potrivit art. 71 Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei, inculpatului i se vor interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal anterior.

Având în vedere circumstanțele personale și reale reținute, instanța apreciază că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată în regim de detenție. În opinia instanței, condamnarea inculpatului este de natură să atragă atenția asupra importanței respectării legii penale. Perspectiva executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage incidența art. 83 Cod penal în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv al pedepsei.

În consecință, în baza art. 81 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 Cod penal anterior, va fixa termen de încercare pe o durată de 3 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, executarea pedepselor accesorii va fi suspendată pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 Cod penal anterior cu privire la cazurile care atrag revocarea suspendării condiționate și consecințele acesteia.

Art. 83 Cod penal anterior prevede următoarele:

(1) Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

(2) Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

(3) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

(4) La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.

Art. 84 Cod penal anterior prevede că dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.

În baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 76/2008, instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul P. I. G., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și în baza art.5 din aceeași lege va informa inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de date Genetice Judiciare, a profilului genetic.

În privința laturii civile, persoanele care s-au constituit părți civile în procesul penal au solicitat următoarele despăgubiri:

- 50.000 Euro pentru partea civilă D. V. reprezentând cheltuieli efectuate în urma accidentului, cheltuieli pentru terapia psihologică a familiei, cheltuieli de înmormântare și obiceiuri creștinești, parastas și pomană la 3 zile, 9 zile, 40 zile, 3,6,9 luni și apoi la 1 an. Se arată că pentru o parte dintre cheltuieli există înscrisuri, însă pentru cealaltă parte există imposibilitatea materială a preconstituirii unui înscris.

- 500.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. V.;

- 500.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. M.;

- 50.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă M. (fostă D.) I. M.;

- 50.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. G. C.;

- 50.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. A.;

- 50.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. E. M.;

- 50.000 Euro, reprezentând daune morale către partea civilă D. S. A..

În dovedirea acțiunilor civile, au solicitat administrarea probei testimoniale și a probei cu înscrisuri, probe încuviințate de instanța.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule; art. 54 alin. 1, din același act normativ, prevede că drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, iar art. 55 alin. 1 prevede că despăgubirile de plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Dispozițiile art. 55 alin. 3 din legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare reglementează faptul că despăgubirile se plătesc chiar asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit art. 58 din același act normativ.

Așadar, potrivit art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, fără a distinge cu privire la natura prejudiciilor produse despăgubiri materiale sau daune morale.

În același sens sunt și prevederile art. 50 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Mai mult, conform art. 54 din aceeași lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia.

Din interpretarea coroborată a art. 50 și 54 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, rezultă că asigurătorul de răspundere civilă va acorda persoanelor prejudiciate despăgubiri, noțiune care include atât dezdăunările, precum și cheltuielile de judecată, făcute de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces.

La momentul producerii evenimentului asigurat era în vigoare Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 24 Ordinul nr. 14/29.11.2011 prevede următoarele:

(1) Asigurătorii RCA au obligația de a stabili limite de despăgubire, care nu pot fi mai mici decât limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(2) Limitele de despăgubire stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt:

a) pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României;

b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

(3) Limitele de despăgubire vor fi revizuite din 5 în 5 ani, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum.

Potrivit art. 49 din Ordinul nr. 14/29.11.2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele în caz de deces:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Potrivit art. 19 alin.1 Cod procedură penală, latura civilă se soluționează conform legii civile.

Acțiunea civilă, alăturată celei penale, își are izvorul juridic în dispozițiile art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, și, prin urmare, este necesar să se verifice existența condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispozițiilor art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

Dreptul la reparație se întemeiază pe art. 1381 Cod civil, iar formele reparației sunt reglementate de art. 1386 Cod civil.

Potrivit art.1391 alin. 2 Cod civil, instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, se cer îndeplinite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.

Dovada existenței prejudiciului și a întinderii acestuia revine, în temeiul dispozițiilor art. 99 Cod procedură penală, părților civile.

În privința pretențiilor materiale formulate de partea civilă D. V., declarațiile martorilor audiați în fața instanței nu au fost de natură să dovedească cuantumul prejudiciului suferit, fiind foarte vagi.

Instanța are în vedere că decesul victimei a fost de natură a crea un prejudiciu celor apropiați ca urmare a cheltuielilor efectuate cu înhumarea și respectarea obiceiurilor creștinești. Cu toate acestea, în lipsa unor înscrisuri doveditoare și a unor declarații de martori coroborate, nu va putea acorda în tot sumele solicitate de partea civilă. Totodată instanța trebuie să aibă în vedere culpa concurentă a victimei, evaluată la 60%, iar ca minim al despăgubirilor suma recunoscută și acceptată de asigurator, respectiv 6716,48 lei, diminuată cu procentul culpei.

Din înscrisurile depuse la dosar ar rezulta următoarele cheltuieli:

DATA	Suma în Lei	DATA	Suma în Lei	DATA	Suma în Lei
11.02.2013	493	08.04.2013	14	16.04.2013	12
	404,65		45,5		6,3
	8,8		78,3		110
	44,1		17,5		6,6
	750		11,4		28,1
	279,6		6		57
	628,07	09.04.2013	19,7		10
12.02.2013	500		50		23
	0		34,2		38,5
	50		10,3		25
	37,6		8,14		46,5
13.02.2013	23,5		20,4		13,9
	13		6,3		8,6
	49		72		5,6
	86,7		10,3		28
	19,3		4,3	19.04.2013	33,73
16.02.2013	49,98	10.04.2013	54,2		13,7
	70,8		12,6		5,1
25.02.2013	27,7		15	22.04.2013	41,5
	46,55		7,2		83,9
	54,79		17,5		18,7
27.02.2013	50,22		50		12,8
16.02.2013	49,98		19,7		13,8
	70,8		17,5		4,8
25.02.2013	27,7	11.04.2013	16,4	30.04.2013	10
	46,55		25,4		11,4
	54,79		18		9
27.02.2013	50,22		9,4		198,9
13.03.2013	49,96		63	13.08.2013	27,41
14.03.2013	89,27	15.04.2013	34,8		59,9
	23,7		12,6		181,13
15.03.2013	650		51,9	21.08.2014	61,31
fără dată descifrabilă	218,72				34,74
	56,28				215,97
	40,5			12.02.2014	281,11
	180			13.02.2014	138,96

Se poate constată că datele înscrise pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu se pliază pe perioadele în care au avut loc pretinsele pomeniri la 3 zile, 9 zile, 40 zile, 3,6,9 luni și apoi la 1 an, cum au fost indicate în cererea de constituire ca parte civilă. De asemenea, este greu de crezut că la două zile diferență se mai achiziționează câteva produse alimentare perisabile în vederea organizării aceluiași eveniment. Calculând sumele indicate pe bonuri și facturi, raportat la perioadele aproximative în care au fost organizate pomenirile, rezultă un cuantum al prejudiciului mai mic decât cel recunoscut de asigurător. În acest context, având în vedere manifestarea de voință a acestuia din urmă, va fi avut în vedere cuantumul recunoscut.

Atât timp cât în momentele de maximă tristețe pricinuite de decesul fiului, partea civilă a putut păstra înscrisuri doveditoare pentru sumele cheltuite, cu atât mai mult pentru celelalte pretenții, partea civilă avea posibilitatea de a-și preconstitui probe, fiind necesar a se stabili prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia, astfel încât tragerea la răspundere civilă pentru fapta ilicită să opereze doar în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs. Așadar apărarea privind imposibilitatea preconstituirii de înscrisuri nu poate fi acceptată.

Instanța a reținut că partea civilă a avut cheltuieli, însă în lipsa unor dovezi clare cu privire la acestea, nu pot fi acordate decât sumele efectiv probate, evitându-se astfel o îmbogățire fără just temei ca urmare a acordării acestora.

În consecință, suma ce urmează a fi acordată părții civile este de 2.686,592 lei reprezentând daune materiale, stabilit prin diminuarea sumei recunoscute de asigurător cu 60%.

Cu privire la daunele morale, instanța apreciază, fără îndoială, că dispariția în condiții tragice a unui membru al familiei (fiu, respectiv frate) a produs părților civile o traumă psihică greu de depășit, fapt confirmat de către martori, dar care rezultă și din însăși urmarea produsă de fapta culpabilă a inculpatului.

La stabilirea daunelor morale instanța va avea în vedere însă ca sumele de bani ce se vor acorda părților civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor, sumele ce vor fi stabilite fiind menite nu să realizeze o îmbogățire fără just temei a părților civile, ci o dezdăunare echitabilă pentru suferința încercată.

Instanța apreciază că părțile civile sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, prejudiciul astfel cauzat vizând afectarea relațiilor bazate pe legături sufletești, legături care sunt specifice vieții de familie.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, la aprecierea gradului de atingere a valorilor sociale ocrotite se impune examinarea cazului dedus judecății, avându-se în vedere părțile, calitatea lor, precum și urmările produse. Așadar, încălcarea acestor valori generează dreptul și obligația la repararea consecințelor și, chiar dacă s-a statuat că prejudiciul nepatrimonial nu are un conținut economic, evaluarea acestuia nu înseamnă stabilirea echivalenței în bani a valorilor încălcate prin fapta ilicită, stabilindu-se că atingerile aduse acestei valori, manifestate concret, permit aprecierea intensității și gravității lor în raport de toate împrejurările cauzei.

Prin urmare, nu este vorba de o reparare propriu-zisă, respectiv de o repunere în situația anterioară, care de altfel nici nu este posibilă, daunele morale având doar menirea de a ușura suferințele părților civile, cauzate de pierderea într-un moment total neașteptat a unei ființe dragi.

Instanța arată că nu poate fi negat rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracțiunii asupra părților civile cărora le-au fost aduse în mod real vătămări asupra valorilor și drepturilor nepatrimoniale.

Întregul material probator administrat în cauză a demonstrat existența faptei ilicite săvârșite de inculpat, a prejudiciului nepatrimonial produs constând în suferințele psihice apărute ca urmare a decesului fiului, respectiv fratelui, survenit în urma accidentului de circulație, legătura de cauzalitate dintre aceste elemente, precum și vinovăția inculpatului în forma culpei.

Suferința acestora nu poate fi măsurată și nici evaluată în bani, însă este cert că aceștia au rămas profund îndurerați și că nu vor putea fi nicicum consolați de pierderea suferită.

Dimensiunea prejudiciului moral suferit de aceștia se impune a fi stabilită nu doar raportat la intensitatea durerilor psihice, la gradul de lezare a sentimentelor de afecțiune care stau la baza relațiilor concrete dintre părinți și copil și între frați, dar și la intensitatea acestor relații, existența sprijinului moral, consecințele înregistrate în planul vieții familiale și sociale. Din declarațiile martorilor audiați în dovedirea laturii civile rezultă că relațiile dintre victimă și ceilalți membri ai familiei erau apropiate și că evenimentul a avut efecte negativă asupra tuturor părților civile, aspect dovedit și de raportul de expertiză psihologică nr. 152/28.11.2014 depus la dosar.

Sumele solicitate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale sunt exagerate și acordarea lor ar transforma un eveniment tragic pentru familie într-o sursă de venit, un succes financiar, deturnând legea de la scopul pentru realizarea căruia a fost edictată.

Având în vedere că răspunderea civilă are caracter reparator, fără a fi în același timp și o pedeapsă, instanța consideră că, după reducerea proporțională culpei concurente a victimei evaluată la 60%, sunt proporționale și suficiente cu prejudiciul moral suferit de părinți și fiecare dintre frații victimei următoarele sume:

- 8.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. V. (tată);

-8.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. (mamă);

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă M. (fostă D.) I. M. (soră);

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. G. C. (soră);

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. A. (frate);

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. E. M. (soră);

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. S. A. (soră).

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 1349, art. 1381, art. 1386, art.1391 alin. 2 Cod civil, art. 49, 50, 54 și 55 din Legea nr. 136/1995, coroborat cu art. 24 alin. 3 și art. 49 din Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va admite în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile și va obliga asigurătorul UNIQA A. S.A. la plata următoarelor sume:

-2.686,592 lei reprezentând daune materiale către partea civilă D. V.

-8.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. V.;

-8.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M.;

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă M. (fostă D.) I. M.;

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. G. C.;

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. A.;

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. E. M.;

-3.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. S. A..

Instanța va respinge restul pretențiilor părților civile ca neîntemeiate.

În privința SERVICIULUI DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN V., instanța va constata că acesta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Conform art. 276 alin. 2 Cod procedură penală, având în vedere soluția de admitere în parte a acțiunii civile, asigurătorul va fi obligat să achite părții civile D. V. suma de 4.000 lei reprezentând parte din cheltuielile judiciare efectuate de aceasta.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, față de soluția de condamnare a inculpatului, acesta urmează a fi obligat la plata sumei de 1.241 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 841 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 400 lei în cursul judecății.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. P. E., delegație nr. 1322/23.09.2014) în sumă de 50 lei va rămâne în sarcina statului și urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.”

În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, părțile civile D. V., D. M., M. (fostă D.) I. M., D. G. C., D. M. A., D. E. M., D. S. A., și asigurătorul UNIQA A. S.A., au promovat calea ordinară de atac a apelului.

Criticile invocate în motivarea apelurilor declarate de părțile civile vizează soluția instanței de fond dispusă atât în latură penală și în latura civilă a procesului penal.

În latura penală părțile civile critică cuantumului redus al pedepsei aplicată inculpatului P. I. G., si a modalității de executare a acesteia. Arata partile civile ca, pedeapsa aplicata inculpatului, aceea de 1 an si 6 luni reprezintă minimul pedepsei închisorii ce-i putea fi aplicat inculpatului, astfel cum limitele de pedeapsa prevăzute de lege au fost reduse in temeiul art. 396 alin (10) C. Pr.P..

Se susține că, circumstanțe personale ale inculpatului nu pot fi negate, însă prima instanța trebuia să aibă în vedere in egala măsura si circumstanțele personale ale victimei faptei inculpatului si sa retina faptul ca victima avea o vârsta frageda la momentul morții sale, avea toata viata inainte, era băiatul cel mare care își ajuta constant familia la activitățile pe care le aveau in domeniul agriculturii.

Solicită părțile civile aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravității și urmărilor faptei inculpatului.

De asemenea părțile civile mai considera ca, repartizarea culpei cu privire .la producerea accidentului, nu a fost in mod corect stabilita de către instanța fondului întrucât săvârșirea unei infracțiuni din culpa, in ceea ce privește circulația rutiera presupune tocmai faptul ca cei care conduc autoturisme pe drumurile publice trebuie, pe lângă a respecta regulile de circulație, sa acorde o maxima atenție acestei activități tocmai pentru a putea preîntâmpina incidența unor astfel de evenimente.

In privința laturii civile se aduc critici cu privire la daunele materiale si morale acordate de prima instanță. In ceea ce privește daunele materiale părțile civile arata ca, prejudiciul material, in măsura ce este dovedit, trebuie acoperit cu integralitate. Cu titlul de daune materiale, partea civilă Dascaleanu V. a solicitat instanței obligarea inculpatului șl asigurătorului la plata sumei de 50.000 euro, din care prima instanța a admis acțiunea, numai in parte, acceptând suma acordata de asigurător, respectiv 6716,78 lei, Suma a fost diminuata, având in vedere culpa concurenta reținuta de prima instanța, evaluata la 60% culpa victmei si 40% culpa inculpatului, instanța motivând ca in lipsa unor dovezi clare cu privire la cheltuieli o suma mai mare ar aduce o imbogatire fara just temei pârtii civile.

Se arata ca, suma.acordata este foarte mica, in condițiile in care doar cheltuielile unui singur parastas pot depasi aceasta suma, iar cheltuielile efectuate cu prilejul datinilor creștinești nu pot fi probate integral, datorita insasi modalității in care se efectuează aceste datini si, aceste datini se continua si dupa perioada rămânerii definitive a hotărârii prezentului dosar.

In ceea ce privește prejudiciul moral acordat, considera aprtile civile că acesta este nejustificat de mic fața de cuantumul solicitat de părinții și frații victimei.

Se sustine ca, sumele solictate cu titlu de daune morale, reprezintă jumatatate din maximul prevăzut de normele legale in materie, iar acest fapt nu reprerezinta decât un semnal de alarma, un factor prin care încerca sa aduca în fata instanței si chiar opiniei publice suferința lor nemărginita fata de pierderea suferita. Acesta a fost raționamentul pentru care au solicitat aceste sume, nicidecum acela de a obține neapărat aceste sume in integralitatea lor.

Pentru aceste considerente partile civile solicita desființațarea sentinței apelatăeși, pe fond, rejudecând, sa se dispuna: Majorarea pedespei aplicate si, ca modalitate de executare a acesteia in regim de detenție sau in modalitatea prevăzuta de art. 86 ind.l C.pen., Majorarea sumele acordate cu titlu de daune materiale si morale; Plata in totalitate a cheltuielilor judiciare efectuate pentru care au fost depuse documente justificative.

Asiguratorul UNIQA A. S.A a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul legalității și al temeiniciei.

O primă critică adusă de asigurator o constituie stabilirea unui alt grad de culpa in sarcina decedatului Dascaleanu V. V. cu consecința diminuării daunelor acordate pârtilor civile proporțional cu gradul de culpă.

Cea de a două critică adusă de apelantul asigurator privește cuantumul sumelor dispus a fi plătite cu titlu de daune materiale si morale, susținând că acestea sunt prea mare raportat la probatoriul administrat în cauză si în raport de prejudiciul efectiv cauzat fiecărei părți civile.

A solicitat apelantul asigurator ca instanța de apel să re-aprecieze întregul probatoriu existent la dosar și, în urma acestui examen, să se diminueze cuantumul sumelor bănești acordate cu titlu de daune materiale si morale în așa fel încât daunele să nu se constituie în sume excesive, nejustificate.

În cuprinsul motivele scrise de apel, asiguratorul a dezvoltat argumentele de fapt și de drept în baza cărora, în opinia sa, se impune diminuarea cuantumului daunelor morale ce au acordate părților civile până la un nivel rezonabil.

In concluzie se solicita admiterea doar în parte a pretențiilor civile formulate de părțile civile.

Examinând sentința penală apelată, pe baza tuturor lucrărilor și a materialului probator existent la dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele conferite de dispozițiile art. 417 alin. (2) Cod procedura penală, Curtea constată că apelurile părților civile sunt fondate iar a asiguratorului este nefondat așa cum se va dezvolta în continuare.

Cu referire la stabilirea gradului de culpa al victimei și a inculpatului, Curtea reține următoarele:

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 43/N din 10.02.2013 rezultă că:

- viteza inițială minimă a autoturismului marca VW Passat a fost de 100 km/h.

- in condițiile în care se deplasa cu cel puțin 100 km/h inculpatul P. I. G. nu putea evita producerea accidentului; inculpatul putea evita lovirea victimei, chiar dacă aceasta a schimbat sensul traversării, dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 63 km/h.

- victima D. V. V. putea preveni accidentarea sa dacă nu s-ar fi angajat în traversarea prin loc nepermis, fară asigurare și având o conduită ezitantă.

Pe baza acestor constatări ale expertului prima instanță a reținut culpa concurentă a inculpatului cu a victimei în raport de 40 pentru inculpat si 60 pentru victima.

Curtea, ca instanță de control judiciar, constată că aceste procente trebuiesc inversate având în vedere următorul raționament.

Așa cum rezulta din raportul de expertiza, inculpatul putea evita lovirea victimei, chiar dacă aceasta a schimbat sensul traversării, dacă s-ar fi deplasat cu o viteză de cel mult 63 km/h.

Prin urmare daca inculpatul ar fost atent și ar fi condus cu maximă prudență și ar fi redus viteza până la 63 km/h, ar fi evitat lovirea victimei.

În atare situație Curtea reține că, determinantă în producerea accidentului o constituie acțiunea inculpatului, modul în care a condus autoturismul cu acea viteză de 100 km/h și favorizantă a fost atitudinea victimei care, s-a fi angajat în traversarea prin loc nepermis, fără asigurare și având o conduită ezitantă.

Pe baza acestui raționament logic, Curtea va inversa gradul de culpă în producerea accidentului în sensul reținerii procentului de 40 în sarcina victimei și de 60 în sarcina inculpatului.

Aceste argumente constituie și răspunsul la critica asiguratorului privind stabilirea unui alt grad de culpă în sarcina decedatului D. V. V. cu consecința diminuării daunelor acordate pârtilor civile proporțional cu gradul de culpă.

Cu referire la critica părților civile, privind cuantumul redus al pedepsei aplicate inculpatului:

Individualizarea pedepsei - principiu al răspunderii penale care constă în aceea că pedeapsa care se aplică pentru o infracțiune săvârșită în concret trebuie să fie corespunzătoare nivelului de periculozitate socială pe care aceasta îl prezintă.

În funcție de organele care realizează individualizarea pedepsei, aceasta poate fi:

- legală - se realizează de către legiuitor însuși prin prevederea de pedepse variate ca natură și cuantum în funcție de nivelul abstract de periculozitate socială pe care îl poate prezenta o anumită categorie de fapte incriminate, precum și prin prevederea de pedepse alternative.

- judiciară - realizată de instanță prin folosirea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. Acre stipuleaza: (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială

La individualizarea tratamentului penal aplicat inculpatului P. I., instanța de fond trebuia să efectueze o corectă analiză si evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât si a împrejurărilor săvârșirii faptei, în raport cu criteriile prevăzute de art.74 Cod penal.

Pentru determinarea gradului de pericol social al unei fapte penale se ține cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenta unei infracțiuni. Apoi, se valorifică acest grad ținându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător care compune completul de judecată.

Orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.74 C.pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorilor.

În această apreciere se va tine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

În speță, în raport cu gradul de pericol social al faptei comise de inculpat și de gradul de culpă inversat în apel la 60%, nu justifică aplicarea unei pedepse așa de blânde cum a stabilit-o prima instanță.

Gravitatea si pericolul social al faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine, evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei.

În aceste condiții, pedepsele aplicate de către instanța de fond trebuie redozată în mod judicios ca întindere cât și ca modalitate de executare în privința inculpatului P. I., pentru a fi în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei.

Cu referire la critica daunelor materiale și morale acordate părților civile:

Urmare a reținerii unui alt grad de culpa în producerea accidentului majorat în apel, instanța de control judiciar va majora și cuantumul daunelor materiale și morale acordate părților civile funcție de procentul majorat de 20 % astfel:

- de la 2.686,592 lei la 4.029,88 lei reprezentând daune materiale către partea civilă D. V.

- de la 8.000 euro la 12.000 euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. V.;

- de la 8.000 euro la 12.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M.;

- de la 3.000 euro la 4.500 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă M. (fostă D.) I. M.;

- de la 3.000 euro la 4.500 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. G. C.;

- de la 3.000 euro la 4.500 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. M. A.;

- de la 3.000 euro la 4.500 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. E. M.;

- de la 3.000 euro la 4.500 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către partea civilă D. S. A..

Aceste argumente constituie și răspunsul asiguratorului la critica privind reducerea cuantumului daunelor materiale și morale acordate părților civile, la care mai adăugăm relația de afinitate și respectiv de rudenie ce există între victima infracțiunii de ucidere din culpă și părțile civile, respectiv o relație extrem de apropiata specifică celei dintre frați și dintre părinte - copil, relație din care decurge o puternica și consistenta afecțiune.

Modul brusc și neașteptat în care dreptul la viață al fratelui si copilului părților civile a luat sfârșit, vârsta victimei și a fiecăreia dintre părțile civile, constituie elemente ce se i-au în vedere la aprecierea cuantumului sumei bănești care ar fi în măsura sa compenseze durerea psihică îndurată. În raport de toate aceste elemente, Curtea reține că dispariția prematura și în condiții tragice a victimei a fost de natură să le producă părților civile o suferință psihică de mare intensitate și greu de atenuat, durerea produsă de dispariția victimei neputând fi compensată decât printr-o suma băneasca care sa permită crearea unei stări de bine, de plăcere celui prejudiciat, proporțională cu afectarea suferită.

În lumina acestor considerente, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedura penala, urmează să se dispună admiterea apelurilor declarate de părțile civile împotriva sentinței penale apelata sentință pe care o va desființa, în parte, în latura civilă.

Procedând la rejudecarea cauzei, va majora de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. I. G..

Va majora termenul de încercare stabilit prin sentința penală apelată de la 3 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni.

Va constata culpa în producerea accidentului rutier de 60% în sarcina inculpatului P. I. G. și de 40% în sarcina victimei D. V. V..

Se vor majora cuantumul daunelor morale și materiale la care a fost obligat asiguratorul UNIQA A. S.A. părților civile așa cum s-a arătat mai sus.

Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru toate considerentele ce au fost dezvoltate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. (1) lit. b) Cod procedura penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat de asiguratorul UNIQA A. S.A. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești.

Se va face aplicarea normelor de procedura penala ce reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu ocazia procedurii judiciare de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de părțile civile D. V., D. M., M. (fostă D.) I. M., D. G. C., D. M. A., D. E. M., D. S. A., toate cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Paval G., în București, ., ., parter, ., împotriva sentinței penale nr. 139 din 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, sentință pe care o desființează, în parte, în latură penală și civilă.

Rejudecând cauza:

Majorează de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.1 și 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal.

Majorează termenul de încercare stabilit prin sentința penală apelată de la 3 ani și 6 luni la 4 ani și 6 luni.

Constată culpa în producerea accidentului rutier de 60% în sarcina inculpatului P. I. G. și de 40% în sarcina victimei D. V. V..

Majorează cuantumul daunelor morale și materiale la care a fost obligat asiguratorul UNIQA A. S.A. părților civile astfel: