Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 414/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 016848/245/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 414/2015
Ședința publică de la 13 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.-C.
Judecător D. A.
Grefier C. L.
Ministerul P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror S. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpat P. S. Nicușor împotriva sentinței penale 2834/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar_/245/2014 având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată prezența inculpatului apelant P. S. Nicușor, aflat în stare de deținere, arestat în altă cauză, asistat de av R. L., apărător desemnat din oficiu, personal partea civilă B. O., lipsă fiind părțile civile L. M. I., C. M. și B. „Sf. S. cel Sfânt” Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al patrulea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru a se solicita de la IPJ Iași – S. cazier judiciar o fișă de cazier judiciar a inculpatului actualizată, precum și pentru a se efectua demersuri în vederea atașării la dosar a unei copii a deciziei penale nr. 22 din 19.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași și a deciziei penale nr. 810 din 15.12.2014 a Curții de Apel Iași, că a fost înaintată la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului actualizată și că au fost atașate la dosar cele două hotărâri judecătorești; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea procedează la verificarea identității părții civile B. O., care se legitimează cu cartea de identitate . nr._ eliberată de SPCLEP Iași.
Inculpatul P. S. Nicușor învederează instanței că își retrage apelul promovat în cauza de față, declarația lui în acest sens fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.
Apărătorul inculpatului apelant și reprezentantul Ministerului P., precizează că nu au de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind formulat cereri prealabile în cauză, curtea acordă cuvântul în dezbateri. Av. R. L. pentru inculpatul apelant P. S. Nicușor, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de acesta.
Partea civilă B. O., având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită a se lua act de poziția procesuală manifestată de inculpat.
Inculpatul apelant P. S. Nicușor, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de declarația sa.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Curtea,
Ulterior deliberării,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2834/NCPP din 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014 s-a dispus:
„I. În baza disp. art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. S. NICUȘOR (fiul lui V. și E., născut la data de 30.06.1993 în mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în ., CNP_, cetățean român, studii – 5 clase, necăsătorit, vânzător, recidivist, aflat în prezent în Penitenciarul Iași) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” (parte civilă B. Sf. S. cel Sfânt, Iași).
În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. S. NICUȘOR (cu datele de stare civilă anterior menționate) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” (parte civilă L. M. I.).
În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. S. NICUȘOR (cu datele de stare civilă anterior menționate) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” (parte civilă C. M.).
În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. S. NICUȘOR (cu datele de stare civilă anterior menționate) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” (parte civilă B. O.).
În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului P. S. NICUȘOR, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 38 alin. 1 Cod penal constată că infracțiunile săvârșite de inculpatul P. S. NICUȘOR în prezenta cauză sunt concurente.
În baza disp. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele stabilite în prezenta cauză: aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de 8 (opt) luni; total pedeapsă aplicată inculpatului P. S. NICUȘOR prin prezenta sentință penală: 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza disp. art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 43 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 96 alin. 4 și 5 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului P. S. NICUȘOR prin sentința penală nr. 2429 din 06.09.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2013, adaugă pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare stabilită în prezenta cauză și dispune ca inculpatul P. S. NICUȘOR să execute pedeapsa principală rezultantă totală de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală totală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală totală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. S. NICUȘOR prin încheierea de cameră de consiliu din data de 05.06.2014.
În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală și art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. S. NICUȘOR durata arestării preventive, de la 11.06.2013 la 06.09.2013 (durata arestării preventive în cauza penală soluționată prin sentința penală nr. 2429 din 06.09.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2013), precum și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză penală de la 17.04.2014 la 07.06.2014.
Constată că inculpatul P. S. NICUȘOR este arestat preventiv în altă cauză.
II. În baza disp. art. 228 alin.1 – 229 alin.1 lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul T. M. (fiul lui V. și E., născut la data de 30.10.1993 în mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în ., ., jud. Iași, CNP_, cetățean român, studii – 8 clase, necăsătorit, constructor, fără loc de muncă, recidivist, aflat în prezent în Penitenciarul. Iași) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat” (parte civilă B. Sf. S. cel Sfânt, Iași).
În baza disp. art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului T. M., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o perioadă de doi ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
În baza disp. art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului T. M., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza disp. art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 43 alin. 1 și 2 Cod penal și art. 96 alin. 4 și 5 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului T. M. prin sentința penală nr. 2429 din 06.09.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2013, adaugă pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare la pedeapsa de 1 (un) an închisoare stabilită în prezenta cauză și dispune ca inculpatul T. M. să execute pedeapsa principală rezultantă totală de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Conform dispozițiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, alături de pedeapsa principală totală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani închisoare, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal, cu referire la art. art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală totală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, k Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 Cod penal.
În baza disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul T. M. prin încheierea de cameră de consiliu din data de 05.06.2014.
În baza disp. art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală și art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T. M. durata arestării preventive, de la 11.06.2013 la 06.09.2013 (durata arestării preventive în cauza penală soluționată prin sentința penală nr. 2429 din 06.09.2013 a Judecătoriei Iași, definitivă prin nerecurare la data de 18.09.2013), precum și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză penală de la 17.04.2014 la 07.06.2014.
Constată că inculpatul T. M. este arestat preventiv în altă cauză.
În baza disp. art. 112 alin. 6 Cod penal, dispune confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 109, 47 lei, în total suma de 218,94 lei, reprezentând banii obținuți din vânzarea bunurilor sustrase de la partea civilă B. Sf. S. cel Sfânt, Iași.
În baza disp. art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 1357 cod civil respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. Sf. S. cel Sfânt, Iași, prin reprezentant A. N. C., mun. Iași, ., ..
În baza disp. art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă L. M. I., cu domiciliul în mun. Iași, .. 60, ., . și obligă pe inculpatul P. S. NICUȘOR la plata către partea civilă a sumei de 700 lei, reprezentând daune materiale.
În baza disp. art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil admite acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M., cu domiciliul în mun. Iași, .. 60, ., ., jud. Iași și obligă pe inculpatul P. S. NICUȘOR la plata către partea civilă a sumei de 300 lei, reprezentând daune materiale.
Ia act că partea civilă B. O., cu domiciliul în mun. Iași, ., ., jud. Iași a renunțat la pretențiile civile formulate în cursul urmăririi penale, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
În baza disp. art. 272 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru inculpați, în cuantum total de 1400 lei, vor fi avansate către Baroul Iași din fondurile Ministerului P. pentru faza de urmărire penală (suma de 800 lei - delegație nr. 2937/17.04.2014 și delegație nr. 2936/17.04.2014) și din fondurile Ministerului Justiției, pentru etapa judecății (suma de 600 lei- delegație nr. 3410/15.05.2014 și delegație nr. 3411/15.05.2014).
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală cheltuielile privind avocații din oficiu rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 274 alin. 1 și alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele etape ale procesului penal, în cuantum total de 2754 lei, din care inculpatul P. S. NICUȘOR va plăti suma de 1527 lei, iar inculpatul T. M. va plăti suma de 1227 de lei.”
În termen legal această sentință a fost atacată cu apel inculpatul P. S. Nicușor, fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 13 mai 2015, inculpatul a declarat ca își retrage apelului formulat împotriva acestei sentințe.
Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. 1 Cod pr.penală, pana la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți, își poate retrage apelul declarat.
Retragerea apelului dezinvestește de la sine instanța sesizată prin declarația de apel, care nu are altceva de făcut decât să ia act de manifestarea de voință a părții, fără a mai proceda la cercetarea fondului cauzei.
Față de cele mai sus reținute, în baza textului legal menționat, Curtea de Apel va lua act de retragerea apelului.
Văzând si disp. art. 275 al. 2 din noul C. p. p. inculpatul apelant va fi obligata la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MTOIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza dispozițiilor art. 415 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelul declarat de inculpatul P. S. Nicușor, fiul lui V. și E., născut la data de 30.06.1993 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în comuna/., fără forme legale în ., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași (arestat într-o altă cauză penală), împotriva sentinței penale nr. 2834/NCPP din 09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. _/245/2014.
În baza dispozițiilor art. 272 Cod procedura penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat oficiu pentru inculpatul P. S. Nicușor (delegația nr. 9957/04.02.2015 emisă de Baroul Iași) va fi avansată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă pe inculpatul apelant P. S. Nicușor să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate cu ocazia judecării prezentului apel, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.
Președinte,Judecător,
A. C.-C. D. A.
Grefier,
C. L.
Redactat
Tehnoredactat
9 ex. – 25.05.2015
Judecătoria Iași: M. D. C.
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 320/2015.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... → |
---|